ARMATA ELENISTICA - COMPONENTA SI ORGANIZARE SECOLELE III-I I.E.N.Termenul elenistic a fost folosit mai intai pentru a desemna limba greaca, pentru ca in secolul al XIX-lea termenul sa desemneze perioada istorica cuprinsa intre domiile lui Alexandru cel Mare (mijlocul secolului al IV-lea i.e.n.) si Augustus (inceputul secolului I e.n.). Aceasta perioada a secolelor III-I i.e.n. incepe sa fie vazuta ca o treapta de dezvoltare in lumea greaca. Tot in aceasta perioada armata incepe sa se modernizeze si sa avanseze spre o tactica si strategie mai eficiente. De aceea, armata elenistica poate fi vazuta in prezent ca prima armata bine organizata din antichitate si din punct de vedere al competitiei si echipamentului din acele timpuri. Multitudinea de natiuni care intrau in cadrul armatei elenistice, conferea totodata mai multe tehnici de bataie.Regii elenistici si pe urma cei romani au recurs la forte considerabile. In medie, o armata elenistica nu depasea 85 000 de ostasi, in care intrau infanteristii, mercenarii, cavalerii de toate originile, si un singur element oriental, si anume, contingentele de elefanti.Pentru infruntarea dintre Antioh al III-lea si Ptolemeu al IV-lea care a avut loc la Raphia in anul 217 i. e. n., Lagidiu, in afara de 73 de elefanti a pus la bataie 70 000 de infanteristi si 5000 de cavaleri. Noi stim ca o parte dintre ei erau 3000 de liberieni si 20 000 de egipteni. Acesti oameni au fost recrutati in Grecia anului precedent. Antioh dispunea de 62 000 de infanteristi, 6000 de cavaleri si 102 elefanti. Aceste trupe sunt de origini diferite: 10 000 de ostasi arabi erau comandati de un arab. Doar 5000 de mercenari sunt de origine greaca si 2500 sunt cretani. Razboiul elenistic folosea numai un personal ierarhizat dupa competenta si bine remunerat. Regele elenistic cauta oamenii care au servit in armata lui Alexandru si mai tarziu pe aceia care aveau o lunga experienta de lupta. Mare parte a populatiei din Grecia continentala si cea insulara se temea de un razboi, deoarece razboiul elenistic aducea numai pagube inregistrate in special oraselor. Finalul putea fi cel mai tragic pentru locuitorii orasului; ei puteau fi luati prizonieri, iar cetatea lor arsa pana la temelii. Mercenarii elenistici au dat unei tari sarace precum Grecia o sansa de a-si ridica nivelul de viata. Odata cu ridicarea nivelului de viata, solda mercenarilor si a soldatilor, in ordinea nobletii, in secolul al III-lea, salariul era de o drahma pe zi pentru un infanterist, la 2-3 drahme pentru un cavaler, cu o indemnizatie de noapte de trei obole. Problemele apareau atunci cand durata campaniei se prelungea mult peste asteptarile conducatorului. Armata in aceste conditii devine greu de mentinut sub ascultare datorita neplatii soldelor, care uneori puteau ajunge la 50 de taleri, solda pe trei luni, si 10 000 de masuri de grane. Rechizitionarea si locuirea soldatilor se faceau prin taxe sau impozite percepute de la agricultori sau de la aliati. Un alt exemplu de percepere a banilor este cel roman. Acestia percepeau taxe de la regele invins iar aceasta permitea pregatirea de noi victorii. In speta, aceste victorii erau castigate cu multitudinea de mercenari care uneori luptau impotriva propriei comunitati. Mercenarii proveneau din majoritatea zonelor de cucerire macedoneana, infaptuita de Alexandru cel Mare precum: Balcani, Phirigia, Egiptul, Persia si alte locuri, precum si indieni insotiti de elefanti.Pentru mine acesti oameni care vin din indepartatele regiuni ale Orientului pentru a sluji in armata regala, cei care construiesc cadrele superioare au cu totul un alt destin. Printre ofiterii care au fost alesi mai intai de catre Alexandru apoi de catre diadohi si apoi de catre regii si guvernatorii locurilor si regiunilor au fost alesi satrapi greci ai seleucizilor. Acesti noi functionari au adus la curtea regilor si pe treptele superioare ale administratiei numeroase obiceiuri ale polisurilor grecesti: legislatia vamala, organizarea aprovizionarii cu hrana, urbanizarea, cultura literara traditionala cu baza homerica, obiceiurile si limba in diplomatie fara a tine cont de cultul regal.Sunt exact acele domenii unde domneste de-a lungul intregii lumi elenistice o continuitate de forme care sunt poate principalele elemente de unitate. Un element aparte in ierarhia cadrelor superioare il constituie Egiptul secolului al II-lea, strategii nomelor nu au decat functie juridica si in afara celor care comanda supravegherea drumurilor orientale. Un ofiter competent este solicitat de nenumarate ori pe un camp de bataie cum ar fi in cazul lui Theodosius etolianul in al patrulea razboi sirian, relateaza Polybiu in cartea a V-a. Marina de razboi joaca si ea un rol foarte important in lumea elenistica a secolelor III-I. Ea merege paralel cu tarmul pentru a ajuta trupele de uscat in eventualele atacuri din partea barbarilor. Acest fapt se observa in lucrarea lui Chamoux Civilizatia elenistica.Marina de razboi ere puternica in Rhodos unde inaltul personal al marinei de razboi are puterea traditiei politica si tehnica. Amiralui Rhodos-ului alaturi de alti inalti demnitari au fost inmormantati la Lidos unde s-au gasit epitafurile lor. Aceasta descoperire constituie o noblete a misiunilor politice din partea dinastiei Ptolomeilor. Tehnicile de lupta sunt diverse, infanteria constituind grosul armatei elenistice, iar cavaleria doar a zecea parte din efectiv. Acest element de forta al infanteriei il constituie falanga. Omul cu armele sale ocupa un spatiu de trei picioare si lungimea sulitelor in mod original formate din 16 coturi, mai exact astazi din 14 cdeea ce lasa 10 coturi inaintea fiecarui hoplit, de vreme ce incearca sa tina sulita cu ambele maini. Aceasta forta era uneori sustinuta de cavalerie, iar grupurile de mercenari erau plasate inainte. Ansamblul de falanga cuprindea 16 randuri in profunzime. Primele cinci atacau cu sulita orizontal, iar combatantii de la randurile 6-16 nu au un atac activ si personal, ei isi ridica sulitele deasupra umerilor celor care ii preced pentru a-I proteja de inamic. Dezavantajul era inegalabila in atacurile frontale, falanga era incapabila de a se intoarce pentru a face o manevra de invaluire iar in zonele accidentate nu putea fi eficienta. In majoritatea bataliilor esenta luptei era de a patrunde in mijlocul acesteia pentru ca sa opreasca cu orice pret continuand apoi o urmarire a inamicului in deruta. Aceasta parere este sustinuta de Polybiu iar ulterior si de Preaux.Pe langa aceste exemplificari o metoda de lupta era si asediul cetatilor greu accesibile din zonele muntoase precum cele din Siria si Grecia de Nord.Daca majoritatea bataliilor antice armatele se intalneau fata in fata, lupta de la Isos apare ca o ciudatenie: Alexandru, in timp ce inainta spre sud afla deodata ca Darius printr-o manevra inversa, de alminteri nepregatita, traversase si el muntii ocupand Isosul in spatele lui Alexandru. Aceasta batalie s-a dat cu fronturile rasturnate, Alexandru aflanduse in nord, conducand un atac de cavalerie, prin flancul drept, armata Marelui Rege fiind surprinsa de acest atac condus de insusi Alexandru. Iata de ce aceasta confruntare ni se pare ciudata de vreme ce Alexandru, ca un bun strateg intoarce confruntarea in favoarea sa.Dupa aceasta batalie, armata elenistica continua sa aibe numeroase succese, ca sa se loveasca, un secol mai tarziu, de o armata care a imprumutat numeroase tactici de lupta din spatiul Eledei, aceasta fiind armata romana. In aceasta perioada incepe dezvoltarea teritoriala a Romei in defavoarea lumii elenistice, defavoare care se va concretiza mai tarziu prin acapararea lumii elenistice de catre cea latina. Chiar daca civilizatia elenistica nu a fost latinizata, ea reuseste sa supravietuiasca prin cultura sa materiala si spirituala.