Referat de psihologie. Abuzul sexual
calendar_month 04 Feb 2008, 00:00
Abuzul sexual in copilarie-2000 A. Abuzul sexual in copilarie si adulescentain S.U.A, aproximativ una din patru tinere fete sufera un abuz sexual, fiind victima unei molestari, unui viol sau incest. Mai putin de jumatate dintre aceste cazuri sunt raportate medicului sau altor organe competitive. Toate victimele sufera o trauma semnificativa, care poate fi vindecata doar prin tratament medical adecvat si prin interventia autoritatilor legale. Deseori, dezgustul fata de cel care a comis abuzul se insoteste de un sentiment de frica intensa. in rezolvarea acestor cazuri, cu o mare incarcatura emotionala, medicii, avocatii si serviciile de asistenta sociala trebuie sa conlucreze pentru colectarea datelor si pentru rezolvarea cazurilor. Scopul este de a asigura revenirea victimei la o stare de normalitate, dar, in acelasi timp, de a identifica si a pedepsi pe cel care a comis abuzul, protejand astfel victima si intreaga comunitate. Victimele unui viol se prezinta, de obicei, imediat dupa incident, in timp ce acelea care au fost molestate sau supuse unui incest sunt identificate uneori dupa luni sau chiar ani de la comiterea abuzului, din cauza lipsei unor traume fizice, care sa poata fi rapid diagnosticate. Violul presupune ca violatorul sa foloseasca forta, iar victima sa se opuna activ pana in ultimul moment. De fapt, inca mai este foarte raspandita convingerea ca daca o femeie nu se opune activ, ea nu a fost violata. Violul se defineste ca fiind o "cunoastere carnala" a femeii intr-o masura mai mica sau mai mare, fara acordul acesteia, prin impunerea fortei, prin frauda sau provocand teama femeii. intelegerea definitiei legale a termenului de viol este neaparat necesara. Cunoasterea carnala poate insemna un act sexual complet cu ejaculare seminala sau orice penetratie cat de usoara a organului genital feminin de catre organul genital masculin chiar fara emisiunea de lichid seminal. Pentru a putea vorbi despre viol, trebuie ca una dintre parti sa se opuna actului sexual sau ca cel agresat sa fie minor. Vorbim despre viol si atunci cand persoana supusa acestui ace sexual a fost in prealabil drogata, adormita sau este incompetenta mintal. Orice forma sau grad de intimidare arata ca violatorul nu a obtinut asentimentul victimei. Incestul este un delict sexual, care apare atunci cand agresorul si victima sunt inruditi si nu ar putea sa se casatoreasca legal. Din cauza naturii sale, incestul deseori nu este raportat si este dificil de dovedit. Din pacate, incestul si moletarea intrafamiliala sunt probabil, cele mai frecvente forme de abuz sexual asupra copilului.Incidenta reala a actelor sexuale in care victimele sunt copii este dificil de evaluat din cauza lipsei unei statistici la nivel national. Majoritatea cazurilor de incest au loc intre tatal vitreg si fiica vitrega. Pedofilia implica adeseori un contact sexual neviolent cu un copil, realizat de catre adult si consta in manipularea organelor sexuale, admirarea si stimularea lor orala si genitala. Violatorul si cel care comite acte de molestare este deseori descris psihologic ca o persoana cu tulburari sexuale, mentale sau ca o persoana periculoasa din punct de vedere sexual. Acesti termeni sunt medicali, cat si juridici. Comportamentul violatorilor este caracterizat ca fiind cauzat de o tulburare de personalitate, care devine inadecvata, antisociala si exploziva. Cand atacul sexual este urmarea unui impuls sexual primar, agresorul manifesta o personalitate inadecvata cu un slab control al impulsului combinat cu dorinte sexuale sau inclinatii homosexuale. El este deseori exhibitionist, fetisit, obsesiv-compulsiv, prezinta lipsa de incredere in sine si este umil social. Colegii il descriu deseori ca fiind linistit, timid, un lucrator de incredere. Din punct de vedere intelectual este normal, dar are o accentuata lipsa de incredere in sine. Atacatorii agresivi si brutali au un comportament antisocial si expoloziv, ei avand adeseori un lung istoric de comportament antisocial nonsexual. Frecvent, ei manifesta depresie, halucinatii sau simptome paranoide. De asemenea, s-a observat ca agresorii au fost in copilaria lor martorii unor violente extreme, indreptate, in special impotriva mamelor lor. Pedofilul sau cel care molesteaza copii este un individ cu tulburari mentale si fara maturarea psihosexuala. 80% dintre acestia au sub 35 de ani si doar 1-2 % peste 50. Cei care apartin grupei de varsta de 30-35 de ani tind sa-si satisfaca fanteziile din adolescenta si au ca motiv al actiunii lor insatisfactiile din cadrul casatoriei. Cei care molesteaza copii pot proveni din randul delincventilor dar pot fi si membrii marcanti ai comunitatii. in majoritatea cazurilor, copilul cunoaste agresorul, il vede deseori, il admira si are incredere in el. Pedofilii sunt un grup special de agresori sexuali cu un istoric lung de relatii nesatisfacute cu femeile. Multi nu au avut o relatie heterosexuala adulta normala. Agresorii cronici sunt mai impulsivi, neconventionali, bizari, confuzi, alienati, prezentand si acuze psihosomatice. Pedofilii au o personalitate pasiv-agresiva cu sentimente de inferioritate si o puternica dependenta. in peste 50% dintre cazuri, abuzul sexual nu este izolat, ci persista pe o perioada lunga de timp, de la saptamani pana la ani. Multi dintre pedofili si violatori au severe disfunctii psihosexuale, care se manifesta in cursul agresiunii. Atacatorul poate prezenta o erectie inadecvata, ejaculare precoce sau tardiva, impotenta. Agresorii sexuali sunt caracterizati deseori ca pacienti sau prizonieri "model" in cursul spitalizarii sau incarcerarii lor. Ei sunt ascultatori si se comporta bine in afara activitatilor lor sexuale. Societatea este insa din nou expusa riscului cand acesti agresori sunt pusi in libertate si ajung intr-un mediu in care personalitatea lor inadecvata, lipsa respectului de sine si relatiile sexuale nesatisfacute le provoaca disfunctie psihosexuala. Agresorii sexuali se vindeca rar. Desi copiii reprezinta 60% dintre victimele agresiunii sexuale, multe cazuri raman necunoscute, deoarece agresiunile se produc in mediul familial si se asociaza cu molestarea nonviolenta si incest, nefiind raportate. Doar agresiunile din afara caminului, mai brutale si care constituie acte de viol, sunt cunoscute. Varsta medie a victimelor supuse molestarii este de 11 ani. Majoritatea sunt fetite premenarhale si 85% dintre ele isi cunosc agresorul. De fapt, varsta cea mai frecventa la care sunt molestate victimele este cuprinsa intre 4-8 ani, iar incestul apare cel mai frecvent intre 10-14 ani; 80% dintre molestari sunt neviolente, restul de 20% fiind insotite de viol, brutalizari, mutilari si chiar crime; 30-50% dintre agresori sunt vecini, prieteni sau rude. Doar 15% dintre pedofili sunt complet necunoscuti victimelor. Cand pedofilul isi cunoaste victima, agresiunea este in general, neviolenta, repetata si nefiind descoperita de catre autoritati. Modificarile psihologice ale victimei sunt mult mai adanci si necesita tratament psihologic pe termen lung. Relatiile incestuoase incep, de obicei, cu primul nascut de sex feminin, cand acesta atinge varsta de 8-10 ani si cel mai frecvent se termina la varsta instalarii menarhai. Daca exista o a doua fiica, comportamentul incestuos se va indrepta catre aceasta. Ocazional, incestul se confirma si in timpul adolescentei. Victimele incestului pot prezenta isterie, fobii, tentative de suicid, comportament psihotic. Aceste fete, ajunse la varsta maturitatii, sunt depresive si anxioase. in timp ce violul si molestarea reprezinta disfunctii ale comunitatii, incestul este o problema care apare din cauza disfunctiilor intrafamiliale. Victimele incestului trebuie tratate cu mare atentie si cu implicarea intregii familii in terapie, altfel disfunctiile de mentin, poate reaparea incestul sau alta disfunctie intrafamiliala. Violul este insotit de violenta, 10-46% dintre victime prezentand leziuni minore nongenitale, iar 4-15% raniri grave. Trauma fizica apare la cap, fata, gat, torace, extremitati, cand victima este lovita, legata in cursul luptei sale cu agresorul. Leziunile cuprind echimoze, laceratii, contuzii minore. Echimozele sunt urmarea apararii victimei care a incercat sa-si protejeze fata si toracele de lovituri. Astfel de rani trebuie fotografiate si descrise cu exactitate de catre medicul care face constatarea. Leziunile fizice majore, cuprinzand fracturi, hematoame subdurale, contuzii cerebrale, fracturi craniene necesita spitalizarea victimei. Faptul ca traumele fizice sunt frecvente si pot duce chiar la deces confirma ca violul este, in primul rand, un act de violenta in care sexul este utilizat ca arma. Injuriile perineale minore se observa la 80% dintre victimele unei agresiuni sexuale, fiind vorba despre abraziuni perihimenale, contuzii sau lacerari vaginale. Majoritatea leziunilor sunt externe. Deseori, se observa leziuni genitale, chiar in absenta lichidului seminal sau a spermatozoizilor. Aceste leziuni sunt foarte dureroase si insotite de obicei de o sangerare minimala. in timp ce victimele unui viol, ale unei molestari unice se prezinta cu leziuni fizice si genitale, cele care sunt supuse unei molestari cronice, sau unui incest, de obicei, nu prezinta semne acute ale unei leziuni genitale. Victimele unei molestari pot prezenta un eritem himenal lateral sau circumferential, secundar unei manipulari extensive cu degetul sau cu un alt obiect. Victimele abuzului sexual sufera multiple conflicte emotionale. Stresul si trauma emotionala abia incep odata cu atacul fizic. La trauma emotionala contribuie si sistemul medico-legal. Burgess si Holstrumm au descris "sindromul traumei prin viol", care cuprinde doua faze:(1)faza acuta de dezorganizare;(2)faza lunga de reorganizareFaza acuta se coreleaza cu reactiile imediate de dupa viol. Victimele tinere, in special fetele postmenarhale, prezinta semne somatice, ca tensiune musculo-scheletala, instabilitate gastrointestinala cu diaree, dismenoree, vaginita, cefalee si anorexie. Din punct de vedere emotional, prezinta o teama intensa, sentiment de umilinta, jena, vina si depresie. Cand exista conditii predispozante, se poate ajunge la isterie si psihoza. in cursul fazei lungi de reorganizare, victimele prezinta o intensa activitate motorie, cosmaruri repetitive si depresie. Este necesara interventia suportiva pentru a minimaliza si escalada aceste probleme. O alta preocupare a victimelor este posibilitatea aparitiei unei sarcini sau contactarii unei boli venerice. Majoritatea victimelor unei agresiuni sexuale vor suferi de o criza emotionala dupa agresiune. Este necesara o interventie acuta pentru inlaturarea stresului puternic si pentru identificarea victimelor care pot prezenta dificultati emotionale. Victimele trebuie reasigurate ca erau perfect normale inainte de agresiune. Victimele cu varsta de sub 5 ani pot prezenta regresii de dezvoltare, relatii inadecvate cu parintii si cosmaruri repetate. Parintii acestor copii trebuie consiliati si supusi unor terapii suportive. Un mediu familial cald poate readuce copilul la normalitate. Victimele de varsta scolara prezinta modificari fizice si emotionale care sunt consecinta incapacitatii lor de a face fata stresului situational. Pot prezenta scaderi ale performantelor scolare, depresie, insomnie, anxietate, frica si chiar isterie. Unii copii chiar fug de acasa. Desi tratamentul suferintei fizice si emotionale a victimei agresiunii sexuale prezinta cea mai mare importanta, pentru o evaluare medico-legala trebuie realizat un examen genital de specialitate si o evaluare de laborator. inaintea examinarii medico-legale, trebuie obtinut acordul victimei pentru colectarea mostrelor, realizarea examinarii si executarea de fotografii. O evaluare medico-legala trebuie sa urmeze urmatoarea secventialitate:(1)un istoric medico-legal pertinent al incidentului;(2)un examen fizic general;(3)un examen ginecologic de specialitate;(4)o recoltare a probelor de laborator, ca dovada;(5)tratament medical adecvat si consiliere psihologica. Tratamentul leziunilor fizice se face cu medicatia adecvata si cu suturi, cand este cazul. Pacientul necesita o evaluare a sanatatii mentale si o terapie suportiva. Consilierea psihologica este necesara, la aceasta trebuind sa participe si familia, atunci cand a fost vorba de un incest. Consilierul trebuie sa exploreze trauma emotionala a victimei si sa o asigure pe aceasta de deplina sa normalitate psihica. Trauma psihosexuala este intotdeauna prezenta, chiar daca victima apare calma si avand un control de sine desavarsit. Trebuie facuta profilaxia bolilor venerice si trebuie exclusa o posibila sarcina, aparuta ca urmare a agresiunii. Toate examinarile ginecologice trebuie facute cu multa atentie, caci acestea sunt, de obicei, foarte dureroase dupa o agresiune. Fiecare victima a unei agresiuni trebuie supusa unui protocol detaliat de evaluare, tratament si urmarire. Evaluarea unui abuz sexual comis asupra uni copil sau adolescent trebuie sa poata fi realizata de orice medic pediatru sau medic de familie. Victimele unui abuz sexual pot prezenta probleme fizice si emotionale, ce pot trece neobservate de catre practicianul neavizat. Tinerele victime ale unui abuz sexual trebuie evaluate cu grija si intotdeauna trebuie intocmit un raport medico-legal. Toate datele furnizate de medic sunt considerate ca evidente faptice, de aceea acest raport medico-legal trebuie intocmit cu foarte mare atentie si meticuliozitate, caci el va constitui baza investigatiilor legale in caz de abuz sexual. B. Maltratarea copiilor cu disabilitatiObiectivul: Se incearca cautarea unor interventii eficiente fata de maltratarea copiilor cu disabilitati. Literatura care exista recomanda formarea unei echipe de specialisti, ai carei membri sa inteleaga exact considerentele speciale de a lucra cu copii disabili. Literatura nu defineste nivelul de intelegere curenta a membrilor echipei in comparatie cu nivelul de cunostinte esentiale.Metoda: Studiul a folosit evaluatori speciali pentru fiecare dintre cele 3 grupuri : parinti, educatori, investigatori. Ei au fost intrebati despre cunostintele pe care le aveau, experienta cu si interesul pentru maltratarea copiilor disabili. Rezultate: in timp ce subiectii pareau sa fie constienti de unele parti ale problemei, nivelul cunostintelor lor, era foarte mic. Majoritatea lor s-a aratat dornica sa mearga la sedinte de pregatire si toate cele 3 grupuri au dorit ca problema maltratarii copiilor cu disabilitati sa aiba prioritate in pregatirea lor. in majoritatea interviurilor, mai putin de o treime din subiecti au spus ca erau la curent cu toate aspectele exceptand 54% din profesorii care considerau ca este responsabilitatea profesionalistilor de a raporta abuzurile suspectate. 43% din parinti si 71% din educatori banuiau abuzul copiilor cu disabilitati , 65% din educatori raportasera ei insisi abuzul banuit sau in conjunctura unor altor profesionalisti. De asemenea 79% din educatori au spus ca directorul lor duce o politica (tactica) de raportare a copiilor abuzati, totusi 18% nu erau siguri, iar 3% au spus ca directorul nu a avut o astfel de tactica. Pentru improspatarea legilor in atentia personalului scolilor, 43% din subiecti folosisera profesionalisti care sa-i asiste cu investigatii ale abuzului sexual implicand copii cu disabilitati. in aceste tipuri de asistente ale unor specialisti au participat Scoala pentru surzi, psihiatrii pentru copii, psihologi terapeuti, specialisti in retardul mental, din variate surse si agentii si consilieri cu experienta. Concluzia: S-a ajuns la concluzia ca echipa de interventie in maltratarea copilului cu disabilitati, in integritatea sa, este receptiva, dornica de a urma cursurile de educatie speciala pentru a umple golurile din cunostintele detinute. Recentele studii din intreaga lume sugereaza ca maltratarea acestor copii a devenit, din pacate ceva comun in viata "multor, probabil majoritatii oamenilor cu disabilitati" (Sabsez 1994) NCAAN a condus primul si singurul efort national in determinarea frecventei maltratarilor copiilor cu disabilitati (in 1991). Rezultatele sugerau ca incidenta maltratarii acestor copii era de 1,7 ori mai mare decat incidenta maltratarii copiilor fara disabilitati (NCAN, 1993). in timp ce cauzele abuzului sunt in general aceleasi cu cele ale abuzului copiilor normali (Ammetmann & Baladerian, 1993), factori unici contribuie la cresterea numarului de abuzuri ale copiilor disabili. Aspecte ale anumitor disabilitati plaseaza unii copii intr-o pozitie chiar mai vulnerabila, putandu-se proteja mai greu decat cei normali (A&B, 93). De asemenea, subestimand masurile ce ar trebui luate la adresa copiilor cu disabilitati contribuim la incidenta abuzurilor (A & B, 93; Sobsez 94). Slabiciuni in sistemul de interventie in acest proces se regasesc pe lista factorilor cauzali ai fenomenului. "Este o greseala sa dam vina pe oamenii din sisteme, dar nu este o greseala sa privim atenti sistemele in care operam si sa spunem <>" "Nu exista nici un grup profesional care sa aiva toata intelepciunea necesara acestei prome" (NATIONAL SZMPOSIUM ON ABUSE AND NEGLECT OF CHILD WITH DISABILITIES, 95).C. Tineri agresori sexualiin anii 80 institutii de ocrotire a copilului in U.S. recunosteau nevoia de a inlatura riscul ca unii copii sa abuzeze de alti copii. Procesele si antipublicitatea au marit atentia la acest risc, I-au determinat pe terapeutii copiilor abuzati sau agresori sexual sa recunoasca necesitatea unor interventii inainte ca tinerii sa intampine probleme de comportament sexual. Au fost inregistrate exagerari in unele situatii si lipsa de protectie in alte situatii, ceea ce demonstreaza nevoia de pregatire profesionala. Vechile cercetari cu tineri agresori sexuali au scos la iveala multe cazuri de raporturi si inregistrari unde parintii isi exprimau ingrijorarea cu privire la comportamentul sexual al tinerilor, in special celor aflati la pubertate. Nu a fost ceva neobisnuit nici pentru cei de 12 sau 14 ani. Unii dintre acestia supusi unui tratament preventiv (lucru hotarat de tribunal) spuneau: "Stiam eu ca o sa am necazuri pentru comportamentul meu sexual Dar n-am stiut niciodata ca este ilegal si inca nu inteleg de ce I se spune abuz." . Parintii copiilor agresori sexual au raportat adesea : desene sexuale explicite, limbajul obscen si comportamentul sexual neobisnuit; care au avut ca rezultat: exmatricularea, probleme pe masura, nevoia de ajutor, totusi copilul pedepsit, care s-a adresat unui avocat sau a fost identificat ca victima a unui abuz sexual a spus ca adultii rareori au discutat direct cu ei despre natura sexuala a comportamentului. Similar, parintii au cerut prea putini ajutorul pedriatilor, consilierilor scolari si psihologilor in vederea elaborarii unor strategii de modificare a comportamentului copilului, dar n-au pus aproape niciodata problema abuzului sexual. in acelasi timp, agentii ale serviciului social au primit din ce in ce mai multe cereri de investigare a posibilelor abuzuri sexuale , care erau bazate pe comportamentul sexual al copiilor inofensivi sau nu. Cand tabuurile care prevenisera recunoasterea incidentei si prevalentei abuzului sexual al copilului au inceput sa se schimbe (Kempe, 1917), serviciile de protectie ai copilului au recunoscut ca, comportamentul sexual al copilului poate fi un semn al experientei agresive si terapeutii au inceput sa se preocupe de modul cum experienta unui abuz sexual ar putea influenta evolutia copilului si formarea imagini despre sine. Mult din literatura descriptiva s-a referit la "exteriorizari sexuale ale copiilor care fusesera abuzati sexual (Friederich, Urquiza & Beike, 1986; Yates, 1982; Jampole &Weber, 1987; Wolfe & Wolfe, 1988). Cam in aceeasi vreme practicantii care vroiau sa mearga dincolo de a descrie aceste comportamente, au incercat sa amplifice interventiile in vederea reducerii comportamentelor sexuale. Consilierii si profesorii au observat natura rezistenta si cronica a exteriorizari sexuale, a unora dintre copii si cei care ii tratau pe copii agresiv sexual erau ingrijorati ca nu cumva aceste comportamente sa nu se converteasca in modele de comportament care erau aparente in copilarie. Abuzul copiilor de catre alti copii a fost descris in prezentari si reviste de Cavanugh Johnson (1988), Cantwell (1988), Isaac (1986) and Stickrod Gray (1986). Pe la jumatatea anilor 80 institutiile pentru ajutorul copiilor incepusera sa se ocupe de copilul abuzat de un alt copil, aflat in grija organizatiei. Totusi majoritatea institutiilor nu a avut nici o baza pentru proceduri si politie, pentru a indeparta aceste riscuri. Chiar daca interventiile au inceput sa fie specifice, in contextul tratamentului copiilor abuzati si celor ce au agresat sexual alti copii, profesionalistii au incercat sa trateze deviatiile sexuale fara o intelegere exacta a sanatatii si normalitatii evolutiei sexuale in copilarie (Green, 1985). Nevoia de mai multe cunostinte era clara. Interviuri cu tineri violati sexual Au fost intervievati 14 tineri (12 14 ani) care urmau un tratament in cadrul unei scoli de corectie si 6 tineri (6-12 ani) care urmau un tratament de proba pentru fractiune. intrebari directe ii incitau pe baieti sa vorbeasca despre amintirile lor sexuale si comportamentul lor sexual, ca: jocul lor fantezist si expunerea la stimuli sau informatii. Detaliile le erau smulse prin modalitati ca " Asta este ultima ta amintire despre comportamentul tau sexual pe care mi-o poti spune?" " Ce varsta aveai atunci?" "iti amintesti la ce te gandeai?" "Parintii tai stiau despre asta?" "Ce s-a intamplat cand ai fost prins?" . Multe din experientele anterioare, curiozitati sau confuzii se datorau in legatura cu expunerea lor la stimuli, informatii, experiente sexuale, inteligibile pentru ei. in orice caz, descrierile comportamentului lor includeau si: recurgerea la, forta, puterea excesiva, intimidare, manipulare, farse, coruperi, asociate cu amintiri si fantezii. Trei dintre cei 14 baieti folosisera jocul cu focul si cativa au descris abuzuri fizic-sadice ale animalelor de casa cu mult inaintea aparitiei comportamentului abuziv sexual. Gandurile ce acompaniau amintirile baietilor erau impresionate in ceea ce priveste detaliile despre file, intentii si izbucniri in mai multe situatii. Ideile din timpul actiunilor sexuale reprezentau un tip de informatii care lipseau din orice alta sursa de informatii. Raportul despre ideile sexuale ale copiilor (Goltman & Goltman, 1982) a strans informatii despre cunostintele si convingerile copiilor; aceste interviuri cu privire la amintiri din copilarie asociate cu actiuni au acoperit mai multe aspecte interpersonale si dinamice. Un exemplu surprinzator a fost cel al unui baiat de 12 ani, acuzat de asaltarea sexuala, violenta a unui copil; el descria cum isi pieptana si brusca ursuletul in numeroase randuri la varsta de 5 ani sau 6 ani. La interviu el spunea: " imi amintesc odata " sau "imi amintesc altadata". Baietelul obisnuia sa penetreze captuseala ursuletului cu penisul , sa urineze inauntrul lui, sa-l loveasca, sa-l izbeasca de perete si eventual sa distruga animalutul din plus. Interesul fata de actiunile baietelului creste odata ce este adaugat materialul fanteziilor: baietelul ii spune ursuletului sa se apropie de el, il forteaza sa-i fie complice, il umileste cu urina, il bate ca sa se asigure ca acesta va pastra secretul; si il sfasie odata ce scenariul fanteziei a ajuns la punctul de rezistenta: Ursuletul spune "NU". Au fost depistate atitudini de acest gen la copii fata de papusi, animale de plus, animale de casa si s-a atras atentia parintilor asupra fanteziilor de acest gen. Grupul de experti a ajuns la concluzia ca adultii trebuie sa recunoasca legatura dintre fantezie si comportament; sa considere aceste fantezii si jocuri ca potentiali precursori pentru comportamentul viitor. Aceasta ipoteza are la baza si studiul observational asupra papusarilor care isi ingrijesc papusile exact cum au fost ei ingrijiti "la bine si la rau" (Haynes Seman & Hart, 1987). Aceste observatii ar trebui sa cuprinda si o nota de preocupare fata de modalitatile in care sunt folosite manechine, papusi pentru anatomie in jocul terapeutic. D. Copilul abuzat sexual de parinte. Obiectivul: Scopul major este acela de a gasi un raspuns empiric la urmatoarea intrebare : "experienta unui abuz sexual din copilaria unei femei, are sau nu un impact asupra structurii si continutului perceptiilor si principiilor privind propriul copil ?Metode: Amintirile si descrierile curente ale copiilor, sinele, multe altele ca si parintii au fost comparate longitudinal, pe doua grupuri de mame in perioadele cand copii lor aveau: 6 luni, 1 an si respectiv 2 ani. Unul dintre grupuri era format din mame ce raportasera ca fusesera abuzate in copilarie; grupul de control era format din mame care nu suferisera abuzuri. Cele doua grupuri au fost comparate in functie de varsta copilului, rasa si statut socio-economic. Rezultate: Perceperea propriului copil era diferita cu mult de la un grup la celalalt. Mamele abuzate au ramas cu mult in urma celorlalte, prin cat de mult se diferentia modul negativ, denaturat in care isi percepeau copii fata de cel optimist, pozitiv al celuilalt grup. Freud vorbea despre "exceptii" "cei care au avut o mare suferinta in prima copilarie de care ei se simt fara nici o vina, incat refuza frustrarea, efortul, si legea. Ei gandesc ca au suferit destul pentru a avea la maturitate dreptul de a nu se supune noilor exigente pe care nu le-ar mai suporta, se considera exceptii si tin sa se izoleze" ("Quelques caracteres degages par la psychanalise ) E) Este abuzul sexual al copilului un lucru obisnuit in Israel ?Obiectivul: Determinarea predominantei abuzului sexual in copilarie (CSA) intr-un exemplu intamplator de adulti, pacienti (prezentandu-se pentru un control de rutina al sanatatii) ai clinicilor familiale din Israel. Metoda: 1005 pacienti alesi la intamplare din 45 de clinici 18 --> 55 ani, au participat la acest chestionar. Rezultatul: 25% au indicat ca fusesera abuzati sexual in copilarie. Mai multe femei decat barbati au raportat CSA, in aceeasi situatie au fost si femeile originare din tari occidentale cat si cele cu mai mult de 12 ani de educatie. Nu era nici o legatura intre CSA si celelalte variabile socio.demografice examinate. Pipaitul era activitatea cea mai obisnuita, iar preludiul activitatea cel mai putin experimentata. 45% din autorii abuzului erau din-nainte stiuti. Principala varsta la care erau abuzati copiii varia intre 10 si 14 ani. Numai 45% din subiecti spusesera cuiva despre abuz. Concluzia: Din moment ce nici un alt studiu de acest tip, nu a fost realizat in Israel, aceste rezultate sugereaza ca si aici ca in tarile occidentale CSA este o problema relativ comuna. Familiile de doctori si alti profesionisti in domeniul sanatatii ar trebui sa fie constienti cu aceasta realitate si binecunoscutul sau potential. BIBLIOGRAFIE* Val Botiu Adolescenta sau caderea in lume, SEDONA, Mona Vintila Timisoara, 1998* Mona Vintila Curs de sexologie, Timisoara, 2000* Child Abuse and Neglect The international journal - 2000