Lect. univ. dr. CARMEN LAZARTEORIA GENERALA A DREPTULUI1.Introducere in teoria generala a dreptului2.Dreptul in sistemul reglementarilor sociale3.Norma juridica4.Izvoarele dreptului5.Raportul juridic6.Sistemul dreptului; elaborarea lui si aplicarea lui7.Interpretarea normelor juridice8.Statul si dreptul________________________________________Introducere in teoria generala a dreptuluiin sistemul stiintelor juridice se pot distinge, in functie de sfera si modul de abordare a studiului dreptului, trei grupe si anume:a) stiintele juridice teoretice globaleb) stiintele juridice de ramura sic) stiintele juridice istoriceTeoria generala a dreptului se inscrie in prima grupa din cele trei amintite. Teoria generala a dreptului, ca ramura distincta a stiintelor juridice, s-a constituit in secolul al XX-lea, in prima jumatate a acestui secol si mai pronuntat dupa al doilea razboi mondial, desi au existat si preocupari mai vechi de abordare teoretica generala a studiului dreptului.(1) Teoria generala a dreptului are ca obiect de studiu abordarea teoretica, generala, a dreptului in intregul sau, studiul global al dreptului ca fenomen social, cu functiile si formele sale de manifestare. Deoarece teoria generala a dreptului studiaza dreptul in ansamblul sau, in generalitatea si integralitatea sa, studiaza ordinea juridica in globalitatea sa, ea formuleaza definitia dreptului, conceptele si categoriile specifice dreptului si cu care opereaza toate stiintele juridice. De asemenea, ea formuleaza o serie de principii generale valabile pentru toate stiintele juridice. De exemplu: principiile legalitatii, ale suprematiei legii, neretroactivitatii legii, prezumtiei de cunoastere a legii: nimeni nu se poate scuza ca nu cunoaste legea. Teoria generala a dreptului studiaza, de asemenea, metodologia de cercetare folosita de stiinta dreptului, precum si corelatia dintre drept si putere, dintre drept si stat.(2) Teoria generala a dreptului este, evident, o stiinta, intrucat ea opereaza cu concepte, teorii, principii si legitati, dar are si o importanta practica, caci serveste nemijlocit procesul de elaborare si aplicare a dreptului.(3) Teoria generala a dreptului este, evident, si o disciplina de invatamant, avand un caracter de introducere in studierea stiintelor juridice. Aceasta disciplina introduce studentul in lumea dreptului, ii deschide portile universului juridic, al justitiei, are rolul de a-l inarma cu o serie de notiuni, concepte si definitii inerente si in studierea Dreptului Comunitatii Europene, in intelegerea notiunii de stat de drept si de faurire a democratiei. Mai mult ca oricand, dreptul are o importanta covarsitoare pentru dezvoltarea societatii noastre.Conceptul de drept. Definitia dreptului.Pentru a raspunde la intrebarile ce este dreptul si care este esenta si care sunt particularitatile sale, adica prin ce se deosebeste de alte fenomene sociale cu rol si functii asemanatoare in societate, trebuie sa ne insusim o terminologie adecvata.(1) Cuvantul drept si corespondentele sale din alte limbi: droit, diritto, dereche, dereito, Recht deriva din latinescul directus care evoca sensul de direct, rectiliniu, adica o regula de conduita fara specificarea continutului. in limba romana, ca de altfel si in numeroase alte limbi, termenul drept este folosit in doua sensuri si anume: (a) ca ansamblu de reguli juridice de conduita sau normele juridice din societate, denumit si drept obiectiv si (b) dreptul ce apartine unei persoane (fizice sau juridice) in temeiul normei juridice, pe care-l denumim drept subiectiv. Dreptul obiectiv si dreptul subiectiv nu sunt doua notiuni antinomice, asa cum poate parea la prima vedere. Dreptul obiectiv nu vrea sa insemne ca ansamblul de norme juridice cuprinse in legi au o existenta independenta de vointa, interesul si constiinta oamenilor, asa cum au legile si fenomenele naturii. Dimpotriva, dreptul obiectiv exprima vointa si interesele societatii sau ale unor grupuri sau categorii sociale, interese fixate si obiectivate in norme juridice sub forma de legi sau alte acte aparate de puterea publica. Deci, cand avem in vedere ansamblul normelor juridice, indiferent de forma pe care au imbracat-o de-a lungul timpului (legi, obiceiuri, acte), avem in vedere dreptul obiectiv. Daca vorbim insa de drepturile unei persoane (fie o persoana fizica, fie o persoana juridica), cum ar fi dreptul de proprietate asupra casei, terenului, asupra firmei comerciale, dreptul la vot, dreptul la salariu etc., atunci vorbim de dreptul subiectiv pe care persoana fizica il foloseste si il exercita. Evident, drepturile subiective sint legate organic de dreptul obiectiv, caci drepturile su- biective nu exista fara a fi prevazute in norme juridice. Evident ca si existenta dreptului obiectiv ar ramane fara sens, daca prescriptiile normelor sale nu s-ar realiza prin drepturi subiective in relatii interumane. Prin urmare, drept obiectiv si drept subiectiv ca notiuni fundamentale de drept, nu numai ca nu sunt antinomice, dar se conditioneaza reciproc, adica: drepturilor subiective le corespund obligatiile juridice.Trebuie sa remarcam insa ca dreptul obiectiv sau ansamblul normelor juridice formeaza pilonul central, deoarece spre el sau de la el iradiaza toate celelalte manifestari ale fenomenului juridic cum ar fi: teoriile, ideile, relatiile si drepturile subiective. in unele limbi, pentru cele doua ipostaze ale dreptului se utilizeaza chiar notiuni diferite: law (drept obiectiv) si right (drept subiectiv).Romanii distingeau intre norma agendi (drept obiectiv) si facultas agendi (drept subiectiv).(2) Un alt termen ce evoca domeniul dreptului este si adjectivul juridic. Etimologia cuvantului este latinescul jus (drept). Cuvantul juridic este absolut indispensabil pentru a putea desemna ipostaze ale existentei si manifestarii dreptului in viata sociala. Astfel, vorbim de acte juridice, raporturi juridice, constiinta juridica, norme juridice, reglementare juridica, doctrina juridica, stiinte juridice, limbaj juridic s.a.(3) Ce este prin urmare dreptulDreptul este un ansamblu de norme sau reguli de conduita obligatorii destinate a reglementa comportarea oamenilor in societate. Ele consfintesc drepturi, libertati si obligatii ale oamenilor in relatiile lor reciproce, a caror respectare este asigurata la nevoie de catre forta publica.Specificul acestor norme fata de alte norme sociale, finalitatea sau scopul acestor norme, mecanismul lor de actionare in societate, legaturile dreptului cu statul, cu puterea publica, toate aceste aspecte se constituie in tot atatea ramuri si capitole de drept. Omul nu poate trai decat in societate si orice societate umana are nevoie de organizare, ordine si disciplina. Regulile si normele menite a organiza convietuirea oamenilor, a le armoniza si orienta interesele constituie normele de drept. Evolutia societatii umane a confirmat dictonul ubi societas, ibi jus (unde este societate, acole este drept). Aristotel spunea ca omul este o fiinta politica, zoon politikon. Omul, ca fiinta sociala, traieste intr-o colectivitate in care se formeaza anumite norme de conduita care la inceput au fost mai simple, mai rudimentare, dar care s-au constituit inca din vechime in adevarate momente legislative. Asa sunt de exemplu: legile lui Manu, in India, Codul lui Hammurabi la evrei, Legea celor 12 table la romani, Legile lui Solon la greci etc. Cu aceasta trecem la capitolul urmator si anume la Aparitia si dezvoltarea istorica a dreptului.Primele norme de drept sau juridice, ce s-au impus mai intai ca deprinderi, obiceiuri si traditii, apar in epoca primitiva. Erau impregnate de aspectul mistic, religios. Dar normele de conduita au evoluat si ele, adaptandu-se vietii sociale. Exemple de sanctiuni atunci cand erau violate normele de convietuire: razbunarea sangelui si treptat expulzarea din ginta sau trib: rascumpararea materiala etc. Aparitia si formarea dreptului era, bineinteles, un proces complex, dar primele norme erau difuze si impletite cu o multime de obiceiuri, datini, practici religioase etc.Constituirea dreptului ca entitate conturata se poate spune ca are loc in tarile orientului antic si in antichitatea greco-romana, o data cu constituirea puterii publice ca putere de stat. Ca fenomen social, dreptul este in evolutie istorica si poarta amprenta epocilor si a particularitatilor spirituale ale popoarelor. Clasificarea dreptului dupa criteriul istoric este conventionala, acest criteriu avand in vedere mai ales evolutia societatii. Dar evolutia dreptului nu este aceeasi in toate tarile, iar in cadrul unei societati dintr-o tara putem intalni elemente apartinatoare altui tip. in dezvoltarea sa, dreptul pastreaza elemente de continuitate. Asa se explica, de exemplu, existenta in dreptul contemporan a unor categorii juridice aparute in dreptul roman sau influenta dreptului islamic intr-o serie de tari afro-asiatice. Dezvoltarea puternica a relatiilor internationale si a colaborarii internationale face posibila si necesara apropierea si influenta reciproca a sistemelor de drept din toate tarile existente pe glob. Cu atat mai mult are loc o apropiere ce merge pana la unificare intre sistemele de drept ale tarilor cuprinse in diferite forme de colaborare internationala cum ar fi CEE, care a dus si la nasterea unui sistem propriu de drept denumit dreptul comunitar pe care il veti studia si voi in acest an incepand cu semestrul II.Desi abordarea studiului dreptului i-a preocupat pe oamenii de stiinta inca din antichitate, incercarile de elaborare a unei teorii generale sau enciclopedice dateaza din Evul mediu: in 1275, Wilhelm Duvantis concepe lucrarea Speculum juris, in care autorul si-a propus sa armonizeze dreptul laic cu cel canonic. Pana la inceputul secolului al XIX-lea, teoria dreptului a fost considerata o subdiviziune a filozofiei, a religiei, a eticii sau a politicii. Marii ganditori ai dreptului au fost inainte de toate filozofi, oameni ai bisericii sau politicieni. Influenta spiritului enciclopedic de la sfarsitul secolului al XVIII-lea are efect si pe taramul stiintelor juridice: ideile filozofice ale lui Schelling si Hegel au creat un fundament mai robust Teoriei generale a dreptului, care-si propune sa inlocuiasca Filozofia dreptului si Dreptul natural, care orientasera gandirea juridica de pana atunci pe o cale speculativa. in acest sens, un rol de seama ii revine Scolii istorice reprezentate de Friederich Karl von Savigni si de Rudolf von Ihering care au studiat atat originile dreptului cat si esenta si legitatile ce-l guverneaza. Alti autori importanti, care au contribuit la dezvoltarea Teoriei generale a dreptului ca stiinta autonoma, se pot cita: Adolf Merkel, Victor Cousin, Franois Geny, Rudolf Stammler, John Austin etc.Mircea Djuvara, jurist roman de recunoastere europeana (deceniul III al secolului nostru) considera ca enciclopedia dreptului studiaza permanentele juridice, adica ceea ce este constant in orice relatiune juridica.Ca disciplina de invatamant, Teoria generala a dreptului sau Enciclopedia juridica este intalnita in toate planurile de invatamant din tarile europene, uneori sub denumirea de Introducere in stiinta dreptului, iar in sistemul anglo-american Jurisprudenta sau Jurisprudenta generala.invatamantul juridic romanesc este in Romania destul de vechi. Voda Caragea reorganizeaza prin 1816 Scoala Domneasca unde il numeste profesor de drept pe logofatul Nestor, carturar al vremii. Regulamentul Organic infiinteaza un curs de legi cu sase discipline predate de Costache Moroiu. Primul curs de drept tiparit in limba romana si pastrat a fost Istoria dreptului romanesc sau a pravilelor romanesti si a fost tinut ca lectie de deschidere in 1830 in Moldova, unde isi va tine in 1843 si M. Kogalniceanu magistrala lectie intitulata Cuvant introductiv in istoria nationala (la Academia Mihaileana).in Moldova, facultatea de drept s-a infiintat in 1836 la Iasi, datorita lui Grigore Ghica Voda. La aceasta facultate va preda intre 1856-1864 un curs de Drept natural si al gintilor Simion Barnutiu, marele invatat ardelean, spirit enciclopedic si jurist de mare valoare. Un curs de Enciclopedia dreptului si unul de Filozofia dreptului este predat si la Facultatea de drept din Cernauti. in Transilvania, Filozofia dreptului este predata inca inainte de Unire, la Cluj, de catre Felix Somulo si tot astfel la Oradea. Catedra a fost onorata de nume de prestigiu ca: Iorgu Radu, Cassiu Maniu si Eugeniu Sperantia, jurist, poet, filozof. Catedra din Bucuresti a beneficiat in cursul timpului de nume ca: G. Mironescu, Basilescu, S. Longinescu, Mircea Djuvara si D. Valimarescu.