“Omul care n-a vrut sa fie scriitor”, Ioan Slavici, a fost descoperirea lui Mihai Eminescu, cu care s-a cunoscut la Viena si la indrumarea caruia a inceput sa scrie. Slavici este un scriitor complex, a scris povesti, primele nuvele, memorii, naratiuni de mare intindere, cateva romane si capodopera romaneasca “Mara”.

Romanul “Mara” a aparut la Budapesta in 1906 si este un roman de dragoste care include si alte nenumarate teme. Un roman psiholoic, social, un bildungsroman, un roman mitic si o cronica de familie. Pentru epoca in care a aparut, Mara trebuia sa insemne un eveniment, astazi insa apare ca un pas mare in istoria genului.

Intai de toate izbeste la acest roman culoarea vie a fondului pe care se sprijina eroii (Mara – precupeata vaduva din Radna, Persida si Trica- copiii acesteia, Huber si Huberoae-parintii lui Natl; teologul roman Codreanu). Avem in fata oameni tacuti, greu de urnit, incapatanati in prejudecatile si obiceiurile lor, la care gandirea colectiva e mai puternica decat cea individuala. Arhaitatea miscarilor este ingreunata si de factorul rasial, caci de o parte stau nemtii, iar de alta romanii - blanzi in raporturile personale, ironici intr-ascuns si neclintiti in egoismul de natie.

Slavici n-are nimic din spiritul de infrumusetare a vietii rurale, el prezinta pur si simplu naturaletea caracterelor romanesti. Taranii lui sunt egoisti, avari, indaratnici, dusmanosi dar totodata iertatori si buni, adica cu acel amestec de bine si de rau ce se afla la oamenii adevarati. Jumatate din roman noteaza incet, rabdator, aprinderea, propagarea si izbucnirea iubirii la o fata constienta prin frumusete de farmecele ei, intai provocatoare si nehotarata, apoi stapanita si in stare de orice jertfa. Natl – cel care ajunge sa fie sotul Persidei este indecis, are un carater slab si astfel casatoria va rezista numai datorita eforturilor Persidei,care se aseamana din ce in ce mai mult cu mama ei, Mara.