Medicina legala se poate defini ca o disciplina medicala care isi pune cunostiintele sale in slujba justitiei, ori de cate ori pentru lamurirea unei cauze judiciare sunt necesare anumite precizari cu caracter medico-biologic. In acest context se poate afirma ca medicina legala este o specialitate medicala indispensabila justitiei. Pentru medicina legala se foloseste si o alta denumire si anume medicina judiciara, deosebirile de termen neducand la controverse deoarece continutul care il exprima ambele denumiri este acelasi.
Denumirile specialitatii difera in diferite zone geografice: in tarile de limba germana se utilizeaza denumirea de medicina judiciara, in tarile de limba engleza se folosesc ambele denumiri, iar in tarile latine (Franta, Italia, Spania) se foloseste in mod preponderent denumirea de medicina legala. In Franta unii autori adopta o denumire compusa si anume aceea de medicina legala judiciara. In tara noastra pana in anul 1953 s-a utilizat denumirea de medicina legala atat pe linie didactica cat si in reteaua de specialitate. Din anul 1953 prin transformarea vechiului Institut medico-legal in Institutul de cercetari stiintifice medico-judiciare, a fost adoptata denumirea de medicina judiciara, considerandu-se ca acest termen este mai adecvat preocuparilor si rolului specialitatii. Incepand insa din anul 1965 s-a revenit la denumirea de medicina legala pe linie didactica, iar pe linie de retea Decretul 446/1966 introduce aceasta denumire.
1.2. Istoricul medicinei legale
Una din cele mai vechi dovezi care atesta colaborarea medicilor cu justitia il gasim in codul lui Hammurabi (rege al Babilonului intre 1728-1686 i.H.). Acesta contine o serie de articole referitoare la raspunderea medicilor prevazand si sanctiuni pentru greseli in interventiile terapeutice.
La vechii evrei, in cartile biblice se gasesc o serie de referiri la unele aspecte medico-legale cum ar fi: ranirile, omuciderile, sinuciderile, sarcina, constatarea mortii, perversiunile sexuale, semnele virginitatii, violul, etc.
La vechii egipteni, era prevazuta necesitatea examinarii de catre moase a femeilor condamnate la moarte, amanandu-se executia pana dupa nastere in caz de graviditate.
