Avangarda literara este definita de obicei in functie de extremele care-i polarizeaza atitudinile: ruptura, negatia radicala a traditiei culturale si aspiratia spre o absoluta innoire a limbajului; refuz, pe de o parte, al conventiilor de orice fel, al autoritatii si "codurilor de maniere" sociale si estetice, respingere, in ultima instanta a insesi literaturii-iar pe de alta parte afirmarea necesitatii de sincronizare cu "ritmul vremii"si "pulsul epocii" a spontaneitatii si deplinei libertati a spiritului.
Astfel de elemente definitorii, surprinse de toti comentatorii fenomenului (intre altii, Guillermo de Torre, Renato Poggioli, Angelo Guglielmi, Matei Calinescu, Adrian Marino) conduc spre situarea "stari de spirit" avangardiste sub semnul unui "dinamism absolut", al unei "totale disponibilitati" creatoare, in afara oricaror constrangeri exterioare. A iesi din formula si din conventie, insa nu pentru a intra intr-o alta formula, intr-o alta conventie, ar fi visul - utopic - al avangardei. Intre negatie, ca punct de plecare, si inovatie ca termen final, miza sa majora ramane miscarea si tensiunea spiritului, spontaneitatea imaginativa, autenticitatea trairii,- si mai putin rezultatul lor concretizat intr-o epoca ce risca sa fie preluata an circuitul conventiilor estetice si fixata in ierarhiile, "oficiale". Traversarea, sub acest unghi, a spstiului avangardei romanesti descopera si la promotorii acesteia marturii semnificative ce se inscriu in repertoriul "clasic" de idei al miscarii europene (numele de referinta sunt Ilarie Voronca, Geo Bogza, Gherasim Luca, Gellu Naum).
Momente ale avangardei literare romanesti
label
Referate
calendar_month
2010-01-21, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:57
history_edu
studentie.ro
