Are viata, dar nu poate cuvanta, caldura ii strapunge fiecare particula a corpului, insa el nu poate iubi, desi noi il adoram; in gigantitatea sa pare atat de mic cand il privim, dar fara el, noi, oamenii nu am exista.
O porunca si s-a facut lumina; mii de sageti luminoase au strapuns pamantul umed si rece…dintr-o data o lume noua se nastea; atata miscare, atata energie, piloni de aburi se inaltau spre cer din sufletul amortit al oceanelor, o agitatie continua inunda peisajul care sub privirile "ocrotitorului" prindea sens si forma.

Oare noi ne-am nascut din haos sau din dragoste? In fiecare zi privim cerul fara sa ne minunam de frumusetea acestuia si oare nu simtim ca exista ceva suprem ce trezeste in inimile noastre pofta de viata? Soarele este raspunsul la o intrebare esentiala:"Fara ce nu am putea trai?"
Cu miliarde de ani in urma infinitul scria o poveste: cea a dorintei de a exista! Elemente ale inexistentului s-au contopit pentru a crea, la inceput era o nebuloasa care mai apoi a devenit o sfera incandescenta ce se tot marea. Au mai aparut fiii si fiicele acestui gigant care nu inceta in a lua proportii si din iubire sau nestiinta a aparut lumea.