Incalcarea normelor juridice de drept penal declanseaza activitatea unui intreg sistem, a carui functie esentiala este de a aprecia vinovatia, a aplica pedeapsa si de a organiza si urmari executarea acesteia. Utilizarea unui volum imens de resurse materiale si simbolice este justificata de ideea unei duble responsabilitati a societatii.
Aceasta dubla responsabilitate este generata de „ruptura” tesutului social, provocata prin savarsirea crimei: de o parte masa indivizilor care respecta conventiile pe baza carora functioneaza societatea, de cealalta parte categoria celor care neaga aceste conventii, dand prioritate propriilor reguli. Ideea responsabilitatii societatii fata de membrii sai onesti a constituit dintotdeauna un element fundamental al organizarii societatii umane: criminalul nu neaga doar drepturile victimei ci, mai important, lezeaza si pune in pericol insasi societatea. Aceasta este obligata sa reactioneze; exemplaritatea pedepsei reflecta tocmai responsabilitatea fata de siguranta cetatenilor onorabili si, prin aceasta, grija societatii fata de sine insasi.
Puterea fantastica a acestui mod de a privi relatia dintre criminal si societate explica intarzierea cu care a aparut ideea responsabilitatii societatii fata de criminal. Trecerea de la ideea pedepsei exemplare, ca instrument de pastrare a sanatatii corpului social, la ideea existentei unei anumite responsabilitati a societatii fata de criminal si reabilitarea acestuia constituie una dintre cele mai importante dimensiuni ale evolutiei filosofiei penale. La capatul acestui proces, in morala societatilor moderne importanta pedepsirii tinde sa fie egalata de importanta responsabilitatii societatii in reformarea si reintegrarea sociala a infractorilor.
Militanti sociali si legislatori sunt din ce in ce mai mult de acord ca privarea de libertate (ca tip de reactie sociala care pastreaza o parte insemnata din spiritul originar al pedepsei) nu este singura si nici cea mai adecvata maniera de raspuns social in fata crimei; locul sanctiunilor privative de libertate incepe sa fie invadat, intr-o masura din ce in ce mai mare, de masurile alternative. Cel putin teoretic, inchisoarea inceteaza sa fie doar locul in care sunt izolati indivizii periculosi pentru societate; la fel de importante sunt reeducarea si reintegrarea sociala a detinutilor.
