Ioan Popasu - viata si activitatea lui in Episcopia Ortodoxa din Caransebes

label Proiecte autorenew 2025-09-29, 16:57
Oricine incearca astazi sa dea inapoi filele istoriei neamului romanesc din Transilvania si Banat va intalni din ce in ce mai des numele lui Ioan Popasu, cel care a fost secretar al episcopului Vasile Moga de la Sibiu, preot si protopop al Brasovului intre 1837-1865 si episcop ortodox al Caransebesului intre anii 1865-1889.

Prin credinta si faptele sale, Ioan Popasu, apartine acelei generatii de aur a neamului romanesc care ii include pe Nicolae Balcescu si Ioan Heliade-Radulescu, pe Simion Barnutiu si George Baritiu, pe August Treboniu Laurian si Ioan Maiorescu, dar si acelei generatii de banateni din care s-au detasat membrii familiei Mocioni, Vincentiu Babes si generalul Traian Doda.

Biografii sai l-au asezat mai tot timpul alaturi de Andrei Saguna, subliniind unanim ca ceea ce a fost mitropolitul Saguna pentru Ardeal a fost Popasu pentru Ardeal. Acestia doi au fost cei care au dorit sa recladeasca Biserica romaneasca in spiritul traditiei stramosesti si sa duca spre inflorire acele institutii administrativ-bisericesti, scolare si culturale de care aveau nevoie mai mult ca oricand romanii in deceniile redesteptarii nationale.



Profesorul Stefan Velovan il numeste pe Ioan Popasu „semanator de asezaminte culturale, tot atatea monumente nepieritoare care sunt singura noastra mandrie nationala si garanta pentru un mai bun viitor”.

Opera sa trebuie cautata, in anii tineretii in Brasovul natal, unde a ctitorit scoala romaneasca, in Viena unde energicul protopop roman al Brasovului contribuia alaturi de alti prieteni de idei la redactarea unor memorii prin care se cerea imparatului emanciparea nationala si spirituala pentru cei de un sange cu sine.

In Caransebes opera sa se gaseste la tot pasul, care mai poarta si azi insemnele „epocii Popasu”, dar ea trebuzie cautata si mult mai departe, in partile Moldovei-Noi si ale Oravitei, ale Bisericii-Albe, Varsetului si Panciovei, locuri unde romanii si-au pastrat credinta stramoseasca ascultand de glasul parintesc al episcopului de Caransebes, si-au aparat limba, portul si traditiile, creand institutii culturale si scolare trainice ce s-au dovedit in timp adevarate cetati ale romanitatii.