Cauciucul butadienic
calendar_month 16 Dec 2012, 00:00
Existenta polimerilor se confunda cu existenta vietii, avand in vedere ca acestia reprezinta o componenta importanta a tesuturilor vii (proteine, polizaharide, colagen etc). Utilizarile polimerilor in forma lor naturala (lemn, lana, matase, bumbac, blanuri, rasini) sunt la fel de vechi ca si istoria umana. Paradoxal insa, recunoasterea acestora ca o clasa distincta de compusi, precum si studiul structurii, proprietatilor, modului de sinteza si de prelucrare a polimerilor nu s-au produs decat foarte tarziu, in special datorita complexitatii metodelor de investigare necesare pentru analiza unor astfel de substante.

Ca si in alte domenii ale stiintei, si in ceea ce priveste polimerii, debutul a fost realizat prin utilizarea unor produsi naturali, urmata de obtinerea la scaraindustriala, pe baze empirice, a unor compusi macromoleculari sintetici. Aspectele teoretice legate de sinteza si proprietatile polimerilor au fost clarificate cu o oarecare intarziere dar - odata puse in evidenta - acestea au aratat ca produsii macromoleculari formeaza o clasa de compusi cu proprietati diferite de cele ale compusilor organici "clasici", ceea ce a determinat desprinderea stiintei polimerilor de chimia organica, aparand astfel o stiinta de sine statatoare.
Unele momente semnificative in evolutia stiintei si tehnologiei polimerilor.

1. Perioada clasica - semiempirica

Mai jos sunt mentionate unele din descoperirile intamplatoare, dezvoltarile tehnologice semiempirice legate atat de polimeri naturali, polimeri sintetici,transformari polimer-analoage, sau amestecuri ce contin polimeri.
1735 Charles Marie de la Condamine.Prima comunicare stiintifica referitoare la arborele de cauciuc (Hevea Brasiliensis)
1770 Priestley Utilizarea latexului pentru gume - rubber
1823 MacIntosh Impermeabilizarea tesaturilor prin acoperire cu cauciuc natural
1826 M.Faraday Primele incercari de stabilire a structurii cauciucului natural
1839 Charles Goodyear Vulcanizarea cu sulf (2-3%)
1904 Mote Ranforsarea cauciucului natural prin adaugare de negru de fum

2. Perioada stiintifica - moderna
Se poate afirma ca Herman Staudinger este parintele stiintei Polimerilor,fiind cel care a definit compusii macromoleculari prin unele din caracteristicile lor structurale si anume existenta catenei, de-a lungul careia se insira unitati structurale, legate intre ele prin legaturi chimice.
Dupa cum se va arata ulterior, polimerii lineari formeaza solutii adevarate, stabile din punct de vedere termodinamic si complet deosebite de solutiile coloidale, ce contin micelii (care implica legaturi fizice) si sunt instabile din punct de vedere termodinamic. Printr-o intamplare nefericita, s-a descoperit ca solutiile polimere si cele coloidale au totusi o singura proprietate comuna: ambele tipuri separa in camp ultracentrifugal (peste 10000 rotatii/minut). De aici confuzia creata intre polimeri si coloizi, confuzie ce ar fi persistat in lipsa clarificarilor aduse de Staudinger.