Termenul de INTELIGENTA provine de la latinescul INTELLIGERE, care inseamna a relationa, a organiza sau de la INTERLEGERE, care presupune stabilirea de relatii intre oameni. In Dex inteligenta este definita ca fiind „capacitatea de a intelege usor si bine, de a sesiza ceea ce este esential, de a rezolva situatii sau probleme noi pe baza experientei acumulate anterior.”
Chiar terminologia sugereaza faptul ca inteligenta depaseste gandirea care se limiteaza la stabilirea relatiilor dintre insusirile esentiale ale obiectivelor si fenomenelor si nu a relatiilor intre oameni. Cat de complexa este aceasta latura a personalitatii reiese din modul ei de abordare in istoria filozofiei si psihologiei. Parerile fata de inteligenta au oscilat de la acceptarea si sublinierea rolului ei in cunoastere, pana la diminuarea semnificatiei ei sau chiar pana la eliminarea ei din existenta umana.
Socrate si Platon considerau ca inteligenta ii permite omului sa inteleaga ordinea lumii si sa se conduca pe sine insusi, iar Boudha milita pentru eliberarea omului de inteligenta pentru a ajunge la cea mai inalta forma de fericire. Pentru gandirea occidentala , inteligenta aparea a fi atributul esential, fundamental al omului, care face din om ceea ce el este; pentru gandirea orientala , inteligenta era redusa la minimum.
Au fost foarte controversate si functiile inteligentei. Unii autori si-au manifestat increderea aproape nemarginita in puterea inteligentei, iar altii au minimalizat-o. Pentru Hegel, inteligenta era un gardian al intregii vieti psihice (el spunea ca "adevarul si rationalitatea inimii si vointei se pot gasi numai in universalitatea inteligentei si nu in singularitatea sentimentului"), pentru Montaigne inteligenta forma imagini eronate despre Dumnezeu, oameni si lume.
Influenta inteligentei multiple in dezvoltarea personala
label
Referate
calendar_month
2010-02-17, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:57
history_edu
studentie.ro
