Demersul fenomenologic
calendar_month 07 Ian 2013, 00:00
Demersul fenomenologic isi revendica, in mod intemeiat dealtfel, un topos central si, in acelasi timp, bine conturat, in sensul ca specificul sau ar trebui sa il diferentieze irevocabil in con-textul altor tendinte (co-)existente, alaturi de catre s-ar con-stitui atitudinea cu numele (de aceasta data) generic de filosofie; pentru ca, chiar daca fenomenologia are pretentia de a fi ea singura capabila sa se plieze pe ideea de filosofie cu rangul de stiinta cu o intemeiere absoluta, nu putem totusi sa negam posibilitatea altor abordari de a se revendica de la numele de filosofie.

Oricum, ramane cert faptul ca demersul fenomenologic si-a asumat la modul plenar exigentele ce decurg din ideea de intemeiere absoluta evocata anterior. Si tocmai constiinta anvergurii ce revine fenomenologiei este cea care ne face constienti de amploarea pe care o presupune orice act de abordare a unor termeni precum cei de perceptie si semnificatie, termeni centrali ai oricarui discurs de tip fenomenologic.

Pentru a da masura importantei acestor doi termeni, am putea aminti ca ei se pot constitui ca si analogoni ai noesei, respectiv noemei, termeni asupra carora nu mai trebuie sa insistam pentru a le dezvalui importanta. In sprijinul acestei idei, sa ne reamintim definitia pe care o propune Husserl acestor doua directii, noematica si noetica, in Meditatii carteziene: "avem, pe de o parte, descrieri ale obiectului intentional ca atare, referitoare la determinatiile ce ii sunt atribuite in modurile de constiinta respective si in modurile corespunzatoare proprii care se dezvaluie privirii celui care le cerceteaza ...

Aceasta directie de descriere se numeste noematica" . Iar actul de semnificare, fiind tocmai un act prin care se atribuie o semnificatie, o determinatie obiectului vizat, ne consideram indeptatiti sa-l privim ca un proces ce se pliaza pe ideea de directie noematica asa cum o defineste Husserl.