Arhitectura Italiei Fasciste

label Proiecte autorenew 2025-09-29, 17:01
In timpul anilor tulburi in care fascismul incepea sa acapareze tot mai mult puterea in stat, corifeii regimului erau ocupati cu exploatarea oportunitatilor de pe planul politic si mai putin de formularea unor principii de baza.

Mai mult, cu timpul, urmand exemplul sindicalistului francez Georges Sorel, Mussolini si partizanii sai au devenit convinsi de faptul ca o noua ordine sociala poate fi instaurata prin distrugerea violenta a vechii societati si o guvernare bazata pe decizii spontate si imprevizibile. De remarcat declaratia dictatorului de pe 23 martie 1921: „Noi nu credem in programe dogmatice, in modele rigide care se doresc impotriva schimbarilor ce au loc intr-o realitate complexa.”



In acelasi sens, cu doar doi ani mai inainte, in 1919, tot Mussolini afirma foarte expresiv ca: „... fascistii sunt tiganii politicii italiene, nefiind legati de niciun principiu fix...” Astfel, devine firesc modul cum aspectul nonconformist al teoriei politice a lui Mussolini si-a gasit ecoul in teoriile estetice ale perioadei, oferind inspiratie pentru o mixtura de idei conservatoare, progresiste si solutii de compromis pentru creionarea arhitecturii acelor ani.

Spiritul clasic care a inceput sa se manifeste in Italia dupa sfarsitul primului razboi mondial, mai intai in pictura sub miscarea „Valori Plastici” condusa de Giorgio de Chirico si apoi in arhitectura odata cu miscarea „Classico Novecento” initiata de arhitectul Giovanni Muzio a fost punctul de plecare atat al Rationalismului italian, cat si a miscarii futuriste. Odata cu absolvirea studiilor din cadrul politehnicii din Milano, un grup de sapte arhitecti manati de idei „rationaliste” s-au autointitulat „Gruppo 7”. Acestia erau: Sebastiano Larco, Guido Frette, Carlo Enrico Rava, Adalberto Libera, Luigi Figni, Gino Pollini si Guiseppe Terragni. Cu totii cautau sa realizeze noi si mult mai rationale sinteze dintre valorile nationale ale clasicismului italian si logica structuralista a erei masinii.

In manifestul lor din 1926 intitulat „Note”, ei si-au luat angajamentul de a explora o zona de mijloc dintre limbajul ezoteric al curentului Novecento, pentru care blocul de apartamente proiectat de Muzzio Cabrutta in Milano constituie un veritabil exemplu, si vocabularul dinamic al formelor industriale specific futuristilor.