Definitiile aflate in circulatie atribuie calitatii vietii sensuri precum: "conditiile necesare pentru fericire“ - McCall (1975), "satisfactie subiectiva" - Terhune (1973), "potential adaptativ" - Colby (1987), "importanta capitala acordata vietii" - Jolles and Stalpers (1978), “outputurile” corespunzatoare “inputurilor” de domeniul fizic si spiritual (Liu 1974); “gradul in care o persoana isi indeplineste scopurile in viata” (Cella and Cherin 1987), "efectul dezirabil al politicilor si programelor" -Schuessler & Fisher (1985), "semnificatie pentru om a vietii sale" (Zamfir 1993). Dissart (2000) mentioneaza cateva dintre cauzele lipsei de consens in definirea calitatii vietii:
1. procesele psihologice relevante experientei de calitatea vietii pot fi descrise si interpretate prin intermediul mai multor filtre conceptuale si limbaje;
2. conceptul este incarcat cu un important bagaj axiologic;
3. conceptul intrupeaza intelegerea dezvoltarii umane si a proceselor de dezvoltare a indivizilor in cadrul comunitatilor, ca si intinderea pana la care aceste procese psihologice sunt influentate de factori de mediu si de sisteme individuale de valori;
Edlund si Tancredi (1985) afirma ca intelesurile atribuite conceptului depind de:
- pozitia individului sau grupului in societate
- agenda sociala si politica.
Si in legatura cu caracteristicile conceptului de calitate a vietii, opiniilor cercetatorilor sunt contradictorii. De pilda, Cummins (2000) afirma ca „multidisciplinaritatea conceptului este punctul tare al acestuia”, in vreme ce Veenhoven (1998, 2000) era de parere ca „o generalitate prea mare a conceptului ii scade puterea analitica”.