Existentialismul - varianta distincta a filozofiei existentiale - este o doctrina filozofica si de actiune caracterizata printr-o accentuare a individualitatii, propagarea libertatii individuale si a subiectivitatii. Existentialismul isi are originea in lucrarile lui Kierkegaard, devenind faimos dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial prin lucrarile lui Jean-Paul Sartre, Albert Camus etc. Existentialismul cuprinde deopotriva un sistem ideatic, o morala si o doctrina de actiune.

Temele principale ale gandirii existentialiste:

1.Contingenta fiintei umane. Fiinta umana nu este o fiinta necesara; fiecare dintre noi ar putea la fel de bine sa nu fie. Omul exista, pur si simplu, este o fiinta de prisos.

2.Neputinta ratiunii. Ratiunea nu ii este de ajuns omului pentru a-si lumina destinul.



3.Devenirea fiintei umane. Existentialismul nu e o filozofie a chietudinii; el il invita pe om sa-si construiasca viata prin efort, printr-o transcendere de fiecare clipa a starii sale prezente.

4.Fragilitatea fiintei umane. Sunt mereu expus propriului meu sfarsit, distrugerii mele ca fiinta umana, deoarece eu nu exist ca atare decat prin efortul meu. De aici sentimentul de angoasa care ne insoteste existenta.

5.Alienarea. Omul in perspectiva sfarsitului este instrainat de el insusi, nu mai are nici stapanirea, nici posesiunea sinelui.

6.Finitudinea si urgenta mortii. Filozofii existentialisti reactioneaza hotarat impotriva tendintei noastre de a ne ascunde acest adevar fundamental, ca existenta noastra e finita si se indreapta catre moarte.

7.Singuratatea si secretul. Fiecare fiinta umana se simte solitara, impenetrabila celorlalti.