Atitudinea de inceput a lui Arghezi fata de roman a fost una de respingere, datorata masivitatii acestuia, "carti bolovan". Criteriul cantitatii declanseaza ironia: "Cartile bolovani, la locul lor in stiintele documentare si descriptive denota pentru artistul care asediaza cu ele cetatea sprintena si ascutita a literaturii neputinta de a-si vedea obiectivul cautat cu stradania paginilor acumulate: incapacitatea strangerii laolalta a componentilor organici, lipsa de gust si facultatea constructiei prin eliminare".

Pentru Arghezi, "roman ar fi tot ce se scrie: proza, poveste si romanul cu cheie si broasca. Inchide ochii si casca gura. Este roman? Este. Ca sa nu mai zici literatura si carte, ai sa zici roman". Nu atat libertatea romanului de a inghiti tot devine tinta batjocurei, ci tendinta de fosilizare a "tiparului", deci respingerea de catre critica a incercarilor de largire a granitelor speciei, fiindca, spune Arghezi, "aproape ca nici nu trebuia scris un roman; era de ajuns sa fie umplut". in roman pot intra si versuri, el poate fi diluat si concentrat. El devine o specie la indemana, comoda, ce nu se supune in nici un fel unor constrangeri. Libertatea e totala. Anularea granitelor dintre genuri si specii, a altor obstacole, tinand de o estetica rigida confera unitate discursului literar.