Influenta cea mai mare asupra dezvoltarii stiintei logicii a exercitat-o vechea Grecie.Inca de pe vremea lui Zenon(490-430i.e.n.) gasim puse in discutie o serie de probleme de logica, ca de exemplu, problema divizibilitatii lucrurilor, paradoxal „Ahile si broasca testoasa”s.a.m.d.Gandirea va aparea in functia ei plenara si autonoma in cultura greaca.Bineinteles la inceput, aproximativ in secolul al VII-lea i.Ch., cand se iveste „aurora filozofiei grecesti”- dupa denumirea data de John Burnet- folozofia va functiona pe baza demersurilor spontane ale gandirii.Numai dupa o lunga perioada de functionare,gandirea va deveni ea insasi o problema si formele ei vor deveni,ele insele, un obiect de reflexie si de studiu.



O caracteristica a conceptiilor filozofilor greci din antichitate este interpretarea dialectica spontana a fenomenelor naturii. La dezvoltarea acestei conceptii dialectice spontane, a contribuit viata politica furtunoasa din Grecia antica, legaturile comerciale cu popoarele din bazinul mediteranean, observatiile asupra fenomenelor si tendinta de a le explica in mod stiintific. Perioada de care ne vom ocupa ne va arata tocmai aceasta trecere de la gandirea spontana la aceea care se examineaza singura intr-un efort suprem si ultim de autoanaliza.

Gandirea va incepe sa se defineasca in propria ei natura abia cand va putea sa enunte principii abstracte care pot fi gandite independent de realitate, mecanismul realitatii concrete neputand fi inteles decat atunci cand este redus la forma lui abstracta si cand aceasta forma poate fi gandita in ea insasi.