Termenul “retorica” se refera la evolutia si complexitatea unui fenomen care a caracterizat timp de mai bine de doua mii de ani atat reflectiile, cat si practicile cuprinse, intr-o masura mai mica sau mai mare, in sfera conceptuala a acestei denumiri. Caracterul multi-, inter- si transdisciplinar al retoricii marcheaza ansamblul stiintelor umane de la filozofie la hermeneutica, de la comunicarea stiintifica la teoria figurilor de stil.

Analiza catorva definitii ale termenului va arata ca nu se poate vorbi despre o perspectiva unitara asupra sensului acestuia si adesea asupra asupra conceptului se proiecteaza o viziune proprie (unei epoci, unui cercetator, unei scoli etc.).

Dictionarul Explicativ al Limbii Romane [DEX’96, de aici inainte] defineste retorica prin trei sensuri principale :
1. “arta de a vorbi frumos”;
2. “arta de a convinge un auditoriu de justetea ideilor expuse printr-o argumentatie bogata, riguroasa, pusa in valoare de un stil ales”; si,
3. “ansamblul regulilor care ajuta la insusirea acestei arte” 1.

Dictionarul de stiinte ale limbii2 [DSL, de aici inainte] propune urmatoarea definitie :
“ Arta si stiinta a elaborarii discursului in general, avand functie primordiala persuasiva, dar si functie justificativa, demonstrativa sau deliberativa.”



Aristotel a realizat o imbinare intre o definitia substantiala :“retorica este tehnica discursurilor” si o definitie relationala: “retorica este reversul dialecticii, caci amandoua se refera la chestiuni comune tuturor oamenilor, fara sa presupuna o stiinta speciala”3 [Retorica, I, 1].

Diderot insista asupra a trei acceptii4 fundamentale pentru articolul “Retorica” in Enciclopedie:
1.vorbirea frumoasa (bien-dire), arta de a vorbi bine.
2.mijloace de exprimare si de convingere proprii unei persoane.
3.elocinta sau stil declamator la retorului.

Secolul al XX-lea va fi marcat de o retorica rediviva care este “Cheie de bolta a culturii noastre”5, reprezentand ” mai mult decat un set de reguli…; prin amploarea observatiilor, precizia definitiilor si rigoarea clasificarilor, ea se constituie ca studiu sistematic al resurselor limbajului” 6
Ceea ce pare insa ca domina definitiile actuale propuse pentru retorica este trasatura referitoare la implicarea profunda a acesteia in comunicare si actiune, in cotidian: “retorica este intalnirea dintre oameni si limbaj in prezentarea diferentelor si identitatilor lor” 7
Perioada sfarsitului de mileniu pare sa favorizeze perspectiva pragmatica a termenului definit initial ca “arta de a vorbi bine” : “De la prietenie la dragoste, de la politica la economie, relatiile se fac si se desfac prin exces sau lipsa de retorica” .