De la Mihai Eminescu poezia lirica romaneasca nu a cunoscut o alta realizare mai de seama, marcata de o originalitate mai puternica si cu repercusiuni mai intinse asupra intregului scris literar al vremii, decat acele legate de opera lui T.Arghezi. asocierea celor doua nume este curenta, fiindca ea corespunde sentimentului general al publicului care, comparand intre ele operele celor doi poeti si rasunetul starnit de ele, a trebuit sa constate inalta treapta careia ambele opere ii apartin deopotriva.



Ambele opere au aparut intr-un moment in care arta literara a poetilor lasase in urma lor un drum pe care ei l-au parasit pentru a incepe unul nou. Eminescu venea dupa poetii pasoptisti, dupa Eliade, dupa Alecsandri, dupa Bolintineanu. Arghezi apartine prin inceputurile sale epocii posteminesciene. Se pot stabili si in poezia lui Arghezi unele infiltratii provenite din opera marelui predecesor, dar putine si rare, incat ele nu trag greu in cumpana in care autorul "Cuvintelor potrivite", a aruncat greutatea originalitatii sale si a facut ca acul balantei sa se opreasca in fata altui semn. dintr-un anumit punct de vedere se poate deci spune ca rolul istoric al lui Arghezi a fost sa depaseasca eminescianismul prezent inca in operele atatora dintre poetii generatiei lui. Limba lui Arghezi este alta decat aceea a lui Eminescu, si tematica si modul de a gandi poetic, si mijloacele de arta sunt altele. Renovarea liricii romanesti; smulgerea ei de pe caile unde o fixase marea influenta a poetului "Luceafarului", este consecinta cea mai importanta produsa de afirmarea lui Arghezi inca din al doilea deceniu al secolului XX.