Referat INFLUENTA SISTEMULUI FINANCIAR GLOBAL ASUPRA GESTIUNII FINANCIARE A INTREPRINDERII

label Referate autorenew 2025-09-29, 16:56 history_edu virgo
INFLUENTA SISTEMULUI FINANCIAR GLOBAL ASUPRA GESTIUNII FINANCIARE A INTREPRINDERIIInceputul unui proces efectiv de evolutie a sistemelor financiare poate fi situat In secolul al XIX-lea. Pana atunci am asistat la aparitia diverselor forme de bani, active financiare si institutii financiare. Dar aceste manifestari nu sunt decat niste forme primitive ale structurii financiare, Intrucat nu se bazeaza pe o separare destul de stabila si clara Intre economii si investitii In cadrul economiei nationale. Accentuarea si formalizarea separarii Intre agentii cu capacitate de finantare (economii) si agentii care au nevoie de finantare (investitii) sunt singurele care permit fundamentarea existentei si a transformarilor unei structuri financiare evoluate. Aceste conditii n-au fost pe deplin Indeplinite decat Incepand cu anul 1820, In tarile care erau arunci cele mai dezvoltate, Marea Britanic si Franta.De la declansarea acestui proces, cinci tendinte principale par sa-i caraterizeze desfasurarea urmarita de-a lungul a doua secole, In majoritatea economiilor nationale. In primul rand, dezvoltarea "suprastructurii financiare" e mai rapida decat cea a "infrastructurii reale" a economiei. Astfel, cand comparam stocurile de active financiare cu stocurile de bogatii reale, se observa o crestere progresiva a partii reprezentata de activele financiare In cadrul patrimoniilor. De asemenea, comparatia Intre fluxurile de active financiare si fluxurile aditionale de bogatii reale duce la constatarea faptului ca emisiunile financiare amplifica dezvoltarea activitatii reale.In al doilea rand, asistam la o miscare de institutionalizare care se exprima prin diversificarea si diferentierea, mentionate deja, ale intermediarilor financiari specializati. Dar, In cadrul acestei miscari, rolul institutiilor nebancare creste progresiv. Avem In vedere faptul ca bancile beneficiaza de quasi-exclusivitate In primele stadii ale evolutiei sistemelor financiare.In al treilea rand, multiplicarea activelor financiare se reflecta Intr-o crestere mai rapida a titlurilor pe termen lung si mediu decat a celor pe termen scurt. De asemenea, stocurile de titluri reprezentand drepturi de creanta cresc mai rapid decat stocurile de titluri reprezentand drepturi de proprietate.In al patrulea rand, relatiile internationale joaca un rol important In evolutia sistemelor financiare. Aportul de fonduri din strainatate contribuie mult la aceasta evolutie, cel putin In unele din etapele acesteia, In majoritatea tarilor, In plus, transformarea tehnicilor finan-ciare si inovatiile financiare cunosc o raspandire internationala mult mai rapida decat cele care au loc pe plan industrial sau agricol.In sfarsit, se observa un paralelism net Intre dezvoltarea economica si cea financiara. tarile cele mai dezvoltate economic dispun In general de un sistem financiar mai substantial din punct de vedere calitativ si cantitativ, In timp ce tarile In curs de dezvoltare au, cel mai adesea, o structura financiara restransa.Capitolul ISISTEMUL FINANCIAR sI STRUCTURA FINANCIARa GLOBALa1.1.Conceptele de sistem financiar si de structura financiara globalaMediul financiar In care se Incadreaza Intreprinderile, are caracteristici care permit, In acelasi timp, sa se delimiteze domeniul gestiunii financiare si sa se justifice instrumentele pe care le foloseste si tipurile de reglementari care o orienteaza si o sanctioneaza. tinand seama de interdependenta dintre componentele acestui mediu, se poate avansa conceptul de sistem financiar pentru a desemna ansamblul de instrumente, institutii, piete, circuite si tipuri de reglementari care permit realizarea operatiunilor financiare Intr-un spatiu economic national sau international.Sistemul financiar astfel definit prezinta In majoritatea tarilor forme de organizare tipice, mai mult sau mai putin specifice, dar durabile. Acest lucru e sugerat de recurgerea la notiunea de structura financiara. Aceasta notiune exprima caracteristicile majore si relativ stabile proprii Imbinarii componentelor sistemului financiar.1.2.Caracteristicile principale ale structurii financiare globaleSe pot sublinia trei caracteristici principale ale structurii financiare Intr-o anumita tara:In primul rand, structura financiara globala e caracterizata de gama de instrumente care servesc ca suport al operatiunilor financiare, adica al operatiunilor de decontare, de constituire a economiilor, de finantare si acoperire a riscurilor financiare. Astfel, diversificarea activelor financiare, extinderea gamei acestora, repartizarea Intre active de diferite tipuri constituie un aspect major al structurii financiare.In al doilea rand, structura financiara e caracterizata si de natura si de diferentierea institutiilor financiare care intervin In mod regulat In procesul de creare, conservare si punere In circulatie a activelor financiare. Diversitatea acestor institutii, nivelul lor de specializare, influenta lor efectiva asupra comportamentului statului, Intreprinderilor si particularilor, valoarea si structura patrimoniului lor si a operatiunilor lor, constituie a doua caracteristica majora a structurii financiare globale. Dar analiza structurii financiare nu trebuie sa fie limitata la studierea institutiilor. Ea trebuie sa includa si studierea pietelor pe care se negociaza si se Incheie tranzactiile privind activele financiare, precum si studierea circuitelor si canalelor care asigura circulatia fluxurilor financiare In economia nationala si internationala.In al treilea rand structura financiara globala poate fi caracterizata In termeni cantitativi datorita analizei raporturilor caracteristice Intre valorile atinse de activele financiare de diverse tipuri. Deasemenea, ea poate fi studiata prin comparatia Intre fluxurile tranzactiilor (emisiuni noi. tranzactii pe piete secundare) legate de aceste tipuri diferite de active, prin indicatorii care reflecta ponderea diferitelor tipuri de institutii si de piete si prin marimile care exprima caracteristicile majore ale economiei reale (productie, avutie nationala, economii globale, patrimoniul particularilor, al Intreprinderilor si al altor institutii).Structura financiara globala In care-si desfasoara Intreprinderile activitatea este caracterizata de un anumit nivel de diferentiere a componentelor sale si printr-un mod specific de combinare a acestora. Complexitatea si stadiul de dezvoltare al structurii financiare globale determina variabilele de actiune ale gestiunii financiare, termenii problemelor pe care aceasta si le pune. natura solutiilor pe care Ic poate aduce.Astfel, un sistem financiar caracterizat de o structura putin diferentiata apare dominat de gestiunea mecanismelor de creare si circulatie a banilor si ofera o gama limitata de mijloace de finantare. Problematica gestiunii financiare e ancorata In domeniul autofinantarii si al controlului platilor si Incasarilor Intreprinderii.Intr-un sistem financiar caracterizat de o intensa diferentiere a instrumentelor, institutiilor si pietelor, gestiunea financiara a nume-roase Intreprinderi trebuie, dimpotriva, sa puna In miscare o gama complexa de tehnici de finantare, plasare, investitii, stapanire a riscurilor.In acelasi timp, Intr-un context determinat, nu toate Intreprinderile sunt In mod egal preocupate de diferitele aspecte ale structurii financiare globale. Anumite caracteristici care le sunt proprii le determina posibilitatile de acces la diferitele campuri de actiune ale gestiunii financiare, dar si eventuala evitare a unora dintre ele.Analiza relatiilor dintre structura financiara globala (sau "mediul financiar") si structura financiara a Intreprinderii ridica unele dintre problemele majore ale gestiunii financiare. Aceasta analiza necesita In prealabil identificarea caracteristicilor majore ale structurii financiare globale. Aceste caractersitici sunt legate de cele trei moduri fundamentale de finantare: autofinantarea, finantarea externa directa si finantarea externa prin intermediari. Pe de alta parte, ele sunt legate si de diversitatea de institutii si piete financiare, precum si de gama de instrumente financiare propuse economiei nationale.1.2.1. Modurile de finantare fundamentalea) Aspecte generale ale finantarii. La un moment dat In cadrul economiei nationale coexista trei tipuri de situatii.Anumiti operatori, particulari, Intreprinderi sau diverse institutii asigura un echilibru riguros Intre resursele si cheltuielile lor imediate si viitoare. Ei Isi acopera nevoile de finantare prin resurse din auto-finantare si sunt deci total independenti de finantarea externa.Unii agenti economici prevad resurse care depasesc cheltuielile prevazute. Ei vor dispune deci. de un excedent de resurse care ar putea ramane nefolosit, daca nu gasesc un mijloc de a-1 pune la dispozitia altor agenti care sa-1 utilizeze. Este vorba deci, de agenti care dispun de capacitate de finantare, de resurse care ar putea fi avansate altor agenti economici.Alti agenti au, dimpotriva, pentru perioada viitoare, prevazute cheltuieli, a caror marime o depaseste pe cea a veniturilor si a disponibilitatilor lor previzibile. E vorba In special de Intreprinderi care au proiecte de investitii sau de extindere a productiei lor. Poate fi vorba si de stat, daca bugetul sau e deficitar, de particulari care efectueaza cheltuieli pentru achizitionarea de bunuri de folosinta Indelungata. Toti acesti agenti se afla deci In situatia de deficit previzibil si vor trebui sa renunte la unele din proiectele lor, daca nu Isi procura fonduri care sa le acopere lipsa resurselor. Daca reusesc acest lucru vom spune ca au reusit sa-si finanteze deficitul sau sa-si acopere nevoile de finantare.Repartizarea excedentelor si a deficitelor prezinta caracteristici de regularitate care exprima aspecte structurale ale finantarii. Anumiti agenti sunt esentialmente excedentari. E vorba In special de particulari. Alti agenti sunt In general deficitari, acesta fiind In special cazul Intreprinderilor, In sfarsit, alte categorii au o situatie variabila si pot fi, In functie de operatiunile dintr-o anumita perioada, In situatia de excedent sau de deficit.Chestiunea tehnica a finantarii ridica deci, la scara economiei nationale, doua probleme principale.In primul rand ea duce la Intrebarea privitoare la mijloacele prin care agentii cu capacitate de finantare pot fi convinsi sa-si puna resursele excedentare la dispozitia agentilor aflati In deficit, acceptand sa se lipseasca momentan de excedentele lor. Aceasta prima Intrebare pune problema instrumentelor si mecanismelor care permit asigurarea colectarii eeonomiilor.Chestiunea finantarii ridica de asemenea, problema modalitatilor prin care economiile vor putea fi canalizate spre agentii care au nevoie de finantare. Ea permite discutarea instrumentelor si mecanismelor de finantare si de distribuire a creditului.Aspectele finantarii, ale colectarii economiilor, ale distribuirii creditului pun problema relatiei Intre agentii cu excedent si agentii cu deficit. Aceasta relatie se poate stabili dupa doua modalitati fundamentale ale finantarii externe, cea a finantarii directe si cea a intermedierii financiare.b) Finantarea externa: finantarea directa si intermedierea financiara, In cazul relatiei de finantare directa se stabileste un contact direct Intre agentii cu excedent de finantare si agentii cu deficit de finantare. Cei dintai Isi pun economiile la dispozitia celor din urma, fara ca un intermediar sa intervina Intre ci.Acest tip de situatie se Intalneste In cazul In care o Intreprindere "face apel la economiile publice" cu ocazia unui Imprumut obligatar sau a emiterii de actiuni noi. In acest caz, detinatorii de economii aduc bani lichizi care reprezinta partea din economiile lor pe care o pun la dispozitia Intreprinderii, In schimb, ei primesc de la aceasta un titlu, un document care reprezinta un angajament al Intreprinderii fata de ei. Daca e vorba, de exemplu, de un Imprumut obligatar, obligatiunea care i-a fost remisa detinatorului de economii reprezinta In acelasi timp, o recunoastere a datoriei Intreprinderii si un angajament luat de aceasta de a varsa dobanzi si de a rambursa Imprumutul conform conditiilor fixate dinainte. Daca e vorba de emiterea unor actiuni, detinatorul economiilor devine asociatul Intreprinderii. El primeste deci, actiuni care reprezinta fractiuni din capital si care-i asigura o participare la anumite decizii ale Intreprinderii, la distribuirea beneficiilor care s-ar obtine si la partajarea patrimoniului In cazul Incetarii In viitor a activitatii.Piata financiara, spatiul In care se deruleaza aceste operatiuni de finantare pe termen lung, reprezinta deci, principala manifestare concreta a mecanismului finantarii directe. Totodata, acest mecanism tinde sa fie aplicat si operatiunilor pe termen scurt. Este In special cazul emisiunii de bonuri care pot fi emise pe termen scurt, si, pe un plan mai amplu, al emiterii pe pietele monetare a titlurilor, cum ar fi biletele de trezorerie sau certificatele de depozit.Pietele care centralizeaza aceste operatiuni de finantare directa pot fi mai mult sau mai putin organizate, In anumite tari ele ating un Inalt nivel de institutionalizare si sunt reglate de un ansamblu complex de reguli juridice si tehnice, In special cand exista o piata bursiera oficiala destul de vasta si de activa pentru a constitui piesa de greutate a pietei financiare. Dar chiar In absenta bursei oficiale, cum este cazul pentru numeroase tari, operatiuni de finantare directa pe termen lung si mediu se realizeaza de fiecare data cand avem o emisiune ocazionata de "plasamente private". Exista astfel, o piata financiara neinstitutionalizata si, eventual, alte forme active de finantare directa.Intermedierea financiara corespunde celui de-al doilea mod de finantare. Aceasta presupune aparitia unui intermediar Intre agentii cu deficit si cei cu capacitate de finantare. Intermediarul este un organism specializat In colectarea economiilor (In special de la particulari) si In acordarea de credite (In special Intreprinderilor).Intermedierea financiara conduce astfel la o relativa disociere Intre colectarea economiilor si finantarea prin credite, In ceea ce priveste colectarea economiilor, intermediarii financiari cauta sa fructifice economiile agentilor cu excedent de finantare (si In special pe cele ale particularilor), propunandu-le instrumente de plasare diversificate si adaptate preferintelor lor. Desi duce la operatiuni mai concentrate, aceasta finantare tinde spre o anumita diversificare a tehnicilor, procedeelor si duratelor.1.2.2. Diferentierea instrumentelor financiare pe masura evolutiei sistemului financiarEvolutia sistemului financiar se manifesta printr-o diversificare a instrumentelor financiare accesibile Intreprinderilor si altor organizatii, precum si particularilor. Aceasta diversificare permite sa se propuna operatorilor o gama de instrumente cu caracteristici din ce In ce mai variate. Acest lucru se poate observa analizand gama de titluri pe baza mai multor criterii de clasificare.a) Criterii de clasificare a instrumentelor financiare. Dupa functia lor financiara, adica a posibilitatilor de utilizare pe care le ofera, se pot identifica patru tipuri de instrumente financiare:Instrumente de plata care cuprind banii sub forma de bancno-te, conturi bancare(bani scriptuali), moneda metalica: instrumente de plasament care sunt active create (sau emise) de o Intreprindere sau de un organism oarecare si propuse economiilor publice. Asemenea tuturor activelor financiare, acesteinstrumente sunt niste documente care reprezinta un angajament contractat de emitent In fata subscriitorilor. Gratie detinerii acestor titluri, subscriitorii pot emite dreptul la rambursare si la platile care le sunt recunoscute de emitent. Unele din aceste instrumente Inseamna o simpla Inscriere Intr-un cont tinut de unitatea care a beneficiat de un aport de fonduri. Acesta e cazul depunerii de economii la banca sau la casa de economii. Altele implica crearea unor titluri negociabile care permit o anumita mobilitate a plasamentelor. Astfel, pentru subscriitor,interesul fata de aceste titluri e legat de negociabiliatea lor, adica de posibilitatea de a le ceda unor terti,Inaintea scadentei lor normale. Acesta este cazul actiunilor, obliga-tiunilor, biletelor de trezorerie; instrumente de credit sau de Imprumut, care difera de cele anterioare prin aceea ca ele nu sunt cesionabile. Acestea reprezinta un aport de fonduri consimtit de o persoana (o banca de exemplu) unei alte persoane (o Intreprindere de exemplu) si are deci un caracter personal; instrumente de speculatie si de acoperire a riscurilor care corespund unor active utilizate, fie In scopuri speculative, fie In scopul protectiei Impotriva riscurilor. Aceasta categorie de active a cunoscut o dezvoltare extraordinara datorita inovatiilor financiare care au permis, Incepand din anii'70, diversificarea instrumentelor de acoperire a riscului de schimb prin utilizarea contractelor financiare la termen si a optiunilor.In functie de durata lor, putem clasifica instrumentele financiare dupa scadenta lor normala, adica avand In vedere apropierea mai mare sau mai mica a datei la care ele vor fi rambursate. Sub aspectul duratei, aceste instrumente pot corespunde unor operatiuni la vedere sau la termen, In cazul unui plasament la vedere, detinatorii de economii Isi pot recupera fondurile In orice moment, (ara termen sau preaviz. Acesta e cazul libretelor de economii. In schimb, In cazul unei operatiuni la termen, se prevede o scadenta fixa, ceea ce duce la o relativa imobilizare a fondurilor, pe termen scurt, mediu sau lung.In ceea ce priveste remunerarea, aceasta poate fi fixa sau variabila, In ultimul caz, ea este calculata pe baza unor indicatori prevazuti dinainte: variatia rezultatelor Intreprinderii, cresterea preturilor, variatia ratei dobanzilor pe piata.Gama de active financiare, diferentiate pe baza functiei lor, a duratei si a modului de remunerare, poate fi mai mult sau mai putin larga si profunda, In functie de stadiul de dezvoltare a sistemului financiar atins de economia nationala. Aceasta gama e restransa si mult dominata de diferitele tipuri de moneda, In tarile cu sistem financiar putin dezvoltat. Ea poate Insa avea sute de instrumente In tarile cu sistem financiar dezvoltat.b) Evolutia sistemului financiar. Evolutia sistemului financiar e caracterizata printr-un proces activ de inovatii financiare care largesc gama de instrumente financiare, dar care afecteaza totusi In mod inegal, tarile lumii.In tarile cu sistem financiar dezvoltat, gama mijloacelor de finantare sufera o permanenta miscare de Innoire, care duce la aparitia unor noi instrumente sau la transformarea celor existente. Fara a avea pretentia de a fi exhaustivi, vom mentiona aici principalele inovatii financiare sau Imbunatatirile aduse diferitelor categorii de instrumente financiare In ultimii 30 de ani.Pentru instrumentele pe termen mediu si lung, se observa mai ales, dezvoltarea creditului-contract de Inchiriere (leasing) pentru bunuri mobiliare sau imobiliare si aparitia unor forme noi de obligatiuni. Daca obligatiunile convertibile In actiuni au fost difuzate de mai multe zeci de ani, asistam In anii '80 si '90 la introducerea unor inovatii marcante. S-au introdus, de exemplu, obligatiunile cu cupon zero, obligatiunile cu dobanda variabila si obligatiunile asociate cu warrantc. Acestora din urma le sunt atasate bonuri de subscriptie pentru emisiuni viitoare de actiuni sau obligatiuni, prevazute de emitent. Pe de alta parte, noile titluri reprezentand "quasi-fonduri proprii" permit unor Intreprinderi sa aiba acces la unele forme de finantare intermediare Intre Imprumuturile clasice si emisiunile de actiuni.Pentru creditele pe termen scurt, se remarca aparitia unor noi forme de credit de mobilizare a creantelor, ca de exemplu factoringul. La numeroase operatiuni specializate asistam In plus la Imbunatatirea sau adaptarea procedurilor In functie de nevoile Intreprinderilor. Acesta e, de exemplu, cazul finantarii exportului, a inovatiilor, a activitatii de creatie din Intreprinderi.Inmultirea inovatiilor financiare reflecta aptitdinea sistemelor financiare dezvoltate de a se transforma pentru a tine pasul cu eforturile de investitii si de gestiune ale Intreprinderilor, In plus, noile tehnici dovedesc grija pentru cresterea flexibilitatii practicilor financiare, adaptandu-lc la instabilitatea conjucturala. Multe inovatii urmaresc sa permita detinatorilor de economii si Intreprinderilor sa stapaneasca mai bine incertitudinile legate de inflatie, rata dobanzilor, influenta conjuncturii economice asupra rezultatelor Intreprinderilor, influenta variabilelor economice internationale si In special cea a evolutiei cursului de schimb valutar.Aceste inovatii merg In sensul unei lipse de legatura Intre domeniile de interventie ale diferitelor tipuri de institutii si diferitelor tipuri de finantare. Aceasta Intreaga evolutie afecteaza tarile lumii In moduri diferite. Se manifesta puternic In America de Nord, In Europa Occidentala, In unele tari din Orientul Apropriat si de pe Coasta Pacificului, In schimb, majoritatea tarilor din America Latina, Africa si Europa de Est n-au fost afectate de acest val de inovatii, decat Intr-o mica masura, In plus, chiar In tarile care au participai activ la aceasta miscare de Innoire financiara, efectele sale au afectat In special marile organizatii si institutiile financiare. Impactul lor asupra gestiunii Intreprinderilor mici si mijlocii ramane limitat si adesea indirect.Capitolul IITENDINTELE EVOLUtIEI SISTEMELOR FINANCIARE2.1. Legatura dintre modurile fundamentale de finantare a Intreprinderilor2.1.1. Autofinantarea - domeniul si limitele saleAutofinantarea constituie modul de finantare original si fundamental. Ea reprezinta forma originala a finantarii, Intrucat corespunde primelor forme istorice ale avansarii de capital. Pe de alta parte, ca reprezinta forma fundamentala a finantarii, Intrucat celelalte moduri de finantare (finantarea directa sau intermedierea) functioneaza In mod normal ca simple anticipari ale unei autofinantari viitoare. Cu alte cuvinte, o Intreprindere nu poate avea acces Ia finantarea externa, decat daca are sanse serioase de a ajunge la autofinantarea viitoare care-i va permite sa-si reconstituie avansurile acordate de terti. Astfel, o Intreprindere care primeste un credit bancar va trebui sa-l ramburseze pe baza rezultatelor sale financiare viitoare, deci a autofinantarii sale. Autofinantarea reprezinta deci, In ultima analiza, pivotul fundamental pe care se sprijina finantarea Intreprinderii.Un regim de autofinantare pur are totusi niste limite care explica nevoia de a se recurge la finantarea externa, Intr-o astfel de situatie, fiecare Intreprindere Isi finanteaza pe baza propriilor sale rezultate integralitatea operatiunilor sale. Ea Isi asigura deci, o autonomie financiara totala. Din punctul de vedere al economiei nationale, un astfel de regim circumscrie clar raspunderile si riscurile legate de finantare pentru ca impune fiecarei Intreprinderi sa-si asigure autofinantarea necesara supravietuirii si dezvoltarii sale, In caz de esec, numai proprietarii sai vor fi direct afectati de dificultatile financiare aparute, iar riscurile financiare vor fi riguros delimitate.Recurgerea exclusiva la autofinantare comporta totusi niste limite care afecteaza In acelasi timp fiecare Intreprindere luata separat si economia nationala In ansamblul sau, Intr-o astfel de situatie, fiecare unitate se vede obligata sa-si foloseasca In exclusivitate propria capacitate de acumulare. Raportul Intre nevoile si capacitatile financiare este inegal repartizat Intre Intreprinderi. Unele au nevoi de finantare care depasesc cu mult capacitatile lor imediate. Acesta e cazul unitatilor din domeniile de activitate care necesita un mare efort de investitii, pentru ca tehnologia lor evolueaza, pentru ca necesitati Inca nesatisiacute permit absorbirea unei productii sporite sau pentru ca durata pe care trebuie angajate capitalurile e deosebit de lunga. Daca aceste unitati s-ar limita la o pura autofinantare, ele ar trebui sa renunte la unele investitii si s-ar condamna la o stagnare tehnologica si la limitarea dezvoltarii. Alte unitati au, dimpotriva, resurse prezente care le depasesc nevoile imediate de finantare. Acesta e cazul unitatilor cu domenii de activitate In care tehnologia este stabilizata sau posibilitatile de dezvoltare a productiei sunt limitate. Intr-un regim de pura autofinantare, aceste unitati ar avea niste excedente de capital inutilizabile. Un astfel de regim s-ar traduce deci, In acelasi timp Intr-o rationalizare financiara brutala pentru unitatile cu perspective potentiale de dezvoltare si Intr-o inutilizare a excedentelor detinute de alte unitati cu nevoi de dezvoltare limitate. El ar corespunde unei nefolosiri a resurselor, unei limitari nejustificate a posibilitatilor de dezvoltare a Intreprinderilor si a economiei nationale. O astfel de situatie e o buna ilustrare a necesitatii unei circulatii financiare care sa permita deplasarea surplusurilor unor anumite unitati spre cele care au nevoi de finantare mai acute, deci care au nevoie de o finantare externa.2.1.2. Necesitatea dezvoltarii finantarii din exteriorul IntreprinderiiDupa cum s-a remarcat deja, finantarea externa se poate baza, fie pe un mod de finantare directa, fie pe o intermediere financiara.Finantarea directa permite stabilirea unei relatii imediate Intre unitatile care au nevoie de finantare si cele cu excedente de finantare. Dar aceasta relatie comporta totusi niste conditii atat de restrictive, Incat ele i-ar putea limita perspectivele de dezvoltare. Exigentele agentilor cu excedente si cele ale agentilor In deficit sunt divergente. Din acest motiv, finantarea directa poate Intampina unele dificultati.Mai Intai, In materie de durata, preferintele agentilor cu excedente si cele ale agentilor cu deficit par la prima vedere incompatibile. Detinatorii de economii vor sa-si plaseze excedentele In operatiuni pe termen scurt sau la vedere, In timp ce nevoile de finantare sunt Indeosebi pentru resurse pe termen lung si mediu (In special pentru finantarea investitiilor Intreprinderilor), In relatia de finantare directa, aceasta distorsiune Intre structura pe termen a ofertei si cea a cererii de finantare ar fi iremediabila si nu ar permite nici mobilizarea celei mai mari parti a economiilor, nici realizarea majoritatii investitiilor. In cazul intermedierii, dimpotriva, intermediarul financiar poate realiza reglarea, daca accepta sa-si asume riscul transformarii operatiunilor pe care le efectueaza. Intermediarul colecteaza resursele care-i sunt Incredintate In special pe termen scurt, tinand cont de preferintele detinatorilor de economii. Cu toate acestea, aceste resurse sunt furnizate de un numar foarte mare de depunatori. De aceea se poate spera ca, In virtutea legii numerelor mari, se va stabili o compensatie Intre sumele retrase de unii detinatori de economii si noile depuneri ale altora. Aceasta compensatie va permite cresterea - sau cel putin stabilizarea - valorii globale a resurselor colectate, In absenta crizei majore de Incredere (reflectata de un aflux al cererilor de restituiri), ansamblul resurselor la vedere sau pe termen scurt ale institutiilor financiare se va reInnoi si va functiona astfel, ca un ansamblu de resurse stabile care sa poata fi Imprumutate pe termen mediu sau lung de catre organismele care le-au colectat.A doua justificare functionala a rolului intermediarilor ne trimite la rolul lor de centralizare financiara. Excedentele de economii sunt constituite din veniturile dispersate ale milioanelor de detinatori ale caror disponibilitati individuale ating In medie o valoare limitata. Nevoile de finantare sunt mult mai putin fractionate si In plus In mare parte concentrate Intr-un numar redus de mari Intreprinderi care au In vedere mari proiecte de investitii, In acest sens, intermediarii joaca un rol de "grupare" si canalizeaza o multitudine de mici fluxuri de economii spre marile curente de investitii.O a treia justificare se refera la conditiile de alocare a economiilor spre utilizarile lor posibile. Afectarea pertinenta a capacitatilor de finantare necesita o anume selectie Intre cererile care vin de la agentii cu deficit. Aceasta selectie cere In special o evaluare a riscurilor, a rezultatelor potentiale legate de diversele proiecte avute In vedere, eliminarea tuturor cerintelor care par prea aventuroase si a celor a caror eficienta economica si sociala ar fi insuficienta sau problematica. Majoritatea detinatorilor individuali de economii n-au nici posibilitatea si nici capacitatea sa aprecieze eficienta operatiunilor sau a Intreprinderilor pe care le finanteaza, din motive care tin de tehnicitatea metodelor de evaluare financiara si de dificultatile de Intelegere a surselor de informatie care pot fi folosite. Intermediarii au, dimpotriva, mijloace abundente de stocare si de analizare a informatiilor privind situatia Intreprinderilor care solicita finantare au posibilitatea sa-si constituie echipe de experti competenti In materie de studiere a dosarelor de credit. Interventia lor ar trebui deci, sa permita o selectie mai eficace a proiectelor si o orientare a capacitatilor de finantare spre utilizarile cele mai sigure si mai avantajoase.In al patrulea rand, intermediarii reusesc sa mobilizeze niste economii care n-ar fi fost atrase Intr-un sistem de finantare directa, pentru ca ei Isi substituie notorietatea si credibilitatea lor acelora ale Intreprinderilor industriale si comerciale care, In majoritate, se bucura de mai putina Incredere din partea detinatorilor de economii, Intr-o relatie de finantare directa, agentii cu capacitate de finantare Isi aduc direct fondurile agentilor cu deficit, In contrapartida, ei primesc de la acestia titluri care atesta aportul lor si garanteaza o plata viitoare si/sau o rambursare. Este vorba de "titluri primare" (actiuni, obligatiuni, bonuri) a caror valoare viitoare va depinde de Increderea de care va beneficia emitatorul. Dar numai Intreprinderile sau institutiile care se bucura de o mare notorietate pot avea acces la un public larg si Isi pot "plasa" titlurile destul de bine pentru a atrage sume mari de economii. Majoritatea Intreprinderilor - mici, mijlocii sau chiar mari - nu pot spera sa aiba acces la aceste surse de finantare si sunt obligate sa recurga la intermediari, In acest caz, intermediarii colecteaza economiile agentilor cu excedent si le dau In schimb titluri care, sub diverse forme, corespund unor simple dovezi ale datoriei. Din motive de securitate, de comoditate sau de suplete, aceste titluri emise de intermediari (titluri secundare) sunt In mare masura acceptate de public care manifesta mai multa Incredere In aceste institutii specializate, care au adesea baze financiare ce asigura garantia necesara. Resursele colectate pot fi ulterior Imprumutate Intreprinderilor si altor agenti care au nevoie de finantare. Acestia vor da atunci intermediarilor niste dovezi de recunoastere a datoriei lor (titluri primare) care exprima angajamentul luat de creditorii primari fata de institutiile care le ofera fonduri.Se poate concluziona ca cele trei moduri fundamentale de finantare corespund unor trei faze ale unui proces istoric de extindere a domeniului de finantare, care asigura trecerea de la un regim de autofinantare pura la un sistem care include finantarea directa si apoi intermedierea financiara. Acest proces permite largirea cercului celor care concura la finantarea economiei si marirea fondurilor mobilizate. Astfel, diferentierea Intre cele trei moduri de finantare fundamentale constituie unul din aspectele majore ale evolutiei sistemelor financiare.2.2. Comparatie Intre marile tipuri de structuri financiareAnaliza comparativa a structurilor financiare nationale conduce la evidentierea mai multor tipuri, bazate pe specificitatea relatiilor Intre institutii, piete si instrumente financiare ce pot fi observate In cadrul unei economii nationale. Dupa ce vom aminti o tipologie In opt clase aleatuita pe baza evolutiei istorice, vom propune o tipologie cu trei clase a structurilor financiare contemporane.a) Etapele evolutiei structurilor financiare. Situandu-ne, In acelasi timp. Intr-o perspectiva istorica si Intr-una comparativa, putem identifica opt tipuri de structuri financiare.Aceste tipuri sunt caracterizate, In primul rand, prin complexitatea mai marc sau mai mica a institutiilor financiare pe care le includ. Pot fi observate astfel, cinci niveluri de dezvoltare institutionala.b) O clasificare In trei tipuri a structurilor financiare contemporane.Evidentierea stadiului actual al structurilor financiare nationale trebuie sa puna accentul, atat pe varietatea institutiilor, cat si pe instrumentele existente In fiecare tara si sa tina seama si de reglarea care se realizeaza Intre institutii si pietele financiare.Clasificarea structurilor financiare nationale contemporane duce In primul rand la caracterizarea economiilor nationale cu structura financiara incipienta. E vorba In special de zonele In care activitatea financiara ramane Inca puternic dominata de operatiunile monetare si de interventia bancilor centrale sau comerciale. Majoritatea tarilor din Africa si unele tari latino-americane au caracteristici financiare care fac posibila asimilarea lor la acest tip de structura financiara.Economiile cu structura financiara bazata pe intermediere sau, mai simplu spus, economiile de intermediere financiara, reprezinta un al doilea tip. Ele sunt caracterizate de o anumita diversificare a activelor financiare. Pe langa bani se observa si aparitia diverselor instrumente de economisire si de credit. Dar crearea si gestionarea acestor instrumente sunt In principal bazate pe interventia intermediarilor financiari, mai mult sau mai putin specializati. Acesti intermediari apar ca unitati active care imprima ritmul si orientarea evolutiei structurii financiare.In sfarsit, economiile de piata financiara confera un loc important pietelor de capital. Ele folosesc o larga gama de active financiare care reprezinta, nu numai o oferta institutionalizata venita din partea intermediarilor financiari, ci si o oferta de titluri primare emise de Intreprinderi si alte entitati nefinanciare. Aceste trasaturi caracteristice pot fi observate In America de Nord, In Europa Occidentala, In Japonia si In mai multe tari de pe Coasta Pacificului.In continuare vom detalia analiza acestor mari tipuri de structuri financiare pentru a desprinde implicatiile pe care caracteristicile mediului financiar le are asupra gestiunii financiare a Intreprinderilor.Cpitolul IIIINFLUENTELE EXERCITATE DE MEDIUL FINANCIAR ASUPRA GESTIUNII FINANCIARE A INTREPRINDERILOR SI ORIENTARILE GESTIUNII FINANCIARE IN DIFERITELE STADII ALE EVOLUTIEI SISTEMULUI FINANCIAR3.1. Dezvoltarea schimburilor monetare si influenta lorDesi toate economiile nationale cunosc o larga dezvoltare a tranzactiilor monetare In a doua jumatate a secolului XX, monetizarea a ramas puternic inegala In economia mondiala. Ea apare mai limitata In tarile cu sisteme financiare incipiente si mai extinsa In tarile unde prevaleaza sistemele de intermediere financiara sau piata financiara.Un indiciu simplu, dar lamuritor, este oferit In acest sens de comparatia Intre masa monetara si produsul intern brut (PIB). Ultimul masoara fluxul de bunuri reale care fac obiectul tranzactiilor. Comparatia sa cu marimea care reprezinta masa activelor monetare In circulatie, permite deci aprecierea nivelului de monetarizare a tranzactiilor Intr-o economie data. Masurarea cantitatii de moneda In circulatie se loveste totusi de dificultati tehnice si analitice, mai ales din cauza posibilitatilor de substituire Intre moneda, In sens strict si diferite active financiare considerate nemonetare. Este motivul pentru care este prudent sa apreciem monetarizarea schimburilor tinand cont, In acelasi timp. de o definire restransa a masei monetare (marimea R din formulele de calcul prezentate In continuare) si de o definire extensiva, incluzand si quasimoneda (marimile R2 si 1*3). Se poate tine seama si de raportul Intre quasimoneda si moneda (marimea R4), raport care este de cateva ori mai mare pentru tarile dezvoltate, comparativ cu celelalte tari.S-ar putea tine cont si de alte forme de economii lichide pentru tarile cu sisteme financiare dezvoltate.3.2.Extinderea gamei de instrumente financiareExtinderea gamei de instrumente financiare utilizate In cadrul economiei globale constituie o a doua linie determinanta pentru gestiunea financiara a Intreprinderii, Intrucat aceste instrumente constituie In acelasi timp "materia prima" si suportul operatiunilor de decontare, de plasare, de finantare si de acoperire a riscurilor. Gama instrumentelor financiare este inegal diversificata, corespunzand stadiului atins de dezvoltarea sistemului financiar, In diferitele economii nationale.Economiile cu sistem financiar incipient dispun de o gama redusa de instrumente financiare emise de Intreprinderi si alte unitati rezidente. Aceasta gama Inglobeaza In general, moneda si instru-mentele de economii lichide (conturi de economii, depozite pe termen). Mai departe, activele financiare (actiuni, obligatiuni, bonuri si alte titluri) sunt slab diversificate si, atunci cand ele exista, au o difuzare restransa. Detinerea de moneda In bilete sau In cont curent ramane forma dominanta de stocare a activelor financiare pentru aceste tari, quasimoneda fiind slab reprezentata.In economiile de intermediere financiara "gama" se Imbogateste cu un ansamblu de instrumente de economisire si de plasare care permit institutiilor de credit sa colecteze fondurile disponibile de la particulari sau organisme care dispun de excedente financiare. Cu toate acestea, In absenta pietelor de capital active, produsele financiare propuse celor care economisesc si investitorilor nu dau loc decat unui efort limitat de diversificare si adaptare In atentia depunatorilor. Formele "clasice" de colectare promovate de institutiile de credit sunt depozitele la termen ("conturile blocate") pentru depunerile Intreprinderilor si altor organizatii si conturile de depuneri pe librete, pentru particulari. De asemenea, instrumentele care servesc ca suport al operatiunilor de credit cunosc o diversificare limitata. Gama lor ramane dominata de forme traditionale de finantare pe termen scurt, chiar In cazul creditelor legate de exploatare (de exemplu scontarca efectelor comerciale, creditele de campanie). Diferite institutii de credit se angajeaza In finantarea investitiilor. Dar aceasta orientare este adoptata Indeosebi de organismele specializate In acordarea de credite pentru cumpararea de echipamente si In leasing (credit- contract de Inchiriere pentru bunuri mobiliare sau imobiliare). Cu exceptia institutiilor mai importante, care pot adopta o orientare de "banca universala", incluzand In acelasi timp acordarea de credite pe termen scurt, alaturi de cele pe termen mediu si lung si alte forme de interventie, majoritatea bancilor comerciale raman In principal orientate spre finantarea exploatarii si a trezoreriei Intreprinderii conform formelor clasice de creditare.In economiile de piata financiara, gama instrumentelor financiare cunoaste o considerabila extindere. Solicitantii de capital si ansamblul operatorilor care intervin pe piata se lanseaza Intr-o puternica lupta de concurenta pentru atragerea celor care economisesc sau investesc. Ei cauta sa-si mentina avantajele pe care le au pe pietele disputate. Interventia lor favorizeaza multiplicarea, uneori anarhica si riscanta, a instrumentelor ce servesc ca suport pentru operatiunile de mobilizare, de plasare, de finantare si de acoperire a riscurilor, Intr-un asemenea context, gestionarii financiari ai Intreprinderii beneficiaza de posibilitati largi de alegere si initiativa. Totodata ei sunt determinati sa aiba informatii actuale si profunde relative la ansamblul instrumentelor ce le sunt propuse, In sfarsit, ei sunt determinati sa efectueze o selectie mai complexa Intre produsele financiare oferite, avand In vedere aspecte referitoare la cost sau randament, la durata, la risc.3.3.Diferentierea intermediarilor financiariPe masura ce structura financiara nationala se dezvolta, inter-mediarii tind sa se specializeze, sa-si multiplice oferta si sa-si diferentieze interventiile, serviciile pe care le ofera si modalitatile de functionare.Institutiile de credit In activitate In economiile cu structura financiara incipienta sunt putin diferentiate, In majoritatea acestor tari, banca centrala si cateva banci comerciale concentreaza principalele operatiuni financiare. Acestea coexista eventual cu institutii mai specializate: cecuri postale, case postale de economii, banci de dezvoltare, organisme de credit mutual sau cooperatist, cel mai adesea orientate spre un sector de activitate particular (artizanat si agricultura In special).Cu toate acestea, slabiciunea relativa a mecanismelor institutionale de colectare a economiilor si de finantare se gaseste partial compensata de punerea la punct a unor circuite financiare care fac dovada eficacitatii si bunelor calitati de adaptare In mediul socio-economic.In economiile de intermediere financiara, diferentierea inter-mediarilor este mult mai accentuata. Dezvoltarea financiara este caracterizata In majoritatea tarilor de o specializare a institutiilor de credit pentru o gama relativ Ingusta de operatii si instrumente. Aceasta specializare e esential legata de preocuparea gestionarii riscurilor. Dupa numeroase probleme bancare, puterile publice si profesionistii au trebuit, In sfarsit, sa se preocupe de o limitare a riscurilor si de acordarea de garantii solide depunatorilor care ofera fondurile lor institutiilor de credit. Masurile prudente inspirate de aceasta preocupare au influentat, In acelasi timp legislatia si practica profesiunilor financiare. Se doreste sa se asigure o anumita clasificare a riscurilor pentru a se impune institutiilor o adaptare a naturii si duratei resurselor pe care le colecteaza la caracteristicile creditelor pe care le acorda. Aceasta clasificare a riscurilor conduce la o concentrare pe un domeniu de activitate relativ omogen, deci o activitate specializata. Daca evolutia sistemului financiar favorizeaza o certa diversificare a instrumentelor si operatiilor, sistemul financiar tinde Insa a conferi noi domenii In care se afirma institutiile noi, puternic specializate. Este ceea ce explica paralelismul Intre miscarea de diversificare a activelor financiare si a operatiilor la care ele dau loc pe de o parte si miscarea de diferentiere a institutiilor de credit, pe de alta parte.In economiile de piata financiara aceasta diferentiere este confirmata si chiar amplificata. Aceste economii favorizeaza multi-plicarea tipurilor de active, operatii si piete. Dezvoltarea pietelor financiare asigura pentru institutiile de credit un spatiu de manevra si un camp de dezvoltare mai complex si mai vast.3.4. Gestiunea financiara a Intreprinderii Intr-un sistem financiar incipientOrientarile gestiunii financiare Intr-un sistem financiar incipient sunt mai Intai determinate de slabele posibilitati de finantare externa.Limitele inerente ratei interne de acumulare, ale capacitatilor de colectare si de transformare ale institutiilor de credit, afecteaza defavorabil oferta de fonduri disponibile. Aceste limite fac sa se simta restrictiile operate de administratiile si entitatile publice, de evitare partiala a Intreprinzatorilor privati care se Imprumuta, In consecinta, gestiunea financiara a Intreprinderilor e constransa sa vegheze la formarea si alocarea resurselor de autofinantare care constituie singura sursa regulata de fonduri, pentru majoritatea unitatilor.Pe de alta parte, absenta unei game diversificate de instrumente de plasare moderne restrange posibilitatile de gestionare a unui portofoliu de active financiare emise de piata interna, In consecinta, gestiunea excedentelor de lichiditate, cand unele Intreprinderi ajung sa le detina, ramane Inchisa In posibilitatile de alegere restranse si nu beneficiaza de o tehnica foarte elaborata.In sfarsit, dificultatile de functionare a sistemelor de plati, amanarea Incasarii creantelor si chiar a cecurilor care le acopera sunt o sursa de riscuri si de costuri pentru Intreprinderi. Finantistii sunt deci constransi sa consacre o mare parte a efortului lor gestionarii Incasarilor si platilor.In contextul economiilor cu sisteme financiare incipiente gestiunea financiara a Intreprinderilor se gaseste, In principal, orientata spre stapanirea decontarilor si spre formarea si utilizarea resurselor de autofinantare. Accesul Intreprinderilor la finantarea externa, asigurat de banci sau alte institutii de credit, constituie Insa o preocupare majora. Totusi, slabiciunea mecanismelor de mobilizare si de alocare a economiilor antreneaza un dublu efect de rationalizare a creditului. Pe de o parte, Intreprinderile sunt chemate sa-si exprime o cerere de finantare externa si sunt determinate sa-si subordoneze ritmul de dezvoltare posibilitatilor interne de finantare. Pe de alta parte, depunatorii si institutiile de credit pot sa regrete absenta oportunitatilor de plasament sau de credit, orientate spre proiecte viabile si demne de Incredere.3.5. Gestiunea financiara a Intreprinderii Intr-o economie de intermediere financiaraIntr-o economie de intermediere financiara, gestiunea financiara a Intreprinderilor se orienteaza In principal, spre conduita relatiilor cu bancile si alte institutii de credit.In primul rand. responsabililor financiari le revine misiunea sa asigure urmarirea si ajustarea fluxurilor de plati efectuate prin conturile bancare de catre Intreprindere, In economiile cu sistem financiar incipient, dezvoltarea tranzactiilor monetare se loveste de obstacole sau de dificultati datorate insuficientei suporturilor institu-tionale care sunt oferite, In economiile de intermediere, functionarea mecanismelor de plati, din contra, e asigurata In mod fiabil si regulat de institutiile de credit. Acestea centralizeaza cea mai mare parte a mijloacelor banesti detinute de Intreprinderi si de particulari In conturi curente bancare, In timp ce acumularile In bilete de banca ocupa un loc redus. Institutiile de credit centralizeaza de asemenea, principalele plasamente mobilizand resursele particularilor In conturi de economii si alte forme clasice, iar pe cele ale Intreprinderilor In depozite la termen (conturi blocate).In al doilea rand, responsabilii financiari, adreseaza principalele lor cereri de finantare institutiilor de credit. Acestea constituie de acum Inainte sursa principala de finantare externa si, cel mai adesea, sursa exclusiva. Mai Intai orientati spre finantarea solicitarilor pe termen scurt, intermediarii financiari extind progresiv domeniul lor de interventie pentru a integra creditul pe termen mediu si lung, In special orientat spre investitii. Totusi, aceasta extindere nu opereaza liniar. Ea este traversata In majoritatea tarilor, de crize datorate unei proaste aprecieri a riscurilor legate de aceste angajamente pe termen. Institutiile de credit au fost astfel supuse unui proces de perfectionare primejdios si costisitor, jalonat de falimente bancare si de perioade de repliere.Pentru gestionarii financiari ai Intreprinderilor, aceasta evolutie determina o neta modificare a solutiilor lor de finantare, In prima etapa, ei se adreseaza bancilor pentru finantarea operatiunilor pe termen scurt, dar trebuie sa acopere nevoile lor pentru cumpararea de echipamente din resurse proprii sau din autofinantare, In orice caz, existenta intermediarilor financiari specializati permite usor obtinerea de fonduri destinate investitorilor, dar aceasta contributie ramane marginala, Intr-o a doua etapa, diversificarea modalitatilor de credit propuse de intermediarii financiari permite responsabililor Intreprinderilor sa negocieze cu acestia, Imprumuturile pe termen scurt, dar si pe termen mediu si lung.In sfarsit, In economiile de intermediere financiara, pietele de capital continua sa joace un rol secundar In mobilizarea si alocarea de fonduri necesare, In consecinta, majoritatea gestionarilor financiari nu pot avea intentia sa faca apel la aceste piete pentru a procura fondurile prin emisiunea de actiuni, obligatiuni sau titluri pe termen scurt. Numai unitatile cele mai importante pot eventual sa recurga la astfel de operatiuni si deci sa existe o reala posibilitate de arbitraj Intre finantarea de catre piata financiara si finantarea de catre institutiile de credit.Putem spune ca economiile de intermediere financiara pun la dispozitia responsabililor Intreprinderilor, mijloace de finantare, instru-mente de plasare si toata gama de servicii care tind a raspunde, Intr-un mod mai diversificat, diferitelor lor nevoi. Totusi, aceste economii nu ofera gestionarilor financiari solutii alternative In raport cu cele propuse de institutiile de credit. Ele nu asigura jocul concurential Intre solutiile de finantare si de plasare propuse de pietele de capital si cele propuse de intermediarii financiari.3.6. Gestiunea financiara a Intreprinderii Intr-o economie de piata financiaraPentru responsabilii Intreprinderilor, economiile de piata financiara par, la prima vedere, a multilplica posibilitatile lor de alegere. Ele le permit sa caute solutiile de finantare, de plasare sau de acoperire a riscurilor care le asigura un raspuns potrivit cu nevoile Intreprinderii, la cel mai bun cost (pentru instrumentele de finantare si de acoperire a riscurilor), sau la cel mai bun randament (pentru instrumentele de plasament).Aceasta extindere a posibilitatilor de alegere e datorata dezvoltarii pietelor si institutiilor financiare mai mult sau mai putin specializate, mai unite unele de altele pentru constituirea unei vaste piete a banilor. Spatiul financiar favorizeaza multiplicarea instrumentelor financiare raspunzand diverselor nevoi. Se da particularilor ca si Intreprinderilor posibilitatea de a pune In concurenta produse si circuite financiare alternative pentru cautarea solutiei care corespunde cel mai bine constrangerilor si preferintelor lor.Coerenta de ansamblu a sistemului financiar ramane asigurata de mecanisme de transmitere care pun In relatie diferitele piete (piata financiara pentru operatiunile pe termen mediu si lung si piata monetara pentru operatiunile pe termen scurt), diferitele produse financiare, diferitele rate ale dobanzii.Totusi, economiile de piata financiara expun gestionarii financiari ai Intreprinderilor la noi dificultati. Pe de o parte, pietele financiare sufera fenomene de instabilitate care afecteaza rata dobanzii, cursul de schimb valutar si valoarea activelor financiare. Instabilitatea acestor variabile poate antrena pierderi severe si perturbari grave pentru gestiunea financiara a Intreprinderilor. Ea constituie deci cauza unei agravari a riscurilor financiare. Pe de alta parte, economiile de piata financiara exercita o constrangere financiara mai severa pentru Intreprinderi. Daca acestea au de acum Inainte acces la posibilitati de finantare largite pe pietele de capital, ele sunt deopotriva supuse unei presiuni continue a cumparatorilor de titluri (actiuni si obligatiuni In special), care aducandu-si aportul la resursele Intreprinderii, controleaza In permanenta evolutia performantelor si riscurilor lor.Astfel, posibilitatile de plasare oferite de pietele de capital conduc la compararea Intre randamentul mai riguros oferit de produsele financiare si cel asteptat din investitiile reale, industriale si comerciale. Din aceasta cauza, selectarea proiectelor de investitii productive devine mai severa si numai cele mai eficiente dintre ele pot beneficia de o confruntare favorabila cu plasamentele financiare alternative.In cele din urma, economiile de piata financiara furnizeaza gestiunii financiare posibilitati de alegere largi, dar fac sa existe retineri pentru deciziile mai complexe si mai riscante. Aceasta Imbogatire a misiunii gestiunii financiare afecteaza inegal Intreprinderile. Cele mai mari beneficiaza din plin de posibilitatea de a combina relatiile cu pietele si relatiile cu institutiile de credit In interesul lor. In schimb Intreprinderile mici si mijlocii apar mai putin Inarmate pentru a accede pe piata si pot deci sa se gaseasca Inchise Intr-un raport oligatoriu cu institutiile de credit. Totusi, chiar In acest caz, existenta pietelor active exercita o presiune asupra institutiilor de credit si le constrange sa tina seama mai mult de nevoile clientilor lor, ceea ce n-ar face Intr-o economie de intermediere financiara.