Stiinta este cel mai impresionant rezultat al rationalizarii umane. Ea nu se rezuma la generalizari si explorari inductive, ci merge mai departe dand explicatii , elaborand modele si teorii predictive ce pot fi supuse unei riguroase testari obiective. Vom recurge la sursele clasice din literatura de specialitate pentru a defini stiinta si pentru ai prezenta caracteristicile.
Orice stiinta studiaza fenomenele naturii, societatii si gandirii, descopera legi si legitati noi care stau la baza schimbarii si dezvoltarii fenomenelor in scopul de a le stapani si a le folosi in interesul progresului uman.
Dictionarul de filozofie consemneaza urmatoarea definitie a stiintei, ea fiind : ” un ansamblu veridic de cunostinte despre natura, societate si gandire.” Cunostintele referitoare la un domeniu al realitatii se incheaga intr-o stiinta, numai atunci cand sunt reunite intr-o teorie pe baza unor legi si principii.
Stiinta reprezinta totalitatea disciplinelor stiintifice. Domeniul practicarii exercitiilor fizice a existat din totdeauna. Modul de practicare a fost diferit, el evoluand de la un aspect pur empiric (cand se practicau acte motrice necesare existentei umane) pana la aspectul actual de practicare, pe baze stiintifice. Definirea domeniului de practicare a exercitiilor fizice a ridicat numeroase semne de intrebare. Astfel in anii ’60 s-a conturat si s-a constituit stiinta educatiei fizice si sportului incluzand cele doua tipuri de activitati motrice.
In ultimii ani au aparut tot mi multe denumiri ale stiintei care studiaza motricitatea umana, iar termenul de stiinta a educatiei fizice si sportului a inceput sa fie din ce in ce mai putin utilizat. Astfel M. Epuran a utilizat termenul de ”stiinta activitatilor corporale”, ea studiind omul in miscare si reuneste tot sistemul de cunostinte medicale, fiziologice, sociologice, psihologice, biomecanice, ergonomice care stau la baza formarii general-stiintifice a oricarui specialist.
In Franta, Parlebas vorbeste despre “stiinta activitatii motorii” iar in Canada, Landry foloseste termenii de ”stiinta activitatii fizice”. La ora actuala acestor termeni se mai adauga termenul “sport” si astfel avem “ stiinta activitatilor fizice si sportive”, denumire tot mai des utilizata in Franta si chiar in Europa. in Germania se utilizeaza denumirea de “stiinta sportului” iar in Belgia, Olanda, Cehia se foloseste tot mai des termenul de ”kinantropologie “.
O stiinta trebuie sa se fundamenteze pe o teorie rationala bazata pe o argumentare logica ,pe sistematizare, pe metode de cercetare si prospectare a domeniului. Aparitia gandirii teoretice in domeniul practicarii exercitiilor fizice se leaga de necesitatea generalizarii experientei in domeniu, de necesitatea explicarii acestui proces si in acelasi timp de necesitatea prospectarii activitatii de educatie fizica si sport in stransa corelatie cu evolutia vietii, cu privire la formarea si perfectionarea fiintei umane.
Daca astazi se utilizeaza tot mai des termenul de stiinta a activitatilor motrice, automat aceasta trebuie sa dispuna de o teorie proprie care studiaza fenomenul” miscare” din punctul de vedere al teoriei sistemelor pornind de la trinomul, cauza-conditie-efect. Aceasta teorie, denumita ”teoria activitatilor motrice” cuprinde un ansamblu de idei, asertiuni adevarate, organizate intr-un sistem logic coerent, ce descrie si explica o realitate dinamica-motricitatea umana.
Teoria educatiei fizice si sportului trebuie sa-si gaseasca autonomia in cadrul stiintelor motricitatii si sa interpreteze cu rigurozitate anumite zone din motricitate (educatia fizica si sportul ) scotand in evidenta atat notele comune ale acestora cat si cele diferentiale. Termenul de teorie provine din grecescul “theoria” si reprezinta o categorie filosofica, care desemneaza reflectarea conceptuala cu ajutorul abstractiilor a realitatii obiective. Din punct de vedere psihologic teoria este constructie conceptuala, care uzeaza de: deductii, ipoteze, sinteza si generalizare, in vederea formularii unor principii explicative, a dezvoltarii unei doctrine.
