Etimologic, termenul contract provine din latinescul contrahere (a trage impreuna). Juridic, contractul reprezinta, conform prevederilor articolului 942 Cod civil, acordul de vointa dintre doua sau mai multe persoane prin care se nasc, se modifica sau se sting drepturi si obligatii.
in dreptul roman, termenul de contract este echivalent cu cel de conventie, concluzie care rezulta indubitabil din expresia folosita de legiuitor: titlul III din Codul civil este denumit „Despre contracte sau conventii”.
in dreptul francez, termenul de contract a fost folosit initial pentru a desemna acordul de vointa creator de obligatii numai in cazurile expres aratate de legiuitor intr-una din urmatoarele forme: verbala, scrisa sau remiterea obiectului contractului. Numai patru categorii de contracte au fost numite consensuale: vanzarea, inchirierea, mandatul si societatea.
Relativitatea continutului notiunii de contract rezulta din definitia data de legiuitor. De exemplu, in raporturile precontractuale este greu de stabilit unde se termina aceste raporturi si unde incep relatiile contractuale. Adesea continutul contractului este fixat de legiuitor, partile contractante exprimandu-si doar dorinta de a li se aplica dispozitiile legale (contracte de adeziune). Jurisprudenta franceza nu trateaza in toate situatiile conventia de asistenta ca un contract, fiind astfel la limita quasicontractului si delictului. Dreptul englez prezinta contractul ca o afacere si rareori ca acord de vointa care sa se bazeze pe incredere.
