Ricardo vizand diviziunea sociala a muncii. In prima parte a secolului al XX-lea cercetarea macroeconomica s-a intensificat pe fondul crizelor economice. Keynes propune un macromodel economic pentru iesirea din criza. Dupa Al II-lea Razboi Mondial neokeynesienii realizeaza sinteza intre conceptia dinamica si abordarea macroeconomica. Se contureaza Teoria cresterii economice, de care s-au ocupat economisti renumiti, ca Paul Samuelson, François Perroux si altii.
Cresterea economica este un proces complex care vizeaza sistemul economic in ansamblul si dinamica lui. Prin continutul ei, inseamna o evolutie pozitiva, ascendenta a economiei nationale, fara a exclude oscilatiile conjuncturale si chiar anumite regresii temporare. Se folosesc chiar termenii de „crestere economica zero” si „crestere economica negativa”.
Termenul de „crestere economica zero” a fost folosit pentru prima oara intr-un raport pentru clubul de la Roma si avea semnificatia unei situatii in care rezultatele economice absolute si populatia totala sporesc in acelasi ritm, incat nivelul rezultatelor pe locuitor ramane constant.
