Psihologia este una dintre stiintele al carei destin nu a fost deloc simplu si linear, ci mult mai framantat si dramatic decat al altor stiinte. Ea a cunoscut perioade de avant si stagnare, de inaltari si caderi, de calm si destindere, dar si de incordare si incrancenare. in legatura cu ea au fost formulate cele mai frapante paradoxuri. S-a afirmat despre originea psihologiei ca este nedeterminata (unii cred ca termenul de psihologie ar fi fost folosit pentru prima data in 1590 de Goclenius, un profesor din Marburg, altii in 1696 de Leibniz (1646—1716), in fine, sunt si autori care il „imping" spre 1732—1734 si il leaga de numele lui Christian Wolf (1679—1754) care 1-a folosit in titlul a doua dintre lucrarile sale — Psihologia empirica si Psihologia rationalis).



S-a spus despre obiectul psihologiei — daca exista — ca ar fi nebulos, i s-au pus la indoiala legile, i-au fost contestate metodele, considerate ca nesigure. Or, daca o stiinta nu are un obiect propriu de cercetare, daca ea nu este capabila sa descopere si sa formuleze legile fenomenelor investigate, daca nu dispune de un ansamblu de metode, tehnica si procedee de cercetare mai poate fi ea numita stiinta? Fara indoiala ca nu. Cand psihologia a fost considerata ca facand totusi parte din randul stiintelor s-a afirmat despre ea ca ar fi o „stiinta hibrid". Este de neinteles cum doi autori americani (Frank B. McMahon si Judith W. McMahon) care au publicat o lucrare voluminoasa referitoare la problematica psihologici au pastrat titlul de „Psihologia — o stiinta hibrid" chiar si la o a cincea editie aparuta relativ recent (in 1986).