label Proiecte autorenew 2025-09-29, 16:57
Modele epice in romanul interbelic




Capitolul I: Doricul, ionicul si corinticul

Despre nici un gen literar nu s-a discutat, in ultima suta de ani, mai mult; si nici unul nu s-a dovedit mai capabil sa suporte – fara sa se destrame – atatea interpretari contradictorii, sau chiar paradoxale. si nu numai cand a fost vorba de a-l defini, dar chiar si cand a fost vorba de a-i aproxima natura, mijloacele si scopul. Nu exista consens in nici o privinta. Nici macar in privinta datei de nastere, care e probabil mai controversata decat a oricarei specii sau gen.




Pentru unii, „Iliada” sau „Eneida” sunt romanele celor vechi; pentru altii, intaiul roman sunt abia les chansons de geste , pentru a treia categorie, ar fi fara sens sa numim romane prozele anterioare secolului XVIII; in sfarsit, sunt destui care incep romanul cu Balzac. Prin intermediul romanului, isi fac loc in literatura viata obisnuita, omul comun, cotidianul; romanul ofera cititorului – de ieri si de azi – o „mitologie”, este adica o forma populara a imaginatiei. Ceea ce e curios si greu de elucidat teoretic, este ca toate aceste constatari se pot, in egala masura, documenta pe baza romanelor existente.

Teoria romanului contine cateva contradictii in insesi premisele ei; a le inlatura inseamna a spulbera genul ca atare; a le accepta echivaleaza cu a face imposibila o explicatie coerenta. Iar daca, dupa toate acestea, mai luam in considerare si evolutia istorica a genului, dificultatile sporesc considerabil.

Ar fi oare mai firesc, in aceste conditii, sa renuntam cu totul la a vorbi despre roman in general, multumindu-ne cu romanele de care dispunem? Incepand cu Thibaudet si sfarsind cu nu stiu care critic actual, putini au renuntat, in ultima jumatate de secol, la a fixa romanele in solul unei teorii despre roman.

Critica fiind o arta si nu o stiinta, ea poate si trebuie sa fie totusi distinsa de literatura, al carui „studiu sistematic” este.