Meyer si Allen (1990, 1991) au incercat sa integreze intr-un model tridimensional marea varietate de conceptualizari ale angajamentului organizational (AO) din literatura de specialitate. Ei au considerat ca definitiile AO de pana la acel moment reflectau ori un atasament afectiv, ori o tema a unor costuri pe care le-ar avea de platit angajatii, ori o tema a unor obligatii ale angajatilor fata de firma. Acestor trei teme ei le-au atasat denumirile de angajament afectiv, angajament de continuitate si, respectiv, angajament normativ.

Angajamentul afectiv (AA) denumeste atasamentul afectiv al persoanelor fata de organizatie. Persoanele prezinta toate caracteristicile atasamentului fata de organizatie: se implica puternic, se identifica cu organizatia si resimt o mare placere in a fi membri ai acelei organizatii.



O alta perspectiva a AO porneste de la teoria „side-bet” elaborata de Becker (1960). Astfel de „side-bets” sunt investitii de valori de orice tip facute atat de angajati, cat si de organizatie, care nu sunt legate de munca, dar servesc la asigurarea unei anumite continuitati in organizatie. Din partea organizatiei se ofera in mod tipic beneficii ce nu sunt asociate direct cu munca, de exemplu asigurari medicale, un anumit sistem de pensii, de promovare etc. Angajamentul devine astfel mai putin afectiv si mai mult calculativ, reflectand un cumul de interese ale angajatilor recunoscute si indeplinite de organizatie, care leaga persoana de organizatie.

Meyer si Allen au denumit aceasta perspectiva a angajamentului organizational angajament de continuitate (AC), rede-finindu-l drept tendinta persoanei „de a se angaja intr-o linie consistenta de activitate” (Becker, 1996), care are insa la baza constientizarea de catre persoana a costurilor materiale si psihologice pe care le-ar avea de suportat in cazul parasirii organizatiei.