Teoria educatiei: perspective interdisciplinare in teoria si practica educationala

label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:58 history_edu Stan Cristian
Unul dintre conceptele cele mai importante si mai controversate ale psihologiei si stiintelor educatiei este conceptul de personalitate. La originea diversitatii orientarilor si curentelor psihologice si pedagogice cu privire la modul de definire a personalitatii se afla, in majoritatea cazurilor, atat caracterul mediat al oricarei abordari teoretice a acesteia cat si complexitatea fenomenului anterior mentionat.

Pedagogia ca stiinta a educatiei si implicit a modalitatilor de transformare in sens pozitiv si pe termen lung a personalitatii umane este direct implicata si interesata in intelegerea cat mai exacta a conceptului “personalitate” si a factorilor care guverneaza structura si dinamica acestuia.

Analiza de continut a definitiilor idealului educational promovate in diverse tari si sisteme de invatamant evidentiaza faptul ca, aproape fara exceptie, modul de concepere al acestuia se structureaza in jurul conceptului de personalitate. Altfel spus, idealul educational exprima tipul de personalitate solicitat de conditiile sociale ale unei etape istorice si pe care educatia urmeaza sa-l formeze in procesul desfasurarii ei. Prin intermediul idealului educational societatea isi proiecteaza propriile sale aspiratii in legatura cu achizitiile fundamentale ale membrilor sai, pe care educatia urmeaza sa le realizeze.



Spre exemplu, la nivelul scolii romanesti se afirma ca idealul educational urmareste desavarsirea si valorificarea plenara a potentialului subiectului uman in vederea formarii unei personalitati armonioase si creatoare, capabila de o integrare optima in societate si apta sa faca fata cu succes cerintelor de orice natura ale societatii.
Centrarea prin excelenta a actiunii educationale asupra dezvoltarii, cu diverse finalitati, a personalitatii umane face astfel necesara o cat mai buna intelegere si operationalizare a acestui concept.

Din punct de vedere etimologic, conceptul de personalitate provine din latinescul “persona” care se referea la masca pe care actorii o purtau in reprezentatiile lor teatrale. Analizand conceptul de personalitate in contextul lumii antice, Guilford sesizeaza in scrierile lui Cicero patru sensuri principale ale acestui termen:
a. personalitatea se referea la un set de calitati si insusiri personale, de factura psihica si fizica, ce definesc individualizeaza si exprima persoana asa cum este ea in realitate;
b. personalitatea era considerata in sensul sau etimologic de masca, respectiv de modalitate a persoanei de a se infatisa altora, de a prezenta deliberat o imagine de sine care nu se suprapune decat in mica masura sau deloc cu realitatea;
c. personalitatea era identificata cu rolul social, politic sau economic deosebit al unei anumite persoane, existand in acest context o anumita juxtapunere cu conceptul de “personaj de exceptie” intr-un anumit domeniu;
d. personalitatea avea ca referential mai ales un ansamblu de calitati de ordin etic (onestitate, demnitate, sobrietate) prin intermediul carora persoana respectiva se impunea in planul valorilor morale; (Guilford, J.P., 1985).

Fiinta umana exista deci nu doar ca individualitate biologica ci si ca realitate de factura psihologica, dispunand de o structura si de o organizare proprie, fapt ce-i confera acesteia atributul identitatii personale si irepetabilitatii.
Definitiile si acceptiunile acordate conceptului de personalitate cunosc si in zilele noastre o varietate uimitoare de sensuri. Stiinta contemporana, in ciuda marilor progrese inregistrate, nu a ajuns nici ea pana la ora actuala la o explicatie unitara cu privire la personalitatea umana, la structura si dinamica acesteia. Explicatia acestei stari de fapt se afla in constatarea ca persoana umana este probabil unul dintre cele mai elaborate si complexe fenomene din intregul univers cunoscut.

Astfel exista definitii marcate de psihologia asociationista care considera personalitatea ca o simpla suma de elemente unitare, unele innascute (instincte, pulsiuni, dorinte) iar altele dobandite prin intermediul experientei personale si al interactiunilor cu factorii de mediu.
Acestei perspective i se adauga definitiile de factura integrativa si ierarhica ce acrediteaza ideea de organizare pe principiul subordonarii a factorilor constitutivi ai personalitatii, rezultand astfel o structura dinamic organizata.