Stiinta este un sistem de cunostinte despre natura, societate si gandire, cunostinte obtinute prin metode corespunzatoare si exprimate in: concepte, categorii, principii si notiuni. Ca fenomen social si forma specifica de activitate umana, stiinta nu este un sistem static de idei, reprezentari, teorii, ci un sistem dinamic care se dezvolta continuu prin acumularea de noi cunostinte prin noi descoperiri.
Sistemul stiintelor cuprinde, intr-o larga generalizar: stiintele naturii; stiintele despre societate; stiintele despre gandire. Delimitarea stiintelor nu poate fi absoluta, natura, societatea, lumea fiind caracterizate atat prin unitate cat si prin interdependenta, interactiune, conditionare reciproca. Evolutia continua a cunoasterii exclude granitele rigide intre stiinte si presupune atat aparitia unor noi stiinte, cat si formarea unor discipline stiintifice de granita, de interferenta intre alte stiinte.
1.1. Sistemul stiintelor sociale
Scopul stiintelor despre societate este acela de a cunoaste legile generale ale existentei si dezvoltarii societatii, de a studia formele istorice de organizare sociala si modalitatile specifice de manifestare a diverselor componente ale realitatii social-umane (politice, etice, juridice etc.).
Legile generale ale societatii au anumite trasaturi care le deosebesc de legile naturii, in primul rand prin aceea ca legile dezvoltarii sociale se manifesta in insasi activitatea oamenilor dotati cu ratiune si constiinta.
Prin traditie, prin continutul si obiectul sau, stiinta dreptului apartine de stiintele despre societate.
in sistemul stiintelor sociale se include:
a) stiintele de tip nomotetic care au ca obiect activitatile umane, legitatile si relatiile functionale corespunzatoare, stabilirea acestora fiind facuta prin metode ca: observatii sistematice, studii statistice, experimentale, etc.
in aceasta categorie pot fi cuprinse: economia politica; sociologia; psihologia; demografia; lingvistica; statistica etc.
b) stiintele istorice – isi propun reconstituirea si interpretarea trecutului.
c) stiintele care studiaza aspectele normative ale activitatilor umane – lumea dominata de norme: stiintele juridice; etica etc.
d) cercetarea epistemologica a stiintei, ca disciplina socio-umana.
Aceasta abordeaza activitatea cognitiva ca o activitate esential umana.
1.2. Stiinta dreptului in sistemul stiintelor sociale
Stiinta dreptului ocupa un loc distinct atat prin specificul obiectului sau de cercetare, si anume realitatea juridica, parte componenta a realitatii sociale, cat si prin relativa sa autonomie metodologica.
Stiinta dreptului (stiintele juridice) studiaza legile existentei si dezvoltarii statului si dreptului, institutiile juridice si politice, modul in care acestea influenteaza societatea si suporta la randul lor influenta societatii, corelatiile cu celelalte componente ale sistemului social.
Stiinta dreptului formuleaza principiile generale in baza carora dreptul isi structureaza un mecanism normativ adecvat si eficient, de ordonare a relatiilor sociale, de aparare a valorilor sociale cum sunt: proprietatea, siguranta juridica, libertatile individuale, societatea civila, etc.
Ca stiinta explicativa, stiinta juridica studiaza natura juridicului, raporturile cu alte stiinte, legaturile interne ale sistemului juridic. Astfel putem afirma ca stiinta dreptului nu se opreste la studiul normei juridice – la o exegeza a textelor juridice, ci are si rol explicativ privind contextul social, istoric si cultural in care apar normele juridice si institutiile juridice, in care acestea isi duc viata, colaborand deci si cu alte stiinte: economia politica, istoria, sociologia, etc.
