REFERAT DIVERSE: ORIGINEA RELIGIILOR

label Referate autorenew 2025-09-29, 16:56 history_edu Anonim
Provenianta religiilor



1. Ipoteza naturalista
in privinta provenientei religiei sunt mai multe ipoteze.Una dintre acestea este asa numita "ipoteza naturalista" expusa inca de poetul Titus Carus Lucretius (96- 55 i. de Hr) in lucrarea sa "De rerum natura"(Despre natura lucrurilor)(avea 6 carti). Lucretiu zice ca ideea de Dumnezeu apare ca rezultat al fricii omului primitiva in fata fenomenelor naturale ingrozitoare. Deci "timor fecit deus" si neputinta omului de a explica fenomenele naturale.Credem insa ca Lucretius nu are dreptate.
"Existenta fenomenelor naturale primejdioase, cum ar fi inundatiile cutremurele, uraganele, inca nu duc neaparat la fantezii religioase",- zice V. D. Timofeev, un cercetator contemporan al religiilor (Osnovnie voprosi naucinogo ateizma, Moscva, 1966, p. 36.).Chiar daca omul a fost impresionat de imensitatea naturii, nu se poate explica trecerea de la senzatia acestei imensitati materiale la ideea de fiinte spirituale, care sunt cu totul diferite decat materia. Dupa cum atesta istoria religiilor, nu realitatile naturale imense ca soarele, muntii, au fost divinizate la inceput, ci fiinte neinsemnate ca marime: soparla cangurul. sarpele, broasca, sau plante mici, uneori chiar si cele mai inofensive obiecte ca piatra, copacii, fenomenele cosmice devenind abia mai tarziu obiecte de adoratie. Si apoi cine a dovedit ca omul primitiv avea frica de natura. Aceasta presupunere este mai mult o nascocire a oraseanului contemporan, care intr-adevar simte frica daca nimereste intr-o padure deasa si indepartata, pentru ca el este strain acelui mediu in care nimereste. Omul primitiv era la el acasa in sanul naturii, tot asa ca si omul contemporan este la el acasa in oras.
1.2. Ipoteza animista
Aceasta ipoteza pleaca de la insusirea omului primitiv de a anima (de la latinescul "animare"- a insufleti), a insufleti obiectele din natura dupa asemanarea cu omul.Dupa teoreticianul animist E. Tylor, omul a ajuns la constiinta propriului suflet prin fenomenele intalnite in viata: respiratia, deoarece numai ce respira este viu, moartea fiind incetarea respiratiei: umbra, care insoteste pe om si e lucruri, moartea fiind plecarea umbrelor intr-o lume a lor; somnul, socotit ca plecare temporala a sufletului, care in visuri vede multe lucruri si persoane; tot aici intra si bolile nervoase, epilepsiile, paraliziile, halucinatiile, ca origine ale credintelor religioase din cauza parasirii trupului de catre suflet. Sufletele dupa moartea trupului se pot reincarna in alt trup, de unde rezulta asemanarea dintre copii si parinti, credinta intalnita in clanuri primitive. Se spune ca omul atribuindu-si un suflet, a dorit ca si lucrurile din natura sa fie inzestrate cu spiritele unele rele, iar altele bune. Acestea la randul lor influenteaza viata omului, astfel ca omul este obligat sa intre in legatura cu ele, pentru a castiga ajutorul, sau protectia celor bune si a se apara de cele rele. Acestea au si determinat aparitia religiei, - sustin animistii. Nu putem da crezare acestei ipoteze din cateva motive:1. Nu este clar cum o constiinta nedezvoltata a oamenilor primitivi poate fi inzestrata cu niste conceptii filozofice complicate cum ar fi ideea de Dumnezeu, de care se si conducea in viata cotidiana.
2. Daca chiar si admitem ca in timpurile preistorice omul avea pe de o parte o constiinta nedezvoltata iar pe de alta poseda niste idei abstracte care pot fi intalnite doar sistemele filozofice, cum putea lua drept realitate halucinatiile si visurilei insa chiar daca presupunem ca le lua drept fenomene reale aceasta inca nu ar fi dus neaparat la o atitudine religioasa fata de ele. De la recunoasterea existentei a ceva pana la o atitudine religioasa fata de el este o distanta enorma, pe care teoria animista nu o observa.3.Este putin credibil, ca omul iesit din starea animalica, dupa cum declara animistii, sa fi crezut in existenta reala a celor vazute de el in vise. Iar daca tot vorbim despre vise, acestea nu sunt evenimente exceptionale neasteptate de om, visul este u fenomen ordinar pentru om. Omul se naste si moare cu visurile, care foarte des prezinta doar niste crampei dezordonate de ganduri, sentimente, retrairi, secvente din viata cotidiana, si nu prezinta ceva integru. Pe langa acestea, multe visuri ar trebui sa-i trezeasca omului neincredere. Daca cineva viseaza ca a mancat pe saturate si trezindu-se simte foamea, oare ar putea sa creada in vise un astfel de omiE cu totul enigmatic si de neconceput in cadrul acestei teorii fenomenul religiozitatii universale a omenirii. Stim cat e de greu sa-l convingi pe cineva, in cele ce nu depasesc hotarele experientei cotidiene, cu atat mai greu este sa crezi in obiectivitatea visurilor straine.

3. Ipoteza sociala
Una dintre teoriile despre provenienta religiei este cea sociala, esenta carei consta in urmatoarele:1. Religia a putut sa apara doar la un anumit grad de dezvoltare a societatii, - deci ea nu este un fenomen primar penntru societatea umana.2. Aparitia religiei este conditionata "de factori sociali - ca rezultat al dezvoltarii nesatisfacatoare a productiei obstesti".3. Aparitia religiei este o urmare a factorilor gnosiologici - datorita posibilitatii "de a formula conceptii abstracte, ca urmare a dezvoltarii gandirii abstracte, care la randul sau permite aparitia in mintea omului a imagini fantastice a realitatii inconjuratoare. Problema aparitiei religiei este strans legata de cea a aparitiei omului pe pamant. De la bun inceput trebuie sa mentionam ca in stiinta nu exista un consens in privinta timpului aparitiei omului pe pamant. Unii considera ca omul ar fi aparut undeva cu vre-o 2 mln de ani in urma. De fapt se poate vorbi despre o vechime a omului de cel mult 150 mii de ani. Astfel Zibcovet B.F., un istoric al religiilor spune: "Avem temeiuri de a presupune ca etnogrtafia poate fi raspandita pana la o epoca de care ne desparte o perioada de aproximativ 100-150 de mii de ani"( B. F. Zibkovei, Celovec bez religii. U istocov obscestvennogo soznaniiz, Moskva, 1967, p.78). Iar aparitia omului contemporan, "homo sapiens", are loc undeva cu 30-40 mii de ani in urma. Sa vedem ce ne spune etnografia despre acea epoca.S. A. Tocarev, specialist in istoria religiilor considera ca omul si in perioada "mustie" (aproximativ 100-40 mii de ani in urma (omul de neandertal) avea o constiinta relativ dezvoltata si posibil ca avea unele credinte religioase"( Cratkii naucino-ateisticescii slovari, Moscva, 1989, p. 565). Alt specialist in istoria religiilor V.E. Titlinov spune: "Pentru prima oara ramasitele omului contemporan au fost gasite in Franta, langa Cromanion. Sapaturile de langa Cromanion ne prezinta un bogat material ce il caracterizeaza pe om ca avand niste conceptii religioase complicate"( V.E. Titlinov, Pravoslavie, Moscva, 1967, p. 301).
Dupa cum vedem discutia este dusa doar in problema religiozitatii omului de neandertal, iar religiozitatea omului propriu zis (homo sapiens) nu e pusa la indoiala, nu a existat o perioada istorica cand "homo sapiens" nu a fost religios. Daca au fost religiosi astfel de presupusi stramosi ai omului ca: pitecantropul, sinantropul, australopitecul s.a. e o intrebare de dragul intrebarii atata timp cat nu va fi clarificat gradul lor de "umanitate".Poate ca religia a aparut ca o "reflectie a slabiciunii omului in fata naturii, slabiciune conditionata de slaba dezvoltare a productiei materialei (D.M. Ugrinov, articolul Religia, in Cratchii naucino-ateisticeski slovari, Moscova, 1969, p.97). De fapt, teza despre dependenta omului primitiv de fortele naturii, nu e altceva decat rezultatul dependentei gandirii omenesti de existenta si conditiile actualei stari a lumii si a societatii.
Nu avem nici un temei pentru a fi de acord cu afirmatia ca "religia este rezultatul dependentei omului in societatea impartita in clase sociale". Religia apare cu mult mai inainte de aparitia claselor. Deci este mai veche decat "exploatare sociala". Istoria societatii impartite pe clase se incepe cel mult acum 6000 - 7000 de ani (B.F. Zibkovet,Celovec bez relighii, Moscva,1967, p. 110), pe cand dupa cum am aratat mai sus, in conformitate cu datele materiale de care dispune stiinta in prezent, religia are o varsta de cel putin 30- 40 mii de ani.Si ultimul argument al teoriei (ipotezei) sociale - cel gnostic, ne duce intr-un trecut nebulos de sute sau chiar mii de mii de ani in urma, cand nu putem cu siguranta afirma nimic despre psihologia fiintelor numite "protoameni".Pentru a iesi din incurcatura avem doar doua cai: 1. Ori sa recunoastem ca psihicul protooamenilor este un fel de "terrae incognitae", si sa recunoastem ca problema aparitiei religiei nu poate fi rezolvata de stiinta la actualul nivel de dezvoltare; 2. Ori sa recunoastem ca psihicul protooamenilor este acelasi cu al omului contemporan, si in acest caz sa excludem concluzia fantastica, precum ca primii aameni au indumnezeit sperantele, visurile, frica si notiunile abstracte.
3. Ipoteza pozitiva
Din punct de vedere al acestei ipoteze, aparitia ideii despre existenta lui Dumnezeu si aparitia religiei sunt conditionate de doi factori:1. existenta lui Dumnezeu, care int-un anumit mod actioneaza asupra omului;2. si de faptul ca omul in anumite conditii este in stare sa simta aceasta actiune a lui Dumnezeu.Deci la intrebarea: Cum de este posibil fenomenul religiosi - am putea raspunde: datorita inzestrarii omului cu religiozitate nascuta, datorita existentei unui organ specific, care il percepe pe Dumnezeu si actiunile Lui (Prot S, Bulgacov, Svet nevecernii, 1917, p.16).Religia se naste din retrairea lui Dumnezeu, dar posibilitatea si intensitatea retrairii depinde de om. Din Biblie stim ca Adam il vedea pe Dumnezeu cand era in Rai, fiindca era curat cu desavarsire. il simteau in inimile lor urmasii lui Adam, in masura curateniei spirituale si morale. Prin decaderea umanitatii, a degenerat si religia, pastrandu-se nealterata la un singur popor - cel evreu - singurul popor monoteist din lumea veeche. Dar chiar si la popoarele cele mai decazute si cu forme religioase degradate se mai pastreaza amintirea unei vieti sociale mai bune si a unei religii superioare.Astfel cunoscutul explorator si cercetator al popoarelor, englezul Tylor, ne relateaza ca si la popoarele cele mai primitive , la care e in functiune politeismul cel mai degradant, cum sunt zulusii din Africa, exista amintirea unei divinitati unice, pe care au adorat-o la inceput: Unculu-unculu, adica "Marele Tata" pe care l-au uitat insa, adorand in locul lui alte spirite inferioare. De asemenea, la triburile Bantu exista credinta in marele zeu Mu-Lungu, adica "Parintele tuturor zeilor" etc.Starii de degradare a umanitatii i-a urmat cu timpul o stare de ridicare catre religii din ce in ce mai rafinate, trecand de la religiile naturale la cele antropomorfe, pentru a ajunge apoi la "religia revelata si absoluta crestinismului", care a aparut cand a venit "plinirea vremii".Ideea despre Dumnezeu era transmisa din generatie in generatie. Dar viabilitatea ei, puterea ei de viata si activitate, fara indoiala era determinata doar de contactul viu al sufletului omenesc cu Dumnezeu. Ideea despre Dumnezeu si religiozitatea cotidiana poate fi un rezultat al educarii, instruirii, dar cu adevarat religioasa ea devine doar in urma reintoarcerii personale a omului la Dumnezeu.Sentimentul religios este inerent sufletului omenesc. El a existat de cand exista omenirea si distinge esential pe om de celelalte vietuitoare. El nu este produsul psihologic, nici social, nici al ratiunii. Religia nu a inceput candva ca o forma mintala din nevointa de a explica lumea. Nici de o origine naturalisto- evolutionista a religiei nu se poate vorbi. "Religia a existat odata cu omul si i-a fost dintru inceput revelata de Dumnezeu in forma ei curata si superioara" ( I.Gh. Savin, Apararea credintei. Tratat de apologetica, Anastasia, 1996, p.22.). Revelatia primordiala, careia ia urmat o degradare si apoi o treptata ridicare ci ajutorul revelatiei naturale si supranaturale pana la revelatia deplina din religia crestina, este calea urmata de religie de la originea ei pana la crestinism.Taoismul, Confucianismul, Buddismul, Brahmanismul, Hinduismul (Neobrahmanismul), Islamul(Mahomedanismul), Iudaismul (Mozaicismul)1.Istoria religiilor ca disciplina teologica si laica.Istoria religiilor este o parte a istoriei universale, a istoriei culturii si civilizatiei, caci homo faber, cum sublinia Mircea Eliade, a fost totodata homo ludens, sapiens si religiosus; s-a constatat faptul ca sacrul a fost si este un element structural al constiintei omului.In sistemul stiintelor, Istoria religiilor in dimensiunea sa laica, nepartinitoare, infatiseaza fenomenele si procesele care s-au petrecut si care s-au succedat din punct de vedere religios in istoria lumii.Din perspectiva teologica, istoria religiilor cerceteaza si descrie credintele oamenilor, manifestarile lor religioase, modurile de receptare si simtire a sfinteniei si de exprimare a ei, institutiile sacre si sperantele de realizare mai directa a legaturii cu divinul.Religia este legatura care permite omului sa intre in contact cu Realitatea Ultima si Transcendenta de care omul crede ca depinde existential prin raporturi culturale, teoretice, stabilite de omul insusi ca raspuns dat acestei realitati.Religia reprezinta un mod de a percepe natura inconjuratoare, viata sociala, iar radacina sentimentului religios este Dumnezeu, prezent in sufletul omului. Religia, ca fenomen, este unica, dar imbraca diferite forme istorice si culturale sub impactil stadiului dezvoltarii civilizatiei umane la diferite tari si popoare. Referindu-se la nasterea sentimentului religios, Mircea Eliade preciza in jurnalul din 1959: "Religia este intr-adevar rezultatul caderii, al uitarii, al pierderii starii de perfectiune primordiala. In Paradis, Adam nu cunostea nici experienta religioasa, nici teologia, adica doctrina asupra lui Dumnezeu. Inainte de pacat nu exista religie."Religia este, cum sugestiv se exprima unul din cercetatorii domeniului "administrarea sacrului."Tendinta de a sacraliza unele fenomene din existenta sa, este proprie omului si exprima nevoia acestuia de valorizare si idealizare, care compenseaza neputinta si imperfectiunea sa . Astfel, credintele si practicile religioase sunt un mod specific uman de a fi in lume. Sacralizarea este legata si de permanenta aspiratie de implinire si autodepasire umana, orientata spre o proiectie ideala, absoluta, transcendenta, supranaturala, intruchipata initial in mituri si ritualuri sacre, inchegate apoi in sisteme mai complexe, cum sunt religiile.Sacrul si profanul sunt doua modalitati de a fi in lume, doua situatii existentiale, asumate de om, care sunt diametral opuse, dar importante pentru intelegerea specificului religiilor, dar si a tuturor actelor omului.Religia, in intelesul sau obisnuit exprima un ansamblu de credinte, sentimente, reguli morale si rituri provenite din constiinta indivizilor sau a colectivitatilor ce considera ca se afla in legatura cu o fiinta suprema sau cu mai multe de care depind.Elementele principale ale religiei care fac obiectul religiilor sunt:- credinta intr-o forma suprema (monoteism), sau in mai multe fiinte superioare (politeism), sau intr-o forma superioara adorata intre alte divinitati ca si cand ar fi unica (henoteism);- un numar de invataturi cu privire la fiinta suprema sau la fiintele superioare si la indatoririle religioase si morale ale credinciosilor;- forma oarecare de cult intern (teama, iubire, nadejde, etc.) si extern (sacrificii,rugaciuni, cantece, dansuri, etc.)Istoria religiilor este acea ramura a istoriei generale care se ocupa cu descrierea si caracterizarea tuturor religiilor, sub toate formele pe care aceasta le-a luat in decursul vremurilor. In general, se intelege prin Istoria religiilor studiul vast al relatiilor religioase, precum si al structurii specifice a vietii religioase.2 Repere axiologice in aparitia si constituirea istoriei religiilor.Un prim reper valoric in aparitia si constituirea Istoriei religiilor ca stiinta este marcat de aportul lui Herodot-considerat parintele istoriei- care a adunat date importante privind religia egiptenilor, babilonienilor, persilor, geto-dacilor,etc. Patrunderea ostilor lui Alexandru cel mare in Orient, a deschis drumul pentru cunoasterea religiilor din aceasta zona geografica.Geograful Strabon, apoi Diodor si Plutarh au consemnat amanunte despre propria lor religie si a altor popoare.Contributii importante in constituirea istorirei religiilor au adus numerosi apologeti si scriitori crestini care au consemnat date importante din perioada lor: Sf. Iustin Martirul si Filozoful, Aristide, Epifanie de Cipru, Sf. Vasile, etc. In al doilea mileniu al erei crestine , lucrarile teologice interesand Istoria religiilor au aparut mai tarziu: Gerhard Johan Vossius, Dimitrie Cantemir.etc.Repere valorice in constituirea Istoriei religiilor au fost marcate prin descoperirea celor doua Americi si colonizarea fostelor teritorii ale aztecilor, ale vechilor mexicani si peruvieni sporind sursele de informare prin cunoaterea religiilor acestor popoare.O contributie deosebita la fundamentarea Istoriei religiilor ii apartine lui Max Muller care a initiat o uriasa munca de traducere a textelor sacre ale religiilor orientale. Totodata au aparut cercetatori ai clasicismului european si oriental, s-au editat mitologii, s-au scris carti , studii si comentarii asupra marilor religii. S-au scos reviste de specialitate si s-au infiintat catedre de Istoria religiilor in marile universitati ale lumii.In Romania, contributii remarcabile la promovarea Istoriei religiilor au adus personalitati ale domeniului: Mircea Eliade, Emilian Vasilescu,etc. care au editat Manuale sau Tratate de Istoria religiilor, au publicat lucrari de valoare nationala si mondiala. O revista de Istoria religiilor a fost editata in tara noastra inainte de 1947, de Mircea Eliade si se numea Zamolxis.In ceea ce priveste perioada evului mediu preocuparile de studiul Istoriei religiilor au fost multe cu exceptia prezentei unor lucrari despre iudaism si mahomedanism din care rezulta unele informatii asupra acestor religii.Epoca renasterii, cultivand intoarcerea spre antichitate, a deschis gustul pentru cunoasterea mitologiei greco-romane, revigorand preocuparile pentru cunoasterea Istoriei religiilor.Sfarsitul sec.XVIII-lea au adus progrese privind evolutia cunostintelor despre religiile lumii pe baza descifrariiscrierii hieroglifice egiptene in timpul expeditiei lui Napoleon in Egipt. Pe aceeasi coordonata se inscriu traducerile din cartile sacreale persilor, indienilor, ale chinezilor si japonezilor imbogatind sursele de informare.3 Sistemul conceptual si metodele de cercetare.In evaluarile sale, omul se raporteaza nu numai la sine insusi, ca ins, ci si la semenii sai cei mai apropiati, la comunitatile din care face parte. Toate aceste raportari sunt insotite de credinta intr-o putere.Toma diAquino a considerat ca dovedirea existentei lui Dumnezeu presupune formarea unui concept de Dumnezeu, si apoi, culegerea de fapte care dovedesc ca exista ceva real care corespunde conceptului.Experienta religioasa poate include transcendenta in cel putin doua sensuri:- transcendenta se poate referi la procesul de depasire al limitelor omului (transcendenta de sine);- transcendenta se poate referi la obiectul experientei religioase, sdica la transcendent.Ganditorii crestini au sustinut ca certitudinea existentei lui Dumnezeu o obtinem nu prin concept, ci prin starile noastre irationale. B.Pascal a gandit ca existenta lui Dumnezeu poate fi probata prin relevarea avantajelor care decurg din admiterea existentei sau inexistentei sale.Religiosul este superior eticului, asa cum individualul este superior universalului, cum concretul este mai presus de abstract. Deci, moralitatea este raspunsul omului in aceasta lume , iar religia este raspunsul omului fata de revelatia de dincolo de aceasta lume. Prima cheama la datorie, a doua la inchinare.O experienta religioasa se deosebeste de una etica in mai multe privinte:- angajarea ei are un orizont mai larg;- angajarea ei este de un alt fel;- obiectul ei este de un ordin superior avand puterea de a birui si de a unifica.Valorile religioase , ca toate valorile spirituale sunt valori-scop, dar care semnifica scopuri absolute, spre deosebire de cele pe care le presupun valorile morale si cele estetice, care sunt si ele valori-scop, dar relative, date de subiectivitatea umana. Religia urmareste cultivarea abssolutului si contracararea multiprezentei relativului in existenta noastra.Functia esentiala a religiei este de a consacra valorile autentice si de a le face perene, asa incat, entitatile sacrului trebuie permanent ferite de contaminarea cu cele triviale si trecatoare ale profanului.Conceptele si valorile religioase se bazeaza pe credinta si revelatie, sentiment si traire,mai curand decat pe ratiune si verificarea lor prin confruntarea cu fapte obiective, cum se petrec lucrurile in cazul valorilor cognitive. Religia canonizeaza ceea ce enunta si face din corpul sau de prescriptii unul de dogme, care exclude orice indoiala asupra lor, punerea in discutie a acestora. De aceea dogmatica reprezinta o componenta fundamentala a oricarei teologii religioase.Prin sacru si divinitate, ca valori religioase fundamentale, omul se are in vedere in cele din urma pe sine, cum observa filozoful roman Nae Ionescu.Dincolo de divinitate este insusi omul. Si, desi tinteste absolutul, actul religios are si un caracter pur imanent, uman.In aceasta privinta, chiar si Fr. Nitzsche, care a abordat fenomenul religios de pe pozitii critice, nota: "A-i iubi pe oameni de dragul lui Dumnezeu niata cel mai ales si cel mai rafinat dintre sentimentele pe care le-au dobandit pana acum oamenii."Angajarea religioasa este mai larga decat cea morala pentru ca este o angajare totala a omului intreg fata de universul intreg. Experienta morala cuprinde doar intelegerea a ceea ce omul trebuie sa faca, in vreme ce experienta religioasa merge mai departe, fiind caracterizata prin ceea ce omul vrea sa faca. Morala este o problema de datorie, religia este o problema de dorinta.Morala inseamna angajare aomului fata de oameni, pe cand religia este angajarea fata de ceva ce se afla dincolo de oameni.Analistii fenomenului religios acorda o importanta deosebita corelatiei dintre religie si arta. In acest sens A.N.Whitehead argumenteaza ca religia si jocul au aceeasi origine in ritual. "Aceasta pentru ca ritualul este un stimul pentru sentiment si ca un ritual de obiceiuri sa se dezvolte fie ca o religie, fie ca un joc, dupa calitatea sentimentului produs."S. Kirkegaard considera ca dimensiunea estetica, cea morala si cea religioasa sunt trei nivele ascendente ale vietii. Nivelul estetic este cel al simtirii, cel etic,al deciziei, cel religios, al existentei.Miturile reprezinta modalitati de cunoastere si valori sincretice primordiale, care imbina intr-o istorie sacra si valori religioase incipiente ,dar si valori morale, filozofice si artistice,uneori si politice si explicative. Religiile codifica si sintetizeaza diverse mituri in jurul unor credinte si valori centrale, inclusiv morale.Mitul este o naratiune traditionala a comunitatii umane in efortul de explicare a fenomenelor si evenimentelor enigmatice cu caracter fie spatial, fie temporal, ce s-au petrecut in existenta psihofizica a omului.Miturile fenomenologice se refera la fenomenele de nivel cosmic, alcatuind naratiuni explicative in jurul marilor intrebari omenesti asupra existentei omului. Aceste mituri pot fi clasificate in functie de momente fundamentale la care fac referire:- actul cosmogonic(facerea lumii)- antropogonia (crearea omului)- escatologia (vazand ideea de moarte a individului si a universului sau)- repetitia manifestarilor naturii (succesiunea zilelor si noptilor, anotimpurilor)- regnurile fabuloase- cadrul astral- elementele (apa, focul, pamantul, aerul, eterul)Valorile religioase sunt strans impletite cu toate celelalte valori spirituale, morale, estetice, filozofice.Rolul religiei, indeosebi al celei crestine in dezvoltarea artei, mai cu seama al artelor plastice era destul de cunoscut si apreciat.Intre metodele de cercetare a Istoriei religiilor un loc important ocupa:Metoda filologica, ceea ce a permis studiul comparativ al miturilor la diferite popoare indo-europene si identificarea genealogiei si denumirii zeilor.Reprezentativ pentru promovarea si sustinerea acestei metode este considerat a fi fost Max Muller;Metoda antropologica-etnologica, a avut ca cercetator si expert pe E.B.Taylor preocupat de studiul populatiilor inapoiate sub aspecte multiple, privind conditiile de viata, credintele, practicile religioase, traditii, obiceiuri.Metoda comparativa, folosita din vechime, chiar inainte de Herodot, care compara in opera sa religia grecilor cu cea a egiptenilor.In evul mediu lucrarile privitoare la mahomedanism si iudaism aveau de asemenea un caracter comparativ.Metoda istorica, a permis analizarea ampla a izvoarelor credintei producand studii de sinteza, comparative si chiar studii filozofice a religiei.Metodele psihologica si sociologica, prezinta un rol deosebit in studiul Istoriei religiilor, cu conditia de a evita tendintele psihologizantesau sociologizante.4. Principalele sisteme explicative a fiintei si originii religiei.Un prim sistem de explicare a existentei, originii si constituirii religiei il reprezinta Fetisismul a carui etimologie porneste de la cuvantul portughez feitico, care inseamna obiect vrajit, amuleta, talisman.Pentru promotorii fetisismului (A.Comte, J.Lubbok), originea religiei ar fi o forma inferioara de religiositate proprie inceputurilor omenirii cand erau adorate asa numitele obiecte vrajite pentru ca ulterior sa se fi trecut la politeism si la monoteism.Cercetarile in acest domeniu arata ca la nici o popolatie primitiva n-a existat o religie compusa numai din fetisuri.Naturismul , mai ales prin Max Muller, apreciaza ca la baza religieiar sta "perceperea infinitului" de catre oamenii inapoiati sub forma boltii ceresti.Originea religiei ar consta in incercarea omului de a da un inteles acestui nemarginit. Perceperea sensibila, aplicata diferitelor obiecte naturale ar fi dus pe om la divinizarea acestor obiecte, cele apropiate devenind fetis, iar cele indepartate:cerul, soarele, devenind zei.Animismul, un alt sistem de explicare a fiintei si originii religiei este consideratca o forma inferioara de religiozitate constand in animarea , insufletirea lumii inconjuratoare cu ajutorul spiritelor.Magismul porneste de la constatarea neputintei populatiilor primitive de a intelege si explica stiintific fortele naturii fapt pentru care au considerat ca exista in natura o forta misterioasa, careia i-au dat diferite nume: orenda, wakan,mana si pe care au cautat sa o stapaneasca prin formule sacre, gesturi, talismane.Toteismul apreciaza ca originea religiei rezida in legatura de rudenie pe care unele populatii primitive cred ca exista intre un grup si o specie de animale, pasari sau vegetale, considerate totemi.Monoteismul primitiv considera ca la populatiile cele mai inapoiate exista credinta in existenta unei fiinte supreme, conceputa ca fiind creator al lumii si legislator al ordinii morale.5 Impactul social al studierii Istoriei religiilor.Civilizatiile omenirii nu pot fi intelese daca nu este inteleasa religia lor. Studiul religiilor necrestine a devenit in zilele noastre o reala necesitate datorita miscarii ecumenice de diferite confesiuni in contextul mai larg al actiunilor dedicate pacii si bunei intelegeri intre toate popoarele.In Romania s-a manifestat interes pentru studiul religiilor, publicandu-se numeroase lucrari din acest domeniu de catre arheologi, istorici, filologi si teologi.Studiul Istoriei religiilor, analiza comparata a religiilor contribuie la imbogatirea cunostintelor generale, concomitent cu aprofundarea cunoasterii diferitelor etape de dezvoltare ale culturii si civilizatiei popoarelor.Articol preluat de pe www.paranormal.roAnimismulO lume a spiritelorin toata lumea, exista milioane de oameni pe care-i numim animisti. Animistii se simt adesea foarte slabi si neajutorati in fata puterilor naturii inconjuratoare.Ei nu inteleg aceste puteri si se tem de ele deoarece cred ca dezastrele cum ar fi seceta, foametea, boala, incendiile, cutremurele, furtunile si inundatiile sunt de fapt lucrarea spiritelor rele.
Animistii cred ca exista spirite care traiesc in tot ceea ce-i inconjoara, precum si in locuri cum ar fi pesterile, varfurile de munte sau o rascruce de drumuri. Unele din aceste spirite sunt prietenoase dar altele sunt relesi aduc intotdeauna nenorociri. Oamenii se tem de aceste spirite rele si le aduc ofrande speciale si sacrificii ca acestea sa nu le faca rau lor si familiilor lor. Vor aduce alte ofrande si jertfe ca sa obtina ce vor de la spirite - poate sacrifica un pui pentru a avea o recolta buna sau succes la vanatoare. Altii poarta anumite bratari sau obiecte magice (numite fetisuri) despre care ei cred ca au puteri magice sa-i protejeze de rau.Inchinarea la stramosiMulti animisti cred ca atunci cand moare o persoana spiritul sau continua sa traiasca pe langa casa acesteia. Acest lucru e foarte important pentru ei pentru ca ei cred ca spiritele stramosilor lor ii pot proteja de dezastre si boala si pot sa faca sa li se intample lucruri bune. Asa ca le aduc ofrande, sperand sa primeasca ajutor de la ele. Chiar si asa, tot au necazuri, si cand vin acestea, oamenii se gandesc ca o persoana din familie a suparat spiritele.Un Dumnezeu-CreatorMulti animisti cred ca exista un mare Dumnezeu-Creator sau Dumnezeu al Cerului. Nu este un Dumnezeu pe care-l pot cunoaste pentru ca este atat de misterios si atat de departe de ei incat nu pot ajunge la el. Multi animisti cred ca dupa ce acest Dumnezeu i-a creat pe ei si lumea lor, a uitat de ei si nu-l intereseaza ce li se mai intampla.PreotiiCa in orice religie, animistii au oameni cu roluri specifice. Unii din ei sunt cunoscuti ca samani sau vraci care cunosc in mod special lumea spiritelor. Lucrarea lor este sa-i ajute pe cei din poporul lor sa inteleaga semnele si prevestirile si sa le spuna ce trebuie sa faca ca sa se aiba bine cu spiritele. Altii sunt preoti care au grija de altarele lor si ajuta la organizarea activitatilor si festivalurilor importante.Unele grupari de animisti au propriile lor metode de a lua contact cu spiritele si au propriile lor credinte si ceremonii. Deoarece animistii se tem de lumea spiritelor nevazute, nu le este usor sa-si paraseasca credinta si sa accepte o alta credinta. Unii din cei care se hotarasc sa accepte o alta religie se tin inca de puterea spiritelor si incearca astfel sa combine cele doua credinte. Dar cei care s-au hotarat sa-L urmeze pe Isus au descoperit ca El poate sa-i elibereze de teama de puterea spiritelor. Numai Isus este mai puternic decat orice spirit sau putere.
Animismul
GeneralitatiAnimismul este prezent, intr-o varietate de forme de expresie si manifestare, la mai toate popoarele tribale ale lumii si influenteaza mult hinduismul popular si Islamul, dar si crestinismul.Cei mai multi practicanti ai animismului (sau traditiilor religioase tribale) considera ca exista un Dumnezeu creator care a intocmit universul in trecutul mitic. El este undeva departe si nu are nimic de-a face cu oamenii. in orice caz, exista intotdeauna vreun fel de legenda sau promisiune ca ei vor fi adusi, in vreun fel sau altul, inapoi la Dumnezeu. Practic vorbind, spiritele sunt cele mai importante realitati ale acestor oameni in vietile lor mundane si de aceea sunt si numiti "animisti", ceea ce inseamna inchinatori la spirite.
Exista trei feluri de spirite in animism:Ancestrale: spiritele stramosilor morti care se crede ca sunt prezenti si se preocupa de binele respectivului trib sau familie in vreun fel.Spirite ale naturii: asociate cu fenomenele naturii (tunete, furtuni, secete sau altele asemenea) si cu obiectele neinsufletite (cum ar fi stinci, riuri, copaci etc.).Animale: ei considera ca orice animal are un spirit.Frica patrunde si poate controla, pe intreaga durata a vietii cuiva, chiar si vietile oamenilor educati, fiindca aproape orice poate aduce minia vreunui spirit asupra unei persoane. Aceste spirite trebuie mereu imblinzite pentru a nu se minia, dar mai sunt chemate si pentru a aduce bunastarea sau blestemul asupra cuiva. Deoarece spiritele pot locui si obiectele neinsufletite, deseori ceea ce pare inocent, cum ar fi un cutit gasit in apropierea casei cuiva, poate provoca teama. Ar putea insemna ca persoana a fost blestemata. Oamenii cauta protectie prin bratari speciale sau alte obiecte, numite fetisuri, primite de la un vraci.Din pacate multi animisti care devin crestini continua sa cheme spiritele pentru a obtine ajutor practic fiindca uneori misionarii occidentali i-au lasat cu impresia ca Dumnezeul Bibliei ofera doar mintuire spirituala intr-o alta lume. Atunci cind se imbolnavesc, misionarii ii trimit la doctor; pentru problemele agricole sau cu vitele sunt trimisi la fermier. Dar ei se duc la vraci si la spiritele lor pentru a primi ajutor practic.
Pacatul si vina sunt intelese ca aspecte sociale si ceremoniale si sunt asociate cu raspunderile pe care le au oamenii in trib sau cu spiritele.Omul este vazut ca o parte a ciclului vietii si este o veriga a intregii creatii, nu un administrator al creatiei asa cum invata crestinismul. Acest ciclu al vietii se intinde pina la zeii ancestrali, care pot fi oamenii din mitologie ce au luat forma diverselor animale. Exista deseori un animal-totem sau un obiect special al unui trib sau familii care este sacru pentru acel zeu.
Razboinicii, genealogiile si familia sunt foarte pretuite in aceste societati. Ei considera foarte important sa ai copii astfel incit spiritul tau sa devina un stramos care sa fie venerat si caruia sa i se aduca jertfe (de obicei mincare, pentru a nu infometa).Evanghelizarea triburilor animisteDeseori aceste grupuri tribale primesc cel mai bine Evanghelia. Religia lor consta dintr-o suma de traditii preluate de la generatiile anterioare, deci nu este un set de convingeri traite cu strictete, cum se intimpla in religiile mai sus amintite. Deci, in timp ce in cele trei religii de mai sus exista o conceptie despre lume falsa, deci exista niste convingeri inselatoare (un sistem teologic/ filozofic bine conturat), la religia animista am putea spune ca este un vid conceptual (sistemul teologic/ filozofic lipseste). Tocmai de aceea tribalii sunt mai usor de abordat, avind in vedere si natura lor ospitaliera (in cele mai multe cazuri) si curioasa. in India, de exemplu, tribalii vin la Domnul Isus in numar mare. Tocmai de aceea crestinismul este numit, religia robilor, a saracilor, a celor exclusi din societate. Tribalii sunt in afara castelor recunoscute (harijen- denumire data de Gandhi acestora, care inseamna "fiii lui Dumnezeu").
Despre zei si actiunile lor magice
Conceptia conform careia zeii sunt fiinte supraomenesti ale caror puteri nu se pot compara cu cele ale omului, a aparut cu timpul, de-a lungul istoriei.
La popoarele primitive toate fapturile fie ele naturale sau supranaturale stau pe picior de egalitate, insa pe masura ce cunostintele individului progreseaza, el incepe sa-si dea seama de propria-i micime si slabiciune si de atotputernicia fiintelor supranaturale.
Pe masura ce omul primitiv constientizeaza ca nu este egal cu zeii el abandoneaza speranta de a conduce singur mersul firii prin mijloacele sale proprii, adica prin magie, si se adreseaza din ce in ce mai mult divinitatilor. Astfel, magia este data incetul cu incetul deoparte si ajunge chiar sa fie considerata arta neagra. Mai tarziu, apare distinctia dintre religie si superstitie, sacrificiul si rugaciunea fiind resursele celor piosi si luminati din comunitate, iar magia fiind refugiul celor superstitiosi si ignoranti.
Pentru omul primitiv zeii nu sunt altceva decat magicieni invizibili care folosesc aceleasi vraji pe care le foloseste si magicianul-om. Insa trebuie mentionat faptul ca primitivul si omul civilizat au conceptii diferite despre zei, primitivul neintelegand gandurile omului civilizat si viceversa.
Sunt mai multe exemple de zei in societatea primitiva care s-au incarnat in fiinte omenesti vii, barbati sau femei. Incarnarea poate fi temporara sau permanenta. In ceea ce priveste incarnarea temporara se releveaza printr-o cunoastere supranaturala si nu printr-o putere de acest gen iar manifestarile sale obisnuite sunt mai degraba divinatia si profetia decat miracolele. Cand incarnarea este definitiva, adica spiritul divin si-a gasit salas intr-o fiinta omeneasca, omul-zeu trebuie sa-si justifice calitatea prin miracole.
Incarnarea temporara presupune intrarea unui spirit sau divinitate intr-o fiinta umana a carei personalitate dispare si provoaca anumite tremuraturi si scuturaturi ale intregului corp, gesturi nestapanite si priviri tulburate. Tot ceea rosteste omul este considerat a fi vocea unui zeu care vorbeste prin intermediul sau. De exemplu, in insulele meridionale din Pacific dar si in Grecia antica zeul se instala intr-un preot (taura). Acesta incepea sa se agite violent, sa se rostogoleasca pe pamant si sa faca spume la gura. Preotii versati in mistere desluseau cuvintele din oracol rostite de catre cel posedat. Dupa ce preotul posedat transmitea mesajul oracolului, el incepea sa se linisteasca. Atata timp cat preotul era uruhia (sub inspiratia unui spirit) el era considerat tot atat de sacru ca si zeul care il poseda si era numit atua.
Incarnarea permanenta apare cu timpul cand oamenii incep sa creada in zei pamanteni, carora li se acorda functii supranaturale sau spirituale. In unele parti existau anumiti oameni despre care se credea ca au puterea de a influenta recolta, bolile sau moartea si astfel ei erau zeificati. Ei traiau izolati de lume si ii aveau in preajma doar pe cei care-i slujeau. Ei inspirau teroare, cerand deseori victime omenesti si daruri. De cele mai multe ori oamenii-zeii erau chiar regi sau preoti.
Vechii germani credeau ca in femei salasluieste ceva sfant si din aceasta cauza le consultau ca pe niste oracole. Aceste femei sfinte priveau in valtoarea apelor sau ascultau susurul izvoarelor si prevesteau ce urma sa se intample.
Exista reminiscente ale acestei practici de zeificare a oamenilor chiar si in monarhiile din Peru, Mexic si Egipt. De exemplu incasii din Peru, ca fii ai Soarelui erau cinstiti ca zei: ei nu puteau gresi si nimeni nu indraznea sa le faca vreun rau lor sau familiei acestora.
Ca o concluzie se poate spune despre magicieni ca reprezinta cea mai veche clasa profesionala in evolutia societatii. Pe masura trecerii timpului, progresul diferentierii continua si chiar si ordinul vracilor se divide in clase (ex: clasa celor care vindeca bolile); membrul cel mai puternic al ordinului devine conducator si treptat devine rege sacru, astfel functiile sale magice trecand pe locul doi iar cele sacerdotale sau chiar divine vor fi cele principale. Cu trecerea timpului, s-a separat si aspectul civil al regalitatii de cel religios, desemnandu-se doi oameni separati pentru acestea. In acest timp, religia a diminuat forta magicienilor, dar nu a distrus-o si astfel ei continua sa se dedice artei lor oculte. Foarte aproape de zilele noastre apare o modalitate mai eficace de a stapani fortele naturii - stiinta - multi magicieni renuntand la vrajitorii in favoarea acesteia.MagiaEgiptenii credeau ca puterile magice vin de la zei si sunt conferite faraonilor si preotilor. Existau insa si magicieni mai 'de rand', care nu se ocupau de chestiuni de viata si de moarte, ci doar de lucruri precum potiuni aducatoare de iubire, amulete purtatoare de noroc sau starpirea animalelor daunatoare pentru culturi.
Magia avea si aplicatii practice: proteja mamele cand nasteau, garanta ca mortii pot vorbi, manca si vedea in viata de dincolo, si vindeca bolile. in zori si in amurg erau cele mai bune momente pentru facut descantece, care erau scrise sau rostite de mai multe ori, folosindu-se anumite cutite sau figurine magice. Numerele magice, sangele, sperma, uleiul, plantele si culorile alb si negru reprezentau elemente importante.
Fetisismul este ca un joc al fantomelor; este o obsesie a anumitor obiecte sau a anumitor actiuni si este produs de puterea de identificare a mintii. Fetisismul este incercarea mintii de a inzestra cu sens ceea ce nu este inca complet inteles. Prin puterea fetisismului, ideile sau obiectele neinsufletite par sa fie insufletite. Fetisismul sexual are loc atunci cand un obiect sau o idee asociata cu placerea sexuala dobandeste un control psiho-mental asupra unei anumite persoane.