In decursul devenirii sale istorice omul si-a creat un mediu artificial pentru a se feri de o natura cand darnica, cand ostila-locuinta. Prin grupare ateritoriala a mai multor locuinte si realizarea unui mod de covietuire sociala specific au rezultat asezarile umane. Ele au cunoscut in evolutia lor perioade de declin si de inflorire, unele au disparut iar altele s-au pastrat pana in zilele noastre. Ele impodobesc astazi suprafata Terrei aidoma unei imense constelatii de pe bolta cereasca, unele avand o “stralucire” puternica, altele abia “licarind”, minuscule intre cei doi poli ai planetei. Asezarile pot fi permanente si temporare, cu o larga arie de raspandire geografica.

Asezarile permanente sunt cuprinse intre 83o latitudine nordica (Siorapaluk - localitate din Groenlanda) si 55o latitudine sudica (Ushuaia in Chile). in ce priveste raspandirea pe verticala intalnim asezari amplasate sub nivelul marii (Ierihon – Iordania la 250 m sub 0) si pana peste 5000 m (Chupiquina in Chile – 5600 m, Arash in Tibet – 5320 m).

Asezarile umane se impart in doua mari categorii: sate si orase. intre ele exista o serie de asemanari, dar mai cu seama deosebiri. Satul se deosebeste de oras in principal prin urmatoarele elemente:
- are in general o populatie mai putin numeroasa.
- gradul de dotare cu unitati edilitar- sociale, culturale si de invatamant a satului comparativ cu orasul este mai scazut.