Hermeneutica nietzscheana a "suspiciunii" avertiza asupra pericolului verificarii limbajului: cuvintele, destinate la inceput comunicarii, instituite semantic in mod conventional, prin exercitiu filosofic – esential conceptual si fundationist riscau sa devina false incarcari, iluzorice obiectivari ale semnificatiei. "Cauza ", "adevarul", "realitatea", conceptele traditionale ale filosofiei sunt demascate ca fiind lipsite de referent, sustinute doar de o vointa mistificatoare ce urmarea instapânirea prin limbaj asupra a tot ceea ce exista. Perspectivismul nietszchtiean conduce astfel la solutia suspendarii corespondentei univoce limbaj – realitate pentru o exercitare infinita a interpretarii, a descifrarii de sensurii eliberate de un unic referent.



Mult mai tarziu, Heidegger considera limba (die Sprache) adapostul fiintei (1), unica mediere intre fiinta care se infatiseaza temporal, instituind stari de deschidere, si om, care, receptacol pasiv, se raporteaza la fiintare in functie de deschisul fiintei.


Cuprins
1. Problematica hermeneuticii posibilitatii
2. Conceptul de posibilitate
2.1. Posibilitate si act
2.2. Posibilitate si contingenta
2.3. Posibilitate si necesitate
3. Timp si posibilitate
a) Temporalitate si ontologie
3.1. Ontologie fundamentala si posibilitatea – temei
3.2. Fenomenologia hermeneutica si posibilitatea transcedenta
b) Temporalitate si transcendenta
3.3. Transcendenta lumii si posibilitatea transcedentala
c) Temporalitate si intelegere
3.4. Temporalitatea
3.5. Temporalitatea ecstatica si intelegerea
3.6. Finitudine si intelegere. Posibilitatea existentiala
4. Loc si posibilitate
4.1. Topologia fiintei: indragirea (Mögen) si putinta (Vermögen)
4.2. Hermeneutica locului
5. Concluzii
6. Rezumat
7. Bibliografie