Dezvoltarea psihologica a copilului se exprima printr-o evolutie progresiva, globala, a tonusului, a miscarii, a afectivitatii, a inteligentei, a limbajului. Aceste niveluri interactioneaza strans. Orice anomalie a unuia se reflecta asupra celorlalte, asa cum demonstreaza de exemplu, intarzierea dezvoltarii fizice care
se observa la copii lipsiti de afectiune.
O caracteristica majora a dezvoltarii psihice este stadialitatea ei. Perioadele de varsta in care tabloul psihocomportamental este relativ asemanator la toti copiii au fost denumite stadii ale dezvoltarii, ce se succed intr-o ordine determinata.
Caracteristicile care domina un stadiu sau altul al dezvoltarii nu au o valoare formala, chiar daca in practica, un copil este judecat dupa anumite criterii si avem asteptari specifice fiecarei varstei. in general, ele urmaresc doua axe fundamentale: dezvoltarea intelectuala; si dezvoltarea psiho-afectiva a copilului.
Aceste repere psihogenetice se manifesta prin conduite, caracteristici si atitudini psihice care permit sa se identifice in cazuri concrete diferentele sau distanta psihologica fata de caracteristicile considerate normale. Divizarea evolutiei psihologice a copilului in faze este arbitrara si controversata, fiind puternic conditionata de punctul de vedere adoptat de observator (psihanalitic, cognitiv).
