Sinuciderea ori tentativa de sinucidere (si vorbim aici de sinuciderea psihologica) este privita in general ca unul din actele majore tradand inadaptabilitatea sociala a individului respectiv. La baza actului sta, asa cum am aratat in subcapitolul precedent, unul sau mai multe conflicte, care in constienta cazurilor iau proportii gigantice, atragand la un moment dat, forma cea mai intoleranta. Cu toate acestea, predispozitia spre sinucidere , comportamente agresive si autoagresive a fost studiata de diferiti cercetatori si din punct de vedere al ereditatii. Atitudinea acestor cercetatori merge de la negarea totala a oricarei influente a ereditatii in actul sinucigas, pana la aceea in a-i acorda un rol primordial.
B. Delavrancea inclina balanta in favoarea ultimei opinii, bazandu-se pe faptul ca „influenta ereditatii este incontestabila in delicte, crime si in psihoze, prin insasi intinderea sferei de notiune a inadaptabilitatii, ea trebuie admisa si pentru sinucidere.” in demonstrarea acestui punct de vedere, autorul, medic de profesie, subliniaza influentele pe care le au dereglarile ce apar in timpul vietii intrauterine.
In deceniul 7 al secolului xx, in Anglia, Australia si S.U.A. s-au desfasurat studii ample in vederea evidentierii unei anomalii cromozomiale considerata drept cauza posibila a comportamentului agresiv.
Factorii de risc ai comportamentului autodistructiv
label
Referate
calendar_month
2010-01-27, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:57
history_edu
studentie.ro
