label Referate autorenew 2025-09-29, 16:57
Hanu Ancutei (1928) constituie o opera de maturitate, in care se distinge specificul inconfundabil al scrisului sadovenian ce-i asigura nemurirea. Atmosfera de vraja, tonul duios, melancolic si meditativ cand vorbeste de cele trecute, invaluite intr-o aura de legenda si basm, se intemeiaza pe darul de exceptie al evocarii epice cu care este inzestrat scriitorul. Volumul incepe in aceasta atmosfera intre realitate si nalucire in care sunt surprinse esentele vietii, ridicate la dimensiunea miticului.



Titlul volumului cuprinde un motiv specific literaturii sadoveniene, hanul, simbol al traditiei si al permanentei, strajuit de lumina ce-o radiaza hangita cea plina de farmec. Cele noua povestiri ale volumului (Iapa lui Voda, Haralambie, Balaurul, Fantana dintre plopi, Cealalta Ancuta, Judet al sarmanilor, Negustor lipscan, Orb sarac, Istorisirea Zahariei Fantanarul) sunt cuprinse intr-o structura narativa unitara, comparata de G. Calinescu cu Decameronul lui Boccacio, in care, drumeti obisnuiti ai hanului, spun istorii de demult. Volumul a fost alaturat si celebrelor Povestiri din Cantebury ale lui Chaucer, sau incantatoarelor povestiri din Halima, precum si scrierii lui Anton Pann – Povestea vorbei, cu caracter popular-folcloric. Fiecare povestire are o totala independenta, unitatea volumului, data indeosebi prin atmosfera, se asigura si prin varietatea formulelor narative: o istorisire cu caracter de reportaj a unui negutator umblat prin tari straine ca Damian Cristisor; snoava (Iapa lui Voda); legenda (Judet al sarmanilor); nararea unor drame familiale (Haralambie); nararea unor episoade amoroase, in genul romanelor cavaleresti (Fantana dintre plopi, Cealalta Ancuta); mai multe momente narative care contureaza un portret (Orb sarac).