Tipul arivistului este intruchipat in literatura universala de personajele lui Stendahl (Julien Sorel), Balzac (Rastignac) sau Dickens (Uriah Heep). Desi figuri de arivisti apar sporadic si in literatura mai veche, tipul ca atare se constituie cu deosebire in proza si dramaturgia secolului al XIX-lea, faptul datorandu-se conditiilor sociale favorabile care deschid drumul parvenirii unor oameni energici, intreprinzatori si de obicei lipsiti de scrupule, care reusesc sa dobandeasca averi si un statut social superior celei de la care au pornit. Acestia sunt arivistii, al caror nume generic provine de la verbul din limba franceza „arriver", care inseamna „a ajunge".

Daca arivistii sunt cei care se straduiesc sa urce scara sociala, odata ajunsi la tinta ei devin parveniti. in literatura romana, arivistul i-a preocupat pe multi dintre scriitorii nostri de marca, acestia creand prin maiestria condeiului lor personaje de o certa valoare literara, cum ar fi: Stanica Ratiu (George Calinescu, Enigma Otiliei), Dinu Paturica (Nicolae Filimon, Ciocoii vechi si noi), Tanase Scatiu (Duiliu Zamfirescu, Viata la tara), Lica Trubadurul (Hortensia Papadad-Bengescu, Concert din muzica de Bach), Gore Pirgu (Mateiu Caragiale, Craii de curtea veche) sau Stavrache (Ion Luca Caragiale, in vreme de razboi).