V. Alecsandri a fost cel mai mare poet al romanilor pana la Eminescu, caruia ii recunoaste superioritatea:
"La rasaritu-i falnic
Se-nchin-al meu apus."
Eminescu recunoaste, si el, meritele bardului de la Mircesti pe care-l numeste "acel rege-al poeziei, vecinic tanar si ferice".
Cele mai frumoase creatii ale lui sunt pastelurile inspirate din natura si din peisajul Mircestiului.
Titu Maiorescu formuleaza o definitie a pastelului, in studiile sale critice: "Pastelurile sunt un sir de poezii, cele mai multe lirice, de regula descrieri, cateva idile, toate insufletite de o simtire asa de curata si de puternica a naturei, scrise intr-o limba asa de frumoasa incat au devenit fara comparare cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturii romane indeobste".



Legate de artele plastice ce, cum o indica chiar numele speciei (pastelul fiind un desen in creion moale, usor colorat), aceste poezii manifesta preocupare pentru satisfacerea unor exigente specifice: compozitie, colorit, echilibru.
In "Pasteluri", Alecsandri surprinde viziunea anotimpurilor asociata cu calendarul muncilor agricole: "Iarna", "Gerul", "Viscolul", "La gura sobei", "Oaspetii primaverii", "Noapte de primavara", "Dimineata", "Plugurile", "Cositul", "Rodica", "Concertul din lunca", "Lunca din Mircesti".
Epitetele cromatice predomina in pastelurile poetului, ele imbinandu-se armonios.