UNIVERSITATEA AL. I. CUZA FACULTATEA DE DREPT DREPT CIVIL TEMA DE CONTROL -CONSIMMANTUL IN ACTELE JURIDICE CIVILE- AUTOR:STUDENT: AN I, curs frecvent redus CUPRINSI. Noiuni introductive......................................................................................................2II.Consimmntul3 1. Formarea voinei juridice.....3 2.Principiul libertii (autonomiei) voinei juridice...................................................4 3.Principiul prioritii voinei interne fa de voina declarat................................5 4. Consimmntul - precizri terminologice.............................................................5 5. Condiiile consimmntului....................................................................................6 6. Viciile de consimmnt7A. Eroarea..7B. Dolul.21C.Violena.23D. Leziunea...26Bibliografie.......................................................................................................................29I. Noiuni introductiveCodul nostru civil nu se refer la actul juridic civil n general, ci la prototipul su - contractul civil (sau convenia) - stabilind, n art. 948, regula potrivit creia "condiiile eseniale pentru validitatea unei convenii sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimmntul valabil al prii ce se oblig; 3. un obiect determinat; 4. o cauza licit.Potrivit art.948 C. Civ., condiiile de valabilitate ale unui act juridic sunt:- capacitatea;- consimmntul;- obiectul;- cauza.n literatura juridic, condiiile de validitate ale actului juridic sunt mprite, n funcie de diferite criterii, n:A. Dup criteriul aspectului la care se refer condiiile de validitate ale actului juridic civil, pot fi:a) Condiii de fond, care se refer la coninutul actului juridic (aici intr cele 4 condiii eseniale de validitate enumerate de art. 948 C. civ. precum i - atunci cnd este cazul - autorizarea administrativ prealabil necesar pentru ncheierea anumitor acte juridice);b) Condiii de form, care se refer - dup caz - fie la forma de manifestare a consimmntului prilor la ncheierea actului juridic (form cerut de lege ad validitatem pentru actele juridice solemne) fie la forma n care se concretizeaz sau materializeaz actul juridic pentru a putea fi dovedit (form cerut de lege ad probationem); de reinut c forma cerut pentru validitatea actului juridic se refer la actul privit ca negotium, pe cnd forma cerut de lege pentru dovedirea existenei i coninutului actului se refer la actul privit ca instrumentum;c) n sfrit, condiii de publicitate cerute de lege pentru ca anumite acte juridice s devin opozabile fa de terele persoane. B. Dup importana lor pentru existena actului, condiiile sau elementele structurale ale actelor juridice civile pot fi:a) Condiii eseniale, fr a cror ndeplinire actul juridic (negotium) nu poate fi ncheiat valabil (cele 4 condiii enumerate n art.948 Codul civil, plus forma actului, n cazul actelor solemne); b) Condiii neeseniale, care pot fi prezente n anumite acte juridice, fr ns ca lipsa lor s le afecteze validitatea (de ex. forma n actele juridice consensuale: un mprumut de folosin este la fel de valabil, fie c prile l-au ncheiat verbal, fie c l-au ncheiat sub forma unui nscris sub semntur privat sau chiar autentic). De reinut c unul i acelai element poate avea valoarea unei condiii eseniale n anumite acte juridice, dar poate fi neesenial n alte acte juridice; de pild termenul ca modalitate a actului juridic este o condiie esenial n contractele de mprumut, de vnzare n rate etc., dar este o condiie neesenial n alte contracte, cum este vnzarea de bunuri obinuit (care poate fi convenit cu predarea imediat sau la termen a bunului, cu plata imediat sau la o dat viitoare, fr ca existena termenului s afecteze nsi validitatea vnzrii).C. Dup criteriul izvorului lor formal, condiiile de validitate pot fi:a) Condiii legale (prevzute anume n texte de lege); b) Condiii convenionale sau voluntare (care sunt prevzute ca atare prin voina prilor, fr a le fi impuse de lege; de pild, prile se neleg ca un contract consensual - pentru care legea nu cere forma solemn - s fie, totui, valabil ncheiat ntre ele numai prin nscris autentic). La rndul lor condiiile legale sunt clasificate de unii autori n condiii generale, care se cer oricrui act juridic i condiii speciale, care se cer numai pentru anumite acte juridice (de pild autorizaia CEC pentru nstrinarea unei construcii este cerut numai cu privire la construciile care au fost ridicate sau cumprate cu credit de stat, nerambursat integral pn la data nstrinrii; etc.).D. Dup criteriul legturii lor, mai mult sau mai puin strnse, cu actul la care se refer, condiiile de validitate pot fi:a) Condiii intrinseci (care privesc elementele constitutive, structurale ale actului: capacitatea, consimmntul, obiectul, cauza);b) Condiii extrinseci (care privesc situaii, fapte sau acte exterioare actului juridic considerat: autorizaia administrativ prealabil, formele de publicitate etc.).E. Dup criteriul efectelor pe care lipsa lor le produce, condiiile pot fi:a) Condiii de validitate (de care depinde nsi existena i valabilitatea actului juridic);b) Condiii de eficacitate (de care depinde doar producerea efectelor actului juridic, fr a influena n vreun fel nsi valabilitatea actului - aa cum este, de pild, termenul ca modalitate a actului).c) Condiii de publicitate (de care depinde doar opozabilitatea fa de teri a actului juridic).II.Consimmntul1. Formarea voinei juridiceUnii autori consider ca o condiie esenial de validitate (sau ca un element structural) al actului juridic voina juridic, element sau condiie care nglobeaz deopotriv att consimmntul, ct i cauza actului juridic. Pentru a ajunge la hotrre i la aciune (la ncheierea unui act juridic civil) omul (privit individual, ca persoan fizic, sau ca organ al unei persoane juridice) parcurge mai multe etape succesive ale unui proces psihologic complex de formare a voinei sale juridice, printre care:- reflectarea n contiina sa a unei (unor) nevoi materiale sau spirituale ce trebuiesc satisfcute;- conturarea - sub impulsul acestor nevoi - a motivelor care ndeamn la aciunile prin care nevoile s poat fi satisfcute;- deliberarea (sau cntrirea) mental a motivelor i a mijloacelor de satisfacere a nevoilor respective;- intervenia unuia sau mai multor motive determinante, constnd n reprezentarea intelectual a scopului urmrit prin aciunea preconizat;- hotrrea de a ncheia actul juridic necesar pentru mplinirea scopului urmrit, adic pentru satisfacerea nevoilor care au constituit punctul de plecare al ntregului proces psihologic schiat mai sus;- manifestarea exterioar a acestei hotrri.Am vzut mai nainte c exist capaciate de folosin a drepturilor i capaciate de exerciiu a acestora. Pentru ca o persoan fizic s poat ncheia acte juridice capacitatea sa de folosin constituie o condiie indispensabil. Cel lovit de o incapacitate de folosin nu poate efectua valabil actele ce i snt interzise prin incapacitatea respectiv (chiar dac ar avea capacitatea de exerciiu). Capacitatea de folosin este inerent personalitii omului i nimeni nu poate renuna - nici parial, nici total - la capacitatea de folosin. Orice persoan fizic are capacitatea de a contracta, dac nu este declarat, de ctre lege, ca incapabil. n privina acestora trebuie s relevm c nsi capacitatea de folosin a acestora este restrns prin regula specialitii, n virtutea creia o persoan juridic nu poate avea dect acele drepturi care corespund scopului ei. Prin urmare, persoana juridic poate svri orice fel de acte i deci poate ncheia orice fel de contracte, dar numai n limitele determinate de scopul ei, prevzut, ca atare, n lege, n actul de nfiinare sau n statut. Aadar, att n privina persoanelor fizice, ct i n privina persoanelor juridice, regula este capacitatea de a contracta, iar incapacitatea, excepia.2.Principiul libertii (autonomiei) voinei juridiceAceasta nseamn c incapacitile nu pot rezulta dect din lege; ele nu se prezum. Cnd incapacitatea de exerciiu este general, incapabilul nu poate ncheia personal nici un contract. Minorul care nu a mplinit vrsta de 14 ani nu are capacitate de exerciiu i drept urmare nu poate ncheia, n principiu, contracte dect prin reprezentanul su legal. El poate face singur numai acte de conservare a drepturilor sale i unele acte juridice de o valoare patrimonial foarte redus, necesare satisfacerii unor nevoi elementare de ordin material i cultural (cumprarea de rechizite colare, de bilete de spactacole, contract de transport n comun). Interzisul judectoresc, adic persoana pus sub interdicie, din cauza alienanei mintale sau a debilitii mintale, nu are, de asemenea, capacitate de exerciiu, astfel nct, atta timp ct dureaz punerea sub interdicie nu poate ncheia nici un fel de contracte. Contractul ncheiat ntimpul interdiciei este anulabil, chiar dac ar fi fost ncheiat ntr-un momnet de luciditate. Hotrrea judectoreasc de punere sub interdicie are ca efect transformarea incapacitii de fapt, natural i intermitent a alienatului mintal sau a debilului mintal, ntr-o incapacitate de drept, total i continu, care nltur, din punct de vedere juridic, capacitatea natural din timpul intervalelor de luciditate.Alienatul mintal sau debilul mintal, care nu a fost pus sub interdicie are deplin capacitate de exerciiu i de aceea, n momentele sale de luciditate, el poate ncheia orice fel de contracte, ca o persoan capabil. Interesul distinciei rezid din diferena de probare n cazul anulrii contractului; la primul se cere doar timpul la care s-a contractat, pe cnd la cel de al doilea se cere i probarea incapacitii sale de fapt, a strii de alienaie mintal n momentul ncheierii actului, alienatul neinterzis fiind prezumat, pn la proba contrarie, a fi pe deplin capabil.3.Principiul prioritii voinei interne fa de voina declaratMinorul care a mplinit vrsta de 14 ani are o capacitate de exerciiu restrns, n virtutea creia el i exercit drepturile i i execut tot astfel obligaiile, dar n genere, numai cu ncuviinarea prealabil a prinilor sau a tutorelui. Minorul care a mplinit vrsta de 14 ani poate face singur, fr ncuviinarea prealabil a prinilor sau a tutorelui, actele de conservare, precum i alte acte de administrare a patrimoniului (cum ar fi contracte privitoare la reparaiile de ntreinere a bunurilor sale, contracte de asiguare a acestora), dar acestea din urm numai n msura n care nu-i pricinuiesc o leziune.n determinarea limitelor capacitii minorului trebuie s se in seama i de faptul c minorul se poate obliga prin fapta sa ilicit svrit cu discernmnt. Astfel, dac minorul a svrit manopere dolosive pentru a fi crezut major de ctre cel cu care ncheie contractul el comite o fapt ilicit ce l oblig la reparaie. Or, pentru partea indus n eroare, cea mai adecvat reparaie a prejudiciului nu ar rezulta din desfiinarea contractului, ci tocmai din meninerea lui, ca i cum ar fi fost ncheiat de o persoan capabil (art. 1162 c.civ.).ntr-un prim sens, consimmntul nseamn acordul de voin a prilor unui contract, acord de voine care constituie nsui contractul i d natere, ca atare, obligaiilor respective.ntr-un alt sens, mai restrns, prin consimmnt se nelege voina uneia dintre pri, prin care se manifest acceptarea propunerii de a contracta a celeilalte pri. n acest sens se exprim art. 948 c.civ., cnd, printre condiiile eseniale pentru validitatea unui contract, arat i consimmntul valabil al prii ce se oblig.Tot n sens restrns este considerat consimmnul cnd legea se refer la viciile acestuia, numindu-le vicii de consimmnt, dei n realitate snt vicii ale voinei uneia dintre prile contractante. 4. Consimmntul-precizri terminologicentruct n dreptul nostru contractele snt, n genere, consensuale, manifestarea de voin a fiecreia dintre prile contractante nu este supus, n principiu nici unei formaliti extrinseci. Regula este deci c, n lipsa unei dispoziii legale care s dispun altfel, consimmnul prilor se poate manifesta n orice form. Aceast libertate este ns limitat uneori de cerina preconstituirii unui mijloc de prob, iar alteori, prin voina nsi a prilor contractante, care pot s supun formarea contractului la unele condiii de form. Voina direct i voina indirect.a) Cnd manifestarea de voin are ca obiect nchieierea contractului, cnd deci ea urmrete numai acest scop i este adus ca atare la cunotiina celui interesat (cnd de pild o parte ofer spre vnzare celeilalte spre vnzare un anumit obiect, la un anumit pre), se spune c manifestarea de voin este direct.- ea poate fi oral sau scris;- poate rezulta din semne indicative ale voinei, ori din alte fapte care au legtur direct cu ncheierea conractului (cum ar fi, de pild, nceputul de executare al contractului, care nu poate fi interpretat dect ca o acceptare a ofertei de a contracta - ex.: reinerea de ctre hotelier a camerei care a fost solicitat de ctre client).b) Manifestarea indirect a voinei rezult din acte sau fapte care, dei snt fcute ntr-un cu totul alt scop, las s se neleag fr nici o ndoial, voina autorilor lor n privina contractrii.- Ex.: locatarul care la expirarea termenului contractual rmne mai departe n locuina nchiriat este socotit c n mod tacit i indirect i-a manifestat dorina de a continua relaiile contractuale.a) Manifestarea de voin este expres atunci cnd ea rezult prin nscris (scripta manent), cuvinte, gesturi sau semne destinate anume pentru a exprima intenia de a contracta.b) Manifestarea de voin este tacit sau implicit cnd ea rezult din acte sau fapte, care nu snt destinate anume spre a exprima intenia de a contracta, dar care se pot interpreta ca exprimnd consimmnul la contractare.Acest lucru se nvedereaz mai cu seam n privina acceptrii de ctre o parte a ofertei fcut de ctre cealalt. n principiu, din moment ce a fost stabilit, voina produce aceleai efecte, oricum s-ar manifesta, expres sau tacit. Uneori, legea prevede cerina unei manifestri exprese, pentru a atrage atenia asupra importanei unei obligaii asumate (acceptarea unei donaii), ori asupra unei renunri.5. Condiiile consimmntuluiConsimmntul, condiie de validitate a contractului trebuie nu numai s existe, ci el trebuie s fie i valabil, adic lipsit de vicii. Consimmntul, dei viciat, constituie totui o manifestare de voin, care ns se formeaz n condiii anormale i de aceea actul juridic respectiv poate fi anulat (art. 961 c.civ.).Voina poate fi viciat:- n coninutul su intelectual:- prin eroare;- prin dol;- n ce privete libertatea manifestrii - prin violenAceste nu pot rezulta dect dintr-o dispoziie anume a legii. Art. 950 c.civ., dup ce arat c snt incapabili a contracta minorii i interziii, precizeaz c mai snt incapabili "n genere toi acei crora legea le-a prohibit oarecare contracte". Astfel legea i declar pe soi incapabili de a vinde unul altuia (art. 1307 c.civ.) i deci i de a ncheia ntre ei un contract de schimb. Mai snt declarai incapabili unii administratori ai bunurilor altora, care nu pot fi adjudecatari ai bunurilor pe care le administreaz. Ct privete importana distinciei dintre incapacitatea general i cea special, aceasta se invedereaz n special pe terenul probelor: n cazul incapacitii generale, actul este declarat nul dac nu se dovedete c el se ncadreaz n categoria celor pe care incapabilul era, n mod excepional, ndreptit de lege s l svreasc; n cazul incapacitii speciale, partea respectiv se consider capabil pn la proba contrarie, deoarece incapacitile nu se pot prezuma.Pentru dreptul civil prezint importan dou din elementele sale componente - fiecare cu cerine i cu consecine diferite: consimmntul i cauza. Acest principiu este consacrat, indirect, de C. Civ., n art.969 alin.1: "Conveniile legal fcute au putere de lege ntre prile contractante", iar potrivit art. 5 C. civ., "Nu se poate deroga prin convenii sau dispoziii particulare (=acte juridice unilaterale - n. ns ) de la legile care intereseaz ordinea public i bunele moravuri". n temeiul acestui principiu:- subiecii de drept civil sunt liberi s ncheie sau nu acte juridice civile, dup cum sunt de asemenea liberi s modifice sau s desfac actele juridice pe care le-au ncheiat;- subiecii de drept civil pot ncheia orice acte juridice civile: att cele expres reglementate de lege (actele numite) ct i orice alte acte atipice i nereglementate expres (acte nenumite);- subiecii de drept civil sunt liberi s dea actului juridic pe care-l ncheie coninutul concret pe care l doresc, putnd deroga de la reglementrile aduse de lege prin norme dispozitive. Voina juridic are dou elemente: psihologic- voina intern a subiectului; social- voina declarat, exteriorizat; Aceste dou elemente, de cele mai multe ori, se afl n concordan, n sensul c declaraia de voin exprim voina intern; se poate ntmpla, ns, ca ntre aceste dou elemente s existe discordan i astfel se pune problema de a acorda prioritate uneia sau alteia dintre ele. n rezolvarea acestei probleme s-au conturat dou concepii: obiectiv- d prioritate voinei interne, reale; subiectiv- prefer voina declarat. Codul Civil romn a consacrat principiul voinei interne, dar a adoptat i unele soluii care corecteaz rigorile concepiei subiective. Prin consimmnt, ca element structural (sau condiie esenial, de fond) a validitii actului juridic civil nelegem manifestarea hotrrii (inteniei) de a ncheia un anumit act juridic. Termenul este folosit n dou accepiuni uor diferite ntre ele:manifestarea voinei fiecreia dintre pri la ncheierea actului (sau manifestarea voinei unicei pri a actului juridic unilateral); acordul de voine prin care se ncheie un act juridic bi- sau multilateral.Pentru a fi valabil, consimmntul trebuie s ntruneasc urmtoarele condiii:1.s fie exteriorizat- modalitile de exteriorizare pot fi diferite:verbale;n scris;aciuni;atitudini;tcere- prin excepie, cnd legea sau uzanele statornicite ntre pri, confer tcerii valoarea de acceptare;2. s fie exprimat cu intenia de a produce efecte juridice;3. s fie liber i neviciat.6. Viciile de consimmntA. EroareaEroarea este o fals (greit) reprezentare a realitii n contiina persoanei care delibereaz i adopt hotrrea de a ncheia actul juridic. Din punct de vedere al naturii i amploarei efectelor pe care le produce asupra valabilitii consimmntului, eroarea poate fi de mai multe feluri:- eroarea obstacol, distructiv de voin juridic, este acea reprezentare greit a realitii care poart, fie asupra naturii juridice (error in negotio) a actului ce urmeaz a fi (sau a fost) ncheiat (de ex., o parte crede c vinde un anumit bun, iar cealalt parte crede c-l primete ca donaie), fie poart (error in corpore) asupra identitii obiectului actului juridic; n asemenea cazuri, eroarea este att de grav, nct nici nu poate fi vorba de existena vreunui act juridic, pentru c nu s-a putut realiza un acord de voine, fiecare din manifestrile de voin referindu-se la altceva. - eroarea viciu de consimmnt este acea reprezentare greit a realitii care nu mpiedic realizarea acordului de voin, dar i altereaz coninutul, de aa manier nct dac ea n-ar fi existat (dac subiectul ar fi cunoscut exact realitatea), voina de a ncheia actul nu s-ar fi format i manifestat; n dreptul nostru, eroarea viciaz consimmntul n dou cazuri:1. cnd eroarea (greita reprezentare a realitii) poart asupra calitilor substaniale ale obiectului actului juridic, (error in substantiam), adic asupra acelor caliti care au fost determinante la ncheierea actului juridic i fr de care actul nu s-ar fi ncheiat 2. cnd eroarea poart asupra identitii (sau asupra anumitor caliti speciale ale) persoanei cocontractantului, (error in personam), n acele contracte (sau acte juridice, n general) n care consideraia persoanei cu care se ncheie actul sau a calitilor sale speciale (talent, reputaie etc.) este hotrtoare (aa-numitele contracte intuitu personae: acte cu titlu gratuit, mandatul), 3. eroarea indiferent este orice alt reprezentare greit a realitii, care nu influeneaz valabilitatea actului juridic ncheiat sub influena ei. De asemenea, eroarea poate fi:1) eroare de fapt- falsa reprezentare a unei situaii faptice- nu poate fi invocat ca o cauz de nulitate a actului juridic, legiuitorul prezumnd c toat lumea cunoate legea, de vreme ce aceasta este publicat n Monitorul Oficial (nemo censetur ignorare legem).;2) eroare de drept- falsa reprezentare a existenei ori coninutului unei norme de drept civil.Condiii:- existena unei false reprezentri a realitii;- caracterul determinant al motivului care l-a hotrt s ncheie actul i asupra cruia poart eroarea; - faptul c cellalt contractant a cunoscut (sau trebuia s cunoasc) motivul determinant al consimmntului, asupra cruia a purtat eroarea (de multe ori o asemenea dovad nu mai este necesar, caracterul determinant al motivului rezultnd din nsui contractul ncheiat). Eroarea trebuie dovedit de ctre cel care o invoc.Pentru ca actul juridic sa produca efecte normale si sa fie deplin valabil, nu este destul sa existe o vointa care sa-l creeze; aceasta vointa trebuie, in plus, sa nu fie viciata. Vointa este viciata, atunci cand nu este libera si netulburata in manifestarea ei.Vointa este tulburata, atunci cand intervine o cauza de eroare, care fara a fi destul de grava pentru a o distruge, este totusi destul de grava pentru a o tulbura. Cand cauza erorii se datoreaza unui fapt fortuit, iar nu vointei unei personae, tulburarea poarta numele de eroare propiu-zisa; iar cand cauza erorii se datoreaza manoperelor frauduloase ale unei personae, eroarea ia numele de dol.Element psihic, const n reprezentarea inexact a realitii la ncheierea unui act juridic: de pild o parte consimte s se oblige prin contract numai fiindc i nchipuie c obiectul pe care l ofer cealalt parte are o anumit nsuire, pe care n realitate acesta nu o are. Persoana respectiv a voit ntr-adevr ceea ce a exprimat, dar aceasta doar datorit erorii.Eroarea este socotit viciu de voin numai n dou situaii: cnd poart asupra calitilor substaniale ale obiectului contractului, i "...cnd consideraia persoanei este cauza principal pentru care s-a fcut convenia"(art.954c.civ.).Substana, asupra creia cade eroarea, poate fi neleas att ca un element obiectiv al lucrului, ct i ca o nsuire pe care prile contractante i-o atribuie i o apreciaz n mod subiectiv.- eroarea bazat pe un element obiectiv - ex. aprecierea suprafeei de teren;- eroarea sub aspectul su subiectiv - ex. autenticitatea unei opere de art pentru un colecionar. n genere se socotete drept o calitate substanial a obiectului utilitatea pe care acesta o prezint dup aprecierea in concreto a prilor i care a fost determinant pentru contractare, n sensul c, dac ar fi tiut c aceast utilitate nu exist, partea nu ar fi contractat.Eroarea asupra persoanei: ntruct la contractele cele mai obinuite - contractele cu titlu oneros - identitatea i calitatea persoanei contractante snt indiferente, eroarea asupra persoanei nu constituie viciu de voin, dect n mod excepional, i anume n contractele ncheiate "n consideraia persoanei" (intuitu personae). Asemenea contracte snt, de obicei, cele cu titlu gratuit. Snt ns i unele contracte cu titlu oneros care se ncheie n consideraia persoanei, cum ar fi contractele avnd ca obiect prestaia de servicii (contractul cu un arhitect, avocat, medic).Pentru a fi luat n consideraie ca viciu al voinei, eroarea trebuie s fi fost determinat, n sensul c partea czut n eroare s nu fi contractat dac ar cunoscut realitatea. Eroarea, fiind un element de fapt, se poate proba prin orice fel de mijloace, deci i prin prezumii, iar sarcina probei incumb celui care invoc eroarea.Erori obstacol: uneori, eroarea n care a czut o parte este att de grav nct mpiedic nsi formarea acordului de voin i deci a contractului (ex. locaie-vnzare).Exist 2 tipuri de erori-obstacol:a) eroarea asupra naturii juridice a contractului; mpotriva ei se poate invoca nulitatea absolut;b) eroarea de fapt i eroarea de drept: eroarea de fapt, n care eroarea se nfieaz ca o reprezentare inexact a realitii; eroarea de drept, care se refer la existena sau la coninutul unui act normativ.Viciile vointei se mai numesc si vicii de consimtamant. Aici cuvantul consimtamant este intors de la sensul sau tehnic, in care inseamna vointa uneia din parti intr-un act bilateral; el e luat intr-un sens larg si inseamna vointa in general, inclusa in manifestarile ei unilaterale.Pentru a atinge validitatea actului juridic, un viciu, trbuie sa aiba o oarecare gravitate. Ca regula generala se poate spune ca viciul trebuie sa fie destul de grav pentru a determina pe autor sa faca actul juridic, cu alte cuvinte, viciul trebuie sa fie de asa natura, incat partea, a carei vointa a fost viciata, n-ar fi facut actul daca vointa sa ar fi fost netulburata, si n-a facut actul decat tocmai din cauza erorii.Viciile vointei nu impiedica formarea actului juridic, prin aceasta se disting de absenta vointei. O vointa exista de fapt si deci poate forma un act juridic; insa ea nu s-a putut manifesta in deplina libertate sau in deplina cunostinta de cauza. De aceea legea permite parti a carei vointa a fost viciata, sa ceara in justitie anularea actului juridic, printr-o actiune numita actiune in nulitate. Atata timp cat aceasta actiune nu este exercitata, actul exista si isi produce efectele, insa indata ce, in urma cererii parti, a carei vointa a fost viciata, justitia constata existenta viciului, actul cade.Orice obligaie asumat de o persoan persoan presupune un scop; nu se poate concepe ca o persoan s se oblige fr a urmri realizarea unui scop.Actul de voin prin care o persoan se oblig, include, aadar, nu numai consimmnutul su de a-i asuma o obligaie, ci n acelai timp i consideraiunea scopului pe care vrea s-l nfptuiasc prin obligaia asumat, obligaia fiind numai un mijloc pentru a ajunge la realizarea unui anumit scop (de pild vnztorul se oblig s transmit dreptul de proprietate asupra unui lucru al su, n scopul de a obine suma de bani pe care o reprezin preul). n drept acest scop este desemnat prin termenul cauz.Pentru a desprinde i mai bine noiunea de cauz nu trebuie s ne ntrebm de ce debitorul se afl obligat sau care este temeiul juridic al obligaiei lui, deoarece, la acest ntrebare rspunsul l constituie nsi existena contractului pe care l-a ncheiat, ci urmeaz s ne ntrebm numai pentru ce a consimit debitorul s se oblige.De aici rezult, pe de o parte, c problema cauzei se pune n privina obligaiilor ce se nasc prin voina celui ce se oblig, iar pe de alt parte, c noiunea de cauz a obligaiei este luat n sensul de finalitate, adic de scop; numai n vederea realizrii cruia a neles debitorul s-i asume obligaia.Cauza astfel determinat constituie o parte component a voinei juridice (adic a voinei de a se obliga a prii contractante), distinct de consimmnt. Noiunea de consimmnt rspunde deci la ntrebarea dac partea a voit s se oblige, n timp ce cauza invedereaz pentru ce a vrut patrea s se oblige; fiecare dintre aceste dou elemente ale voinei de a se obliga are, prin urmare, un domeniu diferit.Cauza este de asemenea distinct de obiectul obligaiei, acesta din urm fiind prestaia pe care debitorul se oblig s o furnizeze creditorului. Obiectul unei obligaii constituie rspunsul la ntrebarea: ce se datoreaz? (quid debetur?) n timp ce cauza unei obligaii este rspunsul la ntrebarea: pentru ce a vrut partea s se oblige? De aceea o obligaie poate avea drept obiect o prestaie licit prin ea nsi i cu toate acestea cauza obligaiei s fie ilicit. Coninutul noiunii de cauz se precizeaz mai ales prin referire la fiecare categorie de contracte.n contractele sinalagmatice, cauza fiecreia dintre obligaiile prilor o constituie perspectiva executrii prestaiei promise de cealalt parte (ex.: vnzarea-cumprarea).n contractele cu titlu gratuit, cauza obligaiei celui care dispune const n intenia acestuia de a mri patrimoniul celui gratificat cu un elemant activ, fr a primi n schimb vreo contraprestaie. Cauza este deci intenia liberal manifestat n privina persoanei gratificate.n contractele aleatorii elementul risc constituie cauza obligaiilor.Condiiile de validitate. n privina cauzei obligaiei, legea prevede c ea trebuie s fie real i licit. Cauza nu este real, ci fals cnd debitorul s-a obligat numai n credina greit a existenei sale. "Cauza este nelicit cnd este prohibit de legi, cnd este contrarie bunelor moravuri i ordinii publice" (art. 968 c.civ.). Astfel, ntr-un contract de vnzare cu privire la un bun scos din circuitul civil, obligaia cumprtorului este nul pentru c are o cauz ilicit.Uneori noiunea de cauz ilicit pare s fac dubl ntrebuinare cu aceea de obiect ilicit. Dar pentru a evita o confuzie trebuie s se in seama c, cel mai adesea cauza pare ilicit sub aspectul su subiectiv ce trebuie desprins din intenia comun a prilor, ceea ce duce la concluzia c, pentru a vicia contractul, cauza ilicit trebuie s fi fost cunoscut de ctre cealalt parte. n privina cauzei, legea dispune: "Convenia este valabil, cu toate c cauza nu este expres", iar mai departe adaug:"Cauza este prezumat pn la dovada contrarie" (art. 967 c.civ.).Drept urmare, cel care invoc inexistena cauzei trebuie s dovedeasc acest fapt. Dar fara a fi absolute inconstienta vointa poate sa fie, in chiar momentul cand ea se manifesta, determinate printr-o intunecime interna provenind din ignoranta autorului actului, sau prinr-o influenta exterioara de constrangere sau de amagire. In asemenea cazuri vointa exista totusi, si continua a-si produce efectele juridice determinate prin natura actului juridic care s-a produs pana cand autorul actului sau acel care reprezinta puterile sale, nu vor pretinde a se desfiinta taria si eficacitatea juridical a actului dovedind ca vointa a fost determinate sau prin ignoranta interna a autorului, prin eroare sau prin influenta amagitoare manifestata prin manoperele frauduloase exercitate asupra autorului actului de o alta persoana, prin dol sau prin constrangere morala manifestata prin amenintari sau acte de violenta exercitate asupra autorului actului de o alta persoana, prin violenta.Prin incheierea contractului se nelege realizarea acordului de voin al prilor asupra clauzelor contractuale, adic ntlnirea pe deplin concordan a ofertei de a contracta cu accptarea ofertei. Validarea contractului presupune examinarea capacitii prilor contractante (capacitatea de folosin i de exerciiu) i examinarea voinei juridice (sub aspectul consimtmntului i cauzei sau scopului actului juridic). Deci se analizeaz raportul dintre voina intern i cea exprimat, declarat, precum i viciile de voin. Cel de al doilea element al voinei juridice cauza sau scopul actului juridic precizeaz limitele ntinderii voinei interne. Validitatea contractului va fi conditionat de caracterul licit i moral al cauzei sau scopului su.n plus este necesar ca contractul s aiba un obiect determinat, licit i moral. Deci ncheierea contractelor poate fi analizat sub aspectul mecanismului formrii acordului de vointa i sub aspectul formrii valabile a acestui acord. Mecanismul formrii acordului de voin al prilor, adic al ncheierii contractului. Propunerea de a contracta se numete ofert sau policitaiune. Uneori oferta este precedat de reclam, publicitate, discuii, negocieri concretizate n cele din urm ntr-o oferta valabil din punct de vedere juridic.Una din obligatiile principale ale vanzatorului stipulata in art.1314 Cod civil este cea de predare. Prin predare se intelege punerea lucrului vandut la dispozitia cumparatorului. Deoarece proprietatea se transmite, de regula, din momentul incheierii contractului predarea nu are semnificatia transferarii dreptului de proprietate si nici chiar a posesiei, ci numai a detentiei, cumparatorul posedand din momentul in care a devenit proprietar. In ceea ce priveste modul de executare, predarea presupune in unele cazuri numai o atitudine pur pasiva din partea vanzatorului, cum ar fi lasarea lucrului la dispozitia cumparatorului, cand lucrul se afla in detentia lui ca depozitar sau comodator, sau exista posibilitatea preluarii fara concursul vanzatorului, iar in unele cazuri indeplinirea unor acte sau fapte pozitive necesare pentru ca cumparatorul sa intre in stapanirea efectiva a lucrului cumparat, de exemplu, predarea cheilor cladirii, remiterea titlului de proprietatea sau de creanta, eliberarea cladirii de catre vanzator si persoanele care au un drept opozabil cumparatorului.Vanzatorul, dupa cum am vazut, are si obligatia accesorie de a pastra si conserva lucrul vandut pana la predarea sa cumparatorului. Obligatia vanzatorului de predare a lucrului vandut pana la predarea sa cumparatorului. Obligatia vanzatorului de predare a lucrului vandut catre cumparator este reglementata de Codul civil prin norme dispozitive (art.1314-1335), de la care partile pot deroga prin conventia lor.Bunurile imobile se predau de catre vanzator potrivit atr.1315 Cod civil, daca partile nu au convenit altfel, adica prin remiterea titlului de proprietate, iar daca bunul ce formeaza obiectul vanzarii este o cladire sau un apartament si prin predarea cheilor.Bunurile mobile se predau, potrivit art.1316 Cod civil, prin consimtamantul partilor daca vanzarea are ca obiect bunuri viitoare (de exemplu, recolta de struguri a unei vii, pe un an) ori daca cumparatorul le avea in detentiei in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare cu titlu de comodatar, depozitar, locatar sau prin traditiune reala (remitere) in cazul bunurilor mobile corporale ori prin remiterea titlurilor in cazul mobilelor incorporale (de exemplu, recipise, chitante, tichete).Bunurile individual determinate trebuie predate in starea in care se aflau la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare, impreuna cu fructele percepute din ziua vanzarii, precum si cu toate accesoriile acestora (art.1324-1325 Cod civil).In privinta bunurilor generic determinate, precizam ca vanzatorul, in absenta unor clauze expres stipulate de parti privind calitatea, va putea sa-si execute aceasta obligatie prin predarea unor bunuri de calitate mijlocie (art.1103 Cod civil).Vanzatorul este obligat de a preda bunul vandut in marimea prevazuta in contract, astfel cum prevede art.1326 Cod civil. Cu privire la termenul si dovada predarii se aplica regulile generale referitoare la executarea obligatiilor.Predarea se face la locul unde se afla lucrul vandut in momentul contractarii (ibi dare debet ubi est) potrivit art.1319 Cod civil. Aceasta regula se aplica in cazul in care lucrul vandut poate fi localizat din momentul incheierii contractului, adica atunci cand este individualizat. In celelalte cazuri, potrivit regulilor generale, predarea trebuie sa se faca la domiciliul debitorului (vanzatorului). Rezulta ca, in lipsa de stipulatie contrara si daca lucrul nu poate fi localizat, obligatia de predare a lucrului vandut este cherabila si nu portabila.Cheltuielile de predare (cantarire, masurare sau numarare) sunt in sarcina vanzatorului, iar cele ale ridicarii de la locul predarii (incarcare, transport, descarcare) in seama cumparatorului, daca nu este stipulatie contrara. Daca s-a stabilit ca loc al executarii domiciliul cumparatorului cheltuielile de transport sunt in sarcina vanzatorului. In ceea ce priveste obiectul predarii, vanzatorul este obligat sa predea lucrul vandut in masura determinata prin contract potrivit art.1326 Cod civil. In cazul unui lucru individual determinat si existent in momentul incheierii contractului, in starea in care se afla in momentul vanzarii, iar in cazul lucrurilor de gen si viitoare in cantitatea si calitatea ori alte criterii determinate in contract (mostre, esantioane, standarde etc), fiind aplicabile regulile generale referitoare la obiectul platii. Cu privire la obiectul predarii, reguli speciale sunt prevazute in materie de vanzare de imobile in special terenuri, reguli aplicate in lipsa de stipulatie, expresa sau tacita, contrara in contract, si in caz de frauda chiar daca intelegerea intre parti este diferita (fraus omnia currumpit) pentru ipoteza in care vanzatorul preda imobilul prevazut in contract, dar intinderea lui este diferita fata de aceea specificata in contract:a)Daca imobilul s-a vandut cu aratare de cuprinsul sau si pe atat masura (art.1327 Cod civil), de exemplu, un teren de 500 mp, pe un pret de 10euro/mp, si la predare sau ulterior se constata ca intinderea nu corespunde celei aratate in contract diferenta va fi luata in considerare dupa cum urmeaza:-daca intinderea este mai mica, cumparatorul poate cere completarea, in cazul in care vanzatorul mai are alaturi teren, sau o reducere din pret proportionala cu intinderea gasita lipsa. Reducerea pretului poate fi ceruta chiar daca in contract s-a mentionat ca suprafata este nereglementata sau situata intr-o zona de restructurare. Rezolutiunea contractului poate fi ceruta numai daca imobilul nu poate fi folosit pentru destinatia avuta in vedere la incheierea contractului. -daca intinderea este mai mare, cumparatorul este obligat sa plateasca in plus pretul excedentului, sau daca excedentul dovedit prin masuratoare depaseste a 20 a parte a intinderii aratate in contract, el poate cere rezolutiunea contractului potrivit art.1328 Cod civil.b)Daca vanzarea este facuta pe un pret global (de exempu, locul de casa situat in orasul Iasi cu pretul de 30.000euro) diferenta (in plus sau in minim) intre intinderea declarata si cea reala nu se iau in consideratie; ea poate insa provoca un spor sau o micsorare a pretului daca valoreaza cel putin o a 20-a parte din pretul total al vanzarii. In caz de excedent peste a 20-a parte, cumparatorul poate opta si pentu rezolutiunea vanzarii. In caz de intindere lipsa, cumparatorul nu poate cere completarea terenului sau rezolutiunea contractului.c)Daca s-au vandut doua sau mai multe imobile cu aratarea intinderii print-un singur contract si pret iar intinderea unuia este mai mare, a celuilalt mai mica diferentele de pret datorate potrivit regulilor aratate se compenseaza.In toate cazurile cand cumparatorul cere rezolutiunea vanzarii el are dreptul, pe langa pret la restituirea cheltuielilor vanzarii si la daune-interese conform regulilor generale, fiindca vanzatorul este in culpa. Iar daca cumparatorul pastreaza imobilul este obligat sa plateasca dobanda la suplimentul de plati.Dreptul la actiune pentru majorarea sau scaderea pretului ori rezolutiunea vanzarii se prescrie intr-un an de la data incheierii contractului potrivit art.1334 Cod civil. Termenul de prescriptie prevazut de art.1334 Cod civil, este aplicabil numai in cazurile in care la vanzarile de imobile se constata , dupa predarea bunului vandut, ca acesta are o intindere mai mare sau mai mica decat suprafata specificata in contract. In alte cazuri, cererea de plata a unui rest de pret, reducerea pretului pentru viciile ascunse ale lucrului vandut, restituirea pretului in caz de evictiune, vanzari de lucruri mobile, se aplica dispozitiile corespunzatoare din Decretul nr.167/1958.In lipsa de stipulatie contrara (expresa sau tacita), vanzatorul este obligat sa predea o data cu lucrul vandut si fructele percepute dupa momentul transferarii dreptului de proprietate. Daca partile nu s-au inteles astfel, consideram ca vanzatorul (sau alta persoana care nu are drept de folosinta opozabil cumparatorului) are dreptul la restituirea cheltuielilor facute pentru producerea fructelor, daca este cazul. Cumparatorul are dreptul, de asemenea, la accesoriile lucrului vandut si la tot ce a fost destinat la uzul sau perpetuu, de exemplu imobile prin destinatie, actiunea in revendicare sau in garantie (dar nu si actiunea personala de anulare a contractului de locatiune pentru incapacitate), precum si la accesoriile cuvenite (de exemplu:ambalajul).Potrivit art.1074 Cod civil, in cazul in care lucrul vandut nu se preda in momentul incheierii contractului, vanzatorul este obligat sa-l conserve pana in momentul predarii, deoarece lucrul trebuie sa fie predat in starea in care se afla in momentul incheierii contractului, chiar daca potrivit conventiei, proprietatea se transmite ulterior, dar lucrul exista in acel moment si este individualizat.In caz de deteriorare sau pieire a lucrului, vanzatorul raspunde ca un depozitar (voluntar sau remunerat), culpa lui fiind prezumata cat timp nu dovedeste o cauza straina exoneratoare de raspundere; caz fortuit sau forta majora, inclusiv fapta cumparatorului sau a unui tert pentru care nu are a raspunde.Daca cumparatorul a devenit proprietar din momentul incheierii contractului deoarece conservarea se face in numele si pe seama lui, el trebuie sa suporte cheltuielile ocazionale de pastrare a lucrului (art.1618 Cod civil).In caz de neexecutare (totala sau partiala) datorata culpei vanzatorului, potrivit regulilor generale cumparatorul poate invoca exceptia de neexecutare (exceptio non adimpleti contractus) sau poate cere fie rezolutiunea vanzarii cu daune-interese, fie executarea in natura a contractului (punerea sa in posesie) iar daca executarea in natura nu este posibila, daune-interese, nefiind exclusa nici posibilitatea procurarii lucrurilor de gen de la tert pe seama vanzatorului.In cazul executarii cu intarziere a obligatiei de predare, cumparatorul are dreptul la daune-interese, dar numai de la data punerii in intarziere a vanzatorului.Raportul juridic reprezinta intregul, genul, pentru ca se cunosc numeroase categorii de raporturi juridice in functie de ramura de drept ale carei norme reglementeaza relatiile sociale. Unu loc important sub aspect reglementativ, atat ca sfera, cat si calitativ il are, din acest punct de vedere, ramura dreptului civil. Un rationament simplu, neconduce la concluzia ca daca raportul juridic in general este intregul, raportul juridic este partea, specia; tot astfel, daca raportul juridic, in general este o relatie sociala reglementata de o norma de drept, raportul juridic civil este o relatie sociala, fie patrimoniala, fie nepatrimoniala reglementata de norma dreptului civil.Din definitie se degaja doua importante idei:a)raportul juridic civil este o relatie sociala cu caracter patrimonial sau personal nepatrimonial;b)pentru a primi considerare pe planul dreptului, de raport juridic civil, relatia sociala trebuie sa fie reglementata de o norma de drept civil.Aceasta din urma precizare este absolut obligatorie deoarece:- nu toate relatiile cad sub incidenta reglementativa a dreptului- dreptul civil este o componenta a sistemului national de drept- in contextul acestor cerinte, nu orice relatie sociala este un raport juridic.Rezulta, asadar, ca daca orice raport juridic este o relatie sociala, nu orice relatie sociala poate primi considerarea de raport juridic. In viata juridica cotidiana, imensa majoritate a raporturilor juridice in care intra oamenii, sunt raporturi juridice de drept civil. Dreptul civil este o ramura, un subsistem al sistemului national de drept roman. Aceasta ramura impreuna cu celelalte ramuri ale dreptului unitar formeaza un tot unitar sistemul national de drept roman. La randul lor, raporturile juridice constituie un subsistem al sistemului general al raporturilor juridice.In contextul acestor pozitionari, subsistemul (raporturile juridice civile) imprumuta caracterele comune tuturor categoriilor de raporturi juridice, adica pe cele ale sistemului general al raporturilor juridice, dar are si caractere specifice, care il definesc ca parte distincta, ca subsistem al sistemului general al raporturilor juridice.Oferta poate fi fcut n scris, verbal sau chiar tacit. Uneori i tcerea, n functie de condiiile concrete, poate constitui o ofert; de exemplu staionarea unui taxiu ntr-o staie de taxiuri - sau poate fi tacit, ca n cazul tacitei reconduciuni. Nu se cere pentru valabilitatea ofertei o condiie special de form.Oferta poate fi adresat unei persoane determinate sau unor persoane nedeterminate (ex.: publicului prin expunerea mrfurilor ntr-o vitrin). Oferta poate fi fcut cu termen sau fr termen de acceptare de ctre destinatar.Condiiile ofertei care este o latur a consimmntului:a) s fie o manifestare de voin real, serioas, contient, neviciat i cu intenia de a angaja din punct de vedere juridic;b) s fie ferm, nendoielnic pentru un angajament juridic;c) s fie neechivoc;d) s fie precis i complet.Fora obligatorie a ofertei. Rspunderea pentru revocarea ofertei. Fora obligatorie a ofertei privete momentele anterioare ncheierii contractului, adic ale acceptarii ei, pentru c dupa aceea avem de-a face cu un contract format.Ct timp oferta nu a ajuns la destinatar, ofertantul o poate revoca n mod liber i fr consecinte. Daca oferta a ajuns la destinaie, se distinge dac ea a fost fcut cu termen sau fr termen:- n cazul ofertei cu termen, ofertantul este obligat s o menin pn la expirarea termenului; dup expirarea lui, oferta este caduc;- n cazul ofertei fr termen, ofertantul e obligat s o menin un timp rezonabil, apreciat n funcie de circumstanele de fapt ale speei.Dac nainte de acceptarea ofertei ofertantul devine incapabil ori decedeaz, oferta devine caduc i deci acceptarea ei, chiar n termen, devine fr efect. Retragerea ofertei nainte de termen atrage rspunderea ofertantului pentru toate prejudiciile produse ca urmare a revocrii intempestive. Termenul rspunderii este diferit dup autori: rspunderea are ca temei fie un antecontract, fie un act unilateral, fie un fapt juridic exterior ofertei care angajeaz rspunderea delictual a persoanei responsabile pentru exerciiul abuziv al dreptului de a revoca oferta.Muli autori spun c, dei oferta a fost revocat, dac acceptarea ei s-a produs n termen, contractul ar trebui considerat ncheiat.Cu alte cuvinte, c oferta este obligatorie pn la expirarea termenului i c, deci, revocarea ei anterioara expirrii termenului ar fi fr efect. Oferta i antecontractul (promisiunea de a contracta). Oferta este un act juridic de formaie unilateral. Antecontractul este un contract, deci un act juridic de formatie bilateral, avnd la baz un acord de voin. Exemplu de antecontract:n condiiile art. 12 din Decretul nr. 144/1958 se prevedea posibilitatea ca instana s dispun ncheierea contractului de vnzare-cumprare imobiliar, hotrrea pronunat n cauz innd loc de contract. n condiiile abrogrii Decretului nr.144/1958, Curtea Suprem a decis ca azi instanele judectoresti pot pronua, pe baza unui antecontract de vnzare-cumprare, o hotrre care s ina loc de act autentic de nstrinare, ntemeindu-se pe art.1073 i 1077 C.civ. Prevederile Codului civil citate permit creditorului s obin executarea ntocmai a obligaiei asumate de debitor, iar n cazul n care obligaia de a face nu este adusa la ndeplinire de catre debitor, creditorul poate fi autorizat de a o aduce la ndeplinire el nsui, pe cheltuiala debitorului.Unii autori fac o distincie ntre antecontract (promisiunea de a contracta) i promisiunea sinalagmatic de contract (compromisul), acesta din urm fiind definit ca un angajament (acord) al prilor de a ncheia un contract, de regul de vnzare imobiliar, care nu s-ar putea ncheia imediat pe baza acordului de voin al prilor, fiind necesara ndeplinirea unei anumite formaliti (o autorizaie administrativ sau ntocmirea actului n forma autentic la notar)n cazul, de exemplu, al refuzului uneia dintre pri de a se prezenta la notar, cealalt parte poate cere instanei s pronune o hotrre care s in locul actului de vnzare-cumprare. Practica noastr judiciar nu a distins ntre antecontract i promisiunea sinalagmatic (compromisul) pe care a denumit-o n mod constant antecontract i i-a dat consecinele pe care le-am nfiat mai sus.n literatura juridica strain, n special francez, sunt analizate i aa-numitele contracte preparatorii (care preced ncheierea contractului propriu-zis i fac parte din procedura negocierii acestuia, cum ar fi pactul de preferin, clauza de exclusivitate, clauza de monopol, antecontractele-cadru). Acceptarea ofertei poate fi fcuta n scris sau verbal, expres sau tacit, adic s rezulte n mod cert, din anumite mprejurari, gesturi sau atitudini ale acceptantului. Simpla tcere nu poate avea n principiu valoare de acceptare.Numai excepional, prin lege sau n practica judecatoreasca tcerii i se acorda efecte:a) cnd legea admite tacita reconduciune (ex. la nchiriere);b) cnd prile au convenit ca simpla tcere dup primirea ofertei, s aib valoare de acceptare;c) atunci cnd oferta e fcut exclusiv n interesul celeilalte pri, ea poate fi considerat ca exceptata, chiar dac partea creia i-a fost adresat tace.Pe lng condiiile generale de fond privind consimmntul, acceptarea trebuie s ndeplineasc anumite condiii specifice:a. s concorde cu oferta. Dac nu concord, ea are valoarea unei contraoferte;b. s fie nendoielnic;c. daca oferta a fost adresat unei anumite persoane, numai aceasta persoana o poate accepta;d. acceptarea trebuie s intervin nainte ca oferta s devin caduc ori s fi fost revocat.Momentul ncheierii contractului este cel n care acceptarea ntalnete oferta i deci este format consimmntul. Exist deci trei ipoteze privind modalitatea n care acceptarea se poate ntlni cu oferta i care determin momentul ncheierii contractului:1) ntre prezeni contractul este ncheiat n momentul cnd se realizeaz acordul;2) prin telefon contractul este considerat ncheiat, ca i ntre prezenti, n momentul n care prile contractante au ajuns la acord;3) prin corespondena (ntre abseni). n cazul ncheierii contractului prin coresponden, sistemul care si-a gsit consacrarea n practic este cel al informrii, deci momentul ncheierii contractului este cel cnd ofertantul a luat, efectiv, cunostin de acceptare.n practic se consider c simpla primire de ctre ofertant a corespondenei expediate de acceptant i n care fireste se gsete acceptarea, constituie o prezumie relativ c ofertantul a luat cunostin de acceptare. Asfel, sistemul informrii se confund cu cel al recepiei. Nu sunt acceptate sistemul emisiuni (declaraiunii) i nici cel al expedierii acceptrii, pentru ca pn la ajungerea la destinatar a acceptrii, acceptantul poate s-i retrag acceptarea. Oferta cu termen i momentul ncheierii contractului Pentru a se produce ncheierea contractului e necesar ca acceptarea s fi ajuns la ofertant nainte de expirarea termenului prevzut n ofert.Continutul situatiei subiectelor raportului juridic civil ca parti aflate pe pozitie de egalitate juridica se exprima, in principal, in ideea ca partile unui asemenea raport nu se afla intr-o relatie de subordonare, una fata de cealalta.Acest caracter poate fi exprimat in urmatoarele idei:-partile raportului juridic civil se afla pe pozitie de egalitate juridica, ele nefiind subordonate una alteia;-acest caracter este rezultatul metodei de reglementare specifice dreptului civil - metoda egalitatii juridice a partilor;-egalitatea partilor se discuta pe planul incheierii raportului juridic civil, ci nu pe planul egalitatii prestatiilor la care ele se obliga;-egalitatea partilor in raportul juridic civil nu se confunda cu egalitatea in fata legii;-pozitia de egalitate juridica a partilor in raportul juridic civil nu trebuie inteleasa in sensul ca partile trebuie sa aiba acelas numar de drepturi.Ofertantul poate primi ca valabil i o acceptare ajuns peste termen, cu condiia s ncunostineze de ndata pe acceptant despre aceasta. Elementul determinant pentru stabilirea momentului ncheierii contractului este voina prilor. Momentul ncheierii contractului are importan din mai multe puncte de vedere:- n raport de aceasta se apreciaz posibilitatea de revocare i caducitatea ofertei; viciile voinei trebuie s nu existe n momentul ncheierii contractului;- legea aplicabila este n vigoare n momentul ncheierii contractului;- efectele contracului se produc, ca regul, din momentul ncheierii contractului;- momentul ncheierii contractului determina i locul ncheierii acestuia.ntre prezeni, locul ncheierii contractului este unde se afl contractanii. Dac contractul se ncheie la telefon, locul ncheierii contractului va fi acela unde se afl ofertantul. Dac contractul se ncheie prin coresponden, locul ncheierii este cel unde se afl ofertantul i unde i s-a adresat corespondena. Cnd nu este nevoie s se comunice acceptarea, locul ncheierii este localitatea n care se afl destinatarul ofertei.Din punctul de vedere al dreptului internaional privat, locul prezint importan pentru stabilirea legii aplicabile n caz de litigiu privind ncheierea sau executarea contractului. La fel, uneori el prezinta importana pentru determinarea instanei competente teritorial. Eroarea fie interna, fie produsa prin manoperele frauduloase ale altuia,constituie viciu de vointa fara distinctia intre cazul cand ea e referitoare la o stare de fapt, si cazul cand e privitoare la un precept al legii. Principiul nemo jus ignorare censetur nu se aplica in cazurile in care legea apara vointa individuala de propiile ei greseli. Se pot ivi cazuri in care eroarea uneia sau a ambelor personae intre care un raport juridic se naste sa dea loc la un dezacord intre parti cu privire la o modalitate a raportului. In asemenea cazuri eroarea constituie mai mult decat un viciu de consimtamant, intrucat dezacordul pe care il produce intre parti impiedica raportul de a se forma; nu este numai viciu de vointa ci este lipsa de consimtamant, adica de acord. Eroarea ( fie de drept, fie de fapt, legea nu distinge) poate, sa fie ceva mai mult decat un viciu; ea poate sa fie o cauza de dezacord, si atunci contractul nu s-a putut forma, pentru ca lipseste acordul. Dezacordul asupra naturii prestatiei sau a prestatiilor reciproce care au a se naste din contract, sau asupra identitatii obiectului la care prestatia se refera, sau asupra modalitatilor sub care una din parti a inteles a se oblige. In afara de aceste cazuri, eroarea nu duce la stricarea conventiei decat atunci cand cade asupra substantei obiectului. Cuvantul de substanta nu trebuie luat intr-un inteles metafizic, in care el nu ar corespunde cu interesul subiectiv care e continutul oricarui drept privat. Pe de alta parte substanta obiectului conventiei, nu e substanta unui lucru material, ci substanta prestatiei sau a prestatiilor la care o parte s-a obligat sau la care partiile s-au obligat reciproc, caci aceste prestatii iar nu materialitatea lucrului formeaza obiectul direct al contractului. Dar prestatia e aceea pe care partial contractante au determinat-o, de unde rezulta ca elementele constitutive ale prestatiei vor fi sau nu private ca substantiale dupa cum interesul partilor le-a dat sau nu acest character. In alte cuvinte caracterul substantial al obiectului trebuie ca sa corespunda cu o notiune juridical sis a fie apreciat subiectiv nu obiectiv.Substanta poate deci sa consiste dupa imprejurari, sau in validitatea juridica a prestatiei, sau in posibilitatea ei intr-un anumit moment sau in anumite conditii voite de parti, sau cu privire la lucru, in materia lui,, sau in vechimea lui, sau in originea lui si asa mai departe, si o eroare asupra unui din aceste elemente, va putea fi considerate ca substantiala si duce la nulitatea contractului dupa cum se va stabili ca acel element a fost determinant al vointei partii. Substanta obiectului nu poate insa sa fie nici valoarea comerciala a lucrului, caci atunci anularea ar fi o reciziune pentru cauza de leziune, pe care legea noastra n-o admite intre parti capabile (art. 1165), nici mobilul dar exterior contractului care a indemnat pe parte de a contracta , afara de cazul cand acest mobil se traduce intr-un element al contractului sub forma de conditie. Eroarea asupra substantei poate sa fie o cauza de stricare a contractului si in cazul cand exista numai in persoana uneia din parti. Daca in asemenea caz celalalta parte a fost de rea-credinta, adica a cunoscut eroarea in care a cazut ea ignorand eroarea, atunci stricandu-se contractul, partea care a cazut in eroare va putea eventual sa fie condamnata sa plateasca celuilalt contractant despagubiri pentru prejudicial cauzat prin anulare. Ar fi atunci un caz de aplicatie pe care Ihering il denumeste culpa in contrahendo adica greseala care se comite de una din partile contractante cu ocazia formarii contractului, si care se intemeiaza pe aceasta ide ca la incheierea unui contract fiecare parte gartanteaza celeilalte ca consimtamantul ei nu contine elemente de natura a primejdui nici existenta raportului, nici urmarile care au fost in intentia comuna a partilor.Intr-un sistem juridic in care prevaleaza autonomia de vointa orice act incheiat sub imperiul unei fale reprezentari ar trebui anulat. Solutia ar antrna insa consecinte inadmisibile pentru comertul juridic pentru ca oricine ar putea ataca actul incheiat invocand credinta sa gresita prtvind anumite calitati ale obiectului. Prin urmare, doua sunt imperativele ce se cer avute in vedere; pe de-o parte preocuparea de a nu da eficienta juridical unui angajament ce nu corespunde vointei reale, pe de alta parte preocuparea de a pune la adapost partea contractanta de o nulitate care nu putea fi prevazuta.Formula la care s-a oprit Codul civil francez preluata de Codul nostru civil in art. 954 este urmatoarea; Eroare nu produce nulitate decat cand cade asupra substantei obiectului conventiei. Intr-o prima opinie se considera ca eroarea de drept nu are valoare de viciu de consimtamant, deoarece legiuitorul prezuma ca legea este cunoscuta de toti si nimeni nu poate invoca necunoasterea ei (nemo consetur ignorare legem). Dupa alti autori, eroarea poate constitui viciu de consimtamant si deci cauza a anulabilitatii unui act juridic, daca nu se incalca dispozitiile unei norme de drept imperative. Argumentele lor se bazeaza pe art. 953, 993 si 1206 alin. 2 Cod civil. Conform art.953, (consimtamantul nu este valabil, atunci cand este dat prin eroare. Legiuitorul nu precizeaza despre ce fel de eroare este vorba, de fapt sau de drept, si unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu o poate face.Pentru identitate de ratiune s-a admis ca dispozitiile art. 993 Cod civil, care prevad ca acela care, din eroare, crezandu-se debitor, a platit o datorie se aplica atat erorii de fapt, cat si celei de drept. In sfarsit atunci cand legiuitorul a dorit sa distinga intre cele doua tipuri de eroare, a facut-o in mod expres in cuprinsul art. 1206 alin. 2 Cod civil, prevazand ca marturisirea judiciara poate fi atacata numai pentru eroare de fapt.Eroarea este ideea gresita pe care o avem despre un lucru, sau mai prcis credinta in existenta unei calitati sau a unui fapt, relativ la un fapt juridic, calitate sau fapt care nu exista in realitate. Am vazut ca eroarea asupra naturii actului sau asupra identitatii obiectului nu este un simplu viciu al vointei, ci este distructiva de vointa. Eroarea constituie un viciu in cazuri mai putin grave, totusi ea trebuie sa aiba o gravitate suficienta. Eroarea usoara nu este nici macar un viciu sin u pune in joc soarta actului juridic.Cum putem distinge eroarea destul de grava pentru a fi un viciu de vointa de eroarea usoara care nu atinge validitatea actului juridic? Este greu sa fixam o regula invariabila, deoarece aprecierea gravitatii erorii depinde mult de felul actului juridic. Astfel, intr-un fel se apreciaza eroarea in materie de casatorie-unde eroarea nu constituie o cauza de nevaliditate decat in cazuri exceptionale-, si-n alt fel se apreciaza in contractele ordinare si mai ales in actele unilaterale. Este totusi posibil sa fixam un criteriu general. Putem spune ca in general, eroarea este un viciu, cand partea care a comis-o n-ar fi facut actul juridic daca eroarea n-ar fi existat, si dimpotriva, nu este un viciu, cand partea ar fi facut actul, chiar daca n-ar fi fost indusa in eroare. Condusi de acest principiu, vom putea rezolva de cele mai multe ori, fara prea mare greutate, dificultatile relative la aprecierea erorii.Astfel se decide ca eroarea constituie un viciu de vointa cand este relative la substanta obiectului actului juridic (art 954 alin 1 ). Insa, dupa cum am mai spus autorii discuta ce trbuie sa intelegem prin substanta obiectului. Unii spun ca substanta este constituita din elemente materiale ce compun obiectul, precum si din propietatile al caror ansamblu determina natura specifica a obiectului, distingandu-l de orice alta specie de obiect.Altii inglobeaza in notiunea de substanta, pe langa elementele materiale sau propietatiile specifice, si calitatile care il individualizeaza. Dar putem aplica criteriul general fixat mai sus: substanta obiectului este constituita din calitatile in lipsa carora autorul n-ar fi facut actul daca ar fi cunoscut aceasta lipsa, fiindca in redactarea actului el a avut in vedere tocmai acele calitati si a facut din ele conditia esentiala a declaratiei de vointa. De exemplu, exista eroare asupra substantei cand o persoana, dorind sa cumpere un tablou autentic, cumpara din eroare o copie; sau cand cumpara un obiect fiindca il crede de aur, iar in realitate obiectul este de alama; caci este evident ca persoana n-ar fi cumparat copia sau obiectul de alama, daca ar fi cunoscut adevaratele calitati ale obiectelor cumparate.Eroarea constituie de asemenea un viciu, cand este relativa la identitatea persoanei cu care se contracteaza, in actele in care identitatea si calitatile persoanei sunt cauza determinanta sau principala a actului (art 954 alin 2 ) Astfel, cand o persoana, dorind sa comande un tablou unui pictor consacrat, se adreseaza din eroare altuia, eroarea constituie un viciu de vointa, deoarece acea persoana n-ar fi comandat tabloul daca cunostea identitatea aceluia caruia i se adresa.In general, identitatea si calitatile persoanei sunt determinante in actele cu titlu gratuit.Dimpotriva, eroarea asupra identitatii si calitatii persoanei nu constituie un viciu de consimtamant, in actele care n-au in vedere identitatea persoanei si in care calitatile persoanei, cu care se incheie actul, sunt indiferente (art 954 alin 2 )Astfel, pentru un negustor, care vinde obiecte in pravalia sa oricui se prezinta cu bani gheata, persoana cumparatorului ii este indiferenta; prin urmare, faptul ca vinde un obiect lui X, pe care il confunda cu Y,nu constituie o eroare care sa atinga validitatea vanzarii.De asemenea, eroarea relative la o calitate nesubstantiala a obiectului, adica la o calitate care nu a determinat pe autor sa faca actul, nu constituie un viciu. De exemplu, o persoana cumpara o mobile veche, opera a unui artist celebru, si a carei valoare consta numai in antichitatea si valoarea sa artistica, faptul ca cumparatorul o crede din lemn de nuc, cand in realitate ea este din lemn de stejar, constituie o eroare usoara, care lasa neatinsa vanzarea, deoarece felul lemnului este o calitate nesubstantiala, care n-a determinat incheierea vanzarii.Eroarea este falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act vicil. Dupa criteriul consecintelor care intervin, eroarea este de trei feluri : eroarea-obstacol (numita si distructiva de voinat) este cea mai grava forma a erorii, falsa prezentare cazand fie asupra naturii actului ce se incheie error in negatio fie asupra identitatii obiectului error in corpore; eroarea-viciu de consimtamant este falsa reprezen- tare ce cade fie asupra calitatilor substantiale ale obiectului actului error in substantiam, fie asupra persoanei cocontractante error in personam; eroarea-indiferenta este falsa reprezentare a unor imprejurari mai putin importante la incheierea actului juridic civil si care nu afecteaza insasi valabilitatea actului.Dupa criteriul naturii realitatii fals reprezentata, se disting doua feluri de erori : eroarea de fapt, care este falsa reprezentare a unei situatii faptice la incheierea actului juridic (care priveste obiectul actului, valoarea, cocontractantul); eroarea de drept, care este falsa reprezentare a existentei ori continutului unei norme de drept civil.In alcatuirea erorii-viciu de consimtamant intra un singur element, de natura psihologica falsa reprezentare a realitatii de unde rezulta si dificultatea probarii, dovedirii sale. Se considera de asemenea, ca eroarea asupra motivului actelor nu este un viciu de vointa.Eroarea poate fi de drept sau de fapt ( desi legea nu distinge). Eroarea este de fapt cand autorul actului se insala asupra unei circumstante de fapt, eroarea este de drept cand autorul actului se insala asupra unei dispozitii legale, adica atunci cand ignora, relative la actul pe care-l face sensul si efectele prescriptiilor legale. In materie de conventii si, in mod mai general, in materie de autonomie a vointei, unde prescriptiile legii sunt numai supletive, eroarea de fapt ca si cea de drept viciaza actul, cu conditia sa aiba o gravitate suficienta, am vazut ca in aceasta materie nu se aplica regula nemo censetur ignorare legem, si ca autorul indus in eroare poate cere anularea actului, chiar daca eroarea sa se datoreaza numai ignorarii efectelor legii. In schimb, eroarea de drept, nu viciaza actul si autorul nu poate cere anularea actului pentru acest motiv, relative la dispozitiile imperative ale legii, de la care nimeni nu se poate sustrage sub motiv de ignoranta sau eroare; aici se aplica regula nemo censetur ignorare legem.B. DolulDolul (sau viclenia) este inducerea n eroare a unei persoane, prin mijloace viclene (dolosive), n scopul de a o determina s ncheie un act juridic. Structur:- elementul intenional, al voinei de a induce o persoan n eroare; (dac inducerea n eroare a fost provocat neintenionat, de bun-credin, nu este dol, ci poate fi o simpl eroare);- elementul material, al ntrebuinrii de mijloace viclene (sau manopere dolosive).Dolul, numit si viclenie, este acel viciu de consimtamant care consta in introducerea in eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a determina sa incheie un act juridic. In esenta, deci, dolul este o eroare provocata (iar nu spontana, ca eroarea propriu-zisa).Avand originea in dreptul privat roman unele se distingeau intre dolus malus (dolul grav) si dolus bonus (dolul usor) dupa consecintele pe care le are, ori nu, asupra valabilitatii actului juridic, se distinge intre : dolul principal (dolus dans causam contractui), care este dolul ce cade asupra unor elemente importante, determinate la incheierea actului juridic si care atrage anularea actului si dolul incident (dolus incidens), numit si incidental ori secundar, care este dolul ce cade asupra unor imprejurari nedeterminate pentru incheierea actului juridic, neatragand nevalabilitatea actului (se poate cere, insa, o reducere a prestatiei, daca e cazul).Prin dol se nelege faptul de a surprinde, printr-o eroare provocat, consimmntul unei persoane i de a o determina, n acest mod, s ncheie un contract.Viciul voinei este deci tot o eroare, dar, de data aceasta, eroarea nu este spontan, ci provocat: o parte este indus n eroare prin aciunile viclene ale celeilalte (de pild fapta unui vnztor care furnizeaz date false asupra valorii obiectului pe care l vinde, constituie un dol).Dolul apare deci ca o circumstan agravant a erorii.La viciul de dol se pot distinge dou elemente:- un element intenional, i anume voina de a induce n eroare; drept urmare, dac introducerea n eroare a fost provocat cu bun-credin, fr nici o urm de intenie, n acest caz nu exist dol;- un element material, i anume aciunile viclene folosite pentru a traduce n fapt intenia de a provoca eroarea celeilalte pri i a o determina astfel s contracteze.Aciunile viclene (minciuni, vicleuguri) trebuie s prezinte o anumit gravitate, s depeasc anumite limite. Simpla tcere nu contituie prin ea nsi un dol dect numai cnd reticena se refer la unele elemente asupra crora partea, dat fiind pregtirea sa tehnic i profesional, era obliagt s informeze pe contractant. Alteori nsi natura contractului oblig prile la anumite informri (contractul de asigurare).Dolul constituie un viciu al voinei i atrage anularea contractului, numai dac a provocat o eroare determinant, fr de care partea nu ar fi contractat.- n acest caz dolul se numete dol principal;Prin opoziie, dolul incident, care, fiindc nu a fost determinant la ncheierea contractului, nu atrage anularea acestuia, ci ndreptete numai la o cerere de despgubire, n msura n care dac ar fi cunoscut realitatea, partea ar fi contractat n condiii mai puin oneroase.Dolul atrage anularea numai dac provine de la una din prile contractante. El apare deci ca o sanciune a comportrii incorecte a unei pri din contract; de aceea, dac provine de la un ter, dolul nu are influen asupra validitii contractului, ci d victimei numai dreptul la o aciune n despgubire mpotriva terului pentru prejudiciul suferit. Dac o parte a fost complice la dolul practicat de ctre un ter mpotriva celeilalte pri, atunci dolul atrage, de asemenea anularea contractului. (aceasta se explic prin faptul c i n acest caz dolul a fost provocat de celalalt parte, chiar dac a mbrcat numai forma complicitii). Tot din aceast cauz atrage anularea contractului dolul svrit de ctre reprezentantul uneia dintre pri sau de ctre prepusul acesteia. Considerm c i n cazul n care dolul este opera exclusiv a unui ter anularea contractului se impune, n msura n care dolul ar fi o eroare, care ar ndeplini condiiile cu privire la eroarea-viciu de consimmnt (dar n acest caz anularea contractului se cere invocnd eroarea i nu numai dolul care a provocat-o).Dolul, ntocmai ca i eroarea trebuie s fie dovedit de ctre partea ce-l invoc. Fiind un fapt juridic, el poate fi probat prin orice mijloace.Efecte: dat fiind natura sa dubl - viciu al voinei victimei, pe de o parte, i fapt culpabil a autorului aciunilor dolosive, pe de alt parte - dolul poate s duc att la anularea contractului ct i la o aciune n despgubire.Cnd victima cere anularea contractului, trebuie s fie ndeplinite toate condiiile artate mai sus. Dac, dimpotriv, victima pretinde despgubiri, trebuie s fie ndeplinite condiiile rspunderii delictuale. Iar dac, obinnd anularea contractului, victima continu s sufere un prejudiciu, nimic nu se opune ca ea s reclame despgubiri, n condiiile rspunderii civile delictuale.Dolul, ca viciu de consimtamant, este alcatuit din doua elemente : un element obiectiv, material, constand in utilizarea de mijloace viclene (masinatiuni, siretenii, manopere dolosive) pentru a induce in eroare; un element subiectiv, intentional, constand in intentia de a induce in eroare o persoana, pentru a o determina sa incheie un act juridic civil.Pentru a fi viciu de consimtamant, dolul trebuie sa indeplineasca, cumulativ, conditiile : sa fie determinat pentru incheierea actului juridic; sa provina de la cealalta parte. Fiind un fapt juridic, dolul poate fi probat prin orice mijloc de proba, inclusiv martori sau prezumtii simple.Condiii:- s fie determinant pentru ncheierea actului juridic;- dolul trebuie s provin de la cellalt contractant; se admite anularea actului i atunci cnd dolul provine de la un ter, dar cu tirea celuilalt contractant (devenit astfel complice, cel puin prin reticen), ca i atunci cnd dolul este svrit de reprezentantul celuilalt contractant.Dolul trebuie dovedit de partea care l invoc, dolul nu se presupune" - statueaz art. 960 alin. 2 C. civ.C.ViolentaConsimmntul la ncheierea unui act juridic este viciat prin violen atunci cnd persoana n cauz este ameninat cu un ru, n aa fel nct i se insufl o temere de natur a o face s ncheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi ncheiat.Structur:- un element exterior, constnd ntr-o ameninare cu un ru de natur fizic (omor, lovituri etc.), sau de natur patrimonial (distrugerea unor bunuri, sistarea unor pli etc.), sau de natur moral (prsirea, atingerea onoarei, dezvluiri nedorite etc.);- un element psihologic, constnd din starea de team insuflat persoanei, de natur a o constrnge s ncheie un act (pe care altfel nu l-ar fi ncheiat), ca mijloc de a evita rul cu care a fost ameninat.Violenta este acel viciu de consimtamant care consta in amenintarea unei persoane cu un rau care ii produce o temere ce o determina sa incheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi incheiat. Dupa natura raului cu care se ameninta, se distinge intre : violenta fizica vis existenta atunci cand amenintarea cu raul priveste integritatea fizica ori bunurile persoanei; violenta morala metus existenta atunci cand amenintarea cu raul se refera la onoarea, cinstea ori sentimentele persoanei.Dupa caracterul amenintarii, se deosebeste intre : amenintarea legitima, justa cu un rau, care nu este viciu de consimtamant (spre exemplu, creditorul il ameninta pe debitor cu darea sa in judecata in cazul in care nu-si indeplineste indatorirea pe care o are) si amenintarea nelegitima, injusta, cu un rau; numai aceasta are semnificatia juridica a viciului de consimtamant, atragand anulabilitatea actului incheiat sub imperiul unei temeri insuflata de o asemenea amenintare.Ca si dolul, violenta viciu de consimtamant este alcatuita din doua elemente : un element obiectiv, exterior, care consta in amenintarea cu un rau; un element subiectiv, constand in insuflarea unei temeri persoanei amenintata; ceea ce altereaza consimtamantul, in cazul violentei, este tocmai aceasta temere insuflata victimei violentei. Pentru a fi viciu de consimtamant, violenta trebuie sa intruneasca, cumulativ, urmatoarele doua conditii : sa fie determinanta pentru incheierea actului juridic civil; sa fie injusta (nelegitima, ilicita).Condiii:- ameninarea s fi fost injust; - ameninarea s fi fost determinant pentru hotrrea ncheierii actului;De asemenea, ameninarea nu trebuie s provin neaprat de la cellalt contractant; art. 955 C. civ. precizeaz c violena este cauz de nulitate "chiar cnd este exercitat de alt persoan dect aceea n folosul creia s-a fcut convenia" (sau actul juridic, n general). "Violena este cauz de nulitate i cnd s-a exercitat asupra soului sau soiei, asupra descendenilor sau ascendenilor" (art.957 C. civ.).Viciu de consimmnt, este siluirea voinei unei persoane pentru a-i smulge consimmntul la contractare prin: mijloace de constrngere fizic; ameninare cu asemenea mijloace su cu altele de natur moral.Violena nu este viciu de consimmnt prin ea nsi, ci numai prin teama pe care o provoac (aa cum dolul este viciu de consimmnt prin eroarea pe care o provoac).Ceea ce este determinant n cazul violenei este temerea sub imperiul creia partea consimte la contractare; romanii numeau aceasta metus (team sau temere), spre a o deosebi de vis (constngere fizic propriu-zis).Datorit violenei libertatea voinei este afectat, n sensul c numai sub inflena ameninrii pe care o cuprinde violena, partea a consimit la contractare, mpotriva voinei sale. n realitate, ea nu vrea s contracteze, dar datorit violenei exercitat asupra ei, consimte totui, aparent, la contractare.Violena cuprinde: un element obiectiv - constrngerea; un element subiectiv - teama insuflat, care determin lipsa de libertate a consimmntului.Violena se poate prezenta sub forma constrngerii fizice, precum smulgerea consimmntului prin torturi fizice. Dar oricare ar fi mijlocul de constrngere (fizic, moral, patrimonial, actual sau viitor), efectul pe care l produce violena este de ordin psihic i anume teama persoanei respective c ameninarea se va ndeplini, sau c actuala suferin va continua; deci n toate cazurile determinant este temerea de o suferin prezent sau viitoare, dac realizarea ei este considerat de ctre victim ca fiind sigur i grav.Condiii. ntocmai ca i dolul, violena este nu numai un viciu al voinei, care poate atrage anularea contractului n msura n care temerea ce a insuflat-o a fost determinant pentru contractare, dar i un delict civil. De aici decurg unele consecine:a) Temerea insuflat persoanei trebuie s fi fost de aa natur, nct fr acestea partea nu ar fi contractat. Gravitatea suferinei sau a ameninrii i a temerii pe care a determinat-o se apreciaz in conctreto, inndu-se seama n aceast privin de vrst, sex, precum i de alte asemenea mprejurri, adic de criterii subiective.b) Temerea insuflat pe calea violenei este determinant, desigur, cnd ameninarea se adreseaz persoanei contractante, al crei consimmnt se afl astfel viciat. Dar ea poate fi de asemenea determinant cnd ameninarea este ndreptat mpotriva unor alte persoane; n privina acestora din urm legea pare s fac o distincie i anume:- dac ameninarea este ndreptat asupra soului, descendenilor sau ascendenilor unei pri din contract, se prezum c ea este determinant n aceeai msur ca i cum s-ar exercita asupra prii contractante nsi;- dac ameninarea privete alte persoane apropiate victimei, partea va trebui s fac dovada caracterului determinant al temerii insuflate, probnd, de pild legturile de afeciune cu acele persoane;c) Ameninarea constitutiv de violen este viciu de consimmnt chiar cnd provine de la un ter. Mai mult, ea constituie un asemenea viciu, chiar atunci cnd teama nu se datorete faptei unei persoane, ci unor cauze naturale sau unor mprejurri care, prin ameninarea unei primejdii, constrng voina prii i o silesc s contracteze sub imperiul strii de necesitate n care se afl. Aceast soluie se impune i mai mult atunci cnd numai aciunea unui asemenea factor extern prilor contractante dtermin partea s-i dea consimmntul, iar cealalt parte a profitat de pe urma strii de necesitate pe care a cunoscut-o la momentul ncheierii contractului;d) Ameninarea trebuie s fie nelegitim, adic s nu constituie exerciiul unui drept. Aceast condiie invedereaz de altfel caracterul violenei de a fi un delict civil. Astfel fapta unui creditor de a amenina pe debitor cu executarea silit, pentru a-l determina pe aceast cale s-i acorde o garanie, nu constituie violen care s duc la anularea obligaiei asumate n asemenea condiii, deoarece, procednd n acest mod, creditorul nu face dect s amenine cu exercitarea unui drept.Incumb celui care invoc violena de a proba att faptul constitutiv de violen, ct i caracterul determinant al temerii insuflate. Fiind vorba de un fapt, dovada violenei se poate face prin orice mijloace de prob. Uneori prin legi speciale se stabilesc prezumii de violen cu privire la unele acte juridice.ntruct violena constituie n acelai timp att un viciu de consimmnt, ct i un delict civil, ea poate justifica sanciuni diferite: ca viciu de consimmnt atrage nulitatea relativ a contractului, ntruct este vorba de o nulitate de protecie, iar n msura n care provoac prejudicii, ea poate justifica, ntocmai ca i dolul, o aciune n rspundere civil.In cazul unei vanzari sub conditie suspensiva (art.1018 Cod civil) pana la implinirea acesteia riscul pieirii lucrului ramane in sarcina vanzatorului a carui obligatie se stinge in cazul pieirii fortuite a lucrului, iar daca se deterioreaza fortuit, cumparatorul este obligat sa primeasca lucrul in starea in care se afla in momentul indeplinirii conditiei suspensive fara scadere de pret. In cazul unei vanzari sub conditie rezolutorie, cumparatorul este cel care suporta riscul pierii fortuite a lucrului.Desigur, din momentul incheierii contractului cumparatorul este indreptatit sa perceapa fructele lucrului cumparat.De la regula transmiterii proprietatii si a riscului concomitent cu realizarea acordului de vointa a partilor exista si o serie de exceptii. Astfel, este intarziata transmiterea proprietatii si a riscului in cazul vanzarii lucrurilor de gen, a vanzarii de bunuri viitoare, precum si in cazul stabilirii de catre parti a unor clauze care intarzie transmiterea proprietatii si a riscului- sau numai a proprietatii, ori numai a riscului.In cazul vanzarii bunurilor generic determinate, transmiterea proprietatii si a riscului pieirii acestora in caz de forta majora are loc in momentul individualizarii lor.De regula, individualizarea acestor bunuri are loc in momentul predarii, dar, uneori, ea se poate face anterior acelui moment si de aceea individualizarea nu trebuie confundata cu predarea bunurilor. De exemplu, daca 1000kg cafea naturala boabe vandute sunt ambalate in pachete etichetate si raman in depozitul vanzatorului, bunul vandut a fost individualizat, desi nu a fost inca predat.Codul nostru civil, reglementand vanzarea bunurilor de gen, face distinctie intre vanzarea lucrurilor care se cantaresc, se masoara, se numara (art.1300) si vanzarea cu gramada (art.1299). In primul caz, vanzarea bunurilor de gen se perfecteaza in momentul incheierii contractului dar efectul translativ de proprietate se produce in momentul individualizarii bunurilor prin cantarire, numarare sau masurare. In al doilea caz, vanzarea cu gramada are ca obiect o cantitate determinata de bunuri- de exemplu, strugurii aflati intr-o magazie, o stiva de lemne etc- pretul fiind determinat global; in aceasta varietate de vanzare, obiectul vanzarii- tot bunuri de gen- este determinat, astfel incat proprietatea si riscul se transmit concomitent in momentul incheierii contractului.Cat priveste un bun viitor, transmiterea proprietatii are loc intr-un moment ulterior incheierii contractului, pentru simplul fapt ca bunul nu exista la acel moment si tot astfel nici riscul.Astfel, in cazul vanzarii unui bun viitor individual determinat, proprietatea se transmite in momentul in care bunul exista si poate fi predat cumparatorului in starea convenita de parti. De exemplu, cumparatorul recoltei de fructe dintr-o anumita livada devine proprietar si va suporta riscul pieirii din momentul in care fructele sunt coapte pentru cules. In cazul in care bunul viitor care a format obiectul vanzarii este un bun de gen, nu este suficienta existenta sa; pentru proprietatii si a riscului este necesara si individualizarea bunurilor prin cantarire, masurare sau numarare- de exemplu, 1000kg mere dintr-o recolta viitoare sau 1000 de crizanteme dintr-o sera, care vor inflori in toamna.Dupa cum am vazut, regula potrivit careia transmiterea proprietatii si a riscului pieirii bunului in caz de forta majora are loc in momentul incheierii contractului are caracter supletiv, astfel ca partile pot deroga de la aceasta stabilind un termen la care sa se produca transferul proprietatii, ori pot supune formarea vanzarii unei conditii.In literatura de specialiatate s-a propus de lege ferenda transmiterea proprietatii bunului vandut- deci si a riscului pieirii acestuia in momentul predarii.D. Leziunea Leziunea a fost definit ca reprezentnd paguba material pe care o sufer una din prile unui contract oneros i comutativ, din cauza disproporiei vdite de valoare dintre cele dou prestaii reciproce (privite ca echivalente valoric)41.Structur:- n concepia obiectiv, un singur element: acela al disproporiei vdite de valoare ntre prestaiile reciproce;- n concepia subiectiv ns, leziunea presupune i vicierea consimmntului de ctre starea de nevoie n care se gsete una din pri, stare de care profit (pe care o exploateaz) cealalt parte, pentru a obine foloase disproporionate.Domeniu de aplicare:-din punct de vedere al persoanelor care o pot invoca: doar minorii ntre 14-18 ani, deci cei cu capacitate restrns de exerciiu;-din punct de vedere al actelor susceptibile de anulare pentru leziune: doar cele care, n acelai timp: -sunt acte de administrare;-au fost ncheiate de minorul ntre 14-18 ani singur, fr ncuviinarea ocrotitorului legal;-sunt lezionare pentru minor;-sunt comutative.Prin leziune se nelege paguba ce rezult pentru o parte contractant din disproporia existent ntre prestaiile reciproc stipulate n contractul respectiv; o parte dintr-un contract este lezat cnd se oblig la o prestaie care este disproporional fa de prestaia ce i se promite de ctre cealalt parte.Orice contract are ca obiect crearea de obligaii, al cror obiect este ntotdeauna o prestaie (de a da, de a face, de a nu face); prestaia, la rndul ei, are drept obiect fie transmiterea unui derpt, fie un fapt al debitorului (fapt pozitiv sau o absteniune).Cnd legea se refer la obiect ca o condiie de validitate a contractului (art. 962-965 c.civ.), ea cuprinde n reglementarea sa, deopotriv, obiectul contractului, obiectul obligaieii obiectul prestaiei.Ct privete obiectul contractului, adic felul obligaiilor care se nasc, prile au o deplin libertate, mrginit numai de normele imperative i de regulile de convieuire social.Prestaia care formeaz obiectul obligaiei contractuale poate fi realizat n cele dou forme ale sale: transmiterea unui drept ctre creditor, sau un fapt al debitorului.Cnd prestaia are ca obiect transmiterea unui drept se spune n mod obinuit c ea are ca obiect un lucru. n realitate, obiectul prestaiei poate fi i un drept care nu poart asupra lucrurilor. Dar chiar i atunci cnd dreptul respectiv se refer la un lucru, ceea ce se transmite prin contract nu este lucrul, ci dreptul real purtnd asupra lui.Astfel, lucrul, obiect al prestaiei de a da, trebuie s ndeplineasc urmtoarele condiii:a) Lucrul trebuie s existe n momentul ncheierii contractului; cnd prile au contractat, ignornd c lucrul nu mai exist, lipsete un element esenial al contractului, ceea ce atrage nulitatea absolut a acestuia (legea prevede c "dac n momentul vnzrii lucrul era pierit n tot, vinderea este nul").Condiia existenei lucrului nu nseamn ns c prile nu pot conveni cu privire la "lucrurile viitoare" (vnzarea recoltei viitoare, a unui lucru pe care o ntreprindere urmeaz s-l produc).b) Lucrul trebuie s se afle n circuitul civil. Nu poate fae obiectul unei obligaii contractuale, n primul rnd lucrurile care prin natura lor nu snt susceptibile de a forma obiectul unui drept de proprietate, cum snt lucrurile ce se afl la dispoziia tuturor (aerul, lumina); de asemenea, lucrurile pe care legea - din considerente de ordin economic, politic, social - le scoate din circuitul civil.c) Lucrul trebuie s fie determinat sau determinabil. n privina gradului de determinare a lucrului, legea prevede c lucrul poate fi un corp cert, cnd el este estimat chiar n individualitatea sa, sau un lucru determinat prin specia din care face parte (genus). Lucrul trebuie s fie determinat n privina cantitii, n sensul precizrii cantitii ce trebuie livrat, dar aceasta nu trebuie s fie exprimat neaprat n cifre, ci este suficient ca n contract s existe elementele necesare pentru ca obiectul s poat fi determinat ulterior, la epoca executrii contractului. Cu alte cuvinte este suficient ca la momentul ncheierii contractului lucrul s fie determinabil.ntr-un contract de vnzare, preul, obiect al obligaiei cumprtorului, este supus acelorai reguli: el poate fi determinat la ncheierea contractului, dup cum prile pot conveni ca preul s fie stabilit de ctre un ter, ori s fie cel artat n tarifele oficiale. Poate fi determinat n cele din urm de ctre instan. Cel care transmite un drept real trebuie s fie titularul acestuia. Astfel o ipotec constituit de ctre alt persoan dect proprietarul imobilului a non domino este nul (nulitatea absolut).Cnd prestaia are ca obiect un fapt personal al debitorului, aceasta trebuie s ndeplineasc urmtoarele condiii:a) Faptul promis trebuie s fie posibil. Imposibilitatea prestaiei atrage nulitatea absolut a contractului pentru lips de obiect. Dar pentru aceasta imposibilitatea trebuie s aib caracter obiectiv, executarea prestaiei s fie cu neputin nu numai pentru debitor ci i pentru oricare alt persoan. n caz contrar, contractul este valabil. Imposibilitatea prestaiei trebuie s existe n momentul ncheierii contractului: dac se ivete ulterior ea nu atrage anularea contractului, ci n cadrul contractelor sinalagmatice, ridic numai problema riscului conractual.b) Fapta promis trebuie s fie licit, adic s nu contravin normelor imperative sau regulilor de convieuire social;c) Fapta trebuie s fie proprie celui care o promite. O persoan nu poate fi obligat dect prin voina sa. Drept urmare, promisiunea cu privire la fapta altuia nu are nici o eficien juridic;d) Fapta promis trebuie s prezinte interes pentru creditor. n caz contrar, acesta nu va putea cere executarea prestaiei prin aciunea n justiie, care i va fi respins, ca fiind lipsit de interes.Leziunea este acel viciu de consimtamant care consta in disproportia vadita de valoare intre doua prestatii. Structura leziunii difera in functie de conceptia care sta la baza reglementarii ei. In conceptia subiectiva, leziunea presupune doua elemente : unul obiectiv, constand in disproportia de valoare intre contraprestatii si unul subiectiv, constand in profitarea de stare de nevoie in care se gaseste cealalta parte.In conceptia obiectiva, leziunea are un singur element : paguba egala cu disproportia de valoare intre contraprestatii. Pentru anularea actului juridic civil pentru leziune este necesar sa fie intrunite urmatoarele conditii : leziunea sa fie o consecinta directa a actului respectiv; leziunea sa existe in raport cu momentul incheierii actului juridic; disproportia de valoare intre contraprestatii trebuie sa fie vadita In starea actuala a legislatiei noastre in materie, leziunea are un domeniu restrans de aplicare, atat din punctul de vedere al persoanelor care o pot invoca drept cauza de anulare, cat si din acela al actelor susceptibile de anulare pentru leziune. Intr-adevar, sub primul aspect, leziunea priveste minorii intre 14 si 18 ani, adica minorii cu capacitate de exercitiu restransa. Sub cel de-al doilea aspect, sunt anulabile pentru leziune numai actele juridice civile care, in acelasi timp : sunt acte de administrare; au fost incheiate de minorul intre 14-18 ani singur, fara incuviintarea ocrotitorului legal; sunt lezionare pentru minor; sunt comutative.BIBLIOGRAFIE:1) Petru Ciacli Drept civil. Partea generala2) Traian Ionacu Tratat de drept civi , vol. I, PARTEA GENERAL3) Gheorghe Beleiu Drept civ
Referat CONSIMTAMANTUL IN ACTELE JURIDICE CIVILE
label
Referate
calendar_month
2007-04-27, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:56
history_edu
virgil
