Neglijata timp de mai bine de doua secole, perioada in care economistii si-au indreptat eforturile spre studiul ofertei drept element determinat al crearii bogatiei, cererea a intrat in atentia specialistilor datorita unor dezvoltari aparute in practica si teoria economica.
In plan practic, la sfarsitul secolului al nouasprezecelea, au avut loc doua evenimente importante; primul este criza de supraproductie de la sfârsitul anilor ’70, generata de elascticitatea prea mare a ofertei ca urmare a cresterii productivitatii intr-o masura fara precedent in trecut, criza care, pe fondul deflatiei generate de aceasta a obligat constientizarea faptului ca volumul crescând al ofertei nu putea fi absorbit decât prin cresterea cererii, respectiv prin stimularea puterii de cumparare.
Cel de-al doilea il constituie cresterea fluxului de aur catre Europa, ca urmare a cresterii exporturilor, rezultat al dezvoltarii mijloacelor de transport si comunicatie moderne, aur care a stimulat cererea si implicit productia.
In plan teoretic, cererea a intrat in atentia specialistilor odata cu aparitia si dezvoltarea teoriei utilitatii marginale. Promotorii neoclasicismului de tip marginalist au indreptat atentia cercetarii spre componentele subiective ale deciziilor agentilor economici, analizând pe larg rolul cererii in determinarea preturilor de piata, al formarii si redistribuirii veniturilor si a cresterii economice. Inca in 1890, Alfred Marshall a acordat o atentie deosebita rolului jucat de cerere in cadrul sistemului economic. El a subliniat mobilitatea crescuta a cererii in raport cu oferta (productia) printr-un exemplu semnificativ: „cumparatorul se poate decide pe loc daca doreste sa inlocuiasca berea cu vinul, in timp ce trecerea de la productia de bere la cea de vin presupune câtiva ani.”
Calea deschisa de Marshall in studiul cererii a fost urmata de teoreticienii neoclasici. Dintre acestia se detaseaza John Maynard Keynes, care, pe fondul crizei de supraproductiei din anii 1929-1933, a dezvoltat rolul consumului individual si a celui neproductiv in functionarea economieide piata. El si-a axat teoria pe ideea conform careia efectele unei crize de supraproductie pot fi diminuate nu prin reducerea ofertei, ci prin stimularea cererii. Aceasta putea fi sporita prin interventia statului in cresterea cheltuielilor publice si stimularea investitiilor. Reconsiderarea rolului cererii s-a facut simtita si in planul definirii notiunii de valoare economica.
Conceptul de cerere - semnificatii, forme, elasticitate
label
Proiecte
calendar_month
2013-05-08, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
Eva Vasloban
