label Referate autorenew 2025-09-29, 16:56 history_edu virgo
Bilantul intreprinderiiEvolutia contabilitatii a fost impulsionata in principal de limitarea treptata a resurselor disponibile, dar si de nevoia de crestere a societatii omenesti, in ansamblul sau. in perioada antica, tehnicile, pe care contabilitatea se va baza mai trziu, capata un avnt deosebit, servind in principal intereselor conducatorilor cetatilor sau statelor antice sau, astfel spus, servind pentru controlul si mentinerea puterii, prin controlul si evidentierea resurselor disponibile.Primul instrument al contabilitatii a fost dezvoltarea capacitatii de a socoti. Contabilitatea, in forma sa primara, a aparut in momentul cnd primul om a numarat cte animale sunt in turma sa, acesta putnd fi considerat primul inventar partial al averii sale. Instrumentele contabilitatii s-au dezvoltat in decursul timpului, pe masura ce resursele au devenit tot mai limitate in raport cu nevoile omenesti. in momentul in care oamenii nu si-au mai putut permite sa iroseasca, s-a impus utilizarea unui instrument care sa-i ajute in evidentierea averii lor. in mileniul al IV-lea i.H., in Mesopotamia de Jos, o civilizatie stralucita, aceea a sumerienilor, utiliza tablite dreptunghiulare de argila umeda, pentru a trasa pe ele, cu un obiect ascutit, desene reprezentnd oameni si obiecte. Aceste semne permiteau efectuarea inventarelor depozitelor si, o data argila uscata, pastrarea lor ca documente. Tot din mileniul al IV-lea i.H. dateaza documente scrise, care atesta existenta unor elemente contabile in India: [] in Cartea Legilor lui Manu, scrisa in India, [] anul 3200 i.e.n., sunt prezentate legile care reglementau activitatea comerciala ... . Una dintre primele scrieri care s-a pastrat este din timpul regelui Hammurabi al Babilonului (cca 2002-1960 i.H.). Tablitele din vremea lui contin texte pretioase privind tinerea legala a conturilor. Se pare totusi ca tehnica contabila fusese dezvoltata de mai inainte, deoarece in timpul regelui babilonian operatiunile efectuate erau destul de complexe pentru a putea crede ca atunci au fost inventate: Detalii referitoare la depozite, imprumuturi, dobnda perceputa si rambursarea creditelor se gasesc deja in Codul lui Hammurabi, descoperit la Susa. Aceste tehnici au luat o tot mai mare amploare in momentul in care s-au creat primele state sau orase stat. Resursele de care aveau nevoie erau tot mai mari, chiar si cele pentru scopuri militare. Din aceste motive, conducatorii statelor respective au pus la punct sisteme de evidenta a populatiei, productiei, impozitelor, etc.:Sumerienii dispuneau de feluri de fise contabile in care cifrele si textul erau amestecate. Verificarea, din punct de vedere material, era reprezentata de puncte sau liniute de unire. Acest fapt ne indica existenta, inca de timpuriu, a inventarierii in scopul controlului.Pe masura dezvoltarii statelor, patura conducatoare a inceput sa acumuleze avere, de aici si dorinta de a pastra si spori aceasta avere, de multe ori inseamna o putere mai mare, inclusiv militara, ceea ce conferea si o anumita siguranta. Chiar si in capodoperele literaturii antice (Iliada si Odiseea), reies clar elementele de evidenta si calcul al averii conducatorilor cetatilor antice.Un alt pas in ceea ce priveste dezvoltarea tehnicilor si instrumentelor de care se va folosi ulterior si contabilitatea il constituie dezvoltarea comertului.In dezvoltarea stiintelor in general, si deci si a evidentei contabile, in particular, trebuie mentionat rolul decisiv pe care templele l-au jucat in epoca timpurie a societatii omenesti. invatatii acelor timpuri erau in special preoti, care aveau cunostinte stiintifice complexe, inclusiv in domeniul financiar aristocratia templelor detinea firele circulatiei banesti si care, in general, aveau de tinut o evidenta destul de complexa a veniturilor si cheltuielilor asezamintelor religioase respective: Toata viata publica si privata se desfasura sub ocrotirea templelor, ce constituiau ele insele centre de contabilitate.Templele au constituit si primele institutii care au efectuat operatiuni de tip bancar: Primele dovezi ale unei activitati bancare se regasesc in Orientul Apropiat (Babilon) si Egiptul Antic. in aceea perioada, templele erau loc de rugaciune si loc de pastrare a banilor si tezaurelor. Au fost descoperite marturii scrise privind activitatea de depuneri si imprumuturi efectuata de temple. Totodata, se pare ca egiptenii detineau o tehnica contabila superioara altor popoare antice, deoarece stiau sa foloseasca jocuri de inregistrari contabile fictive, care nu corespundeau fluxurilor, pentru a corecta anumite situatii. Pe masura apropierii in timp, averea, si deci si evidentierea, contabilizarea ei, capata o importanta din ce in ce mai mare. Din acest punct de vedere, cea mai interesanta de urmarit este evolutia Imperiului lui Alexandru Macedon. Bazele extinderii cuceririlor au fost puse de catre Filip al II-lea. in teritoriile cucerite, Alexandru Macedon a dus o adevarata politica fiscala. Cetatilor care i s-au predat fara lupta li s-au acordat adevarate inlesniri fiscale, cum ar fi scutirea de la plata impozitelor catre visteria sa. Pentru Grecia antica, iar apoi pentru Imperiul Roman, tezaurele cetatii, averea publica capata un rol din ce in ce mai important. Sistemul de colectare a taxelor, dar si evidenta acestora, att ca venituri, ct si ca mod de cheltuire a lor, capata o rigoare din ce in ce mai mare. Romanii au dus rigoarea la limita sa extrema: nu numai contractele comerciale, dar si registrele contabile capata in vremea Imperiului Roman forta de proba in justitie, trebuind sa fie tinute in functie de un anumit tipic.In antichitate, asistam si la aparitia altui fenomen destul de interesant legat de contabilitate: cei care se ocupau cu administratia, cu contabilitatea, capata o pozitie din ce in ce mai importanta in administratia statului, ceea ce indica rolul tot mai important pe care contabilitatea incepe sa-l capete: Egiptologul Champollion arata ca , iar dupa greci, conform oratorului atenian Eschine, .Este adevarat ca in toata perioada antica nu se poate vorbi de o tehnica contabila in sensul modern al cuvntului, dar cu siguranta ca deja exista o tehnica bine pusa la punct in ceea ce privea tinerea registrelor, pornind de la modul lor de intocmire, pna la prezentarea si controlul acestora. DEFINIREA BILANTULUIBilantul reprezinta un instrument contabil de mare importanta in procesul conducerii, fiind necesar att pentru fundamentarea deciziilor privind alocarea, finantarea, utilizarea si recuperarea fondurilor, organizarea controlului asupra realizarii deciziilor luate, precum si pentru stabilirea unor drepturi si obligatii, a unor raspunderi si cointeresari provenite din activitatea de gospodarie si dezvoltare a patrimoniului.Bilantul a inceput sa fie intocmit odata cu aparitia contabilitatii. Denumirea de bilant, provine, conform unor anumite pareri, din latinescul bilanx, care inseamna cu doua talgere. Conform altor opinii, denumirea provine de la bilancium, care inseamna cntar, cuvnt format mai trziu tot din bilanx. Indiferent de explicatia data etimologiei cuvntului, notiunea de bilant are acelasi sens, simboliznd o balanta cu doua talgere, aflata permanent in echilibru.Daca bilantul apare ca un instrument contabil, reflectnd patrimoniul unitatii si rezultatele activitatii desfasurate in cursul unui exercitiu financiar (an), cu timpul, notiunea se extinde, utilizndu-se in limbaj curent intr-un sens larg, fiind definit ca rezultatul activitatii pe o anumita perioada.Conform Ghidului alfabetic de teorie si practica financiara, bilantul este definit ca documentul contabil care oglindeste sub forma de cont mijloacele de lucru ale intreprinderii existente la un moment dat, precum si provenienta acestora. Reprezinta un instrument de baza in orientarea asupra situatiei economico-financiare a firmei. in perioada anilor 80, bilantul se incheia trimestrial si anual. In Lexiconul de finante-credit, contabilitate si informatica financiar-contabila, bilantul este definit ca reprezentnd o situatie intocmita sub forma contabila, dupa un anumit plan cuprinznd elemente de activ si de pasiv patrimonial, precum si rezultatul destinat sa sporeasca sau sa micsoreze patrimoniul intreprinderii sau ca un cont final care sa serveasca la inchiderea conturilor de activ si de pasiv, precum si a conturilor de rezultate.Prin continutul sau, bilantul contabil ofera informatiile necesare pentru aprecierea gestiunii financiare a intreprinderii, precum si pentru stabilirea valorii acesteia, caracteriznd marimea resurselor si a utilizarilor la care a recurs un agent economic in cursul unei perioade de gestiune.Bilantul contabil are rolul de a generaliza periodic datele contabilitatii curente si de a stabili pe aceasta cale o serie de indicatori economico-financiari sintetici, ceea ce ii confera caracterul de model de model contabil si informational, dar si de model de gestiune a valorilor materiale si banesti delimitate patrimonial.Conceperea bilantului ca model de calcul si de descriere a situatiei patrimoniului reprezinta acceptia cea mai des intlnita in literatura de specialitate.Ca instrument de lucru, bilantul contabil este un document de sinteza cu ajutorul caruia pot fi prezentate intr-o structura dorita sau impusa de reglementarile contabile, activele si pasivele patrimoniale.Practica contabila a impus ca forma de baza a bilantului contabil, balanta in care activul este egal cu pasivul.In conformitate cu Standardele Internationale de Contabilitate, Legea Contabilitatii din tara noastra stabileste ca bilantul contabil este documentul oficial de sinteza al tuturor unitatilor patrimoniale.In acest context, bilantul contabil se defineste ca documentul de sinteza cel mai important, care asigura centralizarea si generalizarea datelor agentilor economici si institutiilor publice, intr-o forma sistematica si unitara, care permite o prezentare de ansamblu, o analiza detaliata si un control al activitatii derulate si rezultatelor obtinute la sfrsitul fiecarei perioade de gestiune.Din punctul de vedere al analizei financiare, bilantul contabil constituie documentul de sinteza cu ajutorul caruia se prezinta situatia patrimoniala a intreprinderii la un moment dat, adica bunurile economice, drepturile si obligatiile reflectate in activul, respectiv pasivul bilantului.FUNCtIILE BILANtULUI CONTABILIdeea centrala de logica interna a bilantului si rolul sociologic al contabilitatii se manifesta prin influenta spiritului contabilitatii asupra gndirii exacte a omului (hommo oeconomicus), care are nevoie de certitudini.Bilantul indeplineste, in primul rnd, o functie tehnico-contabila, manifestata prin inchiderea si deschiderea conturilor si, respectiv, prin controlul inregistrarilor in partida dubla. Functia de reflectare constituie in aceea ca bilantul constituie un sistem de indicatori economico-financiari cu caracter rezultativ prin care se consolideaza si se reprezinta informatiile referitoare la alocarea si finantarea, productia si reproductia capitalurilor distincte din punct de vedere patrimonial. Prin generalizare se intelege faptul ca indicatorii dau expresie trasaturilor comune ale elementelor de patrimoniu avansate si consumate in circuitul economico-financiar.Functia de control si analiza se manifesta in procesul de urmarire si interpretare a modului de realizare a obiectivelor programate privind angajarea si utilizarea capitalurilor delimitate patrimonial, determinarea abaterilor de la indicatorii economico-financiari prevazuti, stabilirea masurilor necesare, precum si a deciziilor corespunzatoare pentru imbunatatirea activitatii de gospodarire. Realizarea deplina a acestei functii are loc cu prilejul analizei pe baza de bilant a activitatii economico-financiare a agentilor economici.Functia de echilibru economico-financiar se manifesta in cunoasterea, dirijarea si stapnirea relatiilor bilantiere dintre activ si pasiv, cheltuieli si venituri. Acest echilibru este reflectat, controlat si reglat att din punct de vedere dimensional (la nivelul patrimoniului), ct si structural (pe parti componente ale patrimoniului).Functia de decontare a patrimoniului se realizeaza la sfrsitul perioadei de gestiune, de regula, la inchiderea anului financiar. in acest scop, bilantul este folosit ca instrument de justificare a recuperarii cheltuielilor din venituri sau finantarilor destinate in acest sens, precum si de stabilire a raspunderilor si cointeresarilor materiale privind asigurarea relatiei de conservare si crestere a patrimoniului.Abordarea bilantului contabil poate fi facuta in mai multe moduri, in functie de cele doua conceptii, procednd de o maniera similara celor mai sus prezentate referitor la conceptul de patrimoniu.ABORDaRI PRIVIND BILANtUL CONTABILa) Abordarea patrimoniala face posibila existenta unui echilibru valoric intre utilizari sau active patrimoniale si resurse sau pasive patrimoniale. Astfel, ecuatia economica a bilantului imbraca urmatoarele forme:Utilizari = ResurseActiv = PasivDin punct de vedere juridic, bilantul sintetizeaza starea patrimoniala privita ca ansamblul drepturilor si angajamentelor pe care le are un titular de patrimoniu la un moment dat. Activul bilantier reflecta elementele patrimoniale ce apartin proprietarului sau drepturi patrimoniale, iar pasivul bilantier, ceea ce datoreaza tertilor sau angajamente patrimoniale.1) Drepturile patrimoniale dau posibilitatea titularului de patrimoniu de a dispune liber de bunurile sale (drept de proprietate), precum si de a beneficia de anumite drepturi asupra tertilor (drepturi de creanta).Drepturile patrimoniale confera titularilor posibilitatea de a utiliza un anumit bun, in scopul consumului, productiei sau fructificarii acestuia pentru obtinerea unui venit. O intreprindere poate detine drepturi de proprietate asupra unei varietati de bunuri: unele sunt bunuri materiale (imobilizari corporale, active circulante), dar pot imbraca si o forma nemateriala (imobilizari necorporale).Drepturile de creanta sau drepturi asupra tertilor reprezinta forma de manifestare a angajamentelor convenite cu partenerii de afaceri (clientii), ale caror termene de plata, functie de natura prestatiilor, sunt ulterioare efectuarii acestora, precum si debitorii intreprinderii in calitatea lor de beneficiari ai unor imprumuturi, a caror rambursare este ulterioara si care antreneaza inevitabil un cost suplimentar ce imbraca forma dobnzii aferenta creditului contractat.2) Angajamentele patrimoniale sunt reflectate in pasivul bilantului si imbraca forma obligatiilor sau datoriilor (financiare, comerciale, fiscale, sociale) pe care intreprinderea trebuie sa le ordoneze la o anumita data. Datoriile exprima valoarea resurselor straine folosite de intreprindere pe o perioada mai mare sau mai mica de timp rezultate din relatiile acesteia cu furnizorii, bancile, statul, asociatii, propriul personal.b) Abordarea functionala aceasta modalitate de abordare are in vedere finalitatea bilantului de a raspunde exigentelor unei analize dinamice, deoarece se bazeaza pe ipoteza continuitatii activitatii. Aceasta permite investigarea activitatii pe cicluri de operatiuni, lund in considerare rolul fiecaruia in functionarea intreprinderii. Modelul de bilant promovat de sistemul contabil romnesc, dupa 1 ianuarie 1994, prevede structurarea elementelor de activ dupa destinatia lor, iar a celor de pasiv dupa originea lor. Abordarea de tip functional presupune tratarea bilantului contabil prezentat de intreprindere, prin regruparea functiilor acesteia. Elementele de activ si de pasiv ale bilantului functional trebuie reclasificate dupa criteriul duratei (cu durata peste un an si, respectiv, cu durata sub un an), fapt ce permite trecerea de la bilantul functional la cel financiar. Sub aspect financiar, orice bilant se descompune in trei mari mase: fondul de rulment (FR), necesarul de fond de rulment (NFR) si trezoreria neta (TN). Relatia care degaja informatia privind echilibrul financiar al intreprinderii este urmatoarea: TN = FR NFREchilibrul financiar al intreprinderii este consecinta deciziilor pe termen scurt privind gestionarea stocurilor, relatiile de decontare cu clientii, furnizorii etc., ct si pe termen mediu si lung privind finantarea investitiilor din capitaluri permanente.c) Abordarea bilantului potrivit conceptiei anglo saxone si nord americane considera bilantul ca documentul de sinteza care prezinta situatia financiara a firmei. Complementar rolului sau de a completa informatiile privind compozitia beneficiului, bilantul contribuie la furnizarea bazei informationale privind evaluarea structurii capitalului, calculul ratei de randament si determinarea lichiditatii si flexibilitatii financiare a intreprinderii.Metodele de prezentare si intocmire a bilantului variaza de la o tara la alta. Principalele elemente care diferentiaza prezentarea bilantului in diferite tari sunt: ordonarea activelor si pasivelor, si modul de inscriere a rezultatului in bilant.O prima modalitate de prezentare consta in clasarea elementelor de activ in ordinea lichiditatii crescatoare si a elementelor de pasiv in ordinea exigibilitatii crescatoare. Cea de-a doua modalitate de prezentare, utilizata predilect de tarile anglo-saxone, claseaza elementele de activ dupa lichiditatea descrescatoare, iar pe cele de pasiv dupa exigibilitatea descrescatoare, ceea ce evidentiaza faptul ca accentul este pus pe lichiditatile si exigibilitatile imediate. Caracteristic intreprinderilor nord-americane, bilantul poate fi prezentat fie in format orizontal (in cont), fie in format vertical (in lista).BILANtUL SI SITUAtIA FINANCIARa A iNTREPRINDERIIA) DIRECTIVELE UNIUNII (COMUNITatII) EUROPENENormalizarea si armonizarea sistemelor contabile sunt procese care se intrepatrund si se completeaza reciproc. Pe plan international, normalizarea vizeaza conceperea normelor, aceasta realizndu-se prin Comitetul de Standarde Internationale de Contabilitate (International Accounting Standards Committee). Concentrarea eforturilor Uniunii Europene s-a concretizat prin elaborarea de directive, fiecarui stat revenindu-i obligatia incorporarii acestora in legislatia proprie. Directiva a IV-a, elaborata la 25 iulie 1978 si revizuita la 8 noiembrie 1990, a vizat cu predilectie coordonarea dispozitiilor nationale referitoare la structura si continutul conturilor anuale, si ale raporturilor de gestiune, normele de evaluare a elementelor patrimoniale, ct si publicarea acestor documente pentru societati de capitaluri (societati anonime si societati cu raspundere limitata). Statele membre au fost obligate sa inscrie in legislatia nationala prevederi cu privire la aplicabilitatea acestei directive.Directiva a VII-a are ca obiect conturile consolidate si a fost adoptata la 13 iunie 1983 de catre Uniunea Europeana, fiind rezultatul studiilor pe plan international, a eforturilor de normalizare si de uniformizare in elaborarea si prezentarea conturilor consolidate.B) BILANtUL, POTRIVIT NORMELOR CONTABILE INTERNAtIONALEComitetul International pentru Standarde de Contabilitate a luat fiinta in 1973, avnd ca obiectiv principal dezvoltarea standardelor de contabilitate printr-un proces rational care vizeaza evaluarea, prezentarea si comunicarea informatiilor privind situatiile financiare ale intreprinderii. Obiectivul documentelor de sinteza este sa furnizeze o informare privind situatia financiara, performanta si evolutia situatiei financiare.Fac obiectul definirii cadrului I.A.S.C. elementele care compun situatiile financiare legate direct de bilant astfel:-activele sunt resurse asupra carora intreprinderea exercita un control. Ele provin din elementele trecute si sunt menite de a genera avantaje economice viitoare.-pasivele sunt obligatii actuale ale intreprinderii generate de evenimente trecute si care antreneaza cu ocazia platii o iesire de resurse ce comporta un avantaj economic.C) BILANtUL CONTABIL, POTRIVIT CONCEPtIEI AMERICANECaracteristic intreprinderilor americane este faptul ca nu au obligatia intocmirii unui bilant (balance sheet) conform unui cadru sau unei scheme standardizate. Bilantul contabil poate fi prezentat fie in format vertical, in lista simpla (tabelul 1.1), fie in format orizontal (tabelul 1.2). BilantActiveActive circulanteImobilizari corporaleImobilizari necorporaleTotal activeDatoriiDatorii pe termen scurtDatorii pe termen lungCapitaluri propriiCapitalRezerveTotal datorii si Capitaluri propriiTabel nr. 1.1 Structura bilantului contabil, modelul american, format verticalBilant contabil ActiveDatoriiActive pe termen scurtDisponibilitati CreanteStocuriCheltuieli in avansTotal active pe termen scurtImobilizari corporaleTerenuriConstructii si echipamente, masiniMinus amortizari cumulateValoarea neta a constructiilor, echipamentelor, masinilorTotal imobilizari corporaleImobilizari necorporaleFond comercial si breveteTotal activeDatorii pe termen scurtFurnizoriDatorii salariale si taxeImpozitul asupra beneficiilor: de platitTotal datorii pe termen scurtDatorii pe termen mediu si lungObligatiuniTotal datoriiSituatia neta CapitalRezerveTotal situatie netaTotal datorii si situatie netaTabel nr. 1.2 - Structura bilantului contabil, modelul american, format orizontalD) BILANtUL CONTABIL, POTRIVIT CONCEPtIEI ANGLO-SAXONEReglementarea contabila britanica nu contine un plan de conturi normalizat, scheme de inregistrari si de tinere a jurnalelor si registrelor contabile obligatorii. Dispozitiile Legii societatilor comerciale se aplica numai societatilor pe actiuni (PLC) si celor cu raspundere limitata (Ltd), carora li se impune sa prezinte actionarilor si sa publice bilantul, contul de profit si pierdere si anexa. in vederea unei corecte informari a publicului, Bursa a emis o serie de reguli specifice pentru societatile ale caror titluri sunt inscrise. Se utilizeaza cu precadere modelul de bilant vertical.E) BILANtUL CONTABIL, POTRIVIT CONCEPtIEI FRANCEZEin Franta, primii pasi spre o normalizare contabila riguroasa apar incepnd cu anul 1939. Adoptarea la 27.04.1982 a Planului Contabil General a condus la elaborarea planurilor contabile particulare (care vizeaza organisme specifice) si a planurilor contabile profesionale (care vizeaza sectoarele profesionale). in conformitate cu prevederile P.C.G. 1982, intreprinderile au posibilitatea sa prezinte unul dintre urmatoarele trei sisteme:-sistemul de baza (B): comporta dispozitii contabile minimale de care trebuie sa tina cont intreprinderile mari si mijlocii-sistemul abreviat sau simplificat (A): vizeaza intreprinderile de dimensiune modesta, care nu justifica recursul la sistemul de baza-sistemul dezvoltat (C): propune documente mai complete care scot in evidenta analiza datelor necesare studiului gestiunii intreprinderii.RAPORTAREA FINANCIARa iN UNIUNEA EUROPEAN. SITUAtIILE FINANCIARE ANUALE.intreprinderilor cu sediul juridic in statele membre ale Uniunii Europene li se impune sa-si prezinte situatiile financiare in conformitate cu cerintele Comisiei Europene, in special cu cele ale Directivelor a IV-a si a VII-a privind Dreptul Societatilor Comerciale. Norma IAS 1 vizeaza prezentarea conturilor individuale si a conturilor consolidate. Ea se aplica intreprinderilor sectoarelor concurentiale, al caror scop este obtinerea de beneficii, inclusiv intreprinderilor sectorului public. Pentru organismele cu scop nelucrativ sau pentru unele entitati ale sectorului public, norma sugereaza modificarea denumirilor anumitor componente ale situatiilor financiare sau ale anumitor rubrici.Denumirea de situatii financiare anuale este preluata din Standardele Internationale de Contabilitate. in Directiva a IV-a a Comunitatii Economice Europene, prin conturile anuale se intelege bilantul, contul de profit si pierdere si notele explicative.Fiind un complex de documente de sinteza, situatiile financiare anuale trebuie sa dea o imagine fidela, clara si completa a patrimoniului, a situatiei financiare si asupra rezultatelor obtinute de unitatea patrimoniala.Situatiile financiare anuale sunt obligatorii, inclusiv in situatia fuziunii, divizarii sau incetarii activitatii, in conditiile legii. Pentru regiile autonome, societatile comerciale si companiile nationale in care statul detine cel putin 20% din capitalul social, precum si pentru celelalte persoane juridice, Ministerul Finantelor Publice poate stabili intocmirea si depunerea situatiilor financiare si la alte perioade dect cele mentionate, in cadrul exercitiului financiar.Conform Reglementarilor contabile armonizate cu Directivele Comunitatii Economice Europene si cu Standardele Internationale de Contabilitate, aprobate prin ordin al Ministrului Finantelor Publice, situatiile financiare anuale se compun din:-bilant-cont de profit si pierdere-situatia modificarilor capitalului propriu-situatia fluxurilor de trezorerie-politici contabile-note explicative.Persoanele juridice care nu indeplinesc criteriile stabilite pentru aplicarea reglementarilor armonizate intocmesc situatii financiare anuale simplificate, armonizate cu Directivele Europene, compuse din:-bilant-cont de profit si pierdere-politici contabile-note explicative.Societatile comerciale incadrate prin reglementari speciale in categoria microintreprinderilor aplica reguli contabile specifice, aprobate prin ordin al Ministrului Finantelor Publice, situatiile financiare fiind compuse din bilant si cont de profit si pierdere. Situatiile financiare anuale trebuie insotite de raportul administratorilor.in cazul institutiilor publice, situatiile financiare se intocmesc trimestrial si anual si sunt compuse din bilant, cont de executie bugetara si anexe.Exercitiul financiar incepe la 1 ianuarie si se incheie la 31 decembrie. Exceptia apare in primul an de activitate, cnd acesta incepe la data infiintarii, respectiv a inmatricularii persoanelor juridice la Registrul Comertului, potrivit legii. La propunerea Ministerului Finantelor Publice, Guvernul poate aproba ca exercitiul financiar sa inceapa si sa se incheie si la alte date dect cele prevazute anterior.Intocmirea situatiilor financiare anuale trebuie sa fie precedata obligatoriu de inventarierea generala a elementelor de activ si pasiv si a celorlalte bunuri si valori aflate in gestiune si administrare, potrivit normelor emise in acest scop de catre Ministerul Finantelor Publice.Dupa intocmirea situatiilor financiare anuale (inclusiv cele intocmite cu ocazia fuziunii, divizarii sau incetarii activitatii), acestea sunt supuse auditului financiar, care se efectueaza de catre auditorii financiari, persoane fizice sau juridice autorizate, potrivit legii.Situatiile financiare anuale se pastreaza timp de 50 de ani. in cazul incetarii activitatii, situatiile, impreuna cu registrele si celelalte documente se predau la arhivele statului, in conformitate cu prevederile legale in materie.Situatiile financiare se intocmesc in 3 exemplare. Pentru asigurarea informatiilor destinate sistemului institutional al statului, un exemplar se depune la Directia Generala a Finantelor Publice judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, in termenele prevazute de lege. Institutiile publice si celelalte persoane juridice, ai caror conducatori au calitatea de ordonator de credite, depun un exemplar din situatiile financiare trimestriale si anuale la organul ierarhic superior, la termenele stabilite de acesta. Ministerele, celelalte organe ale administratiei publice centrale, autoritatile publice si unitatile administrativ-teritoriale ai caror conducatori au calitatea de ordonator principal de credite, depun la Ministerul Finantelor Publice un exemplar din situatia financiara trimestriala si anuala, potrivit normelor si la termenele stabilite de acesta. Situatiile financiare anuale trebuie sa ofere o imagine fidela a pozitiei financiare, performantei, modificarilor capitalului propriu si fluxurilor de trezorerie ale intreprinderii pentru respectivul exercitiu financiar.Cadrul legislativ care reglementeaza situatiile financiare cuprinde:-Legea Contabilitatii nr. 82/1991, republicata-Reglementarile contabile pentru agentii economici editia 2002-Cadrul general de intocmire si prezentare a situatiilor financiare, elaborat de Comitetul pentru Standarde Internationale de Contabilitate-Ordinul Ministerului de Finante nr. 94/2001 pentru aprobarea Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitatii Economice Europene si cu Standardele Internationale de Contabilitate-Ordinul Ministerului de Finante nr.306/2002 -Ghidurile profesionaleFORMA SI CONtINUTUL SITUAtIILOR FINANCIARE ALE iNTREPRINDERIIAspecte generaleFormatul cerut pentru bilant trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele posturi:A.Active imobilizateI. Imobilizari necorporale1.Cheltuieli de constituire (cnd reglementarile permit imobilizarea acestora)2.Cheltuieli de dezvoltare (cnd reglementarile permit imobilizarea acestora)3.Concesiuni, brevete, licente, marci, drepturi si valori similare si alte imobilizari necorporale (achizitionate contra unei plati sau create de societate)4.Fondul comercial achizitionat5.Avansuri si imobilizari necorporale in curs de executieII. Imobilizari corporale 1.Terenuri si constructii2.Instalatii tehnice si masini3.Alte instalatii, utilaje si mobilier4.Avansuri si imobilizari corporale in curs de executieIII. Imobilizari financiare1.Titluri de participare detinute la societatile din cadrul grupului2.Creante asupra societatilor din cadrul grupului, altele dect cele comerciale3.Titluri sub forma de interese de participare4.Creante din interese de participare5.Titluri detinute ca imobilizari 6.Alte creante7.Actiuni proprii (cu indicarea in notele explicative a valorii nominale)B. Active circulanteI. Stocuri1.Materii prime si materiale consumabile2.Productia in curs de executie3.Produse finite si marfuri4.Avansuri pentru cumparari de stocuriII.Creante (sumele ce trebuie sa fie incasate dupa o perioada mai mare de un an se prezinta separat pentru fiecare element)1.Creante comerciale2.Sume de incasat de la societatile din cadrul grupului3.Sume de incasat de la societatile la care se detin interese de participare4.Alte creante5.Creante privind capitalul subscris si nevarsatIII.Investitii financiare pe termen scurt1.Titluri de participare detinute la societatile din cadrul grupului2.Actiuni proprii (cu indicarea in notele explicative a valorii nominale)3.Alte investitii financiare pe termen scurtIV. Casa si conturi la banci C. Cheltuieli in avans D. Datorii ce trebuie platite intr-o perioada de un an1.Imprumuturi din emisiuni de obligatiuni, prezentndu-se separat imprumuturile in monede convertibile2. Sume datorate institutiilor de credit3. Avansuri incasate in contul comenzilor4. Datorii comerciale5. Efecte de comert de platit6. Sume datorate societatilor din cadrul grupului7. Sume datorate privind interesele de participare8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale si datorii pentru asigurarile sociale E. Active circulante nete, respectiv datorii curente nete F. Total active minus datorii curente G. Datorii ce trebuie platite intr-o perioada mai mare de un an1. imprumuturi din emisiuni de obligatiuni, prezentndu-se separat imprumuturile in monede convertibile2. Sume datorate institutiilor de credit3. Avansuri incasate in contul comenzilor4. Datorii comerciale5. Efecte de comert de platit6. Sume datorate societatilor din cadrul grupului7. Sume datorate privind interesele de participare8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale si datorii pentru asigurarile sociale H. Provizioane pentru riscuri si cheltuieli1. Provizioane pentru pensii si alte obligatii similare2. Alte provizioane I. Venituri in avans J. Capital si rezerveI. Capital subscris (prezentndu-se separat capitalul varsat si cel nevarsat)II. Prime de capitalIII.Rezerve din reevaluareIV. Rezerve1.Rezerve legale2.Rezerve pentru actiuni proprii3.Rezerve statutare sau contractuale4.Alte rezerveV. Rezultatul reportatVI. Rezultatul exercitiului financiarBilantul unei intreprinderi si contul de profit si pierdere al acesteia pot fi dezvoltate cu orice element de activ sau pasiv, venit sau cheltuiala, care nu este prevazut in formatul adoptat. Structura acestora insa nu poate fi modificata de la un exercitiu la altul. Derogarile se admit doar in cazuri exceptionale, dar orice derogare trebuie prezentata in notele explicative, impreuna cu motivele care au determinat-o.Elementele din bilant si contul de profit si pierdere indicate cu numere arabe pot fi cumulate intr-un singur element in situatiile financiare ale unei intreprinderi, daca:a)valorile individuale nu sunt semnificative pentru evaluarea pozitiei financiare si a performantei intreprinderii pentru exercitiul financiar respectiv;b)cumularea imbunatateste claritatea prezentarii; valorile individuale ale oricaror elemente combinate in acest fel vor fi prezentate in notele explicative.In situatia in care valorile corespunzatoare exercitiului financiar curent si precedent, inscrise in bilant si in contul de profit si pierdere, nu sunt comparabile, cele aferente exercitiului precedent trebuie retratate corespunzator, pentru a se asigura comparabilitatea. Rezultatele retratarii, motivele pentru care a fost facuta si modalitatea de efectuare a acesteia trebuie prezentate in notele explicative.REGLEMENTaRI REFERITOARE LA BILANtBilantul a patruns in lumea teoriei si practicii economice ca un model de sintetizare la un moment dat, in expresie baneasca, a relatiilor de echilibru dintre activul si pasivul patrimoniului, privit in totalitatea si structuralitatea sa, functia sa de baza fiind aceea de stabilire a situatiei patrimoniului. Ulterior, functia si continutul au fost largite si cu cea de evaluare a rezultatului financiar, ca element component al situatiei patrimoniului. Conceperea bilantului ca model de calcul si descriere a situatiei patrimoniului reprezinta acceptiunea cea mai des intlnita in literatura de specialitate. in prezent, bilantul capata noi valente, fiind analizat si promovat ca un model de reprezentare a situatiei, miscarii transformarii patrimoniului. Bilantul a fost conceput si structurat ca un set de modele, fiind denumit si contul general al patrimoniului.Bilantul este documentul contabil de sinteza prin care se prezinta elementele de activ (grupate dupa natura, destinatie si lichiditate) si de pasiv (grupate dupa natura, provenienta si exigibilitate) ale intreprinderii la incheierea exercitiului, precum si in celelalte situatii prevazute de lege. Informatiile referitoare la elementele patrimoniale reflectate in bilant sunt aferente exercitiului precedent si celui curent, fiind prezentate sub forma soldurilor conturilor sintetice la finele exercitiului financiar. -in cazul in care un element de activ sau o datorie este in relatie cu mai mult de un alt element bilantier, relatia sa cu celelalte elemente trebuie prezentata fie sub elementul la care apare, fie in notele explicative, daca prezentarea sa este esentiala pentru intelegerea conturilor anuale. -Actiunile proprii si cele detinute in filiale vor fi prezentate distinct la posturile prevazute pentru acestea. -Toate angajamentele sub forma garantiilor, girurilor si ipotecilor de orice fel, in cazul in care indeplinesc conditiile pentru a fi recunoscute in bilant ca active sau datorii, trebuie prezentate in mod clar in notele explicative. Pentru orice garantie semnificativa care a fost constituita trebuie facuta o prezentare detaliata, facndu-se totodata distinctie intre diversele tipuri de garantii recunoscute de legislatia romna si intre acestea si cele pe care legea romna nu le recunoaste.-Pentru fiecare element care se prezinta in cadrul postului Active imobilizate trebuie furnizate urmatoarele informatii in notele explicative:-valorile corespunzatoare elementului, la deschiderea si inchiderea exercitiului financiar-miscarile ocazionate de modificarea valorii in cursul exercitiului, intrari, iesiri si transferuri-Valorile corespunzatoare elementelor vor fi determinate pe baza urmatoarelor criterii:-costul de achizitie -costul de productie-oricare alt criteriu dintre urmatoarele: costul istoric, reevaluarea imobilizarilor corporale, conform cu reglementarile legale in vigoare, evaluarea prin metode care sunt destinate sa tina seama de inflatie, utilitatea bunului, starea acestuia si pretul pietei, fara a se tine seama de amortizare si de provizioanele pentru depreciere-Pentru fiecare activ imobilizat se vor prezenta urmatoarele:-valoarea amortizarii cumulate si a provizioanelor pentru depreciere la inceputul si sfrsitul exercitiului- valoarea amortizarii cumulate si a provizioanelor pentru depreciere referitoare la exercitiul financiar respectiv-valoarea ajustarilor efectuate cu privire la amortizari si provizioane pentru depreciere in cursul exercitiului, ca urmare a iesirii de active imobilizate din patrimoniu-valoarea ajustarilor efectuate asupra amortizarilor si provizioanelor pentru depreciere care privesc exercitiile anterioare-in cazul in care in primul exercitiu financiar de aplicare a acestor reglementari costul de achizitie sau costul de productie al unui activ nu este cunoscut si nu exista informatii privind preturile sau cheltuielile necesare pentru determinarea lui sau in cazul in care astfel de informatii nu pot fi obtinute fara cheltuieli sau intrzieri nejustificate, costul de achizitie sau costul de productie va fi reprezentat de valoarea justa atribuita activului. Aceasta situatie va fi prezentata la inceputul exercitiului financiar. -Drepturile asupra imobilizarilor si alte drepturi similare vor fi prezentate la elementele bilantiere corespunzatoare.-Cheltuielile efectuate in cursul exercitiului financiar, dar care se refera la un exercitiu ulterior, se vor prezenta la postul bilantier Cheltuieli in avans. Veniturile angajate figureaza la Creante.-Veniturile recunoscute inainte de data inchiderii exercitiului, dar care se refera la un exercitiu financiar ulterior, se vor prezenta la Venituri in avans. Cheltuielile angajate sunt inscrise la Datorii.-Un provizion va fi recunoscut numai in momentul in care:-o intreprindere are o obligatie curenta (legala sau implicita) generata de un eveniment anterior-este probabil ca o iesire de resurse care sa afecteze beneficiile economice sa fie necesara pentru a onora obligatia respectiva-poate fi realizata o buna estimare a valorii obligatiei. Daca aceste conditii nu sunt indeplinite, nu trebuie recunoscut un provizion.-Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli nu pot avea drept scop corectarea valorilor elementelor de activ, iar suma lor trebuie corelata strict cu riscurile si cheltuielile previzibile.-Provizioanele care figureaza in bilant la postul Alte provizioane trebuie prezentate in notele explicative in masura in care acestea sunt semnificative.Analizat prin prisma teoriei modelarii, bilantul este un model structural privind activul si pasivul ca multimi ale patrimoniului unei unitati gestionare. in activul bilantului, elementele sunt structurate astfel:a) Active imobilizate sau fixe, denumite si active pe termen lung, sunt achizitionate in vederea utilizarii durabile. Sunt asociate deciziei de investitie si se materializeaza in bunuri de orice natura, mobile sau imobile, corporale sau necorporale, achizitionate sau create de intreprindere, destinate sa serveasca o perioada indelungata activitatea unitatii patrimoniale.a1) Imobilizarile necorporale cuprind acele valori economice de investitie, care nu imbraca fizic forma de bunuri materiale concrete. Cuprind: - cheltuieli de constituire (de fondare), care reprezinta cheltuieli ocazionate de infiintarea sau dezvoltarea unitatii, precum si cele de fuzionare. in structura lor se disting: taxe si cheltuieli de inscriere si inmatriculare; cheltuieli privind emiterea si vnzarea de actiuni; cheltuieli de prospectare a pietei si de publicitate; cheltuieli ocazionate de efectuarea unor lucrari sau obiective de cercetare. Se amortizeaza in cel mult cinci ani.- concesiuni, brevete, licente, marci de fabrica si alte drepturi asimilate cuprind toate cheltuielile efectuate pentru amortizarea drepturilor de exploatare a unui bun, activitate sau serviciu. Amortizarea acestor cheltuieli are loc pe toata durata ct intreprinderea a achizitionat dreptul de exploatare sau de utilizare a unor astfel de imobilizari.- fondul comercial reprezinta acea parte din fondul de comert care nu figureaza in celelalte elemente de patrimoniu, dar concura la mentinerea sau dezvoltarea potentialului activitatii firmei, cum sunt: clientela, vadul, debuseele, reputatiaa2) Imobilizarile corporale (imobilizari materiale sau active fixe tangibile) reprezinta bunurile materiale de folosinta indelungata, utilizate in activitatea unei intreprinderi. Ele constituie substanta unei intreprinderi, instrumentul sau industrial sau comercial, fiind alcatuite din terenuri si mijloace fixe (cladiri, masini, utilaje, instalatii si mijloace de transport etc.). in situatia in care bunurile materiale procurate sau create nu sunt terminate, ele sunt incluse in categoria imobilizarilor in curs sau a investitiilor in curs.a3) Imobilizarile financiare (investitii financiare sau de portofoliu) cuprind valorile financiare investite de intreprindere in patrimoniul altor societati, sub forma: titlurilor de participare, altor titluri financiare imobilizate, creantelor atasate participatiilor, imprumuturilor acordate si altor imobilizari financiare.- titlurile de participare reprezinta titlurile de valoare sub forma de actiuni sau parti sociale investite de titularul de patrimoniu in capitalul altor unitati patrimoniale. Detinerea acestor titluri de valoare permite exercitarea unei anumite influente sau a unui control in gestiunea societatilor emitente ale acestor titluri.- titlurile imobilizate ale activitatii de portofoliu sunt dobndite de unitatea patrimoniala in vederea realizarii unor venituri financiare, fara ca acestea sa poata interveni in gestiunea unitatii patrimoniale emitente.- creantele imobilizate sunt formate din: creante legate de participatii, imprumuturi acordate pe termen lung si alte creante imobilizate.b) Activele circulante reprezinta ansamblul elementelor patrimoniale necesare realizarii ciclului de exploatare. Ele nu au vocatia de a ramne durabil in intreprindere, cu exceptia acelor elemente legate de particularitatile procesului de fabricatie.b1) Stocurile reprezinta ansamblul bunurilor si serviciilor care intervin in cadrul ciclului de exploatare fie pentru a fi vndute in aceeasi stare sau la terminarea procesului de productie, fie pentru a fi consumate cu ocazia primei utilizari.b2) Creantele sunt drepturi potentiale pe termen scurt ale intreprinderii, ce decurg din relatiile cu diverse persoane fizice sau juridice realizabile la anumite termene. Aceste drepturi pot fi generate de relatiile cu clientii sau de cele necomerciale cu personalul, statul, asociatii sau alti debitori.b3) Disponibilitatile reprezinta numerarul si valorile asimilate acestuia, iar plasamentele sunt titluri achizitionate de intreprindere in vederea realizarii unui cstig de capital sau de venit intr-un termen scurt.c) Conturile de regularizare si asimilate sunt formate din: cheltuieli efectuate in avans, diferentele de conversie si primele privind rambursarea obligatiuni.d) Primele privind rambursarea obligatiunilor reprezinta cheltuieli financiare capitalizate.in ceea ce priveste pasivul bilantului, acesta reflecta sursele de finantare ale intreprinderii.a) Capitalurile proprii (activul net) reprezinta masa patrimoniala ce apartine proprietarilor de intreprinderi, sume nedatorate la data incheierii exercitiului financiar. Categorii operationale existente in analiza financiara:- capitalurile proprii se determina la finele exercitiului, inaintea repartizarii profitului- situatia neta stabilita dupa repartizarea profitului prin insumarea posturilor: capital social, prime legate de capital, diferente din reevaluare, rezerve si rezultatul reportat.- activul net corectat rezultat prin corectarea activului net contabil cu plusurile sau minusurile de valori latente.Capitalurile proprii cuprind:a1) capitalul social este valoarea nominala a actiunilor sau partilor sociale, respectiv aportul in natura sau in numerar.a2) primele legate de capital se refera la primele de emisiune, de aport si de fuziune, acestea fiind surse generate de operatiile privind cresterea capitalului social.a3) diferentele din reevaluare sunt egale cu soldul dintre valoarea actuala (mai mare) si valoarea inregistrata (mai mica) a activului reevaluat, care se transfera fie la capital social, fie la rezerve.a4) rezervele sunt rezultate prin capitalizarea profitului si sunt formate din: rezerve legale, rezerve statutare si alte rezerve. b) Capitalurile straine sunt formate din datoriile persoanei juridice, indiferent ca acestea sunt pe termen scurt sau lung. Se inregistreaza in contabilitate la valoarea nominala.b1) datoriile pe termen scurt reprezinta sume ce trebuie platite intr-o perioada de pna la un an. Din aceasta categorie fac parte datoriile fata de furnizori, datoriile fiscale si cele sociale (fond de sanatate, somaj, asigurari sociale), credite pe termen scurt.b2) datoriile pe termen lung sunt sume ce trebuie platite intr-o perioada mai mare de un an. in aceasta categorie se includ creditele bancare pe termen mediu si lung.c) Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli se constituie pentru litigii, amenzi, penalitati, despagubiri, daune, alte datorii incerte, cheltuieli legate de service in perioada de garantie si alte cheltuieli privind garantiile acordate clientilor.INTOCMIREA SITUAtIILOR FINANCIAREUn set complet de situatii financiare include bilantul, contul de profit si pierdere, situatia modificarilor capitalului propriu, situatia fluxurilor de numerar si notele. Standardul IAS 1 furnizeaza un ghid practic in ceea ce priveste principiul continuitatii activitatii, angajamentele, permanenta si pragul de semnificatie.Multe jurisdictii prescriu in legislatie ca responsabilitatea intocmirii situatiilor financiare apartine directorilor si/sau conducerii intreprinderii. IAS 1, paragraful 6 clarifica faptul ca, responsabilitatea intocmirii si prezentarii situatiilor financiare in conformitate cu IAS apartine fie consiliului director sau de administratie, fie altui organism din conducerea societatii. in consecinta, responsabilitatea delegata presupune de asemenea asumarea responsabilitatii in astfel de situatii, cum ar fi: adoptarea de politici contabile adecvate, decizii in privinta unor evaluari bazate pe judecata profesionala si asigurarea oportunitatii raportarii financiare.Pentru a fi credibile, situatiile financiare trebuie s indeplineasca o serie de caracteristici calitative:-reprezentare fidela;-prevalenta economicului asupra juridicului;-neutralitatea;-prudenta;-integralitatea.Reprezentarea fidela este realizata, in mod normal, daca utilizatorii obtin informatii care corespund cu realitatea economica pe care sunt fundamentate si daca acestia sunt informati cu privire la incertitudinile majore aferente recunoasterii si evaluarii elementelor prezentate in situatiile financiare. Acestea trebuie prezentate in note. Contabilitatea trebuie sa reflecte substanta economica a tranzactiei si nu doar forma ei juridica.Prevalenta economicului asupra juridicului pentru ca informatia sa prezinte in mod credibil evenimentele si tranzactiile pe care le reprezinta este necesar ca acestea sa fie contabilizate si prezentate in concordanta cu fondul lor si cu realitatea economica, si nu doar cu forma lor juridica, fondul tranzactiilor sau al altor evenimente nefiind intotdeauna in concordanta cu ceea ce transpare din forma lor juridica sau conventionala.Neutralitatea informatiei contabile se manifesta prin lipsa de influente, pentru a fi credibila.Integralitatea presupune ca informatia sa fie completa in limitele rezonabile ale pragului de semnificatie si ale costului obtinerii acelei informatii.IAS 1, paragraful 38 impune prezentarea informatiilor numerice comparative cel putin pentru perioada anterioara, in afara de cazul in care alte Standarde permit sau impun altceva.IAS 1, paragrafele 42 pna la 52, contin anumite prevederi generale pentru situatiile financiare. Acestea includ identificarea situatiilor (bilant, situatia fluxurilor de numerar, etc.), denumirea intreprinderii raportoare, moneda de raportare, data bilantului si perioada contabila, precum si orice schimbari ale acestora in decursul perioadei. Aceste prevederi sunt foarte clare si nu ar trebui sa se intmpine dificultati in interpretarea sau aplicarea lor. IAS 1, paragraful 52 incurajeaza intreprinderile sa publice situatiile financiare anuale in sase luni de la data bilantului. Chiar si atunci cnd aceasta nu reprezinta o obligatie legala, este necesar ca situatiile financiare sa fie publicate in decursul acestei perioade.IAS 1 nu impune folosirea unui bilant standardizat (impartit pe categorii), o astfel de abordare fiind substantial influentata de domeniul de activitate in care intreprinderea isi desfasoara activitatea. in practica, majoritatea intreprinderilor comerciale sau din industrie, ale caror operatiuni implica o viteza de rotatie mare a activelor si datoriilor, prezinta un bilant impartit pe categorii (facnd distinctia intre fondul de rulment si elementele pe termen lung), deoarece o parte semnificativa a activelor si datoriilor societatii respective va fi realizata pe parcursul unui ciclu de exploatare bine delimitat in timp, de exemplu, de 12 luni. Alte societati, cum ar fi cele de constructii imobiliare, au prin comparatie un ciclu de exploatare mai mare, iar in acest caz nu se asteapta realizarea sau stingerea activelor si datoriilor acestora pe parcursul unei perioade de numai 12 luni. Astfel de intreprinderi nu prezinta deseori un bilant impartit pe categorii.Alte intreprinderi, cum ar fi companiile de investitii si fondurile mutuale, dispun de active si datorii ce pot fi realizate aproape imediat, respectiv stinse intr-o perioada scurta de timp si pot fi masurate folosind valori juste. in aceste intreprinderi, realizarea activelor si stingerea datoriilor depinde in mare masura de fluctuatiile valorii de piata si, prin urmare, distinctia dintre elementele curente si elementele pe termen lung nu este considerata semnificativa intr-adevar, acest lucru fiind in contradictie cu modul in care este condusa afacerea.IAS 1, paragrafele 57 pna la 65 se aplica doar situatiilor financiare ale intreprinderilor care prezinta in bilant, ca si categorii separate, activele si datoriile curente sau pe termen lung. Elementele sunt clasificate ca fiind curente daca sunt utilizate pe parcursul unui singur ciclu de exploatare sau se asteapta sa fie realizate in timp de 12 luni de la data bilantului. Decizia daca un element este implicat in ciclul de exploatare poate impune un anumit grad de judecata profesionala, dar nu intentioneaza sa creeze necesitatea unei alegeri intre ciclul de exploatare si perioada de 12 luni.Privitor la prezentarea elementelor bilantului, IAS 1 adopt o abordare in trei etape:(a) Cerinte privind prezentarea minima (obligatorie) IAS 1 paragraful 66 prescrie structura minima obligatorie a bilantului;(b) Prezentarea detaliata (bazata pe judecata) IAS 1 paragraful 67 impune prezentarea elementelor suplimentare evidentiate separat, a titlurilor si a subtotalurilor din bilant care, conform paragrafului 70, vor fi necesare in majoritatea cazurilor(c) Sub-clasificare (incadrarea intr-o anumita categorie este optionala, bazndu-se pe judecata)IAS 1, paragrafele 72 si 74 impun subclasificari si prezentari suplimentare fie in bilant, fie in note.Standardul nu include un format standard al bilantului. Prin urmare, conducerea poate folosi judecata profesionala cu privire la prezentare in cele mai multe cazuri, cum ar fi utilizarea unui format orizontal sau vertical pentru bilant, ct de detaliate urmeaza sa fie sub-clasificarile, precum si cu exceptia unor cerinte minime impuse, ce informatii vor fi prezentate in bilant si ce informatii vor fi prezentate in note. Desi nu este impusa prezentarea elementelor bilantului intr-o anumita ordine, paragraful 53 din IAS 1 prevede ca elementele trebuie prezentate in linii mari in ordinea lichiditatii acestora. Astfel se creeaza alternativa de a ordona elementele din bilant fie pornind de la cele curente si lichide, fie viceversa, ambele metode fiind folosite in practica si considerate adecvate.Prezentare minima. Cerintele obligatorii de prezentare minima a bilantului sunt descrise in IAS 1 paragraful 66:ActiveCapital propriu si datorii1.Terenuri si mijloace fixe1.Capital subscris si rezerve2.Active necorporale2.Interes minoritar3.Active financiare, altele dect cele de la punctele 4, 7, 83.Datorii pe termen lung purtatoare de dobnda4.Investitii financiare prin metoda punerii in echivalenta4.Datorii fiscale impuse de IAS 125.Active fiscale impuse de IAS 125.Provizioane6.Stocuri6.Datorii comerciale si alti creditori7.Creante comerciale si alti debitori8.Numerar si echivalente de numerarTabel nr. 1.3 Prezentarea minima a bilantului conform IAS 1Structura detaliataStructura minima trebuie detaliata prin prezentarea in bilant a unor elemente, categorii sau subtotaluri suplimentare in cazul in care un alt Standard impune acest lucru sau cnd o astfel de prezentare este necesara, pentru prezentarea fidela a pozitiei financiare a intreprinderii. De exemplu, IAS 30 Prezentari in situatiile financiare ale bancilor si ale altor institutii financiare, prevede cerinte specifice pentru astfel de intreprinderi . Orice informatii ce necesit detalieri suplimentare celor deja efectuate pot fi raportate in note (de exemplu, evidentierea diferitelor clase de stocuri conform paragrafului 34 (b) din IAS 2). IAS 1, paragraful 70 sugereaza ca apelarea la judecata profesionala va putea duce la prezentari de elemente separate suplimentare. Luarea in considerare a naturii, lichiditatii si a pragului de semnificatie al activelor, a functiei activelor si a valorii, naturii si duratei datoriilor va avea de multe ori ca efect prezentarea separata a activelor si a datoriilor curente si pe termen lung;-activele si datoriile monetare si nemonetare;-active si datorii de exploatare si financiare;-provizioane si datorii purtatoare si nepurtatoare de dobnda.De exemplu, datorita naturii lor diferite, fondul comercial si alte active necorporale vor fi, de regula, prezentate separat in bilant, desi acest lucru nu este impus de IAS 1.IAS 1, paragraful 71 prevede ca activele si datoriile care difera din punct de vedere al naturii sau al functiei lor sunt cteodata evaluate pe baze diferite (de exemplu, clasele de terenuri si mijloace fixe evaluate la cost sau la valoarea justa in conformitate cu IAS 16). in acest paragraf se stipuleaza ca utilizarea a diferite baze de evaluare impune prezentarea separata a acestora. Acolo unde activele au aceeasi natura si functie (de exemplu, clase de stocuri evaluate utiliznd diferite formule de cost in conformitate cu IAS-1), aceste informatii pot fi prezentate in notele de subsol.Daca bilantul contabil exprima starea patrimoniala la care s-a ajuns in urma incheierii unui exercitiu financiar, contul de profit si pierderi reflecta cum s-a ajuns la respectiva stare patrimoniala, care au fost fluxurile de venituri si cheltuieli care au determinat traiectoria evolutiei intreprinderii.Contul de profit si pierderi ofera informatii asupra activitatii de productie, comercializare si financiara a firmei si cuprinde:-cifra de afaceri;-veniturile si cheltuielile grupate dupa natura si ordonate pe trei tipuri de activitati: exploatare, financiara si exceptionala;-rezultatele (profit sau pierdere) degajate pe cele trei activitati;-rezultatul brut al exercitiului, impozitul pe profit si rezultatul net.Anexa la bilant constituie un document contabil de sinteza, care contribuie la obtinerea unei imagini fidele a conturilor anuale. Se prezinta sub forma unui set de situatii financiare cuprinznd informatii complementare si explicative in raport cu bilantul si contul de rezultate, precum si de prezentare sub forma de text privind regulile si metodele contabile utilizate. Raportul de gestiune este documentul bilantier utilizat pentru interpretarea analitica a situatiei patrimoniului, respectiv a evolutiei situatiei financiare si a rezultatului. Serveste la degajarea informatiei bilantiere privind situatia patrimoniului si evolutia sa previzibila; evenimentele deosebite intervenite in activitatea unitatii patrimoniale, dupa incheierea exercitiului; participatiile la capitalurile altor unitati; activitatea si rezultatele de ansamblu ale sucursalelor si subunitatilor proprii; activitatea de cercetare, dezvoltare si alte referiri cu privire la activitatea desfasurata, care sunt considerate ca fiind necesare pentru a fi inscrise in raportul de gestiune.Situatia modificarilor capitalului propriu reprezinta o componenta separata a situatiilor financiare ale intreprinderii, prezentnd detaliat toate variatiile pe care capitalurile proprii le-au suferit pe perioada unui exercitiu financiar. Pe baza informatiilor furnizate de acest document se poate analiza capacitatea de mentinere a capitalului si profitul sau pierderea intreprinderii.Tabloul fluxurilor de numerar este un document financiar util in explicarea variatiei patrimoniului intreprinderii in cursul exercitiului, oferind informatii privind modul in care au fost finantate si cum au fost utilizate resursele financiare.Fluxurile de numerar sunt analizate in functie de natura activitatii:- de exploatare;- de investitie;- de finantare.Notele explicative contin informatii suplimentare, relevante pentru necesitatile utilizatorilor in ceea ce priveste pozitia financiara si rezultatele obtinute. Trebuie prezentate intr-o maniera sistematica, fiecare element semnificativ al bilantului sa fie insotit de o trimitere la nota care cuprinde informatii legate de acel element.in cadrul situatiilor financiare se vor prezenta urmatoarele note explicative:1.Active imobilizate2.Provizioane pentru riscuri si cheltuieli3.Repartizarea profitului4.Analiza rezultatului din exploatare5.Situatia creantelor si datoriilor6.Principii, politici si metode contabile 7.Actiuni si obligatiuni8.Informatii privind salariatii, administratorii si directorii9.Exemple de calcul si analiza a principalilor indicatori economico-financiari10.Alte informatii.RAPORTUL ADMINISTRATORILOR Consiliul de administratie elaboreaza pentru fiecare exercitiu financiar un raport care trebuie sa contina:a)analiza fidela a evolutiei activitatii intreprinderii pe durata exercitiului financiar si a situatiei sale la incheierea acestuia;b)valoarea dividendelor propuse;c)informatii privind evenimente importante survenite care au afectat intreprinderea;d)informatii asupra evolutiei probabile a activitatii intreprinderii;e)informatii asupra activitatilor din domeniul cercetarii si dezvoltarii;f)informatii privind actiunile;g)numele si pregatirea profesionala a fiecarui administrator;h)politica privind protectia mediului.Acest raport se aproba de catre Consiliul de Administratie si trebuie semnat de catre presedintele acestuia.PREVEDERI REFERITOARE LA AUDITAREA SITUAtIILOR FINANCIARESituatiile financiare anuale ale intreprinderii vor fi auditate de auditori financiari, in conformitate cu reglementarile nationale privind auditul financiar.Auditorul financiar se va asigura ca situatiile financiare intocmite sunt in conformitate cu prevederile Legii Contabilitatii nr. 82/1991, republicata. De asemenea, trebuie verificat daca informatiile din raportul administratorilor corespund cu cele din situatiile financiare intocmite pentru acelasi exercitiu financiar, pe baza procedurilor de audit prevazute de Standardul International de Audit nr. 720.Societatile comerciale care nu vor opta pentru aplicarea IAS 29, a oricarui alt Standard International de Contabilitate sau a Normelor privind consolidarea conturilor, aprobate prin Ordinul Ministrului Finantelor nr. 772/2000, vor avea opinii de audit cu rezerve.APROBAREA SI DEPUNEREA SITUAtIILOR FINANCIARE SI A RAPORTULUI ANUAL AL iNTREPRINDERIICu minimum 15 zile inaintea Adunarii Generale a Asociatiilor sau Actionarilor, la care se discuta si se aproba situatiile financiare anuale, intreprinderea are obligatia:-sa trimita o copie de pe situatiile financiare anuale ale intreprinderii, aprobate de Consiliul de Administratie, impreuna cu raportul administratorilor si raportul auditorilor asupra situatiilor financiare respective, denumite generic raport anual, tuturor asociatilor sau actionarilor-sa notifice tuturor asociatilor sau actionarilor ca raportul anual este disponibil la intreprindere, gratuit, la cerere.Situatiile financiare ale intreprinderii, aprobate de Consiliul de Administratie, insotite de raportul administratorilor pentru exercitiul financiar respectiv, precum si raportul auditorilor vor fi supuse spre aprobare de catre Adunarea Generala a Asociatilor sau Actionarilor.O copie de pe situatiile financiare ale intreprinderii, aprobate de Consiliul de Administratie, o copie de pe raportul administratorilor pentru exercitiul financiar respectiv si o copie de pe raportul auditorilor asupra situatiilor financiare vor fi transmise de Consiliul de Administratie in termenul prevazut de lege Directiei Teritoriale a Ministerului Finantelor Publice la care intreprinderea este inregistrata.In conformitate cu prevederile legii societatilor comerciale, o copie de pe situatiile financiare ale intreprinderii, aprobate de Consiliul de Administratie si de asociati sau actionari, o copie de pe raportul administratorilor pentru exercitiul financiar respectiv, precum si de pe raportul auditorilor situatiilor financiare vor fi trimise de Consiliul de Administratie in termenul prevazut de lege la Registrul Comertului.Potrivit legii societatilor comerciale, Consiliul de Administratie se va sigura ca situatiile financiare ale intreprinderii, raportul administratorilor si raportul auditorilor sunt publicate in Monitorul Oficial al Romniei, Partea a IV-a, in termenul prevazut de lege.