Fie ca este vorba de vietuirea intr-un cadru privat, fie de vietuirea publica (politica), individul, odata iesit din "starea naturala" (din atomizarea si anarhia "naturale"), se confrunta in mod cotidian cu o serie de dileme ale con-vietuirii. Fie ca realizeaza si, ca urmare, problematizeaza la modul constient dificultatile relationarii cu Altul, fie ca, asa cum se intampla cel mai adesea, se conformeaza normelor in vigoare din spatiul sau socio-moral si politic, omul si cetateanul este obligat de imprejurarile existentei comunitare sa opereze continuu in termenii unor strategii actionale.

Modelarea teoretica a situatiilor strategice in care este prins individul in cursul actiunilor sale socio-morale si politice (pentru simplificare, vom numi individul in actiune ca fiind "actor") este obligata sa nu tina seama de toate dimensiunile persoanei reale (empirice). Altminteri, analiza pur rationala a contextelor interactionale risca sa fie maculata de considerente extra-formale, cum ar fi, de exemplu, cele de natura psiho-afectiva sau cultural-spirituala, de traditii, ca si de "ideologii" etc.



De aici nu trebuie sa se infereze cum ca analitica strategica ar fi una care dispretuieste ori desconsidera atari caracteristici ale fiintei umane. Reducerile operate vizeaza explicit doar atingerea modelului unui actor pur rational, care proiecteaza si conduce actiunea sa dupa un calcul de sanse cat mai strict orientat in termenii eficientei. Ca indivizii reali sunt sau nu capabili ori dispusi sa actioneze in maniera rational-instrumentala – aceasta este o chestiune care nu apartine analizei formale.