Treptat maquiladoras a inceput sa fie folosit pentru zonele de liber-schimb situate in tarile in curs de dezvoltare in care companii straine (nord americane, vest europene, japoneze sau coreene) işi deschid filiale. Aceste regiuni au cateva trasaturi comune: sunt zone foarte sarace, cu o rata şomajului ridicata ceea ce permite angajatorilor sa plateasca salarii foarte mici şi sa impuna conditii de munca deosebit grele: orar prelungit, nerespectarea masurilor de protectie a muncii sau de igiena (de altfel legislatiile locale sunt foarte sarace in aceasta privinta ).
Orice forma de sindicalizare a fortei de munca este impiedicata sa se manifeste sub amenintarea pierderii locului de munca. Pentru a atrage investitorii straini şi a face zona mai atractiva, guvernele acorda scutiri de la plata impozitelor sau taxelor vamale sau alte facilitati. Activitatea intreprinderilor deschise in aceste zone consta in principal, in asamblarea de componente folosind materia prima importata din tara de origine a companiei fara a i se aplica nici un fel de taxe vamale.
Produsele sunt exportate in marea lor majoritate pe pietele tarilor occidentale din nou, fara a li se aplica nici o taxa la export. O astfel de afacere aduce beneficii atat companiilor straine care obtin produse la un cost foarte mic (costul realizarii unui astfel de produs este de zece ori mai redus in maquiladoras decat daca s-ar produce intr-o tara dezvoltata), cat şi guvernelor locale care incaseaza taxe şi impozite pentru aceasta activitate (in Mexic sumele platite de uzinele maquila reprezinta cea mai importanta sursa de venit pentru bugetul statului). A treia grupa de beneficiari sunt consumatorii marfurilor produse aici care platesc un pret mai mic.
