Sursa originala a dezbaterilor filozofice in jurul problemei libertatii este sentimentul de libertate care acompaniaza orice act voluntar .Pusi in fata unor configuratii diferite de fapte ,a unor situatii ca putem decide ce vrem, ca nimic nu este gata facut, ca nimic nu este de reinceput la fel, ca reactiilor noastre le este strain automatismul lucrurilor lipsite de constiinta.
Chiar daca ,plasat la nivelul deciziei si facand abstractie de rezultatele obiective ale ei, sentimentul libertatii este insotit adesea de iluzia ca putem face ce vrem ca a decide fara constrangere exterioara ar insemna si a decide sustragandu-ne necesitatii ,acest sentiment ,,care nu este altceva decat experienta unui act in sine", ne conduce spre intuitia
larg acceptata la nivelul "bunului simt", ca "libertatea vointei s-ar cunoaste fara probe"(Descartes), si ca s-ar reduce la un "dat imediat al constiintei" (Bergson).



Dar, analizand mai atent, constatam ca aceasta intuitie este, ca orice intuitie de altfel, neclara si ne aprobata . Este de ajuns sa ne intrebam "ce simtim atunci cand ne simtim liberi" pentru a ne da seama ca aceluiasi sentiment ii putem asocia un evantai larg si eterogen de semnificatii .Intuitia este deci neclara .Şi ,intrucat ne putem face iluzii asupra resorturilor deciziilor noastre, intrucat putem sa consideram alegerea noastra libera, chiar atunci cand ea a fost dictata constrangator de modelele culturale ,de criteriile sociale de valorizare , de prejudecati sau pasiuni , de fenomene de alienare ,ea nu este nici probanta. Intuitia libertatii pune problema, dar nu se rezolva .A trebuit sa se desfasoare un indelung efort de meditatie filozofica pentru ca insasi problema sa fie formulata pertinent si sa constituie cadru teoretic adecvat pentru realizarea ei .