Principalele caracteristici a fenomenului turistic este spatialitatea. In ultimele decenii s-a produs o difuzie a activitatii turistice in spatii din ce in ce mai vaste, acestea fiind prezente in mod organizat in majoritatea regiunii Terrei, iar pe de alta parte s-a accentuat tendinta de concentrare in arelale sau regiuni cu traditie situate la distante mai convenabile, de marile aglomerari.
Aceste doua fenomene in aparenta contradictorii dar strans legate intre ele, contribuie la etalarea unei mari varietati de manifestare ale turismului mondial actual si in acelasi timp permit si impun separarii unei unitati teritoriale diversificate, insa ierarhizate pe nivel cu grade de integrare diferite.
Avand in vedere structura deosebit de complexa a fenomenului turistic se procedeaza astfel: pornind de la unitati elementare de tipul punctului sau obiectivului turistic, asocierea acestor complexe simple pe spatii restranse si printr-un grad de valorificare adecvat se formeaza complexe si centre turistice.
In functie de extinderea si diversificarea fenomenului turistic, in teritoriu se ajunge la categorii cu suprafete tot mai mari si niveluri de integrare si functionalitate cum ar fi: areal, zona, regiune turistica. Dupa unii autori se pot folosi si alte categorii cum ar fi: subzona si subregiunea turistica, dar este necesara o selectie cat mai clara, in urma acestui proces ramanand unitatii taxonomice cu sens apropiat(areal, zona turistica).
