Ipoteza UIP spune ca doua depozite, sau oricare active financiare (actiuni, obligatiuni, titluri de stat, etc) cu aceleasi caracteristici, dar denominate in valute diferite trebuie sa fie la fel de profitabile. In cazul relatiei UIP, nu se poate vorbi de arbitraj deoarece cursul de schimb anticipat e singura variabila necunoscuta, decizia de a investi in valuta fiind riscanta.
De fapt, denumirea de paritate neacoperita a ratei de dobanda face referire exacta la faptul ca investitorul este neacoperit impotriva riscului.Validitatea UIP a fost respinsa de majoritatea studiilor efectuate de-a lungul timpului, iar majoritatea cercetatorilor considera ca acest lucru are loc din cauza erorilor sistematice de previziune (systematic forecast errors) si a primei de risc (foreign exchange risk premia). Obstfeld si Rogoff (2000) sustin ideea conform careia nerespectarea UIP e cauzata de costurile legate de tranzactiile internationale.Acest singur factor e cauza numeroaselor probleme sau puzzle-uri din finantele internationale.
