REFERAT ECONOMIE: MODEL DE ECHILIBRU GENERAL

label Referate autorenew 2025-09-29, 16:56 history_edu Anonim
Model de echilibru general In termenii aplicabilitatii, dezvoltarile cele mai recente pun mare accent pe promovarea politicilor economice. Acestea include modele regionale ca si modele cu mai multe tari in vederea cercetarii comertului ce nu ar putea fi studiate prin intermediul modelelor cu o singura tara, care practic trateaza restul lumii ca si cum ar fi o gospodarie cu venit exogen si preturi fixe - ca de ex. , preturile de piata mondiala. In aceasta lucrare ne vom concentra atentia asupra asa - numitului model de echiliobru general . in actuala situatie de tranzitie a fostelor tari cu economie planificata este deosebit de greu sa se foloseasca estimari statistice bazate pe serie de timp sau modele statistico-econometrice de prognoza in vederea proiectarii evolutiei viitoare a principalelor variabile economice. Astfel, daca limitam analiza noastra intre modelele deschise nationale si modelele multisectoriale, modelele de echilibru general par a oferi o mai mare oportunitate in analiza politicilor economice. Incepand cu prima lucrare privind modelul de echilibru general realizata de Johansen (1960) si lucrarea mai recenta a lui Scarf (1973) ce reprezinta prima metoda constructiva pentru calculul punctului fix al unei functii continue, economisti din numeroase tari si-au concentrat atentia asupra dezvoltarii practice a modelelor de echilibru general in vederea utilizarii lor intr-o mare varietate de aplicatii. Un model de echilibru general necesita o definire completa atat a ofertei cat a cererii tuturor pietelor, incluzand toate marimile nominale in fluxurile circulare. Asrfel de modele sunt deci structurale capturand in mod explicit mecanismele pietei. Modelul de echilibrru general necesita ajustarea preturilor pe toate pietele. Aplicatia empirica a modelelor de echilibru general nu presupune intotdeauna regimul competitiei perfecte necesar ajustarii preturilor pe diferitele piete. De ex. , unii autori incorporeaza in munca lor ipotezele neo-clasice in vederea reprezentarii rigiditatilor pietei si imperfectiunile ce pot apare pentru capturarea pe termen scurt a mecanismelor macroeconomice. Pot fi distinse doua tipuri de regimuri de piata ce sunt adesea folosite in modelele empirice, si anume: piete competitive, caz in care: D = f (p) - cererea; S = g (p) - oferta; D = S - conditia de echilibru. si preturi competitive monopoliste, caz in care:D = f (p) - cererea;S = g (p) - capacitatea cererii;S = D - ecuatia ce determina oferta efectiva.U = S / S - rata utilizarii capacitatilor;P = h (S,U) - preturile depind de costuri si presiunile de termen scurt. Modelul ce va fi descris in continuare ia in considerare doar cazul pietelor perfect competitive. in cadrul acestuia se determina similtan echilibrul atat pe piata bunurilor cat si a factorilori primari (forta de munca si capital). Pretul de echilibru al acestor doua piete este calculat in mod explicit astfel incat cu ajutorul acestui model sa se poata realiza analiza unor politici de taxare cat si circumstante alternative de stabilire a preturilor. Functiile cererii si ofertei ce actioneaza de-a lungul pietelor reprezinta comportamente la nivel microeconomic si agentilor economici (guvern, producatori, consumatori si sectorul extern sunt luati in considerare). Comportamentul guvernului este considerat a fi exogen avand in vedere cheltuielile publice si investitiile, taxele, subventiile si politicile sociale. Producatorii sunt identificati ca sectoare ale tabelului intrari-iesiri. Ei incearca sa-si maximizeze profitul pe termen scurt, dar sunt constransi de stocul fizic de capital si tehnologia disponibila. Producatorii pot sa-si modifice stocul de capital fizic de-a lungul timpului prin intermediul investitiilor. De asemenea, ei cer bunuri, servicii, forta de munca si capital. Consumatorii sunt identificati ca gospodarii ce isi maximizeaza utilitatea inter-temporala, avand in vedere restrictia inter-temporala de buget. in aceste conditii, gospodariile isi definesc nivelul lor de consum si economii. Deci, consumatorii definesc, de asemenea, oferta lor de forta de munca. Comportamentul economic al sectorului extern depinde de conditiile economice ale altor tari. in punctul de echilibru, oferta egaleaza cererea pe toate pietele, iar preturile sunt calculate astfel incat toti agentii sa-si maximizeze comportamentul. Aceasta inseamna ca toti producatorii realizeaza conditia zero-profit si toti consumatorii isi utilizeaza total bugetul. Acest punct corespunde, de asemenea, unei distributii a venitului si a platilor intre agentii economici. Depinzand de deciziile lor privind consumul si economiile, balanta lor economica finala poate inregistra un deficit sau un surplus. Deoarece modelul aste construit luiad in considerare legea lui Walras aceasta inseamna ca suma algebrica a surplusului sau a deficitului agentilor economici este egala cu zero in punctul de echilibru. Pentru orice alt punct diferit de aceasta legea lui Walras nu este in mod necesar satisfacuta. Mutandu-ne de-a lungul punctului de echilibru, modelul va activa procesele de ajustare pentru toti agentiieconomici in vederea atingerii unui echilibru care satisface legea lui Walras. Tipul procesului de ajustare este adesea denumit "inchidere macro". Intr-un model traditional de echilibru, cei ce construiesc astfel de modele trebuie sa aleaga o anumita regula de inchidere deoarece modelul era exact un grad de libertate de vreme ce echilibrul depinde doar de preturile relative. Partea reala a modelului satisface prin constructie legea lui Walras. Acesta poate fi exprimata in termeni ai identitatii venitului national, ce poate fi scrisa in felul urmator: valoarea consumului privat+valoarea investitiilor private+valoarea cheltuielilor guvernamentale+(valoarea exporturilor - importurilor) = (valoarea consumului privat +valoarea economiilor) + valoarea taxelor nete primite.Aceasta identitate poate fi rearanjata ca o suma a trei identitati: balanta de plati; balanta bugetului public si cea a investitiilor/ economiilor. Funtia productiei interne este definita pe sectoare urmand descompunerea sectoriala a tabelei intrari-iesiri. O firma reprezentativa actioneaza in fiecare sector si numai una. Firmele decid proprie oferta de bunuri sau servicii in conditiile in care preturile de vanzare si preturile de productie de input-uri sunt date. Firmele selecteaza o tehnologie de productie si ofera produsele lor astfel incat sa-si maximizeze profitul din anul curent, avand in vedere ca firmele nu pot modifica stocul productiv de capital din cadrul acestei perioade. Firmele sunt in masura sa schimbe stocul de capital in anul urmator prin investitiile realizate in anul curent. Comportamentul optim poate fi reprezentat fie in forma primala fie in forma duala. Cu alte cuvinte, se poate spune ca oferta interna a sectorului i de bun i este o functie CES a : consumului intermediar a bunului j din sectorul i; costului capitalului (fixat in perioada curenta) si fortei de munca. Aceasta ecuatie determina practic oferta optima de bunuri. Cererea derivata pentru factorii de productie se obtine folosind urmatoarea ecuatie: Schema 1 : Oferta interna de bunuri si servicii j (1)XD = CES ( CIi , Ki , Li ) in care:XD - este oferta interna a sectorului i pentru bunul i;CI - consumul intermediar al bunului j in sectorul i;K - reprezinta costul capitalului ;L - reprezinta forta de munca. Schema productiei utilizata in cadrul acestui model presupune o separabilitate neteda omplicand capital, forta de munca, energie si materiale. in cazul primului nivel, productia este inpartita in doua agregate, unul fiind stocul iar celalalt forta de munca, materiale si combustibili.Schema 2 : Productia interna Productie (output) - Capital - Forta de munca, materiale, combustibili Deciziile de investitii ale firmelor. Comparand stocul de capital din perioada curenta cu stocul dorit de capital din urmatoarea perioada, firmele pot lua decizii referitoare la investitii (separat pentru fiecare sector). Stocul dorit de capital din urmatoarea periaoada este derivat din conditia maximizarii profitului in vederea atingerii unui nivel optim al ratei de inlocuire a capitalului pe termen lung. Investitiile la nivel sectorial sunt obtinute deci, cu ajutorul ajustarii partiale stocului curent la cel dorit. Investitiile sunt utilizate atat pentru a extinde capacitatea productiva din urmatoarea perioada cat si pentru inlocuirea stocului de capital, ce este determinat prin folosirea unei rate de inlocuire fixe. Consumul final al gospodariilor. Comportamentul gospodariilor se bazeaza pe un model inter-temporal. Modelul trebuie sa determine deciziile gospodariilor referitoare la oferta de forta de munca si alocarea veniturilor intre consum, investitii si economii. Oferta de forta de munca depinde de alocarea resurselor (fixe) de timp ale gospodariilor intre munca si odihna. In primul rand, gospodariile decid in fiecare an , prin maximizarea unei functii inter-temporale a utilitatii, luand in considerare intregul lor orizont de viata , asupra alocarii resurselor lor asteptate intre consumul prezent si viitor de bunuri si servicii. Rezolvand acesta problema de maximizare si luand in considerare presupunerile generale privind asteptarile, conditiile de stabilizare, functiile cererii sunt derivate astfel incat veniturile asteptate ale gospodariilor sa fie alocate intre cheltuielile consumului de bunuri, odihna si consumul viitor. Indirect, cererea pentru odihna calculata determina economiile gospodariilor. Dandu-se totalul cheltuielilor pentru investitii si consumul de bunuri al gospodariilor, modelul calculeaza cererea derivata pentru bunuri si servicii. Oferta de forta de munca a gospodariilor depinde de alegerea lor privind odihna. Acesta se modifica de-a lungul timpului functiei de cresterea demografica, catre este considerata ca fiind exogena in model. Comportamentul guvernului este considerat exogen in model. Cererea guvernului pentru bunuri de capital, bunuri de consum si servicii formeaza investitiile publice. Cererea de bunuri se determina folosind coeficientii tehnici constanti. Modelul ia in considerare 9 categorii de venituri publice: taxele indirecte; taxele directe; taxe pe valoarea adaugata; subventiile de productie; contributiile sociale; tarifele vamale; transferurile straine si profiturile sau pierderile firmelor proprietate de stat. Aceste venituri sunt determinate utilizand rate exogene, ca de ex. : rata taxelor indirecte, rata taxei pe valoarea adaugata. Transferurile publice catre acgentii economici sunt, de asemenea, reprezentate avand in vedere definitiile matricei contabilitatii sociale. Cererea interna totala este constituita din cererea consumatorilor, producatorilor si a sectorului public. Aceasta cerere totala este alocata intre produsele interne si produsele importate urmand definitia de tip Armington. Aceasta definitie formuleaza deciziile cumparatorilor (interni) privind bunurile produse intern si cele importate. Producatorii doresc sa-si minimizeze costurile si decid mixt-ul astfel incat rata marginala de substitutie sa fie egala cu raportul intre pretul bunurilor produse intern si cele importate. Costul total al cumparatorului este denumit "absorbtie" si este exprimat in volum. Costul unitar minim al bunului compozit determina pretul sau de vanzare. Cererea de export este formulata pentru a reflecta faptul ca o tara individuala (suficient de mica comparativ cu piata mondiala) poate cunoaste situatia unei proportii descrescatoare de piata pentru importurile sale daca preturile interne cresc. Oferta de export. Ofertantii de bunuri produse intern pot alege intre doua piete, si anume: cea interna si cea externa. Astfel, in vederea maximizarii profitului, ei aplica diferite tarife avand in vedere natura acestor doua piete. in realizarea acestui lucru, ei iau in considerare faptul ca daca aplica tarife ridicate bunurilor exportate ar putea sa piarda partial proportia lor pe pieta mondiala. Se introduce o functie a ofertei de export in vederea reflectarii deciziiei producatorilor privind mixtul optim al bunurilor oferite pe piata interna si a celor oferite pe piata externa. Comportamentul producatorulor, cu aceasta specificatie,este modelat folosind o functie de tipul CET. in aceste conditii producatorii doresc sa-si maximizeze profitul total tinand cont de restrictia de tip CET. Functia CET determina cererea pentru bunurile interne folosite atat pentru satisfacerea cererii interne pentru bunuri interne cat si a cererii pentru exporturi. Preturile optime pentru pietele si cele pentru exporturi sunt derivate cu ajutorul conditiei de ordinul 1 a maximizarii profitului. Preturile astfel stabilite influenteaza echilibrul intregii economii. Astfel, preturile stabilite pe piata interna influenteaza cererea interna precum si deciziile de alocare pentru bunurile produse interne si cele importate. Preturile stabilite pentru exporturi intra in concurenta cu preturile stabilite de ceilalti parteneri comerciali, influintand in acest fel modul de distribuire a comertului mondial, si deci cererea pentru bunurile produse intern. Importurile si exporturile sunt legate prin intermediul balantei comerciale. Eficienta comertului exterior pe termen ecurt .Pe termen scurt, avantajele comertului exterior se concretizeaza in functia sa de stabilizator al desfasurarii conjuncturii economice, de echilibrare a cererii agregate cu oferta agregata de bunuri economice. in acest sens, importurile se constituie ca o componenta a ofertei globale de bunuri, iar exporturile ca parte a cererii globale. De aceea, stabilizarea preturilor se poate obtine, in perioadele de expansiune si de inflatie puternica, in situatia in care oferta globala interna este relativ rigida, prin accelerarea importurilor. Invers, in perioadele de recesiune economica si de somaj de amploare si in crestere, caracterizate prin insuficienta cererii agregate interioare, ofertantii interni cauta debusee in afara granitelor tarii, deschizand astfel calea formarii libere a preturilor. Prin luarea in consideratie a comertului exterior, conditie de echilibru a unei economii nationale, considerata o macroeconomie deschisa, (I=D), se modifica prin ceea ce se exporta, respectiv prin import. Daca se noteaza importurile de bunuri economice cu H si exporturile cu E, atunci relatia generala de echilibru pe piata nationala a bunurilor economice ia forma: Y + H = D + E Desfasurand atat oferta globala, cat si cerea globala, se obtine egalitatea:C + S + H = C + I + E Eliminandu-l pe C din ambele parti ale ecuatiei, se ajunge la egalitatea:S + H = I + E,respectiv la egalitatea a doua inegalitati:S - I = E - H In fond, aceasta ultima relatie exprima conditia de echilibru a pietii nationale de bunuri economice in situatia reala si generalizata a macro economiei deschise. Acelasi rol echilibrant, de corectare a raporturilor dintre cererea si oferta agregata, il au relatiile externe si in cazul factorilor de productie (capital, munca, informatii). Efectele economice directe ale operatiunilor de export-import. Efectele economice directe ale comertului exterior - deci , pe termen scurt si la nivel micro - se masoara prin indicatori specifici. Se calculeaza si se urmareste, in primul rand, rentabilitatea (eficienta) exportului, a fiecarei partide de marfa exportata si rentabilitatea (eficienta) importului, a oricarei partide de import. Efectul economic imediat al exportului se masoara prin cursul de revenire brut la export. Acest indicator se calculeaza ca raport intre cheltuiala interna in moneda nationala pentru aducerea (oferirea) unei marfi la granita clientului extern si cantitatea de valuta obtinuta - incasata din vanzarea acelei marfi. Altfel spus, indicatorul arata cate unitati monetare nationale s-au cheltuit pentru obtinerea unei unitati de valuta prin exportul unei marfi. Cursul de revenire brut la export se exprima prin formula : Pi + Cc Cre = ---------------- , in care PerPi = pretul produsului pe piata interna (in moneda nationala);Cc = cheltuielile facute de exportator cu aducerea marfii pana la frontiera;Per = pretul in valuta al ecestei marfi (incasat de exportator). Cu cat acest raport este mai mic , cu atat eficienta exportului acelei marfi este mai mare; invers, daca raportul este mare, eficienta exportului este mica. Acest indicator este, deci, un indicator de minim, iar procesul de sporire a eficientei exporturilor este de minimizare. Cursul de revenire la export este un criteriu de elaborare si promovare a unei politici structurale a exporturilor. Se va caurta sa se mareasca exporturilor din cele marfuri care asigura cursuri de revenire mici la export si sa se reduca, sa se intrerupa chiar, exporturile avand cursuri de revenire mari. Acesta este sensul ameliorarii structurale a exporturilor. Dar, eficienta economica a exporturilor nu depinde doar de politica comerciala externa. Ea este determinata, mai ales de anumite imprejurari esentiale, factori obiectivi multipli, care, in ultima instanta, se regasesc in : nivelul cheltuielilor interne care se fac pentru producerea si oferirea marfii la export; pretul de vanzare-cumparare al marfii respective pe pietele internationale. Minimizarea costurilor si maximizarea profiturilor rezulta, in acest caz, nu numai de eforturile exportatorului in gestiunea eficienta a resurselor sale, dar si din capacitatea sa de a concura pe piata externa. Cursul de revenire la import se calculeaza ca un raport intre cantitatea de moneda nationala ce se obtine prin vanzarea pe piata interna a marfii importate platite in valuta. Acest indicator arata deci cate unitati de moneda nationala se incaseaza de importator pentru o unitate de valuta cheltuita pentru a importa o marfa sau o partida de marfuri ce urmeaza a fi vandute pe piata interna. Formula de calculare a cursului de revenire brut la import este: Pi - Ti Cri = -------------- , unde : PivPi = pretul produsului pe piata interna in moneda nationala;Ti = taxele de import percepute pentru marfa respectiva, in moneda nationala;Piv = pretul de import, in valuta, platit pentru marfa respectiva platit la frontiera importatorului. Cu cat cursul de revenire realizat, deci cu cat incasarile in lei din vanzarea marfii importate ce revin la o unitate valutara este mai mare, cu atat importul este mai avantajos. in acest caz, este vorba de un indicator de maxim, procesul de eficienta fiind unul de maximizare. Cursul ridicat de revenire la import semnifica realizarea de economii in tara importatoare. Indicatorii de mai sus exprima doar aspectele partiale (si din perspectiva agentilor individuali) ale eficientei comertului exterior. In general, cu cat intr-o tara se pot importa mai multe bunuri economice pe seama exporturilor facute de cei in drept, cu atat eficienta comertului exterior este mai mare. Numai ca eficienta de ansamblu a relatiilor economice externe se afla in relatie directa cu eficienta generala a activitatilor economice din tara respectiva. Pentru ca fluxurile economice externe sa- si indeplineasca functiile normale este necesar ca ele sa conduca atat economisirea resurselor primare, cat si a celor derivate, ambele categorii de resurse fiind privite pe plan mondial si in fiecare tara. De aceea, operatiile de comert exterior sunt eficiente atunci cand dintr-o economie nationala se exporta bunuri pentru producerea carora dispune de conditii mai putin favorabile. Daca pretul mediu national al bunurilor exportate (efort), este mai mic decat pretul platit pentru marfurile importate (efect), atunci se realizeaza o eficienta a fluxurilor economice externe (efectul mai mare decat efortul). Exporturile si importurile nu se efectuiaza insa concomitent in timp si nici pe aceleasi linii, cu unii si aceeasi parteneri. De aceea, masurarea eficientei lor presupune comparatii intre pretul national cu cel international al fiecarei operatiuni de comert exterior. Operatiile cu atat mai eficiente cu cat raportul dintre preturile interne si cele externe este mai avantajos: subunitar la export (minim) si supraunitar (maxim) la import. In cazul in care operatiile se deruleaza intre agentii economici din tari avand monedele convertibile si comparatiile se pot face direct fara dificultati, pietele valutare fiind acelea care aduc cursurile de schimb la acelas numitor. Aceste tari care nu au monedele convertibile recurg la indicatorii indirecti de masurare a rentabilitatii operatiilor de export si de import (aportul valutar, beneficiul in valuta, gradul de valorificare a materiilor prime folosite la producerea bunurilor de export etc.). Comertul International. Modelul poate fi utilizat si pentru a rula impreuna doua sau mai multe tari. in continuare vom prezenta pe scurt, ecuatiile necesare modelarii exporturilor si importurilor luand in considerare doua tari si restul lumii. Deoarece modelul nu poate acoperi intreaga planeta, comportamentul restului lumii este considerat ca fiind exogen. Importurile cerute de restul lumii depind de pretul exporturilor stabilite de celelalte tari, in timp ce exporturile restului lumii catre celelalte tari sunt stabilite in functie de un pret exogen. Importurile cerute de restul lumii sunt satisfacute de celelalte doua tari luate in considerare. Cele doua tari considera profitabilitatea de a exporta catre restul lumii, catre alti parteneri comerciali sau sa ofere bunul pe piata interna. Avand in vedere aceasta profitabilitate cele doua tari stabilesc preturile exporturilor. Cele doua tari considera alocarea optima a importurilor lor totale dupa tara de origine avand in vedere preturile relative de import. Fiecare tara cumpara importuri la un pret stabilit de tara ofertanta urmand propriul comportament al ofertei de export. tara ofertanta poate sa castige sau sa piarda functiile de preturile stabilite. Preturile de import sunt comparate cu preturile interne in vederea alocarii intre productia interna si importuri (urmand specificarea de tip Armington). Cererea de export adresata tarii a de catre tara b este egala cu importurile tarii b din tara a . Aceasta conditie fiind impusa pentru fiecare ramura de productie exprimata intr-o moneda comuna, de obicei se considera ECU. Pretul la care produsele tarii a sunt exportate catre tara b este pretul de export stabilit de producatorii tarii a , derivat din comportamentul lor optim de productie. Acest pret fiind egal cu pretul de import la care tara b importa produse din tara a . Este posibil si se verifice analitic, luand in considerare conditiile mentionate mai sus, ca matricea balantei comerciale exprimata valoric si legea lui Walras se verifica in toate cazurile. Un flux comercial de la o tara catre alta este egal cu fluxul invers, fapt datorat specificatiei modelului. Modelul asigura aceasta simetrie in volum, valoare si deflatori.Schimburile economice externe - factor calitativ al cresterii economice. Relatiile economice externe nu mai sunt considerate o activitate marginala. Ele nu mai reprezinta o simpla parghie de ajustare a nivelului factorilor de productie si a consumului populatiei (oferta globala si cererea globala). Ele nu mai pot fi judecate nici doar prin prisma rentabilitatii operatiilor de export si de import. Dimpotriva,comertul exterior,schimburile externe au devenit si sunt din ce in ce mai mult un factor calitativ al cresterii econiomice, al dezvoltarii si progresului tarii. Oasemenea apreciere decurge atat din deschiderile tot mai mari ale tarilor spre exterior,cat si din nevoia tot mai acuta de a considera aceste relatii pe orizonturi medii si lungi de timp.in timp, au predominat mai multe teorii si principii privind acest rol al comertului exterior: principiul avantajului absolut;principiul avantajului comparativ relativ;principiul inzestrarii natiunilor cu factori; principiul productivitatii nationale;principiul specializarii internationale intraramuri;principiul avantajelor competitive etc. Ideea de baza in analiza rolului comertului exterior pe termen mediu si lung este urmatoarea:pe baza diviziunii activitatilor si a specializarii internationale a tarilor , schimburile economice externe trebuie sa aiba ca efect nu doar ridicarea eficientei in una sau alta dintre tari, ci in toate tarile participante. Ori, intr-o economie mondializata, toate economiile sunt deschise, deci se pune problema ridicarii randamentelor pe plan mondial. Principiul avantajelor relative absolute. Prima incercare de analiza teoretica a rolului comertului internationala a unei tari are ca efect producerea unor bunuri cu costuri mai mici. Exportul acestor bunuri poate sa asigure aducerea in tara a altor bunuri, care, daca ar fi produse de agentii autohtone ar avea costuri mai mari. "Daca o tara straina ne poate furniza bunuri mai ieftine - recomanda Smith - decat le-am putea noi produce , e mai bine sa le cumparam de la ea, cu o parte a produsului activitatii noastre, utilizata intr-un mod in care putem trage un oarecare folos". Din cele aratate rezulta ca tarile fac schimburi de bunuri datorita diferentei absolute intre costurile lor de productie si pe baza unor preferinte ale pietei externe. Avantajul comparativ relativ. Spre deosebire de Adam Smith, David Ricoardo a pus accentul pe marimile relative in analiza eficientei si rolul comertului exterior. El a formulat si fundamentat legea avantajelor comparative relative. Potrivit acestei legi, fiecare tara se va specializa in producerea si exportul acelor bunuri pe care le fabrica cu costuri relativ mai scazute, cu sacrificarea unor sanse mai putine si a caror eficienta este relativ mai mare, comparativ cu alte tari. Invers, fiecare tara va cauta sa importe acele bunuri pe care la produce la costuri mai mari si a caror eficienta este relativ mica in comparatie cu a altor tari. Influenta politicii comerciale externe. Pe baza modelului balantei de plati si a cursului de schimb real (a instrumentarului folosit pentru analiza acestora) se va trece la evidentierea efectelor politicii comerciale asupra proceselor macroeconomice. In sens larg, politica comerciala externa este acea politica prin care se urmareste obtinerea unor efecte directe asupra cantitatii si bunuri importate, respectiv exportate. Cel mai des se intalneste politica orientata spre apararea propriei industrii pe diferite cai (tarife vamale, contingentari). Se va lua ca ex.. o politica comerciala protectionista, constand in intarzierea importului de automobile (in SUA). Indiferent de nivelul cursului de schimb real, volumul importului se reduce, deci va creste exportul net (export-import). in final, curba exportului net se va deplasa in sus, asa cum se poate vedea in fig. 1. in noul punct al egalitatii cursul de schimb real devine mai mare, iar marimea exportului net ramane neschimbata. Politica comerciala protectionista, precum de interzicere a importului de automobile, ridica cererea de export net si, prin urmare, duce la ridicarea cursului de schimb real. Analiza de mai sus arata ca politica comerciala protectionista nu influenteaza asupra soldului contului balantei de plati. Aceasta concluzie este cu atat mai importanta cu cat , adesea, acesta este ignorata in dezbaterile publice. S-ar parea ca oprirea importului duce la reducerea soldului negativ al exportului net. Modelul nostru a scos in evidenta altea concluzie. Deoarece politica protectionista nu afecteaza nici economiile si nici investitiile, ae nu poate influenta nici contul miscarii si capitalului pe cel al contului curent. Inca din primii ani ai tranzitiei, tarile din Europa Centrala si de Est au acordat o deosebita atentie aspectelor privind comertul. Importanta acestui aspect de politica economica a devenit cu atat mai mare cu cat problema datoriei externe exista se devenea mai serioasa in unele tari, precum si datoria collaps-ului cadrului international in care se desfatoara comertul din cadrul acestei regiuni. In acesta parte vom trata urmatoarele aspecte: 1) collaps-ul international si socurile comerciale; 2) liberalizarea comertului, politica tarifelor si accesul pe noi piete; 3)competitivitate si performante economice; 4) datoria externa si investitiile straine directe. Collaps-ul international si socurile comerciale. tarile in tranzitie au suferit o serie de socuri incepand cu 1990. Acestea au inceput cu nesteptata reunificare a Germaniei in 1990, care practic a eliminat principala piata de desfacere pentru Ungaria, Cehoslovacia si unele tari vecine, in special cu Germania de Est. incepand cu 1991, CAER-ul a fost si el dizolvat. De atunci comertul intra-regional nu s-a mai desfaturat pe baza unor acorduri conduse si adesea realizate la preturi favorabile, utilizandu-se asa numita "rubla-convertibila" ca unitate de masura si s-a trecut la realizarea platilor intr-o moneda convertibila, considerandu-se totodata si preturile de pe piata mondiala. Aceasta experienta s-a repetat la sf. anului 1991 odata cu impartirea fostei URSS in 15 state noi. Chiar si in aceste noi conditii, numeroase state au ramas pentru un timp in zona "rublei", iar controlul monetar nesatisfacator, inflatia ascendenta au eliminat speranta unei tranzitii bine organizate catre economia de piata din aceasta regiune. Mecanismele de plata intre regiuni erau total indecvate. incepand cu 1993, toate republicile si-au dezvoltat sau au decis sa-si costituie moneda proprie, insa marea majoritate au intampinat greutati in finansarea comertului international de la instituirea noilor monede care adesea au fost denumite "convertibile" dar nu au fost acceptate in reglementarile realizate cu partenerii comerciali. Collaps-ul CAER-ului si dezintegrarea URSS-ului au dus la sfarsitul unui sistem implicit de subventii ce a operat o perioada lunga de timp intre tari. Acest sistem a implicat in special subventii substantiale pentru energia oferita de fosta URSS Europei Centrale si de Est, combinat cu abilitatea URSS-ului de-a achizitiona produse industriale la preturi mult mai favorabile decat cele de pe piata mondiala. Astfel, aparent benefice, aceste subventii au determinat investitii insuficiente in capacitatile de productie ce n-ar fi putut fi usor redirectionate pentru a servi pietele vestice, si in majoritatea tarilor acestea au determinat orientarea productiei catre ramurile mari consumatoare de energie comparativ cu tarile OECD. Astfel, collaps-ul CAER-ului a determinat imediat serioase probleme privind ajustarea structurala din aceste tari. in cayul tarilor dependente preponderent de importul de energie, au determinat, de asemenea, deteriorarea semnificativa a termenilor comerciali. Declinul comercial din regiune s-a datorat si mecanismelor de plata necesare refacerii comertului. Din pacate aceste mecanisme nu au condus la nimic datorita unor motive mixte economice si politice. in primul rand exista puncte de vedere al unor studii economice ce se bazeata pe tehnice modelelor gravitationale, care arata in noua situatie "echilibru", proportia comertului tarilor din Europa Centrala si de Est va fi mai ridicata cu tarile vestice si alte tari OECD si mult mai scazuta cu tarile estice. Similar, cea mai mare parte a comertului fostei URSS va fi directionat in afara zonei comparativ cu situatia anterioara. Astfel, in ambele situatii, cadrul dezvoltarii unor noi institutii in vederea promovarii comertului, nu a fost prea convingator. in al doilea rand toate tarile au fost intr-un fel dominate de Rusia in realizarea de noi parteneri comerciali si a unui sistem de plati. in al treilea rand, in special pentru tarile Europei Centrale si de Est, existau preocupari atat de puternice in vederea integrarii in Uniunea Europeana., incat masurile de facilitate a comertului intra-regional au fost vazute ca diversiuni nedorite. in al doilea posibil raspuns legat de pierderea comertului intra-regional poate fi legat de eforturi de promovare a relatiilor comerciale cu tarile vestice. Numeroase tari din regiune au adoptat o politica de dezvoltare a monedei nationale ca parte a programului lor de stabilizare pentru a avea posibilitatea sa concureze pe pietele vestice, in timp ce altele n-au adoptat astfel de masuri dorind sa mentina inflatia la un nivel scazut insa un rezultat mediat la constituit cresterea preturilor pe unele pieti. Liberalizarea comertului, politica tarifara si accesul pe noi piete. O intrebare evidenta care se poate pune este: cum si-au orientat aceste tari politicile comerciale si strategiile lor de viitor, avand in vedere socurile comerciale mentionate mai sus. in mod obisnuit primul pas il constituie inlaturarea licentilor de import/export, a cotelor si a altor bariere non-tarifare ce opereaza intre tari. Din pacate, cu toate ca au existat orientari in aceasta directie acest pas nu a fost insotit imediat de inlaturarea paralela a unor astfel bariere intre tarile partenere, de vreme ce majoritatea tarilor Europei Centrale si de Est precum si fosta URSS a continuat sa fie tratate in cadrul GATT ca tari asociate, subiect al uno reglementari de cele corespuntatoare tarilor cu economie de piata. De asemenea, a continuat sa opereze pana in 1993, controlul exporturilor vestice de tehnica de varf catre regiune. Unele tari, ca de ex., Federatia Rusa, a continuat sa mentina licentele de export pentru majoritatea produselor energetice precum si pentru alte numeroase resurse naturale, taxand astfel de exporturi. Al doilea pas, il costituie reforma comprehensiva a tarifelor, uneori relizata in studii pe parcursul mai multor ani(ca in cazul Ungariei) sau uneori implementata ca o singura masura (ca de ex. in Polonia). Scopul unic l-a constituit alinierea preturilor relative interne si a preturilor relative mondiale prin eliminarea majoritatii tarifelor. Astfel, se incerca elimnarea unei mixturi complexe de rate tarifare foarte variate pentru diferite produse sau grupe de produse cu rate tarifare mai scazute si cu structura mai omogena. Dorinta generala de realizare a unui comert liber a fost insa compensata de consideratii legate de venituri bugetare si protectia industriala. Numeroase tari, au inregistrat o crestere a veniturilor bugetare in primii ani ai reformei, dindu-se un sens fals securitatii financiare care a fost rapid inlaturata cand cresterea initiala a veniturilor s-a dovedit a fi rezultatul unor factori speciali temporari. Totusi, taxe mai scazute pe venit datorate scaderii output-ului, necesitatea transformarii intregului sistem de taxe in conformitate cu cel vestic, s-a concretizat rapid intr-un deficit bugetar in marea majoritate a tarilor. in economiile cu piete financiare slab dezvoltate, in care dificitul bugetar nu putea fi finantat prin masuri anti-infationiste, emisiunea monetara si ajutorul strain erau singurele modalitati de acoperire a deficitului, insa cu vizibile efecte asupra procesului inflationist. in acest context deficil, aparea in mod evident dorinta ca aceste tari sa-si mareasca veniturile din taxe legate de comert si in special de tarife. Astfel, chiar tari precum Polonia care pentru o vreme avea un regim comercial mai liber decat cel care a existat in tarile Uninii Europene cu rate tarifare foarte scazute a trecut rapid la marirea acestor tarife. Al doilea motiv de crestere al tarifelor l-a constituit protectia industriei interne. Numeroase sectoare , in marea majoritate a tarilor, arau total necompetitive in momentul trecerii la economia de piata, existand un risc enorm la expunerea imediata la fortele competitive de pe piata mondiala, combinat cu o restrictionare rapida a bugetului firmelor sa determine collaps-ul multora dintre ele. Pe termen lung numeroase firme vor fi inchise daca nu vor avea capacitatea de restructurare in sensul de a deveni competitive, lucru imposibil de realizat inainte de dezvoltarea conditiilor de adaptare si ajustare la procesul tranzitiei. Astfel, numeroase tari au ajuns la conclizia ca cel putin temporar, trebuie sa asigere protectiei industiilor lor interne pentru a lasa timpul necesar unor astfel de ajustari. intr-o astfel de situatie era aproarpe imposibil pentru autoritatile centrale sau bancii sa faca distincsie intre firmele si sectoarele care au perspective bune pe termen lung si cele care nu pot inregistra o refacere intr-o perioada rezonabila, solutia cea mai buna a constituit-o impunerea unor tarife mai mult sau mai putin uniforme.Legat de prevederile comerciale dintre tarile Europei Centrale si de Est si Uniunea Europeana, acestea s-au realizat in doua parti. intr-o prima faza s-a stipulat o perioada de 10 ani necesara tranzitiei catre o zona de comert intre UE si tarile asociate, cu o liberalizare mai rapida pe partea UE. Acesta este contextul in care cresterea tarifelor in tarile Europei Centrale si de Est a fost semnificativa, de vreme ce daca ar fi eliminat deja tarifele nu ar fi avut practic nimic de oferit in cadrul negocierilor de asociere. Al doilea set de prevederi comerciale se refera la ungrup de produse "senzitive" pentru care se aplica un protocol mult mai restrictiv. in aceasta categorie sunt incluse produse agricole si alimentare; fier, otel si produse metalice feroase; imbracaminte si incaltaminte si alte cateva produse. Competitivitate si performante economice. Cum am mentionat anterior, unul din efectele initiale ale collaps-ului CAER -ului si ale liberalizarii comersului l-a constituit alaturarea protectiei in marea majoritate a ramurilor industriale specifica economiei planificate. Totusi, alte distorsiuni au mai ramas, ca de ex., alocarea creditelor, rate de taxare diferentiate, existenta subventiilor, etc. Acestea au facut ca in primii ani ai tranzitiei sa fie greu sa se diferentieze intre firmele profitabile si cele nu earu, complicand astfel realizarea politicilor industriale. Trebuie subliniat ca un sector cu o valoare adaugata negativa este unul pentru care valoarea bruta a output-ului este mai mica decat valoarea materialelor achizitionate de la alte sectoare ale economiei (incluzand bunurile necomercializabile extern si importurile). Aceasta inseamna ca reducerea output-ului in acest sector va determina cresterea PIB-ului masurat in termen ai preturilor de pe piata mondiala. A reesit faptul ca in toate tarile proportii semnificative ale industriilor au generat intr-adevar valori adaugate negative exprimate la preturile de pe piata mondiala, in timp ce alte sectoare erau foarte profitabile. Un rezultat generat de un astfel de model (intrari-iesiri) este acela ca structura relatiilor comerciale si a tarifelor va asigura cel putin un comert potential intra-regional eficient. De asemenea, potrivit acestui model UE poate fi ceva mai generoasa legat de exporturile tarilor din Europa Centrala si de Est. Ca o consecinta se prevad modificari permanente de structura, orientate dinspre agricultura si industie catre ramura serviciilor si a industiei usoare ce pot inregistra o cerere stabila si chiar crescatoare. in acest context, resursele nu ar trebui sa mai fie orientate catre sectoarele cu performante scazute pe termen lung, ci din contra ar trebui sprijinite acele sectoare cu perspective puternice. Datorie externa si investitiile straine directe. Restructurarea si redirectionarea productiei atat in tarile Europei Centrale si de Est cat si in fosta URSS implica pe de o parte faptul ca numeroase firme vor fi inchise, iar pe de alta parte cele profitabile vor fi privatizate separat precum si imbunatatirea calitatii produselor deja existente de catre firmele noi ce vor aparea. Cateva din aceste noi firme se vor dezvolta investitiile straine directe si / sau ajutorului vestic. in ultima parte a cestei decade, cand majoritatea tarilor vor trece prin cea mai grea perioada a "recesiuni post-comuniste", rate ridicate ale investitiilor vor fi necesare in vederea cresterii economiilor si a accelerarii modernizarii. in mod evident, resursele necesare pot preveni fie din investitiile interne fie din investitiile straine directe si ajutoare . Din pacate, numai cateva tari au atras un volum semnificativ al investitiilor straine. In majoritatea regiunii, totusi conditiile pentru investitiile straine directe nu au aparut a fi atractive datorita a numeroase motive. Astfel, probleme de care se loveau investitorii straini includeau:1)instabilitatea politica cateodata combinata cu ostilitate sau suspiciuni privind investitiile directe;2)datoprie externa ridicata;3)drepturi de proprietate, reguli privind taxele, reglementari legate de profit si dividentele firmelor neclare;4)o infrastructura saraca si in special transporturile si comunicatiile;5)imposibilitatea guvernului de a crea un mediu stabil pentru firmele straine. Mai mult decat atat, firmele straine puteau crea o serie de probleme pentru guverne prin concesiile speciale de protejare a propriilor profituri precum si deteriorarii intrarii unor potentiali competitori. In sfarsit, cea mai mare parte a modelelor de echilibru general existente rezerva un tratament putin satisfacator legat de sectorul extern, si in particular fluxurilor schimburilor nete. intr-adevar in prima generatie de modele tratarea sectorului extern era foarte simpla incorporand doar relatiile necesare modelului. Valoarea exporturilor era in mod necesar egala cu cea a importurilor si elasticitatea preturilor exporturilor si importurilor era constanta si egala cu unitatea. Aceasta modalitate de tratare a lucrurilor este una foarte simplista si acceptabila in cadrul aplicatiilor in care sectorul extern nu joaca un rol esential. Pe masura ce modelele de echilibru general au devenit din ce in ce mai complexe aparea necesitatea dezvoltarii modului de includere a acestui sector. in cadrul versiunilor recente a unor dintre modele, schimburile internationale se bazeaza pe mai suple privind elasticitatea preturilor importurilor si a exporturilor, prive din perspectiva curbei ofertei. i incorporand o rata de schimb endogena. In cazul unor "tari mici" se utilizeaza adesea ipotezele ce caracterizeaza "o economie deschisa de dimensiuni mici", adica pretul importurilor este determinat pe piata mondiala iar cel al exporturilor de costurile de productie la scara nationala dar cu o elasticitate a preturilor cererii de exporturi foarte ridicata. Paralel s-a incercat introducerea in cadrul acestor modele si a miscarii capitalului- in mod obisnuit sub forma cumpararii de capital fizic de catre persoane nerezidente. Orientarile actuale privind modelarea comertului exterior. Importante studii au realizat in ultimul timp in vederea extinderii campului de aplicare al modelelor de echilibru general, inlaturarea punctelor slabe ale acestora. Cea mai mare parte a economistilor recunosc utilitatea acestei abordari. In studiile recent realizate, o atentie deosebita este acordarea blocurilor mai complexe reprezentand piata activelor in cadrul echilibrului general. in primele modele, singurul activ luat in considerare era capitalul fizic, deci nu se facea referire la activele financiare si astfel nu se lua in considerare problema modelarii alegerii de portofoliu.. Modelele recente pun un accent deosebit pe piata activelor si asta din doua motive: fie a studia probleme legate de intermedierele financiare, fie in vederea incorporarii anumitor costuri de ajustare innanaliza unor anumitor decizii de politica economica. Posibilitatea incorporarii activelor financiare in cadrul modelelor de echilibru general reprezinta un progres deosebit deoarece permite analizarea masurilor de politica economica in conditii mult mai realiste, permitand anumitor agenti economici sa imprumute si sa primeasca bani. Aceasta evolutie este in mod particular interesanta pentru tratarea problemelor legate de deficitul public si finantarea acestuia. Alt domeniu important pentru munca de cercetare si aplicare, il constituie reprezentarea prin structuri coerente a pietelor care se indeparteaza de concurenta obisnuita, in vederea permiterii analizei unor numeroase intrebari esentioale. in mod traditional, modelele de echilibru general, ca de altfel si teoria lui, se bazeaza pe paradigma concurentei perfecte, preturile fiind determinate datorita jocului fortelor pietei si nici un agent economic nu exercita o influenta asupra acestora. in acest caz nu intervine nici o economie de scara si nici nu exista produse diferentiabile in modelarea activitatii industriale. in cazul marei majoritati a aplicatiilor, ipoteza concurentei perfecte este una rezonabila. In alte cazuri - si in particular pentru recentele aplicatii realizate - apare evident ca o parte esentiala a problemelor studiate rezulta din diferenta de situatia concurentei perfecte. Cu privire la acest aspect se pot mentiona doua domenii particulare: liberalizarea schimburilor si politicile industriale. Primele aplicatii ale modelelor de echilibru general referitoare la liberalizarea schimburilor comerciale au obtinut ca rezultat doar un castig foarte scazut al acestora. Studii insa mult mai recente , care se bazeaza pe ipoteza unei posibile economii de scara la nivelul productiei precum si pe existenta in cadrul industriei a unei concurente de tip monopolist, fundamentata pe produse diferentiabile, arata ca nivelul castigurilor obtinute ca urmare a liberalizarii schimburilor sunt mult mai importante decat fusese estimate la inceput. Aceasta abordare corespunde cu rezultatele obtinute recent cu ajutorul modelelor de echilibru general privind teoria schimburilor care a antrenat in acest fel o reviziune esentiala a opiniilor existente legate de avantajele schimburilor si a fluxurilor comerciale. In vederea explicarii schimburilor internationale, lucrarile pun accentul pe cresterea economiilor de scara si al caracterului imperfect al concurentei. Pornind de la observatia potrivit careia marea majoritate a schimburilor se efectueaza intre tarile industrializate cu dotari asemanatoare privind factorii de productie, aceasta noua teorie a schimburilor doreste ca avantajul comparativ din teoria clasica, bazat pe diferenta existenta intre disponibilul de resurse, nu permite explicarea acestui tip de schimburi internationale. In schimb, ea propune o explivatie fondata pe existenta importantelor economii de scara- uneori externa intreprinderii dar interna industriei- in vederea justificarii diferentelor de productivitate care stau la baza avantajului comparativ. in plus, daca piata este de tip monopilist, deci daca exista produse diferentiabile, se pot explica, de asemenea, schimburile intra-industriale, intr-adevar, nu este rar in comertul international ca bunuri similare, prosuse de acelasi sector de activitate, sa fie simultan exportate si importate de aceeasi tara, care practic intra in contradictie cu ipotezele specializarii retinuta de teoria clasica a schimburilor internationale. Existenta produselor diferentiabile- ca de ex., faptul ca consumatorii nu apreciaza in acelasi fel masinile de origine germana cu cele de origine franceza- atasate economiilor de scara ajung pentru explicarea schimburilor intra-industiale. Luarea in considerare a acestor aspecte diferite in cadrul modelelor de echilibru general a condus la obtinerea unor rezultate promitatoare. intr-adevar, schimburile pot suferi modificari importante daca permit cresterea productiei in ipoteza existentei economiilor de scara. in plus, aceste modificari pot fi benefice pentru toti factorii de productie si nu numai pentru aceia care sunt abundenti - in detrimentul celor care sunt rari - cum sustine teoria clasica a schimburilor internationale. in mod asemanator, in domeniul politicilor industrile, o atentie deosebita a fost acordata politicii de preturi in cazul existentei unui monopol natural, adica in sectoarelein care economiile de scara sunt importante si care cuprind unsingur producator. Alegerea tipului de politica a preturilor impus acestui tip de industrie implica prebleme foarte complexe legate de determinarea unui optim de ordinul doi: pe de o parte este de dorit ca preturile sa fie functie de costuri marginale, de unde rezulta necesitatea existentei unei subventii din partea administratiei publice, iar pe de alta parte, utilizarea fondurilor publice si deci existenta unei surse de ineficienta, deoarece in practica este imposibil sa se procure venituri din impozite fara sa se genereze in acest fel o serie de distorsiuni. Principala dificultate de care se loveste aceata noua abordare este aceea ca orice extensie a monedei de echilibru general trebuie sa se bazeze pe fundamente teoretice foarte solide.