Comunicarea sociala este un domeniu de studiu care analizeaza modul in care informatiile (mesajele) pot fi percepute, transmise si intelese si impactul pe care felul in care sint intelese il are asupra societatii. Este important clarificam, de la inceput, raportul dintre ceea ce poate fi numit „comunicare individuala” si „comunicare sociala” chiar daca acesta nu poate fi delimitat decit strict teoretic, in masura in care orice comunicare prin intermediul unor semne (simboluri) mizeaza pe intelesuri predeterminate social. Pentru aceasta este nevoie de o distinctie preliminara intre individ si societate, dar cu marcarea clara a interdependentei dintre cele doua entitati.

„Individualitatea” reprezinta un concept cu o autoritate remarcabila in lumea contemporana, ceea ce nu ar trebui sa ne faca sa uitam ca prestigiul sau este si rezultatul unui „precipitat” simbolic recent al paradigmelor socio-politice care il trateaza, inevitabil, ca valoare si mai putin ca realitate sociala.

Astfel, orice incercare de a sonda continutul acestui concept trebuie sa tina cont de conditiile sociale ale individualitatii. Chiar si din punctul de vedere al unei filozofii care pleaca de la postularea unei „singuratati radicale” a individului in lume, cum este cea a lui José Ortega Y Gasset, trebuie admis, in fine, ca „ultimul personaj care isi face aparitia in tragicomedia vietii noastre este eul nostru”. Pe de alta parte, trebuie sa ne ferim de interpretarea facila ca individul este exclusiv o creatie a societatii, refuzind astfel sa vedem ca societatea nu capata, de fapt, realitate decit prin intermediul indivizilor.

Pentru a intelege mai bine raportul dintre cele doua entitati, apelam la explicatia lui Edgar Morin: „Prin urmare, societatea si individualitatea ne apar ca doua realitati complementare si, in acelasi timp, antagonice. Pe de-o parte, societatea oprima individualitatea, impunindu-i cadre si constringeri, iar, pe de alta parte, ii ofera structurile care ii permit sa se exprime. Ea utilizeaza, pentru propria-i diversitate, diversitatea individuala care, in caz contrar, s-ar dispersa la intimplare in natura, iar diversitatea individuala utilizeaza, la rindu-i, diversitatea sociala pentru a incerca sa se implineasca.

Astfel deci, deja la nivelul societatii de primate, nu mai putem considera societatea ca pe un simplu cadru si nici individul ca pe o unitate ce ocupa aici un anumit compartiment, intrucit cadrul este constituit din relatiile interindividuale si nu exista compartimente libere atit timp cit nu exista indivizi pentru a le ocupa. (s.m.R.E.) Altfel spus, si lucrul acesta este capital, societatea si individualitatea nu sint doua relatii separate care se ajusteaza una alteia, ci exista de fapt un ambi-sistem in care, in mod complementar si contradictoriu, individul si societatea sint reciproc constitutive si, in acelasi timp, se paraziteaza reciproc.” (s.a.) Ceea ce Morin numeste „parazitare reciproca” poate fi perfect echivalat cu termenul de „interdependenta” sau cu sintagma de „cauzalitate reciproca”.

Toate aceste explicatii au rostul de a sublinia faptul ca, dincolo de datele genetice ale omului, exista si altele, cel putin la fel de importante, care participa la constituirea unei „naturi sociale” a acestuia si numai dotarea socio-culturala proprie acestei naturi este cel care produce prima si cea mai importanta individualizare: diferenta dintre om si animal.