JURISPRUDENTA COMUNITARATABLA DE MATERII3PARTEA I12ROLUL SI FUNCTIILE JURISPRUDENTEI12CAPITOLUL I12UNELE CARACTERISTICI ALE JURISPRUDENTEI12SECTIUNEA I12CONCEPTIA DOCTRINEI ASUPRA12JURISPRUDENTEI12SECTIUNEA A II-A15UNITATEA DE JURISPRUDENTA SI FORTA OBLIGATORIE15SECTIUNEA A III-A17CONTRIBUTIA JURISPRUDENTEI LA CREAREA SI17AFIRMAREA PRINCIPIILOR DREPTULUI NOSTRU17SECTIUNEA A IV-A17INTEGRAREA JURIDICA EUROPEANA SI EFECTUL DIRECT AL JURISPRUDENTEI CEDO17CAPITOLUL II21PRINCIPALELE COORDONATE ALE21JURISPRUDENTEI COMUNITARE21SECTIUNEA I21CONTRIBUTIA JURISPRUDENTEI COMUNITARE LA CREAREA SI AFIRMAREA PRINCIPIILOR DREPTULUI COMUNITAR SI A ALTOR INSTITUTII JURIDICE21Subsectiunea 121Principiile generale ale dreptului comunitar211.1. Suprematia (Prioritatea) si aplicabilitatea directa a dreptului comunitar211.2. Alte principii ale dreptului comunitar22Subsectiunea a 2-a23Drepturile fundamentale ale omului ca principii generale ale dreptului comunitar23SECTIUNEA A II-A24UNELE REZOLVARI DE PRINCIPII DIN JURISPRUDENTA COMUNITARA24Subsectiunea 124Primatul dreptului comunitar n jurisprudenta Curtii de Justitie a UE24Subsectiunea a 2-a25Jurisprudenta comunitara si obligatia de loialitate comunitara25Subsectiunea a 3-a26Autonomia institutionala26Subsectiunea a 4-a26Plenitudinea de competenta a judecatorului national n26exercitarea functiei sale comunitare26Subsectiunea a 5-a27Principiilor de efectivitate si de echipolenta27Subsectiunea a 6-a28Exercitarea drepturilor dobndite direct din dreptul comunitar28CAPITOLUL III32ROLUL SI FUNCTIILE JUDECATORULUI NATIONAL N PERIOADA DE PREADERARE32SECTIUNEA I32DREPTUL EUROPEAN UN NOU MEDIU NORMATIV SI JURISPRUDENTIAL PENTRU JUDECATORUL ROMN32Subsectiunea 132Preliminarii32Subsectiunea a 2-a35Delimitari conceptuale352.1. Notiunea dreptului european352.2. Notiunea de judecator36Subsectiunea a 3-a39Noul mediu normativ si jurisprudential european pentru judecatorul national393.1. Cei trei piloni: Bucuresti, Strasbourg, Luxemburg393.2. Acquis-ul comunitar. Aspecte normative, constitutionale, institutionale si judiciare403.3. Unitatea dreptului european si diversitatea contextelor nationale43Subsectiunea a 4-a44Configuratia ?puterii judiciare europene?44SECTIUNEA A II-A45JUDECATORUL ROMN N FATA ORDINII JURIDICE COMUNITARE. ROLUL SI FUNCTIILE JUDECATORULUI NATIONAL N FAZA DE PREADERARE LA U.E.45Subsectiunea 245Un sistem judiciar functional prima cerinta a aderarii la UE451.1. Coordonatele functionale ale sistemului judiciar. Delimitari de principiu451.2. Responsabilitatea judecatorului national factor primordial n asigurarea eficacitatii puterii judiciare. Consideratii principale50Subsectiunea a 2-a54Eurocompatibilitatea normativa si jurisprudentiala a sistemului judiciar romn542.1. Dreptul european implica revizuirea substantiala a organizarii judiciare552.2. Eurocompatibilitatea jurisprudentiala prima urgenta a judecatorului national62Subsectiunea a 3-a63Coordonate majore ale dreptului european n raport cu judecatorul national. Concluzii633.1. Accesul individului la judecatorul national si la dreptul european633.2. Contributia dreptului european la formarea judecatorului national643.3. Dreptul european este un mijloc esential de echilibrare a puterilor653.4. Metamorfoza europeana a judecatorului national663.5. ?Guvernarea judecatorilor? - un ?spectru? al expansiunii puterii judiciare663.6. Ordinea publica europeana a drepturilor omului, garantata de judecator.68PARTEA II70JURISPRUDENTA COMUNITARA70CAPITOLUL I70PRINCIPIILE GENERALE ALE70DREPTULUI COMUNITAR70SECTIUNEA I70ORDINEA JURIDICA SI SUPREMATIA70DREPTULUI COMUNITAR70SECTIUNEA A II-A74EFECTUL DIRECT SI APLICABILITATEA IMEDIATA SI UNIFORMA A DREPTULUI COMUNITAR74SECTIUNEA A III-A106SUBSIDIARITATEA SI PROPORTIONALITATEA N APLICAREA DREPTULUI COMUNITAR106SECTIUNEA A IV-A111DREPTURILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI111CA PRINCIPII GENERALE ALE111DREPTULUI COMUNITAR111SECTIUNEA A V-A122PROTECTIA VIETII PRIVATE122SECTIUNEA A VI-A124PRINCIPIUL EGALITATII SI AL124NEDISCRIMINARII124SECTIUNEA A VII-A125PRINCIPIUL SIGURANTEI JURIDICE125SECTIUNEA A VIII-A128PROTECTIA NCREDERII LEGITIME (BUNA CREDINTA)128SECTIUNEA A IX-A139DREPTURILE APARARII SI139GARANTIILE PROCEDURALE139CAPITOLUL II143INTERPRETAREA DREPTULUI COMUNITAR SI APLICAREA SA N DREPTUL INTERN. TIPURI DE NCALCARI SI SANCTIUNI143SECTIUNEA I143PUNEREA N APLICARE A143DREPTULUI COMUNITAR N143ORDINEA JURIDICA INTERNA143SECTIUNEA A II-A159INTERPRETAREA DREPTULUI159COMUNITAR159SECTIUNEA A III-A162INTERPRETAREA DREPTULUI NATIONAL162N CONFORMITATE162CU DREPTUL COMUNITAR162SECTIUNEA A IV-A166TIPURI DE NCALCARI ALE DREPTULUI COMUNITAR166SECTIUNEA A V-A168SANCTIUNI PENTRU NCALCAREA168DREPTULUI COMUNITAR168SECTIUNEA A VI-A176PROCEDURA N FATA CURTII DE JUSTITIE176DE LA LUXEMBURG (art. 169, 170 si 177)176CAPITOLUL III181RAPORTUL DINTRE DREPTUL COMUNITAR181SI DREPTUL INTERN AL STATELOR MEMBRE181SECTIUNEA I181PRIORITATEA SI EFECTUL DIRECT AL DREPTULUI COMUNITAR. DREPTUL PRIMAR SI CEL DERIVAT181A. Hotarrea Curtii din 26 februarie 1986 - M.H. Marshall vs Southampon si South-West Hampshire Area Health Authority181B. Hotarrea Curtii din 13 Noiembrie 1990 - Marleasing SA vs La comercial International de Alimentacion SA182C. Cazul Simmenthal II 106/77184D. Hotarrea Curtii din 19 iunie 1990 - Regina vs Secretarul de stat al transporturilor, ex parte: Factortame Ltd. si altii186SECTIUNEA A II-A188RASPUNDEREA STATELOR MEMBRE PENTRU APLICAREA DREPTULUI COMUNITAR188I. Tratatul C.E.E.188II. Jurisprudenta Curtii de Justitie190A. Hotarrea Curtii din 19 noiembrie 1991 - Andrea Francovich si Danila Bonifaci si altii vs Republica Italiana190a. Existenta raspunderii Statului ca problema de principiu190b. Conditiile raspunderii Statului191B. Brasserie des Pecheurs/Factortame 1993192SECTIUNEA A III-A194APLICAREA DIRECTA A DREPTULUI COMUNITAR DE CATRE JUDECATORUL NATIONAL1943.1. Procedura hotarrii preliminare (chestiunea prejudiciala)194A. Hotarrea Curtii din 6 octombrie 1982 - Srl CILFIT si Lanificio di Gavardo SpA vs Ministerul Sanatatii1953.2. Solutionarea conflictului dintre dreptul comunitar si dreptul intern, de catre judecatorul national199A. Speta Costa/Enel solutia de principiu data de C.J.C.E.199B. Hotarrea Curtii din 22 octombrie 1987 - Foto-Frost vs Hauptzollamt Lubeck-Ost199CAPITOLUL IV203JURISPRUDENTA PRIVIND203LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR SI LIBERTATEA DE PRESTARE A SERVICIILOR N203UNIUNEA EUROPEANA203SECTIUNEA I203RESTRICTII LA LIBERA PRESTARE203A SERVICIILOR2031. Nationalitatea2032. Restrictii impuse de statul de adoptie2052.1. Stabilirea domiciliului si resedinta. Notiune.2052.2. Activitate permanenta (stabila si continua)2102.3. Activitate nesalariata2112.4. Caracter transfrontalier212SECTIUNEA A II-A214LIBERTATEA DE STABILIRE.214RESTRICTII2141. Intrare si sedere (sejur)2142. Alte drepturi legate de libertatea214de stabilire2143. Originea restrictiilor2153.1. Restrictii impuse de statul de adoptie2153.2. Restrictii impuse de statul de origine2193.3. Restrictii impuse de asociatiile sau221organizatiile ce nu tin de dreptul public221SECTIUNEA A III-A222PRINCIPIUL NEDISCRIMINARII SI LIBERTATEA DE STABILIRE A DOMICILIULUI SI DE PRESTARE A SERVICIULUI222SECTIUNEA A IV-A232CONDITII RELATIVE LA CALIFICAREA232PROFESIONALA2321. Sistemul general de recunoastere a diplomelor2321.1. Principiul general2321.2. Rolul directivelor2331.3. Diplome. Echivalenta diplomelor2341.4. Libera circulatie a lucratorilor2372. Alte calificari profesionale2433. nscrierea n tabloul ordinului profesional244SECTIUNEA A V-A246LICENTE, AUTORIZATII, ACORDURI246SECTIUNEA A VI-A246PROTECTIA SOCIALA2461. Sarcini sociale. Obligatii2462. Alte situatii privind protectia sociala248SECTIUNEA A VII-A249DREPTURI EXCLUSIVE SI MONOPOLURI. DISCRIMINARE249SECTIUNEA A VIII-A251FORMA JURIDICO-SPECIFICA A251CONTRACTULUI DE MUNCA251SECTIUNEA A IX-A251PROFESII SPECIFICE2511. Avocati2512. Asigurari2563. Arhitecti2664. Medici2665. Functionari. Accesul la dosarul personal269CAPITOLUL V297LIBERA CIRCULATIE A MARFURILOR297SECTIUNEA I297NEDISCRIMINAREA, TAXELE CU EFECT ECHIVALENT, RESTRICTIILE DE ORDIN CALITATIV SI CANTITATIV297SECTIUNEA A II-A303TAXELE VAMALE SI CONTINGENTARILE303CAPITOLUL VI309CONCURENTA309SECTIUNEA I309APLICAREA DREPTULUI COMUNITAR309SECTIUNEA A II-A312JURISPRUDENTA COMUNITARA PRIVIND CONCURENTA SI SERVICIILE PUBLICE312SECTIUNEA A III-A319CONCURENTA. DREPTUL DE PROPRIETATE INDUSTRIALA319SECTIUNEA A IV-A323INTREPRINDERILE PUBLICE SAU TITULARE A DREPTURILOR SPECIALE SAU EXCLUSIVE ORI INSARCINATE CU UN SERVICIU DE INTERES GENERAL323LISTA TEMATICA RECAPITULATIVA328SI LISTA CRONOLOGICA A CAZURILOR328PREZENTATE328 PARTEA IROLUL SI FUNCTIILE JURISPRUDENTEICAPITOLUL I UNELE CARACTERISTICI ALE JURISPRUDENTEI SECTIUNEA ICONCEPTIA DOCTRINEI ASUPRA JURISPRUDENTEI Rolul si functiile jurisprudentei au fost diferite n evolutia societatii omenesti, asa cum este si astazi n diversele sisteme de drept.Interpretarea data de jurisconsultii romani a fost considerata creatoare a dreptului prin commnunis opinio, iuris peritorum autoritas, n dreptul pretorian, adica sistemul solutiilor pretorului, constituia izvor de drept.Un moment de referinta n istoria jurisprudentei l constituie opera lui Trebonian (534 e.n.), numita corpus iuris civilis, compus dintr-un ansamblu selectat de jurisprudenta romana (Institutiones, Digestum, Codex si Novellae), dinainte si din vremea lui Justinian.n tarile continentale, dupa revolutiile din secolele 17 si 18, desi au fost adoptate coduri si legi importante, ceea ce a redus, oarecum, rolul si functiile jurisprudentei; totusi deciziile judiciare si ale instantelor constitutionale erau considerate izvor de drept.n sistemul anglo saxon, nsa, jurisprudenta si-a pastrat, tot timpul, rolul si forta sa ca izvor principal al dreptului, judecatorul ndeplinind functia de autoritate ce stabileste regulile, iar hotarrea jduecatoreasca constituie un precent obligatoriu pentru viitor.n doctrina s-a subliniat ca nsasi dreptul islamic rezida n operele unor mari juristi, comentatori ai Coranului si practicieni, ale caror jurisprudente s-au impus cu timpul.Dupa Vlahide, n timpul n care sunt n vigoare, legile sunt supuse cerintelor de adapate la conditile mereu schimbatoare ale existentei, opera de adaptare ce se realizeaza n retorica tribunalelor, al caror rol nu se rezuma la o schematica aplicare a textelor la procesele pe care sunt chemate sa le judece, ci se extinde si la misiunea de a gasi o modalitate simpla, de adecvare a legilor cu mprejurarile noi, create de mersul societatii.Profesorul Mircea Djuvara releva ca o interpretare care duce la nedreptate nu este o interpretare buna, dupa cum o lege care duce la nedreptati nu este o lege buna.... dar, n attea si attea cazuri, judecatorul nu mai ntlneste o expresie clara a legii. Atunci el trebuie sa constate mai nti faptele, mprejurarile sociale, aprecierile juridice din constiinta societatii respective, sa le constate cu toata rigoarea stiintifica si nu n mod arbitrar.Aceasta este o operatiune de stiinta de o extraordinaa greutate. Ne putem da sema de ce cultura enorma trebuie si pentru judecator si pentru jurisconcult n general ca sa poata sa constate n mod exact, cu cta rigoare si cu ajutorul stiintei de astazi toate mprejurarile de fapt, precum si toate curentele de gndire din societatea respectiva...jurisprudenta, astfel nteleasa, realizeaza dreptul de multe ori altfel de ct l arata litera stricta a legii, cutuma sau doctrina. n acest sens, se poate spune ca ea este izvorul formal al dreptului pozitiv.n sistemul de drept continental, ca si la noi, nu se recunoaste nsa ca precedentul judiciar este izvor de drept, invocndu-se principiul separatiei puterilor n stat.Se arata, n doctrina, ca practica judiciara fiind cazuistica nu are capacitatea ridicarii la regula generala, iar precedentul judiciar slujeste model n spetele care se succed, fara a avea prestigiul sau forta unui principiu.Totusi precedentului judiciar i se recunoaste forta unui principiu n sistemul anglo saxon, care nu poate fi considerat ca ncalca separatia puterilor n stat. SECTIUNEA A II-AUNITATEA DE JURISPRUDENTA SI FORTA OBLIGATORIEAsadar, n sistemul nostru de drept, judecatorul nu creaza dreptul, ci aplica legea. El nu poate refuza, nsa, judecarea unei cauze pe motiv ca n-ar exista norma juridica aplicabila ori ca aceasta este confuza sau incompleta, caci ar fi culpabil, de denegare de dreptate, conform art. 3 din codul civil.Cnd ntlneste astfel de situatii judecatorul este dator sa faca apel la principiile generale ale dreptului sau la regulile (principiile) institutiei juridice n cauza, ori, chiar, la analogie si la constiinta lui juridica, hotarrea sa neavnd valoare normativa, ci, doar forta obligatorie n speta.Problema vitala care, n mod permanent, s-a relevat o constituie cerinta unitatii de practica judiciara n interpretarea si aplicarea textului de lege (asa cum sublinia ferm si P. Vlahide).Constitutia are dispozitii cu aceasta finalitate, iar, n cele doua coduri de procedura - civila si penala a fost consacrata institutia recursului n interesul legii, ca mijloc procedural de reglare a practicii judiciare.Potrivit art. 126 (3) din Constitutie: Inalta Curte de casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti potrivit competentei sale.Potrivit art. 414 cod procedura penala Procurorul general al Parchetului de pe lnga Curtea Suprema de Justitie..., are dreptul, pentru a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legilor penale si de procedura penala pe ntreg teritoriul tarii, sa ceara Curtii Supreme de Justitie sa se pronunte asupra chestiunilor de drept care au primit o solutionare diferita din partea instantelor de recurs. Deciziile se pronunta n sectii unite, numai n interesul legii, neavnd efect asupra hotarrilor judecatoresti examinate si nici cu privire la situatia partilor din acele procese.Se consacra, asadar, principiul fortei obligatorii a acestor decizii pentru judecatorul oricarei cauze, care va fi tinut de interpretarea unitara data de sectiile unite a instantei supreme, ceea ce face, n astfel de situatii, sa se restrnga, substantial, continutul si eficienta principiului constitutional al independentei judecatorului (art-. 124 alin. 3 din Constitutie).Tot astfel si n caz de casare, hotarrile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecatorii fondului (art. 315 Cod procedura civila), iar conform art. 385 indice 18 Cod procedura penala instanta de rejudecare trebuie sa se conformeze hotarrii instantei de recurs, n masura n care situatia de fapt ramne cea avuta n vedere la solutionarea recursului.Se poate observa deci, ca deciziile Inaltei Curti de Castie si Justitie, date n interesul legii, nu creaza noi norme de drept, ci, interpretnd legea aplicabila, o completeaza, descifrndu-i sensul sau real. Daca n privinta acestor decizii nu exista o dispozitie constitutionala care sa confere Inaltei Curti de Castie si Justitie o astfel de prerogativa, forta general obligatorie a deciziilor Curtii Constitutionale este data de Constitutie.Potrivit art. 147(4) deciziile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor, aceasta eficacitate absoluta si fata de toate autoritatile publice, inclusiv fata de instantele judecatoresti, asezndu-le n acelasi plan cu legea. SECTIUNEA A III-ACONTRIBUTIA JURISPRUDENTEI LA CREAREA SI AFIRMAREA PRINCIPIILOR DREPTULUI NOSTRUDoctrina a relevat, n mod constant, contributia practicii judiciare la crearea dreptului, la formarea principiilor de drept , furniznd permanent material teoriei juridice si legislatorului pentru continua perfectionare a dreptului.Tendintele majore ale creatiei jurisprudentei au fost confirmate si sustinute laborios stiintific de literatura juridica, ceea ce a generat o stare pozitiva n procesul aplicarii dreptului, un mod unitar si armonios de interpretare n actul de justitie, cu efecte substantiale n functionarea statului de drept.Dupa cum subliniaza, de asemenea, doctrina o contributie majora a adus-o practica judeciara la dezvoltarea principiilor dreptului civil romn, calauzita ndeosebi, de afirmarea principiului echitatii n interpretarea unor dispozitii legale.SECTIUNEA A IV-AINTEGRAREA JURIDICA EUROPEANA SI EFECTUL DIRECT AL JURISPRUDENTEI CEDOInstitutul de drept comparat al Universitatii Paris II Sorbona a efectuat timp de trei ani, o cercetare asupra jurisprudentei n dreptul comparat, finalizata cu un colocviu, n anul 1998, la care au participat magistrati, avocati si profesori de drept din patru sisteme de drept Anglia, Germania, Franta si Italia, avnd ca tema elaborarea si redactarea deciziei judiciare. Cercetarea, condusa de prof. M. Lecrudier, director la Scoala Nationala de Magistratura din Franta, pune n evidenta enormele diferente care exista ntre diversele sisteme juridice si, chiar, n cadrul aceluiasi sistem, referitoare la regulile si practicile privind elaborarea si redactarea deciziei judiciare.n timp ce dreptul englez este, esentialmente, un drept jurisprudential, n celelalte tari continentale, judecatorul elaboreaza hotarrea, de regula, n baza legii.n conditiile internationalizarii dreptului si a ratificarii de tara noastra a numeroase conventii internationale, jurisprudenta creata n aplicarea acestora n dreptul intern, dar, mai ales, de catre instantele internationale, se prezinta ca un factor deosebit de valoros n dezvoltarea principiilor dreptului.Romnia, ca membra a ONU a recunoscut jurisdictia Curti Internationale de Justitie de la Haga, ca membra a Consiliului Europei ratificnd Conventia Europeana a Drepturilor Omului este tinuta de jurispudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strabourg, iar, n urma ratificarii Conventiei Dreptului Marii si intrarii n functiune a Tribunalului Marii de la Hamburg, este, de asemenea, legata de jurisprudenta acestuia.Pornind de la cazurile particulare care i sunt supuse, Curtea (CEDO) si sprijina deciziile pe un anumit numar de norme: securitate juridica, ncredere legitima, caracter efectiv, responsabilitate, nediscriminare si, ndeosebi, proportionalitate. Ea examineaza regulile de drept si substanta acestora. n vederea interpretarii, ea adopta un caracter finalist, teologic, caci ntelege sa faca o aplicare progresista, evolutiva, nencremenita la starea drepturilor si obiceiurilor din 1950, tinnd cont de marile orientari juridice contemporane. Autorul mai releva ca, importanta precedentelor n elaborarea decizilor Curtii, este primordiala. Curtea de la Strasbourg, prima jurisdictie internationala de acest fel, este, ntr-adevar interpreta supema a Conventiei, care se aplica direct n statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv Romnia. Dupa 45 de ani de existenta, ea joaca un rol important n viata juridica a statelor europene, hotarrile sale genernd, deseori, schimbari ale legislatiei, ale jurisprudentei sau ale practicii, mai ales, n domeniul procedurii judiciare si a libertatilor publice , impunndu-se prin eficacitatea si autoritatea lor juridica si morala, att n forma preventiva, ct si n cea corectiva .Se poate spune, deci, ca judecatorul national care se afla, permanent n inima dreptului intern, si a dreptului international, este un actor principal (dar discret si uneori ignorat) al integrarii juridice europene si internationale si al aplicarii conventiilor internationale. Drept consecinta jurisprudenta nationala si, mai ales, cea internationala constituie un agent eficient si dinamizator al procedurilor diverse de armonizare legislativa, de asimilare si implementare a drepturlui international, si, numai putin de optimizare a dreptului intern. Evident ca judecatorul, n mod esential, are rolul de interpret si de autoritate publica, de aplicare a dreptului international, ceea ce presupune o anumita profesionalizare speciala n materie si constiinta responsabilitatii sale de misionar n integrarea juridica internationala, n acord cu particularitatile de ordin national.El este deplin responsabil de aplicarea uniforma international , ceea ce constituie o exigenta fundamentala a ordinii juridice comunitare si o virtute unificatoare a ordinii juridice autentic comune. n mod evident, dificultatea pentru judecatorul national consta n a putea realiza, eficient si constitutionalist, o sinteza ntre exigentele dreptului international si constrngerile, n anumite privinte si perioade inhibatoare, date de regulile procedurale interne si de organizare judiciara nationala.El este, nsa, ncurajat de doctrina si jurisprudenta instantelor internationale sa-si asume deplin rolul national de interpret al dreptului european si de depozitar al executiei sale judiciare, caci nu se poate deroga de obligatia sa de a aplica dreptul european justitiabililor care-l invoca. Apelul la aceasta jurisprudenta internationala arata ca judecatorii nu pun n pericol identitatea nationala si democratia, caci, dimpotriva, curtile de Strasbourg si Luxemburg, stimuleaza principiul subsidiaritatii si protectiei dreptului material si procedural, cernd judecatorului national un rol activ ntr-un cadru procedural national adaptat exigentelor dreptului european si international. Subliniind, n scurte consideratii, cteva din elementele si virtutile jurisprudentei, n general si ale celei comunitare, n special, am dorit sa atragem atentia asupra necesitatii, de mare actualitate, de a i se da impotanta majora cuvenita, dar si de a se revitaliza si accentua conceptia si preocuparea pentru acest act de creatie al judecatorului, la care contribuie si ceilalti participanti la nfaptuirea justitiei, precum si de a se sublinia natura si eficacitatea sa, acordndu-i-se forta si calitatea de izvor de drept. CAPITOLUL IIPRINCIPALELE COORDONATE ALE JURISPRUDENTEI COMUNITARESECTIUNEA ICONTRIBUTIA JURISPRUDENTEI COMUNITARE LA CREAREA SI AFIRMAREA PRINCIPIILOR DREPTULUI COMUNITAR SI A ALTOR INSTITUTII JURIDICESubsectiunea 1Principiile generale ale dreptului comunitar1.1. Suprematia (Prioritatea) si aplicabilitatea directa a dreptului comunitar Principiile generale ale dreptului comunitar au fost initiate si formulate n hotarrile Curtii de Justitie de la Luxemburg si, apoi, introduse n T.C.E. sau n tratatele modificatoare, fiind, n sfrsit, consacrate, ca atare, n Constitutia Uniunii Europene, semnata la Roma, la 29.X.2004, si aflata n proces de ratificare.1.1. Natura juridica si semnificatia dreptului comunitar si aplicabilitatea directa, au fost creatia principala din hotarrile Costa Enel 1994, Walt Wilhelm (1968), Internationale H.-1970, si Limmenthal II 1978 si altele n care se afirma si alte principii:TCE a creat propria ordine juridica comunitara, care a devenit parte integranta a ordinii juridice ale statelor membre, pe care instantele acestora sunt obligate sa o respecte (Costa-Enel)Sistemul juridic nascut din Tratat, izvor independent de drept, nu poate fi, datorita, naturii sale speciale, surclasat de normele juridice interne, fiind superior acestora (Costa-Enel);conflictele ntre reglementarile comunitare si cele nationale trebuie rezolvate aplicnd principiul prioritatii dreptului comunitar (Walt Wilhelm);validitatea masurilor adoptate de institutiile comunitare poate fi interpretata numai n lumina dreptului comunitar, ca si efectul sau direct (Internationale H.-);respectarea drepturilor fundamentale este parte integranta a principiilor generale de drept aparate de Curtea de Justitie (Internationale H.);Aplicabilitatea directa a dreptului comunitar nseamna aplicarea deplina si uniforma a reglementarilor sale n toate statele membre, ncepnd cu data intrarii lor n vigoare si ct timp vor fi n vigoare (Limmenthal II);O instanta nationala are obligatia sa aplice dreptul comunitar si sa-i asigure efectul direct deplin, nlaturnd, chiar din oficiu, orice norma contrara interna (Simmenthal III).1.2. Alte principii ale dreptului comunitarconsiderente importante tinnd de principiul sigurantei juridice face imposibila, n principiu, redeschiderea problemei, caci ar afecta efectul direct al dreptului comunitar si neretroactivitatea acestuia (Defrenne 1976);Principiul nediscriminarii se aplica tuturor raporturilor juridice, indiferent de locul unde se nasc si unde si produc efectele (Walrave si Koch 1974);n raport de importanta fundamentala a principiului tratamentului egal al persoanelor, sub toate aspectele, dispozitiile dreptului comunitar trebuie, n acest domeniu, interpretate strict (Speta Marshall 1986);n aplicarea principiul cooperarii, prevazut de art. 5 din Tratat, instantele nationale trebuie sa asigure protectia legala la care persoanele au dreptul ca efect direct al dreptului comunitar (Factosfane II-1990);Principiul libertatii de asociere, consacrat de CEDO (art. 11) si de tratatele constitutionale ale statelor membre, constituie unul din drepturile fundamentale garantate n ordinea juridica comunitara (Boasman 1995);Principiul subsidiaritatii nu poate permite ca libertatea interna a asociatilor de drept privat sa aduca atingere exercitiului drepturilor conferite de Tratat (Bosman pag. 9- 1995);n aplicarea principiului proportionalitatii, ridicat la rangul de principiu general de drept comunitar, legalitatea reglementarii comunitare este subordonata conditiei ca mijloacele folosite sa fie adecvate realizarii obiectivului urmarit n mod legitim si nu sa depaseasca ceea ce este necesar (Industrias P. - 1996).Subsectiunea a 2-aDrepturile fundamentale ale omului ca principii generale ale dreptului comunitar2.1. Protectia acordata drepturilor fundamentale, inspirata din traditiile constitutionale comune statelor membre, trabuie asigurata n cadrul structurii si obiectivelor comunitare, caci respectarea lor face parte integranta din principiile generale de drept comunitar (Internationale H. - 1970);2.2. Drepturile fundamentale formeaza o parte integranta a principiilor generale ale dreptului, a caror respectare este asigurata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, iar dreptul de proprietate este garantat n ordinea juridica comunitara, n acord cu art. 1(1) din Protocolul aditional la CEDO (Haner 1979).2.3. Dreptul la respectarea vietii private, consacrat si prin art. 8 din CEDO, face parte din principiile generale de drept a caror respectare o asigura judecatorul de drept comunitar. (N/Comisie 15 V 1997).2.4. Principiul egalitatii de tratament si al nediscriminarii constituie un principiu de drept comunitar care consacra un drept fundamental, ca si principiul sigurantei juridice si cel al protectiei ncrederii legitime (buna-credinta) (Kuchlenz 1997 si Altmann 1996).2.5. Drepturile apararii si celelalte garantii personale constituie drepturi fundamentale ale dreptului comunitar, care trebuie respectate n orice fel de proceduri (EFMA 1997, Shangha Bicycle 1997 s.a.).SECTIUNEA A II-AUNELE REZOLVARI DE PRINCIPII DIN JURISPRUDENTA COMUNITARASubsectiunea 1Primatul dreptului comunitar n jurisprudenta Curtii de Justitie a UE 1.1.Principiul a fost construit n hotarrea Costa/Enel 1964, statundu-se, ca o directie strategica jurisprudentiala ca toate normele comunitare trebuie sa prevaleze asupra ansamblului normelor nationale, inclusiv la nivel constitutional.1.2. Necesitatea de a neutraliza efectele aplicabilitatii directe a dreptului comunitar si de a garanta aplicarea uniforma a dreptului comunitar au fost definite, n aceasta hotarre, ca principii subsumate prioritatii dreptului comunitar, fiind n mod constant reafirmate, n continuare si ca tendinte majore ale jurisprudentei comunitare.Curtea a decis, n mod sistematic, ca eficacitatea dreptului comunitar nu va fi afectata si nuantata n raport de anumite domenii ale dreptului comunitar (CJCE, 21.III.1972, Hot. Italim/Sail).1.3.Consecintele principiului prioritatii au fost relevate foarte judicios de Curte n hotarrea Simmenthal (CSCE, 9III1978, aff. I06/77) prin formula expresa: masura interna incompatibila este inaplicabila deplin drept, iar autoritatile nationale au obligatia absoluta de a o lasa neaplicata.Aceasta obligatie se impune evident legislatorului national, ca si judecatorului intern, ca judecator de drept comun nsarcinat cu aplicarea dreptului comunitar.Hotarrea Simmenthal subliniaza expres ca orice judecator national are obligatie de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile care sunt conferite particularilor, lasnd inaplicabila orice dispozitie eventual contrara din legea nationala, anterioara sau posterioara normei comunitare.Subsectiunea a 2-aJurisprudenta comunitara si obligatia de loialitate comunitaraCurtea de Justitie a decis ca tratatul impune Statelor membre ca nu pot lua sau mentine n vigoare masuri susceptibile de a elimina efectul util al dreptului comunitar (Hot. Inna c. ATAB, 16.XI.1977), statele membre fiind obligate, n baza art. 10 TCE sa ia toate dispozitiile proprii pentru a asigura eficacitatea dreptului comunitar (Hot. Comisia c. Grecia 21.IX. 1988).Principiul cooperarii loiale obliga Statele membre sa raspunda ntr-un termen rezonabil cererilor de informare formulate de Comisie n urma unei plngeri referitoare la violarea dreptului comunitar (Hot Comisia c/Grecia 24.VI.1992); de asemenea, acest principiu impune aceleasi obligatii institutiilor comunitare (Hot Alsacia International TPI, din 6.VII.2000). Subsectiunea a 3-aAutonomia institutionala Curtea de Justitie a considerat ca revine judecatorului national competenta de a stabili, printre diverse proceduri interne, pe cele care sunt cel mai adecvate pentru a garanta drepturile individuale conferite de dreptul comunitar (Hot. Lck, din 4.IV.1968)Mai recent, Curtea a subliniat ca, posibilitatea, pentru justitiabili, de a avea drepturile lor protejate prin caile de recurs interne, constituie esenta acestui sistem de protectie jurisdictionala (CJCE, Hot. Area Cova, 1.II.2001).Asadar, aceasta obligatie impusa statelor membre este o obligatie de rezultat si nu o obligatie de mijloace.Subsectiunea a 4-aPlenitudinea de competenta a judecatorului national n exercitarea functiei sale comunitareCurtea de Justitie a statuat ca protectia justitiabililor necesita recunoasterea plenitudinii de competenta n favoarea judecatorului national n exercitarea functiei sale comunitare, el fiind, n consecinta, judecatorul de drept comun n aplicarea dreptului comunitar Hot. Limmenthal, 9.III. 1978).Aceasta plenitudine de competenta a judecatorului national se manifesta n special n cadrul chestiunii prejudiciale , Curtea statund ca o regula de drept national priveste posibilitatea justitiabililor ca sa nu statueze n ultima instanta, putnd sa-si exercitae facultatea de a sesiza Curtea de Justitie cu problemele de interpretarea dreptului comunitar referitoare la situatia juridica n discutie (CJCE, 16 ianuarie 1974, Hot. Rheimmhlen, 166/1973). Asadar, judecatorul national poate sa recurga la procedura chestiunilor prejudiciale si sa solicite o interpretare autorizata a judecatorului de la Luxemburg pentru ndeplinirea functiei comunitare, chiar n ipoteza, n care, o jurisdictie interna superioara, deja s-a pronuntat asupra acelei chestiuni de drept.Subsectiunea a 5-aPrincipiilor de efectivitate si de echipolentaCurtea a stabilit ca protectia asigurata justitiabililor trebuia sa fie, n toate cazurile, efectiva (CJCE, 9.VII.1985, Hot. Bazetti, 179/1984), ceea ce presupune ca modalitatile procedurale de recursuri jurisdictionale destinate sa asigure, protectia drepturilor recunoscute justitiabililor n dreptul comunitar nu pot fi amenajate ntr-o maniera, n care, practic se face imposibila sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite (CJCE, Hot. Rewe 9.XI:1983 s.a.).n doua hotarri din 1995 s-a consacrat o anumita dezancadrare a autonomiei procedurale, statund ca fiecare caz n care se pune problema de a sti daca o dispozitie procedurala nationala face imposibila sau excesiv de dificila aplicarea dreptului comunitar, trebuie sa fie analizata tinnd seama de locul acestei dispozitii n ansamblul procedurii, de desfasurarea si particularitatile sale, n fata diverselor instante nationale. n aceasta perspectiva, este relevant n a examina aplicarea principiilor care stau la baza sistemului jurisdictional national, cum ar fi protectia dreptului la aparare, principiul securitatii juridice si optima desfasurare a procedurii.n doctrina, nsa, aceasta creatie jurisprudentiala nu a fost primita pozitiv, fiind criticata dezancadrarea automiei procedurale: a tine cont excesiv de reverentios de exigentele autonomiei procedurale a dreptului national risca sa se ajunga la o balcanizare (balkanisation) a protectiei jurisdictionale a drepturilor recunoscute particularilor n dreptul comunitar, datorita si faptului ca trimite la conceptiile divergente, din oficiu, ale judecatorului intern, legate de istoria proprie a traditiilor juridice nationale Subsectiunea a 6-aExercitarea drepturilor dobndite direct din dreptul comunitarCurtea de la Luxemburg recunoaste justitiabililor din Statele membre un anumit numar de drepturi pe care le au direct din dreptul comunitar si pe care ordinea juridica nationala trebuie, n mod imperativ, sa le garanteze:a- dreptul la un judecator;b- dreptul la un judecator de rfr;c- dreptul la actiunea n repetitiune si,d- apelul la reparatiunea pentru prejudicii cauzate de violarile dreptului comunitar de catre organele statale. a. Curtea afirma ca orice particular ale carui drepturi sunt lezate prin masurile unui stat membru contra dreptului comunitar trebuie sa aiba posiblitatea de a cere protectia unui judecator competent (CJCE, 16.XII.1981, Hot. Foglia c. Novello nr. 244/80). Ea va confirma ulterior existenta dreptului la un judecator, preciznd ca el constituie, totodata un principiu de drept care decurge din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, consacrat n art. 6 din CEDO, iar recursul recunocut justitiabililor trebuie sa fie efectiv si eficace Pentru ca dreptul la un judecator este un drept fundamental, introducerea unei actiuni n justitie nu poate fi considerata ca un abuz de pozitie dominanta dect n circumstante de fapt exceptionale, si anume atunci cnd actiunea n justitie este n mod manifest si exclusiv destinata a hartui... b) Dreptul la judecator de rfr (ordonata presedintiala).Curtea , recunoscnd dreptul la un judecator, consacra n favoarea justitiabililor si dreptul la un judecator de referat spre a asigura de posibilitatea de a-si exercita efectiv dreptul la egalitate de tratament n temeiul unei directive comunitare.Curtea admite, contrar solutiei din hotarrea Emmat, ca un termen national de prescriptie poate sa curga nainte ca directiva pertinenta sa fi fost transpusa, dar fara a priva total (pe reclamant), n principal, de posibilitatea de a-si exercita efectiv drepturile recunoscute de dreptul comunitar.n orice stare a cauzei dreptul national poate sa prevada restrictii la repetitia nefondata (actiunea n recuperarea sumelor percepute nedatorat), n urmatoarelor cazuri:fapta culpabila a administratiei ;pe temeiul bunei credinte a ..... ;cnd un termen lung separa plata sumei litigioase de cererea n rambursare, ignornd ncrederea legitima si;atunci cnd beneficiarul invoca dispozitiile mbogatirii fara justa cauza .d) n jurisprudenta Curtii relativa la actiunea n reparatiune s-au afirmat si fundamentat, de principiu:consacrarea si garantarea dreptului la reparatiune n favoarea particularilor care au suferit un prejudiciu prin violarea de catre un stat membru a drepturilor recunoscute n dreptul comunitar, ceea ce atesta deplina eficacitate a normelor comunitare si protectia efectiva si concreta a drepturilor comunitare , dar si obligatia acelor state de a repara efectele ilicite ; conditiile n care se aplica dreptul la reparatie si se instituie responsabilitatea statului pentru violarea dreptului comunitar care pot fi mai putin favorabile dect cele care sunt aplicabile reclamantilor, asemanatoare, de natura interna (principiul echivalentei) si n concordanta cu principiul egalitatii, n hotarrea Fracavick s-au care a fixat trei conditii:directiva sa atribuie drepturile n favoarea particularilor si sa recunoasca muncitorilor salariati dreptul la o garantie pentru plata creantelor lor relative la remuneratie;continutul acestor drepturi sa poata fi identificat pe baza dispozitiilor directivei comunitare, ceea ce trebuie sa satisfaca criteriile efectului direct al dreptului comunitar , sisa existe o legatura de cauzalitate ntre absenta dispozitiei si prejudiciul suferit de persoanele lezate.Totusi, Curtea arata foarte clar ca n ipotezele n care legislatorul national dispune de o larga putere de apreciere, conditiile de angajare a raspunderii Sratutlui trebuie sa fie n principiu aceleasi ca cele de care depinde responsabilitatea Comunitatii n situatii comparabile. Am nfatisat, sintetic, numai o parte din catalogul de principii, tendinte constante si rezolvari majore ale jurisprudentei comunitare care au obligat si, chiar, au construit majestosul edificiu al dreptului comunitar, al carui corolar este Constitutia Uniunii Europene. CAPITOLUL IIIROLUL SI FUNCTIILE JUDECATORULUI NATIONAL N PERIOADA DE PREADERARESECTIUNEA IDREPTUL EUROPEAN UN NOU MEDIU NORMATIV SI JURISPRUDENTIAL PENTRU JUDECATORUL ROMNSubsectiunea 1 Preliminarii1.1. n ultimele 6 decenii (din anii `50) poporul romn a fost total absent din spatiul ideologic si, mai ales, din cel real, practic, al constructiei europene, n timp ce 6, apoi, 10, 12, 15 si, de la 1.05.2004, 25 de popoare au edificat si extins UE, care, aproape ca a devenit paneuropeana, iar alte popoare, precum cel helvetic sau cel norvegian ?n-au marcat dect un entuziasm discret n privinta constructiei europene? .Cu toate acestea, n mod evident, de constructia europeana au beneficiat, direct sau indirect, toate popoarele Europei, prin ?dinamica pacii?, a efectelor dezvoltarii si, progresiv, prin integrarea masiva n UE.1.2. Pentru judecatorul romn dreptul comunitar si jurisprudenta Curtii de Justitie a UE, de la Luxemburg, au fost ?enigme vestice? pna n decembrie 1989, iar, ulterior, au devenit, succesiv, din ce n ce mai accentuat, ?elemente stranii?, mici ?cunostinte?, subiecte ?tentante? (pentru un cerc restrns de elite), si, n prezent, ?tinte decisive? ntr-un timp relativ scurt (pna la 01.01.2007), catre care, cu ?toate pnzele sus? va trebui sa navige, cu orice riscuri.Handicapul major al judecatorului romn consta n faptul ca el a fost ?marele absent al dezbaterilor asupra CEE?, ct si al proceselor politico-juridice ulterioare, generatoare a UE si a extinderii sale viguroase.1.3. n Romnia, aplicarea progresiva a politicii de integrare economica si, mai apoi politica, europeana este, n principal, daca nu chiar n mod exculsiv, problema autoritatilor politice si administrative, dar nu a judecatorilor .De aceea, excluderea sau nstrainarea judecatorului romn de ordinea juridica comunitara, l-a orientat, nsa, oarecum neputincios, catre Strasbourg, n zona drepturilor omului, mai ales prin ?forta de atractie? a hotarrilor CEDO contra Romniei, ncepnd din anul 1997 .1.4. Asadar, care este figura actuala a judecatorului romn si rolul sau n raport cu dreptul european si, deci cu integrarea juridica europeana?Pe judecatorul romn l caracterizeaza, evident:-o absenta dramatica din spatiul juridic comunitar, att teoretica, dar si practica, nefiind ?apropiat? nici macar de principiile dreptului comunitar, care se prezinta ca o ?punte? necesara ntre jurisdictia nationala si cea comunitara n perioada de preaderare, dar si-o timida apropiere de normativele Consiliului Europei si o receptare, extrem de retinuta, a jurisprudentei CEDO, n pofida caracterului obligatoriu al acestora, n ordinea juridica nationala a Romniei.Aceasta conditie precara a fost impusa judecatorului romn prin factori inhibatori, gestionati constient sau neglijent de puterea politico- administrativa, dupa adoptarea Constitutiei, n decembrie 1991, dar mai ales dupa cele doua momente politice majore ale anului 1993:-aderarea Romniei la Consiliul Europei la 07.10.1993 si ratificarea CEDO la 20.06.1994 si-ncheierea Acordului de asociere al Romniei cu UE n 1993.1.5. Si toate acestea, n pofida faptului ca judecatorul national are un rol capital n procesul integrarii europene; el ramne, n continuare nsa, un actor discret, chiar ignorat, al acestui demers continental.?n definitiv, functiile pe care judecatorul national este chemat sa le ndeplineasca n aplicarea dreptului european se nscriu, pe deplin, n finalitatea politica si culturala pe care o reprezinta integrarea progresiva si pacifista a tarilor de pe Continent, fara exceptii? ? Subsectiunea a 2-aDelimitari conceptuale2.1. Notiunea dreptului european2.1.1. Dreptul european este si ramne un concept generic, care depaseste spatiul ordinii juridice comunitare . El cuprinde, asa cum s-a pronuntat, constant, doctrina si jurisprudenta europeana :-dreptul comunitar, elaborat sub egida comunitatilor si a Uniunii Europene, incluznd patru mari izvoare: ?Dreptul primar, dreptul derivat, dreptul relatiilor externe si dreptul complementar? ;-dreptul elaborat de Consiliul Europei si, n special, dreptul european al drepturilor omului, simbolizat remarcabil prin Conventia de la Roma (1950), care a ?impregnat toate ramurile dreptului european? .-dreptul european privit ca drept international regional grupnd, n special, ansamblul acordurilor bilaterale si multilaterale ncheiate de statele europene, ntre ele, de UE cu statele terte s.a.2.1.2. Istoriceste, dreptul european este un drept international ?prin omogenitatea? puternica a efectelor sale si prin patrimoniul politic si cultural pe care l poarta; dreptul european, apare, din ce n ce mai mult, ca un drept al statelor, prefigurnd ceea ce ?poate ntr-o buna zi va fi dreptul intern european? . Promovarea efectiva si decisiva a dreptului n raporturile interstatale constituie, fara ndoiala, ?caracteristica cea mai frapanta a ordinii juridice comunitare? .2.2. Notiunea de judecatorn dreptul european, notiunea de ?judecator?, ca si cele de ?tribunal? si de ?jurisdictie?, au primit, n contexte diferite, o definitie autonoma si complexa.2.2.1. Conventia Europeana a Drepturilor Omuluin sistemul CEDO, notiunea de ?tribunal? este elementul central al unui ?proces echitabil? conform art. 6 al. 1 al Conventiei si face obiectul unei extrem de bogate jurisprudente a Curtii de la Strasbourg. Ea se delimiteaza de orice jurisdictie de tip clasic integrata n structurile judiciare ale ordinii interne.2.2.2. Dreptul comunitara. n dreptul comunitar recunoasterea judecatorului national n calitate de ?jurisdictie?, presupune, mai nti, o interpretare ntr-un sens larg : au calitatea de jurisdictii, n sensul dreptului comunitar, nu numai jurisdictiile judiciare, dar si cele specializate n materii ca securitatea sociala, dreptul muncii, dreptul fiscal sau administrativ, ca si n jurisdictia constitutionala.Principalele criterii fixate de Curtea de Justitie de la Luxemburg, sunt:-baza legala a jurisdictiei (sa fie prevazuta de lege),-permanenta sa, adica sa fie institutionalizata,-sa aplice procedura legala litigiilor, functionnd ca orice tribunal de drept comun,-sa fie investita cu o competenta obligatorie si sa decida numai n conformitate cu legea. n acelasi timp, s-a decis ca ?pentru a merita calificativul de jurisdictie a unui stat membru sau de jurisdictie nationala (art. 177 al. 2-3 TCE), trebuie sa existe o legatura organica ntre aceasta institutie si stat? .b. Judecatorul national judecator de drept comun al dreptului comunitarJudecatorul national este competent sa judece toate litigiile care privesc aplicarea dreptului comunitar, daca norma comunitara nu le atribuie jurisdictia instantelor comunitare. Acest statut este efectul aplicarii directe si a prioritatii dreptului comunitar, care-i permite sa creeze drepturi si obligatii n favoarea particularilor, cu o dubla consecinta:-acestia sa poata sa si le valorifice n fata judecatorilor nationali, iar-instantele nationale au obligatia de a asigura respectul lor .Aceasta competenta de drept comun a judecatorului national nu este, nsa, absoluta; ea poate sau trebuie sa se conjuge cu competenta Curtii de Justitie n materia interpretarii dreptului comunitar si n aprecierea validitatii acestor dispozitii de drept derivat .Ct timp judecatorul national este competent sa aplice dreptul comunitar, n mod natural el trebuie sa fie si interpretul acestuia, fara, nsa, ca opera de interpretare sa fie ?total abandonata? n favoarea multitudinii de judecatori nationali.Daca multiplicitatea jurisdictiilor nationale creeaza riscul ca aceasta exigenta sa nu poata fi satisfacuta, iar existenta Uniunii sa fie n pericol de a fi compromisa iremediabil, atunci ncredintarea judecatorului comunitar a puterii de interpretare autonoma a dreptului comunitar constituie solutia salvatoare. El va realiza scopul final interpretarea si aplicarea uniforma si identica a dreptului comunitar n tot spatiul UE.De aceea, tratatele constitutive au investit Curtea cu prerogativa absoluta de interpretare autonoma si au pus la dispozitia judecatorului national o procedura speciala, pe baza careia se realizeaza cooperarea necesara ntre el si Curtea de Justitie a UE.Totodata, numai Curtea de Justitie are competenta de a cerceta legalitatea actelor emise de institutiile Uniunii. Drept urmare, judecatorul national va putea solicita celui comunitar un raspuns direct asupra legalitatii, validitatii si modului de aplicare a unui text normativ comunitar, n cadrul unui proces n curs de solutionare, spre a-si fundamenta decizia judiciara pe temeiul si n aplicarea dreptului comunitar.b. Notiunea de jurisdictie nationala, include, asadar, institutiile care fac parte din organizarea jurisdictionala a statelor membre, ceea ce consituie prima componenta a jurisdictiei nationale.Tratatele constitutive utilizaza formule ca ?jurisdictia Statelor membre? sau ?jurisdictia nationala?, desemnnd, astfel, acele institutii interne care compun organizarea jurisdictionala a Statelor membre si care apartin ordinului judiciar sau administrativ, au sau nu competente represive si n care dreptul judiciar national le-a specializat.n dreptul national se pot institui si alte organe cu caracter profesional sau corporatist, n special din domeniul economic ori social, a caror calitate de jurisdictie ramne incerta. Dreptul comunitar le califica drept jurisdictii numai daca ndeplinesc urmatorele conditii: au o baza legala, sunt permanente, au caracter de jurisdictie obligatorie si legala, aplica o procedura contencioasa si contradictorie, asemanatoare celei de drept comun s.a.n context, s-a subliniat, repetat, n jurispurdenta comunitara si n cea comparata, rolul specific major al judecatorului, alaturi de legislativ si de executiv, n executarea si aplicarea tratatelor internationale . Subsectiunea a 3-aNoul mediu normativ si jurisprudential european pentru judecatorul national3.1. Cei trei piloni: Bucuresti, Strasbourg, Luxemburgn mod evident, si din ce n ce mai mult, se pune ntrebarea, de mare actualitate: care este mediul normativ n care va evolua judecatorul romn n viitorul apropiat? n prezent, judecatorul romn se afla sub ?povara dulce? a dreptului national si, oarecum ?agresat? de un al doilea pilon, jurisdictia de la Strasbourg, careia Romnia i s-a supus, neconditionat, la 20.06.1994, cnd a ratificat Conventia Europeana a Drepturilor Omului, fara nici o rezerva (la numai 8 luni de la aderarea la Consiliul Europei).Aplicarea prioritara a Conventiei si obligativitatea jurispudentei sunt principii directoare n dreptul si jurisdictia interna a tarii noastre, trasate clar prin art. 11 al. 2 si 20 al. 2 din Constitutia Romniei, astfel ca judecatorul romn se vede n situatia de a fi ?dominat? de ?ncarcatura? celor doua mari sisteme juridice-cel national si cel european al drepturilor omului.Dar, judecatorul romn se afla si n ?anticamera? UE, datorita asimilarii acquis-ului comunitar, ntr-o buna masura, n plan legislativ intern, ca o conditie a nchiderii provizorii a dosarelor de negociere a aderarii la UE, dar si a impactului indirect al jurisprudentei Curtii de Justitie de la Luxemburg; aceasta, n conditiile, n care, procesul de formare si ?specializare? a judecatorului national, ca primul judecator comunitar, conform marelui principiu al subsidiaritatii, este, din pacate, fara un acostament solid la fiecare institutie judiciara din Romnia.3.2. Acquis-ul comunitar. Aspecte normative, constitutionale, institutionale si judiciarePentru a-si cunoste si ntelege rolul sau de interpret si de autoritate de aplicare a dreptului comunitar, judecatorul romn va trebui, n mod obligatoriu sa accepte ideea ca ?acquis-ul comunitar? este nu numai:- un ansamblu, cantitativ foarte important, de reguli normative (regulamente, directive, decizii), recomandari, avize, dar si -un ansamblu de alte elemente care atesta dimensiunea constitutionala, institutionala si, mai ales, cea judiciara a acestui acquis.3.2.1. Dimensiunea constitutionala a acquis-ului comunitar a fost clar si ferm afirmata principial de CJCE n hotarrea COSTA-ENEL din 1964 si n cea din 13.07.1972 privind Comisia Europeana contra Republicii Italiene.Curtea de Justitie a decis, n esenta, ca ?atribuirea, de catre Statele membre, n favoarea Comunitatii a drepturilor si puterilor corespunzatoare dispozitiilor tratatului, antreneaza, n mod direct, limitarea definitiva a drepturilor lor suverane, astfel nct nu vor mai putea invoca dispozitiile dreptului intern, oricare ar fi natura lor? .Mai recent, Curtea a afirmat mai energic ca ?Tratatul CEE constituie carta constitutionala a unei comunitati de drept? .Att jurisprudenta, dar si doctrina au relevat unanim ca ?Tratatele institutive comunitare si principiile generale au valoare quasi constitutionala? , iar, pe de alta parte, ?principiile generale ale dreptului constitutional european sustin raporturile juridice cu valori constitutionale nationale? .Dimensiunea constitutionala a dreptului comunitar se va determina si coordona, n viitor, de catre Constitutia UE, adoptata la 18.06.2004 (se va semna la 20 noiembrie 2004), care va trebui sa fie ratificata, de cele 25 de state membre, n urmatorii doi ani, pentru a intra n vigoare.Concordanta sau conformitatea dreptului national cu cel comunitar se va putea comensura, n primul rnd, prin alinierea constitutiilor statelor membre la cea a Uniunii Europene, care va fi, totodata, si Constitutia cetatenilor europeni si a popoarelor Europei.3.2.2. Dimensiunea institutionalaJudecatorul national, pentru a sesiza si afirma specificitatea dreptului comunitar, va trebui sa apere constant spiritul structurii institutionale a Uniunii, care se ntemeiaza pe principiile reprezentativitatii originale:-Consiliul este o institutie reprezentativa a statelor membre,-Comisia este ?gardianul interesului comun? si al aplicarii dreptului comunitar,-Parlamentul european este ?expresia fortelor nsufletite ale popoarelor europene? si-Curtea de Justitie, care este si ramne constiinta juridica a Uniunii.?Multiplele legaturi juridice care se tes ntre cele patru institutii comunitare permit calificarea originalitatii acestei quasipartitism institutional? ?3.2.3. Dimensiunea judiciara a acquis-ului comunitar constituie un domeniu complex si deosebit de important pentru integrarea juridica europeana, n care rolul si functiile judecatorului national reprezinta coordonatele ei majore. Referindu-ne, n principal, la cunoscuti doctrinari ai dreptului comunitar , vom ncerca sa ilustram, n continuare, aceasta dimensiune, cu unele referiri specifice si actuale la judecatorul romn.3.2.4. Aplicarea descentralizata a dreptului comunitar. Principiul subsidiaritatiintr-o comunitate formata din 25 de state membre principiul subsidiaritatii constituie ?cheia de bolta? a aplicarii dreptului comunitar, fiind consacrat, ca atare, si n Constitutia Uniunii Europene (art. .).n dreptul european, n general, sunt ?fixate? obligatiile de rezultat, lasndu-se Statelor destinatare libertatea de a alege mijloace de a ndeplini aceste obligatii. Curtea de Justitie a decis, constant, ca potrivit art. 5 TCE, ?recunoasterea puterilor Statelor membre implica asumarea obligatiilor lor de a aplica dreptul comunitar, iar problema de a sti n ce forma exercita aceste puteri si executa acele obligatii, n cadrul dat de Statele membre organelor lor interne determinate, este exclusiv a sistemului constitutional al fiecarui Stat? .Aceste obligatii comunitare de rezultat se ?impun tuturor auoritatilor interne ale Statelor membre, inclusiv, n cadrul competentelor lor, autoritatilor jurisdictionale? .3.3. Unitatea dreptului european si diversitatea contextelor nationale 3.3.1. Aplicarea dreptului comunitar este conditionata, n Statele membre, de respectarea particularitatilor fiecarui sistem juridic national, desi, normele comunitare tind a fi realizate n plan national cu un ?continut identic si cu o egala eficacitate? .Curtile de la Strasbourg si Luxemburg, prin numeroase hotarri, au constatat, pe baza compararii sistemelor interne, relative la contestarea impozitelor nationale sau la recuperarea celor achitate nedatorat, ca normele interne nu pot fi considerate ca incompatibile cu art. 9, 12, 13, 92, 93 si 95 din Tratatul CEE.3.3.2. Asadar, jurisprudenta consacra, cu elocventa, ca unitatea dreptului european este compatibila cu un anumit pluralism social si cultural; legislatiile nationale urmaresc un scop justificat n privinta dreptului comunitar, fiind de competenta Statelor membre n a alege mijloacele cele mai adecvate si n respectul exigentelor decurgnd din dreptul comunitar, n special ale principiului proportionalitatii. Subsectiunea a 4-aConfiguratia ?puterii judiciare europene?Fenomenul puterii judiciare europene a fost remarcat n doctrina si, apoi, aprofundat , iar aceasta emergenta a puterii judiciare n Europa a fost, chiar, supusa unui examen critic.M. Cappelletti, citat viguros de O.J. Guillarmot, releva, analitic, perspectiva fenomenului prin raportare la trei dezvoltari paralele:-noul constitutionalism, ilustrat de ntarirea, n unele tari europene, a formelor jurisdictiei constitutionale, la nivel de stat,-un nou transnationalism, prin ntarirea si largirea cooperarii internationale judiciare, si-un nou regionalism, n special n Consiliul Europei si u Uniunea Europeana, n care cresc reiscurile potentiale ale conflictelor ntre normele nationale si cele europene.Acesti factori esentiali au contribuit la accentuarea necesitatii unui control judiciar eficace, ca fiind singurul mijloc de sanctionare a conflictelor dintre norme si de a restabili, la nivel national si, la cel supranational, echilibrul ntre puterile legislativa si executiva. Consecinta a fost o expansiune considerabila a controlului judiciar n Europa, att la nivel national, ct si la cel international.Legitimitatea acestei expansiuni a puterii judiciare este data, pe de o parte, de ntarirea garantiilor jurisdictionale oferite individului n plan national, dar, mai ales, supranational, ceea ce a ?mobilizat pe judecatorul national? si l-a personificat, substantial, pe cel european (Strasbourg si Luxemburg).Pe de alta parte, cooperarea care s-a instalat sicare este ?cheia de bolta? a succesului jurisdictiilor nationale, dintre judecatorul national si cel european, reduce riscurile jurisprudentiale care pot surveni n interpretarea si aplicarea dreptului european.Autoritatea hotarrilor adoptate de cele doua jurisdictii europene si forta lor de penetrare n sistemele juridice nationale, ale Statelor membre, constituie, totodata, factori de importanta majora n aplicarea dreptului european, dar si n integrarea juridica europeana. Efectul direct produs n planul normativ, national, n practicile administrative si n jurisprudenta interna, dar si n mediul valorilor etice si culturale nationale, atesta finalitatea expansiunii puterii judiciare europene n ultimii ani.SECTIUNEA A II-AJUDECATORUL ROMN N FATA ORDINII JURIDICE COMUNITARE. ROLUL SI FUNCTIILE JUDECATORULUI NATIONAL N FAZA DE PREADERARE LA U.E.Subsectiunea 2Un sistem judiciar functional prima cerinta a aderarii la UE1.1. Coordonatele functionale ale sistemului judiciar. Delimitari de principiu1.1.1. Autonomia institutionala a statelor membreDreptul comunitar se aplica descentralizat, n limita generala a efectului sau util si n limitele specifice ale principiilor procedurale nationale.Curtea de Justitie a afirmat constant principiul autonomiei institutionale a Statelor membre n materie de organizare judiciara si de drept procedural: ?n absenta reglementarii comunitare, apartine ordinii juridice interne a fiecarui Stat membru de a stabili jurisdictiile competente, modalitatile de actiune n justitie si procedurile destinate sa asigure protectia drepturilor justitiabililor, ca efect direct al dreptului comunitar? .Judecatorul national, se afla, deci, n centrul autonomiei organizarii judiciare a Statelor membre si n limitele aplicarii dreptului comunitar ; incidentele acestuia asupra organizarii functiilor jurisdictionale interne sunt ?din ce n ce mai directe precise si imperative? .Limitele aplicarii principiului autonomiei institutionale a Statelor membre sunt:a. conservarea efectului util al dreptului comunitar,b. nediscriminarea procedurala si,c. respectarea exigentelor sau regulilor procedurale comunitare.a. Prima limita a autonomiei institutionale consta n aceea ca dreptul procedural national nu trebuie sa anihileze efectul util al dreptului comunitar. El trebuie sa permita si sa garanteze deplin efectul intern al obligatiilor comunitare si, n general, al angajamentelor internationale, caci ?executarea interna a tratatelor internationale este de o importanta capitala? .Curtea de Justitie a decis, repetat, ca dreptul procedural national trebuie sa implice efectul direct al regulii comunitare si a definit acest efect direct ?ca o recunoastere a drepturilor individuale pe care jurisdictiile interne trebuie sa le apere? .Instanta comunitara, recent, a afirmat si mai expresiv aceasta limita n hotarrea Zuckerfabrik, subliniind ca ?Judecatorul national nsarcinat sa aplice, n cadrul competentei sale, dispozitiile dreptului comunitar, are obligatia de a asigura efectul deplin al drepului comunitar? .b. Dreptul procedural national nu trebuie sa discrimineze mijloacele si actiunile fondate pe dreptul comunitar, n raport cu cele fondate de dreptul national.Potrivit jurisprudentei constante a CJCE, dreptul recunoscut n ordinea juridica interna a fiecarui Stat membru (n lipsa unei reglementari comunitare) de a stabili modalitatile procedurale de actiune n justitie, destinate a asigura protectia drepturilor pe care justitiabilii le invoca n temeiul dreptului comunitar, exista numai daca nu produce aceasta discriminare: ?sistemul de protectie juridica pus n practica prin Tratat, asa cum este exprimat n art. 177 (TCE), presupune ca orice tip de actiune, prevazuta n dreptul national, trebuie sa aiba puterea de a fi utilizata pentru a asigura respectarea regulilor comunitare si a efectului direct, n aceleasi conditii de admisibilitate si de procedura, ca cele pentru a asigura respectul dreptului national? .c. Prin actele comunitare originare (primare) sau/si cele secundare (derivate) s-a limitat, de asmenea, autonomia institutionala a Statelor membre n materie procedurala, relevante fiind dispozitiile art. 5 CEE (principiul cooperarii), art. 7 (interdictia discriminarii pe motiv de nationalitate), art. 189 care defineste regulamentele, directivele si deciziile n relatia cu exercitiul functiei jurisdictionale la nivel intern.Acestea contureaza ?ncadrarea n marja discretionara lasata statelor membre? , iar exemplele de acte comunitare, date de doctrina de specialitate , n anumite materii, sunt elocvente.Asa, de exemplu, toate directivele impun Statelor membre un sistem de protectie jurisdictionala care sa permita beneficiarilor sa obtina executarea directivelor n justitie, iar obligatia interpretatii conforme constituie o alta exigenta procesuala a dreptului comunitar, impusa judecatorului national.?Este adevarat ca aceasta dispozitie (art. 189 al. 3 TCE) rezerva Statelor membre libertatea de a alege si caile si mijloacele destinate sa asigure aplicarea efectiva a directivelor, dar aceasta libertate, implica, totusi, ntrega obligatie, pentru fiecare Stat destinatar, de a lua, n cadrul ordinei juridice nationale, toate masurile necesare n scopul de a asigura deplin efect directivelor, conform obiectivelor pe care le urmaresc? ?1.2.1.Transparenta dreptului procedural national si garantarea protectiei judiciare eficace a drepturilor individuale conferite n dreptul comunitara. Principiile prioritatii si efectului direct al dreptului comunitar articuleaza, substantial, dreptul national de cel al UE, element subliniat, constant, n jurisprudenta CJCE:-?Primatul si efectul direct al dispozitiilor dreptului comunitar nu dispenseaza Statele membre de obligatia de a elimina din ordinea lor juridica interna dispozitiile incompatibile cu dreptul comunitar? ?-? n cazul n care hotarrea Curtii constata incompatibilitatea cu Tratatul a anumitor dispozitii legislative dintr-un Stat membru, ea implica, pentru autoritatile care exercita puterea legislativa, obligatia de a modifica dispozitiile respective, ntr-o maniera conforma cu exigentele dreptului comunitar? , ceea ce releva clar si caracterul obligatoriu al jurisprudentei comunitare.Asadar, legislatorul national trebuie sa puna n armonie dreptul procedural cu dreptul european si este dator sa se supuna deciziilor CJCE, care a statuat ca, n principiu, ?conditiile procedurale impuse n dreptul intern nu vor trebui sa faca practic imposibila exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridica comunitara? .Doctrina a accentuat, nsa, ca ?aceste exigente procedurale comunitare trebuie sa fie apreciate n functie de exigentele Conventiei Europene a Drepturilor Omului? , n mod special cele de ?echitate?, ?celeritate?, ?impartialitate?, si de ?legalitate?, implicate de notiunea unei ?proceduri echitabile? definita n art. 6 al Conventiei. De altfel, n jurisprudenta CEDO s-a decis ca exigenta de ?legalitate? include ?preeminenta dreptului?, trasatura inerenta a unui proces echitabil si o componenta esentiala a notiunii ?prevazuta de lege? definita n art. 8 al. 2, 9, 10 si 11 ale aceleiasi Conventii. b. Garantarea protectiei judiciare eficace a drepturilor individuale, conferite de dreptul comunitar particularilor, constituie misiunea fundamentala a autoritatilor Statelor membre, judecatorul national fiind acela care aplica norma comunitara, eliminnd-o, cnd e cazul, pe cea interna, incompatibila.O astfel de autoritate conferita judecatorului national ?constituie, n realitate, o consacrare a plenitudinii sale de competente ca judecator comunitar? .Principiile jurisprudentiale care ilustreaza complementaritatea n alegerea masurilor eficace, ntre legislator si judecator, ct si ntre dreptul comunitar si Conventia Europeana a drepturilor Omului (CEDO), constituie ?borne precise? pentru ?iluminarea? dreptului procedural intern si, inerent, a judecatorului national, care exercita controlul deplin si efectiv al aplicarii si respectarii dreptului comunitar.1.1.3. Elemente cadru de compozabilitate a puterii judiciare interne cu exigentele comunitareUnele coordonate generale ale sistemului judiciar intern de compatibilitate cu cel european:a. O putere judiciara independenta si un corp de magistrati de cariera apt sa preia si sa aplice acquis-ul comunitar;b. O putere judiciara aflata ntr-o adevarata cursa de pregatire si de nsusire a dreptului comunitar si a celui european al drepturilor omului;c. O organizare judiciara moderna si compatibila cu standardele europene;d. Un mecanism de competente si proceduri judiciare simplificate, transparente, eficace si operative si mai putin costisitoare;e. O puternica autoguvernare administrativa a puterii judecatoresti, care sa garanteze independenta si functionalitatea acesteia n deplin acord cu principiile si exigentele europene, asigurnd ncrederea a cetatenilor n judecatorul national si n responsabilitatea sa de judecator comunitar.1.2. Responsabilitatea judecatorului national factor primordial n asigurarea eficacitatii puterii judiciare. Consideratii principalen calitatea sa de judecator comunitar, judecatorul national este, fara ndoiala, liantul ntre principiul autonomiei institutionale a Statelor membre, pe de o parte, si limitele acestui principiu cuprinse n notiunea efectului util al dreptului comunitar, n nediscriminarea procedurala, n respectul exigentelor sau regulilor procedurale comunitare, pe de alta parte. Pe acest fond, se contureaza responsabilitatile specifice ce-i revin judecatorului national. 1.2.1. Cooperarea loiala cu institutiile comunitareCooperarea loiala cu institutiile comunitatii constituie, conform art. 5 TCE, una din supremele obligatii ale judecatorului national, caci ea consta n ?legatura directa si speciala a institutiilor comunitare cu autoritatile judiciare ale Statelor membre, nsarcinate sa vegheze la aplicarea si respectarea dreptului comunitar n ordinea juridica nationala? .1.2.2. Interpretarea dreptului procedural national conform cu dreptul europeanPrincipiul interpretarii dreptului procedural national conform dreptului comunitar constituie corolarul obligatiilor judecatorului national, n aplicarea normei comunitare. ? Jurisdictia nationala este tinuta sa interpreteze dreptul sau national n lumina textului si finalitatii directivei pentru a atinge rezultatul vizat de art. 189 par. 3 al Tratatului CEE? .Aplicnd consecintele concrete ale acestui principiu, ntr-o cauza mai delicata, Curtea de Justitie a relevat , n replica la hotarrea judecatorului de prima instanta si a celui spaniol de instructie, ca ?acesta din urma rebuia sa lase neaplicata o lege spaniola din 1951 relativa la regimul juridic al societatilor anonime, care era incompatibila cu directiva nr. 68/1951 a Consliului, n materie de drept al societatilor?.1.2.3. Excluderea regulilor procedurale nationale contrare dreptului comunitarObligatia imperativa a judecatorului national de a nu aplica regula procedurala nationala contrara dreptului comunitar, este una din responsabilitatile specifice ale judecatorului, ilustrata la nivel de principiu, n hotarrea Simmenthal din 9.03.1978 a Curtii de Justitie: ?n virtutea principiului prioritatii dreptului comunitar, dispozitiile Tratatului, ale actelor institutiilor direct aplicabile au ca efect, n raporturile cu dreptul intern al Statelor membre, nu numai de a face inaplicabile de plin drept orice dispozitie contrara din legislatia nationala existenta, dar si de a determina ca aceste dispozitii si acte comunitare sa faca parte integranta, cu rang de prioritate, din ordinea juridica aplicabila pe teritoriul fiecaruia din Statele membre si de a mpiedica formarea valida de noi acte legislative nationale n masura n care ele vor fi incompatibile cu normele comunitare?.Asadar, de principiu, orice judecator national sesizat n cadrul competentei sale, are obligatia de a aplica integral dispozitiile dreptului comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le confera particularilor, lasnd inaplicabile toate dispozitiile, eventual contrare, ale legii nationale, fie anterioare sau posterioare regulii comunitare.n final, Curtea a decis ferm (n speta Simmenthal, citata mai sus) ca ?judecatorul national, nsarcinat sa aplice, n cadrul competentei sale, dispozitiile dreptului comunitar, are obligatia de a asigura deplin efect acestor norme lasnd la nevoie neaplicata, prin propria sa autoritate, orice dispozitie contrara din legislatia nationala, chiar posterioara, fara a fi legat de eliminarea ei prealabila pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constitutional?.1.2.4. Facilitatea accesului liber al individului la drepturile garantate n dreptul comunitarFacilitarea accesului individului la drepturile garantate n dreptul comunitar, constituie o alta responsabilitate specifica a judecatorului national.n raport cu dreptul national, regulile dreptului comunitar au un caracter de ordine publica, astfel ca, n cercetarea si judecarea unei cauze, judecatorul national este tinut sa examineze din oficiu incidenta lor. Asa de exemplu, n caz de examinarea validitatii unui contract, judecatorul national are obligatia sa verifice daca dreptul comunitar al concurentei, aplicabil raporturilor dintre particulari a fost respectat.El va verifica, de asemenea, din oficiu, respectarea principiului nediscriminarii fondat pe nationalitate, precum si legalitatea comunitara a unui contract de munca s.a.?Accesul individului la drepturile garantate de dreptul comunitar, care are un rol decisiv n constructia comunitara, ramne platonica daca revendicarile individuale nu au fost efectiv si concret solutionate de judecator? ?1.2.5 ndeplinirea de catre judecator national, a obligatiilor ce-i revin din efectul util al dreptului comunitarEfectul util al dreptului comunitar creeaza si impune si alte obligatii n sarcina judecatorului national, n calitatea sa de judecator comunitar, sistematizate, cu maiestrie, de doctrina dreptului comunitar :-obligatia de a face tot ceea ce este necesar, pentru eliminarea dispozitiilor normative nationale care se opun eficacitatii depline a normelor comunitare;-obligatia de a aplica principiul, inerent sistemului Tratatului CEE, dupa care Statele membre sunt obligate sa repare pabugele cauzate particularilor prin ncalcarile imputabile ale dreptului comunitar;-obligatia de a recunoaste, n anumite circumstante, efectul direct al directivelor, netranspuse n dreptul national;-obligatia de a ordona masuri provizorii, chiar si contrare dreptului national, n vederea protectiei eficace a drepturilor individuale fondate pe dreptul comunitar s.a.n mod evident, configuratia principala a responsabilitatilor specifice ce revin judecatorului national si redefinirea jurisdictiei nationale n cadrul exigentelor dreptului comunitar, ne nfatiseaza clar concluzia recunosterii unei plenitudini de competenta si de jurisdictie a judecatorului national n calitatea sa de judecator comunitar.De asemenea, observam ca, paralel cu aceasta progresiva ?comunitarizare?, care fondeaza competentele jurisdictionale ale judecatorului national, asistam si la un proces de interactiune ntre jurisdictiile nationale si jurisdictia comunitara, fenomen care, n ultimii ani, a dobndit noi dimensiuni, n special n domeniul drepturilor noului, generate, mai ales, de ?fecundarea reciproca a dreptului comunitar si a Conventiei europene a drepturilor Omului? .Subsectiunea a 2-a Eurocompatibilitatea normativa si jurisprudentiala a sistemului judiciar romnRolul judecatorului comunitar, ntr-un sistem caracterizat, nca, prin multiple carente legislative, este de a pune n valoare regulile generale si principiile care permit, n orice caz, de a mentine o ordine elementara si de a asigura protectia valorilor esentiale, ca libera circulatie a marfurilor, eliminarea discriminarilor de nationalitate si respectarea conditiei loiale a concurentei .2.1. Dreptul european implica revizuirea substantiala a organizarii judiciare 2.1.1. Unele argumente pentru reexaminarea dreptului proceduralCum s-a aratat, n materie de drept procedural si organizare judiciara, Statele membre sunt n principiu libere sa legifereze, ceea ce constituie principiul autonomiei institutionale.Totusi, acest principiu are limitele sale, impuse de dreptul comunitar si care constau n:-responsabilitatea legislatorului national de a garanta protectia judiciara eficace a drepturilor individuale conferite de dreptul comunitar,-transparenta dreptului procedural national,-cerinta ca judecatorul national sa asigure, prin toate mijloacele, efectul util al dreptului comunitar,-realizarea postulatului nediscriminarii procedurale si-respectarea exigentelor si regulilor procedurale comunitare impuse prin jurisprudenta Curtii de Justitie.Asadar, numai printr-un efort legislativ se poate realiza direct integrarea procedurala armonioasa a ordinii juridice interne n ordinea juridica comunitara, caci numai Constituanta si legislatorul national pot transpune aceste obiective si, deci, asigura ca judecatorul national sa-si exercite noile responsabilitati specifice de judecator comunitar.Aceste principii si obiective constituie ?balize procedurale? care trebuie sa orienteze ameliorarea dreptului procedural national si sa-l faca direct compatibil cu cel european, astfel nct acesta din urma sa poata fi invocat si aplicat prin caile judiciare nationale.2.1.2. Unele directii de reforma a dreptului judiciar si procedural nationala. Individualizarea si ameliorarea statutului procedural al dreptului europeanEste evident ca dreptul procedural romn este marcat de o vadita lipsa de transparenta si unitate a reglementarii relative la mijloacele procesuale de drept international, cu referire speciala la caile de atac.Aceasta implica, obligatoriu, ca n procedura judiciara interna sa-si gaseasca locul, n mod explicit si uniform mijloacele dreptului european ori caile de atac ordinare si extraordinare, n deplina concordanta cu statutul constitutional al dreptului international.Ct timp, prin art. 11 al. 2 din Constitutia Romniei, dreptul international (ratificat conform legii nationale) face parte din dreptul intern, iar prin art. 20 al. 2 se consacra si garanteaza primatul dreptului international al drepturilor omului, nu se poate admite lipsa mijloacelor procedurale, explicite si unitare, de aplicare, egala cu dreptul national.Pe de alta parte, principiile prioritatii dreptului comunitar si efectului direct si util al acestuia n dreptul intern, consacrate, de asemenea n Constitutia revizuita, impun aceeasi obligatie din partea legislatorului romn.Interesanta si utila ni se pare experienta Elvetiei, amplu ilustrata de prof. O. Jacot Guillermod, judecator federal (n lucrarea citata frecvent n acest studiu), care, fara a fi membra al UE sau n proces de preaderare, nca din anii 1990, a trecut la o revizuire constitutionala si a dreptului procedural intern, totala, pentru compatibilizarea cu dreptul european si pentru asigurarea deplina a calitatii judecatorului national de judecator comunitar.Romnia, ca si Elvetia, a ratificat la 20.06.1994, CEDO, iar jurisprudenta Curtii de la Strasbourg a devenit astfel obligatorie, impunnd, deci, armonizarea constitutionala si legislativa a dreptului romn, inclusiv a celui procedural (sau n primul rnd).Dispozitiile art. 13 din CEDO si jurisprudenta recenta a Curtii obliga Statele membre sa-si instituie un mijloc procedural national specific de remediere a ncalcarilor irevocabile ale drepturilor fundamentale, adica a unui recurs eficace, de natura a nlatura violarea dreptului si a preveni sesizarea Curtii de la Strasbourg. De la decizia Kudla (2000) au fost pronuntate numeroase alte decizii ale CEDO contra Greciei, Sloveniei, Slovaciei, Irlandei s.a., obligndu-le la daune si la mbunatatirea dreptului procedural national; cu toate acestea, si n pofida unor semnale ale doctrinei , legislatorul romn este, nca ?imun? la aceste reforme care sa asigure un tratament procedural national nediscriminatoriu pentru dreptul european n raport cu cel intern.a.1. Preeminenta principiului susidiaritatii. Noi semnificatii n jurisprudenta CEDOJurisprudenta CEDO a statuat, n mod constant, ca principiul subsidiaritatii este strns legat de epuizarea prealabila a cailor interne de atac, conform art. 35-1 din Conventie, precum si de existenta unei cai de atac efective n fata unei instante nationale, potrivit art. 13. De fiecare data Curtea a reafirmat aceasta preeminenta, iar n cauza Kudla contra Poloniei ea a dat noi semnificatii aplicarii art. 13 din Conventie, n sensul ca ?autoritatile nationale au, n primul rnd, competenta de punere n valoare si de sanctionare a ncalcarii drepturilor si libertatilor garantate?.Asadar, mecanismul plngerii n fata Curtii are, n mod necesar, un caracter subsidiar n raport de sistemele nationale de protectie a drepturilor omului, principiu expres consacrat prin art. 13 si 35 al. 1 din Conventie.Jurisprudenta CEDO n anii 2001-2004 a pus n lumina o alta latura a preeminentei subsidiaritatii, care priveste ?luarea n considerare a realitatilor vietii internationale si a multiplelor sale implicatii, viznd un sistem de protectie eficace, care se nscrie pe deplin n contextul cooperarii ntre state? .Un alt exemplu al preeminentei subsidiaritatii, n scopul de a putea circumscrie semnificatia exacta a angajamentelor asumate de state n virtutea Conventiei, este acela al sistemului imunitatilor recunoscute n dreptul international, a carui aplicare poate sa se rasfrnga asupra continutului unui drept garantat, cum ar fi dreptul la accesul efectiv la justitie. ?Acordarea imunitatii suverane n favoarea unui stat n cadrul unei proceduri civile urmareste un scop legitim, care tine de dreptul international si are drept ratiune favorizarea curtoaziei si bunelor relatii ntre State, gratie respectului fata de suveranitatea altui Stat? .a.2. Noua jurisprudenta n aplicarea art. 13 din Conventie. Dreptul la un recurs efectiv nationalConform articolului 13 al CEDO, ?Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta Conventie au fost ncalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cnd ncalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat n exercitarea atributiilor lor oficiale?.?Potrivit obiectului si scopului conventiei, asa cum se desprind din art. 1 al acesteia, fiecare stat contractant ?trebuie sa asigure, n cadrul ordinii sale interne, exercitiul drepturilor si libertatilor garantate. Este fundamental pentru mecanismul de protectie stabilit prin conventie, ca nsesi sistemele nationale, sa permita corectarea violarilor comise, Curtea exercitnd controlul sau, cu rspectarea principiului subsidiaritatii? ??Curtea a accentuat acest principiu, instituit de art. 13 si a decis ca obligatia Statelor de a oferi o cale de atac acopera si problemele legate de durata proceselor prevazute n art. 6 din Conventie.Ea a statuat ca obiectul art. 13 consta n furnizarea unui mijloc prin care justitiabilii sa poata obtine, la nivel national, ndreptarea violarilor drepturilor garantate de Conventie, nainte de a pune n miscare mecanismul international al plngerii CEDO .?Chiar daca, pentru moment, nu exista nca, n ordinele juridice ale Statelor contractante un sistem predominant n materia recursului ??menit sa denunte durata excesiva a procedurilor, putem gasi n jurisprudenta Curtii, privitoare la epuizarea cailor interne de atac, exemple care sa demonstreze ca nu este imposibila crearea unei asemenea cai de atac, precum si de a le face sa functioneze de o maniera efectiva? .Obiectivul fundamental al sistemului Conventiei este de ?a face astfel nct cetatenii europeni, n ntreaga comunitate conventionala, sa poata sa-si valorifice, n mod deplin, n cadrul propriei lor ordini juridice interne, drepturile recunoscute de Conventie? .Aceste principii jurisprudentiale au servit drept fundament pentru deciziile Curtii n anii 2001-2004 n care se releva ca exista, totusi, n anumite sisteme juridice, cai de atac interne care permit justitiabilului sa se plnga, de exemplu, de durata excesiva a unei proceduri n fata instantelor nationale, apreciind ca un reclamant ar trebui sa se prevaleze de aceste cai de atac, nainte de a se adresa Curtii.n acest sens este edificatoare hotarrea din 10 aprilie 2003 a Curtii, n aplicarea art. 13, n cauza Konti, Arvanti contra Greciei, n care se arata ca: ?Procesul a durat, practic, 15 ani. Curtea a decis, n unanimitate, ca a fost violat art. 13, n masura n care, nici un recurs efectiv nu era disponibil n dreptul intern elen pentru a denunta durata excesiva a unei proceduri judiciare?. (Hot. din 10.04.2003, n dosarul 53401/1999, Sectiunea I).n acelasi mod s-a pronuntat Curtea si n alte cauze, precum decizia din 29.04.2003 n cauza Zavoloka contra Letoniei (hot. nr. 58447/2000), hot. din 8.04.2003 privind cauza Slovak contra Slovaciei (dosar nr. 57983/2000) s.a. b. Unificarea cailor de atac ordinare si asigurarea simplificarii dreptului procedural national, a transparentei sale si a celeritatii procedurilor judiciare, constituie o alta exigenta a dreptului european.c. Valorizarea cailor de atac procedurale si asigurarea manifestarii depline a dreptului european n orice tip de contencios national, sunt de natura a evita discriminarile procedurale si de a respecta regulile procedurale comunitare .Aceasta contribuie la realizarea protectiei judiciare eficace a drepturilor individuale conferite n dreptul comunitar si la ntarirea caracterului subsidiar al acestuia, deci, la afirmarea ?recursului de drept public?, aplicarea sa fiind o problema evidenta de ordine publica.d. Necesitatea reexaminarii principiului publicitatii procedurii si al publicitatii pronuntarii hotarrii, consacrat de art. 6 din CEDO, ridica unele probleme serioase n practica.Problema pronuntarii hotarrii n sedinta publica nu lasa loc unor interpretari literale, CEDO punnd accentul pe elementul substantial al protectiei eficace a dreptului la un proces echitabil . Dar, chstiunea publicitatii procedurii, adica a dezbaterilor si, deci, obligativitatea sedintelor publice, indiferent de gradul de jurisdictie (prima instanta, apel, recurs sau alte cai extraordinare de atac) genereaza serioase dificultati de ordin practic si, mai ales, nu ?produce? celeritatea procedurilor.Totusi CEDO a decis ca la ?regula publicitatii sedintelor poate sa se renunte prin vointa partilor? , desi, Curtea ntr-o alta decizie, mai veche , arata ca ?fara ndoiala natura anumitor drepturi garantate de Conventie exclude posibilitatea de a se abandona exercitarea lor?e. Dreptul european si necesitatea revizuirii constitutiei si a legilor judiciareConventia Europeana a drepturilor omului si Constitutia UE (iunie 2004) constituie cele doua acte fundamentale ale dreptului european care trebuie sa ghideze riguros strategia Statelor membre n opera de revizuire constitutionala si legislativa nationala, n general.Dar, aceste ?centre de iradiere? normativa supranationala ?ating? substantial si constitutiile celorlalte state europene, si, mai ales, a celor care se afla n plin proces de preaderare la UE.De altfel, unele dispozitii introduse n Constitutia Romniei prin recenta lege de revizuire, aprobata prin referendum, anunta viitoarea interventie a legislatorului constituant, care, nsa, va trebui sa urmeze, neabatut, ?traseul? nou fixat de Constitutia UE, adoptata deja, a carei ratificare, timp de 2 ani, dupa semnare (20.11.2004-20.11.2006) se va finaliza naintea datei aderarii depline a Romniei (01.01.2007).Unificarea procedurilor judiciare, accentuarea eficacitatii garantarii accesului liber la justitie, a dreptului la un proces n timp rezonabil si a dreptului procedural transparent, sunt, nca, nerezolvate deplin, pentru a se pune n practica efectiv art. 6 al CEDO care are scopul de a ?proteja drepturile nu numai teoretice sau iluzorii, dar, mai ales, concrete si efective? .2.2. Eurocompatibilitatea jurisprudentiala prima urgenta a judecatorului nationalJurisprudenta curtilor de la Strasbourg si Luxemburg este obligatorie pentru Statele membre. ?Curtea de Justitie este singura competenta sa determine masura obligatorie a efectului dreptului comunitar?, iar n constitutiile statelor s-a prevazut, n corcondanta cu primatul dreptului comunitar si cu efectul util si direct al acestuia, obligativitatea jurisprudentei sale.De altfel, relativ la jurisprudenta CEDO, forta obligatorie a hotarrilor acestei curti rezulta, att din textul Conventiei, precum si din efectele lor n plan constitutional, legislativ si jurisprudential national, impuse si acceptate de statele supuse jurisdictiei CEDO.De aceea, prima urgenta a jurisdictiilor interne este compatibilizarea jurisprudentei lor cu cea a jurisdictiilor europene, un rol decisiv avndu-l curtile supreme din Statele membre, a caror deschidere catre asimilarea marilor tendinte jurisprudentiale europene trebuie sa stimuleze pe toti judecatorii nationali.Din pacate, cum s-a mai aratat , judecatorul romn nu poate beneficia de accesul sistematic si profesional la jurisprudenta celor doua instante europene; de altfel, nici hotarrile CEDO contra Romniei nu au format obiectul unui mecanism de comunicare si dezbatere, institutionalizat n sistemul judiciar romn.Subsectiunea a 3-aCoordonate majore ale dreptului european n raport cu judecatorul national. Concluzii3.1. Accesul individului la judecatorul national si la dreptul europeanAccesul individului la judecatorul national si la dreptul european constituie caracteristicile fundamentale si scopul primordial al actiunii conjugate a jurisdictiilor nationale si a celor europene.Pentru Curtea de Justitie a UE ?caracteristica esentiala a ordinii juridice comunitare implica prin definitia efectului direct dreptul particularilor de a invoca dreptul comunitar n fata judecatorului national? - care constituie, totodata, ?expresia unui principiu general al dreptului izvort din traditiile constitutionale comune ale Statelor membre? si care este, de asemenea, consacrat n art. 6 si 13 din CEDO.Curtea de la Strasbourg a subliniat, constant, importanta capitala a recunoasterii dreptului indiviului la o buna administrare a justitiei ntr-o societate democratica, garantarea dreptului la un proces echitabil figurnd ?printre principiile fundamentale ale oricarei societati democratice, n sensul Conventiei? .Apelul la jurisprudenta celor doua instante europene nu pune n pericol identitatea nationala si democratia Statelor membre, caci ele, dimpotriva, ?stimuleaza principiul sunsidiaritatii n protectia materiala si procedurala, solicita judecatorului national rol activ, ntr-un cadru procedural national adaptat exigentelor dreptului european, n scopul protectiei drepturilor omului care fac parte din identitatea culturala si democratica a Europenilor? .3.2. Contributia dreptului european la formarea judecatorului nationalDreptul european, n mod evident, contribuie la ?mbogatirea? culturala si juridica a judecatorului national. ?Dreptul comunitar nu este un drept strain, nici un drept exterior. Acest drept este propriu fiecaruia din Statele noastre, ca dreptul sau national; dar el are si aceasta particularitate de a fi, n acelasi timp, o valoare comuna pentru noi toti? .n aplicarea dreptului european, prin executia sa interna, n special de catre judecatorul national, prima responsabilitate a acestuia este de a executa cu buna credinta regulile sale (?pacta sunt servanda? - art. 26 din Conventia de la Viena asupra dreptului tratatelor). Pe de alta parte, primatul dreptului european si efectul sau util impun aplicarea directa de o maniera prezumata.Dreptul european solicita, nsa, si rolul creator al judecatorului, caci, n fata unei lacune eventuale, judecatorul national trebuie sa procedeze conform art. 31-33 ale Conventiei de la Viena si sa se inspire din solutiile consacrate de ?doctrina? dreptului european si din ?jurisprudenta? curtilor de la Strasbourg si Luxemburg.Asadar, astazi, judecatorul national, permanent n contact cu jurisprudenta europeana, reprezentata direct n plan intern, se afla ntr-o conditie interactiva creativa cu colegii sai europeni.Pentru judecatorul romn nsa, noutatea dreptului european, n special a celui comunitar constituie un serios ?obstacol tehnic al schimburilor jurisprudentiale? cu cele doua curti europene si, mai ales, al aplicarii efective a principiului subsidiaritatii, care constituie corolarul efectului util al dreptului european n ordinea juridica interna.3.3. Dreptul european este un mijloc esential de echilibrare a puterilorDoctrina a subliniat clar ca interpretarea europeana invita juristii, si n special judecatorii, sa aprofundeze raporturile dintre principiul primatului dreptului european si cel al separatiei puterilor n stat, ccea ce poate constitui punctul nevralgic al problematicii judecatorului national n fata dreptului european .Raportat la angajamentele internationale ale Statului, cele trei puteri (legislativa, executiva si judiciara) sunt ntr-o relatie noua (consimtita sau fortata), care le obliga sa adopte comportamente neconcurente, dar solidare, daca vor sa evite n interesul inclusiv al fiecareia dintre ele, incidenta, n cauza, a responsabilitatii internationale a statului .Ocupnd un loc central n aplicarea dreptului, judecatorul national este, nsa, garantul principal al executiei interne a tratatelor care leaga Romnia, iar principiul prioritatii dreptului international ntareste pozitia sa relativa n raport cu celelalte puteri n stat.3.4. Metamorfoza europeana a judecatorului national?Osmoza jurisprudentiala ntre judecatorul european si judecatorul national cnd ea exista? modifica putin, cte putin, viziunea, conform careia, fiecare dintre ei are propria functiune si produce o evidenta schimbare psihologica, care este cauza si, totodata, consecinta schimbarilor procedurale .n sistemul comunitar, cooperarea judiciara asigurata prin procedura prejudiciala (art. 177 TCE) are un rol central, iar metamorfoza judecatorului national se produce ca o consecinta directa, caci Curtea de Justitie nu fixeaza regulile procedurale nationale, ci enunta exigentele dreptului comunitar care trebuie satisfacute. ?Comunitarizarea? functiunii jurisdcictiilor nationale presupune nu numai penetrarea dreptului comunitar n ordinea juridica nationala, dar si transformarea progresiva a statutului judecatorului national, nsotita de o ?comunitarizare? imediata jurisprudentiala.n sistemul CEDO, metemorfoza judecatorului national este, nsa, punctuala, ntruct, ea se produce prin efectul direct al jurisprudentei de la Strasbourg. 3.5. ?Guvernarea judecatorilor? - un ?spectru? al expansiunii puterii judiciare?Spectrul guvernarii judecatorilor?, la nivel national si la nivel european, ?intriga, fascineaza si supara? . Potrivit lui Robert Leconst , ?judecatorul comunitar este, prin aceleasi tratate, obligat sa se plaseze n inima perspectivei dinamice a traseului lor, fara ca el sa depaseasca limitele naturale ale puterii judiciare El poate sa le dea tot sensul lor si sa determine ca toate dispozitiile acestor tratate sa produca numai consecintele utile, explicite sau implicite, pe care litera si spiritul lor le urmareste?. A considera secolul XX, trecut n istorie, ca ?secolul judecatorilor? este o apreciere excesiva, cea ce a subliniat si CEDO, ntr-o recenta hotarre , n care arata ca ?un exces de putere din partea judecatorului national poate constitui o violare a notiunii de lege, n sensul autonom al acestei notiuni din Conventie, si, totodata, o violare a principiului fundamental al preeminentei dreptului?.n sfrsit, reputatul doctrinar Pierre Pescatore (citat frecvent n prezentul studiu), ntr-o lucrare de referinta, nca de acum 30 de ani , raspunde energic criticilor obisnuite la adresa guvernarii judecatorilor: ?Aceasta formula grandilocventa, dorita de unii si repudiata de altii, este doar pronuntata adesea, fara a fi retinuta si, mai ales, demonstrata n concret. Ei afirma, pentru a fixa ideile, ca guvernarea judecatorilor a existat pentru jurisdictiile care au parasit, n deciziile lor terenul dreptului si a luat aceste decizii inspirate de consideratiuni politice. Conceptiile acestora se opun puterii politice dominante, pentru ca n-au nteles niciodata sa vorbeasca de guvernarea judecatorilor pentru a caracteriza servilismul justitiei fata de puterea politica n functie?.Este evident ca o sumara analiza a puterii judiciare din Romnia, n raport de cele relevate, ne nfatiseaza un cu totul alt ?tablou?, fara nici o asemanare cu cel ?pictat?, poantilist, n doctrina citata pentru alte locuri europene. Judecatorul romn nu este creator de lege, legislator, ci, dimpotriva, este actorul principal n aplicarea ei, al carui statut a fost decis, de regula, numai de puterea executiva, prin ordonante sau ordonante de urgenta, ori de cea legislativa.3.6. Ordinea publica europeana a drepturilor omului, garantata de judecator.Ordinea publica europeana a drepturilor omului, garantata de judecator, este cheia de bolta a unei constructii europene profund democratica.?Europa democratica si culturala (Consiliul Europei), Europa Drepturilor Omului (CEDO), Europa comunitara (Uniunea Europeana), Europa liberului schimb (AELS-acordurile bilaterale), Spatiul Economic European (SEE) si pan-Europa (CSCE), constituie un ansamblu care se afla la rascruce de drumuri? . n aceasta mare arhitectura institutionala europeana, judecatorul, cel national si cel european, are un rol ?modest, si totodata, capital?; dar are o contributie precisa, la protectia si dezvoltarea drepturilor omului, n spiritul art. 60 al CEDO si n raport de ncadrarea sa normativa, jurisprudentiala si organizationala.n acest cadru s-au subliniat mai multe pericole care ameninta viitoarea arhitectura a Europei juridice, ntre care, Roly Ryssdal, fostul presedinte al CEDO (pna n anul 1997), a relevat riscurile urmatoare :-redactarea mai multor cataloage de drepturi fundamentale,-aparitia mai multor sisteme de control concurente ;I-varietatea angajamentelor partilor contractante s.a.Dezvoltarea diferitelor standarde nationale de protectie a drepturilor omului, ca si criterii de aparare a dreptului comunitar pune n pericol integritatea ordinii juridice comunitare, n masura n care acest risc nu mai poate fi controlat de puterea judiciara europeana.Dreptul comunitar a asimilat Conventia (CEDO), iar Constitutia UE, adoptata la 18.06.2004, a preluat ntreaga Carta a drepturilor omului n UE, precum si Conventia, printr-o norma de trimitere expresa, astfel ca putem vorbi de caracterul comunitar al CEDO, care produce efecte uniforme ntarite n dreptul comunitar, ct si, direct, n ordinea juridica a fiecarui stat membru al UE.Pe de alta parte, majoritatea statelor membre n Consiliul Europei si parti la Conventie (inclusiv cele 25 de State membre ale UE) a ncorporat-o n ordinea juridica interna.Interpretarea sistematica si teleologica a Conventiei, consemnata primordial de Curtea de la Strasbourg, ca si alte principii, alaturi de crearea bazelor procedurale comunitare care limiteaza pe judecatorul national (efectul direct, prioritatea, controlul judiciar efectiv s.a.) constituie o autentica ordine publica a drepturilor omului n Europa. n acest cadru se contureaza, tot mai clar, un cadru de interpretare juridica consecventa si libera a jurisprudentelor nationale si europene, care stimuleaza preeminenta dreptului ntr-o Europa n care se afirma protectia optima a drepturilor omului. PARTEA IIJURISPRUDENTA COMUNITARACAPITOLUL IPRINCIPIILE GENERALE ALEDREPTULUI COMUNITARSECTIUNEA IORDINEA JURIDICA SI SUPREMATIADREPTULUI COMUNITAR1. Costa-Enel 6/64 1964,1251Spre deosebire de tratatele internationale obisnuite, Tratatul CEE si-a creat propria sa ordine juridica. Aceasta, odata cu intrarea n vigoare a tratatului, a devenit o parte integranta a ordinilor juridice ale statelor membre, pe care instantele acestora sunt obligate sa o respecte. Crend o Comunitate cu o durata nelimitata, avnd propriile sale institutii, propria sa personalitate juridica, propria sa capacitate juridica si capacitate de reprezentare pe plan international si, mai ales, puteri reale promovnd dintr-o limitare a suveranitatii sau dintr-un transfer al competentelor dinspre state spre Comunitate, statele membre si-au limitat drepturile suverane si au creat astfel un set de norme juridice care i obliga, att pe cetatenii lor, ct si pe ele nsele.Integrarea n sistemele normative ale fiecarui stat membru a prevederilor care provin de la Comunitate si, ntr-un mod mai general, termenii si spiritul Tratatului nu permit statelor, ca un corolar, sa acorda ntietate unei masuri unilaterale si ulterioare asupra unui sistem normativ acceptat de ele pe baza de reciprocitate. Prin urmare, o astfel de masura nu poate fi incompatibila cu acest sistem normativ. Sistemul juridic nascut din Tratat, izvor independent de drept, nu poate fi, din pricina naturii sale speciale si originale, surclasat de catre normele juridice interne, oricare ar fi forta lor juridica, fara a fi lipsit de caracterul sau de drept comunitar si fara ca nsasi fundamentul juridic al Comunitatii sa fie pus sub semnul ntrebarii.Transferul ntreprins de state de la sistemul lor normativ intern catre sistemul legal al Comunitatii n ceea ce priveste drepturile si obligatiile prevazute de Tratat implica o permanenta limitare a drepturilor suverane ale acestora.2. Walt Wilhelm 14/68 1969, 00011. Tratatul CEE a creat propria sa ordine juridica, integrata n ordinile juridice ale statelor membre, si care trebuie respectata de catre instantele acestora. Ar fi mpotriva naturii unei asemenea ordini sa permita statelor membre introducerea sau stabilirea unor masuri capabile sa afecteze eficienta practica a Tratatului.Forta obligatorie a Tratatului si a masurilor luate pentru aplicarea sa nu trebuie sa difere de la un stat la altul ca rezultat al masurilor interne, pentru ca functionarea sistemului comunitar sa nu fie mpiedicata si nici desavrsirea scopurilor Tratatului sa nu fie pusa n pericol.Prin urmare, conflictele dintre reglementarile Comunitatii si cele nationale trebuie sa fie rezolvate aplicnd principiul prioritatii dreptului comunitar.2. Atta vreme ct un regulament adoptat conform art. 87 (2)(e) din Tratat nu a dispus altfel, autoritatile nationale pot actiona mpotriva unei ntelegeri n conformitate cu legile lor nationale competente, chiar si atunci cnd o examinare a ntelegerii din punctul de vedere al conformitatii cu dreptul comunitar este pe rol n fata Comisiei, cu conditia totusi ca aplicarea dreptului national sa nu prejudicieze aplicarea deplina si uniforma a dreptului comunitar sau efectele masurilor luate pentru aplicarea sa. Daca existenta unor proceduri paralele antreneaza sanctiuni subsecvente, o exigenta generala a dreptului natural cere ca orice decizie anterioara care stabileste o pedeapsa sa fie luata n considerare atunci cnd se determina sanctiunea care se impune.3. Internationale Handelsgesellschaft 11/70 1970, 11251. Validitatea masurilor adoptate de catre institutiile Comunitatii poate fi interpretata numai n lumina dreptului comunitar. Dreptul nascut din Tratat, izvor independent de drept, nu poate fi din pricina naturii sale intime speciale si originale, surclasat de catre prevederile legale interne, oricare ar fi forta lor juridica, fara a fi lipsit de caracterul sau de drept comunitar si fara ca nsasi fundamentul juridic al Comunitatii sa fie pus sub semnul ntrebarii. Prin urmare, validitatea unei masuri comunitare sau efectul sau n interiorul unui stat membru nu pot fi afectate pe motivul ca ar contraveni fie drepturilor fundamentale, asa cum sunt ele definite de catre Constitutia acelui stat, fie principiilor structurii sale constitutionale (Hotarrea din 15 iulie 1964, Cauza 6/64, CJCE Rep. 1964, pag. 594).2. Respectarea drepturilor fundamentale este parte integranta a principiilor generale de drept aparate de catre Curtea de justitie. Protectia acordata unor asemenea drepturi, atta timp ct este inspirata de traditiile constitutionale comune statelor membre, trebuie sa fie asigurata n cadrul structurii si obiectivelor Comunitatii (Hotarrea din 12 noiembrie 1969, cauza 29/69, CJCE Rep. 1969, pag. 425).3. Cerinta din partea reglementarilor comunitatii n domeniul agriculturii ca posesorii licentelor de import-export sa fie obligati sa efectueze tranzactiile propuse sub conditia depunerii unei garantii constituie o metoda care este att necesara ct si adecvata scopurilor art. 40 (3) si 43 din Tratatul CEE, pentru a permite autoritatilor competente sa-si aleaga n modul cel mai eficient interventiile pe piata cerealelor. Sistemul garantiilor nu ncalca nici un drept fundamental.4. Conceptul de forta majora adoptat de catre reglementarile din domeniul agriculturii nu se limiteaza la imposibilitatea absoluta, ci trebuie nteles n sensul unor mprejurari neobisnuite, care scapa controlului importatorului sau exportatorului, si ale caror consecinte, n ciuda tuturor precautiilor, nu ar fi putut fi evitate dect cu pretul unui imens sacrificiu (Hotarrea din 11 iulie 1968, Cauza 4/68, CJCE Rep. 1968, pag. 563).5. Restrngnd posibilitatea renuntarii la obligatia de a exporta si limitnd dreptul la eliberarea garantiei la cazurile de forta majora, legiuitorul comunitar a adoptat o prevedere care, fara a impune o povara exagerata importatorilor sau exportatorilor este adecvata asigurarii functionarii normale a organizarii pietei de cereale n interesul general, asa cum este acesta definit n art. 39 din Tratat.4. Simmenthal II 106/77 1978, 06291. Curtea de justitie considera o cerere de pronuntare a unei hotarri premergatoare, n aplicarea art. 177 din Tratat, ca fiind adusa n mod justificat n fata sa, atta timp ct trimiterea nu a fost retrasa de catre instanta de la care emana si nici nu a fost casata de catre o instanta superioara.2. Aplicabilitatea directa a dreptului comunitar nseamna aplicarea deplina si uniforma a reglementarilor sale n toate statele membre, ncepnd cu data intrarii lor n vigoare si atta timp ct acestea continua sa fie n vigoare. Prevederile direct aplicabile sunt un izvor direct de drepturi si obligatii pentru toti cei pe care i afecteaza, fie state membre sau persoane fizice; aceasta consecinta priveste de asemenea orice instanta nationala a carei sarcina este, ca organ al unui stat membru, sa apere drepturile conferite persoanelor fizice de catre dreptul comunitar.3. n conformitate cu principiul primatului dreptului comunitar, relatia dintre prevederile Tratatului si masurile direct aplicabile de catre institutii, pe de o parte, si dreptul national al statelor membre, pe de alta parte, consta n faptul ca aceste prevederi si masuri nu numai ca prin intrarea lor n vigoare fac n mod automat inaplicabila orice prevedere contrara a dreptului national n vigoare dat, atta timp ct ele fac parte integranta din ordinea juridica aplicabila pe teritoriul fiecarui stat membru si primeaza n raport cu normele nationale ale acesteia, ele mpiedica totodata adoptarea valabila a unor noi masuri legislative nationale n masura n care ele ar fi incompatibile cu prevederile Comunitatii.Daca s-ar admite ca masurile legislative nationale care ncalca domeniul n care Comunitatea si exercita puterea legislativa sau care sunt ntr-un alt mod incompatibile cu prevederile dreptului comunitar, au avut vreun efect valabil, s-ar ajunge la negarea n aceeasi masura a eficientei obligatiilor asumate neconditionat si irevocabil de catre statele membre n temeiul Tratatului, periclitndu-se astfel nsasi fundamentele Comunitatii.4. O instanta nationala chemata, n limitele propriei sale competente, sa aplice prevederile dreptului comunitar, are obligatia sa asigure efectul deplin al acestor dispozitii, refuznd chiar din oficiu, daca este necesar, sa aplice orice prevedere contrara din dreptul intern, chiar adoptata ulterior normei comunitare, si nu este nevoie ca instanta sa solicite sau sa astepte mai nti abrogarea unor astfel de prevederi pe cai legislative sau constitutionale.SECTIUNEA A II-AEFECTUL DIRECT SI APLICABILITATEA IMEDIATA SI UNIFORMA A DREPTULUI COMUNITAR1. Van Gend & Loos 26/62 1963, 00011. Pentru a investi Curtea cu pronuntarea unei hotarri premergatoare este nevoie numai ca problema ridicata sa intereseze n mod clar interpretarea Tratatului.2. Consideratiile care ar fi putut conduce o instanta nationala n alegerea problemelor pe care sa le trimita Curtii, ca si greutatea pe care instanta nationala o atribuie unor astfel de probleme n contextul unei cauze cu care este sesizata, sunt excluse de la examinarea de catre Curte atunci cnd se ia n considerare o cerere pentru pronuntarea unei hotarri premergatoare.3. CEE constituie o noua ordine legala a dreptului international n beneficiul careia statele si-au limitat drepturile lor suverane, fie si n domenii restrnse, iar cei care trebuie sa se supuna acestei ordini include nu doar statele membre, ci si cetatenii acestora.Independent de legislatia statelor membre, dreptul comunitar nu impune doar obligatii indivizilor, ci trebuie sa le confere drepturi care devin parte din mostenirea lor legala. Aceste drepturi nu apar doar acolo unde sunt n mod expres garantate de catre Tratat, dar si ca urmare a obligatiilor pe care Tratatul le impune ntr-un mod bine definit indivizilor, ca si statelor membre si institutiilor Comunitatii.4. Faptul ca articolele 169 si 170 din Tratatul CEE mputernicesc Comisia si statele membre sa aduca n fata Curtii un stat care nu si-a ndeplinit obligatiile, nu priveaza indivizii de dreptul de a invoca aceleasi obligatii, daca este cazul, n fata unei instante nationale.5. Conform spiritului, schemei generale si modului de redactare al Tratatului CEE, art. 12 trebuie interpretat ca producnd efecte directe si crend drepturi individuale pe care instantele nationale trebuie sa le apere.6. Rezulta din modul de redactare si structura generala a art. 12 din Tratat ca pentru a stabili daca taxele si costurile vamale cu efect echivalent au fost marite contrar interdictiei continute n articolul mai sus amintit, trebuie sa se ia n considerare taxele si costurile vamale efectiv aplicate de catre statele membre si data intrarii n vigoare a Tratatului.7. Acolo unde, dupa intrarea n vigoare a Tratatului, aceluiasi produs i se aplica o taxa vamala mai mare, fara a se tine cont daca aceasta crestere reala a ratei taxelor vamale sau dintr-o reasezare a tarifului avnd ca rezultat clasificarea produsului la un articol cu taxe mai mari, o asemenea crestere este ilegala conform art. 12 al Tratatului CEE.2. Grad 9/70 1970, 08251. A exclude de principiu ca persoanele interesate pot sa invoce obligatia impusa de o decizie ar fi incompatibil cu efectul obligatoriu atribuit deciziilor de catre art. 189. Mai ales n cauzele n care, de exemplu, autoritatile Comunitatii au impus, printr-o decizie, a obligatiei pentru un stat membru sau toate statele membre de a actiona ntr-un anumit mod, efectul util al unei asemenea masuri ar fi diminuat daca cetatenii acelui stat nu ar putea sa o invoce n fata instantelor, iar instantele nationale nu ar putea sa ia n considerare ca parte a dreptului comunitar. Cu toate ca efectele unei decizii nu pot sa fie identice cu cele ale unei dispozitii dintr-o reglementare comunitara, aceasta diferenta nu exclude ca rezultatul final, si anume dreptul individului de a invoca masura n fata instantelor, sa poata fi acelasi cu cel al unei prevederi direct aplicabile a unei reglementari. Prin urmare n fiecare cauza trebuie sa se cerceteze n ce masura natura, istoricul elaborarii si modul de redactare al prevederii n chestiune arata ca aceasta este apta sa produca efecte directe n raporturile juridice dintre destinatarului actului si terti.2. Al doilea alineat al art. 4 din Decizia Consiliului din 13 mai 1965, care interzice statelor membre sa aplice sistemul comun de impozit pe profit n acelasi timp cu taxele specifice percepute n locul impozitului pe profit, este n masura mpreuna cu prevederile Directivelor Consiliului din 11 aprilie 1967 si 9 decembrie 1969 sa produca efecte directe n raporturile juridice dintre statele membre carora li se adreseaza decizia, pe de o parte, si persoanelor fizice si juridice resortisante pe teritoriul lor, pe de alta parte, si sa creeze pentru acestea din urma dreptul de a invoca aceste prevederi n fata instantei.3. Nu este de competenta Curtii, n procedura stabilita de art. 177 din Tratatul CEE, sa aprecieze din punctul de vedere al dreptului comunitar, caracteristicile unei masuri adoptate de catre unul din statele membre. Pe de alta parte, tine de competenta sa sa interpreteze prevederea relevanta a dreptului comunitar pentru a da posibilitatea instantei nationale sa o aplice corect la masura n chestiune.3. Schlter 9/73 1973, 11351. Puterile conferite de catre art. 40 si 43 (2) din Tratat pentru implementarea politicii agricole comune nu se refera doar la masuri structurale, ci se extinde de asemenea la orice interventie economica imediata pe termen scurt, necesara n aceasta sfera a productiei. Consiliul este mputernicit, n plus, sa introduca recurs conform procedurilor decizionale prevazute n acest sens.Pe de alta parte, din moment ce art. 103 se refera la politicile de conjunctura ale statelor membre, nu priveste acele domenii care fac deja obiectul legislatiei comunitare, cum ar fi organizarea pietelor agricole. Obiectul real al art. 103 este coordonarea politicii de conjunctura a statelor membre si adoptarea unor masuri comune adecvate.Lund n considerare situatia monetara din momentul n care au fost adoptate masurile contestate, precum si faptul ca politica agricola comuna nu continea nici o prevedere adecvata prezentei cauze, care sa permita luarea masurilor necesare pentru a reglementa asemenea situatii monetare, Consiliul a facut n mod justificat uz temporar de competentele conferite lui de art. 103 al Tratatului.2. Art. 103 nu mpiedica institutiile comunitatii sa aiba competenta de a introduce, fara sa aduca atingere altor proceduri stabilite n Tratat, orice masuri de conjunctura care ar putea fi necesare pentru protejarea obiectivelor Tratatului. Consiliul va alege n fiecare caz n parte forma pe care o va considera cea mai potrivita masurii n cauza.3. Chiar daca institutiile comunitatii trebuie sa se asigure, n exercitiul competentelor pe care le au, ca sumele cu care sunt impozitati operatorii comerciali nu sunt mai mari dect este necesar pentru atingerea scopului pe care autoritatile l au de ndeplinit, aceasta nu nseamna neaparat ca aceasta obligatie trebuie interpretata n raport cu situatia speciala al vreunui anumit grup de operatori. Validitatea actelor institutiilor, n ceea ce priveste semnificatia art. 177 din Tratat, nu poate fi raportata la nici o norma de drept international, n afara de cazul n care acea norma este obligatorie pentru Comunitate si capabila de a crea drepturi pe care partile interesate sa le poata folosi ntr-o instanta.4. Art. II al Acordului general privind tarifele si comertul (GATT) nu poate conferi membrilor Comunitatii dreptul de a-l invoca ntr-o instanta.5. Referirea la taxa vamala consolidata sub titlul taxe vamale convenite din Tariful Vamal Comun este n masura sa dea nastere unor drepturi pe care asemenea parti sa le foloseasca ntr-o instanta, din moment ce acesta este parte dintr-o reglementare a Comunitatii. Referinta este clara si precisa n sine si nu lasa nici o marja de apreciere autoritatilor care trebuie sa o aplice.6. Nici art. 5 si 107 din Tratat (atta vreme ct procedurile stabilite n art. 3 lit. g nu au fost aplicate) si nici Rezolutia adoptata de catre Consiliu si de catre reprezentantii guvernelor statelor membre la 22 martie 1971, privind stabilirea etapelor realizarii unei uniuni economice si monetare, nu pot fi interpretate ca impunnd, prin ele nsele, statelor membre o interdictie mpotriva modificarii paritatii cursului de schimb al monedelor lor altfel dect prin stabilirea unei noi paritati fixe, care ar putea fi invocata de catre partile interesate n fata instantelor nationale.7. Sumele compensatorii sunt masuri comunitare care, chiar daca constituie o mpartire a pietei, servesc la compensarea variatiilor ratelor de schimb fluctuante si, n felul acesta, ajuta la pastrarea fluxului normal al comertului cu produse n conditiile exceptionale temporar create de situatia monetara.Obiectul lor este de a preveni colapsul sistemului interventionist stabilit de dreptul comunitar n statul membru afectat.Acestea nu au fost sarcini stabilite de catre statele membre n mod unilateral, ci masuri comunitare care, avnd n vedere mprejurarile exceptionale de moment, sunt permise n cadrul politicii agricole comune.4. Walrave & Koch 36/74 1974, 14051. Practicarea sportului cade sub incidenta dreptului comunitar numai n masura n care constituie o activitate economica n ntelesul art. 2 din Tratat.2. Interzicerea discriminarii pe baza de cetatenie n domeniul activitatilor economice care au caracterul unui contract de munca sau al serviciilor remunerate acopera toate muncile sau serviciile indiferent de natura exacta a raporturilor juridice n cadrul carora sunt desfasurate asemenea activitati.3. Interzicerea discriminarii bazata pe cetatenie nu afecteaza componenta echipelor sportive, mai ales a echipelor nationale, a caror constituire este o problema de pur interes sportiv si prin urmare nu are nimic de-a face cu activitatea economica.4. Interzicerea discriminarii nu se aplica doar la activitatea autoritatilor publice, ci se extinde de asemenea la regulile de orice alta natura menite sa guverneze ntr-un mod general folosirea fortei de munca platite si furnizarea de servicii.5. Regula nediscriminarii se aplica tuturor raporturilor juridice socotite ca stabilite pe teritoriul Comunitatii, fie din punctul de vedere al locului unde se nasc, fie din punctul de vedere al locului n care si produc efectele.6. Primul alineat al art. 59 creeaza drepturi individuale pe care instantele nationale trebuie sa le apere, cel putin n masura n care se refera la abolirea oricarei discriminari pe baza de cetatenie. 5. Defrenne 43/75 1976, 04551. Principiul ca femeile si barbatii trebuie sa fie platiti n mod egal, stabilit de catre art. 119, constituie unul din fundamentele Comunitatii. El poate fi invocat n fata instantelor nationale. Aceste instante au datoria de a asigura apararea drepturilor pe care aceasta prevedere le-o acorda persoanelor fizice, mai ales n cazul acelor forme de discriminare care si au izvorul direct n prevederile legislative sau n contractele colective de munca, ca si n cazurile n care barbatii si femeile sunt platiti n mod diferit pentru o munca egala prestata n aceeasi institutie sau serviciu, fie ele private sau publice.2. (a) Aplicarea principiului ca barbatii si femeile trebuie sa fie platiti n mod egal ar fi trebuit sa fie pe deplin asigurata de catre primele state membre de la 1 ianuarie 1962, sfrsitul primei etape a perioadei tranzitorii. Fara a aduce prejudicii posibilelor sale efecte n ce priveste ncurajarea si accelerarea deplinei implementari a art. 119, Rezolutia statelor membre din 31 decembrie 1961 nu a reusit sa faca nici o modificare pertinenta a limitei de timp fixata de Tratat. n afara unor prevederi specifice, Tratatul poate fi modificat doar prin procedura de amendament ndeplinita conform art. 236.(b) n absenta prevederilor tranzitorii, principiul ca barbatii si femeile trebuie sa fie platiti n mod egal a functionat pe deplin n noile state membre de la intrarea n vigoare a Tratatului de aderare, adica de la 1 ianuarie 1973. Directiva Consiliului nr. 75/117 nu a putut diminua efectul art. 119 si nici modifica efectul sau n timp.3. Considerente importante tinnd de principiul certitudinii juridice, care afecteaza toate interesele implicate, att publice ct si private, fac imposibila n principiu redeschiderea problemei platii n ce priveste perioada anterioara. Efectul direct al art. 119 nu poate fi invocat pentru a sustine pretentiile privind perioadele de plata anterioare datei acestei Hotarri, cu exceptia acelor lucratori care deja au declansat procedurile legale sau au formulat o actiune echivalenta.4. Chiar si n domeniile n care art. 119 nu are efect direct, prevederea nu poate fi interpretata ca rezervnd legislatiei nationale competenta exclusiva de a implementa principiul platii egale, din moment ce n masura n care o asemenea implementare este necesara, ea poate fi realizata combinnd prevederile comunitare cu cele nationale.6. Beker 8/81 1982, 00531. Ar fi incompatibil cu efectul obligatoriu pe care art. 189 al Tratatului CEE l atribuie Directivelor sa se excluda n principiu posibilitatea ca persoanele interesate sa poata invoca obligatia impusa de catre acesta. Mai ales n cazurile n care autoritatile comunitare au obligat statele membre printr-o Directiva sa actioneze ntr-un anumit fel, eficienta unei asemenea masuri ar fi diminuata daca persoanele ar fi mpiedicate sa o invoce n procedurile din fata unei instante, iar instantele nationale ar fi mpiedicate sa o ia n considerare ca element de drept comunitar. Prin urmare, un stat membru care nu a adoptat masurile de implementare cerute de directiva n timpul perioadei prescrise nu poate sa justifice, fata de persoanele fizice, de exemplu, propria deficienta n ndeplinirea obligatiilor pe care le implica Directiva. Astfel, ori de cte ori prevederile Directivei sunt neconditionate si suficient de precise n ceea ce priveste subiectul tratat, aceste prevederi pot fi, n absenta masurilor de implementare adoptate n interiorul perioadei prescrise, invocate mpotriva oricarei prevederi nationale care este incompatibila cu Directiva sau n masura n care prevederile definesc drepturile pe care persoanele fizice le pot sustine mpotriva statului.2. Cu toate ca a sasea Directiva a Consiliului (nr. 77/388) asupra armonizarii legislatiilor statelor membre n privinta tratatelor pe profit confera fara ndoiala statelor membre diferite grade de libertate n ceea ce priveste modul de punere n aplicare a anumitor prevederi ale sale, indivizii nu pot fi din acest motiv lipsiti de dreptul de a invoca orice prevederi care, datorita continutului lor special, sunt apte sa fie privite independent de corpul general de prevederi si puse n aplicare n mod separat. Aceasta minima garantie pentru persoanele afectate de deficientele punerii n aplicare a Directivei este o consecinta a naturii imperative a obligatiei impuse statelor membre de catre alineatul 3 al art. 189 din Tratatul CEE. Acea obligatie ar deveni total ineficienta daca li s-ar permite statelor membre sa anuleze, ca rezultat al inactivitatii lor, chiar si acele efecte pe care anumite prevederi ale unei Directive sunt apte sa le produca n virtutea continutului lor.3. Art. 13 lit. c din Directiva 77/388 nu confera nicidecum statelor membre dreptul de a pune conditii sau de a restrnge n vreun fel oarecare exceptarile prevazute la punctul b. Acestea pur si simplu rezerva statelor membre dreptul de a permite, ntr-o masura mai mare sau mai mica, persoanelor ndreptatite la aceste exceptari sa opteze ele nsele pentru sistemul de impozitare daca apreciaza ca este n interesul lor.4. Planul Directivei nr. 77/388 este conceput astfel nct sa determine persoanele interesate sa beneficieze de scutire, sa renunte n mod necesar la dreptul de a pretinde o reducere la calcularea impozitului pe venituri, iar pe de alta parte, fiind scutite de acest impozit, ele nu pot transfera vreo sarcina fiscala oarecare persoanei care i urmeaza n lantul de furnizori, cu consecinta ca drepturile tertilor nu pot fi afectate n principiu.5. De la 1 ianuarie 1979 poate fi invocata prevederea privind scutirea de la impozitul pe profit a tranzactiilor, constnd n negocierea creditelor, inclusa n art. 13 b (d) 1 din Directiva nr. 77/388, n absenta implementarii acelei Directive putnd fi invocata de catre un negociator de credite atunci cnd acesta s-a abtinut sa transfere acel impozit persoanelor care i urmeaza n lantul de furnizori, iar statul nu poate sustine mpotriva lui ca nu a putut sa implementeze Directiva. 7. Hauptzollamt Mainz mpotriva Kupferberg104/81 1982, 36411. Masurile necesare pentru implementarea prevederilor unui acord ncheiat de Comunitate trebuie sa fie adoptate, conform reglementarilor actuale ale dreptului comunitar, n domeniile afectate de prevederile Acordului, fie de catre institutiile Comunitatii, fie de statele membre. Aceasta mai ales ct este vorba de acorduri precum cele privind liberul schimb, n cadrul carora obligatiile stipulate se extind la un mare numar de domenii avnd fiecare o natura diferita.2. Deoarece, conform art. 228 (2) din Tratat statele membre sunt supuse n acelasi mod ca si institutiile Comunitatii, acordurile internationale pe care aceasta este mputernicita sa le ncheie, prin faptul ca respecta angajamentele ce decurg dintr-un acord ncheiat cu institutiile Comunitatii, aceste state ndeplinesc o obligatie ce le revine nu numai fata de statul membru interesat, mai presus, fata de Comunitatea care si-a angajat raspunderea pentru aducere la ndeplinire a acordului. De aceea, prevederile unui astfel de acord formeaza parte integranta din sistemul juridic al Comunitatii.Din natura comunitara a acestor dispozitii decurge consecinta ca punerea lor n aplicare nu poate fi lasata sa difere dupa cum aceasta sarcina revine institutiilor Comunitatii sau statelor membre si n cazul acestora din urma n functie de efectele pe care acordurile le au n ordinea juridica interna a fiecaruia n conformitate cu modul n care el recepteaza normele dreptului international. De aceea, revine Curtii n cadrul competentelor sale de a interpreta prevederile acordurilor sa asigure uniforma aplicare a acestora pe ntreaga ntindere a Comunitatii.3. Nici natura si nici structura Acordului ntre CEE si Republica Portugheza nu pot mpiedica un operator comercial sa invoce una din prevederile lui n fata unei instante din cadrul Comunitatii, mai ales pentru ca raspunsul la ntrebarea daca o astfel de dispozitie este neconditionata si suficient de precisa pentru a avea un efect direct presupune o analiza a acelei prevederi n lumina obiectului si scopului Acordului si a contextului sau.4. Potrivit regulilor generale de drept international, orice acord trebuie ndeplinit cu buna credinta. Desi fiecare parte contractanta este raspunzatoare pentru deplina ndeplinire a angajamentelor asumate, ea este totusi libera sa-si aleaga mijloacele juridice potrivite pentru atingerea scopului n sistemul sau de drept, daca Acordul nsusi, interpretat n lumina continutului si scopului sau, nu specifica mijloacele respective. Cu rezerva ca daca instantele uneia dintre partile unui acord international ncheiat de catre Comunitate considera ca unele dintre dispozitiile Acordului au o aplicabilitate directa, iar instantele celeilalte parti nu recunosc aceasta aplicabilitate directa, aceasta nu constituie n sine o lipsa de reciprocitate n implementarea Acordului.5. Simplul fapt ca un acord ncheiat de catre Comunitate a stabilit un cadru institutional special pentru consultarile si negocierile ntre partile contractante cu privire la implementarea Acordului, nu este n sine suficient pentru a exclude orice aplicare judecatoreasca a acestuia.6. n afara unor situatii speciale pe care le-ar putea implica aplicarea lor, existenta unor clauze de asigurare care mputernicesc partile contractante sa faca derogari de la anumite prevederi ale unui acord international ncheiat de Comunitate nu este, n sine, suficienta pentru a afecta aplicabilitatea directa pe care ar putea-o avea anumite dispozitii ale Acordului.7. Alineatul 1 din art. 21 al Acordului ntre CEE si Republica Portugheza impune partilor contractante o reglementare neconditionata mpotriva discriminarii n ceea ce priveste impozitele, care depinde doar de faptul ca produsele afectate de un anumit sistem de impozitare sa fie de aceeasi natura, si ale carei limite sunt consecintele directe ale scopului Acordului. Ca atare, aceasta prevedere poate fi aplicata de o instanta, producnd astfel efecte directe n toata Comunitatea.8. Desi art. 21 din Acordul ntre CEE si Republica Portugheza asupra liberului schimb si art. 95 din Tratatul CEE au acelasi obiect cta vreme urmaresc eliminarea discriminarii n domeniul impozitelor, ambele prevederi, care sunt redactate n mod diferit, trebuie totusi examinate si interpretate n propriul lor context.Deoarece Tratatul CEE si Acordul asupra liberului schimb urmaresc obiective diferite, rezulta ca interpretarea data de art. 95 din Tratat nu poate fi aplicata prin simpla analogie cu Acordul asupra liberului schimb.Alineatul 1 din art. 11 trebuie interpretat prin urmare termenilor sai si n lumina obiectivului pe care l urmareste n sistemul liberului schimb stabilit de Acord.9. Nu exista discriminare n sensul alin. 1 din art. 21 al Acordului ntre Comunitate si Republica Portugheza atunci cnd un stat membru nu aplica produselor provenite din Portugalia o reducere de taxa numai pentru anumite categorii de sortimente de produse, daca nu exista un produs asemanator pe piata statului membru implicat, care a beneficiat de fapt de aceasta reducere.10. n scopul aplicarii sale n Comunitate, conceptul de similitudine continut n alin. 1 al art. 21 al Acordului ntre CEE si Portugalia este un concept de drept comunitar, care trebuie interpretat n mod uniform, iar Curtii i revine sa se asigure ca asa se procedeaza.Conform scopului acestei prevederi, produsele care difera ntre ele att n ceea ce priveste metoda de fabricare, ct si caracteristicile, nu pot fi considerate ca produse asemanatoare n sensul susmentionatei prevederi. Rezulta ca veniturile licoroase la care s-a adaugat alcool, pe de o parte, si vinurile rezultate din fermentatie naturala, pe de alta parte, nu pot fi considerate produse asemanatoare n sensul prevederii n discutie.8. Marshall 152/84 1986, 07231. Termenului de concediere inclus n art. 5 (1) al Directivei nr. 76/207 trebuie sa i se confere un nteles mai larg.Limita de vrsta pentru concedierea obligatorie a lucratorilor ca urmare a politicii generale de pensionare dusa de firma, se ncadreaza n termenul de concediere interpretat n acest fel, chiar daca concedierea implica garantarea unei pensii platite.2. Avnd n vedere importanta fundamentala a principiului tratamentului egal al barbatilor si femeilor, art. 1 (2) din Directiva nr. 76/207 asupra implementarii acestui principiu n ceea ce priveste angajarea si conditiile de munca care exclud problemele de securitate sociala din sfera Directivei trebuie sa fie strict interpretat. Rezulta ca exceptia la interzicerea discriminarii pe motive de sex, prevazuta de art. 7 (1) (a) din Directiva nr. 79/7 asupra implementarii progresive a principiului tratamentului egal n probleme de securitate sociala, se aplica numai la determinarea vrstei de pensionare n scopul garantarii pensiilor de vechime si la posibilele consecinte ce decurg n ce priveste alte beneficii.3. Art. 1 din Directiva 76/207 trebuie interpretat n modul urmator: o politica generala de concediere implicnd concedierea unei femei numai pentru ca a atins vrsta de pensionare, vrsta diferita pentru femei n raport cu barbatii n cadrul legislatiei nationale, constituie o discriminare pe motive de sex, contrara acelei Directive.4. Acolo unde prevederile Directivei apar, n ceea ce priveste continutul lor, ca fiind neconditionate si suficient de precise, aceste prevederi pot fi invocate de catre o persoana fizica mpotriva unui stat, atunci cnd acel stat nu reuseste sa implementeze Directiva n dreptul national pna la sfrsitul perioadei prescrise, sau cnd nu reuseste sa o implementeze corect.De fapt, ar fi incompatibil cu natura obligatorie pe care art. 189 o confera directivei sa se sustina n principiu ca o obligatie impusa de ea nu poate fi invocata de catre cei n cauza. Prin urmare, un stat membru care nu a adoptat implementarea masurilor cerute de Directiva n interiorul perioadei prescrise nu-si poate justifica, fata de niste indivizi, propriile deficiente n ndeplinirea obligatiilor impuse de Directiva. n aceasta privinta calitatea n care actioneaza statul, fie ca o persoana juridica de drept privat, fie ca o autoritate publica, nu este relevanta. n oricare dintre cazuri este necesar ca statul sa fie mpiedicat sa beneficieze de propria sa lipsa de armonizare a dreptului comunitar.5. n conformitate cu art. 189 din Tratatul CEE, natura obligatorie a unei directive, care constituie baza pentru posibilitatea invocarii ei n fata unei instante nationale, exista numai n raport cu fiecare stat membru caruia i este adresata. Rezulta ca o directiva nu poate impune ea nsasi obligatii unui individ, si ca o prevedere a unei directive nu poate fi invocata ca atare contra unei asemenea persoane.6. Art. 5 (1) din Directiva Consiliului nr. 76/207, care interzice orice discriminare pe motive de sex cu privire la conditiile de lucru, inclusiv conditiile ce guverneaza concediere, poate fi invocata contra unei autoritati de stat care actioneaza n calitate de angajator, pentru a putea evita aplicarea oricarei prevederi nationale neconforma art. 5 (1).9. Kolpinghuis Nijmegen 80/86 1978, 39691. Acolo unde prevederile unei directive par, n ceea ce priveste continutul lor, neconditionate si suficient de precise, aceste prevederi pot fi invocate de catre o persoana fizica mpotriva unui stat atunci cnd acel stat nu reuseste sa implementeze directiva n dreptul national pna la sfrsitul perioadei prescrise, sau cnd nu reuseste sa o implementeze corect.Totusi, n conformitate cu art. 189 din Tratatul CEE, natura obligatorie a unei directive, care constituie baza pentru posibilitatea invocarii ei n fata unei instante nationale, exista numai n raport cu fiecare stat membru caruia i este adresata. Rezulta ca o directiva nu poate impune ea nsasi obligatii unui individ, si ca o prevedere a unei directive nu poate fi invocata ca atare mpotriva unei asemenea persoane.2. n aplicarea dreptului national, si n special a prevederilor unei legi nationale special introduse pentru a pune n aplicare directiva, instantelor nationale li se cere sa-si interpreteze dreptul national n lumina expresiei si a scopurilor directivei, pentru a se obtine rezultatul la care s-a facut referire n alin. 3 al. Art. 189 din Tratat.Totusi, aceasta obligatie este limitata de principiile generale de drept care fac parte din dreptul comunitar, si mai ales principiilor certitudinii juridice si neretroactivitatii. Prin urmare, o directiva nu poate, de la sine si independent de o lege nationala adoptata de un stat membru pentru implementarea ei, sa aiba ca efect determinarea sau agravarea raspunderii n dreptul penal a persoanelor ale caror acte contravin prevederilor acestei directive.10. Factorfame I C-213/89 1990, I-2433Revine instantelor nationale, n aplicarea principiului cooperarii stabilit la art. 5 al Tratatului CEE, sa asigure protectia legala la care persoanele au dreptul ca efect direct al prevederilor dreptului comunitar.Orice prevedere a sistemului legal national si orice practica legislativa, administrativa sau juridica ce ar putea afecta eficacitatea dreptului comunitar, refuznd instantei nationale competente n aplicarea ei, autoritatea de a face tot ce este necesar n momentul aplicarii sale pentru a nlatura prevederile legislatiei nationale care ar putea mpiedica, fie si temporar, reglementarile comunitare sa intre pe deplin n vigoare este incompatibila cu cerintele inerente nsasi naturii dreptului comunitar.Eficienta deplina a dreptului comunitar ar fi la fel de afectata daca o dispozitie a dreptului national ar putea mpiedica o instanta sesizata de o disputa ce cade sub incidenta dreptului comunitar sa garanteze masuri provizorii pentru a asigura eficienta deplina a hotarrii ce urmeaza a fi pronuntata asupra existentei drepturilor pretinse n virtutea dreptului comunitar. Rezulta ca o instanta care ar lua masuri provizorii n asemenea mprejurari, daca nu este vorba de o dispozitie de drept national, este obligata sa ndeparteze acea dispozitie.Aceasta interpretare este confirmata de sistemul stabilit de art. 172 din Tratatul CEE a carui eficacitate ar fi afectata daca o instanta nationala, care a initiat proceduri ce depind de raspunsul Curtii de justitie ntr-o problema naintata spre solutionare printr-o hotarre premergatoare nu ar fi capabila sa garanteze masuri provizorii pna cnd nu se pronunta hotarrea consecutiva raspunsului dat de Curtea de justitie.11. Faccini Dori C-91/92 1994, I-33251. Prevederile art. 1 (1) si (2) si art. 5 din Directiva nr. 85/577, cu privire la protectia consumatorului n cadrul contractelor negociate n afara firmei, sunt neconditionate si suficient de precise n privinta determinarii persoanelor n al caror beneficiu au fost adoptate si a perioadei minime n care trebuie notificata anularea. Desi art. 4 si 5 ale Directivei lasa statelor membre o oarecare marja de apreciere n ce priveste protectia consumatorului atunci cnd comerciantul nu da informatii asupra dreptului de anulare, ct si n ce priveste stabilirea termenului si a conditiilor de anulare, aceasta marja nu mpiedica fixarea unor drepturi minime care trebuie oricum sa fie acordate consumatorilor.2. Posibilitatea de a invoca directivele mpotriva entitatilor publice se bazeaza pe faptul ca potrivit art. 189 o directiva are caracter obligatoriu numai n legatura cu un alt stat membru caruia i se adreseaza si a fost stabilita pentru a mpiedica un stat sa obtina avantaje din propria sa lipsa de acordare la dreptul comunitar. Ar fi de neacceptat ca un stat, atunci cnd i se cere de catre legislatia comunitara sa adopte anumite reglementari destinate sa guverneze relatiile sale, sau cele ale entitatilor publice, cu persoanele fizice si sa confere persoanelor fizice anumite drepturi, sa aiba posibilitatea de a invoca propria sa culpa pentru nendeplinirea obligatiilor care i reveneau sau pentru a lipsi persoanele fizice de beneficiul drepturilor ce le apartin.Efectul extinderii acestui principiu n sfera relatiilor dintre indivizi ar fi recunoasterea autoritatii Comunitatii n impunerea unor obligatii cu efect imediat asupra indivizilor, cta vreme aceasta are competenta respectiva numai cnd este mputernicita sa adopte legi.Rezulta ca n absenta unor masuri de transpunere n practica n cadrul termenului prescris, un individ nu poate invoca o directiva pentru a pretinde un drept contra unui alt individ si pentru a impune un astfel de drept n fata unei instante nationale.3. n absenta masurilor care sa aplice Directiva nr. 85/577 n cadrul termenului prescris, Directiva care se refera la protectia consumatorului n ce priveste contractele negociate n afara sediului firmei, consumatorii nu pot beneficia, n virtutea acesteia, au dreptul de anulare contra comerciantilor cu care au ncheiat un contract n afara sediului firmei si nici nu pot impune un astfel de drept n fata unei instante nationale.4. Obligatia statelor membre derivata dintr-o directiva de a desavrsi rezultatul propus de directiva si datoria lor stipulata la art. 5 din Tratat sa ia toate masurile adecvate, fie ele generale sau particulare, se refera la toate autoritatile statelor membre, inclusiv instantele, pentru problemele ce tin de jurisdictia acestora. Rezulta ca, n aplicarea dreptului intern, fie el adoptat nainte sau dupa directiva, instanta nationala care trebuie sa interpreteze aceste legi, trebuie sa o faca, pe ct posibil, n lumina modului de exprimare a scopului directivei, n asa fel nct sa obtina rezultatul avut n vedere, si, prin urmare, sa se conformeze paragrafului 3 al art. 189 al Tratatului.5. Daca un stat membru nu-si ndeplineste obligatia de punere n practica a unei directive, conform alin. 3 al art. 189 din Tratat, si daca rezultatul prescris de directiva nu poate fi obtinut prin interpretarea dreptului intern de catre instante, dreptul comunitar impune statului membru respectiv sa respecte paguba provocata indivizilor prin faptul de a nu fi pus n practica directiva. Pentru aceasta, trei conditii trebuie sa fie ndeplinite: rezultatul prescris de directiva trebuie sa implice garantarea unor drepturi pentru indivizi; continutul acestor drepturi trebuie sa poata fi identificat pe baza prevederilor directivei; si trebuie sa existe o legatura cauzala ntre nendeplinirea obligatiei statului si paguba suferita. n aceste mprejurari revine instantei nationale sa sustina dreptul persoanei lezate de a obtine o despagubire potrivit dreptului intern referitor la raspundere.12. Germania mpotriva Consiliului 280/93-1994 1-49731. n cadrul procedurii pentru adoptarea unei reglementari de catre Consiliu, faptul ca propunerea Comisiei, amendata conform unui acord politic acceptat de catre un membru competent n numele Comisiei ntr-o sesiune a Consiliului si aprobata de colegiul membrilor Comisiei, nu este redactata n scris, nu are importanta.Art. 149 (3) din Tratat stipuleaza ca atta timp ct Consiliul nu a actionat, Comisia si poate modifica propunerea n orice moment n cursul procedurilor mentionate la alin. 1 si 2, fara a fi necesar ca acele propuneri amendate sa fie scrise. Astfel de propuneri amendate, facnd parte din procesul legislativ al Comunitatii care este caracterizat printr-o anume flexibilitate necesara pentru realizarea unei convergente n opiniile diverselor institutii difera fundamental de actele adoptate de Comisie si care privesc n mod direct indivizii, n asa fel ca o conformare stricta la formalitatile obligatorii pentru adoptarea actelor cu efect direct si asupra indivizilor nu este necesara si pentru adoptarea sus-mentionatelor propuneri.2. Desi conform art. 190 din Tratat, propunerea Comisiei trebuie naintata Consiliului n acte pe care acesta le poate adopta numai la propunerea Comisiei, acest articol nu impune citirea vreunui amendament care ar fi putut fi adus ulterior propunerii respective. Lucrurile ar sta altfel numai n cazul n care Comisia si-ar fi retras propunerea si ar fi nlocuit-o cu alta.3. Consultarea de catre Parlamentul european, acolo unde este prevazuta, nseamna o noua consultare ori de cte ori textul adoptat n final, luat ca ntreg, difera esential de textul pe care Parlamentul l-a consultat deja, cu exceptia cazurilor n care amendamentele corespund n mare masura dorintelor Parlamentului.4. n urmarirea obiectivelor politicii agricole comune institutiile Comunitatii trebuie sa asigure permanenta armonizare ceruta de conflictele dintre obiectivele asumate n mod individual si, atunci cnd este necesar, sa dea prioritate oricarei dintre ele, pentru a satisface cerintele factorilor sau conditiile economice urmarite.Astfel, legislatia Comunitatii, care n problemele de politica agrara comuna manifesta o larga toleranta n ce priveste responsabilitatile conferite de art. 40 si 43 din Tratat, ar putea, fara a ncalca art. 39 din Tratat, sa stabileasca o organizare comuna a pietei bananelor, menita sa asigure venitul Comunitatii agricole interesate prin garantarea nivelului existent al productiei Comunitatii prin furnizarea de utilaje adecvate n vederea cresterii productivitatii, sa stabilizeze piata protejnd productia Comunitatii si reglementnd importurile, si sa asigure aprovizionarea prin acele utilaje suplimentare obtinute la nevoie prin cresterea importurilor.Faptul ca n anumite state membre, instaurarea organizarii comune a putut avea ca efect cresterea preturilor, nu nseamna o ncalcare a art. 39. nlocuirea structurilor nationale caracterizate prin diferente mari de pret, cu o organizare comuna, duce inevitabil la o reasezare a preturilor n toata Comunitatea; obiectivul asigurarii unor preturi rezonabile pentru consumatori trebuie apreciat la nivelul pietei comune ca un ntreg, iar legislatia comunitara va da prioritate temporar altor obiective.5. Faptul ca Regulamentul nr. 404/93 asupra organizarii comune a pietei bananelor urmareste obiective de politica agrara, ca si o politica de dezvoltare n favoarea statelor ACP , nu nseamna ca acesta nu poate fi fundamentat doar pe art. 43 din Tratat.n primul rnd, art. 43 din Tratat constituie baza legala adecvata pentru orice legislatie privitoare la producerea si comercializarea produselor prevazute n lista din Anexa II la Tratat, care contribuie la ndeplinirea unuia sau mai multor obiective ale politicii agricole comune stabilite la art. 39 din Tratat, chiar si atunci cnd se urmaresc simultan mai multe obiective.n al doilea rnd, crearea unei organizari comune a pietei necesita, pe lnga reglementarea productiei Comunitatii, stabilirea unui regim de import pentru stabilizarea pietelor si asigurarea vnzarii productiei comunitare daca, asa ca n cazul bananelor, aspectele interne si externe ale politicii comune nu pot fi separate, fiind de la sine nteles ca institutiile, atunci cnd fac uz de competentele lor de legiferare, nu pot sa nu tina cont de obligatiile impuse de Comunitate prin Conventia de la Lom.6. Primul paragraf din art. 42 al Tratatului recunoaste att prioritatea politicii agricole asupra obiectivelor Tratatului n domeniul concurentei, ct si autoritatea Consiliului de a decide n ce masura legile concurentei trebuie sa fie aplicate n sectorul agricol.Regimul comertului cu statele care nu sunt membre n cadrul organizarii comune a pietei de banane, stabilit prin Regulamentul nr. 404/93, n special cote de tarif pentru importuri si modul n care este submpartita, nu constituie o ncalcare a drepturilor fundamentale si a principiilor generale de drept.Cu privire la interzicerea discriminarii, este adevarat ca doua categorii diferite de comercianti cei care au operat anterior pe piete interne deschise si au putut obtine fara nici o ngradire livrari de banane din statele lumii a treia si cei care au operat pe piete nationale protectioniste dar carora li s-a asigurat posibilitatea de a obtine banane din Piata Comuna si din ACP, n ciuda pretului lor ridicat nu sunt afectate n acelasi mod de aceste masuri, din moment ce primilor li s-au restrns acum posibilitatile de import, n timp ce a doua categorie pot acum sa importe cantitati fixe de banane din tarile lumii a treia.Totusi, acest tratament diferit pare inerent obiectivului de integrare a pietelor anterior mpartite, avnd n vedere ca situatiile diferite ale diverselor categorii de operatori comerciale naintea introducerii organizarii comune a pietei, si permite stabilirea unui echilibru ntre cele doua categorii de operatori, necesar pentru asigurarea vnzarii productiei Comunitatii si a statelor ACP, pe care organizarea n comun trebuie sa o asigure.Aceleasi motive justifica restrictiile impuse libertatii comertului pentru societatile care au operat anterior pe piete deschise, substanta acestui drept nefiind afectata.Cu privire la dreptul de proprietate al operatorilor pe piata, pierderea unui segment de piata nu are consecinte asupra acestui drept, ntruct asemenea segmente detinute anterior organizarii de comun acord a pietei reprezinta numai o pozitie economica temporara, supusa riscului schimbarii mprejurarilor si nu intra sub protectia dreptului de proprietate. n mod similar, detinerea unei pozitii pe piata decurgnd dintr-o situatie data nu poate, ndeosebi atunci cnd acea situatie contravine normelor n vigoare n piata comuna, sa se bucure de protectie pe baza principiului drepturilor cstigate sau a celui al asteptarii legitime (justificate).n cele din urma, cu privire la principiul proportionalitatii, nu se poate socoti ca a avut loc o ncalcare prin faptul ca obiectivele sprijinirii producatorilor din statele ACP si garantarii veniturilor producatorilor din Comunitate ar fi putut fi atinse prin luarea unor masuri cu un efect mai redus asupra concurentei si asupra intereselor anumitor categorii de operatori comerciale, n masura n care nimic nu dovedeste ca Consiliul care, prin stabilirea unei organizari comune a pietelor, a trebuit sa mpace interese divergente si astfel sa adopte masuri care se nscriu n cadrul optiunilor de strategie care stau n competentele sale a adoptat masuri evident necorespunzatoare n raport de obiectivul urmarit.8. Cu privire la stabilirea unei cote tarifare, importul de banane din statele ACP n Comunitate cade sub incidenta art. 168 (2) (a) (ii) acelei de-a patra Conventii de la Lom ntre statele ACP si CEE, a Protocolului nr. 5 asupra bananelor la aceasta Conventie, precum si a Anexelor LXXIV si LXXV la acest Protocol. Potrivit acestor dispozitii, singura obligatie a Comunitatii este ma mentina avantajele privind accesul bananelor provenind din statele ACP pe piata Comunitatii, avantaje pe care statele ACP le-au avut anterior ncheierii Conventiei, astfel nct a fost permis ca Reglementarea nr. 404/93 sa impuna fara a constitui o ncalcare a art. 168 (1) din Conventie o taxa pe importul de banane care nu provin n mod traditional din statele ACP si care exced o anumita cantitate.9. Trasaturile specifice ale Acordului General privind Tarifele si Comertul (GATT) si anume marea flexibilitate a dispozitiilor sale, n special a acelora privind posibilitatile de derogare, masurile care pot fi luate n situatii exceptionale si solutionarea diferendelor ntre partile contractante mpiedica Curtea sa ia dispozitiile GATT n considerare cnd apreciaza legalitatea unei reglementari n cazul actiunii introduse de un stat membru n temeiul primului alineat al art. 173 al Tratatului. Aceste caracteristici arata ca regulile GATT nu sunt neconditionate si ca obligatia de a le recunoaste ca norme ale dreptului international direct aplicabile n sistemele juridice interne ale partilor contractante nu se poate ntemeia pe spiritul, trasaturile generale sau termenii GATT. n absenta unei asemenea obligatii decurgnd din GATT nsasi, Curtea poate examina legalitatea actului Comunitatii criticat n lumina regulilor GATT numai n cazul n care Comunitatea nsasi a intentionat sa puna n aplicare o anumita obligatie pe care si-a asumat-o n contextul GATT, sau n cazul n care actul Comunitatii se refera n mod expres la anumite dispozitii ale GATT.10. Desi Protocolul cu privire la contingentele tarifare privind importul de banane constituie ntr-adevar parte integranta a Tratatului, deoarece este anexat la Conventie punnd n aplicare asocierea teritoriilor si departamentelor de peste mari la Comunitate, la care se refera art. 136 al Tratatului, acest Protocol a fost nendoielnic adoptat ca o masura tranzitorie pna la standardizarea conditiilor pentru importul bananelor n piata comuna. Ca o parte a acestui sistem, al treilea punct al alin. 4 din Protocol prevede ca, la propunerea Comisiei, Consiliul votnd cu majoritate calificata poate aboli sau modifica acest contingent, fara rezerve cu privire la durata unei decizii de abolire a contingentului. Aceasta nseamna ca Protocolul, care nu poate deroga de la o prevedere de baza a Tratatului cum este art. 43 (2), si contingentul pe care acesta l stabileste pot fi abolite fara a fi necesar sa se respecte regulile de modificare a Tratatului prevazute n art. 236 al acestuia.13. Bosman C-415/93 1995, I-49211. O cerere adresata Curtii de a dispune o masura de inquiry n temeiul art. 60 al Regulilor de procedura, formulata de o parte dupa ncheierea dezbaterilor, poate fi admisa numai daca se refera la fapte care pot avea o influenta hotartoare si pe care partea interesata nu le-a putut expune nainte de ncheierea dezbaterilor.2. n contextul cooperarii ntre Curtea de justitie si instantele judecatoresti nationale, ceruta de art. 177 al Tratatului, sarcina de a stabili n lumina mprejurarilor concrete ale cauzei necesitatea unei hotarri premergatoare care sa permita o hotarre judecatoreasca, precum si sarcina de a stabili care sunt problemele relevante care trebuie supuse atentiei Curtii de justitie, revin numai instantelor judecatoresti nationale. n consecinta, n masura n care problemele supuse atentiei de catre instantele nationale privesc interpretarea dreptului comunitar, Curtea de justitie este n principiu obligata sa pronunte o hotarre premergatoare.Cu toate acestea, n vederea stabilirii competentei sale, Curtea trebuie sa examineze conditiile n care a fost sesizata cu cauza respectiva de catre instanta nationala. Spiritul de cooperare care trebuie sa domine procedura hotarrii premergatoare reclama respectarea de catre instanta nationala a competentelor ncredintate Curtii de justitie, care trebuie sa asiste administrarea justitiei n statele membre si nu sa emita avize consultative asupra unor probleme generale sau ipotetice.Pentru aceste motive Curtea nu este competenta sa pronunte o hotarre premergatoare asupra unei probleme care i-a fost supusa atentiei de catre o instanta nationala n cazul n care evident ca interpretarea dreptului comunitar pe care o urmareste sa o obtina acea instanta nu are nici o legatura cu situatia de fapt pe care se ntemeiaza actiunea principala sau cu scopul actiunii principale, ori atunci cnd problema este ipotetica si Curtea nu dispune de indicii cu privire la situatia de fapt sau de drept care sa i permita un raspuns util chestiunii cu a carei solutionare a fost investita.Chestiunile cu solutionarea carora este investita Curtea de catre o instanta nationala chemata sa hotarasca asupra unor actiuni declaratorii care urmaresc sa previna ncalcarea unui drept care este serios amenintat, trebuie sa fie privite ca raspunznd unei necesitati obiective n vederea solutionarii diferendului cu care este investita acea instanta, chiar daca asemenea chestiuni sunt n mod fortuit ntemeiate pe ipoteze care sunt, prin nsasi natura lor, nesigure, daca instanta nationala le considera admisibile n principiu conform propriei sale interpretari a dreptului intern.3. Sportul se afla sub incidenta dreptului comunitar n masura n care le reprezinta o activitate economica n ntelesul art. 1 al Tratatului, asa cum se ntmpla n cazul activitatilor fotbalistilor profesionisti sau semi-profesionisti, atunci cnd acestia sunt angajati n schimbul unui salariu sau presteaza un serviciu remunerat.4. n aplicarea dispozitiilor dreptului comunitar privind libertatea de circulatie a fortei de munca, nu este necesar ca angajatorul sa fie o ntreprindere; se cere numai existenta sau intentia de a crea un raport de munca.5. Normele aplicabile raporturilor economice stabilite ntre angajatorii dintr-un anumit sector de activitate se afla sub incidenta dispozitiilor dreptului comunitar privind libera circulatie a fortei de munca, n cazul n care aplicarea lor afecteaza clauzele contractelor de munca ncheiate cu angajatii.Acest principiu se aplica regulilor privind transferul jucatorilor ntre cluburile de fotbal, care reguli desi guverneaza raporturile economice ntre cluburi mai degraba dect raporturile de munca ntre cluburi si jucatori afecteaza oportunitatile pe care jucatorii le au de a gasi un loc de munca si clauzele cuprinse n contractul de munca propus, deoarece cluburile angajatoare trebuie sa plateasca taxe pentru recrutarea unui jucator de la un alt club.6. Dispozitiile dreptului comunitar privind libera circulatie a persoanei si a serviciilor nu constituie un obstacol pentru regulile sau practicile aplicabile n sport si determinate de considerente ne-economice, legate de natura si contextul special al anumitor competitii sportive. O asemenea restrngere a cmpului de aplicare a dispozitiilor dreptului comunitar trebuie nsa sa ramna ea nsasi limitata la ratiunile sale specifice si nu poate fi folosita, n consecinta, pentru a exclude ntreaga gama a activitatilor sportive din domeniul de aplicare al Tratatului.7. Libera circulatie a fortei de munca, garantata de art. 48 al Tratatului, reprezinta o libertate fundamentala n sistemul comunitar si aplicarea sa nu poate fi limitata de obligatia Comunitatii de a respecta diversitatea culturala nationala si regionala a statelor membre, atunci cnd Comunitatea foloseste puterilor conferite de art. 128 (1) al Tratatului CE n domeniul culturii.8. Principiul libertatii de asociere, consacrat de art. 11 al Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, principiu care rezulta si din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, constituie unul dintre drepturile fundamentale care sunt protejate de ordinea juridica comunitara, asa cum Curtea a aratat cu consecventa cum se reafirma n preambulul Actului Unic European si n art. F (2) al Tratatului asupra Uniunii europene.Cu toate acestea, regulile susceptibile sa restrnga libertatea de circulatie a sportivilor profesionisti, regulile stabilite de asociatiile sportive, nu pot fi socotite ca necesare pentru respectarea libertatii de asociere de care acestea, cluburile si jucatorii acestor cluburi se bucura, dupa cum nu pot fi interpretate ca o consecinta inevitabila a acestei libertati.9. Principiul subsidiaritatii nu poate permite situatiile n care libertatea asociatiilor de drept privat de a adopta reguli sportive aduce atingere exercitiului drepturilor conferite persoanelor fizice din Tratat. Acest lucru este valabil chiar si atunci cnd principiul subsidiaritatii este interpretat extensiv pentru a limita la strictul necesar interventia autoritatilor comunitare n domeniul organizarii activitatilor sportive.10. Art. 48 al Tratatului se aplica numai actiunilor autoritatilor publice, ci si regulilor de orice alta natura care urmaresc sa reglementeze angajarea n schimbul unui salariu pe baza de contract colectiv de munca.Daca aplicarea art. 48 ar fi limitata la actele unei autoritati publice, s-ar crea riscul aparitiei de inegalitati n aplicarea acestui articol, n masura n care conditiile de munca n diferite state membre sunt uneori guvernate de dispozitii ale legii sau ale unor acte normative cu putere inferioara legii, iar alteori sunt guvernate de contracte sau alte acte juridice ncheiate sau adoptate de particulari.11. Nimic nu mpiedica persoanele fizice sa se ntemeieze pe motive de ordine publica, siguranta nationala sau sanatate publica, recunoscute de art. 48 al Tratatului, atunci cnd impun restrictii n calea liberei circulatii a fortei de munca. Nici obiectul si nici continutul acestor temeiuri nu sunt n vreun fel afectate de natura publica sau privata a regulilor restrictive care se ntemeiaza pe ele.12. Art. 48 al Tratatului se aplica normelor stabilite de asociatiile sportive, norme prin care se stabilesc conditiile prin care sportivii profesionisti se pot angaja pe baza de salariu.13. Nu poate fi calificata ca supusa n mod exclusiv dreptului intern si, prin urmare, scutita obligatiei de conformare n raport cu dreptul comunitar situatia acelui fotbalist profesionist care, fiind cetatean al unui stat membru si ncheind un contract de munca cu un club din alt stat membru n scopul exercitarii unei activitati remunerate n acel stat, a acceptat o oferta de munca supusa art. 48 (3) (a) al Tratatului.14. Art. 48 al Tratatului interzice aplicarea acelor reguli stabilite de asociatiile sportive potrivit carora un fotbalist profesionist care este cetatean al unui stat membru nu poate, la expirarea contractului ncheiat cu un club, sa fie angajat de un club din alt stat membru, daca cel din urma angajator nu a platit angajatorului anterior o taxa de transfer, antrenament sau dezvoltare.Asemenea reguli, chiar daca nu se deosebesc de cele aplicabile transferurilor pe cuprinsul aceluiasi stat membru, sunt susceptibile de a restrnge libera circulatie a jucatorilor care doresc sa si continue activitatea n alt stat membru, deoarece i mpiedica sau descurajeaza sa si paraseasca cluburile de care tin chiar si dupa expirarea contractelor lor de munca ncheiate cu aceste cluburi.Aceste reguli nu sunt socotite nici mijloace corespunzatoare pentru atingerea unor scopuri legitime precum mentinerea echilibrului financiar si concurential ntre cluburi ori sprijinirea cautarii de talente si antrenarea tinerilor jucatori, deoarece:- astfel de reguli nici nu mpiedica cele mai bogate cluburi sa obtina serviciile celor mai buni jucatori si nici nu mpiedica gradul de disponibilitate a resurselor financiare sa devina factorul decisiv n sportul de competitie, afectnd n acest fel n mod considerabil echilibrul ntre cluburi;- taxele prevazute de asemenea reguli au un caracter contingent si nesigur prin chiar natura lor, si nu sunt n nici un caz legate de costul anual al antrenamentelor suportate de cluburi, si- aceleasi scopuri pot fi atinse cel putin la fel de eficient prin alte mijloace care nu afecteaza libera circulatie a fortei de munca.15. Art. 48 al Tratatului mpiedica aplicarea regulilor stabilite de asociatiile sportive, reguli potrivit carora n meciurile desfasurate n competitiile pe care le organizeaza cluburile de fotbal pot folosi un numar limitat de sportivi profesionisti, cetateni ai altor state membre.Asemenea reguli contravin principiului interzicerii discriminarii pe baza de cetatenie n privinta angajarii, remunerarii si conditiilor de munca si de angajare. Nu are nici o relevanta faptul ca aceste reguli privesc nu angajarea unor asemenea jucatori, privinta n care nu exista nici o restrictie, ci numai folosirea lor de catre cluburi n meciurile oficiale, deoarece n masura n care participarea n asemenea meciuri este scopul esential al activitatii unui jucator profesionist o regula care restrnge aceasta participare, restrnge n mod evident si sansele de angajare ale jucatorului interesat.Asemenea reguli, care nu privesc meciurile ntre echipele reprezentative ale statelor ci se aplica tuturor meciurilor oficiale ntre cluburi, nu pot fi justificate nici pentru motive care nu sunt de natura economica si care au n vedere numai interese sportive precum: pastrarea legaturii traditionale ntre fiecare club si tara sa, deoarece legaturile unui club de fotbal cu statul membru de sediu nu pot fi privite ca inerente activitatii; crearea unei pepiniere suficient de mare de jucatori nationali care sa furnizeze echipelor nationale jucatori de vrf pentru toate posturile, deoarece n timp ce echipele nationale trebuie sa fie formate din jucatori avnd cetatenia statului respectiv acesti jucatori nu trebuie sa fie obligatoriu nregistrati la cluburile acelei tari; mentinerea unui echilibru competitional ntre cluburi, deoarece nu exista reguli care sa limiteze posibilitatea cluburilor mai bogate sa recruteze cei mai buni jucatori nationali, subminnd astfel n aceeasi masura acest echilibru.17. Interpretarea pe care Curtea, n exercitarea competentelor care i sunt conferite prin art. 177 al Tratatului, o da unei norme a dreptului comunitar, clarifica sau, dupa caz, defineste ntelesul si sfera de aplicare a acelei reguli asa cum trebuie sa fie, sau ar fi trebuit sa fie nteleasa si aplicata din momentul intrarii sale n vigoare. Rezulta ca regula astfel interpretata poate si trebuie sa fie aplicata de catre instantele judecatoresti chiar si raporturilor juridice create naintea hotarrii pronuntate de Curtea de justitie asupra cererii de interpretare, cu conditia sa fie ndeplinite si celelalte cerinte pentru sesizarea instantelor nationale competente cu o actiune legata de aplicarea regulii respective.Curtea poate numai n cazuri exceptionale sa fie determinata sa restrnga dreptul oricarei persoane interesate de a se baza pe dispozitia astfel interpretata pentru a cere examinarea raporturilor juridice stabilite cu buna credinta. n asemenea cazuri exceptionale, Curtea actioneaza n aplicarea principiului general al certitudinii juridice aflat la baza ordinii juridice comunitare. O asemenea restrngere poate fi hotarta numai de Curte, prin hotarrea pronuntata asupra cererii de interpretare care i-a fost adresata.ntruct trasaturile specifice ale regulilor stabilite de asociatiile sportive pentru transferul jucatorilor ntre cluburi ale diferitelor state membre, ca si faptul ca aceleasi reguli sau unele similare se aplica att transferurilor ntre cluburile apartinnd aceleiasi asociatii nationale ct si ntre cluburile apartinnd diferitelor asociatii nationale, ar fi putut provoca incertitudine cu privire la regulile care sunt conforme dreptului comunitar, motive fundamentale tinnd de necesitatea asigurarii certitudinii juridice militeaza mpotriva examinarii raporturilor juridice ale caror efecte au fost epuizate.De aceea, trebuie aratat ca efectul direct al art. 48 al Tratatului nu poate sa constituie un temei pentru cereri privind taxele de transfer, antrenament sau dezvoltare care au fost deja platite sau, chiar platibile n viitor, decurg dintr-o obligatie nascuta naintea hotarrii. Sunt exceptate de la aceasta regula cererile adresate instantelor sau procedurile echivalente ncepute n conformitate cu dreptul national aplicabil nainte de data hotarrii prin care se cere interpretarea de catre Curtea de justitie.14. CIA Security C-194/94 1996, I-22011. O dispozitie a dreptului intern al unui stat membru precum art. 4 din Legea belgiana din 10 aprilie 1990 asupra societatilor cu protectie, de paza sau de securitate interna, nu constituie o reglementare tehnica n ntelesul Directivei Consiliului nr. 83/189/CEE din 28 martie 1983, Directiva care stabileste procedura pentru oferirea de informatii n domeniul standardelor si reglementarilor tehnice si care a fost modificata prin Directiva Consiliului nr. 88/182/CEE din 22 martie 1988. n schimb, dispozitii precum cele cuprinse n Decretul Regal belgian din 14 mai 1991, stabilind procedura de aprobare a sistemelor si retelelor de alarma la care face trimitere Legea din 10 aprilie 1990 constituie asemenea reglementari tehnice. Calificarea unei reglementari precum art. 12 al Legii din 10 aprilie 1990 depinde de efectele sale juridice avute n dreptul intern.2. Art. 8 si 9 din Directiva nr. 83/189, modificata prin Directiva 88/182 trebuie interpretate ca dnd dreptul persoanelor fizice sa le invoce n fata instantelor nationale, care trebuie sa refuze aplicarea unei reglementari tehnice nationale care nu a fost notificata n conformitate cu Directivele.3. Art. 30 al Tratatului CE nu interzice existenta unei dispozitii a dreptului national precum cea cuprinsa n art. 4 al Legii din 10 aprilie 1990. 15. Agricultura Organizare comuna a pietelor Banane Regimul importurilor Contingent tarifar Masuri tranzitorii destinate a facilita trecerea la regimul comunitar Carenta Comisiei Emiterea, de catre judecatorul national, a masurilor provizorii Inadmisibilitate Posibilitatea pentru statul membru si operatorul n cauza de a sesiza Comisia si judecatorul comunitarDat fiind ca Tratatul nu a prevazut posibilitatea unui recurs prin care o jurisdictie nationala sa ceara Curtii sa constate cu titlu prejudicial carenta unei institutii comunitare si ca acest control tine de competenta exclusiva a jurisdictiei comunitare, jurisdictiile nationale nu sunt competente pentru a prescrie masuri provizorii, asteptnd ca institutia sa actioneze. ntr-o asemenea situatie, protectia jurisdictionala a celor interesati nu ar trebui sa fie asigurata dect de Curte si, daca este cazul, de tribunalul de prima instanta.Tratatul nu autorizeaza, deci, jurisdictiile nationale sa prescrie masuri provizorii n cadrul unei proceduri ce tinde sa acorde o protectie provizorie, pe cale de rfr, pna cnd Comisia nu va fi adoptat un act juridic pentru a reglementa, n conformitate cu art. 30 din reglementarea nr. 404/93, referitoare la revizuirea bilantului de prognoza pentru producerea si consumul de banane, determinnd volumul contingentului tarifar anual pentru importurile ce provin din state terte si a bananelor netraditionale ACP si conform procedurii comitetului de gestiune prevazut n art. 27 din reglementare, cazurile riguroase cu care se confrunta operatorii economici. n asemenea mprejurari, statului membru interesat, sesizat la nevoie de operatorul n cauza, i revine sarcina de a cere, daca este cazul, punerea n aplicare a respectivei proceduri, n pofida posibilitatii pe care o are operatorul de a se adresa direct Comisiei, cerndu-i sa adopte masurile speciale cerute de situatia de fata. n cazul n care institutia comunitara ar omite sa actioneze, statul membru ar putea introduce un recurs pentru carenta n fata Curtii, ca si operatorul interesat, destinatarul actului pe care Comisia ar fi omis sa-l adopte sau, cel putin, direct si personal interesat de el, care ar putea intenta o astfel de actiune n fata tribunalului.n cadrul acestor recursuri pentru carenta, jurisdictia comunitara ar putea, la cererea reclamantilor, sa ia masuri provizorii, n virtutea art. 186 din Tratat. Prin urmare, n cazul n care Comisia ar refuza expres sa actioneze sau ar adopta un act diferit de cel pe care cei interesati l-au dorit sau l-au considerat necesar, statul membru sau operatorul n cauza ar putea cere anularea acestui act n fata Curtii sau a tribunalului.(Hotarre din 26 noiembrie 1996, T.Port/Bundesanstalt...)16. Efect direct Conflict ntre dreptul comunitar si o lege nationala Obligatii si atributii ale judecatorului national sesizat Neaplicarea legii nationaleJurisdictia nationala, atunci cnd i se cere sa aplice o lege nationala incompatibila cu art. 30 din Tratat, are obligatia sa garanteze deplinul efect al acestuia, nlaturnd din proprie initiativa respectiva lege.(Hotarre din 13 martie 1997, Morellato/USL)17. Actele institutiei Contestatie incidenta, n fata judecatorului national, a legalitatii unui act comunitar cu ocazia unui recurs ndreptat mpotriva unei masuri de punere n aplicare Acordarea amnarii n executarea masurii nationale admisibilitate Conditii Fumus boni juris Sesizarea Curtii pe calea recursului cu titlu prejudicial n aprecierea validitatii Prejudiciu grav si ireparabil Luare n calcul a interesului Comunitatii Respectarea jurisprudentei comunitare pertinentePentru ca o jurisdictie nationala sa poata amna executarea unei decizii administrative nationale bazate pe un act comunitar, trebuie ca ea sa aiba ndoieli serioase asupra validitatii respectivului act; ca, n cazul n care Curtea nu ar fi fost deja sesizata cu chestiunea validitatii actului contestat, ea sa i-l trimita personal; n caz de urgenta, n sensul ca masurile provizorii sa fie necesare pentru a evita ca partea care le solicita sa nu sufere un prejudiciu grav si ireparabil si sa fie luat n calcul interesul Comunitatii. n aceasta ultima privinta, jurisdictiei nationale i revine sarcina sa decida, n conformitate cu regulile sale de procedura, care va fi modalitatea cea mai potrivita de a culege toate informatiile utile despre actul comunitar n cauza. n fine, trebuie ca, n aprecierea tuturor acestor conditii, jurisdictia nationala sa respecte deciziile Curtii sau ale tribunalului de prima instanta ce statueaza asupra legalitatii actului comunitar sau a ordonantei de rfr ce vizeaza acordarea, la nivel comunitar, a masurilor provizorii similare.(Hotarre din 17 iulie 1997, Kruger/H.Hamburg-Jonas)18. Chestiuni prejudiciale Sesizarea Curtii Contestatia incidenta, n fata judecatorului national, a legalitatii unui act comunitar cu ocazia unui recurs ndreptat mpotriva unei masuri nationale de punere n aplicare Amnarea executarii masurii nationale si recurs cu titlu prejudicial pentru aprecierea validitatii actului comunitar Autorizatie acordata de judecatorul national de a introduce un recurs mpotriva deciziei sale AdmisibilitateArt. 177 alin. 2 din Tratat, nu se opune ca o jurisdictie nationala, ce a ordonat amnarea executarii unei decizii administrative nationale ntemeiata pe un act comunitar si care, n conformitate cu obligatia ce i revine, a sesizat Curtea, cu titlu prejudicial, cu o chestiune referitoare la validitatea actului comunitar, sa autorizeze introducerea unui recurs mpotriva deciziei sale.n fapt, pe de o parte, daca obligatia de a sesiza Curtea si gaseste fundamentul n necesitatea de a asigura aplicarea uniforma a dreptului comunitar si de a apara competenta exclusiva a Curtii pentru a statua asupra validitatii unui act de drept comunitar, respectarea acestor imperative nu este afectata de posibilitatea introducerii unui recurs mpotriva deciziei jurisdictiei nationale, dat fiind faptul ca, n ipoteza n care aceasta decizie ar trebui reformulata sau anulata n cadrul recursului, procedura cu titlu prejudicial ar ramne fara obiect, iar dreptul comunitar si-ar regasi deplina aplicare. Pe de alta parte, posibilitatea introducerii unui astfel de recurs nu mpiedica punerea n aplicare a procedurii prejudiciale de catre jurisdictia ce statueaza n ultima instanta, care este obligata, n conformitate cu art. 177 alin. 3 din Tratat, sa procedeze la introducerea unui recurs n cazul n care are ndoieli asupra interpretarii sau validitatii dreptului comunitar.(Hotarre din 17 iulie 1997,Kruger/Hauptzollam Hamburg Jonas)SECTIUNEA A III-ASUBSIDIARITATEA SI PROPORTIONALITATEA N APLICAREA DREPTULUI COMUNITAR1. Proportionalitate Suprimarea ajutoarelor financiare acordate pentru construirea noilor nave de pescuit ca urmare a nerespectarii, de catre beneficiari, a conditiilor financiare de investitie stabilite n deciziile de acordare Violare LipsaTinnd cont de nsasi natura ajutoarelor financiare acordate de Comunitate, obligatia de a respecta conditiile financiare de investitie, asa cum sunt ele indicate n decizia de acordare, constituie, sub acelasi titlu ca si obligatia de executare materiala a investitiei, unul dintre angajamentele esentiale asumate de beneficiar si, astfel, conditioneaza atribuirea ajutorului comunitar.Prin urmare, n cazul ntreprinderilor ce beneficiaza de subventii n virtutea reglementarii nr. 4028/86, referitoare la actiunile comunitare pentru mbunatatirea si adaptarea structurilor din sectorul de pescuit si acvacultura care au declarat, n cererea lor de plata a ajutoarelor, o suma ce nu corespunde realitatii, nu constituie o violare a principiului de proportionalitate alegerea de catre Comisie, dintre sanctiunile de nerespectare a conditiilor impuse beneficiarilor ajutoarelor financiare comunitare prevazute n art. 44 par. 1, din respectiva reglementare, a suprimarii subventiilor acordate.n fapt, tinnd cont de importanta nerespectarii de catre beneficiari a obligatiilor lor, Comisia a putut sa estimeze ca orice alta sanctiune risca sa constituie o invitatie la frauda, prin faptul ca potentialii beneficiari ar fi fost tentati sa mareasca artificial cuantumul investitiei pe care l-ar fi prezentat n cererea lor de acordare, n scopul obtinerii unui ajutor financiar comunitar mai mare, sub pedeapsa de a-l vedea pe acesta din urma redus pna la concurenta partii corespunzatoare supraevaluarii investitiei din cererea de acordare.(Hotarre din 24 aprilie 1996, Industrias Pesqueras Campos s.a./Comisie)2. Proportionalitate Regulament antidumping de baza Caracter proportional Criterii de apreciere Putere de apreciere a legislatorului comunitar n materia politicii comerciale comune Control jurisdictional Limiten virtutea principiului de proportionalitate, ridicat la rangul de principiu general de drept comunitar nainte de a fi consacrat n art. 33 par. 3, din Tratat, legalitatea unei reglementari comunitare este subordonata conditiei ca mijloacele pe care le foloseste sa fie capabile sa realizeze obiectivul urmarit n mod legitim de reglementarea n cauza si sa nu mearga dincolo de ceea ce este necesar pentru a-l atinge, dat fiind ca, atunci cnd poti alege din mai multe masuri corespunzatoare, se impune sa recurgem, n principiu, la cea mai putin constrngatoare.Totusi, n domeniile n care legislatorul comunitar dispune de o vasta putere de apreciere ce corespunde responsabilitatilor politice care i sunt atribuite de Tratat, doar caracterul evident neadecvat al unei masuri luate, n raport cu obiectivul pe care institutia competenta este nsarcinata sa-l urmareasca, poate afecta legalitatea unei astfel de masuri.Acesta este cazul politicii comerciale comune si, ndeosebi, al promulgarii reglementarii referitoare la protectia mpotriva practicilor de dumping, la fel fiind si n cazul n care, pe baza art. 113 din Tratat si arbitrnd ntre interese divergente, se elaboreaza Regulamentul antidumping de baza, doar daca nu este vorba, n aplicarea acestui Regulament, de adoptarea unor masuri concrete de protectie.Rezulta ca acest control al judecatorului comunitar trebuie sa se limiteze, n domeniul protectiei mpotriva masurilor dumping, la problema de a sti daca masurile luate de legislatorul comunitar sunt inadecvate n raport de scopul urmarit.(Hotarre din 22 ianuarie 1997, NMB s.a./Comisie)3. Proportionalitate Importanta Violare de catre directiva 93/104 referitoare la anumite aspecte de organizare a timpului de lucru LipsaAdoptarea de catre Consiliu a directivei 93/104 referitoare la anumite aspecte de organizare a timpului de lucru nu a constituit o violare a principiului de proportionalitate.n fapt, controlul limitat pe care l exercita judecatorul asupra ndeplinrii de catre Consiliu a vastei puteri de apreciere pe care o detine n domeniul protectiei sigurantei si sanatatii muncitorilor, unde intervin aspecte de politica sociala si aprecieri complexe, nu a condus la parerea ca masurile pe care le impune directiva, cu exceptia celei continute n art. 5 alin. 2, nu ar fi capabile sa realizeze obiectivul vizat de siguranta si sanatate a lucratorilor, nici ca aceste masuri, caracterizate de o anumita flexibilitate, ar merge dincolo de ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului sus-amintit.(Hotarre din 12 noiembrie 1996, Regatul Unit/Consiliu)4. Proportionalitate Obligatia vizata de directiva 92/44 de a oferi, indiferent de existenta unei cereri certe, un anumit numar de linii ce raspund anumitor caracteristici tehnice Violare LipsaArt. 7 din directiva 92/44, referitoare la aplicarea furnizarii unei retele deschise cu linii nchiriate, vizeaza sa garanteze o oferta armonioasa n ntreaga Comunitate a unui ansamblu minim de linii nchiriate, conforme cu specificatiile din anexa II din respectiva directiva, att pentru comunicatiile n cadrul unui stat membru, ct si pentru cele din statele membre.Rezulta ca obiectivul directivei consta n acelasi timp n a armoniza conditiile de oferta n diferitele state membre si a anula obstacolele tehnice din cadrul serviciilor transfrontaliere n materie de telecomunicatii.n aceste mprejurari, directiva nu ar trebui considerata ca violnd principiul proportionalitatii pe motiv ca, n momentul adoptarii sale sau a transpunerii sale n dreptul national, piata nationala a unui stat membru nu ar cunoaste cererea tipului de servicii a caror oferta este impusa prin intermediul directivei.(Hotarre din 12 decembrie 1996, The Queen/Secretarul de stat pentru Comert si Industrie)5. Proportionalitate Violare de catre directiva 94/19 ce obliga statele membre sa primeasca, n cadrul sistemelor de garantare a depunerilor, sucursalele stabilimentelor de credit acceptate n alte state membre LipsaArt. 4 par. 2, din directiva 94/19 referitoare la sistemele de garantare a depunerilor, ce prevede obligatia, pentru statele membre, de a primi, n cadrul sistemelor lor de garantie a depunerilor, sucursalele stabilimentelor de credit acceptate n alte state membre, pentru ca acestea sa completeze garantia de care beneficiaza deja depunatorii lor, ca urmare a apartenentei lor la sistemul de garantie din statul membru de origine, nu constituie o violare a principiului de proportionalitate.n fapt, din obiectivul urmarit de aceasta dispozitie ce vizeaza sa remedieze inconvenientele rezultate din diferentele de indemnizare si din conditiile concurentei inegale ntre stabilimentele nationale si sucursalele stabilimentelor din celelalte state membre aflate pe acelasi teritoriu, precum si din vointa legislatorului comunitar de a tine cont de costul finantarii sistemului de garantie prin fixarea unui nivel armonic de garantie minima, nu rezulta ca acesta din urma nu doreste sa aseze o sarcina prea grea pe umerii statelor membre originare ce nu dispun nca de sisteme de garantie a depunerilor sau care nu dispun dect de sisteme ce prevad o garantie mai putin importanta dect acest nivel minim si nu poate, n aceste conditii, sa le faca sa suporte riscul legat de o acoperire superioara rezultata din alegerea politica a unui stat membru (primit n rndul celorlalte), determinat. Rezulta c orice alta solutie, cum ar fi o acoperire suplimentara obligatorie din partea sistemelor din statul membru originar, nu ar fi permis atingerea scopului vizat.Prin urmare, aceasta obligatie fiind nsotita de numeroase conditii ce vizeaza facilitarea sarcinii statului membru recent primit, acesta din urma nu putea obliga sucursalele ce doreau sa adere la unul din sistemele sale de garantie, sa plateasca o contributie si sa ceara statului originar informatii asupra sucursalelor, rezulta ca ea nu are drept efect usurarea suportarii unei sarcini excesive de catre sistemele de garantie din statele membre recent primite.(Hotarre din 22 ianuarie 1997, Opel Austria/Consiliu)6. Proportionalitate Importanta Violare de catre directiva 94/19 ce impune obligatia de aderare a tuturor stabilimentelor de credit la sistemele de garantie a depunerilor LipsaArt. 3 par. 1, din directiva 94/19, ce impune obligatia de afiliere a tuturor stabilimentelor de credit la sistemele de garantie a depunerilor, nu este contrar principiului de proportionalitate.n fapt, tinnd cont pe de o parte de faptul ca n anumite state membre nu exista nici un sistem de garantie a depunerilor si pe de alta parte de imperativul ce consta, pentru legiuitorul comunitar, n asigurarea unui nivel minim armonic de garantie a depunerilor, oricare ar fi localizarea acestora n interiorul Comunitatii, efectul acestei obligatii prin faptul ca obliga un numar restrns de stabilimente de credit dintr-un stat membru n care exista un sistem de aderare voluntar de afiliere, nu ar trebui considerat ca excesiv.Prin urmare, orice alta solutie, cum ar fi obligatia de a informa clientii asupra unei eventuale aderari, nu ar fi permis sa se atinga obiectivul ce consta n asigurarea unui nivel minim armonic de garantie pentru toate depunerile.(Hotarre din 13 mai 1997, Germania/Parlament si Consiliu)SECTIUNEA A IV-ADREPTURILE FUNDAMENTALE ALE OMULUICA PRINCIPII GENERALE ALEDREPTULUI COMUNITAR1. Internationale Handelsgesellschaft 11/70 1970, 11251. Validitatea masurilor adoptate de catre institutiile Comunitatii poate fi interpretata numai n lumina dreptului comunitar. Dreptul nascut din Tratat, izvor independent de drept, nu poate fi din pricina naturii sale interne speciale si originale, surclasat de catre prevederile legale interne, oricare ar fi fost forta lor juridica, fara a fi lipsit de caracterul sau de drept comunitar si fara ca nsasi fundamentul juridic al Comunitatii sa fie pus sub semnul ntrebarii. Prin urmare, validitatea unei masuri comunitare sau efectul sau n interiorul unui stat membru nu pot fi afectate pe motivul ca ar conveni fie drepturilor fundamentale, asa cum sunt ele definite de catre Constitutia acelui stat, fie principiilor structurii sale constitutionale (Hotarrea din 15 iulie 1964, Cauza 6/64, CJCE Rep. 1964, pag. 594).2. Respectarea drepturilor fundamentale este parte integranta a principiilor generale de drept aparate de catre Curtea de justitie. Protectia acordata unor asemenea drepturi, atta timp ct este inspirata de traditiile constitutionale comune statelor membre, trebuie sa fie asigurata n cadrul structurii si obiectivelor Comunitatii (Hotarrea din 12 noiembrie 1969, cauza 29/69, CJCE Rep. 1969, pag. 425).3. Cerinta din partea reglementarilor Comunitatii n domeniul agriculturii ca posesorii licentelor de import-export sa fie obligati sa efectueze tranzactiilor propuse sub conditia depunerii unei garantii constituie o metoda care este att necesara ct si adecvata scopurilor art. 40 (3) si 43 din Tratatul CEE, pentru a permite autoritatilor competente sa-si aleaga n modul cel mai eficient interventiile pe piata cerealelor. Sistemul garantiilor nu ncalca nici un drept fundamental.4. Conceptul de forta majora adoptat de catre reglementarile din domeniul agriculturii nu se limiteaza la imposibilitatea absoluta, ci trebuie nteles n sensul unor mprejurari neobisnuite, care scapa controlului importatorului sau exportatorului, si ale caror consecinte, n ciuda tuturor precautiilor, nu ar fi putut fi evitate dect cu pretul unui imens sacrificiu (Hotarrea din 11 iulie 1968, Cauza 4/68, CJCE Rep. 1968, pag. 563).5. Restrngnd posibilitatea renuntarii la obligatia de a exporta si limitnd dreptul la eliberarea garantiei la cazurile de forta majora, legiuitorul comunitar a adoptat o prevedere care, fara a impune o povara exagerata importatorilor sau exportatorilor este adecvata asigurarii functionarii normale a organizarii pietei de cereale n interesul general, asa cum este definit n art. 39 din Tratat.2. Nold 4/73 1974, 04911. Comisia are dreptul de a autoriza reguli de comert care restrng dreptul la furnizarea directa de carburanti n temeiul necesitatii rationalizarii distributiei, cu conditia ca asemenea reguli sa fie aplicate n mod uniform tuturor operatorilor vizati.2. Drepturile fundamentale constituie o parte integranta a principiilor generale de drept a caror respectare o asigura Curtea.Asigurnd protectia acestor drepturi Curtea este obligata sa se inspire din traditiile constitutionale comune ale statelor membre si nu poate confirma masuri care sunt incompatibile cu drepturile fundamentale stabilite si garantate prin Constitutiile acestor state.n mod corespunzator, Tratatele internationale pentru protectia drepturilor omului la elaborarea carora statele membre au participat sau ale caror semnatare sunt acestea, pot oferi orientari care trebuie sa fie urmate n contextul general al dreptului comunitar.3. Daca dreptul de proprietate este protejat de legiuirile constitutionale ale tuturor statelor membre si daca garantii similare sunt acordate persoanelor fizice pentru dreptul lor de a-si alege si practica n mod liber ocupatia sau profesia, drepturile astfel acordate, departe de a constitui prerogative absolute, trebuie ntelese n lumina functiei sociale a proprietatii si a activitatilor astfel protejate.Pentru aceste motive, drepturile de o asemenea natura sunt protejate prin lege si supuse ntotdeauna unor restrictii stabilite n conformitate cu interesul public.n mod corespunzator si n cadrul ordinii juridice comunitare apare ca legitima, dupa caz, supunerea acestor drepturi anumitor limitari motivate prin obiectivele generale urmarite de Comunitate, cu conditia ca substanta acestor drepturi sa ramna neatinsa.Garantiile mai sus aratate nu pot fi n nici un caz extinse pentru a proteja simple interese sau oportunitati comerciale, a caror nesiguranta tine de nsasi esenta activitatii economice.3. Hauer 44/79 1979, 37271. Problema unei posibile ncalcari a drepturilor fundamentale printr-o masura a institutiilor Comunitatii poate fi judecata numai n lumina dreptului comunitar nsusi.Introducerea unor criterii speciale de apreciere decurgnd din legislatia sau dreptul constitutional al unui anumit stat membru ar conduce inevitabil, prin alterarea unitatii substantiale si eficacitatii dreptului comunitar, la distrugerea unitatii pietei comune si la amenintarea coeziunii Comunitatii.Drepturile fundamentale formeaza o parte integranta a principiilor generale ale dreptului, a caror respectare este asigurata de catre Curte. n protejarea acestor drepturi, Curtea este obligata sa se inspire din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, astfel nct masuri care sunt incompatibile cu drepturile fundamentale recunoscute de Constitutiile acestor state sunt inacceptabile n cadrul Comunitatii. Tratatele internationale pentru apararea drepturilor omului la elaborarea carora statele membre au colaborat sau ale caror semnatare sunt acestea pot de asemenea oferi orientari care trebuie urmate n cadrul general al dreptului comunitar.n asemenea mprejurari, ndoielile exprimate de o instanta nationala cu privire la compatibilitatea dispozitiilor unui act emannd de la o institutie a Comunitatilor cu normele privind protectia drepturilor fundamentale formulate prin trimitere la dreptul constitutional national trebuie ntelese ca punnd sub semnul ntrebarii validitatea acelui act n raport cu dreptul comunitar.2. Dreptul de proprietate este garantat n ordinea juridica comunitara n conformitate cu ideile comune Constitutiilor statelor membre, care sunt reflectate n primul Protocol la Conventia europeana pentru protectia drepturilor omului.3. Lund n considerare preceptele constitutionale comune statelor membre, practicile legislative consecvente si art. 1 al primului Protocol la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului, faptul ca un act emannd de la o institutie a Comunitatii impune restrictii privind replanarile de vii nu poate fi criticat n principiu ca fiind incompatibil cu respectul cuvenit dreptului de proprietate. Totusi, este necesar ca aceste restrictii sa corespunda ntocmai obiectivelor de interes general urmarite de Comunitate si ca, n raport cu scopul urmarit, ele sa nu constituie o ingerinta disproportionata si intolerabila n dreptul proprietarului care sa i afecteze substanta nsasi a dreptului de proprietate.4. Interzicerea replantarii de vii stabilita pentru o perioada limitata de Reglementarea nr. 1162/76 este justificata de obiectivele de interes general urmarite de Comunitate, care constau n reducerea imediata a surplusurilor de productie si n pregatirea, pe termen mai lung, a restructurarii industriei europene de vinuri. Prin urmare, masura nu ncalca substanta dreptului de proprietate.5. n acelasi mod ca si dreptul de proprietate, libertatea comertului sau a activitatilor profesionale, departe de a constitui o prerogativa absoluta, trebuie interpretata n lumina functiei sociale a activitatilor protejate de aceste libertati.ntruct prezenta cauza priveste interzicerea, printr-un act emannd de la o institutie a Comunitatilor, a replantarii de vii, se cuvine sa retinem ca o asemenea masura nu afecteaza n vreun fel accesul la ocupatia de viticultor sau libera desfasurare a acestei ocupatii pe terenurile anterior plantate cu vii. ntruct prezenta cauza priveste noi plantatii, orice restrngere a liberei desfasurari a ocupatiei de viticultor este un paliativ al restrngerii exercitiului dreptului de proprietate.4. National Panasonic 136/79 1980, 20331. Cu toate ca art. 11 al Reglementarii nr. 17 supune exercitarea de catre Comisie a competentei sale de a solicita informatii de la o ntreprindere sau asociatie de ntreprinderi unei proceduri n doua faze, dintre care faza a doua implicnd adoptarea de catre Comisie a unei decizii care precizeaza ce informatii sunt cerute, poate fi initiata numai daca prima faza, n care o solicitare de informatii este trimisa, a fost ndeplinita fara succes, art. 14 al aceluiasi Regulament privind puterile de investigare ale Comisiei nu contine nimic care sa indice ca aceasta poate adopta o decizie prin care dispune o investigatie n ntelesul art. 14 (3) numai daca a ncercat n prealabil sa desfasoare o investigatie prin simpla autorizare.Mai mult, art. 13 (1) al aceleiasi Reglementari prevede ca, la solicitarea Comisiei, autoritatile nationale trebuie sa desfasoare investigatiile pe care Comisia le considera necesare n temeiul art. 14 (1) sau pe care aceasta le-a dispus printr-o decizie emisa n temeiul art. 14 (3) arata clar prin folosirea termenului sau ca aceste doua proceduri nu se suprapun n mod necesar ci constituie doua posibilitati alternative de control a caror alegere depinde de caracteristicile particulare ale fiecarei cauze.2. Faptul ca functionarii autorizati de catre Comisie, n desfasurarea investigatiei de care se face vorbire n art. 14 al Reglementarii nr. 17, sunt investiti cu dreptul de a solicita n cursul acestei investigatii informatii asupra unor probleme specifice decurgnd din consultarea evidentelor contabile si a facturilor pe care le examineaza, nu este suficient pentru a trage concluzia ca o investigatie este identica cu o procedura care urmareste numai sa obtina informatii n ntelesul art. 11 al aceleiasi Reglementari.3. Drepturile fundamentale formeaza o parte integranta a principiilor generale ale dreptului, a caror respectare este asigurata de catre Curtea de justitie, n conformitate cu traditiile constitutionale comune ale statelor membre si cu tratatele internationale la elaborarea carora statele membre au colaborat sau ale caror semnatare sunt acestea.4. Scopul competentelor cu care este investita Comisia prin art. 14 al Reglementarii nr. 17 este de a-i permite acesteia sa si ndeplineasca obligatia de a asigura aplicarea regulilor privind concurenta n piata comuna, obligatie care i revine potrivit Tratatului CEE. Functia acestor reguli este de a preveni distorsionarea concurentei n detrimentul interesului public, al ntreprinderilor si al consumatorilor. Prin urmare, nu rezulta ca Reglementarea nr. 17 ncalca drepturile fundamentale ale ntreprinderilor prin faptul ca atribuie Comisiei competenta de a desfasura investigatii fara notificare prealabila.5. Exercitiul dreptului unei ntreprinderi de a fi ascultata nainte ca decizia ce o priveste sa fie luata n temeiul dreptului comunitar al concurentei este n mod fundamental nscrisa n procedurile judiciare sau administrative pentru obtinerea ncetarii unei ncalcari sau pentru obtinerea unei declaratii potrivit careia o ntelegere sau o practica concertata este incompatibila cu art. 85 asa cum prevad procedurile la care trimite Reglementarea nr. 99/63/CEE a Comisiei. Pe de alta parte, procedura investigarii la care trimite art. 14 al Reglementarii nr. 17 nu urmareste sa obtina ncetarea unei ncalcari sau declararea ca o ntelegere, decizie sau practica concertata este incompatibila cu art. 85.Unicul sau obiectiv este de a permite Comisiei sa strnga informatiile necesare pentru a verifica existenta actuala si scopul urmarit de o situatie de fapt si de drept data. n plus, o decizie prin care se dispune o investigatie n ntelesul art. 14 (3) al Reglementarii nr. 17 nu este enumerata ntre deciziile care, potrivit art. 19 (1) al Reglementarii nr. 99/63/CEE, nu pot fi luate de Comisie nainte de a acorda celor interesati posibilitatea de a-si exercita dreptul de aparare.5. Dow Benelux NV 85/87 1989, 31371. nsusi art. 14 (3) al Reglementarii nr. 17 stabileste continutul esential al expunerii de motive pe care o decizie este ntemeiata. Obligatia Comisiei de a arata obiectul si scopul investigatiei reprezinta o garantie fundamentala a dreptului la aparare al ntreprinderilor interesate. Rezulta ca cuprinsul obligatiei de a declara motivele pe care se ntemeiaza deciziile prin care se dispun investigatii nu poate fi restrns pe temeiul considerentelor legate de eficienta investigatiilor. Desi Comisiei nu i se cere sa comunice destinatarului unei decizii prin care se dispune o investigatie toate afirmatiile de care dispune privind presupusele ncalcari, dupa cum nici nu i se cere sa faca o ncadrare juridica precisa a acestei ncalcari, ea este obligata totusi sa arate clar presupusele fapte pe care intentioneaza sa le cerceteze.2. Din art. 20 (1) si 14 (3) ale Reglementarii nr. 17 rezulta ca informatiile obtinute n cursul investigatiilor nu pot fi utilizate n alte scopuri dect cele aratate n ordinul sau n decizia n baza careia investigatia are loc. Aceasta exigenta, alaturi de obligatia de pastrare a secretului profesional expres aratata n art. 20, urmareste sa protejeze dreptul la aparare al ntreprinderilor garantat prin art. 14 (3).Pe de alta parte nu se poate trage concluzia ca exista vreo interdictie adresata Comisiei de a institui o cercetare n vederea verificarii sau obtinerii de informatii suplimentare n raport cu cele obtinute n cursul unei investigatii anterioare, daca aceste informatii dovedesc existenta unui comportament contrar normelor privind concurenta din Tratat. O asemenea interdictie ar excede necesitatea de a respecta secretul profesional si dreptul la aparare si ar constitui astfel o atingere necuvenita adusa modului n care Comisia si ndeplineste obligatia de a asigura respectarea regulilor privind concurenta n piata comuna si de a aduce la lumina ncalcarile art. 85 si 86 ale Tratatului.3. Respectarea dreptului la aparare constituie un principiu fundamental si trebuie de aceea asigurata nu numai n cursul procedurilor administrative care pot conduce la impunerea de sanctiuni, ci si n timpul procedurilor de cercetare preliminara cum sunt investigatiile desavrsite n temeiul art. 14 al Reglementarii nr. 17, care pot fi hotartoare n obtinerea de dovezi cu privire la natura ilegala a conduitei ntreprinderilor, pentru care acestea pot fi tinute raspunzatoare.4. Cu toate ca existenta unui drept fundamental la inviolabilitatea domiciliului trebuie sa fie recunoscut n ordinea juridica comunitara ca un principiu comun legiuirilor statelor membre cu privire la domiciliul persoanei fizice, acest principiu nu este valabil n privinta ntreprinderilor, deoarece exista divergente considerabile ntre sistemele juridice ale statelor membre n privinta naturii si gradului de protectie acordat localurilor destinate desfasurarii afacerilor mpotriva interventiei autoritatilor publice. Nici un alt amestec nu poate fi dedus din art. 8 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului.Nu este mai putin adevarat ca n toate sistemele juridice ale statelor membre, orice amestec al autoritatilor publice n sfera activitatilor particulare ale oricarei persoane, fie aceasta fizica sau juridica, trebuie sa aiba un temei legal si sa fie justificata prin motivele nscrise n lege si, prin urmare, aceste sisteme ofera chiar daca n forme diferite protectie mpotriva ingerintelor arbitrare sau disproportionate. Nevoia unei asemenea protectii trebuie sa fie recunoscuta ca un principiu general al dreptului comunitar.5. Att scopul Reglementarii nr. 17 ct si lista competentelor cu care sunt investiti functionarii Comisiei de art. 44 al acesteia arata ca scopul investigatiilor poate fi foarte larg.n aceasta privinta, dreptul de a patrunde n orice local, pe orice teren sau n orice mijloc de transport al ntreprinderilor este de o importanta deosebita, cu att mai mult cu ct aceasta urmareste sa permita Comisiei sa obtina probe ale ncalcarilor regulilor privind concurenta n locurile n care asemenea probe este de asteptat sa fie gasite, cu alte cuvinte n localurile ntreprinderilor destinate desfasurarii afacerilor.Acest drept de acces nu ar servi la nimic daca functionarii Comisiei nu ar putea face nimic mai mult dect sa ceara documente sau dosare pe care ei sa le fi identificat cu precizie n prealabil. Dimpotriva, un asemenea drept implica puterea de a cauta diferite informatii care nu sunt deja cunoscute sau pe deplin identificate. Fara o asemenea putere ar fi imposibil pentru Comisie sa obtina informatiile necesare pentru desfasurarea investigatiei n conditiile n care ntreprinderea interesata ar refuza sa coopereze ori adopta o atitudine de obstructie.Totusi, exercitarea marilor puteri de investigatie puse n sarcina Comisiei este supusa conditiilor menite sa asigure respectarea drepturilor ntreprinderilor. n aceasta privinta obligatia Comisiei de a preciza obiectul si scopul investigatiei este o cerinta fundamentala nu numai pentru a arata ca aceasta investigatie este justificata, ci si pentru a permite ntreprinderilor sa aprecieze ntinderea obligatiei lor de a coopera, precum si pentru a proteja dreptul la aparare.6. Atunci cnd investigatiile sunt desfasurate cu cooperarea ntreprinderilor interesate n temeiul unor obligatii decurgnd dintr-o decizie prin care se dispune o investigatie, functionarii Comisiei au, ntre altele, si puterea de a obtine sa li se prezinte documentele pe care le solicita, sa patrunda n orice localuri pe care ei le aleg si de a obtine sa li se prezinte continutul oricarei piese de mobilier pe care o indica. Pe de alta parte, ei nu pot obtine acces n localuri sau la piese de mobilier prin forta si nici nu pot obliga personalul ntreprinderii sa le acorde un asemenea acces. Ei nu pot nici sa desfasoare perchezitii fara permisiunea administratiei ntreprinderii care poate, totusi, sa fie dedusa n special din acordarea de asistenta functionarilor Comisiei.Pe de alta parte, daca ntreprinderile interesate se opun investigatiei Comisiei, functionarii acesteia pot n temeiul art. 14 (6) al Reglementarii nr. 17 si n absenta cooperarii din partea ntreprinderilor sa perchezitioneze n cautarea oricarei informatii necesare pentru investigatie, cu sprijinul autoritatilor nationale, care sunt obligate sa acorde acestora ntreaga asistenta necesara pentru ndeplinirea obligatiilor lor. Cu toate ca un asemenea sprijin este necesar numai daca ntreprinderea si manifesta opunerea, el poate fi solicitat si ca o masura preventiva, pentru depasirea oricarei opuneri din partea ntreprinderii.7. Din art. 14 (6) al Reglementarii nr. 17 rezulta ca revine fiecarui stat membru sarcina de a stabili conditiile n care autoritatile nationale vor acorda sprijin functionarilor Comisiei. n aceasta privinta, statelor membre li se cere sa asigure conditiile necesare pentru ca actiunea Comisiei sa fie eficienta, cu respectarea totodata a principiilor generale ale dreptului comunitar. n aceste limite, normele procedurale adecvate n vederea asigurarii respectarii drepturilor ntreprinderilor sunt acelea pe care le prevede dreptul national.Comisiei i se cere sa respecte normele procedurale adecvate prevazute de dreptul national si trebuie sa se asigure ca autoritatea competenta potrivit dreptului national dispune de tot ceea ce are nevoie pentru a-si ndeplini propriile sale functii de supraveghere.Acea autoritate, fie ea judiciara sau de alta natura, nu poate n aceasta privinta sa si substituie propriile sale evaluari ale necesitatii investigatiilor dispuse evaluarii facute de Comisie. Legalitatea aprecierilor de catre Comisie a aspectelor de fapt si de drept este supusa numai autoritatii Curtii de justitie. Pe de alta parte, autoritatii nationale i apartine competenta de a aprecia, dupa ce se asigura ca decizia prin care se dispune investigatia este certa, daca masurile de constrngere avute n vedere sunt arbitrare sau excesive n considerarea obiectului investigatiei, precum si competenta de a asigura ca normele dreptului national sunt respectate n timpul aplicarii acestor masuri.8. Valabilitatea unei decizii nu poate fi afectata de acte subsecvente adoptarii sale, cu consecinta ca orice nereguli savrsite n aplicarea deciziei sunt irelevante n aprecierea valabilitatii acesteia. 6. Grogan C-159/90 1991, I-46851. O instanta nationala nu are competenta de a sesiza Curtea pentru pronuntarea unei hotarri premergatoare n temeiul art. 177 al Tratatului daca o cauza nu este pendinte naintea sa, n care cauza sa se fi ivit nevoia de a pronunta o hotarre n care sa se tina seama de hotarrea premergatoare. n mod reciproc, Curtea de justitie nu este competenta sa examineze o cerere pentru pronuntarea unei hotarri premergatoare daca n momentul n care cererea este formulata procedura dinaintea instantei care o formuleaza s-a ncheiat deja.2. Oprirea sarcinii pe cale medicala, efectuata n conformitate cu dreptul statului n care aceasta are loc, reprezinta un serviciu n ntelesul art. 60 al Tratatului.3. Furnizarea de informatii asupra unei activitati economice nu trebuie nteleasa ca prestare de servicii n ntelesul art. 60 al Tratatului, daca informatia nu este distribuita din partea unui operator economic ci reprezinta numai o manifestare a libertatii de exprimare.n consecinta, nu ncalca dreptul comunitar acel stat n care oprirea sarcinii pe cale medicala este interzisa si care interzice asociatiilor studentesti sa distribuie informatii cu privire la identitatea si adresa clinicilor din alte state membre n care oprirea voluntara a sarcinii se desfasoara n conditii legale, precum si distribuirea de informatii cu privire la modul de comunicare cu aceste clinici, n conditiile n care clinicile respective nu au nici o implicare n distribuirea respectivelor informatii.7. Kalanke C-450/93 1995, I-3051Art. 2 (1) si (4) al Directivei Consiliului nr. 76/207 privind punerea n aplicare a principiului egalitatii de tratament ntre barbati si femei cu privire la accesul la munca, pregatirea profesionala si promovare, precum si la conditiile de munca se impune reglementarilor nationale care, atunci cnd candidati de sexe diferite selectionati pentru promovare dispun de calificari egale dau automat prioritate femeilor n sectoarele n care acestea sunt subreprezentate, subreprezentarea fiind considerata ca existnd atunci cnd femeile nu alcatuiesc cel putin jumatate din personalul nscris pe statele de salarii ale unui anumit grup de personal sau n ierarhia de functii pe care o prevede schema de organizare.Art. 2 (4) al acestei Directive, care trebuie interpretat n mod strict si care prevede ca Directiva nu trebuie sa aduca prejudicii masurilor de promovare n mod egal al barbatilor si femeilor n special prin nlaturarea inegalitatilor existente care afecteaza posibilitatile de care dispun femeile, este menit n mod expres si exclusiv sa permita masuri care, chiar daca n mod aparent dau nastere discriminarii bazate pe sex, urmaresc de fapt sa elimine sau sa reduca numarul cazurilor de inegalitate ntre barbati si femei care exista n viata sociala reala. Dispozitia permite masuri nationale privind accesul la munca, inclusiv la promovare, care acorda un avantaj specific femeilor n vederea sporirii capacitatii lor de a concura pe piata muncii si de a dezvolta o cariera pe picior de egalitate cu barbatii. O dispozitie nationala care asigura femeilor prioritatea absoluta si neconditionata pentru numire sau promovare nu este o masura de acest fel ntruct excede promovarea egalitatii de sanse si o nlocuieste cu rezultatul egalitatea de reprezentare la care trebuie numai sa se ajunga prin asigurarea egalitatii de sanse.SECTIUNEA A V-APROTECTIA VIETII PRIVATE1. Drepturi fundamentale Restrictii n exercitarea drepturilor fundamentale de interes general Respectarea vietii private cu ocazia deschiderii unei proceduri disciplinare mpotriva unui functionarDreptul la respectarea vietii private, consacrat prin art. 8 din CEDO, face parte integranta din principiile generale de drept a caror respectare o asigura judecatorul de drept comunitar n conformitate cu traditiile constitutionale comune statelor membre, precum si cu instrumentele internationale la care statele au cooperat sau au aderat. Aceste drepturi nu apar totusi ca prerogative absolute, dar pot cuprinde restrictii, cu conditia ca acestea sa raspunda efectiv obiectivelor de interes general urmarite de Comunitate si nu constituie, fata de scopul urmarit, o interventie nemasurata si de netolerat care sa aduca atingere nsasi esentei drepturilor astfel garantate.Nu constituie o violare a dreptului la respectarea vietii private deschiderea de catre o institutie a unei anchete, apoi a unei proceduri disciplinare mpotriva unui functionar, n urma informatiilor transmise acesteia din urma de catre o sursa de informare ce actioneaza din proprie initiativa, susceptibile a se referi la acte ilegale comise de respectivul functionar si, prin urmare, la lipsuri grave n obligatiile impuse prin statut.(Hotarre din 15 mai 1997, N/Comisie)2. Drepturi fundamentale Respectarea vietii private Limite Comunicarea faptelor referitoare la sanatatea unui functionar ce intervine n cadrul procedurii de examinare a unei reclamatii a celui n cauzaDreptul la respectarea vietii private, consacrat prin art. 8 din CEDO, constituie unul dintre drepturile fundamentale protejate de ordinea juridica comunitara. El include, n special, dreptul oricarei persoane de a pastra secretul n privinta starii sale de sanatate.Totusi, un functionar nu ar trebui sa se prevaleze de acest drept n fata persoanelor ce nu sunt nsarcinate cu examinarea unei cereri si a unei reclamatii n care acesta nsusi expune date si aprecieri referitoare la starea lui de sanatate. De asemenea, nu se poate cere de la aceste persoane sa compuna versiuni anonime ale cererii, reclamatiei si documentelor prezentate n sprijinul acestora.n conformitate cu art. 214 din Tratat si 17 din Statut, fiecare functionar si agent al Comunitatii este obligat, chiar si dupa ncetarea activitatii sale, sa nu divulge informatiile care, prin natura lor, tin de secretul profesional. Aceste dispozitii trebuie, n principiu, sa constituie o garantie suficienta pentru prevenirea divulgarii de informatii ce trateaza viata privata a unui functionar, continute ntr-o cerere sau ntr-o reclamatie, dincolo de cercul restrns al persoanelor nsarcinate cu examinarea acestora.(Hotarre din 18 decembrie 1997, Gill/Comisie)SECTIUNEA A VI-APRINCIPIUL EGALITATII SI ALNEDISCRIMINARII1. Egalitatea de tratament Masura derogatorie Validitate LimiteOrice diferenta de tratament ce are caracterul unei masuri de exceptie, derogatorie de la un principiu fundamental al dreptului comunitar, nu poate fi considerata ca fiind nca valida, chiar daca regula care a instituit-o nu a limitat n mod expres durata, dupa ce conditiile care o justificau din punct de vedere obiectiv au ncetat sa mai existe.Acesta este ndeosebi cazul atunci cnd durata limitata n timp a situatiei constituie unul dintre elementele luate n considerare pentru a justifica n mod obiectiv o inegalitate de tratament. Astfel, autorul regulii trebuie sa se asigure ca situatia nu se prelungeste, n mod necorespunzator, dincolo de durata luata n calcul n mod rational, la nceput.O asemenea constatare nu este contrara principiului legalitatii comunitare care, daca implica, pentru justitiabili, dreptul de a contesta din punct de vedere juridic, validitatea reglementarilor, implica de asemenea pentru toti subiectii de drept comunitar, obligatia recunoasterii deplinei eficiente a reglementarilor att timp ct invaliditatea lor nu a fost stabilita de catre o jurisdictie competenta.(Hotarre din 12 decembrie 1996, Altmann s.a./Comisie)2. Functionari Asigurare sociala Asigurare medicala Fosti membri ai institutiilor Drept la prestatii Conditii Regim diferit fata de cel aplicabil functionarilor Egalitate de tratament Violare - LipsaSe poate vorbi despre ncalcarea principiului de egalitate atunci cnd, la doua categorii de persoane, ale caror situatii faptice si juridice nu prezinta diferente esentiale, li se aplica un tratament diferit sau atunci cnd situatii diferite sunt tratate identic.Reglementarea nr. 2426/91 nu ncalca principiul egalitatii de tratament n masura n care, contrar tratamentului aplicat sotului de care a divortat un functionar din cadrul Comunitatii, aflat la pensie, ea permite persoanelor pe care le vizeaza, atunci cnd acestea si-au ncetat activitatea, sa continue n anumite conditii sa beneficieze de regimul comun de asigurare medicala. n fapt, legatura persoanelor vizate de aceasta reglementare cu Comunitatea este limitata n timp, ca urmare a conditiilor impuse prin mandat, si contrar situatiei functionarilor. n ipoteza n care aceste persoane, la terminarea mandatului lor, nu desfasoara din nou o activitate profesionala ce confera dreptul de a intra sub acoperirea unui regim public de asigurare medicala, noua redactare a art. 1 din reglementarea nr. 2426/91, respectiv a art.11 din reglementarea nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/EURATOM si a art.12 din Reglementarea nr. 2290/77, le permite sa continue sa beneficieze de regimul comun. Acest avantaj vizeaza a atenua inconvenientele cauzate celor interesati prin ntreruperea activitatii lor profesionale anterioare, n baza mandatului pe care l-au avut n cadrul institutiilor comunitare.(Hotarre din 16 aprilie 1997, Kuchlenz-Winter/Comisie)SECTIUNEA A VII-APRINCIPIUL SIGURANTEI JURIDICE1. Protejarea ncrederii legitime Siguranta juridica Protectie refuzata autorului unei ncalcari evidente a reglementarii n vigoare ntietatea principiului de legalitate fata de cel de siguranta juridica, justificata de necesitatea de a pastra egalitatea de tratament Suprimarea ajutoarelor financiare aparute pentru construirea noilor nave de pescuit ca urmare a neregulilor comise de beneficiariPrincipiul protectiei ncrederii legitime nu poate fi invocat de catre o ntreprindere care s-a dovedit vinovata de o ncalcare evidenta a reglementarii n vigoare. Prin urmare, daca se impune sa veghem la respectarea imperativelor sigurantei juridice ce apara interese private, n egala masura conteaza faptul de a le pune n balanta cu imperativele principiului legalitatii ce protejeaza interesele publice si sa faca astfel nct sa prevaleze acestea din urma atunci cnd mentinerea neregulilor este de natura sa ncalce principiul egalitatii de tratament.ntreprinderile beneficiare ale ajutoarelor financiare comunitare acordate n contextul reglementarii nr. 4128/86, referitoare la actiuni comunitare pentru mbunatatirea si adaptarea structurilor sectorului de pescuit si acvacultura, pentru construirea de noi nave de pescuit, nu ar trebui sa se prevaleze pentru a contesta validitatea deciziilor Comisiei prin care se ordona suprimarea acestor ajutoare si restituirea sumelor deja varsate de o atingere adusa unei pretinse ncrederi legitime, din moment ce ele au comis, n perfecta cunostinta de cauza, violari evidente ale reglementarii n cauza, ce constau n special n a prezenta, n mai multe etape, att n formularele de cerere a ajutoarelor, ct si n certificatele stabilite n vederea varsarii lor, declaratii ce nu corespund realitatii.Ele nu ar mai trebui sa se prevaleze de ncalcarea principiului de siguranta juridica rezultata din durata excesiv de lunga a procedurii de control ntruct, daca scurgerea unui termen important n decursul caruia Comisia nu ntreprinde nici un demers fata de o ntreprindere si daca adoptarea unei masuri ce afecteaza situatia acesteia la ncheierea unui asemenea termen sunt de natura, eventual, sa violeze principiul sigurantei juridice, consecintele ce ar rezulta de aici vor depinde de context. n cazul ntreprinderilor care au adoptat deliberat o atitudine care se abate de la reglementarea n vigoare, scurgerea unui termen de 16 luni, chiar 23, pe parcursul caruia nici o actiune din afara sferei sale interne nu este ntreprinsa de Comisie, nu ar trebui calificat ca un termen irational.n plus, mentinerea ajutoarelor acordate ntreprinderilor interesate, chiar deja varsate, desi acordarea si plata acestor ajutoare prezinta nereguli evidente, ar fi de natura sa aduca atingere egalitatii de tratament pentru toate cererile ce sunt naintate Comisiei n cadrul programelor de subventionare comunitara pentru constructia noilor nave de pescuit.(Hotarre din 24 aprilie 1996, Industrias Pesqueras Campos s.a./Comisie)2. Siguranta juridica Reglementare comunitara Exigente de claritate si previzibilitatePrincipiul sigurantei juridice reclama ca legislatia comunitara sa fie sigura si aplicarea sa previzibila pentru justitiabili si, ca orice act comunitar ce produce efecte juridice, sa fie clar, precis si adus la cunostinta celui interesat, n asa fel nct acesta sa poata cunoaste cu certitudine momentul din care respectivul act a luat fiinta si ncepe sa produca efecte juridice. Acest imperativ se impune cu o rigoare aparte atunci cnd este vorba despre un act susceptibil sa aiba consecinte financiare, pentru a permite celor interesati sa cunoasca cu exactitate ntinderea obligatiilor pe care le au.(Hotarre din 22 ianuarie 1997, Opel Austria/Consiliu)3. Siguranta juridica Reglementare comunitara Exigente de claritate si previzibilitate Coexistenta a doua reguli de drept contradictoriiO reglementare ce creeaza o situatie n care coexista doua reguli de drept contradictorii referitoare la drepturile impuse importului anumitor produse n cadrul Comunitatii, nu ar trebui sa fie calificata ca o legislatie comunitara sigura, a carei aplicare este previzibila pentru justitiabili si, astfel, ncalca principiul sigurantei juridice.(Hotarre din 22 ianuarie 1997, Opel Austria/Consiliu)4. Siguranta juridica Reglementare comunitara Exigente de claritate si previzibilitate Acte ale institutiilor Publicatie DataDaca exista o prezumtie ca data publicarii unui act comunitar este ntr-adevar cea care figureaza n fiecare numar din Jurnalul Oficial, n caz contrar trebuie sa se tina cont de data publicarii.Consiliul, antedatnd numarul Jurnalului Oficial n care a fost publicat actul comunitar, ncalca principiul de siguranta juridica ntruct, actionnd astfel, nu i permite celui interesat sa cunoasca cu certitudine momentul din care respectivul act a luat nastere si ncepe sa produca efecte juridice.(Hotarre din 22 ianuarie 1997, Opel Austria/Consiliu)SECTIUNEA A VIII-APROTECTIA NCREDERII LEGITIME (BUNA CREDINTA)1. Recurs n lipsa Termene Decadere din drepturi Posibilitatea invocarii principiului de protectie a ncrederii legitime - ConditiePentru a putea invoca principiul protectiei ncrederii legitime pentru a nu decadea din drepturi ca urmare a depasirii termenului de introducere a unui recurs fixat prin art. 175 din Tratat, un reclamant trebuie sa poata tine cont de sperantele ntemeiate pe asigurari precise furnizate de administratia comunitara, ceea ce nu constituie nici declaratii publice cu caracter general, facute de un membru al Comisiei, nici contacte repetate ntre cel n cauza si Comisie, ulterioare notificarii acesteia. (Ordonanta din 11 martie 1996, Gurin automobiles/Comisie) 2. Protejarea ncrederii legitime Siguranta juridica Protectie refuzata autorului unei ncalcari evidente a reglementarii n vigoare ntietatea principiului de legalitate fata de cel de siguranta juridica, justificata de necesitatea de a pastra egalitatea de tratament Suprimarea ajutoarelor financiare aparute pentru construirea noilor nave de pescuit ca urmare a neregulilor comise de beneficiariPrincipiul protectiei ncrederii legitime nu poate fi invocat de catre o ntreprindere care s-a dovedit vinovata de o ncalcare evidenta a reglementarii n vigoare. Prin urmare, daca se impune sa veghem la respectarea imperativelor sigurantei juridice ce apara interese private, n egala masura conteaza faptul de a le pune n balanta cu imperativele principiului legalitatii ce protejeaza interesele publice si sa faca astfel nct sa prevaleze acestea din urma atunci cnd mentinerea neregulilor este de natura sa ncalce principiul egalitatii de tratament.ntreprinderile beneficiare ale ajutoarelor financiare comunitare acordate n contextul Reglementarii nr. 4128/86, referitoare la actiuni comunitare pentru mbunatatirea si adaptarea structurilor sectorului de pescuit si acvacultura, pentru construirea de noi nave de pescuit, nu ar trebui sa se prevaleze pentru a contesta validitatea deciziilor Comisiei prin care se ordona suprimarea acestor ajutoare si restituirea sumelor deja varsate de o atingere adusa unei pretinse ncrederi legitime, din moment ce ele au comis, n perfecta cunostinta de cauza, violari evidente ale reglementarii n cauza, ce constau n special n a prezenta, n mai multe etape, att n formularele de cerere a ajutoarelor, ct si n certificatele stabilite n vederea varsarii lor, declaratii ce nu corespund realitatii.Ele nu ar mai trebui sa se prevaleze de ncalcarea principiului de siguranta juridica rezultata din durata excesiv de lunga a procedurii de control ntruct, daca scurgerea unui termen important n decursul caruia Comisia nu ntreprinde nici un demers fata de o ntreprindere si daca adoptarea unei masuri ce afecteaza situatia acesteia la ncheierea unui asemenea termen sunt de natura, eventual, sa violeze principiul sigurantei juridice, consecintele ce ar rezulta de aici ar depinde de context. n cazul ntreprinderilor care au adoptat deliberat o atitudine care se abate de la reglementarea n vigoare, scurgerea unui termen de 16 luni, chiar 23, pe parcursul caruia nici o actiune din afara sferei sale interne nu este ntreprinsa de Comisie, nu ar trebui calificat ca un termen irational.n plus, mentinerea ajutoarelor acordate ntreprinderilor interesate, chiar deja varsate, desi acordarea si plata acestor ajutoare prezinta nereguli evidente, ar fi de natura sa aduca atingere egalitatii de tratament pentru toate cererile ce sunt naintate Comisiei n cadrul programelor de subventionare comunitara pentru constructia noilor nave de pescuit.(Hotarre din 24 aprilie 1996, Industrias Pesqueras Campos s.a./Comisie)3. Protectia ncrederii legitime ConditiiDreptul de a reclama protectia ncrederii legitime se ntinde asupra oricarei persoane particulare ce se afla ntr-o situatie din care rezulta ca administratia comunitara a facut sa se nasca sperante ntemeiate.Un functionar nu ar trebui sa invoce o ncalcare a principiului ncrederii legitime n lipsa asigurarilor precise din partea administratiei. La fel, promisiunile ce nu ar tine cont de dispozitiile statutare nu ar putea crea o ncredere legitima pentru cel caruia i se adreseaza.(Hotarre din 11 iulie 1996,Ortega Urretavizcaya/Comisie)3. Dreptul de a reclama protectia ncrederii legitime se ntinde asupra oricarei persoane particulare ce se afla ntr-o situatie din care rezulta ca administratia comunitara, prin furnizarea de asigurari precise acestuia, a facut sa se nasca n sufletul acestuia sperante ntemeiate.O persoana particulara nu ar trebui sa-si faca sperante urmare atribuirii n favoarea sa a unei cote din import, ntemeiate pe acordarea ulterioara a licentelor de import pe care le-a cerut, n masura n care aceasta atribuire nu constituie dect o prima etapa n obtinerea unui drept efectiv de import.(Hotarre din 16 octombrie 1996, Efisol/Comisie)4. Acte ale institutiilor Adoptare previzibila de catre un operator economic prudent si avizat Principiul ncrederii legitime - InaplicabilitateAtunci cnd un operator economic prudent si avizat este n masura sa prevada adoptarea unei masuri comunitare de natura sa-i afecteze interesele, el nu ar trebui sa se prevaleze de ncrederea legitima n cazul n care aceasta masura este adoptata. Acesta este si cazul n care un operator economic a initiat transportul cu trenul al marfurilor comandate fara a astepta decizia institutiei comunitare referitoare la cererea de licente de import si nu a luat precautiile necesare pentru apararea propriilor interese n ipoteza n care cererea de licente ar fi fost respinsa.(Hotarre din 16 octombrie 1996, Efisol/Comisie)5. Protectia ncrederii legitime Retragerea unui act ntr-un termen rezonabil Lipsa ncrederii legitimeDaca actul ce poate pune bazele ncrederii legitime a unei persoane particulare este retras de administratie ntr-un termen rezonabil, nasterea ncrederii legitime nu ar trebui constatata.(Hotarre din 16 octombrie 1996, Efisol/Comisie)6. Protectia ncrederii legitime Conduita unei institutii comunitare neconforma cu reglementarea comunitara Lipsa ncrederii legitimencrederea legitima nu poate aparea ca urmare a unei conduite neconforme cu reglementarea comunitara din partea unei institutii comunitare.(Hotarre din 16 octombrie 1996, Efisol/Comisie)7. Ajutoare acordate de state Recuperarea unui ajutor ilegal Ajutor acordat n violarea regulilor de procedura ale art. 93 din Tratat ncredere legitima eventuala n beneficiari Protectie Conditii si limiteUn stat membru, ale carui autoritati au acordat un ajutor prin ncalcarea regulilor de procedura prevazute n art. 93 din Tratat, nu ar trebui sa invoce ncrederea legitima a ntreprinderii beneficiare pentru a se sustrage obligatiei de a lua masurile necesare n vederea executarii unei decizii a Comisiei prin care i ordona sa recupereze ajutorul. A admite o asemenea posibilitate conduce, de fapt, la privarea de orice efect util a dispozitiilor art. 92 si 93 din Tratat, n masura n care autoritatile nationale ar putea astfel sa se bazeze pe propria conduita ilegala pentru ca eficienta deciziilor emise de Comisie n virtutea acestor dispozitii sa devina nula.n plus, dat fiind caracterul imperativ al controlului ajutoarelor statale operat de Comisie n virtutea art. 93 din Tratat, ntreprinderile beneficiare ale unui ajutor nu ar trebui sa aiba, n principiu, ncredere legitima n caracterul regulamentar al ajutorului dect daca acesta a fost acordat prin respectarea procedurii prevazute de respectivul articol. n fapt, un operator economic grijuliu trebuie, n mod normal, sa fie n masura sa se asigure ca aceasta procedura a fost respectata.Atunci cnd au fost acordate ajutoare, contrar obligatiilor impuse statelor membre prin art. 93 par. 3 din Tratat, fara a fi fost notificata n prealabil, mprejurarea ca initial Comisia a decis sa nu ridice obiectii fata de acestea, nu poate fi considerata susceptibila de a fi condus la nasterea unei ncrederi legitime a ntreprinderii beneficiare, din moment ce aceasta decizie a fost contestata n cursul recursurilor contencioase, apoi anulata de Curte. Orict de regretabila ar fi, eroarea astfel comisa de Comisie nu ar trebui sa stearga consecintele comportamentului ilegal al statului membru n chestiune.(Hotarre din 14 ianuarie 1997, Spania/Comisie) 8. Drept international public Principii Buna-credinta Drept comunitar Protectia ncrederii legitime Adoptarea unui act comunitar contrar unui acord international neintrat nca n vigoare, dar care a facut obiectul depunerii de catre Comunitate a instrumentului de aprobarePrincipiul bunei-credinte, codificat de art. 18 din Conventia de la Viena I, este un principiu de drept international cutumiar a carui existenta a fost recunoscuta de Curtea internationala de justitie si care, prin urmare, leaga Comunitatea. Acest principiu este corolarul, n dreptul international public, al principiului protectiei ncrederii legitime, ce face parte din ordinea juridica comunitara si de care este n drept sa se prevaleze orice operator economic n baza caruia o institutie a condus la nasterea de sperante ntemeiate.n situatia n care Comunitatea a depus instrumentul de aprobare a unui acord international si cnd data de intrare n vigoare a acestui acord este cunoscuta, operatorii economici se pot prevala de principiul de protectie a ncrederii legitime pentru a se opune adoptarii de catre institutii, n perioada ce precede intrarea n vigoare a acestui acord international, a oricarui act contrar dispozitiilor acestuia ce produc, dupa intrarea sa n vigoare, un efect direct.(Hotarre din 22 ianuarie 1997, Opel Austria/Consiliu)9. Functionari Principii Protectia ncrederii legitime ConditiiDreptul de a reclama protejarea ncrederii legitime se ntinde asupra oricarei persoane particulare ce se afla ntr-o situatie din care rezulta ca administratia comunitara furniznd asigurari precise acestuia din urma a facut sa se nasca sperante ntemeiate. Un functionar nu ar trebui sa invoce o violare a principiului ncrederii legitime atunci cnd administratia comunitara a respectat cu scrupulozitate asigurarile date functionarului.(Hotarre din 5 februarie 1997, Ibarra Gil/Comisie)9. Dreptul de a reclama protectia ncrederii legitime se ntinde asupra oricarei persoane particulare din a carui cauza administratia comunitara a dat nastere unor sperante ntemeiate. n schimb, o ncalcare a acestui principiu nu poate fi invocata n lipsa unor asigurari precise furnizate de administratie.(Hotarre din 5 februarie 1997, Petit-Laurent/Comisie)10. Ajutoare acordate de state Recuperarea unui ajutor ilegal Aplicarea dreptului national Ajutor acordat prin ncalcarea regulilor de procedura ale art. 93 din Tratat Siguranta juridica ncredere legitima eventuala n beneficiari Protectie Conditii si limite Luare n calcul a interesului ComunitatiiRecuperarea unui ajutor ilegal trebuie sa aiba loc, n principiu, conform dispozitiilor pertinente din dreptul national, cu rezerva ca aceste dispozitii sa fie aplicate astfel nct sa nu faca imposibila recuperarea ceruta de dreptul comunitar. n mod deosebit, interesul Comunitatii trebuie sa fie pe deplin luat n considerare n momentul aplicarii unei dispozitii ce subordoneaza retragerea unui act administrativ neregulamentar aprecierii diferitelor interese n cauza.n aceasta privinta, daca ordinea juridica comunitara nu ar trebui sa se opuna unei legislatii nationale care asigura respectarea ncrederii legitime si a sigurantei juridice n cadrul recuperarii, totusi, tinnd cont de caracterul imperativ al controlului ajutoarelor statale operat de Comisie n virtutea art. 93 din Tratat, ntreprinderile beneficiare ale unui ajutor nu ar trebui sa aiba, n principiu, ncredere legitima n regularitatea ajutorului dect daca acesta a fost acordat prin respectarea procedurii prevazute de respectivul articol. n fapt, un operator economic precaut trebuie sa fie, n mod normal, n masura sa se asigure ca aceasta procedura a fost respectata, chiar daca statul n cauza este din acest punct de vedere responsabil pentru ilegalitatea deciziei de acordare a ajutorului, astfel ca retragerea sa apare ca fiind contrara bunei-credinte.n plus, fiind vorba despre ajutoare de stat declarate incompatibile, rolul autoritatilor nationale se limiteaza la a pune orice decizie a Comisiei n executare. Tinnd seama de lipsa puterii discretionare a autoritatii nationale, chiar daca aceasta lasa sa expire termenul de decadere din dreptul prevazut de dreptul national pentru retragerea deciziei de acordare a ajutorului, beneficiarul unui ajutor acordat n mod ilegal nu mai este nesigur din momentul n care Comisia a adoptat o decizie prin care se arata ca acest ajutor este incompatibil si cere recuperarea sa.Prin urmare, autoritatea nationala competenta este obligata, n virtutea dreptului comunitar, sa retraga decizia de acordare a unui ajutor atribuit ilegal, n conformitate cu decizia definitiva a Comisiei prin care declara ajutorul incompatibil si se cere recuperarea sa, chiar si atunci cnd :- ea a lasat sa expire termenul prevazut n acest sens n interesul sigurantei juridice de dreptul national;- din acest punct de vedere, ea este responsabila de ilegalitatea deciziei prin care se cere retragerea lui de la beneficiarul ajutorului, ca fiind contrara bunei-credinte, din moment ce beneficiarul ajutorului, ca urmare a ignorarii procedurii prevazute n art. 93 din Tratat, nu a putut avea ncredere legitima n caracterul regulamentar al ajutorului; si- dreptul national l exclude ca urmare a disparitiei mbogatirii, n lipsa relei-credinte a beneficiarului ajutorului, din moment ce o asemenea disparitie este regula n domeniul ajutoarelor statului care sunt, n general, atribuite unor ntreprinderi aflate n dificultate, al caror bilant contabil nu mai face sa apara, n momentul recuperarii, plus-valoarea ce rezulta n mod incontestabil de pe urma ajutorului.(Hotarre din 5 februarie 1997, Land Rheinland-Pfalz/Alcan Deutschland) 11. Recurs Mijloace Motive ale unei hotarri lovite de o ncalcare a dreptului comunitar Retragerea unui act administrativ Conditii Respectarea unui termen rezonabil Respectarea principiului ncrederii legitime Data ce trebuie luata n considerare n vederea obtinerii ncrederii legitime n destinatarul unui act administrativ Recurs ntemeiatRetragerea unui act administrativ favorabil este n general supus unor conditii foarte stricte. Astfel, daca se impune sa recunoastem oricarei institutii comunitare ce constata ca actul pe care tocmai l-a adoptat este lovit de ilegalitate, dreptul de a-l retrage ntr-un termen rezonabil cu efect retroactiv poate fi limitat de necesitatea respectarii ncrederii legitime n acesta. n aceasta privinta, momentul hotartor n ce priveste aprecierea cstigarii ncrederii de catre destinatarul unui act administrativ l constituie notificarea actului si nu data adoptarii sau retragerii acestuia.O data cstigata, ncrederea legitima n legalitatea unui act administrativ favorabil nu ar trebui sa dispara. n circumstantele spetei, nici un interes de ordin public nu primeaza n fata interesului beneficiarului n mentinerea unei situatii pe care ar putea-o considera stabila. Nu este furnizat nici un indiciu conform caruia beneficiarul a emis intentionat actul ce a furnizat indicii false sau incomplete.De aceea, contine erori de drept hotarrea tribunalului care constata ca, daca la data adoptarii unei decizii retrasa la aproape trei luni de la adoptarea sa, reclamantul poate nca sa se ncreada n aparenta legalitatii si sa pretinda mentinerea acestei decizii, aceasta ncredere dispare, prin urmare, si foarte rapid, astfel ca, la data la care institutia n cauza a procedat la retragerea litigioasa, cel n cauza nu a mai fost motivat sa creada n mod legitim n legalitatea deciziei retrase la data la care institutia n chestiune procedase la retragerea litigioasa.(Hotarre din 17 aprilie 1997, De Compte/Parlament)12. Politica sociala Fond social european Ajutor n finantarea actiunilor de formare profesionala Decizie de reducere a unui ajutor acordat n prima faza Reducere operata ca urmare a lipsei aprobarii unor cheltuieli prevazute n cererea de acordare a ajutorului, necomunicata celui interesat Violarea principiului de protectie a ncrederii legitime Reduceri efectuate ca urmare a unei lipse de prevedere n cererea de acordare a ajutorului si n lipsa unei documentatii justificative Violarea principiului de siguranta juridica Lipsantruct realitatea si legatura cu actiunea n cauza a unor cheltuieli sunt demonstrate prin acte justificative, este contrar principiului protectiei ncrederii legitime faptul ca, n stadiul examinarii cererii de plata a soldului unui ajutor financiar din Fondul social european, Comisia respinge o cerere n masura n care aceste cheltuieli erau prevazute n cererea de acordare a ajutorului, dar nu au fost aprobate cel putin asa se pretinde prin decizia de acord care nu continea dect un rezumat succint al cheltuielilor eligibile, fara ca acest lucru sa fie comunicat beneficiarului.Nu are pertinenta n acest sens faptul ca reglementarea comunitara nu reclama comunicarea detaliilor deciziei de acord celui interesat, ntruct informatia referitoare la serviciile de cerere a ajutoarelor refuzate si diminuate este, n realitate, indispensabila pentru ca acesta sa poata respecta conditiile de acordare a ajutorului.n schimb, fiind vorba de reduceri operate de Comisie ca urmare a faptului ca costurile corespunzatoare erau fie neprevazute n cererea de acord, fie nedocumentate, principiul sigurantei juridice, n virtutea caruia o reglementare comunitara trebuie sa permita celui interesat sa-si cunoasca, fara sa existe ambiguitati, drepturile si obligatiile si sa ia masuri n consecinta, nu este ncalcat din moment ce repetarea ajutorului financiar este clar prevazut de reglementarea comunitara n cazul n care conditiile carora le era subordonat sprijinul, cum ar fi faptul ca acele costuri au fost prevazute si ca ele trebuie sa fie neaparat documentate, nu au fost respectate.(Hotarre din 14 iulie 1997, Interhotel/Comisie)13. Protectia ncrederii legitime Limite Operator prudent si avizatOperatorii economici nu sunt justificati cnd si plaseaza ncrederea legitima n mentinerea unei situatii existente care poate fi modificata n contextul puterii de apreciere a institutiilor comunitare. Se ntmpla astfel mai ales ntr-un domeniu ca cel al pietei comune a otelului, a carei buna functionare implica necesitatea evidenta a unei constante adaptari n functie de variatiile situatiilor economice. Prin urmare, din moment ce un operator economic prudent si avizat trebuie sa prevada adoptarea de masuri comunitare destinate contracararii situatiilor evidente de criza, principiul protectiei ncrederii legitime nu ar trebui invocat.n aceste conditii, o ntreprindere siderurgica de mare anvergura si care participa la sedintele Comitetului consultativ CECA trebuie sa tina cont ca poate aparea necesitatea imperioasa de adoptare a masurilor eficiente pentru apararea intereselor siderurgiei europene si ca recurgerea la art. 95 din Tratatul CECA poate justifica adoptarea deciziilor ad hoc de catre Comisie, chiar n cazul n care exista un cod de ajutorare a siderurgiei, deciziile si codul avnd obiective diferite.(Hotarre din 14 iulie 1997, British Steel/Comisie)14. Actele institutiilor Retragere Acte ilegale Conditii Respectarea principiului ncrederii legitimeDaca se impune sa recunoastem oricarei institutii comunitare ce constata ca actul pe care tocmai l-a adoptat este ilegal, dreptul de a-l retrage ntr-un termen rezonabil cu efect retroactiv poate fi limitat de necesitatea respectarii ncrederii legitime a beneficiarului actului care s-a putut ncrede n legalitatea acestuia.ncrederea legitima n actul retras este cstigata atunci cnd destinatarul sau se poate ncrede n aparenta legalitatii sale, momentul hotartor n ce priveste aprecierea cstigarii unei astfel de ncrederi legitime fiind data notificarii actului. O data cstigata, ncrederea legitima n legalitatea unui act administrativ nu ar trebui sa dispara, cel putin cnd un interes de ordin public nu primeaza n fata interesului beneficiarului n mentinerea unei situatii ce o putea considera stabila.Din momentul n care decizia retrasa, prin care se acorda beneficiarului un avans, se ntemeiaza pe o dispozitie din statut ce nu-i mai este aplicabila si este, prin urmare, lipsita de baza legala, administratia are dreptul sa retraga acest act cu conditia sa actioneze ntr-un termen rezonabil.Un termen putin mai mare de 2 luni trebuie considerat ca rational, n timp ce un termen mai mare de 2 ani trebuie considerat ca fiind excesiv.Perioada ulterioara datei la care beneficiarul actului retras a fost informat ca administratia a considerat respectivul act drept ilegal nu ar trebui sa fie luata n consideratie n aprecierea caracterului rational al acestui termen.(Hotarre din 27 noiembrie 1997, Pascall/Comisie)SECTIUNEA A IX-ADREPTURILE APARARII SIGARANTIILE PROCEDURALE1. Drepturile apararii Violare din partea regulilor procedurale nationale aplicabile infractiunilor comise fata de o reglementare ce nu se situeaza n dreptul comunitar Apreciere facuta de Curte ExcludereCurtea nu este competenta sa se pronunte, n cadrul procedurii cu titlu prejudicial instituite prin art. 177 din Tratat, asupra unei eventuale violari a principiilor relative la protectia drepturilor apararii si la respectarea contradictorialitatii prin regulile de procedura aplicabile infractiunilor comise fata de o reglementare nationala ce se situeaza n afara domeniului de aplicare a dreptului comunitar.(Hotarre din 22 ianuarie 1997, Procedura penala c. Maurin)2. Drepturile apararii Respect datorat n cadrul procedurilor administrative Antidumping Obligatii ale institutiilor de a satisface cererile de informare ale ntreprinderilor incriminate Limite Cerere tardivan cadrul unei proceduri administrative, ca cea care preceda instituirea drepturilor antidumping, au fost respectate drepturile apararii din moment ce, n cursul procedurii, ntreprinderea interesata este n masura sa-si faca cunoscut punctul de vedere asupra realitatii si pertinentei faptelor si mprejurarilor invocate precum si, atunci cnd este cazul, asupra documentelor retinute. n acest sens, nu ar trebui sa invocam o violare a art. 7 par. 4 lit. c din reglementarea antidumping de baza nr. 2423/88, o ntreprindere ce a fost invitata sa-si faca cunoscut punctul de vedere n scris si sa ceara a fi audiata si a carei cerere de informare asupra calculului marjei drepturilor provizorii nefiind formulata dect dupa expirarea termenului prevazut de art. 3 din reglementarea provizorie nr. 2833/91 pentru prezentarea de observatii si n art. 7, par. 4, lit. c, i, cc, din reglementarea de baza pentru prezentarea cererilor de informare.(Hotarre din 11.07.96, Sinochem Heilongjiang/Consiliu)3. Drept comunitar Principii Drepturile apararii Respect datorat n cadrul procedurilor administrative AntidumpingAu fost respectate drepturile apararii din moment ce ntreprinderea interesata a fost n masura, n cursul procedurii administrative, sa-si faca cunoscut punctul de vedere asupra realitatii si pertinentei faptelor si mprejurarilor invocate.(Hotarre din 22 ianuarie 1997, Climax Paper Converters/Consiliu)4. Drepturile apararii Utilizare, n cadrul unei proceduri judiciare, a informatiilor culese de Comisie n aplicarea reglementarii nr. 17 Violare LipsaChiar daca prezentarea, de catre una din partile n procedura judiciara nationala, a unor documente ce contin informatii culese n cadrul unei proceduri administrative n materia concurentei, n fata Comisiei, este de natura sa slabeasca pozitia ntreprinderilor n cauza, totusi, judecatorului national i revine sarcina sa garanteze, pe baza regulilor interne de procedura, protectia drepturilor apararii acestor ntreprinderi. n acest sens, judecatorul poate sa tina cont, n special, de caracterul provizoriu al avizului Comisiei, exprimat n cadrul comunicarii plngerilor si de posibilitatea de a suspenda procedura nationala, n ncercarea acestei institutii de a adopta o pozitie definitiva.O asemenea prezentare de documente nu mai aduce atingere drepturilor de aparare ale ntreprinderii interesate, n cadrul procedurii administrative. n fapt, transmiterea acestor documente si, n special, comunicarea plngerilor catre autoritatile nationale nu produce nici un efect n cadrul procedurii administrative, n masura n care aceasta transmitere nu priveaza ntreprinderile interesate de dreptul de a fi informate si audiate de Comisie n legatura cu toate datele faptice si juridice ce figureaza n aceste documente.(Hotarre din 18 septembrie 1996, Postbank/Comisie)5. Drepturile apararii Respect datorat n cadrul procedurilor administrative Antidumping Obligatii ale institutiilor de a satisface cererea de informare a ntreprinderilor aflate n cauza Limiten cadrul unei proceduri administrative, cum ar fi cea care preceda instituirea drepturilor antidumping, au fost respectate drepturile apararii din moment ce, n cursul procedurii, ntreprinderea interesata este n masura sa-si faca cunoscut punctul de vedere, n mod util, asupra realitatii si pertinentei faptelor si mprejurarilor invocate, ct si, daca este cazul, asupra documentelor retinute.Obligatia de informare ce revine Comisiei trebuie totusi mpacata cu interdictia de a divulga informatiile confidentiale ce rezulta, pe de o parte, din art. 8, par. 2, din regulamentul antidumping de baza, ce dispune ca institutiile comunitare si statele membre, precum si agentii lor, sa nu divulge informatiile primite n aplicarea acestui regulament si pentru care se cere impunerea unor masuri confidentiale de catre partea ce le-a furnizat, fara a exista o autorizatie expresa din partea acesteia din urma si, pe de alta parte, din art. 214 din Tratat si 8, par. 3, din Regulamentul de baza, n virtutea carora institutiile comunitare pot considera ca anumite informatii sunt confidentiale n cazul n care divulgarea lor ar putea avea consecinte nefavorabile semnificative pentru cel care le-a furnizat sau care este sursa acestora.(Hotarre din 22 ian. 1997, Shangha Bicycle/Consiliu)6. Drepturile apararii Respect datorat n cadrul procedurilor administrative Antidumping Obligatia institutiilor de a asigura informarea ntreprinderilor interesate ImportantaAu fost respectate drepturile apararii din moment ce ntreprinderea interesata a fost n masura, n cursul procedurii administrative ce a precedat adoptarea unei reglementari antidumping, sa-si faca cunoscut punctul de vedere asupra realitatii si pertinentei principalelor fapte si consideratii pe baza carora institutiile si-au ntemeiat concluziile. n acest sens, nedivulgarea unui element ce nu constituie dect o confirmare a altor informatii si care nu fac parte din motivarea reluata n cadrul reglementarii n cauza, nu priveaza ntreprinderea interesata de drepturile sale de aparare.(Hotarre din 17 decembrie 1997, EFMA/Consiliu)CAPITOLUL IIINTERPRETAREA DREPTULUI COMUNITAR SI APLICAREA SA N DREPTUL INTERN. TIPURI DE NCALCARI SI SANCTIUNISECTIUNEA IPUNEREA N APLICARE A DREPTULUI COMUNITAR N ORDINEA JURIDICA INTERNA1. Drepturi conferite persoanelor particulare Violare de catre un stat membru Obligatia de a repara prejudiciul cauzat persoanelor particulare Caracter direct aplicabil al dispozitiei ncalcate Lipsa incidenteiPrincipiul potrivit caruia statele membre sunt obligate sa repare daunele cauzate persoanelor particulare, ca urmare a violarilor dreptului comunitar ce le sunt imputabile, nu ar trebui sa i se nlature aplicarea atunci cnd violarea priveste o dispozitie de drept comunitar direct aplicabila.n fapt, posibilitatea oferita justitiabililor de a invoca n fata jurisdictiilor nationale dispozitiile direct aplicabile nu constituie dect o garantie minima si nu este suficienta a asigura prin ea nsasi aplicarea deplina si completa a dreptului comunitar. Destinata prevalarii aplicarii dispozitiilor de drept comunitar n fata dispozitiilor nationale, aceasta posibilitate nu este de natura sa asigure, n toate cazurile, persoanei particulare beneficiul drepturilor pe care i le confera dreptul comunitar si, n special, sa evite ca acesta sa sufere un prejudiciu ca urmare a ncalcarii acestui drept, imputabil unui stat membru.(Hotarre din 5 martie 1996, Brasserie du pcheur/B.D si The Queen)2. Drepturi conferite persoanelor particulare Violare din partea unui stat membru Violare imputabila legislatorului national ce dispune de o vasta marja de apreciere pentru a opera alegeri normative Obligatia de a repara prejudiciul cauzat persoanelor particulare Conditii Modalitati de reparatie Aplicatii ale dreptului national LimitePentru a defini conditiile n care ncalcarea dreptului comunitar de catre un stat membru da posibilitatea persoanelor particulare, lezate, spre a cere dreptul la reparatie, trebuie sa tinem cont de la nceput de principiile proprii ordinii juridice comunitare ce servesc ca fundament responsabilitatii statului, si anume deplina eficienta a normelor comunitare si protectia efectiva a drepturilor pe care acestea le recunosc, pe de o parte, si obligatia de cooperare ce revine statelor membre n virtutea art. 5 din Tratat, pe de alta parte. Trebuie sa facem referire, de asemenea, la regimul responsabilitatii extracontractuale a Comunitatii, n masura n care, pe de o parte, acesta a fost construit n virtutea art. 215 alin.2 din Tratat plecnd de la principiile generale, comune drepturilor statelor membre si cnd, pe de alta parte, n lipsa unei justificari speciale, nu putem subordona unor regimuri diferite responsabilitatea Comunitatii si pe cea a statelor membre, n mprejurari comparabile, protectia drepturilor pe care persoanele particulare le extrag din dreptul comunitar neputnd varia n functie de caracterul national sau comunitar al autoritatii ce se afla la originea daunelor.De aceea, atunci cnd violarea dreptului comunitar de catre un stat membru este imputabila legislatorului national ce actioneaza ntr-un domeniu n care dispune de o vasta marja de apreciere n operarea alegerilor normative, persoanele particulare lezate au dreptul la reparatie din moment ce regula de drept comunitar are drept obiectiv conferirea unor drepturi acestora, ncalcarea este suficient caracterizata si exista o legatura de cauzalitate directa ntre aceasta ncalcare si prejudiciul suferit de persoanele particulare.Sub aceasta rezerva, n cadrul dreptului national al responsabilitatii, statului i va reveni sarcina de a repara consecintele prejudiciului cauzat de ncalcarea dreptului comunitar ce i este imputabila, dat fiind ca conditiile stabilite de legislatia nationala aplicabila nu ar trebui sa fie mai putin favorabila dect cele ce privesc reclamatiile asemanatoare de ordin intern, nici organizate astfel nct sa faca imposibila sau excesiv de dificila obtinerea, n practica, a reparatiei.n mod deosebit, judecatorul national nu ar trebui, n cadrul legislatiei nationale pe care o aplica, sa subordoneze reparatia existentei, n sarcina organului de stat caruia i se imputa lipsa, a unei greseli intentionale sau a unei neglijente ce merg dincolo de violarea suficient de caracterizata de dreptul comunitar.Fiind vorba de aceasta ncalcare suficient de caracterizata a regulii comunitare, criteriul decisiv n considerarea constituirii ei, este cel al necunoasterii evidente si grave, de catre un stat membru, a limitelor ce sunt impuse puterii sale de apreciere. n acest sens, printre elementele spre care jurisdictia competenta poate fi mpinsa a le lua n considerare, figureaza gradul de claritate si precizie a regulii ncalcate, ntinderea marjei de apreciere pe care regula n cauza o lasa autoritatilor nationale sau comunitare, caracterul intentional sau involuntar al greselii comise sau al prejudiciului cauzat, caracterul scuzabil sau nescuzabil al unei eventuale erori de drept, mprejurarea ca atitudinea adoptata de o institutie comunitara nu au putut contribui la omiterea, adoptarea sau la mentinerea masurilor sau practicilor nationale contrare dreptului comunitar. n orice caz, o violare a dreptului comunitar este evident caracterizata atunci cnd aceasta se perpetueaza, n pofida pronuntarii unei hotarri prin care se constata greseala, a unei hotarri cu titlu prejudicial sau a unei jurisprudente bine stabilite a Curtii n materie, din care rezulta caracterul infractional al comportamentului n cauza.(Hotarre din 5 martie 1996, Brasserie du pcheur/B.D si The Queen)3. Drepturi conferite persoanelor particulare Violare, de catre un stat membru, a obligatiei de transpunere a unei directive Obligatia de reparatie a prejudiciului cauzat persoanelor particulare Conditiin cazul n care rezultatul prescris printr-o directiva nu poate fi obtinut pe calea interpretarii, dreptul comunitar impune statelor membre sa repare daunele pe care le-au cauzat persoanele particulare ca urmare a netranspunerii directivei, astfel nct sa fie ndeplinite trei conditii. n primul rnd, directiva trebuie sa aiba drept obiectiv faptul ca drepturile trebuie sa fie atribuite unor persoane particulare. Continutul acestor drepturi trebuie, apoi, sa poata fi identificat pe baza dispozitiilor directivei. n fine, trebuie sa existe o legatura de cauzalitate ntre violarea obligatiei ce revine statului si daunele suferite.(Hotarre din 7 martie 1996, El Corte Ingles/Blazquez Rivero)4. State membre Obligatii Lipsa - Mentionarea unei dispozitii nationale incompatibile cu dreptul comunitar Justificare extrasa din existenta practicilor administrative ce asigura aplicarea tratatului InadmisibilitateIncompatibilitatea unei legislatii nationale cu dispozitiile Tratatului, chiar si direct aplicabile, nu poate fi definitiv eliminata, dect prin intermediul dispozitiilor interne cu caracter constrngator ce au aceeasi valoare juridica ca si cele ce trebuie sa fie modificate. Simplele practici administrative, prin natura lor modificate dupa bunul plac al administratiei si fara o publicitate adecvata, nu ar trebui considerate ca o executare valabila a obligatiilor din tratat.(Hotarre din 7 martie 1996, Comisie/Franta) 5. Violare din partea unui stat membru Executarea unei directive Obligatia de a repara prejudiciul cauzat persoanelor particulare ConditiiAtunci cnd o violare a dreptului comunitar este imputabila unui stat membru ce actioneaza ntr-un domeniu n care dispune de o vasta marja de apreciere pentru a opera alegeri normative, dreptul la reparatie n beneficiul persoanelor particulare lezate este recunoscut de dreptul comunitar din moment ce trei conditii sunt reunite, si anume ca regula de drept ncalcata are drept obiect conferirea de drepturi persoanelor particulare, ca violarea este suficient caracterizata si ca exista o legatura de cauzalitate directa ntre violarea obligatiei ce revine statului si daunele suferite de persoanele lezate.Aceste conditii sunt aplicabile n cazurile n care un stat membru transpune n mod incorect o directiva comunitara n dreptul sau national. n fapt, conditiile restrictive de angajare a responsabilitatii statului membru se justifica, n acest caz, prin aceleasi motive ca cele retinute pentru a justifica conditiile restrictive de angajare a responsabilitatii extracontractuale a institutiilor sau a statelor membre, atunci cnd ele si exercita activitatea normativa n domenii ce tin de dreptul comunitar si n care dispune de o vasta putere de apreciere, n special n scopul ca exercitarea acestei activitati normative sa nu fie mpiedicata de perspectiva unor actiuni de daune interese, de fiecare data cnd interesul general impune acestor institutii sau state membre sa ia masuri ce pot aduce atingerea intereselor persoanelor particulare.(Hotarre din 26 martie 1996, The Queen/H.M. Treasury)6. CECA Dispozitii referitoare la ntelegeri si abuz de pozitie dominanta Forta obligatorie a deciziilor individuale emise de Comisie Obligatii ale jurisdictiilor internationale Competenta de control a judecatorului nationalCa urmare a competentei exclusive a Comisiei n adoptarea, sub controlul judecatorului comunitar, a unor decizii ntemeiate pe art. 65 si 66 par. 7 din Tratatul CECA n materie de ntelegeri si abuz de pozitie dominanta, respectivele decizii obligatorii n toate elementele lor n virtutea art. 14 din Tratatul CECA, se impun jurisdictiilor nationale carora le este totusi ngaduit sa interogheze Curtea asupra validitatii sau interpretarii lor.(Hotarre din 2 mai 1996, Hopkins s.a./National Power si Powergen)7. Drepturi conferite persoanelor particulare Violare din partea unui stat membru Refuzul, n violarea art. 34 din Tratat, de a elibera licentele de export Obligatia de a repara prejudiciul cauzat persoanelor particulare Conditii Modalitati de reparare Aplicarea dreptului national LimiteObligatia, pentru un stat membru, de a repara daunele cauzate unei persoane particulare ca urmare a refuzului de a elibera o licenta de export, prin ncalcarea art. 34 din Tratat, exista din moment ce regula de drept comunitar ncalcata are drept obiectiv conferirea de drepturi persoanelor particulare, violarea este suficient caracterizata si exista o legatura de cauzalitate directa ntre aceasta violare si prejudiciul suferit de persoana particulara. Sub aceasta rezerva, n cadrul dreptului national al responsabilitatii i va reveni statului sarcina sa repare consecintele prejudiciului cauzat de violarea dreptului comunitar ce i este imputabil, dat fiind ca acele conditii fixate de legislatia nationala aplicabila nu ar trebui sa fie mai putin favorabile dect cele ce privesc reclamatii similare de ordin intern si organizate astfel nct sa faca imposibila sau excesiv de dificila, n practic, obtinerea reparatiei.(Hotarre din 23 mai 1996, The Queen/Ministerul Agriculturii)8. Ajutoare acordate de state Proiecte de ajutorare Acordarea unui ajutor n violarea interdictiei promulgate prin art. 93 par. 3 din Tratat Raspunderea beneficiarului Lipsa de fundament n dreptul comunitar Aplicare eventuala a dreptului nationalBeneficiarul unui ajutor care nu verifica daca acest lucru a fost notificat Comisiei n conformitate cu art. 93 par. 3 din Tratat, nu este susceptibil de a-si angaja raspunderea doar n temeiul dreptului comunitar. n fapt, mecanismul de control si examinare a ajutoarelor statale, instituit de art. 93 nu impune obligatia specifica beneficiarului ajutorului.Totusi, daca, n conformitate cu dreptul national al raspunderii extracontractuale, acceptarea de catre un operator a unui ajutor ilicit n masura sa ocazioneze un prejudiciu altor operatori economici, este susceptibila, n anumite mprejurari, de a angaja propria responsabilitate, principiul de nediscriminare l poate conduce pe judecatorul national sa retina raspunderea beneficiarului unui ajutor de stat varsat n violarea dispozitiei comunitare sus-amintite.(Hotarre din 11 iulie 1996, SFEI s.a./Posta s.a.)9. Acte ale institutiilor Directive Efect direct Limite Posibilitatea de a invoca o directiva mpotriva unei persoane particulare Excludere Executare de catre statele membre Obligatiile jurisdictiilor nationaleDaca o directiva nu poate prin ea nsasi sa creeze obligatii n sarcina unei persoane particulare si nu poate, deci, sa fie invocata ca atare mpotriva sa, jurisdictia nationala ce aplica dreptul national si care este chemata sa l interpreteze, fie ca este vorba despre dispozitii anterioare sau ulterioare directivei, este obligata sa faca aceasta, pe ct posibil, n lumina textului si a finalitatii directivei pentru atingerea rezultatului vizat de aceasta si sa se conformeze astfel art. 189 alin. 3 din Tratat.(Hotarre din 11 iulie 1996, Eurim Pharm Aryneimittel/Beiersdorf s.a.)10. State membre Obligatii Obligatia de a sanctiona ncalcarile dreptului comunitar ImportantaArt. 86 din Tratatul CECA si art. 5 din Tratatul CE impun statelor membre sa ia toate masurile necesare garantarii importantei si eficientei dreptului comunitar atunci cnd o reglementare comunitara nu prevede sanctiuni specifice n cazul violarii dispozitiilor sale sau face trimitere, n acest sens, la dispozitiile nationale. n aceasta privinta, pastrnd puterea discretionara fata de alegerea sanctiunilor, ele trebuie sa vegheze asupra faptului ca violarile reglementarilor comunitare sa fie sanctionate n conditii de fond si de procedura analoge celor aplicabile violarilor dreptului national cu un caracter si o importanta similare si care, n orice caz, confera sanctiunii un caracter efectiv, proportional si persistent.O extindere a teritoriului vamal al Comunitatii, cum ar fi cea rezultata din reunificarea germana sau cea provocata de aderarea unui nou stat membru, poate avea ca efect faptul ca un produs ce era originar dintr-un stat tert nainte de aceasta, sa obtina calificativul de produs comunitar, dar aceasta nu are drept consecinta ca importul sau n momentul n care a intervenit putea sa se efectueze fara a fi respectate dispozitiile comunitare prevazute pentru schimburile cu tarile terte. O asemenea extindere constituie un fapt material nou care nu are drept efect sa sustraga statele membre de la obligatia lor de a lua toate masurile necesare pentru a garanta importanta si eficienta dreptului comunitar aplicabil n momentul producerii faptelor si nu ar trebui, deci, sa mpiedice jurisdictiile nationale sa sanctioneze reglementarile comunitare aplicabile n ziua importului, n conditii de fond si de procedura similare celor aplicabile violarilor dreptului national, cu un caracter si o importanta analoge si care, n orice caz, confera sanctiunii un caracter efectiv, proportional si persistent.n particular, dispozitiile vamale comunitare aplicabile n urma unificarii R.F.G. si a R.D.G. nu se opun ca importul dintr-un stat membru de produse originare din R.D.G., dar declarate originare dintr-o alta tara, sa faca eventual obiectul, dupa aceasta unificare, al unei rencadrari n dreptul national pentru sanctionarea ncalcarilor reglementarii comunitare aplicabile atunci cnd ea s-a produs.(Hotarre din 26 septembrie 1996, Procedura penala c. Allain)11. Acte ale institutiilor Directive Executare facuta de statele membre Necesitatea asigurarii eficientei directivelor Obligatii ale jurisdictiilor nationale LimiteDaca dreptul comunitar nu include un mecanism care sa permita jurisdictiei nationale sa elimine dispozitiile interne contrare unei dispozitii a unei directive netranspuse, atunci cnd aceasta din urma dispozitie nu poate fi invocata n fata jurisdictiei nationale, obligatia statelor membre, ce decurge dintr-o asemenea directiva, de a obtine rezultatul prevazut de aceasta, precum si datoria lor, n virtutea art. 5 din Tratat, de a lua toate masurile generale sau particulare necesare asigurarii executarii acestei obligatii, se impune tuturor autoritatilor statelor membre, inclusiv, n cadrul competentelor lor, autoritatilor jurisdictionale. Rezulta ca, prin aplicarea dreptului national, jurisdictia nationala chemata sa l interpreteze este obligata sa o faca pe ct posibil n lumina textului si a finalitatii directivei pentru atingerea rezultatului vizat de aceasta si sa se conformeze astfel art. 189, alin. 3 din Tratat.Totusi, aceasta obligatie pentru judecatorul national de a face referire la continutul directivei atunci cnd el interpreteaza regulile pertinente din dreptul sau national, si gaseste limitele cnd o asemenea interpretare opune unei persoane particulare o obligatie prevazuta de o directiva netranspusa sau, atunci cnd ea conduce pe buna dreptate la determinarea sau agravarea, pe baza directivei si n absenta unei legi emise pentru punerea sa n aplicare, a raspunderii penale a celor ce actioneaza ncalcnd dispozitiile sale.(Hotarre din 26 septembrie 1996, Procedura penala c. Arcaro)12. Drepturi conferite persoanelor particulare Violare, de catre un stat membru, a obligatiei de a transpune o directiva Obligatia de a repara prejudiciul cauzat persoanei particulare Conditii Violare suficient caracterizata Notiune Netranspunerea directivei n termenul prescrisLipsa oricarei masuri de transpunere a unei directive pentru obtinerea unui rezultat prevazut de aceasta n termenul acordat n acest sens constituie, prin ea nsasi, o ncalcare caracterizata a dreptului comunitar si, prin urmare, da nastere unui drept de reparatie n favoarea persoanelor particulare lezate n masura n care, pe de o parte, rezultatul prevazut de directiva implica atribuirea, n beneficiul persoanei particulare, a unor drepturi al caror continut poate fi identificat si cnd, pe de alta parte, exista o legatura de cauzalitate ntre ncalcarea obligatiei ce revine statului si daunele suferite.(Hotarre din 8 octombrie 1996, Dillenkofer s.a./Bundesrepublik Deutschland)13. Violare de catre un stat membru Executarea unei directive Obligatia de a repara prejudiciul cauzat persoanei particulare Violare suficient caracterizata NotiuneUn drept la reparatie n favoarea persoanei particulare lezate printr-o violare a dreptului comunitar imputabila unui stat membru este recunoscut de dreptul comunitar din moment ce trei conditii sunt reunite, si anume ca regula ncalcata are drept obiectiv conferirea de drepturi persoanei particulare, ca violarea este suficient caracterizata si ca exista o legatura de cauzalitate directa ntre ncalcarea obligatiei ce revine statului si daunele suferite de persoanele lezate. Aceste conditii se aplica n cazul n care un stat membru nu transpune corect o directiva comunitara n dreptul sau national. n acest sens, o violare este suficient caracterizata atunci cnd o institutie sau un stat membru, n exercitarea puterii sale normative, a ignorat, n mod evident si grav, limitele ce se impun exercitarii atributiilor sale. Printre elementele ce pot fi luate n considerare figureaza n special gradul de claritate si precizie a regulii ncalcate.(Hotarre din 17 octombrie 1996,Denkavit international s.a./Bundesamt fur Finanzen)14. Mediu Evaluarea incidentelor anumitor proiecte asupra mediului Directiva 85/337 Puterea de apreciere a statelor membre Importanta si limite Obligatia jurisdictiilor nationale Verificarea din oficiu a respectarii limitelor puterii de apreciere Necesitatea asigurarii eficientei directivei n caz de nerespectare a acestor limiteArt. 4 par. 2 al Directivei 85-337, ce priveste evaluarea incidentelor anumitor proiecte publice si private asupra mediului, prevede ca proiectele ce apartin claselor enumerate n anexa II la Directiva se supun unei evaluari atunci cnd statele membre considera ca aceste caracteristici ale lor o cer, si ca statele membre pot, n acest scop, sa specifice tipurile de proiecte ce urmeaza a fi supuse unei evaluari sau sa stabileasca criteriile si/sau pragurile care sa permita a determina care dintre proiecte vor trebui sa faca obiectul unei evaluari. Aceasta dispozitie si anexa II pct. 10 lit. e, ce vizeaza lucrarile de canalizare si de regularizare a cursurilor de apa, trebuie interpretate n sensul ca, atunci cnd un stat membru stabileste, fiind vorba despre proiecte referitoare la digurile ce trebuie sa faca obiectul unei evaluari, respectivele criterii si/sau pragurile, de maniera ca, n practica, totalitatea acestor proiecte va fi de la nceput sustrasa obligatiei studiilor de incidenta, nu ramne n limitele marjei de apreciere dect sa fie recunoscute articolele 2 par. 1 si 4, par. 2, ale Directivei doar daca totalitatea proiectelor excluse nu ar putea fi considerata, pe baza unei aprecieri globale, ca nefiind susceptibila sa aiba incidente notabile asupra mediului.Prin urmare, n virtutea dreptului national, o jurisdictie sesizata cu un recurs n anulare mpotriva unei decizii de aprobare a unui proiect, are obligatia sau optiunea de a ridica din oficiu motivele de drept rezultate dintr-o regula interna cu caracter constrngator, ce n-ar trebui avansate de parti, ei revenindu-i sarcina de a verifica din oficiu, n contextul competentelor sale, daca autoritatile legislative sau administrative ale statului membru au ramas n limitele marjei de apreciere stabilite n art. 2 par. 1 si 4, par. 2, din Directiva si sa tina cont, n cadrul examinarii, de recursul n anulare. n cazul n care aceasta marja de apreciere este depasita si cnd, prin urmare, dispozitiile nationale trebuie nlaturate, autoritatilor statului membru le revine sarcina de a lua toate masurile necesare, generale sau speciale, pentru ca proiectele sa fie examinate pentru a determina daca pot avea incidenta notabila asupra mediului si, n caz afirmativ, ca ele sa fie supuse unui studiu de incidenta.(Hotarre din 24 octombrie 1996, AK s.a./G.S. v. Z - H)15. Acte ale institutiilor Directive Executare de catre statele membre Necesitatea de a asigura eficienta directivelor Obligatii ale jurisdictiilor nationale Limite Principiul legalitatii delictelor si pedepselorObligatia, pentru judecatorul national, de a interpreta si a aplica regulile pertinente din dreptul sau national pe ct posibil n lumina textului si a finalitatii directivei a carei punere n aplicare o asigura, pentru obtinerea rezultatului vizat de aceasta, si de a se conforma astfel art. 189 alin. 3 din Tratat, si gaseste limitele, n special, atunci cnd o astfel de interpretare conduce la determinarea sau agravarea, n temeiul directivei si indiferent de legea emisa pentru punerea ei n aplicare, a raspunderii penale a celor ce actioneaza ncalcndu-i dispozitiile.Atunci cnd este vorba de a determina ntinderea raspunderii penale ce rezulta dintr-o lege special adoptata n vederea executarii unei directive, principiul ce ordona neaplicarea legii penale n mod extensiv n dezavantajul persoanei urmarite, acesta fiind corolarul principiului legalitatii delictelor si pedepselor si, n general, a principiului sigurantei juridice se opune ca o urmarire penala sa fie angajata ca urmare a unui comportament al carui caracter reprobabil nu rezulta cu claritate din lege. Acest principiu, ce face parte din principiile generale de drept ce se gasesc la baza traditiilor constitutionale comune statelor membre, a fost consacrat, de asemenea, prin diferite tratate internationale si, n special, de art. 7 din Conventia de aparare a drepturilor omului si libertatilor fundamentale.De aceea, jurisdictiei nationale i revine sarcina de a asigura respectarea acestui principiu n timpul interpretarii, n lumina textului si a finalitatii Directivei, a dreptului national adoptat n vederea executarii acesteia.(Hotarre din 12 decembrie 1996, Proceduri penale c. X)16. Drepturi conferite persoanelor particulare Violare din partea unui stat membru Obligatia de a repara prejudiciul cauzat persoanei particulare Conditii Modalitati de reparatie Aplicarea dreptului national LimiteUn stat membru este obligat sa repare daunele cauzate unei persoane particulare prin violarea dreptului comunitar ce i sunt imputabile. Aceasta obligatie exista din momentul n care trei conditii sunt reunite, si anume, cnd regula de drept violata are ca obiect conferirea de drepturi persoanelor particulare, cnd ncalcarea este suficient caracterizata si cnd exista o legatura de cauzalitate directa ntre ncalcarea obligatiei ce revine statului si daunele suferite de persoanele lezate.Sub rezerva dreptului la reparatie ce-si gaseste direct fundamentul n dreptul comunitar din momentul n care aceste trei conditii sunt reunite, n cadrul dreptului national al raspunderii ce revine statului se va produce reparatia consecintelor prejudiciului cauzat, dat fiind ca acele conditii fixate de legislatiile nationale n materie de reparatie a daunelor, nu ar trebui sa fie mai putin favorabile dect cele ce privesc reclamatiile asemanatoare cu caracter intern si nici organizate astfel nct sa faca imposibila sau excesiv de dificila, n practica, obtinerea reparatiei.(Hotarre din 22 aprilie 1997, The Queen/Secretarul de stat al Asigurarilor Sociale)17. Drepturi conferite persoanelor particulare Violare, de catre un stat membru, a obligatiei de transpunere a unei directive Obligatia de a repara prejudiciul cauzat persoanelor particulare ntinderea reparatiei Aplicarea retroactiva si completa a masurilor de executare a directivei Reparatie suficienta ConditiiAplicarea retroactiva si completa a masurilor de executare a Directivei 80/987 n ce priveste limitele obligatiei de plata a institutiei de garantare, permite remedierea consecintelor prejudiciabile ale transpunerii tardive a acestei directive, cu conditia ca directiva sa fi fost transpusa n mod regulamentar. Totusi, judecatorului national i revine sarcina de a veghea ca reparatia prejudiciului suferit de beneficiari sa fie adecvata. O aplicare retroactiva, regulamentara si completa a masurilor de executare a directivei va fi suficienta, doar daca beneficiarii nu stabilesc existenta de pierderi complementare pe care le-ar fi suferit ca urmare a faptului ca ei nu au putut beneficia n intervalul de timp dorit de avantajele pecuniare garantate de directiva si ca s-ar fi impus, deci, sa l repare n egala masura.(Hotarre din 10 iulie 1997, Bonifaci s.a. si Berto s.a./INPS)18. n cadrul reparatiei daunelor suferite de lucratori, ca urmare a transpunerii tardive a Directivei 80/987 ce priveste apropierea ntre legislatiile statelor membre referitoare la protectia salariatilor n caz de insolvabilitate a angajatorului, un stat membru are dreptul de a aplica retroactiv, n ce-i priveste, masurile de executare luate tardiv, incluznd aici regulile anticumul sau alte limitari ale obligatiei de plata institutiei de garantare cu conditia ca Directiva sa fi fost transpusa n mod regulamentar. Totusi, judecatorului national i revine sarcina de a veghea ca reparatia prejudiciului suferit de beneficiari sa fie adecvata. O aplicare retroactiva, regulamentara si completa a masurilor de executare a Directivei va fi suficienta, doar daca beneficiarii nu stabilesc existenta unor pierderi complementare pe care le-ar fi suferit ca urmare a faptului ca ei nu au putut beneficia n intervalul de timp dorit de avantajele pecuniare garantate de Directiva si ca s-ar fi impus, deci, sa l repare n egala masura.(Hotarre din 10 iulie 1997, Maso s.a./INPS si Republica Italiana)19. Drepturi conferite persoanelor particulare Violarea de catre un stat membru, a obligatiei de transpunere a unei Directive Obligatie de a repara prejudiciul cauzat persoanei particulare Modalitati de reparatie Aplicarea dreptului national Termen de decadere din drepturi Admisibilitate Conditii Respectarea principiului efectivitatii dreptului comunitar Respectarea principiului echivalentei conditiilor reparatiei cu cele ale reclamatiilor asemanatoare cu caracter internDreptul comunitar, n starea sa actuala, nu se opune ca un stat membru sa impuna, pentru introducerea unui recurs ce tinde sa repare daunele suferite ca urmare a transpunerii tardive a Directivei 80/987 ce priveste apropierea legislatiilor statelor membre referitoare la protectia salariatilor n caz de insolvabilitate a angajatorului, un termen de decadere din drepturi de un an ncepnd de la transpunerea n ordinea sa juridica interna, cu conditia ca aceasta modalitate procedurala sa nu fie mai putin favorabila dect cele ce privesc recursurile similare cu caracter intern.n fapt, fixarea termenelor de recurs rationale sub pedeapsa decaderii din drepturi, n masura n care ea constituie o aplicare a principiului fundamental al sigurantei juridice, satisface, n principiu, exigenta ca aceste conditii, n special termenul, fixate de legislatiile nationale n materia reparatiei daunelor cauzate persoanelor particulare prin ncalcarile dreptului comunitar, imputabile unui stat membru, sa nu fie organizate astfel nct sa faca imposibila sau excesiv de dificila, n practica, obtinerea reparatiei (principiul efectivitatii), iar termenul n cauza, care nu numai ca determina ca beneficiarii sa fie n masura sa-si cunoasca toate drepturile, ci precizeaza si conditiile de indemnizare a daunelor suferite ca urmare a transpunerii tardive, nu ar trebui sa fie considerat ca facnd dificila, dar nu imposibila introducerea cererii de reparatie.Jurisdictiilor nationale le revine sarcina sa verifice daca termenul litigios respecta n egala masura principiul conform caruia conditiile stabilite de legislatiile nationale n materie de reparatie a daunelor cauzate persoanelor particulare prin violarile dreptului comunitar, imputabile unui stat membru, nu ar trebui sa fie mai putin favorabile dect cele care privesc reclamatiile similare cu caracter intern (principiul echivalentei). Aceste jurisdictii pot lua n consideratie mprejurarea ca cererile introduse n cadrul punerii n aplicare a Directivei si al regimului de indemnizare sunt diferite n functie de obiectul lor, si ca nu trebuie, deci, sa facem comparatii ntre modalitatile lor procedurale. n plus, n cazul n care regimul national de drept comun al raspunderii extracontractuale aplicabile nu poate servi drept baza unei actiuni mpotriva autoritatilor publice pentru comportament ilegal ce le-ar fi imputat n cadrul exercitarii puterii publice si unde jurisdictiile nationale nu ar putea proceda la nici o alta comparatie pertinenta ntre conditia impusa termenului n cauza si conditiile referitoare la reclamatii similare cu caracter intern, ar trebui sa conchidem ca nici principiul echivalentei, nici cel al efectivitatii dreptului comunitar nu se opun termenului de decadere din drepturi, litigios.(Hotarre din 10 iulie 1997, Palmisani/INPS)20. State membre Lipsa Mentinerea unei dispozitii incompatibile cu dreptul comunitar Inadmisibilitate independenta de caracterul direct aplicabil sau nu al normei comunitare de drept n cauzaIncompatibilitatea unei legislatii nationale cu dispozitiile comunitare, chiar direct aplicabile, nu poate fi definitiv eliminata dect prin intermediul dispozitiilor interne cu caracter constrngator avnd aceeasi valoare juridica cu cele ce trebuie sa fie modificate.(Hotarre din 4 decembre 1997, Comisie/Italia)21. Mediu Eliminarea deseurilor Directiva 91/156 Obligatii ale statelor membre n cursul termenului de transpunere Obligatia de a nu adopta dispozitii susceptibile sa compromita rezultatul prescris de Directiva Apreciere facuta de jurisdictia nationala CriteriiArt. 5 alin. 2 si 189 alin. 3 din Tratat precum si Directiva 91/156 ce modifica Directiva 75/442 referitoare la deseuri, impun ca, n cursul termenului de transpunere fixat prin Directiva pentru a o pune n aplicare, statul membru destinatar al acesteia se abtine sa emita dispozitii de natura a compromite serios realizarea, la expirarea respectivului termen, a rezultatului prescris de Directiva. Jurisdictiei nationale i revine sarcina de a aprecia daca acesta este cazul dispozitiilor nationale a caror legalitate este nsarcinata sa o examineze.Ca urmare a acestei aprecieri, jurisdictia nationala va trebui sa examineze, n mod deosebit, daca dispozitiile n cauza sunt o transpunere completa a Directivei, ca si efectele concrete ale aplicarii acestor dispozitii neconforme cu Directiva si a duratei lor n timp. n mod special, daca dispozitiile n cauza sunt o transpunere definitiva si completa a Directivei, neconformitatea lor cu Directiva ar putea lasa sa se banuiasca ca rezultatul prescris de aceasta nu ar fi fost atins n termenele acordate, daca modificarea lor n timp util ar fi fost imposibila. Invers, jurisdictia nationala ar putea tine cont de posibilitatea pe care o are un stat membru de a adopta dispozitii provizorii sau de a pune n aplicare Directiva n etape, neconformitatea dispozitiilor tranzitorii din dreptul national cu Directiva sau netranspunerea anumitor dispozitii ale Directivei necompromitnd neaparat, n astfel de cazuri, rezultatul prescris de aceasta.(Hotarre din 18 decembrie 1997, Inter Environnement Wallonie/Regiunea Valona)SECTIUNEA A II-AINTERPRETAREA DREPTULUICOMUNITAR1. Aplicare prin analogie Aplicarea principiilor ce guverneaza functia publica comunitara la un concurs pentru selectionarea unor opere de arta ce urmau a fi plasate ntr-un imobil al unei institutii comunitare ExcludereSelectionarea operelor de arta ce urmau a fi plasate ntr-un imobil al unei institutii comunitare si recrutarea functionarilor prezinta unele diferente, att sub aspectul obiectivului, ct si al finalitatii, nct nu ar trebui, procednd prin analogie, sa aplicam unui concurs al artistilor principiile ce guverneaza functiile publice comunitare.(Hotarre din 16 ianuarie 1996, Candiotte/Consiliu)2. Interpretare Acte ale institutiilor Declaratia Consiliului nscrisa n procesul verbal Luare n consideratie Inadmisibilitate n lipsa unui sprijin n nsusi actul n spetaO declaratie, nscrisa n procesul-verbal al reuniunii Consiliului, n cursul careia a fost emisa o decizie, nu ar trebui retinuta pentru a determina importanta acesteia atunci cnd continutul acestei declaratii nu-si gaseste expresia n textul deciziei n cauza si nu are, astfel, valoare juridica.(Hotarre din 19 martie 1996, Comisie/Consiliu)3. Interpretare Metode Interpretare a dreptului derivata, cu privire la acordurile internationale ncheiate de ComunitateAtunci cnd un text de drept comunitar derivat reclama o interpretare, el trebuie interpretat, pe ct posibil, n sensul conformitatii sale cu dispozitiile Tratatului. O reglementare de executare trebuie sa faca, de asemenea, obiectul, daca este posibil, al unei interpretari conforme cu dispozitiile din reglementarea de baza. La fel, ntietatea acordurilor internationale ncheiate de Comunitate n fata textelor dreptului comunitar derivat impune interpretarea acestora din urma, pe ct posibil, n conformitate cu aceste acorduri.(Hotarre din 15 mai 1997, Comisie/Germania)4. Interpretare Texte plurilingve Interpretare uniforma Divergente ntre diferitele versiuni lingvistice Economia generala si finalitatea reglementarii n cauza ca baza de referintaInterpretarea unei dispozitii de drept comunitar implica o comparatie ntre versiunile sale lingvistice. n cazul unor divergente ntre acestea, necesitatea unei interpretari uniforme a acestor versiuni reclama ca dispozitia n cauza sa fie interpretata n functie de economia generala si finalitatea reglementarii al carei element l constituie aceasta.(Hotarre din 24 octombrie 1996, AK s.a./GS v. Z-H s.a.)5. Interpretare Acte ale institutiilor Motivare Luare n calculDispozitivul unui act este nedisociabil de motivarea sa, de maniera ca el ar trebui interpretat, cnd este cazul, tinnd cont de motivele ce au condus la adoptarea sa.(Hotarre din 15 mai 1997, TWD/Comisie)5. Motivele unui act sunt indispensabile pentru a determina sensul exact al celor aratate n dispozitiv.(Hotarre din 15 mai 1997, SCK si FNK/Comisie)6. Interpretare Acte ale institutiilor Declaratie nscrisa n procesul-verbal Luare n consideratie Inadmisibilitate n lipsa unui sprijin n nsusi actul n spetaO declaratie ce figureaza ntr-un proces-verbal are o valoare limitata, n sensul ca ea nu poate fi luata n consideratie pentru interpretarea unei dispozitii de drept comunitar, atunci cnd continutul sau nu-si gaseste expresia n textul dispozitiei n cauza si nu are, deci, valoare juridica.(Hotarre din 29 mai 1997, VAG Sverige)7. Concurenta ntelegeri Atingere adusa concurentei Art. 85 par.1 din Tratat Exigenta alternativa a unui obiectiv sau a unui efect anticoncurential Luare n consideratie a diferitelor versiuni lingvisticePentru a exista o infractiune la art. 85 par.1 din Tratat, nu este necesar ca o ntelegere sa aiba n acelasi timp un obiectiv si un efect anticoncurentiale, cum sugereaza versiunea italiana a acestei dispozitii. n fapt, aceasta versiune nu ar trebui sa prevaleze singura n fata tuturor celorlalte versiuni lingvistice care fac sa apara cu claritate, prin utilizarea termenului sau, caracterul necumulativ, dar alternativ, al conditiei n cauza. Interpretarea uniforma a normelor comunitare cere, n fapt, ca ele sa fie interpretate si aplicate n lumina versiunilor redactate n celelalte limbi comunitare.(Hotarre din 17 iulie 1997, Ferriere Nord/Comisie)SECTIUNEA A III-AINTERPRETAREA DREPTULUI NATIONAL N CONFORMITATE CU DREPTUL COMUNITAR 1. Stauder 29/69 1969, 0419Atunci cnd o singura decizie este adresata tuturor statelor membre, nevoia de aplicare uniforma si n mod corespunzator de interpretare uniforma face imposibila luarea n considerare numai a unui singur sens al textului luat n mod izolat, impunnd interpretarea pe baza att a intentiei rele a autorului sau, ct si a scopului urmarit de acesta, ambele n lumina ndeosebi a versiunilor n toate cele patru limbi oficiale .2. Von Colseon si Kammann 14/83 1984, 18911. Cu toate ca al treilea alineat al art. 189 al Tratatului lasa statelor membre libertatea de a alege caile si mijloacele de punere n aplicare a directivelor, o asemenea libertate nu aduce atingere obligatiei tuturor statelor membre carora li se adreseaza o directiva de a adopta n conditiile sistemului juridic al fiecaruia toate masurile necesare pentru a face directiva pe deplin eficace, n conformitate cu obiectivele pe care aceasta le urmareste.Obligatia statelor membre decurgnd dintr-o directiva, aceea de a atinge rezultatul urmarit de directiva, precum si ndatorirea lor decurgnd din art. 5 al Tratatului de a lua toate masurile necesare, fie acestea generale sau particulare, n vederea ndeplinirii acestei obligatii, se impune tuturor autoritatilor din fiecare stat membru, inclusiv pentru chestiunile care intra n competenta lor instantelor judecatoresti. Din aceasta rezulta ca, n aplicarea dreptului national si, n special, a acelor dispozitii din dreptul national introduse anume pentru punerea n aplicare a unei directive, instantele judecatoresti sunt obligate sa interpreteze dreptul national n lumina formularii si a scopului directivei, pentru a atinge rezultatul la care se refera al treilea alineat al art. 189.2. Directiva nr. 76/207/CEE nu cere ca discriminarea bazata pe sex n materia accesului la un loc de munca sa fie sanctionata prin obligarea angajatorului care este autorul discriminarii de a ncheia un contract de munca cu solicitanta care a fost supusa discriminarii.Ct priveste sanctiunile pentru orice discriminare care ar putea interveni, directiva nu include vreo obligatie neconditionata si suficient de precisa care, n lipsa unor masuri de aplicare adoptate n termenul prescris, sa poata sa fie folosite de o persoana fizica n vederea obtinerii compensatiei la care se refera directiva.Desi Directiva 76/207/CEE, atunci cnd impune o sanctiune pentru discriminare, lasa statelor membre libertatea de a alege ntre diferitele solutii potrivite pentru atingerea obiectivului sau, ea cere nendoielnic ca n cazul n care un stat membru hotaraste sa sanctioneze ncalcarea acestei interdictii prin acordarea de despagubiri atunci aceasta despagubire trebuie sa fie corespunzatoare n raport de prejudiciul suferit si, n consecinta, trebuie sa fie mai mult dect o despagubire a prejudiciului material precum, de pilda, simpla acoperire a cheltuielilor efectuate n vederea angajarii. Aceasta exigenta urmareste sa asigure ca sanctiunea este eficienta si are un efect preventiv. Revine instantelor nationale sarcina interpretarii si aplicarii legislatiei adoptate n conformitate cu directiva, n masura n care instantele se bucura de asemenea competente conform dreptului national.3. Kolpinghuis Nijmegen 80/86 1987, 39691. Ori de cte ori prevederile unei directive par a fi, n privinta obiectivului urmarit, neconditionat si suficient de precise, aceste dispozitii pot fi folosite de o persoana fizica mpotriva statului n cazul n care statul nu si ndeplineste obligatia de a pune n aplicare directiva n dreptul national pna la sfrsitul perioadei indicate, sau n cazul n care statul nu pune n aplicare directiva n mod corect.Cu toate acestea, potrivit art. 189 al Tratatului CEE, natura juridica obligatorie a directivei, care reprezinta temeiul dreptului de a folosi directiva n fata unei instante judecatoresti nationale, este valabila numai n privinta fiecarui stat membru caruia directiva i este adresata. Rezulta ca o directiva poate sa nu impuna prin ea nsasi o obligatie unei persoane fizice. Rezulta totodata ca este posibil ca o dispozitie a unei directive sa nu poate fi folosita mpotriva unei terte persoane fizice n fata unei instante nationale.2. Aplicnd dreptul national, si n special acele dispozitii ale sale introduse n vederea punerii n aplicare a unei directive, instantele nationale sunt obligate sa interpreteze dreptul national n lumina formularii si a scopului urmarit de acea directiva, n vederea atingerii rezultatului la care se refera al treilea alineat al art. 189 al Tratatului.Cu toate acestea, o asemenea obligatie este limitata de principiile generale de drept care fac parte din dreptul comunitar, si, n special, de principiile certitudinii juridice si neretroactivitatii. n consecinta, o directiva nu poate prin ea nsasi si independent de o lege nationala adoptata de un stat membru pentru punerea sa n aplicare sa determine sau sa agraveze raspunderea penala a persoanelor care ncalca dispozitiile acelei directive.4. Foster mpotriva British Gas C-188/89 1990, I-33131. Dispozitiile neconditionate si suficient de precise ale unei directive pot fi utilizate mpotriva organizatiilor sau institutiilor care sunt supuse autoritatii sau controlului statului ori au puteri speciale care exced pe cele decurgnd din raporturile normale existente ntre persoanele fizice. Asemenea dispozitii pot n orice caz sa fie utilizate mpotriva unei entitati, oricare ar fi forma sa juridica, care este obligata, n temeiul unei norme adoptate de catre stat, sa furnizeze un serviciu public sub control statului si, pentru aceste motive, este investita cu puteri speciale care exced pe cele decurgnd din raporturile normale existente ntre persoanele fizice.2. Art. 5(1) al Directivei nr. 76/207 cu privire la egalitatea de tratament ntre barbati si femei n privinta accesului la locurile de munca si la conditiile de lucru este o dispozitie neconditionata si suficient de precisa care sa poata fi utilizata de o persoana fizica si sa poata fi pusa n aplicare de catre instantele nationale.5. Marleasing C-106/89 1990, I-41351. Obligatia statelor membre decurgnd dintr-o directiva de a atinge rezultatul urmarit de catre directiva, precum si ndatorirea lor potrivit art. 5 al Tratatului de a lua toate masurile necesare, fie ele generale sau speciale, n vederea ndeplinirii acestei obligatii, este opozabila tuturor autoritatilor statelor membre, inclusiv pentru problemele tinnd de competenta lor instantelor judecatoresti. Rezulta ca, aplicnd dreptul national, indiferent daca dispozitiile n cauza au fost adoptate nainte sau dupa directiva, instantele nationale sunt chemate sa interpreteze aceste dispozitii ale dreptului intern, n masura posibilului, n lumina formularii si a scopului directivei, pentru a asigura atingerea rezultatului urmarit de aceasta si, corespunzator, pentru a se conforma dispozitiilor celui de-al treilea alineat al art. 189 al Tratatului.2. O instanta nationala judecnd o cauza care se afla sub incidenta Directivei nr. 68/151 privind armonizarea garantiilor care, pentru protejarea intereselor actionarilor, asociatilor sau tertilor, sunt impuse de statele membre societatilor comerciale n aplicarea celui de-al doilea alineat al art. 58 al Tratatului, pentru a face aceste garantii uniforme pe ntreg cuprinsul Comunitatii, este obligata sa interpreteze dreptul national n lumina scopului si a formularii acestei directive pentru a preveni desfiintarea pentru cauze de nulitate a unei societati cu raspundere limitata constituita prin subscriptie publica pentru alte motive dect cele aratate n art. 11 al Directivei. Aceste motive trebuie ele nsele interpretate restrictiv, n lumina acestui scop, astfel nct sa se asigure ca desfiintarea pentru cauze de nulitate n temeiul faptului ca obiectul de activitate al societatii este ilegal sau contrar ordinii publice este interpretata ca facnd referire n mod exclusiv la obiectul de activitate al companiei asa cum a fost acesta descris n actele constitutive.SECTIUNEA A IV-ATIPURI DE NCALCARI ALE DREPTULUI COMUNITAR1. Dassonville 8/74 1974, 08371. Toate normele privind comertul adoptate de state membre care mpiedica, sunt apte sa mpiedice, n mod direct sau indirect, comertul infra-comunitar trebuie sa fie considerate ca masuri avnd un efect echivalent restrictiilor cantitative.2. n absenta unui sistem comunitar garantnd consumatorilor autenticitatea originii sau denumirii unui produs, statele membre pot adopta masuri care sa previna practicile incorecte n aceasta privinta, cu conditia ca asemenea masuri sa fie rezonabile si sa nu constituie un mijloc de discriminare arbitrara sau o restrngere deghizata a comertului ntre statele membre.n consecinta, cerinta certificatului de autenticitate impusa de un stat membru, certificat care este mai putin usor de obtinut de importatorii unui produs autentic care a fost pus n circulatie libera n conformitate cu legea n alt stat membru dect de catre importatorii aceluiasi produs venind direct din tara de origine reprezinta o masura avnd un efect echivalent unei restrictii cantitative de tipul celor interzise de Tratat.3. Un acord de distributie exclusiva cade sub incidenta interdictiei prevazuta de art. 85 atunci cnd mpiedica, n drept sau n fapt, importul produselor n cauza din alte state membre n teritoriul protejat, efectuat de alte persoane dect importatorul exclusiv.4. Un acord de distributie exclusiva poate sa afecteze n mod negativ comertul ntre statele membre si poate avea ca efect stnjenirea concurentei daca cel care este concesionar este n masura sa mpiedice importurile paralele din alte state membre n teritoriul acoperit de concesiune prin mijlocirea efectelor combinate ale acordului de distributie si dreptului national care impune folosirea exclusiva numai a anumitor mijloace de dovedire a autenticitatii.n scopul aprecierii, daca ne aflam sau nu ntr-un asemenea caz, trebuie sa se tina seama nu numai de drepturile si obligatiile decurgnd din dispozitiile acordului ci si de contextul juridic si economic si, n special, de existenta posibila a unor acorduri similare ncheiate ntre acelasi producator si concesionarii stabiliti n alte state membre.Diferentele de preturi identificate ntre statele membre sunt un indiciu care trebuie luat n considerare.2. Cassis de Dijon 120/78 1979, 06491. ntruct este o dispozitie privind n mod expres monopolurile de stat cu caracter comercial, art. 37 al Tratatului CEE este irelevant n privinta dispozitiilor dreptului national care nu privesc exercitarea de catre un monopol public a functiei sale specifice anume, a dreptului sau exclusiv ci se aplica n mod general productiei si distribuirii pe piata a unor produse date, indiferent daca aceste produse sunt sau nu acoperite de monopolul n cauza.2. n absenta unor reguli comune, obstacolele n calea circulatiei n cadrul Comunitatii care rezulta din discrepantele ntre reglementarile nationale privind distribuirea unui produs trebuie sa fie acceptate n masura n care aceste reglementari pot fi recunoscute ca necesare pentru satisfacerea unor cerinte obligatorii privind n special eficienta supravegherii fiscale, protectia sanatatii, echitatea tranzactiilor comerciale si protectia consumatorului.3. Conceptul de masuri cu efect echivalent restrictiilor cantitative impuse importurilor, concept continut n art. 30 al Tratatului CEE, trebuie interpretat ca nsemnnd ca stabilirea unui continut minim de alcool pentru bauturile alcoolice destinate consumului uman de catre legislatia unui stat membru intra, de asemenea, sub incidenta interdictiei prevazute de aceasta dispozitie atunci cnd se refera la importurile de bauturi alcoolice produse si distribuite pe piata n conformitate cu legea.SECTIUNEA A V-ASANCTIUNI PENTRU NCALCAREADREPTULUI COMUNITAR1. Factorfame I C-213/89 1990, I-2433Este de competenta instantelor nationale, n aplicarea principiului de cooperare stabilit la art. 5 din Tratatul CEE, sa asigure protectia legala de care beneficiaza persoanele ca efect direct al prevederilor dreptului comunitar.Orice prevedere a unui sistem de drept national si orice practica legislativa, administrativa sau judiciara care ar putea afecta eficienta dreptului comunitar prin restrngerea autoritatii instantelor nationale competente, de a face tot ce este necesar n momentul aplicarii pentru a ndeparta prevederile legislative nationale ce ar putea mpiedica, fie si temporar, reglementarile comunitare, sa fie n mod deplin si eficient aplicate, este incompatibila cu cerintele inerente nsasi naturii dreptului comunitar.Eficienta deplina a dreptului comunitar ar fi la fel de afectata daca o reglementare de drept national ar putea mpiedica o instanta sesizata de o disputa tinnd de dreptul comunitar, sa pronunte o hotarre de tipul ordonantei presedintiale pentru a asigura deplina eficienta hotarrii ce urmeaza a se pronunta asupra existentei drepturilor pretinse conform dreptului comunitar. Rezulta ca o instanta care n aceste conditii ar pronunta o hotarre de tipul ordonantei presedintiale, daca nu este vorba de o lege nationala, este obligata sa nlature aceasta reglementare.Aceasta interpretare este confirmata de sistemul stabilit la art. 177 din Tratatul CEE a carui eficienta ar fi afectata daca o instanta nationala care a initiat o procedura aflata pe rol la Curtea de justitie ntr-o problema care i s-a naintat pentru o hotarre prejudiciara, nu ar putea pronunta o hotarre de tipul ordonantei presedintiale, pna la pronuntarea hotarrii dupa primirea raspunsului de la Curtea de justitie.2. Francovich Cauzele conexate C-6/90 si C-9/90 1991, I-53571. Dreptul unui stat membru caruia i se adreseaza o directiva de a alege dintre mai multe posibile mijloace de realizare a rezultatului cerut de aceasta, nu exclude posibilitatea indivizilor de a pretinde, n fata instantelor nationale, drepturi ale caror continut poate fi determinat suficient de clar doar pe baza prevederilor directivei.2. Desi prevederile Directivei nr. 80/987 asupra protejarii angajatilor n cazul insolvabilitatii angajatorului sunt suficient de precise si neconditionate n ce priveste stabilirea persoanelor ndreptatite la garantie si continutul garantiei, n cazul n care statul membru nu a adoptat nici o masura de aplicare n interiorul perioadei prescrise, persoanele vizate nu-si pot reclama aceste drepturi n fata instantelor nationale din moment ce prevederile directivei nu identifica persoana care trebuie sa acorde garantie, iar statul nu poate fi considerat raspunzator numai pentru motivul ca nu a luat masuri de aplicare n interiorul perioadei prescrise.3. Eficienta deplina a reglementarilor comunitare ar fi afectata si protectia drepturilor pe care le garanteaza ar fi diminuata daca indivizii nu ar putea obtine despagubiri atunci cnd drepturile lor sunt ncalcate printr-o violare a dreptului comunitar, violare de care poate fi facut raspunzator un stat membru. O astfel de posibilitate de despagubire de catre un stat membru este indispensabila mai ales cnd deplina eficienta a dreptului comunitar a constituit obiectul unei actiuni anterioare din partea statului si cnd, prin urmare, n absenta unei asemenea actiuni, indivizii nu pot pretinde n fata instantelor nationale drepturile izvorte din legislatia comunitara.Rezulta ca principiul conform caruia un stat membru trebuie sa raspunda de pagubele pricinuite indivizilor prin violari ale dreptului comunitar din partea statului respectiv, este inerent sistemului Tratatului.Un fundament n plus pentru obligatia statelor membre sa compenseze asemenea prejudicii poate fi gasit la art. 5 din Tratat, conform caruia li se cere sa ia toate masurile adecvate, generale sau particulare, pentru asigurarea aplicarii dreptului comunitar, si prin urmare, sa anuleze consecintele ilegale ale unei ncalcari a dreptului comunitar.4. Desi raspunderea statelor membre de a repara prejudiciul provocat indivizilor prin ncalcari ale dreptului comunitar de catre acestea, este ceruta de aceasta legislatie, conditiile n care exista un drept la despagubire depind de natura ncalcarii dreptului comunitar, care a produs prejudiciul respectiv.n cazul unui stat membru care nu-si ndeplineste obligatia decurgnd din alin. 3 al art. 189 din Tratat, de a lua masurile necesare pentru realizarea rezultatului prescris de o directiva, deplina eficienta a acestei reglementari comunitare cere ca dreptul la despagubire sa ndeplineasca trei conditii:(1) rezultatul prescris de directiva sa includa garantarea drepturilor indivizilor;(2) sa fie posibila identificarea continutului acestor drepturi pe baza prevederilor directive;(3) sa existe o legatura cauzala ntre ncalcarea obligatiei statului si prejudiciul suferit de partile vatamate.n lipsa oricarei legislatii comunitare, raspunderea statului n despagubirea prejudiciului provocat este conforma reglementarilor dreptului intern. Cu toate acestea, conditiile relevante de procedura stabilite de dreptul intern al statelor membre nu trebuie sa fie mai putin favorabile dect cele legate de revendicari interne similare, si nu trebuie sa fie astfel formulate nct sa faca obtinerea despagubirilor practic imposibila sau excesiv de dificila.3. Brasserie du Pcheur si FactorfameCauzele conexate C-46/93 si C-48/931996, I-10291. Aplicarea principiului conform caruia statele membre sunt obligate sa repare prejudiciul provocat indivizilor de ncalcari ale dreptului comunitar de care pot fi facute raspunzatoare, nu poate fi eludata atunci cnd ncalcarea se refera la o prevedere de directa aplicabilitate a dreptului comunitar.Dreptul indivizilor de a se sprijini pe prevederile cu efect direct n fata instantelor nationale este numai minima garantie si este suficient n sine pentru a asigura aplicarea deplina si completa a dreptului comunitar. Acest drept, al carui scop este asigurarea primatului prevederilor de drept comunitar asupra celor de drept intern, nu pot asigura n fiecare cauza individului beneficiul drepturilor conferite de dreptul comunitar si, mai ales, nu pot evita ca acestia sa invoce un prejudiciu provocat de ncalcarea dreptului Comunitar de catre un stat membru.2. Deoarece Tratatul nu contine nici o prevedere care sa guverneze n mod expres si specific consecintele ncalcarilor dreptului comunitar de catre statele membre, revine Curtii, conform sarcinii conferite de art. 164 din Tratat, de a se asigura ca se respecta legea n interpretarea si aplicarea Tratatului, sa decida asupra unei asemenea probleme conform metodelor de interpretare generale acceptate n special prin raportare la principiile fundamentale ale sistemului de drept comunitar, precum si, atunci cnd este necesar, la principiile generale comune sistemelor de drept ale statelor membre.3. Principiul conform caruia statele sunt obligate sa compenseze prejudiciul provocat indivizilor prin ncalcarea dreptului comunitar de care acestea pot fi facute raspunzatoare, este aplicabil n cazul n care legislatia nationala a fost raspunzatoare de ncalcarile respective.Acest principiu, inerent sistemului Tratatului, este valabil pentru fiecare caz de ncalcare a dreptului comunitar de catre un stat membru, oricare ar fi organul de stat al carui act sau a carui omisiune a provocat ncalcarea, si avnd n vedere cerinta fundamentala a ordinii de drept comunitare ca dreptul comunitar sa fie aplicat uniform, obligatia de reparatie a prejudiciului, implicata de acest principiu, nu poate sa depinda de reglementarile interne, n ceea ce priveste diviziunea competentelor ntre autoritatile constitutionale.4. Pentru a defini conditiile n care un stat membru poate fi tras la raspundere pentru un prejudiciu provocat unor indivizi de o ncalcare a dreptului comunitar, trebuie sa se tina cont n primul rnd de principiile inerente ordinii de drept comunitare, care constituie baza responsabilitatii statelor si anume, deplina eficienta a reglementarilor comunitare si protectia efectiva a drepturilor conferite de acestea, precum si obligatia de cooperare impusa statelor membre de art. 5 din Tratat. Ar trebui luate n considerare si reglementarile stabilite asupra responsabilitatii necontractuale din partea Comunitatii, n masura n care, conform alin. 2 din art. 215 al Tratatului, ele au fost elaborate pe baza principiilor generale comune dreptului statelor membre si nu este potrivit n lipsa unei justificari anume, sa existe reglementari diferite care sa guverneze raspunderea Comunitatii si raspunderea statelor membre n mprejurari asemanatoare. Aceasta deoarece protectia drepturilor conferite indivizilor de Comunitate nu poate sa depinda de faptul ca raspunderea pentru un prejudiciu o poarta o autoritate nationala sau o autoritate a Comunitatii.Prin urmare, n cazul n care o ncalcare a dreptului comunitar de catre un stat membru poate fi atribuita legislatiei nationale ntr-un domeniu n care aceasta are o putere discretionara n alegerea legilor, indivizii care au suferit prejudicii sunt ndreptatiti la despagubiri atunci cnd: prevederea de drept comunitar este destinata sa le confere drepturi, cnd ncalcarea este suficient de serioasa si cnd exista o legatura cauzala directa ntre ncalcare si prejudiciul sustinut de indivizii respectivi.Conform aceste prevederi, statul trebuie sa repare consecintele prejudiciului provocat de ncalcarea dreptului comunitar ce i se poate imputa conform legilor sale nationale asupra responsabilitatii. Totusi, conditiile stabilite de dreptul national aplicabil nu trebuie sa fie mai putin favorabile dect cele legate de revendicarile interne similare si nici exprimate n asa fel nct sa faca obtinerea efectiva a despagubirii, imposibila sau excesiv de dificila.ndeosebi, conform legislatiei nationale pe care o aplica, instanta nationala nu poate compensa prejudiciul doar cu conditia ca greseala (din culpa sau din neglijenta) din partea unui organ de stat raspunzator de ncalcare, sa depaseasca gravitatea unei ncalcari suficient de serioase a dreptului comunitar.Testul decisiv pentru a afla daca ncalcarea dreptului comunitar este suficient de serioasa, este daca statul membru implicat si-a depasit n mod manifest si grav limitele competentei. Factorii pe care instanta competenta trebuie sa i ia n considerare includ calitatea si precizia reglementarii ncalcate, marja de apreciere lasata de aceasta reglementare a autoritatilor nationale sau Comunitatii, daca ncalcarea si prejudiciul provocat au fost intentionate sau involuntare, daca o greseala de drept este scuzabila sau nu, faptul ca pozitia luata de o institutie comunitara ar fi putut contribui la omisiune si adoptarea sau retinerea unor masuri sau practici nationale contrare dreptului comunitar. n orice caz, o ncalcare a dreptului comunitar va fi suficient de serioasa daca ea a persistat n ciuda unei hotarri care sa ateste ncalcarea, sau a unei hotarri prejudiciare ori a jurisprudentei constante a Curtii n problema respectiva, din care sa reiasa clar ca actiunea n chestiune a constituit o ncalcare.5. Reparatia de catre un stat membru a prejudiciului provocat indivizilor ca rezultat al ncalcarilor dreptului comunitar trebuie sa fie proportionala cu prejudiciul sustinut. n lipsa prevederilor relevante ale Comunitatii, revine sistemului de drept intern al fiecarui stat membru sa stabileasca criteriile de determinare a valorii reparatiei. Totusi, aceste criterii nu trebuie sa fie mai putin favorabile dect cele aplicabile revendicarilor similare n dreptul intern si nu trebuie sa fie astfel nct sa faca imposibila sau excesiv de dificila obtinerea efectiva a despagubirii. Legislatia nationala, care, n general, limiteaza prejudiciul pentru care se garanteaza despagubirile, la anumite interesele individuale special protejate care nu include pierderea profilului de catre indivizi, nu este compatibila cu dreptul comunitar. n plus, poate fi posibila acordarea unor despagubiri specifice, ca de exemplu, despagubirile exemplare prevazute de dreptul britanic, ca urmare a unor revendicari sau actiuni bazate pe dreptul comunitar, daca astfel de despagubiri pot fi acordate ca urmare unor revendicari sau actiuni similare fondate pe dreptul intern.6. Obligatia statelor membre de a compensa prejudiciile provocate cetatenilor de catre ncalcari ale dreptului comunitar atribuibile statului nu se poate limita la prejudiciul sustinut dupa pronuntarea unei hotarri a Curtii, care stabileste ncalcarea n cauza.Deoarece dreptul la despagubire n dreptul comunitar exista daca conditiile necesare sunt satisfacute, a permite obligatia statului membru vizat de a acorda despagubiri sa se limiteze la prejudiciul sustinut dupa pronuntarea unei hotarri a Curtii care sa stabileasca ncalcarea n chestiune, ar nsemna punerea n cauza a dreptului la despagubire conferit de catre ordinea comunitara legala. Mai mult, a conditiona reparatia prejudiciului de necesitatea unei confirmari de catre Curte a unei ncalcari a dreptului comunitar din partea statului membru vizat, ar contraveni principiului eficientei dreptului comunitar, deoarece ar nlatura orice drept la despagubire atta timp ct presupusa ncalcare nu a facut obiectul unei actiuni introduse de Comisie conform art. 161 din Tratat si al confirmarii ncalcarii de catre Curte. Drepturile indivizilor izvornd din prevederile comunitare si care au ca efect direct asupra sistemelor de drept interne ale statelor membre nu pot sa depinda de felul cum apreciaza Comisia rapiditatea intentarii unei actiuni contra unui stat membru conform art. 169 din Tratat sau de pronuntarea de catre Curte a unei hotarri care sa stabileasca o ncalcare.4. CIA Security C-194/94 1996, I-20011. O dispozitie a dreptului intern al unui stat membru precum art. 4 din Legea belgiana din 10 aprilie 1990 asupra societatilor cu protectie, de paza sau de securitate interna, nu constituie o reglementare tehnica n ntelesul Directivei Consiliului nr. 83/189/CEE din 28 martie 1983, Directiva care stabileste procedura pentru oferirea de informatii n domeniul standardelor si reglementarilor tehnice si care a fost modificata prin Directiva Consiliului nr. 88/182/CEE din 22 martie 1988. n schimb, dispozitii precum cele cuprinse n Decretul Regal belgian din 14 mai 1991, stabilind procedura de aprobare a sistemelor si retelelor de alarma la care face trimitere Legea din 10 aprilie 1990 constituie asemenea reglementari tehnice. Calificarea unei reglementari precum art. 12 al Legii din 10 aprilie 1990 depinde de efectele sale juridice avute n dreptul intern.2. Art. 8 si 9 din Directiva nr. 83/189, modificata prin Directiva 88/182 trebuie interpretate ca dnd dreptul persoanelor fizice sa le invoce n fata instantelor nationale, care trebuie sa refuze aplicarea unei reglementari tehnice nationale care nu a fost notificata n conformitate cu Directivele.3. Art. 30 al Tratatului CE nu interzice existenta unei dispozitii a dreptului national precum cea cuprinsa n art. 4 al Legii din 10 aprilie 1990.4. Interpretarea dreptului national se face n conformitate cu dreptul comunitar (si n special cu Directivele). SECTIUNEA A VI-APROCEDURA N FATA CURTII DE JUSTITIEDE LA LUXEMBURG (art. 169, 170 si 177)1. Cilfit 283/81 1982, 34151. Obligatia de a nainta Curtii de justitie probleme privitoare la interpretarea Tratatului CEE si a masurilor adoptate de institutiile Comunitatii, pe care alin. 3 al art. 177 din Tratatul CEE o impune instantelor si tribunalelor nationale ale caror decizii nu pot fi atacate n dreptul national, este bazata pe cooperare, stabilita n vederea asigurarii aplicarii corecte si interpretarii uniforme a dreptului comunitar n toate statele membre, n instantele nationale, n calitatea lor de instante raspunzatoare de aplicarea dreptului comunitar, precum si n cadrul Curtii de justitie. Incidenta acestei obligatii trebuie prin urmare evaluata, n vederea acestor obiective, prin raportare la competentele instantelor nationale, pe de o parte, si ale Curtii de justitie, pe de alta parte.2. Art. 177 din Tratatul CEE nu constituie un mijloc de redresare disponibil partilor ntr-o cauza aflata pe rolul unei instante sau unui tribunal national. Prin urmare, simplul fapt ca o parte afirma ca disputa ridica o problema de interpretare a dreptului comunitar, nu nseamna ca instanta sau tribunalul vizat este obligat sa considere ca s-a ridicat o problema n sensul acestui articol. Pe de alta parte, o instanta sau tribunal national pot, daca este cazul, sa nainteze o problema Curtii de justitie, din proprie initiativa.3. Din relatia ntre alineatele 2 si 3 ale art. 177 din Tratat, rezulta ca instantele sau tribunalele la care s-a facut referire n alin. 3 au aceeasi autoritate ca orice instanta ori tribunal national pentru a hotar daca o decizie asupra unei probleme de drept comunitar este necesara pentru a le mputernici sa pronunte o hotarre.De asemenea, aceste instante sau tribunale nu sunt obligate sa nainteze Curtii de justitie o problema de interpretare a dreptului comunitar, ridicata n fata lor, daca aceasta problema nu este relevanta, adica daca raspunsul la acea problema, indiferent care ar fi ea, nu poate n nici un fel afecta rezolvarea cauzei, Daca totusi aceste instante sau tribunale considera ca a recurge la dreptul comunitar este necesar pentru ca sa se poata pronunta n cauza, art. 177 le impune obligatia de a nainta Curtii de justitie orice problema de interpretare care s-ar putea ridica.4. Desi alin. 3 din art. 177 al Tratatului CEE cere fara rezerve instantelor sau tribunalelor nationale pentru ale caror decizii nu exista solutie juridica n dreptul national, sa nainteze Curtii orice problema de interpretare care s-ar ridica n fata lor, autoritatea de interpretare deja acordata Curtii poate totusi lipsi aceasta obligatie de scopul sau, golind-o astfel de substanta. Asa stau lucrurile mai ales cnd problema ridicata este identica din punct de vedere material cu o problema care a fost deja subiectul unei reglementari preliminare ntr-o cauza similara, sau cnd decizii anterioare ale Curtii au fost pronuntate asupra problemei de drept n chestiune, indiferent de natura procedurii prin care s-a ajuns la cele decizii, chiar daca problemele respective nu sunt strict identice. Totusi, nu trebuie uitat ca ntotdeauna n astfel de mprejurari, instantele si tribunalele nationale, inclusiv cele la care se face referire la alin. 3 din art. 177, n fata Curtii de justitie, daca ele considera ca e cazul.5. Alineatul 3 din art. 177 al Tratatului CEE trebuie interpretat n felul urmator: o instanta sau un tribunal ale carui decizii nu pot fi atacate n dreptul intern, este obligat(a), atunci cnd se ridica naintea sa o problema de drept comunitar, sa-si ndeplineasca datoria de a aduce problema n fata Curtii de justitie, n afara cazului cnd instanta a hotart ca aplicarea corecta a dreptului comunitar este att de evidenta, nct nu lasa loc nici unei ndoieli. Existenta unei astfel de posibilitati trebuie evaluata n lumina trasaturilor specifice ale dreptului comunitar, a dificultatilor deosebite puse de interpretare si a riscului unor divergente ntre deciziile judecatoresti din cadrul Comunitatii.2. Germeente Almelo C-393/92 1994, I-14771. O instanta nationala, care ntr-un caz prevazut de lege, introduce apel contra unei decizii de arbitraj, trebuie considerata ca instanta sau tribunal n sensul art. 177 din Tratat, chiar daca n termenii acordului de arbitraj ncheiat ntre parti, acea instanta trebuie sa pronunte o hotarre corecta si rezonabila. Conform principiilor primatului comunitar si aplicarii sale uniforme, conjugate cu art. 5 din Tratat, o astfel de instanta trebuie sa respecte reglementarile Comunitatii, mai ales cu privire la concurenta, chiar si atunci cnd se pronunta o hotarre tinnd cont de echitate.2. Art. 27 din Tratat, referitor la monopolurile de stat cu caracter comercial se aplica la situatii n care autoritatile nationale sunt n situatia de a controla, conduce sau influenta n mod hotartor comertul ntre statele membre printr-un corp de control alcatuit n acest scop, sau printr-un monopol delegat.Atunci cnd un distribuitor de energie electrica detinnd o concesiune neexclusiva pentru distribuirea electricitatii pe teritoriul acoperit de concesiune, mpiedica distribuitorii locali de energie, printr-o clauza de cumparare exclusiva, sa importe electricitate, situatia nu este reglementata de acest articol, ci de art. 85 din Tratat. Contractele n chestiune nu au fost ncheiate ntre autoritatile publice si distribuitorul regional, ci ntre cel de-al doilea si distribuitorii locali. Aceste contracte fixeaza conditii ce guverneaza furnizarea de energie electrica si nu au ca efect transferul catre distribuitorii locali ai concesionarii serviciilor publice garantate ntreprinderilor regionale, deoarece aceste conditii, si mai ales clauza de cumparare exclusiva, reies din contractele ncheiate ntre distribuitori, si nu sunt inerente concesionarii teritoriale garantate de catre autoritatile publice.3. Art. 85 din Tratat prentmpina aplicarea, de catre un distribuitor regional de electricitate, unei clauze de cumparare exclusiva continuta n nsasi conditiile generale de vnzare, care sa mpiedice un distribuitor local sa importe electricitate n scopuri de aprovizionare publica si care, avnd n vedere contextul sau economic si legislativ, si anume existenta altor ntelegeri exclusive de acelasi fel si efectul lor cumulativ, sa afecteze schimburile comerciale ntre statele membre.Articolul 86 din Tratat, de asemenea prentmpina aplicarea unei astfel de clauze atunci cnd ntreprinderea n cauza apartine unui grup de ntreprinzatori care ocupa o pozitie dominanta colectiva ntr-un mare sector al pietei comune.Cu toate acestea, conform art. 90 (2) din Tratat, aplicarea clauzei n chestiune nu este afectata de aceasta dubla interdictie, n masura n care restrictiile asupra concurentei pe care le provoaca sunt necesare pentru ndeplinirea sarcinilor sale de interes general. n aceasta privinta instanta nationala, a carei sarcina este sa hotarasca daca exista o asemenea necesitate, trebuie sa ia n considerare conditiile economice n care ntreprinderea este obligata sa functioneze n virtutea constrngerilor impuse asupra ei, n special costurile pe care trebuie sa le suporte si legislatia careia trebuie sa i se supuna, mai ales cu privire la mediu.CAPITOLUL IIIRAPORTUL DINTRE DREPTUL COMUNITARSI DREPTUL INTERN AL STATELOR MEMBREDreptul comunitar prevaleaza asupra dreptului national. Fiind direct aplicabil, n functie de tipul de act prin care este adoptat si n functie de domeniul atins, pe de o parte, si necesita transpunere n dreptul intern prin acte ale statelor membre, n functie de aceleasi criterii, pe de alta parte, dreptul comunitar devine parte din dreptul fiecarui stat.SECTIUNEA IPRIORITATEA SI EFECTUL DIRECT AL DREPTULUI COMUNITAR. DREPTUL PRIMAR SI CEL DERIVATA. Hotarrea Curtii din 26 februarie 1986 - M.H. Marshall vs Southampon si South-West Hampshire Area Health Authority1. Este necesar sa amintim ca, n conformitate cu o lunga serie de decizii ale Curtii (n special hotarrea din 19 ianuarie 1982 n cazul 8/81 Becker vs Finanzamt Munster Innenstandt 19829 ECR 53), oricnd prevederile unei directive apar a fi, n ceea ce priveste subiectul n cauza, neconditionate si suficient de precise, acele prevederi pot fi invocate de o persoana mpotriva statului atunci cnd statul respectiv neglijeaza sa introduca directiva n sistemul legal national pna la sfrsitul perioadei recomandate sau nu reuseste sa introduca acea directiva n mod corect.2. Aceasta judecata se bazeaza pe faptul ca ar fi incompatibil cu natura obligatorie care este conferita directivei de art. 189 sa se retina ca principiu ca obligatia impusa de aceasta nu poate fi invocata de cei interesati. Din aceasta, Curtea a dedus ca un stat membru care nu a adoptat masurile de implementare cerute de directiva n cadrul perioadei recomandate nu se poate apara mpotriva persoanelor invocnd nendeplinirea obligatiilor ce rezulta din directiva.3. Cu privire la argumentul ca o directiva nu poate fi invocata mpotriva unei persoane, trebuie subliniat ca, potrivit art. 189 al Tratatului C.E.E., natura obligatorie a unei directive care sta la baza posibilitatii de a invoca directiva n fata instantelor nationale exista doar n relatie cu fiecare stat membru caruia i se adreseaza. Rezulta ca o directiva nu poate impune obligatii prin ea nsati unei persoane individuale si ca prevederile unei directive nu pot fi invocate mpotriva unei astfel de persoane. De aceea trebuie cercetat daca, n acest caz, prtul va fi considerat ca a actionat ca un individual.4. n aceasta privinta trebuie subliniat ca, atunci cnd o persoana implicata ntr-un proces poate invoca o directiva mpotriva statului, el poate face acest lucru indiferent de capacitatea cu care actioneaza acesta din urma, fie angajator, fie autoritate publica. n oricare din acte cazuri este necesar ca statul sa fie mpiedicat n a se folosi de propria nerespectare a dreptului comunitar. Totodata, si n cazul textelor de drept comunitar ce necesita un act national de transpunere si, deci, nu beneficiaza de aplicabilitate directa ci de aplicabilitate indirecta (mijlocita) Marleasing C 109/89 judecatorul este obligat sa asigure producerea efectelor dreptului comunitar.B. Hotarrea Curtii din 13 Noiembrie 1990 - Marleasing SA vs La comercial International de Alimentacion SA1. n ceea ce priveste ntrebarea daca o persoana se poate baza pe o directiva mpotriva unei legi nationale, trebuie observat, asa cum Curtea a sustinut n mod constat, o directiva nu poate, prin ea nsasi, impune obligatii asupra unei persoane si, prin urmare, o prevedere a unei directive nu poate fi invocata ca atare mpotriva unei astfel de persoane (hotarrea n Cazul 152/84 Marshall vs Southampton si south-West Hampshire Area Heatlth Authority [1986] ECR 723).2. Cu toate acestea, din documentele naintate Curtii rezulta ca instanta nationala cauza de fapt sa stabileasca daca o instanta nationala trebuie, atunci cnd audiaza un caz care intra sub incidenta Directivei 68/151, sa interpreteze legislatia nationala n litera si spiritul acestei Directive n scopul de a mpiedica declaratia de nulitate a unei societati comerciale publice pe alte baze dect cele enumerate n Articolul 11 al directivei.3. Pentru a raspunde acestei ntrebari, trebuie observat ca, asa cum Curtea a aratat prin hotarrea n Cazul 14/83 Von Colson si Kamann vs Land Nordrhein-Westfalen [1984] ECR 1891, paragraful 26, datoria Statelor Membre, decurgnd dintr-o directiva, de a atinge rezultatul intentionat de acea directiva precum si ndatorirea lor, conform Articolului 5 al Tratatului, de a lua toate masurile necesare, generale sau particulare, spre a asigura ndeplinirea acelei sarcini, este obligatorie pentru toate autoritatile acestora inclusiv pentru instante n probleme aflate sub jurisdictia lor. n consecinta, la aplicarea legislatiei nationale, indiferent daca prevederile n discutie au fost adoptate nainte sau dupa emiterea directive, instanta nationala chemata sa o interpreteze este obligata sa faca acest lucru, pe ct posibil, n litera si spiritul directivei pentru a obtine rezultatul urmarit de aceasta din urma respectnd, prin aceasta, prevederile paragrafului 3 al articolului 189 al Tratatului.4. Rezulta ca cerinta prin care legislatia nationala trebuie interpretata n conformitate cu art. 11 al Directivei 68/151 exclude posibilitatea interpretarii prevederilor legislatiei nationale privind societatile comerciale publice ntr-o astfel de maniera nct nulitatea unei astfel de companii sa poata fi dispusa pe alte temeiuri dect cele expuse exhaustiv n art. 11 al directivei n discutie. C. Cazul Simmenthal II 106/771. Aplicabilitatea directa, n asemenea situatii, nseamna ca regulile de drept comunitar trebuie sa fie integral si uniform aplicate tuturor Statelor membre, ncepnd cu data intrarii lor n vigoare si atta timp ct ramn valabile.2. Aceste prevederi sunt, ca atare, o sursa directa de drepturi si ndatoriri pentru toti cei carora li se adreseaza, Statelor membre sau cetatenilor acestora n calitate de parti n relatiile juridice stabilite n baza dreptului comunitar.3. Aceasta consecinta priveste, de asemenea, orice instanta nationala a carei sarcina, n calitatea sa de organ al unui Stat membru, este de a proteja, ntr-o cauza care intra sub jurisdictia sa, drepturile conferite cetatenilor prin dreptul comunitar.4. n plus, n conformitate cu principiul suprematiei dreptului comunitar, relatia dintre prevederile Tratatului si masurile cu aplicabilitate directa ale institutiilor CE, pe de o parte, si dreptul national al Statelor membre, pe de alta parte, este astfel conceputa nct prevederile si masurile respective, prin intrarea lor n vigoare, nu numai ca anuleaza automat orice prevedere contrara continuta de legislatia nationala la momentul respectiv, dar avnd n vedere ca sunt o parte integranta din, si ca prevaleaza fata de ordinea de drept a fiecarui Stat membru fac imposibila adoptarea valabila a unor noi masuri legislative nationale incompatibile cu prevederile comunitare.5. ntr-adevar, a admite ca masurile legislative care se interfereaza cu un domeniu n care Comunitatea si exercita puterea legislativa sau care sunt, ntr-un fel sau altul, incompatibile cu prevederile dreptului comunitar, au vreun fel de valabilitate legala, ar echivala cu o negare a caracterului executoriu al obligatiilor asumate neconditionat si irevocabil de Statele membre prin Tratat, si ar pune n pericol nsasi fundamentul Comunitatii.6. Aceeasi concluzie se naste si din structura art. 177 al Tratatului, care prevede ca orice instanta sau tribunal dintr-un Stat membru are dreptul sa adreseze o cerere Curtii de Justitie a C.E. ori de cte ori considera ca o hotarre judecatoreasca preliminara ntr-o chestiune legata de interpretarea sau valabilitatea dreptului comunitar este necesara n a o ajuta sa pronunte o sentinta.7. Aplicabilitatea prevederii respective ar fi afectata daca instanta nationala ar fi mpiedicata din acel moment sa aplice dreptul comunitar conform deciziei sau jurisprudentei Curtii de Justitie.Rezulta din cele spuse mai sus, ca orice instanta nationala trebuie ca, ntr-o cauza ce intra n jurisdictia sa, sa aplice dreptul comunitar n totalitatea sa si sa protejeze drepturile pe care acesta le confera cetatenilor si este obligata, ca atare, sa anuleze orice prevedere din dreptul national care ar putea veni n conflict cu dreptul comunitar, fie anterioara sau ulterioara intrarii n vigoare a regulilor comunitare.8. n consecinta, orice prevedere din sistemul legislativ national si orice practica legislativa, administrativa sau judiciara care ar putea afecta negativ aplicabilitatea dreptului comunitar, prin mpiedicarea instantelor nationale competente sa aplice dreptul comunitar sa-si exercite dreptul de a ntreprinde actiunile necesare ca, n momentul intrarii n vigoare a prevederii comunitare, sa anuleze prevederile legislative nationale care ar putea mpiedica aplicabilitatea deplina si efectele regulilor comunitare, sunt incompatibile cu cerintele care constituie nsasi esenta dreptului comunitar.9. Aceasta ar fi valabil n cazul n care un conflict ntre o prevedere de drept comunitar si o lege nationala ulterioara adoptarii prevederii comunitare, daca solutia conflictului ar fi lasata n seama unei autoritati cu putere proprie de decizie, alta dect instanta chemata sa aplice dreptul comunitar, chiar daca un asemenea impediment n calea aplicabilitatii depline a dreptului comunitar ar fi doar temporar.10. Prima ntrebate ar trebui, ca atare, sa primeasca un raspuns n sensul ca o instanta nationala chematasa aplice, n limitele sale jurisdictionale, dreptul comunitar, si-a asumat obligatia de a pune n aplicare prevederile respective prin orice mijloc, chiar si, daca este cazul, prin refuzul de aplicare a unei prevederi contrare din legislatia nationala, chiar adoptata ulterior, si nu este necesar ca instanta sa ceara sau sa astepte ca, mai nti, prevederea contrara sa fie anulata prin mijloace legislative sau constitutionale.11. Punctul esential din a doua ntrebare este daca - presupunnd ca s-ar accepta ca protejarea drepturilor conferite de dreptul comunitar sa se suspende pna la anularea de catre autoritatile nationale competente a prevederilor nationale care ar putea veni n contradictie cu astfel de drepturi aceasta anulare (abrogare) trebuie sa aiba, n toate cazurile, un efect retroactiv absolut, astfel nct drepturile conferite de legislatia comunitara sa nu fie, n nici un fel, afectate negativ.12. Decurge din raspunsul la prima ntrebare ca instantele nationale sunt obligate sa protejeze drepturile conferite de prevederile ordinii de drept comunitare si ca nu este nevoie de instantele respective sa ceara sau sa astepte abrogarea efectiva de catre autoritatile nationale n drept a masurilor nationale care ar putea mpiedica aplicarea directa si imediata a regulilor comunitare.Asigurarea producerii efectelor dreptului comunitar este att de importanta n conceptia C.J.C.E., nct aceasta a considerat ca instrumentele juridice necesare aplicarii dreptului comunitar trebuie aplicate de judecatorul national, chiar si atunci cnd dreptul national nu le prevede. D. Hotarrea Curtii din 19 iunie 1990 - Regina vs Secretarul de stat al transporturilor, ex parte: Factortame Ltd. si altii1. Din informatiile prezentate n fata Curtii si n special din hotarrea de trimitere ct si din cursul pe care l-a luat procedura n instantele nationale unde cazul a fost judecat n prima instanta si apel rezulta clar ca problema preliminara ridicata de Camera Lorzilor cauta sa stabileasca daca o instanta nationala care, ntr-un caz adus naintea sa ce priveste dreptul comunitar, considera ca singurul obstacol care o mpiedica sa acorde scutirea interimara este reprezentat de o norma din dreptul national, atunci aceasta trebuie sa nu aplice acea norma.2. Pentru a raspunde la aceasta ntrebare, este necesar de subliniat ca n hotarrea din 9 martie 1978 n cazul 106/77 Amministrazione delle finanze dello Stato vs Simmenthal SpA (1978) ECR 629, Curtea a hotart ca normele direct aplicabile din dreptul comunitar trebuie aplicate integral si uniform n toate statele membre de la data intrarii lor n vigoare si att timp ct acestea ramn n vigoare (paragraful 14) si ca n conformitate cu principiul prioritatii dreptului comunitar, relatia dintre prevederile Tratatului si masurile direct aplicabile ale institutiilor, pe de o parte si dreptul national al statelor membre, pe de alta parte, consta n aceea ca acele prevederi si masuri , prin intrarea lor n vigoare, interpreteaza ca automat inaplicabila orice prevedere contrara din dreptul national (paragraful 17).3. n conformitate cu jurisprudenta Cutii, instantele nationale au ca obligatie, n aplicarea principiului cooperarii prevazut la art. 5 al Tratatului E.E.C., sa asigure protectia legala care deriva din efectul direct al prevederilor dreptului comunitar (vezi, cel mai recent, hotarrile din 10 iulie 1980 n cazul 811/79 Ariete SpA v Amministrazione delle finanze dello Stato (1980) ECR 2545 si cazul 826/79 Mireco v Amministrazione delle finanze dello Stato (1980) ECR 2559).4. curtea a hotart, de asemenea, ca orice prevedere din sistemul legal national si orice procedura legislativa, administrativa sau judiciara care poate afecta eficacitatea dreptului comunitar prin neacordarea puterii instantei nationale, ce are competenta de a aplica o astfel de lege, de a face orice este necesar la momentul aplicarii pentru a da deoparte prevederile legale nationale care pot mpiedica, chiar si temporar, forta si efectul deplin al normelor comunitare sunt incompatibile cu acele cerinte care reprezinta nsasi esenta dreptului comunitar (hotarrea din 9 martie 1978, Simmenthal, citata mai sus).5. Trebuie adaugat ca eficacitatea deplina a dreptului comunitar poate fi la fel de mult afectata daca o norma a dreptului national ar putea mpiedica o instanta sesizata cu i disputa guvernata de dreptul comunitar sa acorde scutirea interimara pentru a se asigura ca eficacitatea deplina a hotarrii este data de existenta drepturilor invocate n virtutea dreptului comunitar. De aici rezulta ca o instanta care ar putea acorda scutirea interimara, daca nu ar fi fost la mijloc o norma a dreptului national, va trebui sa dea deoparte acea norma.6. Aceasta interpretare este sprijinita de sistemul prevazut la art. 177, Tratatul E.E.C. a carui eficacitate ar fi afectata daca o instanta nationala, care a suspendat procedura n asteptarea raspunsului Curtii de Justitie la ntrebarea la care se recurge pentru o hotarre preliminara, nu ar putea acorda scutirea interimara pna la momentul hotarrii judecatoresti ce urmeaza raspunsului dat de Curtea de Justitie.7. Prin urmare, raspunsul la ntrebarea ridicata va fi acela ca dreptul comunitar trebuie interpretat n sensul ca o instanta nationala care, ntr-un caz ce priveste dreptul comunitar adus naintea sa, considera ca singurul obstacol care o mpiedica de la acordarea scutirii intermediare este reprezentat de o norma a dreptului national, atunci aceasta va trebui sa lase la o parte acea norma. SECTIUNEA A II-ARASPUNDEREA STATELOR MEMBRE PENTRU APLICAREA DREPTULUI COMUNITARStatele membre sunt cele care stabilesc (dat fiind faptul ca normele comunitare sunt adoptate, finalmente, de Consiliul Uniunii Europene, n care fiecare stat membru are drept de vot) dreptul comunitar. Ele sunt nsa obligate sa aplice masurile adoptate si pot fi sanctionate pentru nerespectarea acestora.I. Tratatul C.E.E.Art. 5 Statele membre iau toate masurile generale sau particulare adecvate ca sa asigure ndeplinirea obligatiilor care decurg din prezentul tratat sau rezulta din actele institutiilor Comunitatii. Ele faciliteaza ndeplinirea sarcinilor Comunitatii. Statele membre se abtin de la orice masura susceptibila sa puna n pericol atingerea scopurilor prezentului tratat.Art. 169 n cazul n care Comisia considera ca un stat membru nu si-a ndeplinit obligatiile ce i incumba n virtutea prezentului tratat, emite un aviz motivat cu privire la acest subiect, dupa ce a dat statului respectiv posibilitatea sa-si prezinte observatiile.Daca statul respectiv nu se conformeaza acestui aviz, n termenul stabilit de Comisie, acesta poate sesiza Curtea de Justitie.Art. 170 fiecare stat membru poate sesiza Curtea de Justitie daca presupune ca un alt stat membru nu si-a ndeplinit obligatiile ce i incumba n virtutea prezentului tratat.Prin Tratatul de la Maastricht a fost stabilita posibilitatea de a aplica sanctiuni financiare statelor care nu se conformeaza deciziilor C.J.C.E., precum si procedura de urmat n aceste cazuri.Art. 171 (1) n cazul n care Curtea de Justitie constata ca un stat membru nu si-a ndeplinit vreuna din obligatiile care i incumba n virtutea prezentului tratat, acest stat este tinut sa ia masurile necesare pentru a se conforma hotarrii Curtii de Justitie.(2) n cazul n care Comisia considera ca statul n cauza nu a luat aceste masuri, ea emite, dupa ce a dat acestui stat posibilitatea sa-si prezinte observatiile, un aviz motivat, preciznd punctele asupra carora statul membru n cauza nu s-a conformat hotarrii Curtii de Justitie.n cazul n care statul membru n cauza nu a luat masurile pe care le implica executarea hotarrii Curtii n termenul fixat de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justitie. Ea stabileste cuantumul sumei forfetare sau al penalitatii pe care o considera adecvata circumstantelor si care urmeaza sa fie platite de statul membru vizat.n cazul n care Curtea de Justitie constata ca statul membru nu s-a conformat hotarrii sale, ea i poate impune plata unei sume forfetare sau a unei penalitati.Aceasta procedura nu aduce atingere art. 170.Totodata, C.J.C.E. a decis ca persoanele sa poata cere daune statelor membre n cazul n care acestea ncalca drepturile conferite cetatenilor de normele comunitare.II. Jurisprudenta Curtii de JustitieA. Hotarrea Curtii din 19 noiembrie 1991 - Andrea Francovich si Danila Bonifaci si altii vs Republica Italianaa. Existenta raspunderii Statului ca problema de principiu1. Trebuie retinut de la nceput ca Tratatul CEE a creat un sistem legal propriu, care este integrat n sistemele legale ale Statelor Membre si care este obligatoriu n fata instantelor nationale. Subiectii acestui sistem legal nu sunt numai Statele membre ci si cetatenii acestora, legislatia comunitara fiind, de asemenea, ndreptata catre initierea unor drepturi care devin parte a patrimoniului lor legal. Aceste drepturi rezulta nu numai acolo unde ele sunt n mod expres garantate de catre Tratat dar si prin virtutea obligatiilor pe care Tratatul le impune de o maniera clar definita att indivizilor ct si asupra Statelor membre si institutiilor comunitare.2. Mai mult, s-a considerat cu consecventa ca instantele nationale a caror sarcina este de a aplica prevederile legislatiei comunitare n domeniilor lor de jurisdictie trebuie sa asigure ca aceste hotarri devin efective si protejeaza drepturile conferite cetatenilor.3. manifestarea deplin eficienta a regulilor comunitare ar fi afectata iar protectia drepturilor pe care le definesc ar fi slabita daca cetatenii s-ar gasi n pozitia sa nu poata obtine reparatii atunci cnd drepturile lor sunt ncalcate prin nerespectarea, din vina unui Stat membru, a legislatiei comunitare.4. Posibilitatea de a obtine compensatii din partea Statului membru este n mod special indispensabila atunci cnd, asa cum se ntmpla n acest caz, eficacitatea regulilor comunitare depinde de necesitatea unei actiuni anterioare din partea Statului si cnd, prin urmare, n absenta unei asemenea actiuni, cetatenii nu pot beneficia n fata instantelor nationale de drepturi conferite de legislatia comunitara.Rezulta ca principiul prin care un Stat trebuie sa fie facut raspunzator pentru pierderile si stricaciunile suferite de cetateni ca rezultat al ncalcarii legislatiei comunitare din vina Statului este inerent sistemului realizat de catre Tratat.5. O alta baza pentru argumentarea obligatiei unui Stat membru de a ndrepta asemenea pierderi si stricaciuni poate fi regasita n art. 5 al Tratatului, prin care unui Stat membru i se cere sa ia toate masurile necesare, generale sau particulare, pentru a asigura ndeplinirea obligatiilor ce-i revin prin prisma legislatiei comunitare. Printre acestea se regaseste si obligatia de a anula toate prevederile ce ar putea avea drept consecinta o ncalcare a legislatiei comunitare.6. Rezulta, din toate cele de mai sus, ca este un principiu al legislatiei comunitare ca Statele membre sunt obligate sa compenseze pierderile si stricaciunile cauzate indivizilor prin ncalcarea legislatiei comunitare pentru care acestea pot fi facute raspunzatoare.b. Conditiile raspunderii Statului7. Desi raspunderea unui Stat este astfel prevazuta prin legislatia comunitara, conditiile n care aceasta raspundere ofera dreptul la despagubire depind de natura actului de ncalcare a legislatiei comunitare prin care se produc pierderile si stricaciunile.8. Acolo unde, cum se ntmpla n acest caz, un Stat membru nu-si ndeplineste obligatiile rezultnd din paragraful 3 al art. 189 al Tratatului, nelund toate masurile necesare pentru a obtine rezultatul indicat de o directiva, ntreaga semnificatie a acestei reglementari a legislatiei comunitare prevede obligativitatea dreptului la reparatie, n conditiile n care sunt ndeplinite trei conditii.9. Prima dintre acestea este ca rezultatul indicat prin directiva trebuie sa implice acordarea unor drepturi cetatenilor. Cea de-a doua conditie este sa fie posibila indicarea continutului acestor drepturi pe baza prevederilor directivei. n sfrsit, cea de-a treia conditie este sa existe o legatura cauzala ntre ncalcarea obligatiei Statului si pierderile si stricaciunile suferite de catre partile vatamate.10. Aceste conditii sunt suficiente pentru a da nastere dreptului cetatenilor de a fi despagubiti, un drept fundamentat direct pe legislatia comunitara.B. Brasserie des Pecheurs/Factortame 19931. n dosarele conexe C-6/90 si C-9/90 Francovich si altii [1991] ECR I-5357, paragraful 37, instanta a decis ca, n virtutea principiului de drept comunitar invocat, Statele membre sunt obligate sa plateasca reparatii pentru pierderile sau prejudiciile pricinuite persoanelor ca rezultat al ncalcarii dreptului comunitar, ncalcare atribuita Statului membru.2. Guvernele Germaniei, Irlandei si Olandei sustin de buna credinta ca Statele membre au obligatia de a plati reparatii pentru pierderile sau prejudiciile pricinuite persoanelor fizice, numai n cazul n care prevederile ncalcate nu au efect direct: n dosarul Francovich si altii instanta a ncercat doar sa acopere o lacuna a sistemului pentru protejarea drepturilor persoanelor. Atta timp ct legea unui stat acorda persoanelor dreptul de a actiona n judecata pentru a-si reclama drepturile ce decurg din prevederile cu efect direct ale dreptului comunitar, este necesar ca, n cazul ncalcarii acestor prevederi, sa le asigure cetatenilor si dreptul la reparatie, fundamentat direct pe dreptul comunitar.3. Aceasta argumentare nu poate fi acceptata.4. Instanta a decis n deplina cunostinta de cauza ca dreptul cetatenilor de a invoca prevederile cu efect direct ale Tratatului n fata instantelor nationale este doar o garantie minima, insuficienta n ea nsasi sa asigure aplicarea ntocmai si completa a Tratatului. Scopul dreptului invocat este de a asigura ca prevederile dreptului comunitar prevaleaza fata de prevederile legislatiei nationale. El nu poate, n fiecare caz, sa garanteze cetatenilor ca vor beneficia efectiv de drepturile conferite prin dreptul comunitar si, n speta, sa evite prejudiciile pe care acestia le sufera ca urmare a ncalcarii dreptului comunitar din vina unui Stat membru. Asa cum se poate vederea n paragraful 33 din sentinta data n dosarul Francovich si altii, s-ar aduce atingere principiului aplicabilitatii depline si ntocmai a dreptului comunitar, n cazul n care cetatenii ar fi n imposibilitatea de a obtine reparatii atunci cnd drepturile lor sunt prejudiciate ca urmare a unei ncalcari a dreptului comunitar.5. Acest lucru este valabil n cazul unei cetatean care este victima nearmonizarii legislatiei nationale la o directiva comunitara, fiind prin aceasta, lipsit de posibilitatea de a invoca anumite prevederi ale directivei, n mod direct, n fata instantei nationale si care, drept urmare, actioneaza n judecata Statul membru cernd daune pentru ncalcarea paragrafului 3 din art. 189 al Tratatului. n asemenea conditii, care se ntrunesc n cauza Francovich si altii, scopul reparatiei este de a nlatura consecintele nefaste ce decurg din omisiunea Statului membru de a transpune directiva comunitara n legislatia nationala, daune suferite de beneficiarii directivei respective.Aceasta este valabila, mai ales, n cazul unei ncalcari a unui drept direct conferit de o prevedere comunitara pe care cetatenii au dreptul sa o invoce n instantele nationale. n acest caz, dreptul la reparatie este corolarul necesar al efectului direct al prevederii comunitare a carei ncalcare a cauzat prejudiciul invocat.6. n acest caz, nu se contesta ca prevederile comunitare n cauza, respectiv art. 30 al Tratatului n dosarul C-46/93 si, respectiv, art. 52, n dosarul C-48/93, au efect direct, n sensul ca acestea confera cetatenilor drepturi pe care le pot invoca direct n instantele nationale. ncalcarea unor astfel de prevederi poate genera pretentia de acordare a reparatiilor. SECTIUNEA A III-AAPLICAREA DIRECTA A DREPTULUI COMUNITAR DE CATRE JUDECATORUL NATIONALJurisprudenta C.J.C.E. impune judecatorului national sa aplice dreptul intern de asemenea masura nct sa asigure efectivitatea normei comunitare, precum si ntreaga protectie judiciara conferita de aceasta cetateanului.Efectele dreptului comunitar enumerate pna acum aplicabilitatea directa, preeminenta, raspunderea statelor pentru ncalcarea dreptului comunitar l pun pe cel ce aplica legea n plan national n fata unor sarcini absolut noi.Acesta detine, astfel, raspunderea nu numai pentru ordinea nationala de drept ci si pentru cea comunitara.Cum trebuie judecatorul sa ia aceste lucruri n considerare? Dat fiind faptul ca ordinea comunitara de drept este o ordine noua, judecatorul trebuie sa stie sa interpreteze si aceasta ordine de drept. Altfel spus, el trebuie sa decida ca orice judecator din orice alt stat membru.3.1. Procedura hotarrii preliminare (chestiunea prejudiciala)Pentru a facilita sarcina judecatorului national, Tratatul C.E. prevede asa-numita procedura a hotarrii preliminare.Tratatul C.E.E.Art. 177 Curtea de Justitie este competenta sa hotarasca, cu titlu prejudiciar:a. asupra interpretarii prezentului tratat;b. asupra validitatii si interpretarii actelor adoptate de institutiile Comunitatii si de BCE ;c. asupra interpretarii statutelor organismelor create printr-un act al Consiliului, daca statutele prevad aceasta.Cnd o asemenea chestiune este ridicata n fata unei instante dintr-un stat membru, aceasta instanta, n cazul n care considera ca pentru a statua este necesara o decizie asupra acestei chestiuni, poate cere Curtii de Justitie sa dea o hotarre n acest sens.Cnd o asemenea chestiune este ridicata ntr-o cauza pendinte n fata unei instante nationale ale carei hotarri nu pot face obiectul unei cai de atac n dreptul intern, aceasta instanta este obligata sa sesizeze Curtea de Justitie.n caz de dubiu asupra dispozitiei de drept comunitar, ce trebuie aplicata si a modalitatii de aplicare a acesteia, judecatorul national poate si, n cazul n care judeca n ultima instanta, trebuie sa adreseze una sau mai multe ntrebari preliminare Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene. Exista o procedura aparte pentru punerea unor astfel de ntrebari, precum si conditii de redactare a acestora, stabilite de C.J.C.E.A. Hotarrea Curtii din 6 octombrie 1982 - Srl CILFIT si Lanificio di Gavardo SpA vs Ministerul Sanatatii1. Pentru a raspunde la aceasta ntrebare este necesar sa se ia n considerare sistemul stabilit n baza art. 177, care confera Curtii de Justitie competenta de a emite hotarri preliminare n ce priveste, inter alia, interpretarea tratatului si a masurilor adoptate de institutiile comunitare.2. Cel de-al doilea paragraf al acestui articol prevede ca orice instanta de judecata dintr-un stat membru poate solicita Curtii de Justitie sa emita o directiva referitoare la o chestiune de interpretare, daca considera ca aceasta directiva este necesara pentru a-i permite sa pronunte o hotarre. Cel de-al treilea paragraf al articolului prevede ca, atunci cnd apare o chestiune de interpretare ntr-o cauza pendinte n fata unei instante nationale dintr-un stat membru ale carei hotarri nu pot face obiectul unei cai de atac n dreptul intern, acea instanta va aduce chestiunea n fata Curtii de Justitie.3. Obligatia de a sesiza curtea de Justitie se bazeaza pe cooperarea, stabilita n vederea asigurarii unei aplicari corespunzatoare si a unei interpretari uniforme a legislatiei comunitare n toate statele membre, dintre instantele nationale n calitatea lor de instante raspunzatoare de aplicarea legislatiei comunitare si curtea de Justitie. Mai precis, cel de-al treilea paragraf al art. 177 cauta sa mpiedice aparitia n cadrul Comunitatii de divergente legate de hotarrile judiciare pronuntate cu privire la aspecte ale legislatiei comunitare. Dimensiunea acestei obligatii trebuie sa fie, prin urmare, evaluata, avnd n vedere aceste obiective, n raport cu prerogativele instantelor nationale, pe de o parte, si cele ale Curtii de Justitie, pe de alta parte, cnd se ridica o astfel de chestiune de interpretare n sensul art. 177.4. n acest sens, este necesar sa se defineasca, n sensul legislatiei comunitare, ntelesul expresiei cnd se ridica o astfel de chestiune, pentru a stabili circumstantele n care o instanta nationala ale carei hotarri nu pot face obiectul unei cai de atac conform legislatiei nationale este obligata sa nainteze n cazul Curtii de Justitie.5. n aceasta privinta, trebuie sa se sublinieze n primul rnd faptul ca art. 177 nu constituie un mijloc de recurs aflat la dispozitia partilor implicate ntr-un caz n curs de judecare de catre o instanta nationala. Prin urmare, simplul fapt ca una dintre parti sustine ca disputa genereaza o chestiune de interpretare a legislatiei comunitare nu nseamna ca respectiva instanta este obligata sa admita ca a aparut o chestiune de interpretare n sensul art. 177. pe de alta parte, o instanta nationala poate, ntr-un caz justificat, sa nainteze o chestiune curtii de Justitie din propria sa initiativa.6. n al doilea rnd, din relatia dintre al doilea si al treilea paragraf al art. 177 rezulta ca instantele mentionate n cel de-al treilea paragraf au autoritatea, ca orice alta instanta nationala, de a stabili daca este necesara o hotarre referitoare la o chestiune de legislatie comunitara pentru a le permite pronuntarea unei sentinte. Prin urmare, aceste instante nu sunt obligate sa nainteze Curtii de Justitie o chestiune referitoare la interpretarea legislatiei comunitare cu care sunt confruntate daca aceasta chestiune nu este relevanta, mai precis, daca raspunsul la aceasta chestiune, indiferent care este acesta, nu este de natura sa afecteze n vreun fel rezultatul cazului.7. Daca nsa aceste instante considera ca este necesar sa se recurga la legislatia comunitara pentru a putea sa pronunte o hotarre ntr-un anume caz, art. 177 le impune obligatia de a nainta Curtii de Justitie orice chestiune de interpretare care poate aparea.ntrebarea pusa de catre Corte di Cassazione cauta sa stabileasca daca, n anumite conditii, obligatia stipulata n cel de-al treilea paragraf al art. 177 ar putea fi totusi supusa anumitor restrictii.8. Trebuie retinut n acest sens ca, n hotarrea sa din 27 martie 1963 n cazurile asociate 28 pna la 30/62 (Da Costa v Nederlandse Belasting Administratie [1963] ECR 31), Curtea a hotart ca: Desi cel de-al treilea paragraf din art. 177 cere fara retinere instantelor unui stat membru ale carei hotarri nu pot face obiectul unei cai de atac n dreptul intern sa nainteze Curtii orice chestiune de interpretare ridicata n fata lor, autoritatea unei interpretari n baza art. 177 care a fost deja pronuntata de catre Curte poate face ca aceasta obligatia sa-si piarda scopul si n consecinta sa o goleasca de continut. Acest lucru se ntmpla n special cnd chestiunea ridicata este identica n esenta cu o alta chestiune care deja a constituit obiectul unei hotarri preliminare ntr-un caz similar.9. Acelasi efect, n ce priveste limitele obligatiei stipulate n cel de-al treilea paragraf al art. 177, poate fi generat atunci cnd hotarri prealabile ale Curtii au abordat deja aspectul legal n cauza, indiferent de natura procedurilor care au condus la aceste hotarri, chiar daca chestiunile de drept nu sunt strict identice.10. n orice caz, nu trebuie sa se uite faptul ca n toate situatiile de acest gen instantele nationale, inclusiv cele mentionate n cel de-al treilea paragraf al art. 177, au deplina libertate de a nainta chestiunea n fata Curtii de Justitie daca considera acest lucru necesar.11. n sfrsit, aplicarea corecta a legislatiei comunitare poate fi att de evidenta nct sa nu lase loc nici celei mai mici ndoieli rezonabile cu privire la maniera n care urmeaza sa fie rezolvata chestiunea ridicata. nainte de a ajunge la concluzia ca aceasta este situatia, instanta nationala trebuie sa aiba convingerea ca problema este la fel de evidenta att pentru instantele celorlalte state membre ct si pentru Curtea de Justitie. Numai daca aceste conditii sunt ndeplinite, instanta nationala poate sa hotarasca sa nu nainteze chestiunea Curtii de Justitie si sa-si asume responsabilitatea pentru rezolvarea ei.12. n orice caz, existenta unei astfel de posibilitati trebuie evaluata tinnd seama de trasaturile caracteristice ale legislatiei comunitare si de dificultati specifice pe care le genereaza interpretarea sa.13. Pentru nceput, trebuie sa se retina faptul ca legislatia comunitara este elaborata n mai multe limbi si ca versiunile elaborate n aceste limbi diferite sunt autentice n egala masura. Astfel, interpretarea unei prevederi din legislatia comunitara implica o comparatie a versiunilor din diversele limbi.14. Trebuie, de asemenea, sa se retina, chiar si n situatia n care versiunile n limbi diferite concorda n ntregime ntre ele, ca legislatia comunitara foloseste o terminologie specifica. n plus, trebuie subliniat ca notiunile de drept nu au n mod necesar acelasi nteles si n legislatia comunitara si n legislatia diverselor state membre.15. n sfrsit, fiecare prevedere din legislatia comunitara trebuie amplasata n contextul sau si interpretata n lumina prevederilor legislatiei comunitare n ansamblu, tinndu-se seama de obiectivele acesteia si de stadiul sau de evolutie la data la care prevederea n cauza urmeaza sa fie aplicata.n practica, acest lucru necesita att concentrarea acestor cazuri n instante specializate, create n acest scop si crearea unei retele de comunicare ntre acestea, ct si o buna cunoastere, din partea judecatorului national, a dreptului comunitar. n virtutea acestui deziderat trebuie create baze adecvate de informare si trebuie ca judecatorul national sa constientizeze importanta cunoasterii dreptului comunitar si sa fie la curent cu evolutia acestuia.3.2. Solutionarea conflictului dintre dreptul comunitar si dreptul intern, de catre judecatorul nationalPentru magistratul romn vor aparea probleme speciale atunci cnd se vor ivi cazuri de conflict ntre dreptul comunitar si dreptul national. Ce norma trebuie aplicata? Modalitatea concreta de consacrare a preeminentei dreptului comunitar a fost stabilita prin revizuirea Constitutiei n vederea aderarii Romniei la Uniunea europeana, fiind consacrat principiul preeminentei dreptului comunitar asupra dreptului national (conform art. 248 alin. 2 din Constitutie).A. Speta Costa/Enel solutia de principiu data de C.J.C.E.Integrarea n legislatia fiecarui Stat membru a prevederilor care deriva din Comunitate si, ntr-un sens mai larg, din termenii si spiritul Tratatului, pun Statele n imposibilitatea de a acorda ntietate unei masuri legislative interne unilaterale ulterioare fata de un sistem judiciar pe care Statele membre l-au acceptat pe baza de reciprocitate. O asemenea masura nu poate, asadar, sa fie n dezacord cu un astfel de sistem judiciar. Sistemul juridic nascut din Tratat, izvor independent de drept, nu poate fi, din pricina naturii sale speciale si originale, surclasat de catre normele juridice interne, oricare ar fi forta lor juridica, fara a fi lipsit de caracterul sau de drept comunitar si fara ca nsasi fundamentul juridic al Comunitatii sa fie pus sub semnul ntrebarii.Transferul ntreprins de catre Statele membre de la sistemul lor normativ intern catre sistemul legal al Comunitatii, n ceea ce priveste drepturile si obligatiile prevazute de Tratat, implica o permanenta limitare a drepturilor suverane ale acestora.B. Hotarrea Curtii din 22 octombrie 1987 - Foto-Frost vs Hauptzollamt Lubeck-Ost1. n prima sa ntrebare, Finanzgericht ncearca sa afle daca ea nsasi are competenta de a declara invalida o decizie a comisiei, cum este cazul Deciziei din 6 mai 1983. Se pune la ndoiala validitatea acestei decizii pe motiv ca toate cerintele expuse n art. 5* (2) al reglementarii 1697/79 privind imposibilitatea actionarii n sensul recuperarii taxelor vamale, odata ncheiat procesul de vamuire par a fi ndeplinite n acest caz. Cu toate acestea, se considera ca avnd n vedere mpartirea jurisdictiei ntre Curtea de Justitie si instantele nationale, concept expus n art. 177 al Tratatului C.E.E., numai Curtea de Justitie are competenta de a declara invaliditatea actelor normative emise de institutii ale Comunitatii.2. Articolul 177 ofera Curtii competenta de a lua hotarri preliminare n ceea ce priveste interpretarea Tratatului si a actelor normative ale institutiilor Comunitatii precum si asupra validitatii acestor acte normative. Al doilea paragraf al articolului prevede ca instantele nationale pot nainta asemenea ntrebari Curtii iar al treilea paragraf al aceluiasi articol prevede obligatia acestora de a actiona n acest fel atunci cnd legislatia nationala nu prevede nici un remediu prin justitie mpotriva deciziilor lor.3. Prin permisiunea acordata instantelor nationale de a cere Curtii hotarri preliminarii privind probleme de interpretare sau validitate n cazul acelor hotarri judecatoresti n cazul carora exista prevazuta prin legislatia nationala posibilitatea unor compensatii art. 177 nu reglementeaza problema daca aceste instante pot, ele nsele, declara invaliditatea unor acte normative ale institutiilor Comunitatii.4. Aceste instante pot chibzui asupra validitatii unui act normativ al Comunitatii si, daca vor considera ca argumentatia, prezentata de catre partile implicate n sprijinul declararii invaliditatii, este nefondata, ele o pot respinge, concluzionnd ca masura respectiva este complet valida. Actionnd astfel, ele nu pun n discutie existenta respectivei masuri comunitare.5. pe de alta parte, aceste instante nu au competenta de a declara invaliditatea unor acte normative ale institutiilor Comunitatii. Asa cum curtea a subliniat n Hotarrea din 13 mai 1981 privind Cazul 66/80 International Chemical Corporation vs Amministrazione delle Finanze (1981) ECR 1191, principalul obiectiv al competentelor acordate Curtii prin art. 177 este de a asigura aplicarea uniforma, de catre toate instantele nationale, a dreptului comunitar. Cerinta privind uniformitatea este n mod special obligatorie atunci cnd se pune problema validitatii unui act normativ al Comunitatii. Divergentele ntre instantele Statelor membre cu privire la validitatea unor acte normative ale Comunitatii ar putea fi raspunzatoare de punerea n pericol a chiar unitatii ordinii juridice comunitare si devierea de la cerinta fundamentala privind siguranta juridica.CAPITOLUL IVJURISPRUDENTA PRIVINDLIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR SI LIBERTATEA DE PRESTARE A SERVICIILOR NUNIUNEA EUROPEANASECTIUNEA IRESTRICTII LA LIBERA PRESTAREA SERVICIILOR1. Nationalitatea1. Este bine sa constatam ca faptul n sine ca un stat sa impuna varsamntul unei cautio judicatum solvi unui cetatean al unui stat membru, ce a introdus, n calitate de executor testamentar, o actiune la una din instantele sale, desi proprii cetateni nu sunt supusi unei asemenea cerinte, constituie o discriminare pe temeiul nationalitatii, interzisa de art.59 si 60.Articolele 59 si 60 trebuie interpretate astfel nct sa se opuna ca un stat membru sa impuna varsamntul unei cautio judicatum solvi unui profesionist, stabilit intr-un alt stat membru ce a introdus o actiune la una din instantele sale, avnd ca unic motiv faptul ca acest profesionist este cetatean al unui alt stat membru.Hot./01.07.19932. Interzicnd orice discriminare facuta pe temeiul nationalitatii, art.7 al tratatului cere o perfecta egalitate de tratament aplicat persoanelor ce se gasesc intr-o situatie guvernata de dreptul comunitar, ca si cetatenilor statului membru. In masura n care acest principiu se aplica, el se opune ca un stat membru sa subordoneze acordarea unui drept unei persoane conditiei de a locui pe teritoriul sau, desi aceasta conditie nu este impusa cetatenilor proprii.Totusi, n masura n care aceste reguli au drept efect restrngerea liberei circulatii a lucratorilor, a dreptului de stabilire si a liberei prestatii de servicii n interiorul Comunitatii, ele nu sunt compatibile cu tratatul dect daca restrictiile pe care le implica sunt efectiv justificate de consideratia unor obligatii generale inerente bunei exercitari a profesiilor n cauza si care se impun fara deosebire si propriilor cetateni. Nu acesta este si cazul de fata, att timp ct aceste restrictii sunt susceptibile de a crea discriminari fata de practicienii stabiliti n alte state membre n care obstacolele la accesul la profesie merg dincolo de ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele vizate.Hot./30.04.1986Hot./02.02.19893. n termenii art. 59 si 60, alin. 3, din tratat, prestatarul poate, pentru executarea prestatiei sale, sa-si exercite temporar activitatea n tara n care este furnizat serviciul, n aceleasi conditii cu cele impuse propriilor cetateni. Aceste dispozitii implica, asa cum a subliniat Curtea, n ultimul rnd prin hotarrea din 17 decembrie 1981 (Webb, 279/80, nepublicata), eliminarea oricaror discriminari fata de prestatar ca urmare a nationalitatii sale sau a mprejurarii ca el este stabilit intr-un stat membru, altul dect cel n care trebuie efectuata prestatia. Astfel, ele interzic nu numai discriminarile deschise ntemeiate pe nationalitatea prestatarului, ci si orice forma disimulata de discriminare care, desi fondate pe criterii n aparenta neutre, au de fapt acelasi rezultat.Hot./03.02.1982Hot./17.12.1981Hot./18.01.1979Hot./03.12.19742. Restrictii impuse de statul de adoptie2.1. Stabilirea domiciliului si resedinta. Notiune.1. O asemenea reglementare ce trateaza diferit subiectii (contribuabilii), dupa cum ei sunt sau nu stabiliti n interiorul statului membru n cauza, poate constitui o discriminare interzisa de art. 59 din tratat.O reglementare ca cea principala este contrara art. 59 din tratat, n masura n care ea acorda subiectilor ce nu sunt stabiliti n interiorul statului membru n cauza dobnzi ncepnd doar din momentul somarii acelui stat si la un procent inferior celui care se aplica dobnzilor percepute de drept de subiectii stabiliti n interiorul acelui stat la expirarea termenului legal de rambursare.Hot./07.05.19982. Dupa cum a subliniat Curtea deja, daca exigenta unui consimtamnt constituie o restrictie la libera prestare de servicii, exigenta unui domiciliu stabil este n fapt nsasi negarea acestei libertati. Ea are drept consecinta ndepartarea oricarui efect util al art. 59 din tratat, al carui obiectiv este tocmai eliminarea restrictiilor la libera prestare de servicii din partea persoanelor ce nu sunt stabilite n statul pe teritoriul caruia trebuie realizata prestatia. Pentru ca o astfel de exigenta sa fie admisa, trebuie stabilit faptul ca ea constituie o conditie indispensabila pentru atingerea obiectivului cautat ().Hot./09.07.1997Hot./06.06.1996Hot./04.12.19863. O reglementare ce subordoneaza acordarea de bonificatii de dobnda cu conditia ca mprumuturile sa fi fost contractate la o institutie consimtita n statul membru n cauza constituie de asemenea o discriminare la adresa stabilimentelor de credit situate n alte state membre, interzisa de art. 59, primul alineat, din tratat. Reglementarea n cauza implica o discriminare facuta pe temeiul domiciliului. Or, o asemenea discriminare nu ar trebui sa fie justificata dect de motive de interes general mentionate la art. 56, par. 1, din tratat, la care face trimitere art. 66, n care nu figureaza obiective de natura economica ().Hot./07.05.19984. Real Decreto Legislativo leaga acordarea de licente pentru dublarea filmelor de obligatia de a distribui un film spaniol. Sunt privilegiati astfel producatorii nationali de filme fata de producatorii stabiliti n alte state membre, ntruct primii sunt siguri ca si vor vedea filmele distribuite sau vor beneficia de retete corespunzatoare, n timp ce ultimii depind doar de alegerea facuta de distribuitorii spanioli. Aceasta obligatie produce, deci, un efect protector fata de casele de productie a filmelor spaniole si defavorizeaza n aceeasi masura casele de productie situate n alte state membre. Dat fiind ca producatorii de filme din celelalte state membre sunt astfel privati de avantajul oferit producatorilor de filme spaniole, aceasta restrictie are un caracter discriminatoriu.Hot./04.05.19935. Acest obstacol are un caracter discriminatoriu nu numai pentru ca, dupa cum admite Guvernul belgian, nu se aplica statiilor situate n Belgia, ci mai ales pentru ca el exclude, pentru statiile situate intr-un stat membru, altul dect Tarile de Jos, posibilitatea de a propune programe n limba olandeza publicului din Comunitatea flamanda, desi aceasta posibilitate exista, natural, pentru statiile nationale.Hot./16.12.19926. Dispozitiile ce implica stabilirea asiguratului intr-un stat membru, pentru ca asiguratii sa poata beneficia, n acel stat, de anumite deduceri fiscale, descurajeaza asiguratii sa se adreseze asiguratorilor stabiliti intr-un alt stat membru si, totusi, constituie pentru acestia din urma un obstacol la libera prestatie de servicii.Conform jurisprudentei Curtii (), cerinta unui domiciliu este, totusi, compatibila cu art. 59 din tratat daca ea constituie o conditie indispensabila pentru atingerea obiectivului de interes general dorit. Or, asa cum rezulta din consideratiile de mai sus, acesta este si cazul n speta.Hot./28.01.1992 (Dos.204/90)Hot./28.01.1992 (Dos.300/90)7. Statul membru nu poate subordona prestarea de servicii pe teritoriul sau observarii tuturor conditiilor cerute n privinta unui stabiliment sub pedeapsa de a priva de orice efect util dispozitiile din tratat destinate tocmai asigurarii liberei prestatii de servicii. O astfel de restrictie este cu att mai putin admisibila cu ct, asa cum este cazul n speta, serviciul este furnizat, spre deosebire de situatia vizata la art. 60, ultimul alineat, din tratat, fara ca prestatarul sa fie nevoit sa domicilieze pe teritoriul statului membru unde se efectueaza prestatia.Hot./25.07.19918. Interzicnd orice discriminare pe temeiul nationalitatii, art.7 din tratat cere o perfecta egalitate de tratament aplicat persoanelor ce se gasesc intr-o situatie guvernata de dreptul comunitar, ca si cetatenilor acelui stat membru. In masura n care se aplica acest principiu, el se opune ca un stat membru sa subordoneze acordarea unui drept unei astfel de persoane conditiei de a rezida pe teritoriul sau, att timp ct aceasta conditie nu este impusa propriilor cetateni.Hot./02.02.19899. Obligatiile impuse unui asigurator, stabilit intr-un alt stat membru, acceptat de autoritatea de control a acestuia si supus controlului acestei autoritati, de a avea un domiciliu stabil pe teritoriul statului destinatar si de a obtine un consimtamnt separat de la autoritatea de control a acelui stat, constituie restrictii la libera prestatie de servicii ca urmare a faptului ca ele dau un aspect oneros acestor prestatii n statul destinatar, mai ales atunci cnd activitatile asiguratorului din acel stat sunt pur ocazionale.A cere unei firme de asigurare, deja stabilita si acceptata intr-un alt stat membru si dornica de a furniza servicii doar n calitate de operator, sa aiba un sediu stabil n statul destinatar constituie o restrictie serioasa adusa liberei prestari de servicii efectuate de acel operator, si aceasta cu att mai mult cu ct activitatile desfasurate de casele de asigurare n calitate de operatori, au un caracter ocazional.In aceste conditii, obligatia impusa de legislatia daneza de a avea un domiciliu stabil n statul destinatar nu poate fi justificata n raport cu o casa de asigurari, stabilita si acceptata intr-un alt stat membru si care doreste sa desfasoare activitati n calitate de operator, conform directivei 78/473, doar sub forma prestatiilor de servicii. O asemenea exigenta este contrara art. 59 si 60 din tratat.Hot./04.12.198610. Rezultatul obtinut din interpretarea directivei 71/305 este conform cu sistemul de dispozitii din tratat referitor la prestatiile de servicii. n fapt, a subordona intr-un stat membru executarea prestatiilor de servicii de catre o ntreprindere situata intr-un alt stat membru posesiei unei autorizatii de stabilire n primul stat ar avea drept consecinta spulberarea oricarui efect util al art. 59 din tratat al carui obiectiv este, tocmai, eliminarea restrictiilor impuse liberei prestatii de servicii pentru persoanele ce nu sunt stabilite n statul pe teritoriul caruia trebuie efectuata prestatia.Directiva 71/305 a Consiliului interzice ca un stat membru sa ceara unui subordonat stabilit intr-un alt stat membru sa faca dovada ca ndeplineste criteriile enuntate n art. 23-26 din aceasta directiva si pe cele referitoare la onorabilitatea si calificarea sa prin alte mijloace, cum ar fi o autorizatie de stabilire, cum sunt cele enuntate de aceste dispozitii.Aceste exigente implica eliminarea oricaror discriminari la adresa prestatarului pe baza nationalitatii sale sau a mprejurarii ca este stabilit intr-un stat membru, altul dect cel n care trebuia realizata prestatia.Hot./10.02.1982Hot./17.12.198111. Restrictiile a caror eliminare este prevazuta de aceasta dispozitie cuprind exigentele, impuse prestatarului ca urmare, ndeosebi, a nationalitatii sale sau a mprejurarii ca el nu are o resedinta permanenta n statul n care sunt furnizate serviciile, neaplicabile persoanelor stabilite pe teritoriul national sau de natura a interzice ori a mpiedica n alt mod activitatile prestatarului.Exigenta, pentru prestatar, a unei resedinte permanente pe teritoriul statului unde trebuie furnizat serviciul poate, dupa caz, sa aiba drept consecinta nlaturarea oricarui efect util al art. 59, al carui obiectiv este tocmai eliminarea restrictiilor la libera prestatie de servicii pentru persoanele ce nu si au resedinta n statul pe teritoriul caruia trebuie efectuata prestatia.Art. 65 preciza deja, pentru perioada n cursul careia restrictiile la libera prestatie de servicii nu au fost suprimate, ca fiecare stat membru si aplica restrictiile fara deosebire de resedinta tuturor prestatarilor de servicii vizati la art. 59, alin.1.Daca, tinnd cont de natura aparte a anumitor prestatii, nu ar trebui sa i fie tagaduit unui stat membru dreptul de a emite dispozitii menite sa mpiedice ca libertatea garantata de art. 59 sa fie folosita de un prestatar a carui activitate s-ar desfasura n totalitate sau n principal pe teritoriul sau, pentru a se sustrage de la regulile profesionale ce i sunt aplicabile n cazul n care ar locui pe teritoriul acelui stat, cerinta unei resedinte pe teritoriul statului unde se efectueaza prestatia nu ar trebui, totusi, sa fie admisa dect daca n mod exceptional statul membru nu dispune alte masuri cu caracter mai putin constrngator pentru asigurarea respectarii acestor reguli.Pentru aceste motive, dispozitiile din tratatul CEE, n special cele ale art. 59, 60 si 65, trebuie interpretate n sensul ca o legislatie nationala nu trebuie sa faca imposibila prestatia de servicii, prin cerinta unei resedinte pe teritoriul n cauza, de catre persoane care domiciliaza intr-un alt stat membru, atunci cnd masuri mai putin constrngatoare permit sa se asigure respectarea regulilor profesionale carora le este subordonata prestatia pe acelasi teritoriu.Hot./26.11.197512. Exigenta, pentru prestatar, a unei resedinte permanente pe teritoriul statului unde trebuie realizata prestatia poate, dupa mprejurari, sa aiba drept consecinta nlaturarea oricarui efect util al art. 59 al carui obiectiv este tocmai eliminarea restrictiilor la libera prestare de servicii pentru persoanele ce nu sunt stabilite n statul pe teritoriul caruia trebuie realizata prestatia.Nu acesta ar trebui sa fie, totusi, cazul atunci cnd, intr-un stat membru, prestatia anumitor servicii nu este supusa nici unei calificari sau discipline profesionale si atunci cnd cerinta unei resedinte permanente este determinata prin referire la teritoriul de stat.Hot./03.12.19742.2. Activitate permanenta (stabila si continua)1. Notiunea de stabiliment n sensul tratatului este, deci, o notiune foarte vasta, ce implica posibilitatea pentru un cetatean comunitar de a participa, n mod stabil si continuu, la viata economica a unui stat membru, altul dect statul de origine, si de a obtine profit, favoriznd astfel ntrepatrunderea economica si sociala n interiorul Comunitatii n domeniul activitatilor nesalariate ().Hot./30.11.19952. Caracterul temporar al activitatilor n cauza este de a aprecia nu numai n functie de durata prestatiei, ci si de frecventa, periodicitatea sau continuitatea sa. Caracterul temporar al prestatiei nu exclude posibilitatea pentru prestatarul de servicii, n sensul tratatului, de a se dota, n statul membru de adoptie, cu o anumita infrastructura (inclusiv un birou, cabinet sau studio) n masura n care aceasta infrastructura este necesara n scopul realizarii prestatiei n cauza.Hot./30.11.19953. In aceasta privinta, se impune sa admitem ca o casa de asigurari a unui stat membru ce se afla n permanenta n statul membru n cauza tine de dispozitiile tratatului asupra dreptului de stabilire si aceasta chiar daca aceasta prezenta nu a luat forma unei sucursale sau a unei agentii, dar este exercitata prin intermediul unui simplu birou, administrat de propriul personal al ntreprinderii, sau al unei persoane independente, dar care este mandatata sa actioneze n permanenta pentru aceasta cum ar fi o agentie. Ca urmare a definitiei sus-amintite continute n art.60, alin. 1, o asemenea casa de asigurari nu ar trebui, deci, sa se prevaleze de art. 59 si 60 pentru ceea ce tine de activitatile sale n statul membru n cauza.Hot./04.12.19862.3. Activitate nesalariata1. Guvernul elen sustine ca legislatia sa nu este un obstacol n calea activitatilor desfasurate de cetatenii altor state membre. Aceasta afirmatie nu este pertinenta n sensul art.52, alin.2, din tratat. Dupa cum Curtea a constatat deja n hotarrea Factortame s.a., pct. 25, libertatea de stabilire implica, pentru cetatenii unui alt stat membru, accesul la activitatile nesalariate si exercitarea lor n conditiile definite de legislatia tarii de domiciliu pentru proprii cetateni .Hot./27.11.19972. Fiind vorba despre art. 52 din tratat, n coroborare cu art. 58 din tratat (a treia problema), se cuvine sa amintim ca dreptul de stabilire prevazut de aceste dispozitii, este recunoscut att persoanelor fizice cetateni ai unui stat membru al Comunitatii, ct si persoanelor juridice, conform art. 58. El implica, sub rezerva exceptiilor si conditiilor prevazute, accesul pe teritoriul oricarui alt stat membru al oricarui gen de activitati nesalariate si exercitarea lor, precum si constituirea si gestionarea ntreprinderilor, crearea de agentii, sucursale sau filiale ().Dispozitiile referitoare la dreptul de stabilire vizeaza accesul la activitati si exercitarea lor (). In fapt, apartenenta la un ordin profesional tine de conditiile aplicabile accesului la activitatile desfasurate si la exercitarea lor, si, de aceea, nu poate fi considerata drept un element constitutiv al acestei stabiliri.Hot./27.11.19973. In cadrul programului general de suprimare a restrictiilor la libertatea de stabilire, emis la 18 decembrie 1961 n aplicarea art. 54 din tratat, Consiliul s-a preocupat de eliminarea nu numai a discriminarilor evidente, ci si a oricarei forme de discriminare mascata, desemnnd la titlul III, lit. B, ca restrictii ce trebuie eliminate conditiile carora o dispozitie legislativa, regulamentara sau administrativa, ori o practica administrativa, le subordoneaza accesul sau exercitarea unei activitati nesalariate care, desi aplicabile fara deosebire de nationalitate, mpiedica n exclusivitate sau n principal accesul sau exercitarea acestei activitati de catre straini ().Hot./28.04.19772.4. Caracter transfrontalier1. In aceasta privinta, trebuie aratat ca, daca dispozitiile din tratat referitoare la libera circulatie a persoanelor nu ar trebui aplicate situatiilor de natura interna ale unui stat membru, Curtea a hotart deja () ca importanta art. 52 din tratat nu ar trebui interpretata astfel nct sa excluda de la beneficiile dreptului comunitar cetatenii unui stat membru determinat, atunci cnd acestia, ca urmare a faptului ca au obtinut o calificare profesionala recunoscuta de dispozitiile dreptului comunitar, se gasesc, fata de statul lor de origine, ntr-o situatie asemanatoare celei a oricarei alte persoane ce beneficiaza de drepturi si libertati garantate de tratat.Hot./27.11.19972. Acelasi rationament trebuie aplicat si fata de art.48 din tratat. n hotarrea Knoors sus-amintita (pct. 20), Curtea a decis ca libera circulatie a muncitorilor si dreptul de stabilire, garantate de art. 48 si 52 din tratat, constituie libertati fundamentale n sistemul Comunitatii, care nu ar fi pe deplin realizate daca statele membre ar putea refuza beneficiul oferit de dispozitiile dreptului comunitar acelora dintre cetatenii lor care s-au folosit de beneficiile prevazute de acest drept si care au obtinut, n favoarea acestora, calificari profesionale intr-un stat membru altul dect cel a carui nationalitate o are.Hot./31.03.1993Hot./07.02.19793. Avnd n vedere ca, n aceste conditii, este bine sa raspundem la ntrebarea legata de faptul de a cere unui cetatean al unui stat membru ce doreste sa exercite o activitate profesionala intr-un alt stat membru, cum ar fi profesia de avocat, diploma nationala prevazuta de legislatia tarii de domiciliu, desi diploma pe care cel n cauza a obtinut-o n tara sa de origine a facut obiectul unei recunoasteri a echivalentei de catre autoritatea competenta n virtutea legislatiei tarii de domiciliu si el are dreptul de a trece cu succes probele speciale ale examenului de aptitudini pentru profesia n cauza, constituie, chiar si n absenta directivelor prevazute de art. 57, o restrictie incompatibila cu libertatea de stabilire a domiciliului garantata de art. 52 din tratat.Hot./27.11.1997 SECTIUNEA A II-ALIBERTATEA DE STABILIRE.RESTRICTII1. Intrare si sedere (sejur)1. Fiind vorba despre navele ce nu sunt folosite pentru activitati economice, Curtea a considerat n hotarrea sa din 12 iunie 1997, Commission/Irlande sus-amintita, ca dreptul comunitar garanteaza oricarui cetatean al unui stat membru att libertatea de a se duce intr-un alt stat membru pentru a desfasura o activitate salariata sau nu, ct si cea de a-si stabili resedinta acolo dupa ce a desfasurat o asemenea activitate. Or, accesul la activitatile de agrement oferite n acel stat constituie corolarul libertatii de circulatie.Hot./27.11.1997Hot./12.06.1997Hot./07.03.19962. Alte drepturi legate de libertatea de stabilire1. Reglementarea unui stat membru care exonereaza de la cotizarea la regimul muncitorilor independenti persoanele ce desfasoara n principal o activitate salariata n acel stat membru, dar refuza aceasta exonerare persoanelor ce desfasoara, cu titlu principal, o activitate salariata intr-un alt stat membru, are drept efect defavorizarea exercitarii activitatilor profesionale n afara teritoriului acelui stat membru. Articolele 48 si 52 din tratat se opun, deci, unei asemenea reglementari.Hot./07.07.19883. Originea restrictiilor3.1. Restrictii impuse de statul de adoptie1. Este sigur faptul ca dreptul la o rambursare a taxelor de boala apartine unei persoane si nu unei societati. Totusi, exigenta unui tratament national al unei societati constituite n conformitate cu dreptul unui alt stat membru implica dreptul de afiliere a personalului acestei societati la un regim stabilit de asigurarea sociala. In fapt, o discriminare a personalului n privinta protectiei sociale restrnge, indirect, libertatea societatilor unui alt stat membru de a se stabili, prin intermediul unei agentii, sucursale sau filiale, n statul membru n cauza. Aceasta constatare este coroborata cu faptul ca programul general al consiliului pentru suprimarea restrictiilor la libertatea de stabilire a domiciliului din 18 decembrie 1961 (), ce furnizeaza indicatii utile n vederea punerii n aplicare a dispozitiilor aferente tratatului (), considera toate dispozitiile si practicile ce interzic sau restrng dreptul de participare la sistemul de asigurare sociala si, n special, al asigurarilor de boala, ca restrictii aduse libertatii de stabilire a domiciliului.Hot./10.07.19862. Chiar si n absenta directivei referitoare la coordonarea dispozitiilor nationale asupra accesului la profesia de avocat si la exercitarea acesteia, articolele 52 si urm. din tratat se opun ca autoritatile competente ale unui stat membru sa refuze, n conformitate cu legislatia nationala si cu regulile de deontologie profesionala ce sunt n vigoare, unui cetatean al unui alt stat membru, dreptul de a accede la profesia de avocat si de a o exercita pe motiv ca, n acelasi timp, acesta are un cabinet de avocat si intr-un alt stat membru.Hot./12.07.19843. Se cuvine sa raspundem la ntrebarea precum ca, ncepnd cu 1 ianuarie 1973, un cetatean al unui nou stat membru, ce a primit justificarea unui titlu recunoscut de catre autoritatile competente ale statului membru de domiciliu, echivalent cu diploma eliberata si ceruta n acel stat, se bucura de dreptul de acces la profesia de arhitect si de exercitare a acesteia n aceleasi conditii ca si cetatenii statului membru de domiciliu, fara sa i se impuna conditii suplimentare.Hot./28.06.19774. In conformitate cu jurisprudenta uniforma, unui stat membru, sesizat cu o cerere de autorizare pentru exercitarea unei profesii al carei acces, conform legislatiei nationale, este subordonat posesiei unei diplome sau unei calificari profesionale, i revine sarcina de a lua n considerare diplomele, certificatele si celelalte titluri pe care cel n cauza le-a obtinut n scopul exercitarii aceleiasi profesii intr-un alt stat membru, procednd la o comparatie intre competenta atestata de aceste diplome si calificarile cerute de regulile nationale.Aceasta procedura de examinare trebuie sa permita autoritatilor din statul membru de adoptie sa se asigure n mod obiectiv ca diploma straina atesta, n numele titularului, cunostinte si calificari daca nu identice, cel putin echivalente cu cele atestate de diploma nationala. Aceasta apreciere a echivalentei diplomei straine trebuie facuta exclusiv tinndu-se cont de nivelul de cunostinte si calificari pe care aceasta diploma, data fiind natura si durata studiilor si instruirea practica, permite a le presupune n numele titularului ().Hot./22.03.19945. Dreptul comunitar se opune ca un stat membru sa oblige un angajator, stabilit intr-un alt stat membru si executant temporar, prin intermediul lucratorilor cetateni ai tarii terte, sa depuna partea patronala a cotizatiilor de asistenta sociala n numele acestor angajati, desi acest angajator era deja dator cu cotizatiile pentru aceiasi muncitori si pentru aceleasi perioade de activitate, n virtutea legislatiei tarii sale de domiciliu si ca aceste cotizatii varsate n statul n care sunt prestate serviciile nu confera nici un avantaj social acestor angajati. O asemenea obligatie nu va mai fi justificata n cazul n care ea va avea drept obiectiv compensarea avantajelor economice pe care angajatorul le-ar fi putut trage din trecerea cu vederea a reglementarilor n materie de salariu social minim ale statului n care se furnizeaza serviciile n cauza.Totusi, aceasta masura ar depasi scopul urmarit n cazul n care exigentele carora li se subordoneaza eliberarea unei autorizatii s-ar suprapune cu justificarile si garantiile cerute n tara de domiciliu. Respectarea principiului liberei prestatii de servicii cere, pe de o parte, ca statul membru pentru care se efectueaza prestatia sa nu faca nici o distinctie, n cadrul examinarii cererilor de autorizare si al acordarii acestora, ca urmare a nationalitatii sau a locului de domiciliu al prestatarului si, pe de alta parte, sa tina cont de justificarile si garantiile deja prezentate de prestatar pentru exercitarea activitatii sale n statul membru de domiciliu.Hot./17.12.1981Hot./03.02.19826. Data fiind natura aparte a anumitor prestatii de servicii, cum ar fi plasarea artistilor de spectacol, nu ar trebui sa se considere incompatibile cu tratatul unele cerinte specifice impuse prestatarilor, care ar fi motivate de aplicarea unor reguli profesionale, justificate de interesul general sau de necesitatea asigurarii protectiei artistului, ce revine oricarei persoane stabilite pe teritoriul respectivului stat, n masura n care prestatarul nu ar fi supus unor prevederi similare n statul membru unde este stabilit.Hot./18.01.19797. In lipsa unei armonizari a regulilor aplicabile serviciilor, piedicile aduse libertatii garantate de tratat n acest domeniu pot proveni din aplicarea unor reglementari nationale ce ating orice persoana stabilita pe teritoriul national, prestatarilor stabiliti pe teritoriul unui alt stat membru, care trebuia deja sa respecte prevederile din legislatia acelui stat.Hot./09.07.19978. O reglementare nationala care subordoneaza prestarea anumitor servicii pe teritoriul national, de catre o ntreprindere situata intr-un alt stat membru, eliberarii unei autorizatii administrative supusa anumitor calificari profesionale, constituie o restrictie adusa liberei prestatii de servicii, n sensul art.59 din tratat. In fapt, rezervnd prestatia de servicii n materie de supraveghere a brevetelor anumitor operatori economici ce au anumite calificari profesionale, reglementarea nationala mpiedica, n acelasi timp, o ntreprindere situata n strainatate sa furnizeze servicii titularilor de brevete pe teritoriul national, precum si pe acesti titulari sa-si aleaga liber modul de supraveghere a brevetelor lor.Desi rezulta dintr-o jurisprudenta uniforma (), asemenea obstacole cad sub incidenta art. 59, din moment ce aplicarea legislatiei nationale prestatarilor straini nu este justificata de motive imperioase de interes general sau ca exigentele ce reies din aceasta legislatie sunt deja satisfacute de regulile impuse acelor prestatari n statul membru unde acestia sunt stabiliti.Aceste dispozitii au drept scop principal sa faca posibila pentru prestatar exercitarea activitatii sale n statul membru de adoptie, fara discriminari fata de cetatenii acelui stat. Dupa cum a precizat Curtea n hotarrea din 17 decembrie 1981, Webb (), ele nu implica faptul ca orice legislatie nationala aplicabila cetatenilor acelui stat si care vizeaza, n mod normal, o activitate permanenta a persoanelor stabilite pe teritoriul acestuia, poate fi aplicata integral, n acelasi mod, activitatilor cu caracter temporar, exercitate de persoane stabilite n alte tari membre.In aceste conditii, constatam ca regula exclusivitatii teritoriale nu ar trebui aplicata unor activitati cu caracter temporar exercitate de avocati stabiliti n alte state membre, acestia aflndu-se, din acest punct de vedere, n conditii de drept si de fapt ce nu permit o comparatie cu cele aplicabile avocatilor stabiliti pe teritoriul francez.Este bine, totusi, sa subliniem ca acceptul trebuie acordat la cerere oricarei ntreprinderi situate ntr-un alt stat membru ce ndeplineste conditiile prevazute de legislatia statului destinatar, ca aceste conditii nu se pot suprapune cu conditiile legale echivalente deja ndeplinite n statul de domiciliu, si ca autoritatea de control a statului destinatar trebuie sa ia n consideratie controalele si verificarile deja efectuate n statul membru de domiciliu. Or, conform Guvernului german care, asupra acestui punct, nu a fost contrazis de Comisie, regimul german de acordare a acceptului este pe deplin conform acestor exigente.Hot./17.12.1981Hot./04.12.1986Hot./10.07.1991Hot./25.07.19913.2. Restrictii impuse de statul de origine1. Curtea a aratat, n hotarrea din 27 septembrie 1988, Daily Mail and General Trust (), ca daca dispozitiile din tratat referitoare la libertatea de stabilire a domiciliului vizeaza n special asigurarea beneficiului tratamentului national n statul membru de adoptie, ele se opun, n egala masura, ca statul de origine sa mpiedice stabilirea intr-un alt stat membru a unuia dintre cetatenii sai sau a unei societati constituite n conformitate cu legislatia sa si care raspund, deci, definitiei date n art.58. Drepturile garantate de art. 52 si urm. din tratat vor fi golite de continut daca statul de origine poate sa le interzica ntreprinderilor sa paraseasca teritoriul sau n vederea stabilirii lor intr-un alt stat membru. Aceleasi consideratii se impun atunci cnd este vorba de art.48 din tratat, referitor la regulile ce se opun liberei circulatii a cetatenilor unui stat membru, dornici sa exercite o activitate salariata intr-un alt stat membru.Hot./15.12.1995Hot./14.07.19942. () dispozitiile din tratat n materie de stabilire a domiciliului si a prestatiilor de servicii nu ar trebui aplicate n situatii pur interne ale unui stat membru, nu ar mai rezulta ca referinta, n art. 52, la cetatenii unui stat membru nu ar trebui interpretata astfel nct sa-i scoata de sub incidenta dreptului comunitar pe proprii cetateni ai unui stat membru determinat, atunci cnd acestia, ca urmare a faptului de a fi locuit n mod regulamentar pe teritoriul unui alt stat membru si de a fi obtinut o calificare profesionala recunoscuta de dispozitiile dreptului comunitar, se gasesc, fata de statul lor de origine, intr-o situatie asemanatoare celei a tuturor celorlalte persoane ce beneficiaza de drepturile si libertatile garantate prin tratat.Hot./28.06.19773. In aceasta privinta, constatam ca, din moment ce ele limiteaza posibilitatea pentru organizatiile de radiodifuziune si televiziune stabilite n statul de emisie de a difuza, n beneficiul crainicilor stabiliti n statul de receptie, anunturi publicitare televizate destinate n special publicului de pe teritoriul acestuia din urma, dispozitii precum cele n cauza, n cadrul afacerilor n principal, implica restrictii la libera prestatie de servicii.Articolul 59, primul alineat, din tratat, interzice restrictiile la libera prestatie de servicii n cadrul Comunitatii n general. In consecinta, aceasta dispozitie priveste nu numai restrictiile impuse de statul de adoptie, ci si pe cele impuse de statul de origine. Dupa cum a considerat Curtea, n numeroase rnduri, dreptul la libera prestatie de servicii poate fi invocata de o ntreprindere fata de statul n care se afla situata, din moment ce serviciile sunt furnizate unor destinatari stabiliti intr-un alt stat membru ().Rezulta ca interdictia cold calling nu iese de sub incidenta art.59 al tratatului, pentru simplul fapt ca ea este impusa de statul n care prestatarul de servicii este stabilit.Or, o interdictie cum este cea n cauza emana de la statul membru de domiciliu al prestatarului de servicii si priveste nu numai ofertele pe care le-a facut unor destinatari ce sunt stabiliti pe teritoriul acelui stat sau care sunt n trecere pe acolo n scopul de a primi servicii, ci si ofertele adresate unor destinatari ce se gasesc pe teritoriul unui alt stat membru. Astfel, ea conditioneaza direct accesul la piata de servicii n celelalte state membre. Ea este, astfel, capabila sa mpiedice comertul intracomunitar de servicii.Hot./10.05.1995Hot./09.07.19974. Reglementarea dintr-un stat membru ce interzice prestatarilor de servicii stabiliti pe teritoriul sau sa adreseze apeluri telefonice nesolicitate unor clienti potentiali stabiliti n alte state membre pentru a-si oferi propriile servicii constituie o restrictie la libera prestatie de servicii, n sensul art.59 din tratat.In aplicarea acestor reguli, libera prestatie de servicii poate fi invocata nu numai de catre cetatenii statelor membre stabiliti intr-un stat membru, altul dect cel al destinatarului serviciilor, ci si de o ntreprindere fata de statul n care ea este situata, din moment ce serviciile sunt furnizate unor destinatari stabiliti intr-un alt stat membru () si, la modul general, n toate cazurile n care un prestatar de servicii ofera servicii pe teritoriul unui stat membru, altul dect cel n care este stabilit ().Hot./10.05.19953.3. Restrictii impuse de asociatiile sauorganizatiile ce nu tin de dreptul public1. Odata nlaturate obiectiunile ce tin de aplicarea art.48 din tratat unor activitati sportive, cum ar fi cele desfasurate de jucatorii profesionisti de fotbal, se cuvine sa amintim ca, asa cum a aratat Curtea, pe drept, n hotarrea Walrave sus-amintita, pct.17, acest articol nu guverneaza doar actiunile autoritatilor publice, ci se ntinde si asupra reglementarilor de alta natura ce vizeaza a regla, n mod colectiv, munca salariata. Hot./15.12.1995Hot./12.12.19742. n fapt, Curtea a considerat ca nlaturarea intre statele membre a obstacolelor la libera circulatie a persoanelor ar fi compromisa daca suprimarea barierelor statale ar putea fi neutralizata de obstacolele ce rezulta din exercitarea autonomiei lor juridice, de asociatii si organisme ce nu tin de dreptul public ().Hot./15.12.1995Hot./12.12.1974SECTIUNEA A III-APRINCIPIUL NEDISCRIMINARII SI LIBERTATEA DE STABILIRE A DOMICILIULUI SI DE PRESTARE A SERVICIULUIPrincipiul liberei circulatii a persoanelor este direct aplicabil, interzicnd discriminarea pe motive de origine nationala.C.J.C.E. a consacrat acest principiu pentru libertatea stabilirii domiciliului n cazul Reyners si pentru libertatea de prestare a serviciilor n cazul van Binsbergen.A. Hotarrea Curtii din 21 iunie 1974Jean Reyners vs Statul belgian1. Principiul egalitatii de tratament n raport cu cetatenii reprezinta una dintre prevederile legale fundamentale ale Comunitatii.2. prin referire la un set de prevederi legale efectiv aplicate de statul de resedinta propriilor cetateni, acest principiu, prin esenta lui, este susceptibil de a fi invocat direct de catre cetatenii tuturor celorlalte state membre.3. Aceasta interpretare este n concordanta cu art. 8 )7) al Tratatului, conform caruia data de expirare a perioadei de tranzitie va constitui termenul limita la care toate normele prevazute trebuie sa intre n vigoare si toate masurile necesare pentru punerea bazelor pietei comune sa fie aplicate.4. Nu se poate invoca mpotriva acestui efect faptul ca, fie Consiliul nu a elaborat directivele prevazute pentru art. 54 si 57, fie ca numite directive, desi elaborate, nu au atins obiectivul nediscriminatoriu cerut de art. 52.5. Dupa expirarea perioadei de tranzitie directivele prevazute de capitolul relativ la dreptul de stabilire au devenit superflue cu privire la aplicarea principiului privind nationalitatea, dat fiind faptul ca din acel moment Tratatul se aplica cu efect direct.6. Aceste directive nu si-au pierdut totusi importanta din moment ce acestea au un rol important n domeniul masurilor de facilitare a exercitarii efective a dreptului de libertate a stabilirii.B. Hotarrea Curtii din 3 decembrie 1974Johannes Henricus Maria van Binsbergen vs Bestuur van de Bedrijfsvereniging voor Metaalnijverheid1. Restrictiile ce vor fi abrogate n conformitate cu art. 59 si 60 includ toate cerintele impuse persoanei ce presteaza servicii n special din motive relative la nationalitate sau la faptul ca persoana nu locuieste stabil n statul unde se presteaza serviciile, cerinte care nu se aplica persoanelor stabilite pe teritoriul national sau care pot mpiedica sau obstructiona n alte moduri activitatile persoanei care presteaza serviciile.2. n particular, cerinta ca persoana care presteaza servicii trebuie sa locuiasca n mod obisnuit pe teritoriul statului unde urmeaza sa fie prestate serviciile, poate, n anumite circumstante, sa aiba ca rezultat lipsirea art. 59 de efect util, avnd n vedere ca obiectivul precis al acestui articol este abrogarea restrictiilor privind libertatea de a presta servicii pentru persoanele care nu sunt stabilite n statul unde urmeaza sa fie prestate serviciile.3. Totusi, lund n considerare natura specifica a unor servicii ce urmeaza sa fie prestate, anumite cerinte impuse persoanei ce presteaza serviciile nu pot fi considerate ca incompatibilitati cu Tratatul n cazul n care acestea au ca scop aplicarea normelor profesionale justificate de interesul general n special reguli privind organizarea, calificarea, etica profesionala, supravegherea si raspunderea care sunt obligatorii pentru orice persoana stabilita n statul unde se presteaza serviciile, iar daca ar fi stabilita n alt stat, persoana care presteaza serviciile nu s-ar afla n sfera de aplicare a acestor reguli.4. De asemenea, unui stat membru nu i se poate nega dreptul de a lua masuri de prevenire a exercitarii de catre o persoana ce presteaza servicii si a carei activitate este integral sau n principal directionata catre teritoriul sau, a libertatii garantate de art. 59 n scopul evitarii regulilor profesionale de conduita care i s-ar aplica daca ar fi fost stabilit n acel stat; o astfel de situatie poate fi supusa controlului judiciar n baza dispozitiilor capitolului privitor la dreptul de resedinta/stabilire si nu n baza dispozitiilor privitoare la servicii.5. n conformitate cu aceste principii, cerinta ca persoanele ale caror atributii sunt acelea de a asista administrarea justitiei sa fie permanent stabilite n scop profesional n jurisdictia anumitor instante, curti sau tribunale, nu poate fi considerata incompatibila cu prevederile art. 59 si 60, aceasta cerinta fiind n mod obiectiv justificata de nevoia de a se asigura respectarea normelor profesionale de conduita privitoare, n special, la administrarea justitiei si la etica profesionala.6. Totusi, nu este aceeasi situatie atunci cnd prestarea anumitor servicii ntr-un stat membru nu este supusa nici unei forme de calificare sau profesionala si cnd cerinta de domiciliere stabila este fixata prin referire la teritoriul statului n cauza.7. Referitor la o activitate profesionala a carei exercitare este n mod similar nerestrictionata pe teritoriul unui anume stat membru, cerinta de stabilire pe teritoriul acelui stat constituie o restrictie incompatibila cu art. 59 si 60 ale Tratatului daca administrarea justitiei poate fi asigurata n mod satisfacator prin masuri mai putin restrictive, ca aceea a alegerii unei adrese pentru servicii.Prevederile art. 59, a carui aplicare urma sa fie pregatita de directivele emise n perioada de tranzitie, devin astfel neconditionate la expirarea acestei perioade.Prevederile acestui articol abroga orice discriminare mpotriva persoanelor ce presteaza servicii pe motive de nationalitate sau pe baza faptului ca domiciliaza n alt stat membru dect cel n care se vor presta serviciile.De aceea, cel putin n ceea ce priveste cerintele speciale de nationalitate sau de domiciliu, art. 59 si 6 impun o obligatie bine definita, a carei ndeplinire de catre statele membre nu poate fi ntrziata sau periclitata de absenta prevederilor care trebuie adoptate n conformitate cu autoritatea conferita de art. 63 si 66.Prin urmare, raspunsul este acela ca primul paragraf al art. 59 si al treilea paragraf al art. 60 au efect direct si, astfel, pot fi invocate n fata instantelor nationale, cel putin n cazurile n care se urmareste abrogarea oricarei discriminari mpotriva unei persoane ce presteaza servicii, din motive de nationalitate sau datorita faptului ca locuiesc ntr-un alt stat membru dect acela unde se vor presta serviciile.C. Hotarrea Curtii din 15 decembrie 1995ABSL (Uniunea Regala Belgiana a Societatilor de Fotbal) vs Jean-Marc Bosman, Clubul Regal din Liege SA vs Jean-Marc si altii si UEFA vs Jean-Marc Bosman1. Asa cum aceasta Curte a sustinut n mod repetat, libertatea de miscare pentru muncitori este unul dintre principiile fundamentale ale Comunitatii iar prevederile Tratatului care garanteaza aceasta libertate au avut ca efect direct ncepnd cu sfrsitul perioadei de tranzitie.2. Curtea a mai sustinut, de asemenea, ca reglementarile Tratatului privind libertatea de miscare a persoanelor sunt intentionate sa faciliteze cetatenilor Comunitatii ocuparea unor locuri de munca oriunde n interiorul acesteia, iar masurile obstructioniste care pot crea dezavantaje unor cetateni ai Comunitatii n momentul n care acestia ncearca sa desfasoare o anumita activitate economica pe teritoriul unui alt Stat membru (vezi cazul 143/87 Stanton vs INASTI [1988] ECR 3877, paragraf 13 si Cazul C-370/90 Regina vs Tribunalul de Apel pentru Imigrari si Surinder Singh [1992] ECR I-4265, paragraf 16).3. n acel context, cetatenii Statelor membre au, n particular, dreptul, decurgnd direct din Tratat, de a-si parasi tara de origine pentru a intra pe teritoriul unui alt Stat membru si de a domicilia acolo n scopul desfasurarii unei activitati economice (vezi, printre altele, Cazul C-363/89 Roux vs Belgium [1991] ECR I-273, paragraful 9 si Singh, citat mai sus, paragraful 17).4. Prevederile care exclud sau mpiedica pe un cetatean al unui stat membru sa si paraseasca tara de origine de a-si exercita dreptul la libera circulatie constituie de aceea o piedica n exercitarea aceleasi libertati, chiar daca sunt aplicate fara a tine seama de nationalitatea muncitorilor implicati (vezi si cazul C-10/90 Masgio vs Bundesknappschaft [1991] ECR I-1119, paragrafele 18 si 19).Libera circulatie a persoanelor este asigurata si de dreptul comunitar secundar. n temeiul acestor prevederi, nici un stat membru nu poate acorda un tratament diferit cetatenilor altui stat membru fata de cel acordat propriilor nationali.D. Hotarrea Curtii din 7 iulie 1976Lynne Watson si Alessandro Belmann1. Prin crearea principiului libertatii de miscare a persoanei si prin acordarea oricarei persoane ce intra n sfera sa de aplicare a dreptului de acces pe teritoriul statelor membre, n scopurile mentionate n Tratat, dreptul comunitar nu a exclus competenta statelor membre de a adopta masuri ce permit autoritatilor nationale sa tina evidenta exacta a deplasarilor de populatie ce le afecteaza teritoriul.2. n conditiile art. 8 (2) al Directivei nr. 68/360 si ale art. 4 (2) al Directivei nr. 73/148, autoritatile competente din statele membre pot cere cetatenilor celorlalte state membre sa declare prezenta sa autoritatilor statului interesat.O astfel de obligatie nu poate fi privita ca o ncalcare a normelor privind libertatea de miscare a persoanelor.Totusi, o astfel de ncalcare poate rezulta din formalitatile legale n cauza, daca procedurile de control la care se refera acestea au fost de natura sa restrictioneze libertatea de miscare prevazuta prin Tratat sau sa limiteze dreptul acordat de Tratat cetatenilor statelor membre de a intra si de a locui pe teritoriul oricarui alt stat membru pentru motivele indicate de dreptul comunitar.3. n particular, ct priveste termenul n care trebuie raportata sosirea cetatenilor straini, prevederile Tratatului sunt ncalcate doar daca perioada fixata este nerezonabila.4. Printre sanctiunile corespunzatoare nerespectarii declararii prevazute sau a formalitatilor de nregistrare, deportarea, ct priveste persoana protejata de dreptul comunitar, este cu siguranta incompatibila cu prevederile Tratatului din moment ce, asa cum Curtea a confirmat deja n alte cazuri, o astfel de masura neaga nsusi dreptul conferit si garantat de Tratat.5. Ct priveste alte sanctiuni, ca amenzile sau detentia, n cazurile n care autoritatile nationale sunt ndreptatite sa impuna sanctiuni pentru nerespectarea prevederilor ce obliga cetatenii straini sa notifice prezenta lor sunt compatibile cu acelea corespunzatoare ncalcarii prevederilor de importanta egala de catre proprii cetateni, acestea nu pot impune o sanctiune att de disproportionata fata de gravitatea ncalcarii nct sa devina un obstacol n calea liberei miscari a persoanelor.6. n masura n care normele nationale privind controlul cetatenilor straini nu implica restrictii relativ la libertatea de miscare a persoanelor si la dreptul acordat de Tratat persoanelor protejate de dreptul comunitar, de a intra si de a locui pe teritoriul statelor membre, aplicarea unei astfel de legislatii, daca se bazeaza pe factori obiectivi, nu poate constitui discriminare pe temeiul nationalitatii, interzisa de art. 7 al Tratatului.E. Hotarrea Curtii din 3 iulie 1974Donato Casagrande vs Landeshaupstadt Munchen1. Conform ordinului, reclamantul n cauza principala, care are cetateni italiana si este copil al unui muncitor italian din Republica Federala a Germaniei, a frecventat cursurile gimnaziale n anul scolar 1971/1972 la Munchen si a pretins orasului Munchen, prtul n cauza principala, o bursa scolara n valoare de 70 DM pe luna, prevazuta n art. 2 al legii bavariene a burselor (Bazerisches Ausbildungsfoerderungsgesetz).2. Avnd n vedere ca prtul i-a refuzat dreptul de a se bucura de aceasta prevedere pe temeiul ca art. 3 al respectivei legi se refera numai la cetatenii germani, apatrizii si cetatenii straini carora li s-a acordat azil, se pune problema daca acest art. 3 este compatibil cu primul paragraf al art. 12 din Decizia nr. 1612/68.3. Desi, n baza procedurii de la art. 17, Curtea nu se poate pronunta asupra interpretarii sau a validitatii prevederilor legale cu caracter national, totusi, aceasta are competenta sa interpreteze art. 12 al Deciziei nr. 1612/68 si sa decida daca acest articol se refera sau nu la masuri privind bursele, asa cum este cazul de aici.4. n baza art. 12 copiii unui cetatean al unui stat membru care este sau a fost angajat pe teritoriul unui alt stat membru vor fi admisi n sistemul educational al acelui stat, daca acesti copii locuiesc pe teritoriul sau, iar statele membre sunt chemate sa ncurajeze toate eforturile de a da posibilitatea acestor copii sa frecventeze cursurile n cele mai bune conditii.5. n conformitate cu a cincea expunere de motive a Deciziei, aceasta a fost adoptata, inter alia, din motivul ca pentru a putea fi exercitat la standarde obiective, n libertate si demnitate, dreptul libertatii de miscare necesita ca obstacolele n calea mobilitatii muncitorilor sa fie eliminate, n special n ceea ce priveste dreptul muncitorilor de a se reuni cu familia si conditiile de integrare a acelei familii n statul gazda.Limitarile aduse principiului de libera circulatie sunt supuse controlului efectuat de institutiile Uniunii.F. Hotarrea Curtii din 28 octombrie 1975Roland Rutili vs Ministerul Facerilor Interne1. Cea de-a doua ntrebare se refera la semnificatia precisa care trebuie atribuita cuvntului justificate din fraza suferind limitarile justificate pe temeiul politicii interne n art. 48 (3) al Tratatului.2. n cazul acestei prevederi, cuvintele limitari justificate arata ca doar acele limitari care ndeplinesc cerintele legii, inclusiv cele continute n legislatia comunitara, sunt ngaduite cu privire, n special, la dreptul la libera circulatie si de rezidenta al cetatenilor statelor membre.3. n acest context, trebuie acordata atentie att regulilor dreptului material ct si normelor formale si de procedura prin care statele membre si exercita prerogativele desemnate prin art. 48 (3) n ceea ce priveste politica interna si siguranta nationala.4. n plus, trebuie avute n vedere elementele particulare izvornd din legislatia comunitara n legatura cu natura masurilor care fac obiectul plngerii n fata tribunalului administrativ, n sensul ca acestea conduc la o interdictie privind rezidenta, cu limitare la o anumita parte a teritoriului national. Justificarea masurilor adoptate pe temeiul politicii interne din punctul de vedere al dreptului material.5. n virtutea prevederilor continute n art. 48 (3), statele membre continua, n principiu, sa fie libere de a-si determina cerintele politicii interne prin prisma propriilor interese nationale.6. Cu toate acestea, conceptul de politica interna trebuie interpretat cu strictete, n contextul comunitar si, mai ales, acolo unde este folosit pentru a justifica derogari de la principiile fundamentale privind egalitatea de tratament si libertatea de miscare a muncitorilor, astfel nct scopul urmarit sa nu poate fi determinat unilateral, de catre fiecare stat membru, fara a face subiectul controlului exercitat de catre institutiile comunitatii.7. Ca urmare, nu pot fi impuse restrictii privind dreptul unui cetatean al oricarui stat membru de a intra pe teritoriul oricarui alt stat membru, de a locui acolo si de a se muta n orice loc, cu exceptia cazului n care prezenta sau comportamentul sau constituie o amenintare adevarata si suficient de serioasa la adresa politicii interne a statului respectiv.8. n acest sens, art. 3 al Directivei 64/221 impune statelor membre datora de a-si baza deciziile pe evaluarea fiecarui caz n parte al unei persoane aflate sub protectia legislatiei comunitare si nu pe consideratii generale.9. Mai mult, art. 2 al aceleiasi Directive prevede ca temeiul politicii interne sa nu fie utilizat n mod gresit prin invocarea sa spre a servi unor interese economice. n acelasi sens, conform art. 8 al Deciziei 1612/68, care asigura egalitatea tratamentului n ceea ce priveste membrii sindicatelor si exercitarea drepturilor rezultnd din aceasta, rezervele enuntate relativ la politica interna nu pot fi invocate pe temeiuri provenind din exercitarea acelor drepturi.Libertatea de circulatie a serviciilor cuprinde si asa-numita libertate pasiva a serviciilor, dreptul de a beneficia nengradit de servicii prestate ntr-un alt stat membru.G. Hotarrea Curtii din 31 ianuarie 1984Graziana Luisi si Giuseppe Carbone vs Ministero del Tesoro1. n virtutea art. 59 al Tratatului, restrictiile privind libera prestare de servicii urmeaza a fi eliminate n ceea ce priveste pe cetatenii statelor membre care sunt stabiliti ntr-un alt stat membru dect cel al persoanei ce este destinatara a serviciilor. Pentru a permite prestarea serviciilor, persoana care presteaza serviciul se poate duce n statul membru unde este stabilit destinatarul serviciilor sau acesta din urma poate merge n statul n care este stabilit prestatorul serviciilor. n timp ce primul caz este expres mentionat n paragraful al treilea al art. 60, care permite prestatorului de servicii sa-si exercite activitatea cu titlu temporar n statul membru unde presteaza serviciile, cel de-al doilea caz este corolarul necesar ce rezulta de aici, care ntregeste obiectivul liberalizarii tuturor activitatilor rentabile (aducatoare de profit) care nu intra n domeniul ocrotit de principiul libertatii de circulatie a bunurilor, persoanelor si a capitalului.Rezulta ca libertatea de prestare a serviciilor include si libertatea, pentru destinatarii serviciilor, sa mearga n alt stat membru pentru a beneficia de un serviciu de acolo, fara a fi obstructionat de restrictii, chiar si n privinta platii si ca turistii, persoane ce primesc tratament medical sau care calatoresc pentru studii sau pentru afaceri, vor fi considerati ca destinatari ai serviciilor.De asemenea, turistii care se afla pe teritoriul comunitatii nu pot fi supusi discriminarilor.H. Hotarrea Curtii din 2 februarie 1989Ian William Cowan vs Finantele Publice1. Conform art. 7 al Tratatului, interzicerea discriminarii se aplica n sensul acestui Tratat si fara a neglija nici o prevedere speciala continuata n acesta. Aceasta din urma expresie se refera n special la alte prevederi ale Tratatului unde aplicarea principiului general prezentat n acest articol i se ofera forme concrete, n functie de situatiile specifice. Exemple n acest sens sunt prevederile privind libera circulatie a muncitorilor, dreptul la stabilirea domiciliului si libertatea de a presta servicii.2. Asupra ultimei pozitii, curtea a sustinut, n hotarrea privind Cazurile conexate 286/82 si 26/83 Luisi si Carbone vs Ministerul de Finante [1984] ECR 377, ca libertatea de a oferi servicii include libertatea, pentru beneficiarii serviciilor, de a se deplasa ntr-un alt Stat membru n scopul de a obtine acolo un anumit serviciu, fara a fi obstructionat de restrictii, iar turistii, printre altii, trebuie priviti ca beneficiari ai serviciilor.3. n cazul audierilor, Guvernul francez a sustinut ca, asa cum se prezinta acum legislatia Comunitara, beneficiarul unor servicii nu se poate astepta ca efectul principiului care interzice discriminarea sa se extinda pna acolo nct legislatia nationala n discutie sa nu creeze nici o bariera libertatii de miscare. O astfel de prevedere, ca cea n discutie, n cadrul audierilor principale, se sustine, nu impune restrictii n acel sens. Mai mult, priveste un drept care este o manifestare a principiului solidaritatii nationale. Un astfel de drept presupune o legatura mai strnsa cu Statul dect cea a unui beneficiar al serviciilor, iar pentru acest motiv poate fi restrictionat la persoane care sunt, fie cetateni ai acelui Stat, fie cetateni straini care domiciliaza n acel Stat.4. Aceasta argumentare nu poate fi acceptata. Atunci cnd legislatia Comunitara garanteaza unei persoane fizice libertatea de circulatie ntr-un alt Stat membru, protectia acelei persoane n interiorul Statului membru n discutie, la fel ca n cazul cetatenilor acelui Stat si a rezidentilor n acel Stat, este un corolar al libertatii de circulatie. Rezulta ca interzicerea discriminarii este aplicabila beneficiarilor de servicii n contextul Tratatului n ceea ce priveste protectia mpotriva riscului de a fi victima unui atac si dreptul la a obtine compensatii financiare, prevazut de catre legislatia nationala, atunci cnd acest risc se materializeaza. Faptul ca aceasta compensatie n discutie este finantata de Trezoreria Publica nu poate modifica regulile privind protectia drepturilor, garantata prin Tratat.SECTIUNEA A IV-ACONDITII RELATIVE LA CALIFICAREAPROFESIONALA1. Sistemul general de recunoastere a diplomelor1.1. Principiul general1. Statele membre nu pot face abstractie, n aplicarea dispozitiilor lor nationale, de cunostintele si de calificarile deja obtinute de persoana n cauza intr-un alt stat membru (). In consecinta, ele sunt obligate sa tina seama de echivalarea diplomelor () si, daca este cazul, de a proceda la o examinare comparativa a cunostintelor si calificarilor cerute de dispozitiile lor nationale cu cele ale persoanei n cauza ().Hot./30.11.19952. Astfel, procedura de autorizare trebuie, n primul rnd, sa aiba drept unic obiectiv de a verifica daca titlul universitar de gradul III, obtinut ntr-un alt stat membru, a fost eliberat legitim, n urma absolvirii efective a cursurilor, de o institutie de nvatamnt superior, competenta n acest sens.Hot./31.03.19931.2. Rolul directivelor1. n fapt, directiva 89/48 CEE a Consiliului, din 21 decembrie 1988, referitoare la un sistem general de recunoastere a diplomelor de nvatamnt superior ce sanctioneaza instruirea profesionala cu durata minima de 3 ani (), nu vizeaza un titlu universitar, cum este cel n cauza n fata jurisdictiei nationale, ce a fost obtinut n urma unui singur an de studiu.Hot./31.03.19932. n schimb, directiva 92/51 CEE a Consiliului, din 18 iunie 1992, referitoare la un al doilea sistem general de recunoastere a formarii profesionale, ce completeaza directiva 89/48/CEE () extinde sistemul de recunoastere si asupra diplomelor ce sanctioneaza studiile cu durata de cel putin un an. Aceasta directiva a fost, totusi, adoptata dupa faptele litigiului pe fond si termenul de transpunere n dreptul national nu a ajuns la scadenta.Hot./31.03.19933. Astfel, exercitarea dreptului la libera stabilire a domiciliului nu poate fi subordonata, dupa 1 ianuarie 1973, de catre un stat membru fata de un cetatean al unui nou stat membru, unei autorizatii exceptionale, n masura n care acel cetatean ndeplineste conditiile definite de legislatia tarii de domiciliu pentru proprii cetateni.Hot./28.06.19774. In vederea facilitarii accesului la activitatile nesalariate si la exercitarea lor, art. 57 confera Consiliului sarcina de a emite directive ce au drept obiectiv, pe de o parte, recunoasterea mutuala a diplomelor si, pe de alta parte, coordonarea dispozitiilor legislative si administrative ale statelor membre ce privesc accesul la activitatile nesalariate si exercitarea acestora.Hot./28.04.19775. Directiva, ce se ntemeiaza pe art. 49, 57, par.1, si 66 din tratat, vizeaza a facilita libera circulatie a persoanelor si serviciilor, permitnd cetatenilor statelor membre sa exercite o profesie n mod independent sau ca salariat intr-un alt stat membru dect cel n care ei si-au obtinut calificarile profesionale. Hot./02.07.19981.3. Diplome. Echivalenta diplomelor1. Se cuvine sa raspundem la prima ntrebare precum ca art. 31, par. 1, lit. a, al directivei 93/16 nu subordoneaza accesul la instruirea specifica n medicina generala obtinerii n prealabil a unei diplome de baza vizata de art. 3.Hot./16.07.19982. Simplul fapt ca ghizii turistici originari dintr-un alt stat membru nu au nevoie de o asemenea autorizatie atunci cnd nsotesc un grup de turisti n Grecia nu ne permite sa concluzionam ca ei pot fi interesati, n scopul de a avea o mai buna pregatire, n obtinerea unei asemenea diplome si sa se narmeze astfel cu autorizatia necesara exercitarii profesiei. Intr-un asemenea caz, reglementarea le este aplicabila.Hot./05.06.19973. In conformitate cu o jurisprudenta constanta, unui stat membru, sesizat cu o cerere de autorizare pentru exercitarea unei profesii al carei acces este, conform legislatiei nationale, subordonat posesiei unei diplome sau a unei calificari profesionale, i revine sarcina de a lua n consideratie diplomele, certificatele si celelalte titluri pe care cel n cauza le-a obtinut n vederea exercitarii acestei profesii intr-un alt stat membru, procedndu-se la o comparatie intre competenta atestata de aceste diplome si cunostintele si calificarile cerute de regulile nationale.Hot./22.03.19944. n lipsa unei armonizari intre conditiile de acces la o profesiune, statele membre au drept sa defineasca cunostintele si calificarile necesare exercitarii acestei profesii si sa ceara prezentarea unei diplome ce atesta posesia unor asemenea cunostinte si calificari.Unui stat membru, sesizat cu o cerere de autorizare pentru exercitarea unei profesii al carei acces este, conform legislatiei nationale, subordonat posesiei unei diplome sau unei calificari profesionale, i revine sarcina de a lua n consideratie diplomele, certificatele si celelalte titluri pe care cel n cauza le-a obtinut n vederea exercitarii aceleiasi profesii intr-un alt stat membru, procednd la o comparatie intre competenta atestata de aceste diplome si cunostintele si calificarile cerute de regulile nationale ().Aceasta procedura de examinare trebuie sa permita autoritatilor din statul membru de adoptie sa se asigure n mod obiectiv ca diploma straina atesta, n numele titularului sau, cunostinte si calificari, daca nu identice, cel putin echivalente cu cele atestate de diploma nationala.Aceasta apreciere a echivalentei titlului strain trebuie facuta exclusiv tinnd cont de nivelul de cunostinte si calificari pe care acest titlu, data fiind natura si durata studiilor si a instruirii practice aferente, permite a fi presupuse n numele titularului.n cadrul acestei examinari, un stat membru poate totusi sa ia n considerare diferentele obiective referitoare att la cadrul juridic al profesiei n cauza n statul membru de provenienta, ct si la domeniul sau de activitate. n cazul profesiei de agent imobiliar, un stat membru este bine intentionat cnd trece la o examinare comparativa a titlurilor profesionale, tinnd cont de diferentele existente intre ordinele juridice nationale n cauza ().Daca acest examen comparativ al titlurilor duce la constatarea ca acele cunostinte si calificari atestate de titlul strain corespund cu cele cerute de dispozitiile nationale, statul membru este obligat sa admita ca acest titlu ndeplineste conditiile impuse de acestea. Daca, dimpotriva, comparatia nu indica dect o corespondenta partiala intre aceste cunostinte si calificari, statul membru de adoptie are dreptul de a cere persoanei n cauza sa demonstreze ca si-a nsusit cunostintele ce i lipseau ().n aceste conditii, este bine sa raspundem la cea de-a doua ntrebare pusa de Juzgado de Instruccion nr.20 din Madrid, asa cum a fost ea reformulata, precum ca art.52 si 57 din tratat trebuie interpretate n sensul urmator :- n absenta directivei referitoare la recunoasterea mutuala a diplomelor, certificatelor sau a altor titluri privitoare la profesia de agent imobiliar, autoritatile unui stat membru, sesizate cu o cerere de autorizare pentru exercitarea acestei profesii, introduse de un cetatean al unui alt stat membru ce se afla n posesia unei diplome sau a unui titlu privitor la exercitarea acelei profesii n statul sau de origine, sunt obligate sa examineze n ce masura cunostintele si calificarile atestate de diplomele sau titlurile profesionale obtinute de cel n cauza n statul sau de origine corespund celor cerute de reglementarea din statul de adoptie;- n cazul n care corespondenta dintre diplome sau titluri nu este dect partiala, autoritatile statului de adoptie au dreptul sa ceara ca cel n cauza sa dovedeasca ca si-a nsusit cunostintele lipsa, supunndu-l, la nevoie, la un examen;- decizia prin care i se refuza cetateanului unui alt stat membru recunoasterea sau echivalarea diplomei sau a titlului profesional eliberat de statul membru al carui cetatean este, trebuie sa poata fi atacata cu un recurs prin care sa se permita verificarea legalitatii sale n raport cu dreptul comunitar, iar persoana n cauza trebuie sa cunoasca motivele ce au stat la baza emiterii deciziei.Hot./07.05.19921.4. Libera circulatie a lucratorilor1. Libera circulatie a lucratorilor. Echivalenta diplomelor. Antrenor sportivUniunea Nationala a Antrenorilor (UNECTEF)Contra Georges Heynes s.a.Rezumatul hotarrii1. Libera circulatie a persoanelor Lucratori Recunoasterea diplomelor Lipsa unor directive de armonizare Obligatia statelor membre de a asigura libera circulatie a muncitorilor n cadrul legislatiei lor n materie de echivalenta a diplomelor Criterii de apreciere a echivalentei.(Tratat CEE, art. 5 si 48)2. Libera circulatie a persoanelor Muncitori Liberul acces la angajare Drept fundamental consacrat de tratat Decizia unei autoritati nationale ce refuza beneficiul adus acestui drept subordonarea la un recurs jurisdictional Cerinta ce decurge dintr-un principiu general al dreptului comunitar.(Tratat CEE, art. 48)3. Libera circulatie a persoanelor Muncitori Recunoasterea diplomelor Lipsa unor directive de armonizare Decizia unei autoritati nationale ce refuza recunoasterea Obligatia de motivare supunerea la un recurs jurisdictional.(Tratat CEE, art. 48)1. Cerinta legitima ce constata, n diferite state membre, n a subordona accesul la numite profesii posesiei unei diplome constituie un obstacol n calea exercitarii efective a liberei circulatii a muncitorilor, garantata prin tratat, a carei eliminare trebuie usurata prin directive ce vizeaza recunoasterea mutuala a diplomelor, certificatelor si a celorlalte titluri. mprejurarea ca asemenea directive nu au fost nca adoptate nu autorizeaza un stat membru, date fiind exigentele impuse de art. 5 din tratat, sa refuze beneficiul efectiv al acestei libertati unei persoane ce intra sub incidenta dreptului comunitar, atunci cnd aceasta libertate poate fi asigurata n acel stat membru, n special datorita faptului ca dispozitiile sale legislative si regulamentare permit recunoasterea diplomelor straine echivalente.Trebuind sa concilieze exigenta calificarilor cerute pentru exercitarea unei profesii date cu imperativele liberei circulatii a muncitorilor, procedura de recunoastere a echivalentei trebuie sa permita autoritatilor nationale sa se asigure n mod obiectiv sa diploma straina atesta, n numele titularului, cunostinte si calificari nu identice, cel putin echivalente cu cele atestate de diploma nationala. Aceasta apreciere a echivalentei diplomei straine trebuie sa se faca exclusiv tinnd cont de nivelul de cunostinte si calificari pe care aceasta diploma, data fiind natura si durata studiilor si pregatirea practica a carei efectuare o atesta, permite a o presupune n numele titularului.2. Accesul liber la o slujba constituie un drept fundamental conferit prin tratat n mod individual oricarui lucrator migrator al comunitatii, existenta unei cai de recurs de natura jurisdictionala mpotriva oricarei decizii a unei autoritati nationale ce refuza beneficiul conferit de acest drept fiind esentiala pentru a asigura protectia efectiva a dreptului sau. Aceasta exigenta constituie un principiu general de drept comunitar ce decurge din traditiile constitutionale comune statelor membre si care si-a gasit consacrarea n art. 6 si 13 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.3. Cnd ntr-un stat membru accesul la o profesie salariala este subordonata profesiei unei diplome nationale sau a unei diplome straine recunoscuta ca echivalenta, principiul liberei circulatii a muncitorilor, consacrat de art. 48 din tratat, cere ca decizia prin care se refuza unui muncitor, care este cetatean al unui alt stat membru, recunoasterea echivalentei diplomei eliberate de statul membru al carui cetatean este, sa poata fi atacata cu un recurs de natura jurisdictionala care sa permita verificarea legalitatii sale n raport cu dreptul comunitar si cel n cauza sa poata fi informat asupra motivelor ce au stat la baza emiterii deciziei.2. Alte calificari profesionale1. O alta reglementare nationala ce subordoneaza exercitarea anumitor prestatii de servicii pe teritoriul national, printr-o ntreprindere situata ntr-un alt stat membru, eliberarii unei autorizatii administrative subordonate profesiei anumitor calificari profesionale constituie o restrictie la libera prestare de servicii, n sensul art. 59 din tratat. n fapt, rezervnd prestatia de servicii n materie de supraveghere a brevetelor anumitor operatori economici ce au anumite calificari profesionale, o reglementare nationala mpiedica, n acelasi timp, o ntreprindere situata n strainatate sa furnizeze servicii titularilor de brevete pe teritoriul national si pe acesti titulari sa aleaga n mod liber modul de supraveghere a brevetelor lor.Hot./25.07.19912. Subordonnd prestatia de servicii a ghizilor turistici ce provin dintr-un alt stat membre posesiei unui titlu determinat, aceasta legislatie mpiedica, n fapt, birourilor de turism sa furnizeze aceste servicii spre ajutorarea propriului personal si ghizii turistici independenti sa-si ofere serviciile acestor birouri n timpul voiajelor organizate. Ea mpiedica, de asemenea, turistii ce participa la asemenea calatorii organizate sa recurga la serviciile n cauza, dupa cum doresc.Hot./26.02.19913. Dupa cum a aratat, pe buna dreptate, Guvernul francez, precum si SNMOF si SNMSRRF, diploma EEO pe care o detine dl. Bouchoucha nu beneficiaza n momentul de fata de nici o recunoastere mutuala la nivel comunitar. De aceea, aceasta diploma nu ar trebui sa fie considerata ca o calificare profesionala recunoscuta de dispozitiile dreptului comunitar. Pe de alta parte, n conformitate cu termenii hotarrii precizate, din 7 februarie 1979, nu ar trebui sa nu recunoastem interesul legitim pe care un stat membru l poate avea, acela de a mpiedica faptul ca, n favoarea facilitatilor create n virtutea tratatului, unii dintre cetatenii sai sa nu ncerce sa se sustraga legislatiei lor nationale n materie de formare profesionala (pct. 25).Hot./3.10.19903. nscrierea n tabloul ordinului profesional1. Interdictia de nscriere pe un tablou al ordinului din Franta a oricarui medic sau chirurg-stomatolog ce continua sa fie nscris sau nregistrat ntr-un alt stat membru denota un caracter absolut si general pentru a putea fi justificata de necesitatea asigurarii continuitatii ngrijirilor date bolnavilor sau de cea a aplicarii n Franta a regulilor franceze de deontologie.De aceea, pe buna dreptate, Comisia sustine ca interdictia impusa de legislatia franceza oricarui medic sau stomatolog stabilit ntr-un alt stat membru de a-si exercita activitatea n Franta facnd o nlocuire, deschiznd un cabinet sau lucrnd ca salariat este contrara dispozitiilor tratatului referitoare la libera circulatie a persoanelor.Hot./30.04.19962. Dupa cum a declarat Curtea n hotarrea din 15.12.1983, nu ar trebui sa se refuze nscrierea pe tabloul ordinului profesional pentru motive ce ignora validitatea unui titlu profesional obtinut ntr-un alt stat membru, desi acest titlu figureaza printre cele pe care toate statele membre, precum si ordinele lor profesionale, n calitate de organisme cu o functie publica, sunt obligate sa le recunoasca n virtutea dreptului comunitar. De aceea, o legislatie prevede sanctiuni penale sau administrative mpotriva unui veterinar ce si exercita meseria fara a fi nscris n ordinul profesional, n masura n care respectiva nscriere i-a fost refuzata prin ncalcarea dreptului comunitar, nu este compatibila cu dreptul comunitar, ntruct ea ajunge sa priveze de orice efect util dispozitiile tratatului si ale directivei 78/1026 ce vizeaza, conform celui de-al doilea sau considerent. Sa faciliteze exercitarea efectiva a dreptului de stabilire a domiciliului si al liberei prestari de servicii a veterinarului.Hot./15.12.19835. Cazul 222/86Uniunea nationala a antrenorilor sicadrelor tehnice profesioniste de fotbal (UNECTEF)contraGeorges HEYLENS si altii(cerere de decizie prejudiciabila,formulata de Tribunalul de mare instanta din Lille)Libera circulatie a muncitorilor Echivalenta diplomelor Antrenor sportiv- Traducere din volumul Recueil de la Cour 1987-9,pag.4097-4098, editat de CJCE Luxembourg Rezumatul hotarrii1. Libera circulatie a persoanelor Lucratori Recunoasterea diplomelor Lipsa unor directive de armonizare Obligatia statelor membre de a asigura libera circulatie a muncitorilor n cadrul legislatiei lor n materie de echivalenta a diplomelor Criterii de apreciere a echivalentei. (Tratat CEE, art.5 si 48)2. Libera circulatie a persoanelor Muncitori Liberul acces la angajare Drept fundamental consacrat de tratat Decizia unei autoritati nationale ce refuza beneficiul adus de acest drept Subordonarea la un recurs jurisdictional Cerinta ce decurge dintr-un principiu general al dreptului comunitar.(Tratat CEE, art.48)3. Libera circulatie a persoanelor Muncitori Recunoasterea diplomelor Lipsa unor directive de armonizare Decizia unei autoritati nationale ce refuza recunoasterea Obligatia de motivare Supunerea la un recurs jurisdictional.(Tratat CEE, art.48)1. Cerinta legitima ce consta, n diferite state membre, n a subordona accesul la anumite profesii posesiei unei diplome constituie un obstacol n calea exercitarii efective a liberei circulatii a muncitorilor, garantata prin tratat, a carei eliminare trebuie usurata prin directive ce vizeaza recunoasterea mutuala a diplomelor, certificatelor si a celorlalte titluri. mprejurarea ca asemenea directive nu au fost nca stopate nu autorizeaza un stat membru, date fiind exigentele impuse de art.5 din tratat, sa refuze beneficiul efectiv al acestei libertati unei persoane ce intra sub incidenta dreptului comunitar, atunci cnd aceasta libertate poate fi asigurata n acel stat membru, n special datorita faptului ca dispozitiile sale legislative si regulamentare permit recunoasterea diplomelor straine echivalente.Trebuind sa concilieze exigenta calificarilor cerute pentru exercitarea unei profesiuni date cu imperativele liberei circulatii a muncitorilor, procedura de recunoastere a echivalentei trebuie sa permita autoritatilor nationale sa se asigure n mod obiectiv ca diploma straina atesta, n numele titularului, cunostinte si calificari daca nu identice, cel putin echivalente cu cele atestate de diploma nationala. Aceasta apreciere a echivalentei diplomei straine trebuie sa se faca exclusiv tinnd cont de nivelul de cunostinte si calificari pe care aceasta diploma, data fiind natura si durata studiilor si pregatirea practica a carei efectuare o atesta, permite a o presupune n numele titularului.2. Accesul liber la slujba constituie un drept fundamental conferit prin tratat n mod individual oricarui lucrator migrator al Comunitatii, existenta unei cai de recurs de natura jurisdictionala mpotriva oricarei decizii a unei autoritati nationale ce refuza beneficiul conferit de acest drept fiind esentiala pentru a asigura protectia efectiva a dreptului sau. Aceasta exigenta constituie un principiu general de drept comunitar ce decurge din traditiile constitutionale comune statelor membre si care si-a gasit consacrarea n art.6 si 13 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.3. Cnd intr-un stat membru accesul la o profesie salariata este subordonata posesiei unei diplome nationale sau a unei diplome straine recunoscuta ca echivalenta, principiul liberei circulatii a muncitorilor, consacrat de art.48 din tratat, cere ca decizia prin care se refuza unui muncitor ce este cetatean al unui alt stat membru recunoasterea echivalentei diplomei eliberate de statul membru al carui cetatean este, sa poata fi atacata cu un recurs de natura jurisdictionala care sa permita verificarea legalitatii sale n raport cu dreptul comunitar si ca cel n cauza sa poata fi informat asupra motivelor ce au stat la baza emiterii deciziei.2. Alte calificari profesionale1. O reglementare nationala ce subordoneaza exercitarea anumitor prestatii de servicii pe teritoriul national, printr-o ntreprindere situata intr-un alt stat membru, eliberarii unei autorizatii administrative subordonate posesiei anumitor calificari profesionale constituie o restrictie la libera prestare de servicii, n sensul art. 59 din tratat. n fapt, rezervnd prestatia de servicii n materie de supraveghere a brevetelor anumitor operatori economici ce au anumite calificari profesionale, o reglementare nationala mpiedica, n acelasi timp, o ntreprindere situata n strainatate sa furnizeze servicii titularilor de brevete pe teritoriul national si pe acesti titulari sa aleaga n mod liber modul de supraveghere a brevetelor lor.Hot./25.07.19912. Subordonnd prestatia de servicii a ghizilor turistici ce provin dintr-un alt stat membru posesiei unui titlu determinat, aceasta legislatie mpiedica, n fapt, birourile de turism sa furnizeze aceste servicii spre ajutorarea propriului personal si ghizii turistici independenti sa-si ofere serviciile acestor birouri n timpul voiajelor organizate. Ea mpiedica, de asemenea, turistii ce participa la asemenea calatorii organizate, sa recurga la serviciile n cauza, dupa cum doresc.Hot./26.02.19913. Dupa cum a aratat, pe buna dreptate, Guvernul francez, precum si SNMOF si SNMSRRF, diploma EEO pe care o detine dl Bouchoucha nu beneficiaza n momentul de fata de nici o recunoastere mutuala la nivel comunitar. De aceea, aceasta diploma nu ar trebui sa fie considerata ca o calificare profesionala recunoscuta de dispozitiile dreptului comunitar. Pe de alta parte, n conformitate cu termenii hotarrii precizate, din 7 februarie 1979, nu ar trebui sa nu recunoastem interesul legitim pe care un stat membru il poate avea, acela de a mpiedica faptul ca, n favoarea facilitatilor create n virtutea tratatului, unii dintre cetatenii sai sa nu ncerce sa se sustraga legislatiei lor nationale n materie de formare profesionala (pct. 25).Hot./03.10.19903. nscrierea n tabloul ordinului profesional1. Interdictia de nscriere pe un tablou al Ordinului din Franta a oricarui medic sau chirurg-stomatolog ce continua sa fie nscris sau nregistrat intr-un alt stat membru denota un caracter absolut si general pentru a putea fi justificata de necesitatea asigurarii continuitatii ngrijirilor date bolnavilor sau de cea a aplicarii n Franta a regulilor franceze de deontologie.De aceea, pe buna dreptate Comisia sustine ca interdictia impusa de legislatia franceza oricarui medic sau stomatolog stabilit intr-un alt stat membru de a-si exercita activitatea n Franta facnd o nlocuire, deschiznd un cabinet sau lucrnd ca si salariat este contrara dispozitiilor tratatului referitoare la libera circulatie a persoanelor.Hot./30.04.19862. Dupa cum a declarat Curtea n hotarrea din 15.12.1983, nu ar trebui sa se refuze nscrierea pe tabloul ordinului profesional pentru motive ce ignora validitatea unui titlu profesional obtinut intr-un alt stat membru, desi acest titlu figureaza printre cele pe care toate statele membre, precum si ordinele lor profesionale, n calitate de organisme cu o functie publica, sunt obligate sa le recunoasca n virtutea dreptului comunitar. De aceea, o legislatie ce prevede sanctiuni penale sau administrative mpotriva unui veterinar ce si exercita meseria fara a fi nscris n ordinul profesional, n masura n care respectiva nscriere i-a fost refuzata prin ncalcarea dreptului comunitar, nu este compatibila cu dreptul comunitar ntruct ea ajunge sa priveze de orice efect util dispozitiile tratatului si ale directivei 78/1026 ce vizeaza, conform celui de-al doilea sau considerent, sa faciliteze exercitarea efectiva a dreptului de stabilire a domiciliului si al liberei prestari de servicii a veterinarului.Un stat membru nu poate aplica o sanctiune penala pentru exercitarea abuziva a profesiei de veterinar unui cetatean al unui alt stat membru, abilitat n propria tara sa exercite profesia de veterinar, pe motiv ca el nu este nscris pe tabloul veterinarilor din primul stat membru, atunci cnd aceasta nscriere i-a fost refuzata prin ncalcarea dreptului comunitar.Hot./15.12.1983SECTIUNEA A V-ALICENTE, AUTORIZATII, ACORDURI1. Daca este adevarat ca reglementarea nationala n cauza nu i priveaza n principal pe asigurati de posibilitatea de a recurge la un prestatar de servicii stabilit intr-un alt stat membru, nu este mai putin adevarat ca ea subordoneaza rambursarea cheltuielilor angajate n acel stat unei autorizatii prealabile si refuza o asemenea rambursare asiguratilor ce nu se afla n posesia acestei autorizatii. Cheltuielile angajate n statul de afiliere nu sunt, totusi, supuse respectivei autorizatii.Hot./28.04.1998Hot./09.07.19972. n Franta, obligatia impusa ntreprinderilor de a obtine o autorizatie de munca pentru a angaja cetateni ai statelor terte este nsotita de obligatia de a plati o redeventa care, ca si usturatoarea amenda administrativa ce sanctioneaza nerespectarea acestei obligatii, pot constitui sarcini economice substantiale pentru angajatori.Hot./09.08.1994SECTIUNEA A VI-APROTECTIA SOCIALA1. Sarcini sociale. Obligatii1. O reglementare nationala ce obliga angajatorul, care actioneaza n calitate de prestatar de servicii n sensul tratatului, sa plateasca cotizatiile patronale n fondul de asigurare al statului membru de adoptie, n plus fata de cotizatiile pe care le-a varsat deja n fondul de asigurare al statului n care s-a stabilit, i impune o sarcina economica suplimentara, astfel nct sa nu se gaseasca pe picior de egalitate, din punct de vedere al concurentei, cu angajatorii stabiliti n statul de adoptie.O asemenea reglementare, chiar daca aceasta se aplica fara deosebire prestatarilor nationali si celor din celelalte state membre, este susceptibila sa constituie o restrictie la libera prestatie de servicii n sensul art.59 din tratat.Articolele 59 si 60 din tratat se opun ca un stat membru sa oblige o ntreprindere, situata intr-un alt stat membru si care este executant temporar al lucrarilor n primul stat, sa verse cotizatiile patronale cu titlu de timbre-fidelitate si timbre-intemperii n numele muncitorilor ce erau destinati realizarii acestor lucrari, desi aceasta ntreprindere este deja datoare cu cotizatii comparabile n numele acelorasi lucratori si pentru aceleasi perioade de activitate n statul n care aceasta este situata.Hot./28.03.19962. Acesta este cazul unei reglementari nationale de genul celei n cauza atunci cnd obligatia de a plati partea patronala din cotizatiile de asigurare sociala impusa prestatarilor stabiliti pe teritoriul national este extinsa asupra angajatorilor stabiliti intr-un alt stat membru si care sunt deja datori cu cotizatii comparabile n numele acelorasi muncitori si pentru aceleasi perioade de activitate, n virtutea legislatiei acelui stat. n fapt, n asemenea conditii, reglementarea statului unde se efectueaza prestatia se dovedeste a fi, din punct de vedere economic, o sarcina suplimentara pentru angajatorii stabiliti intr-un alt stat membru, acestia fiind n fapt loviti mai dur dect prestatarii stabiliti pe teritoriul national.n plus, o reglementare ce impune angajatorilor o sarcina sociala n numele muncitorilor lor, pentru care nu se obtine nici un avantaj social, acestia fiind dispensati de asigurarea statului membru unde se efectueaza prestatia si ramn, n plus, pe parcursul ntregii perioade n care se realizeaza lucrarile, n mod obligatoriu afiliati la regimul de asigurare sociala al statului membru n care s-a stabilit angajatorul, nu poate fi considerata, n mod rational, a fi justificata de motive de interes general ce tin de protectia sociala a lucratorilor.Dreptul comunitar se opune ca un stat membru sa oblige un angajator, stabilit intr-un alt stat membru si care este, prin intermediul lucratorilor ce sunt cetateni ai tarii terte un executant temporar al lucrarilor n primul stat, sa verse partea patronala a cotizatiilor de asigurare sociala n numele acestor muncitori, desi acel angajator este deja dator cu cotizatii comparabile n numele acelorasi muncitori si pentru aceleasi perioade de activitate, n virtutea legislatiei statului de domiciliu, si ca acele cotizatii varsate n statul unde se efectueaza prestatia nu confera nici un avantaj social acelor lucratori. O asemenea obligatie nu ar mai fi justificata n cazul n care ea ar avea drept obiectiv compensarea avantajelor economice pe care angajatorul le-ar fi putut obtine din trecerea cu vederea a reglementarii n materie de salarii sociale minime a statului unde se presteaza serviciul. Hot./03.02.19822. Alte situatii privind protectia sociala1. n stadiul actual al dreptului comunitar, un stat membru poate, ca urmare a competentei sale n organizarea sistemului de asigurare sociala, sa considere ca un sistem de asigurare sociala, cum ar fi cel n cauza n principal, implica neaparat, n vederea atingerii obiectivelor sale, ca admiterea unor operatori privati n acest sistem n calitate de prestatari de servicii de asigurare sociala sa fie subordonata conditiei neurmaririi nici unui scop lucrativ.Prin urmare, imposibilitatea pentru societatile ce urmaresc un scop lucrativ sa concure n mod automat la realizarea unui sistem legal de asigurare sociala al unui stat membru prin ncheierea unei conventii ce confera dreptul la rambursarea de catre autoritatile publice a costurilor serviciilor de asigurare sociala cu caracter medical, nu este susceptibila de a pune societatile cu scop lucrativ ale altor state membre intr-o situatie de fapt sau de drept dezavantajoasa n raport cu cea a societatilor cu scop lucrativ din statul membru de domiciliu.Hot./17.06.19972. Dispozitiile din art. 52 si 58 din tratat nu se opun ca un stat membru sa permita doar operatorilor privati ce nu urmaresc un scop lucrativ sa concure la realizarea sistemului sau de asigurare sociala prin ncheierea de conventii ce confera dreptul la rambursarea de catre autoritatile publice a costurilor serviciilor de asigurare sociala cu caracter medical.Hot./28.06.19773. n conformitate cu o jurisprudenta uniforma, dreptul comunitar nu aduce atingere competentei statelor membre pentru a-si organiza propriile sisteme de asigurare sociala ().De aceea, n lipsa unei armonizari la nivel comunitar, legislatiei fiecarui stat membru i revine sarcina de a stabili, pe de o parte, conditiile de drept sau obligatia de a se afilia la un regim de asigurare sociala () si, pe de alta parte, conditiile care dau dreptul la prestarea de servicii ().Curtea a constatat ca natura aparte a anumitor prestatii de servicii nu trebuie sa determine iesirea de sub incidenta principiului fundamental al liberei circulatii a acestor activitati.Prin urmare, faptul ca reglementarea nationala n cauza, n principal, tine de domeniul asigurarii sociale nu este de natura a exclude aplicarea articolelor 59 si 60 din tratat.Hot./28.04.1998SECTIUNEA A VII-ADREPTURI EXCLUSIVE SI MONOPOLURI. DISCRIMINARE1. Sistemul conceput de art. 61 din Media va conduce efectiv la o restrictie la libera prestatie de servicii n cadrul Comunitatii, n sensul art. 59 din tratat.n fapt, obligatia impusa tuturor organismelor nationale de radiodifuziune, stabilite intr-un stat membru, de a recurge n totalitate sau partial la mijloacele tehnice oferite de o ntreprindere nationala, mpiedica aceste organisme sau le limiteaza, n orice caz, posibilitatile de adresare la serviciile ntreprinderilor situate n alte state membre. Ea implica, deci, un efect protector n beneficiul unei ntreprinderi prestatoare de servicii stabilite pe teritoriul national si defavorizeaza, n aceeasi masura, ntreprinderile de acelasi tip situate n alte state membre.Guvernul olandez scoate n evidenta faptul ca acest regim preferential si produce efectele restrictive n aceeasi masura fata de ntreprinderile prestatoare de servicii, altele dect Bedrijf, situate n Tarile de Jos, ct si fata de ntreprinderile situate n celelalte state membre.Aceasta mprejurare nu este, n orice caz, de natura a exclude regimul preferential de care beneficiaza Bedrijf ca urmare a aplicarii art. 59 din tratat. Prin urmare, nu este necesar ca toate ntreprinderile unui stat membru sa fie avantajate fata de ntreprinderile straine. Este suficient faptul ca sistemul preferential conceput este n beneficiul unui prestatar national.Hot./25.07.19912. Desi existenta unui monopol al prestatiilor de servicii nu este, ca atare, incompatibila cu dreptul comunitar, posibilitatea ca monopolul sa fie organizat astfel nct sa aduca atingere regulilor privitoare la libera prestare de servicii nu poate fi exclusa. Acesta este si cazul cnd monopolul conduce la o discriminare intre emisiunile nationale si cele ce provin din celelalte state membre, n detrimentul acestora din urma.Art.59 din tratat se opune unei reglementari nationale ce creeaza un monopol al drepturilor exclusive de difuzare a emisiunilor proprii si de retransmisie a emisiunilor provenite din alte state membre, atunci cnd un astfel de monopol produce efecte discriminatorii n detrimentul emisiunilor provenite din celelalte state membre, doar daca aceasta reglementare nu este justificata de unul din motivele aratate la art.59 la care face trimitere art.66 din tratat.Hot./18.06.1991SECTIUNEA A VIII-AFORMA JURIDICO-SPECIFICA ACONTRACTULUI DE MUNCA1. O reglementare a unui stat membru care, facnd obligatorie ntre parti forma juridica a contractului de munca, mpiedica birourile de turism, oriunde ar fi ele situate, sa ncheie, n cadrul executarii programelor de activitati turistice pe care le initiaza n acel stat membru, un contract de prestare servicii cu un ghid turistic titular al unei autorizatii de exercitare a profesiei n cauza si care este originar dintr-un alt stat membru, constituie un obstacol n sensul art. 59 din tratat Hot./05.06.1997SECTIUNEA A IX-APROFESII SPECIFICE1. Avocati1.1. Totusi, accesul la anumite activitati nesalariate si exercitarea lor pot fi subordonate respectarii anumitor dispozitii legislative, regulamentare sau administrative, de interes general, cum ar fi regulile de organizare, calificare, de deontologie, control si responsabilitate (). Aceste dispozitii pot prevedea, n special, ca exercitarea unei activitati specifice este rezervata, dupa caz, titularilor unei diplome, unui certificat sau ai unui alt titlu, persoanelor ce apartin unui ordin profesional sau persoanelor ce tin de o anumita disciplina sau control. Ele pot, de asemenea, sa prescrie conditiile de utilizare a titlurilor profesionale, cum ar fi cel de avvocato.Atunci cnd accesul la o activitate specifica, sau la exercitarea acesteia, este subordonata unor asemenea conditii n statul membru de adoptie, cetateanul unui alt stat membru, ce doreste sa exercite aceasta activitate, trebuie n principiu sa le respecte. De aceea, art. 57 prevede ca Consiliul va suspenda directivele de genul celei 89/48 sus-amintita, ce vizeaza, pe de o parte, recunoasterea mutuala a diplomelor, certificatelor si a celorlalte titluri si, pe de alta parte, coordonarii dispozitiilor nationale privind accesul la activitatile nesalariate si la exercitarea acestora.Hot./30.11.19951.2. Este sigur ca nici o masura nu a fost nca luata n numele art. 57, par.2, din tratat, cu privire la armonizarea conditiilor de acces la activitatea de avocat.n cadrul acestei examinari, un stat membru poate, totusi, sa ia n consideratie diferentele obiective referitoare att la cadrul juridic al profesiei n cauza, ct si la domeniul de activitate. n cazul profesiei de avocat, un stat membru are deci temei sa procedeze la o examinare comparativa a diplomelor tinnd cont de diferentele existente intre ordinele juridice nationale n chestiune.Hot./07.05.19911.3. Prevederile art. 52 din Tratatul CEE trebuie interpretate n sensul ca autoritatile nationale ale unui stat membru, sesizate cu o cerere de autorizare a exercitarii profesiei de avocat, introdusa de un cetatean comunitar care are deja dreptul de a exercita aceasta profesie n tara sa de origine si care are functia de consilier juridic n acel stat membru, sunt obligate sa examineze n ce masura cunostintele si calificarile atestate de diploma obtinuta de cel n cauza n tara de origine corespund celor cerute de reglementarile statului de adoptie. n cazul n care corespondenta dintre aceste diplome nu este dect partiala, autoritatile nationale n chestiune au dreptul sa ceara ca persoana n cauza sa dovedeasca ca si-a nsusit cunostintele si calificarile ce i lipseau.Hot./07.05.19911.4. Totusi, date fiind particularitatile profesiei de avocat, trebuie sa i recunoastem statului membru de adoptie, n interesul unei bune administrari a justitiei, dreptul de a cere avocatilor nscrisi n baroul aflat pe teritoriul sau ca ei sa si exercite activitatea astfel nct sa mentina un contact suficient cu clientii lor si cu autoritatile judiciare si sa respecte regulile deontologice. Totusi, astfel de exigente nu ar trebui sa aiba ca efect mpiedicarea cetatenilor altor state membre de a-si exercita efectiv dreptul de stabilire a domiciliului ce le este garantat prin tratat.Chiar si n absenta directivei referitoare la coordonarea dispozitiilor nationale asupra accesului la profesia de avocat si la exercitarea acesteia, articolele 52 si urm. din tratat se opun ca autoritatile competente ale unui stat membru sa i refuze, n conformitate cu legislatia nationala si cu regulile de deontologie profesionala n vigoare, unui cetatean al unui alt stat membru dreptul de a accede la profesia de avocat si de a o exercita pe motiv ca acesta detine, n acelasi timp, un cabinet de avocat si intr-un alt stat membru.Hot./28.06.19771.5. Faptul de a cere, unui cetatean al unui stat membru ce doreste sa desfasoare o activitate profesionala intr-un alt stat membru, cum ar fi profesia de avocat, diploma nationala prevazuta de legislatia tarii de domiciliu, desi diploma pe care cel n cauza a obtinut-o n tara sa de origine a fost echivalata de catre autoritatea competenta, n virtutea legislatiei tarii de domiciliu si acesta are dreptul sa treaca probele speciale ale examenului de aptitudini pentru profesia n cauza, constituie, chiar si n absenta directivelor prevazute de art.57, o restrictie incompatibila cu libertatea de stabilire a domiciliului garantata de art. 52 din tratat.Hot./28.04.19771.6. Libertatea de stabilire. Avocat Hotarrea REYNERS din 21.06.1974 (n C.J.C.E.,Reyners c/Royanne de Belgique, aff. 274,Rec.631)n cauza, un cetatean olandez a cerut sa exercite profesia de avocat n Beligia, fiind titularul unei diplome belgiene, dar i s-a refuzat, pe motivul nationalitatii sale.Curtea de Justitie a afirmat trei principii:1. Primul este cel al aplicabilitatii directe a art. 52 (49 nou) ncepnd de la expirarea perioadei de tranzitie. S-a pus problema de a sti daca omisiunea Consiliului, care nu a adoptat directivele necesare n timpul perioadei de tranzitie, mpiedica recunoasterea deplina a libertatii de stabilire. Curtea a constatat ca acest text prezinta caracterele dispozitiilor efectului direct (clare, precise, neconditionate si juridic perfecte, adica suficiente prin ele nsele). Libertatea de stabilire este, deci, acordata tuturor resortisantilor comunitari, oricare ar fi sectorul lor de activitate, dupa 1970. Dar ea nu este dobndita dect n temeiul art. 52, devenit 49, putnd fi "facilitata" pe calea directivelor.2. Al doilea principiu este cel al dreptului "tratamentului national", care este recunoscut oricarui emigrant comunitar. Acest drept la "tratament national" nu rezulta expres din art. 52 (49) al Tratatului, si nici din art. 7 (6, 12), care prevede principiul nediscriminarii n functie de nationalitate. Dar, o legatura ntre cele doua texte exista, iar, n plus, art. 52 (49) asigura aplicarea acestei dispozitii generale ntr-un domeniu particular al dreptului de stabilire. Acest drept la tratamentul national este un efect direct si se dobndeste de toti resortisantii comunitari.3. Al treilea principiu se refera la derogarea continuta n art. 55 (devenit 45) relativa la participarea la exercitarea autoritatii publice. Curtea a interpretat restrictiv acest text si a refuzat sa-l aplice ansamblului de activitati (asistenta, consiliere s.a.), care permit exercitarea profesiei de avocat."Profesia de avocat constituie un exemplu bun, caci avocatii pot fi n situatia de a completa o jurisdictie si, atunci, sa participe la exercitarea autoritatii publice. Aceasta functie, deci, trebuie sa fie rezervata numai nationalilor, strainii putnd sa exercite profesia de avocat, dar fara puterea de a participa la o jurisdictie." 1.7. Libertatea de prestare a serviciilor. Consilier juridicHotarrea VAN BINSBERGEN din 03.12.1974(n C.J.C.E., 03.12.1974, aff. 33 74, citata n "Droit des affaires de l`Union Europenne", Ch. Gavalda si G. Pasleani, Ed. Litec, Paris, 1999, p. 167)Speta priveste un consilier juridic care era initial instalat n Olanda, unde reprezenta clientii n fata tribunalelor. El si-a nfiintat un cabinet n Belgia si a cerut sa continue a reprezenta clientela sa n fata jurisdictiilor olandeze, dar i s-a refuzat acest drept pe motiv ca trebuia sa aiba cabinetul pe teritoriul olandez.Curtea a afirmat patru principii:1. Primele doua sunt cele din hotarrea Reyners (art. 52, devenit 49 si art. 7, devenit 6 si apoi 12).2. Celelalte doua principii se refera profund la libera prestare a serviciilor comunitare.2.1. Curtea constata ca libera prestare a serviciilor este de o natura "particulara", ea fiind transfrontaliera si nu poate fi totalmente necontrolata, oricare ar fi sectorul de activitate. Ea nu poate depinde numai de tratamentul national n vigoare n Statul membru n care este situat stabilimentul de la care emana prestarea serviciilor.Restrictiile, cu conditia ca ele sa nu fie discriminatorii, pot fi, deci, impuse de state prestarilor de servicii, "care vor fi motivate de aplicarea regulilor profesionale justificate de interesul general", cu referire speciala la deontologie, la regulile de calificare, la controlul sau la responsabilitatea profesionala, n esenta pentru ratiuni deontologice sau pentru buna functionare a justitiei. Dar aceste restrictii trebuie sa fie n mod obiectiv necesare si proportionale cu scopul urmarit. 2.2. Cel de-al patrulea pricipiu consta n aceea ca "L.P.S." (libera prestare a serviciilor) trebuie sa fie realmente comunitara, neputnd fi invocata "n prezenta unui flux de afaceri esentialmente nationale", existnd, ntotdeauna, o "rezerva de frauda".2. Asigurari2.1. Trebuie sa se admita ca o firma de asigurare a unui alt stat membru care se afla n permanenta n statul membru n cauza tine de dispozitiile tratatului asupra dreptului de stabilire a domiciliului si aceasta chiar daca acea prezenta nu a luat forma unei sucursale sau a unei agentii, ci se exercita prin intermediul unui simplu birou, administrat de propriul personal al firmei, sau al unei persoane independente, dar care este mandatata pentru a actiona n permanenta pentru aceasta ca si o agentie. Ca urmare a definitiei sus-amintite, continute n art.60, alin. 1, o asemenea firma de asigurare nu ar trebui, deci, sa se prevaleze de art. 59 si 60 pentru ceea ce tine de activitatile sale n statul membru n cauza.Hot./04.12.19862.2. Cazul 197/85Oficiul national de pensii pentru lucratorii salariati(ONPTS)contraDomenica Stefanutti(cerere de decizie prejudiciabila, formulata deCurtea conflictelor de munca din Mons)Asigurare sociala Aplicarea regulilor nationale anticumul ncadrarea unei pensii de invaliditate a unui alt stat membru- Traducere din volumul Recueil de la Jurisprudence de la Cour 1987-9,pag.3855-3882, editat de CJCE Luxembourg Rezumatul hotarrii1. Asigurare sociala a lucratorilor migranti Prestatii Reguli nationale anticumul Drepturi obtinute doar n virtutea legislatiei nationale Aplicabilitate Limite Reglementare comunitara mai favorabila muncitorilor.(Regulamentul Consiliului nr. 1408/71, art.12, &2 si 46)2. Asigurare sociala a muncitorilor migranti Prestatii Reguli nationale anticumul Inopozabilitate fata de beneficiarii prestatiilor de aceeasi natura lichidate n conformitate cu dispozitiile din Regulamentul nr. 1408/71 Prestatii de aceeasi natura Criterii Pensie de invaliditate si pensie de urmas Prestatii diferite.(Regulamentul Consiliului nr. 1408/71, art.12, &2 si 46)3. Asigurare sociala a lucratorilor migranti Prestatii Reguli nationale anticumul ncadrarea unei pensii de invaliditate, atribuita de un stat membru n functie de legislatia unui alt stat membru Problema ce tine de dreptul national.4. Asigurare sociala a muncitorilor migranti Prestatii Reguli nationale anticumul Modalitati de aplicare Art. 7, par. 1, lit.b), din Regulamentul nr. 574/72 Aplicare cumulata a unei pensii de urmas cu una de natura diferita obtinuta intr-un alt stat membru.(Regulamentul Consiliului nr. 574/72, art.7, &1, lit.b)1. Atunci cnd muncitorul primeste o pensie doar n virtutea legislatiei nationale, dispozitiile din Regulamentul nr.1408/71 nu reprezinta un obstacol n calea faptului ca acestuia i se aplica integral doar legislatia nationala, inclusiv regulile anticumul nationale. Aceasta constatare este valabila si n cazul supravietuitorilor lucratorului ce revendica o pensie de urmas. Totusi, daca aplicarea doar a legislatiei nationale se dovedeste a fi mai putin favorabila pentru beneficiar dect cea a art. 46 din Regulamentul nr. 1408/71, trebuie aplicate dispozitiile acestui articol.2. Prestatiile de asigurare sociala trebuie privite, n sensul ultimei fraze din art. 12, par. 2, al Regulamentului nr. 1408/71, ca fiind de aceeasi natura atunci cnd obiectul si finalitatea lor, precum si baza de calcul si conditiile lor de acordare sunt identice. Aceasta exigenta nu este satisfacuta atunci cnd prestatiile sunt legate de profesii diferite si, pe cale de consecinta, de perioade de asigurare distincte; acesta este cazul cnd vorbim, pe de o parte, de o pensie de invaliditate ntemeiata pe profesia pe care beneficiarul a avut-o ntr-un stat membru si, pe de alta parte, de o pensie de urmas ntemeiata pe profesia pe care sotul defunct al beneficiarului o avusese intr-un alt stat membru. Ultima fraza din art. 12, par. 2, al Regulamentului nr. 1408/71 nefiind aplicabila, regulile anticumul nationale pot, deci, n virtutea primei fraze din aceasta dispozitie, sa fie opozabile pentru beneficiarul prestatiilor, ct si n cadrul regimului art. 46 din Regulamentul nr. 1408/71.3. Cu privire la regulile anticumul ale unui stat membru prestatar, ncadrarea unei pensii de urmas obtinute doar n virtutea legislatiei acelui stat, a unei pensii de invaliditate atribuite de un alt stat membru tine nu de dreptul comunitar, ci doar de dreptul national.4. Dispozitiile art. 7, par. 1, lit. b), din Regulamentul nr. 574/72 sunt aplicabile cumulului unei pensii de urmas obtinute doar n baza legislatiei unui stat membru cu una de natura diferita, de invaliditate sau de limita de vrsta, obtinute doar n virtutea legislatiei unui alt stat membru atunci cnd aplicarea numai a legislatiei nationale se dovedeste a fi, n definitiv, mai putin favorabila pentru beneficiar.Hotarrea1. Prin hotarrea din 21 iunie 1985, primita la Curte la 26 iunie, Curtea conflictelor de munca, n virtutea art. 177 din Tratatul CEE, a evidentiat patru probleme prejudiciabile privitoare la interpretarea articolelor 48 si 51 din acelasi tratat, precum si a art. 12 din Regulamentul nr. 1408/71 al Consiliului, din 14 iunie 1971, referitoare la aplicarea regimurilor de asigurare sociala muncitorilor salariati si familiilor lor ce se deplaseaza n interiorul Comunitatii () si a art. 7, par. 1, lit.b), din Regulamentul nr. 574/72, ce stabileste modalitatile de aplicare a Regulamentului nr. 1408/71 () pentru a ncadra o pensie de invaliditate n scopul aplicarii regulilor anticumul belgiene.2. Aceste probleme au fost ridicate n cadrul unui litigiu ce o opunea pe dna Stefanutti - de nationalitate italiana si cu domiciliul n Italia, ce beneficia n nume propriu de o pensie de invaliditate italiana organismului de asigurare belgiana, Oficiul National de Pensii pentru lucratorii salariati (ONPTS) care nu i-a acordat acesteia o pensie de urmas n urma decesului, n februarie 1977, al sotului sau ce lucrase timp de aproximativ 18 ani n Belgia si 15 ani n Italia.3. Acest refuz, ntemeiat pe o regula anticumul belgiana conform careia pensia de urmas nu se acorda beneficiarului unei pensii de invaliditate belgiene sau straine, a fost limitat la o perioada cuprinsa intre 1 februarie 1977 si 1 aprilie 1979, pentru care dna Stefanutti a obtinut, drept urmare, o indemnizatie asa-numita de adaptare. Dupa aceasta ultima data, dnei Stefanutti, dupa ce a atins vrsta de 60 de ani, i s-a acordat pensia de urmas ceruta, dat fiind faptul ca pensia de invaliditate este considerata n Belgia, pentru femeile ajunse la vrsta pensionarii stabilite n acel stat membru, la 60 de ani, ca tinnd locul pensiei de batrnete si o astfel de pensie poate fi, n principiu, cumulata cu o pensie de urmas. Totusi, ONPTS a aplicat o alta regula anticumul belgiana care nu permite acest cumul dect la concurenta unei sume egale cu 110% din cuantumul pensiei de urmas acordate.4. Prin urmare, dna Stefanutti a formulat un recurs la Tribunalul conflictelor de munca din Charleroi, sustinnd ca avea dreptul la o pensie de urmas belgiana ncepnd din februarie 1977, ntruct pensia sa de invaliditate italiana, netransformabila n pensie pentru limita de vrsta, trebuia sa fie considerata ca avnd aceeasi natura ca o pensie pentru limita de vrsta, daca prima regula anticumul mentionata mai sus nu se putea aplica. Tribunalul a declarat recursul ntemeiat sub acest aspect, apreciind totusi ca pensia de urmas (belgiana) si pensia de invaliditate (italiana) asimilata unei pensii pentru limita de vrsta aveau o natura diferita, ele nefiind cumulabile n conformitate cu art. 12 din Regulamentul nr.1408/71 dect pna la plafonul fixat de a doua regula anticumul sus-mentionata.5. Att ONPTS ct si dna Stefanutti au introdus apel la aceasta hotarre la Curtea conflictelor de munca din Mons, primul evidentiind faptul ca pensia de invaliditate nu putea fi asimilata unei pensii pentru limita de vrsta nainte ca dna Stefanutti sa fi atins vrsta de 60 de ani, cea de-a doua estimnd ca pensia sa din Italia nu putea fi luata n calcul n virtutea dreptului comunitar dect proportional cu perioada de asigurare convenita n Belgia de sotul sau defunct pentru cumulul cu pensia de urmas, si aceasta n virtutea art. 7, par. 1, lit. b), din Regulamentul nr. 574/72, desi ea avea dreptul la pensia de urmas cea mai favorabila ntre cea rezultata din calculele nationale si cea rezultata din calculele facute n conformitate cu dreptul comunitar.6. n acest context, Curtea conflictelor de munca din Mons a ridicat urmatoarele probleme prejudiciabile :1) Atunci cnd vaduva unui muncitor flotant a obtinut ntr-un stat membru dreptul la o pensie de invaliditate, fara aplicarea regulamentelor comunitare si cnd ea evidentiaza faptul ca are dreptul, ntr-un alt stat membru, la o pensie de urmas ca urmare a muncii depuse de sotul ei, fara aplicarea regulamentelor comunitare, este compatibil cu art. 48 si 51 din Tratatul de la Roma faptul ca institutia din acest al doilea stat, ce acorda pensia de urmas, sa ia n consideratie pensia de invaliditate acordata de primul stat, asa cum ia n consideratie pensiile de invaliditate acordate de propria legislatie, pentru a aplica regulile anticumul din legislatia sa nationala ?2) n caz afirmativ, atunci cnd legislatia unui stat membru regleaza ntr-un mod diferit cumulul pensiei de urmas pe care o acorda cu o pensie de invaliditate sau cu una pentru limita de vrsta, cum trebuia considerata pensia de invaliditate netransformabila n pensie pentru limita de vrsta atribuita de un alt stat membru : trebuie considerata ca o pensie de invaliditate sau cu una pentru limita de vrsta? Trebuie, eventual, sa distingem urmatoarea situatie : ca beneficiarul pensiei de invaliditate a atins sau nu vrsta pensionarii sau beneficiaza de o pensie pentru limita de vrsta ?3) Aceasta vrsta de pensionare trebuie sa fie cea prevazuta de legislatia de care tine dispozitia referitoare la cumul sau cea prevazuta de legislatia sub incidenta careia se afla pensia netransformabila al carei cumul este reglementat ?4) Dispozitiile art. 7, par. 1, lit. b), din Regulamentul nr. 574/72 sunt aplicabile cumulului unei pensii indirecte (pensia de urmas) cu o pensie directa de natura diferita (pensie de invaliditate sau pentru limita de vrsta)?.7. Pentru o mai ampla expunere a faptelor, a cadrului juridic si a observatiilor scrise prezentate Curtii, se face trimitere la raportul sedintei. Aceste elemente ale dosarului nu sunt reluate mai jos dect n masura n care sunt necesare rationamentului Curtii.Asupra primei probleme8. nainte de a aborda aceasta problema, se cuvine sa amintim ca n materie de asigurare sociala, art. 48 si 51 din Tratatul CEE constituie fundamentul si cadrul reglementarilor emise pentru punerea lor n aplicare, printre care si Regulamentul nr. 1408/71.9. n privinta primei chestiuni, jurisdictia nationala doreste sa stie daca, atunci cnd vaduva unui muncitor migrant a obtinut, doar n virtutea legislatiei unui stat membru, o pensie de invaliditate si cnd ea invoca faptul ca are dreptul, n alt stat membru, de o pensie de urmas obtinuta doar n conformitate cu legislatia celui de-al doilea stat membru, Regulamentul nr. 1408/71 se opune aplicarii regulilor anticumul externe ale acestui din urma stat referitoare la suprapunerea unor asemenea pensii.10. n aceasta privinta, este bine sa aratam ca, n conformitate cu jurisprudenta Curtii, atunci cnd un muncitor primeste o pensie doar n virtutea legislatiei nationale, dispozitiile din Regulamentul nr. 1408/71 nu se opun faptului ca doar legislatia nationala sa i se aplice integral, inclusiv regulile anticumul nationale (hotarrea din 5 mai 1983). Aceasta constatare este valabila si n cazul urmasilor muncitorului ce revendica o pensie de urmas.11. Trebuie, totusi, sa observam ca tot de jurisprudenta constanta a Curtii tine si faptul ca daca aplicarea doar a legislatiei nationale se arata a fi mai putin favorabila beneficiarului dect cea de sub incidenta art. 46 din Regulamentul nr. 1408/71, dispozitiile acestui articol trebuie sa fie aplicate ().12. n ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor acestui articol 46, se cuvine sa observam ca din ultima fraza a art. 12, par. 2, din Regulamentul nr. 1408/71 rezulta ca acele clauze de reducere, suspendare sau suprimare, prevazute de legislatia unui stat membru n caz de cumul al unei pensii cu altele de asigurare sociala, nu sunt aplicabile atunci cnd cel n cauza beneficiaza de pensii de aceeasi natura, de invaliditate, pentru limita de vrsta sau de deces. n acest context, pensiile de asigurare sociala trebuie privite, n conformitate cu jurisprudenta constanta a Curtii (), ca fiind de aceeasi natura atunci cnd obiectul si finalitatea lor, ca si baza lor de calcul si conditiile de acordare, sunt identice.13. n aceasta privinta, este suficient sa observam ca aceasta exigenta nu ar trebui, n nici un caz, sa fie satisfacuta atunci cnd pensiile sunt legate de profesii diferite si, pe cale de consecinta, de perioade de asigurare distincte; acesta este si cazul, pe de o parte, intre o pensie de invaliditate acordata pentru o functie pe care beneficiarul nsusi a ndeplinit-o ntr-un stat membru si, pe de alta parte, o pensie de urmas acordata pentru o functie pe care sotul defunct al persoanei beneficiare a ndeplinit-o ntr-un alt stat membru. Ultima fraza din art. 12, par. 2, din Regulamentul nr. 1408/71, nefiind aplicabila, regulile anticumul nationale pot, deci, n virtutea primei fraze a acestui articol 12, par. 2, sa fie opuse beneficiarului pensiilor n aceeasi masura sub regimul art. 46 din Regulamentul nr. 1408/71.14. Este bine, deci, sa raspundem la prima chestiune : atunci cnd vaduva unui muncitor migrant a obtinut, doar n virtutea legislatiei unui stat membru, o pensie de invaliditate si cnd se bucura, ntr-un alt stat membru, de o pensie de urmas obtinuta doar n virtutea legislatiei acelui stat membru, Regulamentul nr. 1408/71 nu se opune aplicarii regulilor anticumul externe acelui din urma stat.Asupra problemelor 2 si 315. Aceste doua probleme privesc exclusiv aspecte de ncadrare, legat de regulile anticumul ale unui stat membru prestatar al unei pensii de urmas obtinute doar n numele legislatiei acelui stat, al unei pensii de invaliditate atribuite de un alt stat membru.16. Se cuvine sa amintim ca asemenea probleme de ncadrare tin doar de dreptul national. Deci, jurisdictiei nationale i revine sarcina de a aprecia asupra continutului si interpretarii dispozitiilor din propria legislatie n ceea ce priveste cumulul pensiilor.17. Astfel, este bine sa raspundem la chestiunile 2 si 3 : privitor la regulile anticumul ale unui stat membru prestatar al unei pensii de urmas obtinute doar n virtutea legislatiei acelui stat, ncadrarea unei pensii de invaliditate atribuite de un alt stat membru nu tine de dreptul comunitar.Asupra celei de-a 4-a probleme18. Dupa cum rezulta din motivele hotarrii de trimitere, jurisdictia nationala vrea n esenta sa stie daca dispozitiile art. 7, par. 1, lit. b), din Regulamentul nr. 574/72 sunt aplicabile cumulului unei pensii de urmas obtinute doar n virtutea legislatiei unui stat membru cu o pensie de natura diferita, de invaliditate sau de limita de vrsta, obtinute doar n conformitate cu legislatia unui alt stat membru.19. n acest sens, se cuvine sa observam ca acel cumul al pensiilor de natura diferita fiind deja susceptibil de a intra sub incidenta art. 12, par. 2, din Regulamentul nr. 1408/71, nu ar trebui sa se ntmple altfel n ceea ce priveste art. 7, par. 1, lit. b), luat n aplicarea art. 12 din regulamentul de baza. Respectivul art. 7, par. 1, lit. b), nu priveste totusi dect prestatiile lichidate conform dispozitiilor art. 46, par .2, din Regulamentul nr. 1408/71. Or, cum s-a aratat la prima chestiune, cuantumul unei pensii obtinute doar n virtutea legislatiei nationale a unui stat membru trebuie sa fie stabilit, n principiu, conform acestei legislatii, fara a fi necesar sa se tina cont de perioadele de asigurare acoperite sub legislatia altor state membre.20. Totusi, dupa cum s-a si aratat la prima problema, dispozitiile art.46 din Regulamentul nr. 1408/71 trebuie sa fie aplicate daca aplicarea numai a legislatiei nationale se arata a fi mai putin favorabila pentru beneficiarul unei pensii. Trebuie sa precizam, n acest context, ca n virtutea art. .46, par. 1, alin. 2 comparatia ce urmeaza a fi facuta se afla, pe de o parte, intre pensia calculata n conformitate doar cu dreptul national si subordonata aplicarii regulilor anticumul nationale si, pe de alta parte, pensia calculata n conformitate cu regimul comunitar prevazut la art.46, par.2 si subordonata aplicarii regulii anticumul stabilite de art.12 din Regulamentul nr. 1408/71, precum si regulii emise pentru executarea sa, anume art. 7 din Regulamentul nr. 574/72. Daca acest din urma calcul se dovedeste a fi mai avantajos pentru beneficiar, el trebuie retinut cu consecinta ca pensia n cauza va fi lichidata n conformitate cu dispozitiile art. 46, par. 2, din Regulamentul nr. 1408/71.21. Este bine, deci, sa raspundem la a 4-a chestiune : dispozitiile art. 7, par. 1, lit. b), din Regulamentul nr. 574/72 sunt aplicabile cumulului unei pensii de urmas obtinute doar n numele legislatiei unui stat membru cu o pensie de natura diferita, de invaliditate sau de limita de vrsta obtinute numai n virtutea legislatiei unui alt stat membru atunci cnd aplicarea doar a legislatiei nationale se arata a fi mai putin favorabila pentru beneficiar.Asupra cheltuielilor22. Cheltuielile angajate de Republica Italiana si de Comisia Comunitatii Europene, ce au naintat observatii Curtii, nu pot face obiectul unei rambursari. Procedura dovedind ca are, fata de parti n principal, caracterul unui incident prezentat n fata jurisdictiei nationale, rezulta ca acesteia din urma i revine sarcina de a statua asupra cheltuielilor.Pentru aceste motive,Curtea (a doua sectie),statund asupra problemelor ce i-au fost naintate de Curtea conflictelor de munca din Mons, prin hotarrea din 21 iunie 1985, hotaraste :1) Atunci cnd vaduva unui muncitor migrant a obtinut, doar n virtutea legislatiei unui stat membru, o pensie de invaliditate si cnd ea are dreptul ntr-un alt stat membru la o pensie de urmas obtinuta doar n conformitate cu legislatia acelui stat membru, Regulamentul nr. 1408/71 nu se opune aplicarii regulilor anticumul externe ale acestui din urma stat.2) ncadrarea, n raport cu regulile anticumul ale unui stat membru prestatar al unei pensii de urmas obtinute doar n virtutea legislatiei acelui stat, a unei pensii de invaliditate atribuite de un alt stat membru nu tine de dreptul comunitar.3) Dispozitiile art. 7, par. 1, lit. b), din Regulamentul nr. 574/72, sunt aplicabile cumulului unei pensii de urmas obtinute doar n virtutea legislatiei unui stat membru cu o pensie de natura diferita, de invaliditate sau de limita de vrsta obtinute doar n numele legislatiei unui alt stat membru, atunci cnd numai aplicarea legislatiei nationale se arata a fi, n definitiv, mai putin favorabila pentru beneficiar.OHiggins Due BahlmannPronuntata n sedinta publica la Luxemburg, azi 6 octombrie 1987.Grefier,Presedintele sectiei a doua,P. HeimT.F. OHiggins3. Arhitecti1. ncepnd cu 1 ianuarie 1973, un cetatean al unui nou stat membru, cu un titlu recunoscut de catre autoritatile competente ale statului membru de domiciliu, echivalent cu diploma eliberata si ceruta n acel stat, se bucura de dreptul de acces la profesia de arhitect si de exercitarea acesteia n aceleasi conditii cu cetatenii proprii statului membru de domiciliu, fara sa i se poata impune conditii suplimentare.Hot./28.06.19774. Medici1. Cetatenii unui stat membru ce si desfasoara activitatile profesionale ntr-un alt stat membru sunt obligati sa respecte regulile ce guverneaza, n acel stat membru, exercitarea profesiei n cauza. Atunci cnd este vorba despre profesiile de medic si de practician al artei dentare, aceste reguli sunt inspirate, n special, dupa cum pe buna dreptate aminteste Guvernul francez, de scopul de a asigura o protectie ct mai eficienta si completa a sanatatii persoanelor.Totusi, n masura n care aceste reguli au drept efect restrngerea liberei circulatii a muncitorilor, a dreptului de stabilire a domiciliului si a liberei prestatii de servicii n cadrul comunitatii, ele nu sunt compatibile cu tratatul dect daca restrictiile pe care le implica sunt efectiv justificate de unele obligatii generale inerente bunei desfasurari a profesiilor n cauza si care se impun fara deosebire cetatenilor proprii. Nu si acesta este cazul de fata, din moment ce aceste restrictii pot crea discriminari fata de practicienii stabiliti n alte state membre unde obstacolele n calea accesului la profesie merg dincolo de ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor vizate.Hot./30.04.19862. Din acest punct de vedere, trebuie sa constatam, n primul rnd, ca principiul de unicitate a cabinetului, evidentiat de Guvernul francez ca fiind indispensabil continuitatii ngrijirilor medicale, este aplicat mai strict fata de practicienii celorlalte state membre dect fata de cei stabiliti pe teritoriul francez. Daca, n fapt, rezulta din dosar si din informatiile furnizate de parti, ca acele consilii ale ordinului medicilor nu autorizeaza medicii stabiliti n Franta sa-si redeschida un cabinet secundar n Franta dect la o distanta destul de mica fata de cabinetul principal, nu exista nici o posibilitate de a-si deschide un cabinet secundar n Franta pentru medicii stabiliti ntr-un alt stat membru, chiar si n apropierea frontierei. La fel, reglementarea franceza permite, n principiu, chirurgilor-stomatologi stabiliti n Franta sa fie autorizati sa exploateze unul sau mai multe cabinete secundare, desi un stomatolog stabilit ntr-un alt stat membru nu poate fi niciodata autorizat sa-si stabileasca un cabinet secundar n Franta.Hot./30.04.19863. n al doilea rnd, se cuvine sa observam ca interdictia general impusa tuturor medicilor si stomatologilor stabiliti ntr-un alt stat membru , aceea de a-si practica meseria n Franta este, fara ndoiala, restrictiva. Mai nti, n cazul anumitor specializari medicale nu este necesar ca specialistul sa se afle aproape de pacient, n mod permanent, dupa interventia sa. Acesta este cazul cnd se realizeaza un act unic, cum este adeseori exemplul radiologului sau atunci cnd ngrijirile ulterioare sunt asigurate de alt personal medical, cum este frecvent cazul chirurgului. Apoi, evolutia recenta a profesiilor medicale demonstreaza ca, asa cum de altfel a recunoscut si Guvernul francez, chiar n cadrul medicinii generale, practicienii apartin din ce n ce mai mult cabinetelor de grup, astfel nct un pacient sa nu fie consultat ntotdeauna de acelasi generalist.Aceste consideratii duc la concluzia ca interdictia de a nscrie n tabloul ordinului din Franta orice medic sau chirurg-stomatolog ce continua sa ramna nscris sau nregistrat ntr-un alt stat membru mbraca un caracter absolut si general pentru a putea fi justificata de necesitatea asigurarii continuitatii ngrijirilor medicale acordate bolnavilor sau de cea de a aplica n Franta regulile franceze de deontologie profesionala.Hot./30.04.19865. Functionari. Accesul la dosarul personal Cazul 140/86Gisela Strack contraComisiei Comunitatii EuropeneFunctionar Comunicarea dosarului personal- Traducere din volumul Recueil de la Jurisprudence de la Cour 1987-9,pag.3939-3961, editat de CJCE Luxembourg Rezumatul hotarrii1. Functionari Dosar personal Continut(Statutul functionarilor, art.26)2. Functionari Asigurare sociala Asigurare pentru accidente si boli profesionale - Constatarea existentei unei boli profesionale Accesul functionarului sau al celor n drept la documentele cu caracter medical Modalitati1. Pentru a fi asigurate drepturile la aparare, n dosarul personal al functionarului, la care acesta are acces, trebuie sa figureze toate documentele ce i pot afecta situatia administrativa si cariera. n dosarul respectiv trebuie inserate documente, chiar si cu caracter medical, referitoare la constatarile faptice legate de un incident care s-a produs n timpul muncii, din moment ce faptele relatate stau la baza rapoartelor ce privesc competenta, randamentul sau comportamentul functionarului.2. n cadrul procedurii de recunoastere a unei boli profesionale, respectarea drepturilor functionarului, n particular a dreptului pe care trebuie sa l aiba n examinarea motivarii deciziei n cauza si n judecarea conformitatii acestei decizii cu statutul functionarilor, cere sa i se recunoasca o cale de acces la documentele medicale. Aceasta cerinta trebuie, totusi, sa se mpace cu secretul medical, n virtutea caruia fiecare medic este singurul n masura sa hotarasca posibilitatea de a comunica persoanelor pe care le ngrijeste sau le examineaza natura afectiunilor pe care le-ar putea avea si care se impune si fata de persoanele n drept ale unui functionar decedat, chiar daca acesta din urma i-a dezlegat pe medici de obligatia lor de a pastra secretul. De aceea a fost prevazuta o procedura aparte, facilitnd un acces indirect la documentele medicale, prin intermediul unui medic de ncredere desemnat de functionar.Raportul sedinteiprezentat n cazul 140/86I Expunerea faptelor1. Dna Gisela Strack este vaduva si persoana n drept a dlui Gerhard Strack, care a fost functionar al Comisiei, lucrnd ca tehnician la Centrul de Cercetari Atomice al Comunitatii Europene din Geel (Belgia).2. La 9 septembrie 1970, dl Strack, a carui sarcina era de a confectiona tinte, si anume esantioane standard cu radioactivitate cunoscuta, a fost expus unei contaminari radioactive constnd n inhalarea pulberii de plutoniu. Nici medicul ntreprinderii, nici delegatul ce se ocupa cu protectia mpotriva radiatiilor, nu i-au interzis dlui Strack sa si continue munca.3. Dupa ce a suferit un infarct, dl Strack a cerut si a obtinut la cerere, n 1973, pensionarea anticipata.4. La 18 iulie 1979, doctorul Smiller, seful serviciului medical al Comisiei pentru personalul din afara Bruxelles-lui, a prezentat administratiei o declaratie de suspiciune a prezentei bolii profesionale, n sensul art. 3 din reglementarea referitoare la acoperirea riscurilor de accidentare si a bolilor profesionale ale functionarilor Comunitatii Europene (denumita mai jos reglementare).5. La 25 septembrie 1980, dl Strack care, intre timp, se supusese n RFG diferitelor examinari medicale, a adresat administratiei Comisiei o cerere ce viza recunoasterea existentei unei boli profesionale.6. n urma decesului dlui Strack, survenit la 13 februarie 1981, Comisia a deschis o ancheta si a efectuat diferite expertize.7. La 30 iunie 1983, comisarul Burke a informat-o pe dna Strack ca examinarea dosarului va continua, desi radioactivitatea asimilata ramne sub doza maxima admisa.8. n urma unui schimb de informatii intre serviciile Comisiei si dna Strack, la Bruxelles a avut loc o ntrevedere, n cursul careia dna Strack si avocatul sau au obtinut autorizatia de a consulta dosarul personal al dlui Strack.9. La 24 mai 1985, avocatul dnei Strack a aratat Comisiei ca dosarul prezenta lacune si i-a cerut acesteia, n virtutea art.90 din Statutul functionarilor, autorizatia de acces la dosarul personal complet al dlui Strack, la dosarul complet referitor la accidentul de munca din 17 septembrie 1970, precum si la totalitatea examenelor medicale si a expertizelor efectuate.10. n raspunsul sau din 2 iulie 1985, Comisia a informat-o pe dna Strack ca avea dreptul, n calitate de avnd cauza al dlui Strack, sa acceada la dosarul personal al acestuia din urma, n conformitate cu art.26 din Statut, care precizeaza continutul dosarului personal si conditiile de luare la cunostinta. De asemenea, Comisia a aratat ca pregatise un proiect de decizie bazat pe art.73 din Statut, referitor la acoperirea riscurilor de boala profesionala si a riscurilor de accidentare. n cadrul procedurii prevazute la art.21 si urm. din Reglementare, dna Strack avea dreptul sa ceara ca raportul medical ce a stat la baza acestei decizii sa fie transmis medicului ales de ea.11. La 31 iulie 1985, dna Strack l-a desemnat pe prof. Kuni ca fiind medicul caruia i va fi transmis raportul medical.La 9 august 1985, avocatul dnei Strack a adresat un apel formal comisiei medicale, prevazut la art.23 din Reglementare.12. La 29 octombrie 1985, dna Strack a introdus o reclamatie ntemeiata pe art. 90, par .2, din Statut mpotriva deciziei Comisiei din 30 iulie 1985, n care ea arata, n special, ca dosarul personal al raposatului ei sot nu era complet, nici nu avea o copie dupa toate documentele si nu raspundea, deci, exigentelor art.26 din Statut.13. Prin decizia din 27 februarie 1986, Comisia a constatat ca ea a autorizat-o pe dna Strack sa consulte n birourile Comisiei, dosarul personal al defunctului ei sot si ca, n conformitate cu art.21 din Reglementare, i-a permis accesul la toate documentele privitoare la accidentul din septembrie 1970 si, astfel, a pus-o la curent pe dna Strack cu motivele pe baza carora se ntemeiaza proiectul de decizie al Comisiei si de a hotar daca era utila pentru ea sesizarea comisiei medicale. Comisia a fost de acord ca dosarul personal al dlui Strack nu raspundea tuturor conditiilor de forma ale art.26.II Procedura scrisa si concluziile partilor1. Prin recursul depus la grefa Curtii la 5 iunie 1986, dna Gisela Strack a sesizat Curtea de Justitie cu un recurs n anulare mpotriva deciziei Comisiei din 27 februarie 1986.2. Dna Gisela Strack, reclamanta, a concluzionat n privinta celor hotarte de Curte:- a declarat ilegala si a anulat decizia prtei exprimata n scrisorile din 2 si 30 iulie 1985 si realizata sub forma de decizie asupra reclamatiei din 27 februarie 1986, cel putin n masura n care i-a fost refuzat reclamantei dreptul de a consulta dosarul personal complet al dlui Gerhard Strack;- a condamnat prta sa-i permita reclamantei sa consulte dosarul personal complet al dlui Gerhard Strack ce contine toate actele referitoare la situatia administrativa a acestuia si toate aprecierile facute asupra competentei, randamentului si comportamentului sau, n special :- procesele verbale ale examenelor medicale de rutina, regulate;- constatarile de fapt asupra accidentului de munca din septembrie 1970, relevat n 1970 si n februarie 1983 de ctre delegatii competenti, inclusiv de ctre delegatul nsarcinat cu protectia mpotriva radiatiilor;- constatarile medicale facute n legatura cu accidentul de munca din septembrie 1970 de catre medicii si expertii desemnati de reclamanta;- a condamnat prta sa alcatuiasca un dosar unic, n conformitate cu art.26 din Statutul functionarilor, care sa contina toate documentele privitoare la situatia administrativa a defunctului domn Gerhard Strack.3. Comisia, partea prta, concluzioneaza :- respinge concluziile anchetei ca inadmisibile;- n masura n care ele sunt admisibile, le respinge ca nentemeiate.4. Curtea, asupra raportului judecatorului raportor, avocatul general stabilit, a decis sa deschida o procedura orala fara instrumentare prealabila. Totusi, ea a invitat Comisia sa raspunda la un numar de ntrebari; ea a dat curs acestei invitatii n termenul stabilit.III Motive si argumente ale partilorA n privinta admisibilitatii1. Comisia evidentiaza faptul ca concluziile reclamantei vizeaza luarea la cunostinta a dosarului personal complet al defunctului sot, n sensul art. 26 din Statut, incluznd, n particular, procesele verbale ale vizitelor medicale de rutina, constatarile referitoare la accidentul de munca din 1970 si constatarile medicale asupra acestui eveniment. Concluziile anchetei n ceea ce priveste faptul ca ele vizeaza consultarea actelor medicale, sunt inadmisibile. n fapt, din situatia administrativa a functionarului, n sensul art.26 din Statut, reies deciziile privitoare la numirea, afectarea, pozitia sa administrativa si decizia finala asupra ncetarii legaturii statutare, dar nu si documentele medicale aratate n cadrul anchetei. Reclamanta ar fi putut consulta dosarul personal al sotului sau. Interesul sau juridic ar consta n recunoasterea ca boala profesionala a bolii ce a stat la originea decesului sotului ei. Actele dosarului personal neavnd nici o legatura cu problema n cauza, viciile de forma constatate n dosar nu erau relationate n nici un fel cu cererea reclamantei.2. Dna Gisela Strack a expus faptul ca acele conditii de recurs cerute de art. 90 si 91 din Statut sa fie reunite. Ea a sesizat Comisia cu o cerere de consultare a dosarului personal si/sau a documentelor privitoare la accidentul de munca si a constatarilor medicale corespunzatoare. Reclamatia sa mpotriva deciziei negative a fost respinsa printr-o hotarre atacata n fata Curtii de Justitie.Concluziile anchetei vizau att consultarea tuturor actelor ce faceau parte din dosarul personal, n sensul art. 26, ct si consultarea documentelor medicale ce se gaseau ntr-un dosar special sau n afara oricarui dosar, chiar daca ele nu trebuiau, din punct de vedere juridic, sa faca parte dintr-un dosar individual.Dreptul de a lua cunostinta de dosarul personal nu se stingea ca urmare a faptului ca ea ar fi putut sa vina n inspectie sa l studieze, desi dosarul era incomplet. Ea ar putea evidentia un anume interes juridic, dat fiind faptul ca actele lipsa aveau o legatura directa cu accidentul de munca.B Asupra fondului1. Dna Gisela Strack sustine ca art.26 din Statut prevede alcatuirea, pentru fiecare functionar, a unui dosar personal cuprinznd toate documentele ce privesc situatia administrativa a functionarului, nregistrate, numerotate si clasate fara discontinuitati, inclusiv constatarile, rapoartele si avizele medicale referitoare la un accident de munca ce ar fi avut o legatura intrinseca cu atributiile asumate de functionar. Comisia nu ar trebui sa invoce caracterul confidential al acestor documente sau secretul medical pentru ca aceste acte sa figureze ntr-un dosar personal si sa refuze accesul functionarului sau a celui n drept. Secretul medical ar putea fi opus, daca este cazul, unui functionar ce are calitatea de pacient si a carui stare fizica sau mintala trebuie apreciata, dar nu si celui n drept, al functionarului decedat, n sensul art. 73 din statut; de altfel, raposatul sot al reclamantei i-a dezlegat n mod expres pe medici de obligatia de a pastra secretul.Obligatia pentru administratie de a constitui, n aplicarea art. 26, un dosar personal complet nu o mpiedica sa lase sa figureze anumite documente intr-o sectiune a acestui dosar ce nu putea fi consultat dect limitat de catre terte persoane.n dreptul german al functiei publice, functionarul, ca si avndul sau drept supravietuitor, avea dreptul, chiar si dupa incetarea atributiilor sale, sa-si studieze dosarul personal complet, din care faceau parte documentele medicaleAdministratia nu era tinuta de obligatia de rezerva fata de un functionar bolnav, ci de obligatia de colaborare si de datoria de asistenta n scopul informarii celui n drept. n hotarrile sale din 27 octombrie 1977 () si din 13 aprilie 1978 (), Curtea a recunoscut ca o persoana interesata are dreptul sa ia cunostinta, direct sau indirect, de documentele cu caracter medical ce au stat la baza unei decizii a administratiei.Comisia nu ar fi trebuit sa invoce dispozitiile din Reglementare pentru a limita domeniul de aplicare a art.26. Dreptul reclamantei de a evidentia pretentiile sale statutare, n sensul art.73 din Statut, depinde de posibilitatea de a lua cunostinta de dosarul personal complet. Interpretarea data de Curte n hotarrea sa din 21 mai 1981 () acestei reglementari, conform careia controlul Curtii ar trebui limitat la chestiuni referitoare la constituirea si functionarea regulamentara a Comisiei prevazute la art. 19 si 23 din aceasta Reglementare si nu ar trebui sa se ntinda si asupra aprecierilor medicale propriu-zise, nu se justifica; n fapt, art.28 garanta celui interesat totalitatea drepturilor de reclamatie si de protectie juridica si implica faptul ca ansamblul faptelor sa fie exprese si dovedite, n special elementele unei boli profesionale sau ale unui accident de munca. A nlatura din cadrul controlului jurisdictional circumstantele faptice si medicale ce au precedat o decizie a administratiei, ar constitui o atingere adusa drepturilor elementare ale functionarului. n nici un stat membru nu se aplica un astfel de regim.Reclamanta a nceput procedura prevazuta la art. 21 si urm. din Reglementarea pentru apararea drepturilor sale odata ce Comisia i prezentase un proiect de decizie , fara a renunta la dreptul sau de a lua personal cunostinta de dosar. Art. 21 din Reglementare, ce dispune ca celui n drept Comisia i notifica un proiect de decizie nsotit de concluziile medicului sau medicilor desemnati de institutie, si art. 23, ce prevede posibilitatea de a apela la consultarea unei comisii medicale, nu au sensul ca persoana n drept ar avea posibilitatea de a confrunta aceste concluzii cu constatarile faptice referitoare la accidentul de munca si cu constatarile medicale n cauza. Persoana n drept ar trebui sa poata aprecia riscul financiar de a angaja aceasta procedura. A doua fraza a alineatului 1 din art. 21 permite functionarului sau persoanelor lui n drept sa ceara ca raportul medical complet sa fie transmis medicului ales de ei, nepreciznd natura si ntinderea acestui raport; acest text ar trebui interpretat n sensul ca functionarul sau persoana n drept sa aiba mereu posibilitatea de a lua cunostinta de dosar la sediul administratiei si ca, n cazul exceptional vizat de acest text, dosarul sau o parte din acesta sa poata fi trimis medicului desemnat. Atitudinea Comisiei a mpiedicat-o pe reclamanta sa ia pozitie fata de faptele si problemele medicale si sa convinga Comisia, daca era cazul, ca expertizele medicale pe care le-a impus a fi facute se ntemeiaza pe premise eronate sau implica erori. Comisia medicala risca sa reia erorile continute n expertizele precedente.Printre documentele ce trebuie sa figureze n dosarul personal ar trebui sa existe actele urmatoare : declaratia de banuire a prezentei unei boli profesionale, n sensul art. 3 din Reglementare, stabilita de doctorul Smiller, procesul verbal al accidentului, precum si raportul delegatului nsarcinat cu protectia radiologica, documente ce ar trebui, de altfel, sa fie stabilite n aplicarea dispozitiilor directivei 76/579/Euratom a Consiliului, din 1 iunie 1976, ce stabileste normele de baza revizuite, referitoare la protectia sanitara a populatiei si a muncitorilor mpotriva pericolelor ce rezulta n urma radierilor ionizante (), precum si raportul ce contine constatarile asupra naturii produsului contaminant si procesul verbal al diferitelor metode de examinare specifice aplicate n urma producerii accidentului. Or, nici reclamanta, nici medicul mandatat de aceasta nu au avut acces la aceste documente.Comisia nu trebuia sa pretinda ca reclamanta a fost de acord cu modul ei de a actiona si, n special, cu lentoarea procedurilor de examinare si expertiza.2. Comisia sustine ca acea concluzie a reclamantei ce tine de consultarea actelor medicale, ntruct faceau parte din dosarul personal, n sensul art. 26 din Statut, nu este ntemeiata. Documentele medicale nu priveau situatia administrativa a functionarului si nu trebuiau sa figureze n dosarul personal. Remarcile reclamantei referitoare la dreptul german nu erau pertinente, dat fiind faptul ca obligatia Comisiei era doar sa asigure respectarea dreptului comunitar. Or, n dreptul comunitar, consultarea si transmiterea actelor medicale nu erau posibile dect n cadrul procedurii instituite de Reglementare, procedura pe care, de altfel, reclamanta a initiat-o.Concluziile reclamantei referitoare la consultarea documentelor speciale ale dosarului ar trebui, de asemenea, sa fie respinse ca nentemeiate. Apararea intereselor unui functionar sau ale persoanei n drept n cadrul art. 73 din Statut va fi asigurata prin intermediul unei proceduri exprese al crei caracter exhaustiv si exclusiv Curtea l-a recunoscut (). Obligatia de a motiva o decizie ce determinase depunerea unei plngeri trebuia, n cazul de fata, sa fie conciliata cu necesitatile secretului medical prin intermediul dreptului pe care l avea persoana interesata de a obtine comunicarea raportului medical medicului ales de ea si convocarea unei comisii medicale careia sa i se transmita tot dosarul. Autorizarea accesului la dosarul medical ar fi fost contrara principiului unei bune administratii (...).Reclamanta, ce era necunoscatoare n domeniul medicinii, nu ar fi trebuit sa impuna un interes juridic unei consultari separate a dosarului medical, din moment ce ea avea acces indirect prin intermediul medicului desemnat si al comisiei medicale. Cheltuielile pentru lucrarile comisiei medicale fiind suportate de institutie, reclamanta nu suporta nici un risc financiar. Ea nu ar mai fi trebuit sa pretinda un drept de control asupra lucrarilor comisiei medicale care, ca si lucrarile comisiei de invaliditate, aveau caracter secret. Curtea a recunoscut, de altfel, ca vointa legislatorului era de a institui o procedura care sa prevada ca problemele medicale sa fie ncredintate specialistilor. n hotarrea sa din 26 ianuarie 1984 (), Curtea si-a rezervat doar siesi controlul legalitatii misiunii ncredintate Comisiei si al modului n care aceasta se achita de misiunea ei, lasnd chestiunile referitoare la administrarea probelor si aprecierea faptelor n seama Comisiei. Totalitatea documentelor medicale, inclusiv cele ce nu faceau parte din raportul medical transmis medicului reclamantei, trebuia sa fie remisa comisiei medicale, iar lipsa de ncredere de care vorbea reclamanta nu era justificata.Reclamanta ar fi fost informata cu exactitate asupra diferitelor faze ale procedurii si ar fi avut posibilitatea sa ceara n orice moment nstiintarea n legatura cu un proiect de decizie, n conformitate cu art.21 din Reglementare; de aceea, ea nu ar fi trebuit sa critice atitudinea pretins dilatorie a Comisiei.IV Raspunsuri la ntrebarile puse de Curte1. Invitata sa prezinte continutul raportului medical transmis, n conformitate cu art. 21 din Reglementare, medicului desemnat de functionar, Comisia a aratat ca din el faceau parte toate datele pe baza carora medicul sau medicii desemnati de AIPN si-au dat avizul. Documentele cu caracter intern, cum ar fi acelea ce priveau discutiile interne referitoare la clasarea bolii ca risc profesional, nu au fost considerate ca documente medicale si nu faceau parte din raportul medical. Aceste documente erau, totusi, transmise medicului ales de cel n drept la cererea acestuia din urma, cum s-a si ntmplat n cazul de fata.Comisia a raspuns afirmativ la ntrebarea de a sti daca acest raport continea n special procesul verbal si constatarile medicale facute n legatura cu accidentul. Ea precizeaza, totusi, ca ncarcatura radioactiva nregistrata la 9 septembrie 1970 se situa n limitele maxime ale Euratom, astfel nct nu se putea vorbi despre un accident, nici de ntocmirea unui proces verbal de accidentare. Masurarea uzuala a valorilor radiatiilor de pe minile si hainele de lucru ale dlui Strack nu a aratat vreo contaminare, motiv pentru care nu s-a considerat necesar sa se procedeze la o masurare medicala a suprafetei corpului. Masurari lung-counter si o analiza a urinei au avut loc pe 16 si 17 septembrie 1970, doua analize ale scaunului pe 30 septembrie 1970 si 27 ianuarie 1971. Toate acestea analize au fost trecute n procese verbale. Datele referitoare la controlul asimilarii, masurate de serviciul medical al Comisiei din 1959 pna n 1973, au fost accesibile din oficiu. Pe baza acestor date, doctorul Smiller a emis o declaratie n care si expunea suspiciunile. Alte analize ale urinei si scaunului au avut loc n perioada 1 decembrie 1978 29 februarie 1980. Raportul medical complet a fost ntocmit pe baza acestor procese verbale.2. Invitata sa arate n ce constau documentele medicale ce au fost transmise din oficiu comisiei medicale si a caror comunicare o cerea aceasta, sa precizeze daca importanta acestor documente se ntinde dincolo de cea a documentelor continute n raportul medical si, n caz afirmativ, sa specifice motivele, Comisia arata ca toate documentele ce se aflau n posesia administratiei au fost transmise din oficiu comisiei medicale. n cazul de fata este vorba despre dosarul transmis medicului desemnat de persoana n drept, la care se adauga datele n cifre referitor la controlul asimilarii, nregistrate din 1959 pna n 1973, si datele luate n timpul autopsiei. Medicul desemnat de persoana n drept nu a cerut transmiterea acestor tabele; el nu a fost niciodata refuzat n privinta comunicarii documentelor ce i s-ar fi parut necesare pentru a se pronunta asupra utilitatii convocarii comisiei medicale. Diferenta intre atributiile medicului desemnat de cel n drept si cele ale comisiei medicale consta n posibilitatea pentru aceasta din urma de a ordona examinari suplimentare.F. SchockweilerJudecator raportorConcluziile avocatului generalDomnul Marco Darmonprezentate la 2 iulie 1987Domnule Presedinte,Domnilor judecatori,I Obiectul si delimitarea litigiului1. Prezentul litigiu se nscrie n cadrul procedurii de recunoastere a bolii profesionale, asa cum este ea conceputa de art.17 si urm. din reglementarea privitoare la acoperirea riscurilor de accidentare si a bolilor profesionale ale functionarilor din Comunitatea Europeana (denumita mai jos reglementare), emisa pentru aplicarea dispozitiilor art.73 din Statutul functionarilor din Comunitatea Europeana, cu privire la prestatiile garantate ntr-un asemenea caz. Aceasta procedura prezinta doua si chiar, daca este cazul, trei faze succesive.2. n cursul primeia, administratia institutiei de care tinea functionarul care a sesizat-o cu o declaratie n care cerea beneficiul reglementarii, ca urmare a mbolnavirii profesionale, a procedat mai nti la o ancheta n vederea culegerii tuturor elementelor care sa permita stabilirea naturii afectarii, a originii sale profesionale, precum si circumstantele n care s-a produs. Pe baza raportului anchetei, medicul sau medicii desemnati de institutie si-au prezentat concluziile pornind de la care administratia si va preciza pozitia.3. A doua faza permite persoanei interesate sa ia cunostinta de motivele deciziei care are n vedere sa preia autoritatea investita de puterea numirii (mai jos AIPN). n fapt, aceasta din urma, nainte de a lua o decizie definitiva, notifica proiectul , nsotit de concluziile medicului sau ale medicilor desemnati de institutie. Functionarul sau persoanele lui n drept vor, n plus, sa le fie recunoscut dreptul de a cere ca raportul medical complet sa fie transmis medicului ales de el/ele.4. n sfrsit, o a treia faza se poate initia daca cel n cauza cere ca n termen de 60 de zile comisia medicala prevazuta la art.23 sa-si dea avizul.5. La ncheierea acestei proceduri, pe baza concluziilor emise de medicul sau medicii desemnati de institutii si, daca este cazul, dupa consultarea comisiei medicale, AIPN va lua decizia referitoare la recunoasterea originii profesionale a bolii.6. n cazul de fata, diferendul se afla n a doua faza. n cadrul procedurii de recunoastere a bolii profesionale initiate de sotul sau, azi decedat, dna Strack, dupa ce a constatat existenta unor lacune n dosarul personal al sotului sau, a cerut formal Comisiei, prin memoriul din 24 mai 1985, confirmat ulterior, sa poata consulta personal dosarul individual complet, n particular documentele referitoare la accidentul de contaminare a carui victima a fost n 1970, precum si rezultatele expertizelor si examenelor medicale aferente. Comisia, ce adresase un proiect de decizie negativa celui interesat la 13 iunie 1985, nu a admis aceasta cerere. Prin scrisorile sale din 2 si 30 iulie 1985, ea a considerat ca, n conformitate cu art. 26 din Statut, dosarul personal al dlui Strack era accesibil sotiei sale si ca documentele cu caracter medical, din care faceau parte integranta cele referitoare la iradierea pe care o suferise, puteau fi comunicate n conformitate cu Reglementarea unui medic ales de reclamanta, desemnare pe care aceasta din urma a facut-o la 31 iulie 1985.7. mpotriva acestui refuz, asa cum rezulta din memoriile sus-amintite ale Comisiei, dna Strack a introdus recurs. Rezulta din dosar ca obiectivul instantei de fata vizeaza recunoasterea, n virtutea dispozitiilor art.26 din Statut, a posibilitatii pentru avndul drept al unui functionar decedat, n cadrul procedurii de recunoastere a bolii profesionale, dupa comunicarea proiectului de decizie de catre AIPN si chiar naintea desemnarii medicului de ncredere, de a accede personal si direct la dosarul personal complet al lui de cujus. Este vorba, deci, de a stabili, pe de o parte, daca ansamblul datelor referitoare la un functionar, de orice natura ar fi acestea, trebuie sa figureze exclusiv n dosarul personal vizat de art.26 din Statut care precizeaza ca nu poate fi deschis dect cte un dosar pentru fiecare functionar, iar pe de alta parte, n cazul unui raspuns negativ, daca informatiile medicale sunt accesibile direct sau doar n conditiile fixate de art.21 din Reglementare. Vom discuta succesiv aceste doua aspecte.II Asupra dosarului personal, n sensul art. 26 din Statut8. Daca, n conformitate cu litera art. 26 nu trebuie sa existe dect un dosar per functionar, acest principiu de unicitate nu exclude, contrar celor sustinute de reclamanta, nu numai din motive de gestiune administrativa, ci si acesta este lucrul esential din motive de deontologie, ca datele privitoare la sanatatea unui functionar sa faca obiectul tinnd cont de specificitatea lor unui tratament distinct.9. Art. 26 impune principiul conform caruia dosarul personal al functionarului trebuie sa contina :a) toate documentele ce privesc situatia sa administrativa si toate rapoartele referitoare la competenta, randamentul sau comportamentul sau;b) observatiile formulate de functionar n legatura cu respectivele documente.Rapoartele privesc modul de servire a agentului si fundamenteaza deciziile n materie de avansare luate de AIPN pe baza articolelor 43 si 45 din Statut. n privinta celorlalte documente, definitia lor ni se pare suficient de vasta pentru a include orice document emis de administratie sau de cel n cauza, stabilit, ca si precedentele, n conformitate cu dispozitiile din Statut.n fapt, nu ar trebui sa concepem restrictiv continutul dosarului personal, limitndu-l doar la actele ce privesc profesia celui n cauza, asa cum este ea descrisa n titlul III al Statutului. Orice document ce si are originea n aplicarea unei dispozitii statutare, oricare ar fi autoritatea care l-a emis, trebuie sa faca parte din dosar, din moment ce poate interesa si, cteodata, afecta situatia sa administrativa si profesia.Aceasta conceptie extensiva se impune n special pentru administratie ca urmare a regulii prevazute de art. 26 ce dispune ca :institutia nu i poate opune unui functionar si nici cita mpotriva lui actele vizate la pct. a) sus-amintit, daca acestea nu i-au fost comunicate naintea clasarii (ncadrarii), astfel nct functionarul sa-si poata prezenta, n conformitate cu art. 26, lit.b), ce rezulta din principiul contradictorialitatii, trebuie, n fapt, sa conduca administratia sa conceapa n mod largit continutul dosarului personal. Cel n cauza, ce are acces liber la dosar, ar putea extrage parti din el mpotriva administratiei, chiar si unele documente necomunicate cu care poate veni, astfel, n contact.10. Dat fiind caracterul extensiv al cmpului de aplicare a art. 26, trebuie sa ne ntrebam daca actele medicale referitoare la un functionar, stabilite n conformitate cu Statutul de catre serviciul competent al institutiei, cum ar fi cele privitoare la vizita medicala obligatorie impusa naintea angajarii, nu ar trebui, dupa cum sustine reclamanta, sa faca parte integranta din dosarul personal. Tacerea n privinta acestui aspect a art. 26 si locul acestei dispozitii n Statut, unde figureaza la titlul II consacrat drepturilor si obligatiilor functionarului, ce face trimitere n mod obligatoriu la titlurile urmatoare, la prima vedere, merg n acest sens. n aceasta privinta nu ar trebui sa ne bazam pe o interpretare ad litteram a dispozitiilor art. 26 pentru a elimina documentele ce privesc situatia administrativa a functionarului de celelalte, cu caracter medical. Constatarile referitoare la sanatatea unui agent pot avea, evident, repercusiuni asupra situatiei administrative : nu putem limita dosarul personal doar la documentele cu caracter strict administrativ. Doua observatii decurg din acest demers:- confidentialitatea aferenta informatiilor ce figureaza n dosarul personal este expres garantata de art. 26, conform caruia dosarul personal are caracter confidential si nu poate fi consultat dect n birourile administratiei;- unicitatea dosarului ce rezulta din faptul ca, n conformitate cu aceeasi dispozitie, nu poate fi deschis dect un dosar pentru fiecare functionar n parte.11. Unicitatea are, totusi, un anumit caracter ce rezulta din exigentele referitoare la secretul medical. Dupa cum arata dl avocat general Capotorti n concluziile sale la hotarrea 155/78, dra M.,secretul medical tinde sa protejeze n esenta interesele bolnavului, finalitatea sa fiind aceea de a evita ca cel ce are nevoie de ngrijiri medicale sa nu renunte sa ceara ajutorul medicului de teama ca acesta ar putea dezvalui unor terti fapte de care a luat cunostinta cu ocazia vizitelor efectuate si de a evita, n plus, ca dezvaluirea n fata pacientului a starii lui de sanatate sa nu-l perturbe si sa nu-i aduca prejudicii.Confidentialitatea specifica aferenta datelor privitoare la starea de sanatate a unui functionar se opune, n primul rnd, chiar AIPN-lui. Drept dovada, am vazut, chiar n cadrul procedurii de recunoastere a bolii profesionale, ca art. 21 din Reglementare nu prevede dect un acces limitat al AIPN la aprecierile medicale pentru ca acestuia sa i se trimita doar concluziile medicilor alesi de el si nu raportul medical complet ce sta la baza acestora. Dupa cum arata dl Capotorti, secretul medical se poate ntoarce chiar mpotriva pacientului, medicul institutiei putnd prefera sa pastreze o anumita discretie daca el considera ca sanatatea celui n cauza risca sa fie alterata prin aducerea la cunostinta a tuturor elementelor ce l privesc. n aceste conditii, caracterul confidential, garantat de art. 26, nu este suficient pentru asigurarea unei protectii eficiente a secretului medical. Acesta din urma impune, deci, ca administratia si agentul sa nu aiba acces direct la informatiile care l protejeaza. Garantia cea mai sigura a respectarii secretului medical rezida n disocierea, att organica tratarea informatiilor de catre serviciul medical ct si materiala constituirea unui subdosar medical n cadrul dosarului personal - a informatiilor cu caracter medical si administrativ.12. Contrar fata de reclamanta trebuie, deci, sa consideram ca regula unicitatii dosarului personal nu se opune tratarii separate a documentelor cu caracter medical ce l alcatuiesc, tinerea unui dosar medical propriu pentru fiecare functionar, din motive de deontologie legate de secretul medical, constituind nu numai un drept, ci o datorie pentru institutii. Deci, pe buna dreptate si n interesul agentilor CEEA, Comisia a abandonat din 1968 practica ce consta n strngerea laolalta a documentelor medicale si administrative. Daca regretam faptul ca dosarul personal al dlui Strack nu a mentionat ca actele medicale faceau obiectul unui dosar separat, ceea ce ar fi condus la lamurirea reclamantei, nu i putem reprosa AIPN-lui aplicarea unui tratament gresit, din moment ce acesta se explica prin importanta secretului n cauza. Nu este mai putin adevarat ca, n conformitate cu regula explicit prevazuta de art.26,orice functionar are dreptul, chiar si dupa ncetarea atributiilor sale, sa ia cunostinta de ansamblul documentelor ce figureaza n dosarul sau.Suntem, deci, ca si reclamanta, n drept sa ne ntrebam daca aceasta regula trebuie, fiind vorba despre informatii de ordin medical, sa prezinte o anumita flexibilitate pentru functionarul n cauza. Aici trebuie sa punem a doua ntrebare pe care o ridica litigiul, cea a modalitatilor de acces ale unui agent la propriul dosar medical.III Asupra accesului la datele medicale13. Aceasta problema trebuie rezolvata, n circumstantele prezentei spete, pe de o parte n functie de exigentele secretului medical, pe de alta, de respectarea regulilor procedurii de recunoastere a bolii profesionale angajate de sotul reclamantei.14. Referitor la deciziile de refuz al angajamentului din cauza incapacitatii fizice, ati subliniat faptul ca necesitatile secretului medical determina fiecare medic cu exceptia unor mprejurari exceptionale sa hotarasca posibilitatea de a le comunica persoanelor pe care le ngrijeste sau le examineaza n legatura cu natura afectiunilor de care ar putea suferi.Daca secretul medical este, pentru medicii-consilieri ai institutiei comunitare, regula fata de terti, printre acestia fiind situata n primul rnd administratia comunitara, el trebuie sa ramna o exceptie fata de cel n cauza. La modul general, rezulta ca medicul, unicul judecator al secretului medical, este punctul obligatoriu de trecere spre accesul la constatarile medicale. Fara exceptie, oricarui functionar trebuie sa i se recunoasca, n conformitate cu principiul general impus de art. 26, penultimul alineat, un drept de acces direct si personal la dosarul individual. Pentru aceasta, trebuie sa deducem ca refuznd sotiei sale accesul la dosar, fara a trece prin medierea unui medic ales, Comisia a violat acest principiu, mai ales ca dl Strack, si acest lucru nu este contestat, ridicase expres secretul medical referitor la elementele legate de procedura de recunoastere a bolii profesionale pe care o initiase? Raspunsul trebuie sa fie unul negativ.15. Art.21 din Reglementare permite functionarului sau avndului sau drept sa conteste consecintele pe care AIPN doreste sa le traga din concluziile emise de medicii-consilieri ai institutiei la sfrsitul anchetei administrative. n acest sens, reglementarea organizeaza controlul motivelor medicale pe baza carora AIPN si ntemeiaza proiectul de decizie prevaznd dreptul, pentru cel n cauza, de a i se comunica medicului ales de el raportul medical complet pe baza caruia au fost elaborate concluziile medicale ale medicilor-consilieri ai institutiei. Contrar reclamantei si fara a avea nici un fel de prejudecata fata de continutul acestui raport, credem ca aceasta mediatizare a accesului la raportul medical complet este necesara.16. Interventia unui medic de ncredere determina concilierea intre secretul medical si obligatia motivarii. Dupa cum ati subliniat n legatura cu deciziile de refuz al angajamentului, ca urmare a incapacitatii fizice, aceasta conciliere si gaseste, n fapt, solutia adecvata n dreptul, pentru cel n cauza, de a cere si de a obtine ca motivele de incapacitate sa fie comunicate unui medic ales de el, informatie ce trebuie sa i permita lui n special , fie direct, fie prin intermediul medicului sau, sa judece conformitatea deciziei ce nlatura numirea sa cu regulile din Statut.n stadiul de proiect al deciziei, art. 21, alin. 1, a doua fraza, din Reglementare impune aceeasi exigenta functionarului sau persoanei sale n drept. Se cuvine, totusi, sa aratam ca aceasta constrngere va permite n mod normal agentului de a lua n mod direct cunostinta de raportul medical complet transmis medicului desemnat de el : secretul medical nu este valabil, dupa cum am vazut dect n mod exceptional pentru functionarii a caror sanatate se doreste a fi protejata. Daca, pentru avndul drept, putem concepe ca ntinderea secretului medical poate fi mai mare, tinnd cont de respectarea intimitatii de cujus, se stie ca n speta acesta fusese n mod expres ridicat de dl Strack. Fara opinia contrara a medicului desemnat de ea, nimic nu o mpiedica, deci, pe reclamanta sa consulte direct si personal elementele raportului medical complet.17. La urma urmelor, transmiterea raportului medical complet medicului de ncredere va permite agentului, n functie de aprecierea facuta de acest specialist asupra temeiului medical al concluziilor medicilor-consilieri, sa traga eventuale concluzii de pe urma dezacordului asupra proiectului de decizie, sesiznd comisia medicala. Deci, tinnd cont n special de cheltuielile ce ar putea fi angajate n virtutea art. 23, par. 2, din Reglementare, el va fi n cunostinta de cauza cnd se va decide convocarea unei reuniuni. Altfel spus, concluziilor medicilor-consilieri ai institutiei, art. 21 permite celui n cauza sa le opuna, n sensul respectarii principiului contradictorialitatii, pe cele ale propriului medic, asa cum rezulta ambele din acelasi document.18. n fine, consultarea documentelor medicale nainte de desemnarea de catre functionar sau de catre persoana lui n drept a unui medic propriu, n plus fata de faptul ca nlatura orice efect util al procedurii instaurate de art.21 din Reglementare, ar fi prematura. Din dosar rezulta ca, prin recursul sau, reclamanta tinde pe buna dreptate, nainte de toate, sa se asigure de caracterul complet al raportului medical si de eficacitatea eventualei interventii a comisiei medicale. Or, o asemenea apreciere presupune neaparat transmiterea prealabila a acestui raport si interventia, pentru cele doua motive invocate mai sus, a unui specialist renumit. Stabilirea caracterului pertinent sau nu al uneia sau alteia din datele medicale pentru alcatuirea raportului sta n efectuarea unei comparatii intre acestea. Reclamanta nu si justifica, deci, interesul la un acces direct la documentele medicale n acest stadiu al procedurii de recunoastere, adica dupa comunicarea concluziilor si a proiectului de decizie al AIPN, dar nainte de desemnarea medicului sau de ncredere, din moment ce art. 21 din Reglementare garanteaza acestuia din urma comunicarea tuturor documentelor pertinente.19. Comisia era, deci, n drept de a-i refuza reclamantei consultarea imediata a actelor medicale pe baza carora s-au emis concluziile medicilor-consilieri ai Comisiei. Preciznd n mod expres n memoriul sau din 2 iulie 1985, ce apartinea dnei Strack n cadrul Reglementarii, de a cere ca rapoartele medicale ce au stat la baza proiectului de decizie sa fie transmise medicului ales si, n cel din 30 iulie, ca documentele medicale pot fi transmise medicului desemnat de dna Strack,Comisia a facut, deci, o justa aplicare a dispozitiilor art. 21, alin.1, a doua fraza, din Reglementare.20. Desigur, suntem n drept sa ntrebam daca, recurgnd la aceasta formalitate, Comisia nu a ntrziat accesul reclamantei la anumite acte cu caracter administrativ. ntrebarea se pune n special pentru documentele referitoare la incidentul de contaminare caruia i-a cazut victima dl Strack la 9 septembrie 1970, asa cum Comisia le-a prezentat Curtii dupa sedinta. Acestea implica, n fapt, anumite constatari faptice ce descriu circumstantele contaminarii, precum si rezultatele analizelor, n special medicale, ce vizeaza stabilirea dozelor folosite. n fapt, problema ridicata nu a fost rezolvata de prezenta instanta, din moment ce- imediat, n ceea ce priveste documentele administrative ce figurau n dosarul personal al sotului sau, n starea n care se afla la momentul producerii faptelor ce au stat la originea litigiului,- dupa desemnarea medicului ales, pentru actele medicale carora ea le asimila incidentul de contaminare,Comisia i recunostea reclamantei dreptul de a lua cunostinta de integralitatea datelor pertinente n aprecierea originii profesionale a bolii sotului sau. n definitiv, era suficient sa se constate ca n stadiul n care dna Strack si-a prezentat cererea, adica nainte de desemnarea medicului ales, raspunsul Comisiei era conform cu regulile art. 26 din Statut si 21 din Reglementare. Rezulta ca trimiterea implicita de ctre Comisie la raportul medical complet ce urma sa fie comunicat medicului de ncredere al celui n cauza presupunea, pentru a nu fi pur formala, ca doua conditii sa fie pe deplin satisfacute.21. Pe de o parte, el trebuia adresat n timp util. Din momentul n care cererea era facuta, era sarcina administratiei sa asigure transmiterea n cel mai scurt timp, cel n cauza nedispunnd dect de un termen de 60 de zile, ncepnd din momentul notificarii proiectului de decizie, de a proceda la examinarea lui, a-l compara cu concluziile pe baza carora AIPN si-a formulat proiectul de decizie si, n sfrsit, de a decide sau nu asupra reunirii comisiei medicale. Pe de alta parte, stricta respectare a caracterului contradictoriu al procedurii prevazute de art. 21 din Reglementare cere ca raportul medical sa fie complet. Dupa cum confirma raspunsul dat de Comisie problemelor ridicate de Curte, n acel dosar trebuie sa figureze toate examenele, expertizele sau rapoartele medicale pe baza carora medicul sau medicii desemnati de institutie si-au ntemeiat propriile concluzii. n acest sens, nici relativa scurtime a termenului de examinare acordat celui n cauza, nici caracterul limitat al obiectului interventiei medicului curant care nu poate, n acest stadiu, dect sa l sfatuiasca pe pacientul sau asupra oportunitatii reunirii comisiei medicale, nu ar putea justifica, din partea administratiei, transmiterea unui raport ce nu include toate actele medicale sau altele care au condus medicul sau medicii desemnati de ea la concluziile expuse si rapoartele referitoare la incidentul din 1970, precum si analizele medicale imediate. Deci, administratiei i revine sarcina de a concepe ct mai pe larg dreptul de acces la informatiile pe care le detine de la medicul sau : secretul administrativ nu poate fi confundat cu secretul medical pe care, n definitiv, doar acest medic hotaraste daca l pastreaza sau nu.22. Tinnd cont de incertitudinile aparute n aceasta privinta n cursul procedurii contencioase, este bine sa subliniem ca att comunicarea tardiva a raportului medical, ct si caracterul sau incomplet puteau afecta substantial recunoasterea drepturilor conferite de art. 73 din Statut si de Reglementare functionarului sau avndului sau drept, pna acolo nct putem considera ilegala decizia definitiva ce a fost adoptata de ctre administratie. Curtii competenta n a controla caile si mijloacele prin care att medicul desemnat de institutie, ct si comisia medicala, au ajuns la concluziile lor, si sesizata, daca este cazul, de reclamanta cu un recurs ndreptat mpotriva deciziei AIPN i revine sarcina de a aprecia asupra caracterului substantial al unui asemenea viciu de procedura. Oricare ar fi, nu acesta este obiectul prezentului recurs ce priveste exclusiv refuzul din partea Comisiei de a permite reclamantei o consultare imediata, chiar nainte de desemnarea medicului ales de ea, a documentelor continute n dosarul medical al dlui Strack, referitoare la boala a crei origine profesionala este n litigiu, si nu refuzul de a transmite medicului sau de ncredere anumite documente ce ar fi trebuit sa figureze n raportul medical complet.IV Concluzie23. Diferentiind modalitatile de acces la dosarul personal conform caracterului administrativ sau medical al actelor ce l alcatuiesc, Comisia prin memoriile sale din 2 si 30 iulie 1985 a respectat, deci, principiile ce guverneaza tratarea distincta a celor doua tipuri de date. Deci, recursul este gresit ntemeiat.24. Nu este mai putin adevarat ca acea complexitate si caracterul sensibil al cazului dlui Strack cereau, din partea administratiei, mai mult dect o simpla trimitere formala si insuficient de precisa la dispozitiile sus-amintite, cu att mai mult cu cat continuarea procedurii a scos la lumina legitimitatea pretentiilor reclamantei, deoarece dupa sedinta sapte documente legate de iradierea suferita de dl Strack ce nu figurau n raportul medical complet au fost comunicate comisiei medicale.25. Daca aprecierea data unei astfel de iregularitati nu tine, asa cum am aratat deja, de prezenta procedura, este bine, n speta, sa tinem cont n mod exceptional pentru reglementarea cheltuielilor de judecata, avnd n vedere necesitatea pentru reclamanta, de a fi asigurata prin grija administratiei de caracterul complet al continutului dosarului naintat comisiei medicale.26. Concluzionam ca :- recursul trebuie respins;- totusi, cheltuielile de judecata trebuie puse n sarcina Comisiei.Hotarrea Curtii (prima sectie)7 octombrie 1987n cazul 140/86, Gisela Strack, vaduva si persoana n drept a dlui Gerhard Strack, fost functionar al Comisiei Comunitatii Europene, ce locuia la Biebertal (RFG), reprezentata de dnele B.Potthast si H.J.Ruber, avocati n Koln, n calitate de agenti, cu domiciliul n Luxemburg, la biroul dlui Victor Biel, str.Glacis, nr.18A, partea reclamantacontraComisiei Comunitatii Europene reprezentata de consilierul sau juridic principal, dl Henri Etienne, n calitate de agent, cu domiciliul n Luxemburg pe lnga dl Georges Kremlis, membru al serviciului sau juridic, cladirea Jean Monnet, Kirchberg, partea prtaavnd drept obiect o cerere de anulare a deciziei Comisiei prin care i se refuza reclamantei autorizatia de a lua cunostinta de ntregul dosar personal al dlui Strack,Curtea (prima sectie), compusa din dnii G.Bosco, presedintele sectiei, R.Joliet si F.Schockweiler, judecatori,avocat general : dl M.Darmongrefier : dna B.Pastor, administratoravnd n vedere raportul sedintei si ca urmare a procedurii orale din 19 martie 1987,dupa ce l-a audiat pe avocatul general pentru expunerea concluziilor n sedinta din 2 iulie 1987,emite prezentaHotarre1. Prin cererea depusa la grefa Curtii la 5 iunie 1986, dna Gisela Strack, vaduva si persoana n drept a dlui Gerhard Strack, fost functionar al Comisiei Comunitatii Europene, ce lucra ca tehnician la Centrul de Cercetari Atomice al Comunitatii Europene din Geel (Belgia), a introdus un recurs ce viza, n esenta, anularea deciziei Comisiei prin care i se refuza autorizatia de a lua cunostinta de ntregul dosar personal al defunctului ei sot.2. Din dosar reiese ca, la 9 septembrie 1970, dl Gerhard Strack fusese expus unei contaminari radioactive. Acest fapt a condus la efectuarea unei declaratii de suspiciune a prezentei bolii profesionale, n sensul art. 3 din reglementarea referitoare la acoperirea riscurilor de accidentare si a bolilor profesionale ale functionarilor Comunitatii Europene (denumita mai jos Reglementare), de catre seful serviciului medical al Comisiei. n urma acestei declaratii, dl Strack a initiat, n septembrie 1980, n aplicarea art.16 si urm. din aceasta reglementare, o procedura de recunoastere a existentei unei boli profesionale. Dupa decesul dlui Strack, intervenit n februarie 1981, sotia sa a continuat aceasta procedura, care nu a condus la emiterea nici unei decizii.3. Pentru o mai ampla expunere a faptelor, procedurii, motivelor si argumentelor partilor, se face trimitere la raportul sedintei. Aceste elemente ale dosarului nu sunt reluate mai jos dect att ct este necesar dupa opinia Curtii.4. Reclamanta critica, n esenta, refuzul Comisiei de a-i recunoaste dreptul de acces personal si direct la toate documentele ce ar fi trebuit sa faca parte din dosarul personal al defunctului sau sot. Art.26 din Statut impunea administratiei sa constituie pentru fiecare functionar un dosar personal unic si complet care sa cuprinda toate actele privitoare la situatia administrativa a functionarului. Procesele verbale ale examenelor medicale de rutina, regulate, ale dlui Strack, constatarile de fapt asupra accidentului de munca din 1970 si constatarile medicale efectuate de medicii si expertii numiti de Comisie trebuiau sa fie accesibile prin medierea consultarii acestui dosar, din moment ce aceste documente aveau o legatura intrinseca cu atributiile asumate de functionar.5. Dupa opinia Comisiei, dosarul personal prevazut la art. 26 nu trebuia sa contina dect actele ce priveau partea administrativa a profesiei functionarului. Ca urmare a necesitatii respectarii secretului medical, nu era posibil accesul la documentele cu caracter medical dect respectnd procedura specifica prevazuta de reglementarea care impunea comunicarea raportului medical complet unui medic desemnat de functionar.6. Pentru a aprecia temeiul argumentatiei prezentate de reclamanta, se cuvine sa amintim ca art. 26 din Statut prevede constituirea, pentru fiecare functionar, a unui dosar personal care sa contina orice document referitor la situatia sa administrativa si orice raport referitor la competenta, randamentul si comportamentul sau, precum si observatiile formulate de functionar cu privire la respectivele acte. n vederea asigurarii pentru functionar a tuturor garantiilor legate de situatia sa administrativa, art. 26 prevede, n plus, ca nu poate fi deschis dect un singur dosar pentru fiecare functionar, pe care acesta are dreptul, chiar si dupa ncetarea atributiilor sale, sa l studieze si ca institutia nu i poate opune functionarului si nici cita mpotriva lui documentele ce nu i-au fost comunicate naintea clasarii dosarului.7. Aceste dispozitii au drept scop, dupa cum si Curtea a recunoscut n hotarrea sa din 28 iunie 1972 (), asigurarea dreptului la aparare al functionarului, evitnd ca deciziile emise de autoritatea investita cu putere de numire si afectnd situatia sa administrativa si cariera sa nu fie fondate pe fapte referitoare la comportamentul sau, neintroduse n dosarul personal.8. Tot din art.26 rezulta ca n dosarul personal trebuie sa figureze toate documentele susceptibile sa afecteze situatia administrativa a functionarului si cariera sa.9. n ceea ce priveste accesul la documentele cu caracter medical, n cadrul unei proceduri de recunoastere a unei boli profesionale, reglementarea a instituit o procedura aparte care prevedea transmiterea raportului medical complet pe care se ntemeiaza decizia pe care autoritatea investita cu puterea de numire doreste sa o ia, medicului ales de functionar si recurgerea la o comisie medicala din care sa faca parte medicul desemnat de functionar.10. Respectarea drepturilor functionarului, n particular a dreptului pe care trebuie sa l aiba de a examina motivarea deciziei pe care autoritatea investita cu putere de numire doreste sa o adopte si de a judeca asupra conformitatii acestei decizii cu regulile Statutului, cere sa i se recunoasca acestuia o cale de acces la documentele cu caracter medical, inclusiv constatarea faptului ce serveste drept fundament deciziei n cauza.11. Acest drept recunoscut functionarului trebuie, totusi, sa se mpace cu necesitatile secretului medical n legatura cu care fiecare medic trebuie sa hotarasca asupra posibilitatii de a le comunica persoanelor pe care le ngrijeste sau le examineaza natura afectiunilor de care ar putea suferi (). Acest secret medical se impune si fata de persoanele n drept ale unui functionar decedat, chiar daca acesta din urma i-a dezlegat, cum este cazul de fata, pe medici de obligatia de a pastra secretul.12. Prevaznd un acces indirect la documentele cu caracter medical, prin intermediul unui medic de ncredere desemnat de functionar, reglementarea conciliaza drepturile functionarului sau ale persoanelor sale n drept cu necesitatile secretului medical.13. n ceea ce priveste calificarea documentelor la care doreste sa aiba acces reclamanta, implicit consultarea dosarului personal, se cuvine sa aratam ca acele constatari medicale efectuate de medici si experti dezvaluie indubitabil un caracter exclusiv medical. Documentelor referitoare la constatarile faptice legate de un incident care s-a produs n timpul muncii, ce pot servi drept fundament unei proceduri ce vizeaza recunoasterea existentei unui accident de munca sau a unei boli profesionale n sensul reglementarii, trebuie sa li se recunoasca, de asemenea, un caracter medical, ceea ce nu mpiedica ca aceste documente sa poata, atunci cnd este cazul, sa priveasca si situatia administrativa a functionarului, din moment ce faptele pe care ea le-a relatat stau la baza rapoartelor referitoare la competenta, randamentul sau comportamentul functionarului. n acest caz, aceste documente ar trebui sa figureze n dosarul personal.14. Trebuie, totusi, sa constatam ca, n cazul de fata, nici nu s-a dovedit si nici nu s-a invocat faptul ca acele constatari faptice legate de contaminare au influentat situatia administrativa sau desfasurarea carierei administrative a defunctului domn Strack. De aceea, pe buna dreptate, Comisia nu a inclus aceste documente n dosarul personal prevazut la art. 26 din Statut.15. Documentele pe care Comisia le-a comunicat Curtii dupa sedinta si care nu figurau nici n dosarul personal, nici n dosarul prezentat comisiei medicale, contin n esenta constatari asupra incidentului din 1970 si asupra consecintelor sale. n lipsa intentiei din partea Comisiei de a utiliza aceste documente n scopuri administrative, ele prezinta importanta doar n cadrul procedurii de recunoastere a bolii profesionale si, de aceea, nu trebuiau sa figureze n dosarul personal prevazut la art. 26. Faptul ca aceste documente nu faceau parte din dosarul transmis comisiei medicale poate sa aiba incidenta asupra regularitatii acestei proceduri, dar scapa aprecierii Curtii n cadrul prezentului recurs.16. n aceste mprejurari, se cuvine sa recunoastem ca reclamantei i s-a oferit, de catre Comisie, accesul la dosarul personal complet al defunctului sau sot si ca, pe buna dreptate, i-a fost refuzat accesul la documentele cu caracter medical n afara procedurii speciale prevazute n acest sens.17. De aceea, este bine sa respingem recursul ca nentemeiat.Asupra cheltuielilor1. n termenii art.6 9, par .3, alin. 2, din regulamentul procedurii, Curtea poate condamna o parte, chiar si cstigatoare, sa ramburseze celeilalte parti cheltuielile pe care le-a angajat, iar Curtea a recunoscut acest lucru ca frustrant sau jignitor. Comisia, drept raspuns la cererea reclamantei, limitndu-se sa faca o simpla trimitere formala si insuficient de precisa la dispozitiile art. 26 din Statut si la cele privitoare la Reglementare, si ntretinnd ndoiala asupra naturii documentelor comunicate Curtii dupa sedinta, ce nu figurau nici n dosarul personal, nici n dosarul transmis comisiei medicale, nu a adoptat conduita corespunzatoare caracterului mai sensibil si complex al cazului dlui Strack. n aceste circumstante, este echitabil sa condamnam Comisia la plata tuturor cheltuielilor.Pentru aceste motive,Curtea (prima sectie)declara si hotaraste :1) respingerea recursului.2) condamnarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor.Bosco Joliet SchockweilerPronuntata n sedinta publica la Luxemburg, azi 7 octombrie 1987.Grefier,Presedintele primei sectii,P. HeimG. BoscoCAPITOLUL VLIBERA CIRCULATIE A MARFURILORSECTIUNEA INEDISCRIMINAREA, TAXELE CU EFECT ECHIVALENT, RESTRICTIILE DE ORDIN CALITATIV SI CANTITATIV1. Notiunea de taxe cu efect echivalent taxelor vamaleConstituie taxa cu efect echivalent taxelor vamale acea taxa perceputa de catre o institutie independenta guvernata de legea publica si al carei scop este subventionarea presei decizia din 18.06.1975, I.G.A.V c. Italia nr. 94/94 (Rec. p. 69)1.1. Curtea de Justitie a decis:- faptul ca aceasta taxa este perceputa de catre o institutie independenta guvernata de legea publica si nu de catre Stat nu are implicatii asupra definitiei acesteia din perspectiva art. 25;- Faptul ca taxa se aplica att n cadrul produselor fabricate pe plan intern ct si a celor din import nu mpiedica etichetarea taxei drept avnd efect echivalent unei taxe vamale daca veniturile se varsa n beneficiul exclusiv al produsului national n cauza.1.2. Conform legislatiei italiene, a fost perceputa o taxa de distribuire a hrtiei, fibrei de lemn si a cartonului. Aceasta taxa se platea de catre o institutie independenta, non-profit, guvernata de catre legea publica. O buna parte din aceste venituri a fost utilizata n subventionarea presei italiene. Cnd o companie din domeniul hrtiei a refuzat sa plateasca aceasta taxa, a fost actionata n fata unei instante nationale, care a stabilit o examinare preliminara pentru a stabili daca perceperea acestei taxe este interzisa conform art. 25 din Tratat.1.3. Prin urmare, instanta nationala trebuie sa examineze daca aceste doua conditii sunt ndeplinite n aceasta situatie particulara. n caz afirmativ, instanta va declara ca legislatia nationala ncalca legislatia comunitara.2. Impozitarea ntr-un stat membru. Principiul nondiscriminarii. Hotarri preliminare contradictorii asupra aceleiasi prevederi art. 90 TCE.Orice stat membru are dreptul sa aplice impozite preferentiale ca urmare a unor conditii care sa fie ndeplinite att de produsele fabricate pe plan intern ct si de cele din import. Produsele din import care ndeplinesc aceste conditii trebuie, prin urmare, sa beneficieze de acest regim de impozitare preferentiala. Decizia din 7 mai 1981 si decizia din 26 aprilie 1983.2.1. Compania H a importat n Germania rom produs n Guadalupe (provincie franceza din Indiile de Vest). Autoritatile fiscale din Germania au impozitat acest produs cu aceeasi valoare care se aplica n mod curent bauturilor spirtoase fabricate n Germania. Societatea H nsa, a pretins ca ar trebui sa beneficieze de o rata redusa a impozitarii care se aplica, conform legislatiei germane, bauturilor spirtoase care ndeplinesc anumite conditii: a) bauturi spirtoase provenite de la un producator care nu produce mai mult de 300 litri pe an; b) sunt distilate de catre o cooperativa de mici producatori care folosesc materia lor prima; c) utilizarea exclusiva a anumitor ingrediente (fructe, fructe de padure, vinuri, must, radacini). Bauturile importate de H nu ndeplineau aceste conditii. Totusi, instanta nationala a solicitat Curtii de Justitie o examinare preliminara pentru a stabili daca acele criterii definite sunt compatibile cu art. 90 din Tratatul CE.2.2. ntr-o prima decizie din data de 7 mai 1981 (Cauza nr. 153/80, Rec. p. 1165), Curtea de Justitie a decis ca art. 90 din Tratat nu interzice aplicarea impozitarii preferentiale cu conditia ca bautura spirtoasa sa fie produsa de catre un mic producator. Impozitul preferential trebuie sa se aplice produselor din import care ndeplinesc aceasta conditie iar statul nu are dreptul sa impuna alte conditii care sa nu poata fi ndeplinite dect de produsele fabricate pe piata interna.n baza acestei decizii, instanta germana a dispus ca impozitarea preferentiala sa se aplice romului importat de catre H, iar autoritatile fiscale au facut recurs si, curtea de apel, considernd ca raspunsul dat de Curtea de Justitie nu a fost suficient de clar, a solicitat nca o examinare preliminara care sa stabileasca daca toate conditiile reglementate de catre legislatia germana au fost compatibile cu art. 90 din Tratat.2.2. ntr-o a doua decizie din data de 26 aprilie 1983 (Cauza nr. 38/82, Rec. p. 1271), Curtea de Justitie a afirmat ca producatorul cu sediul n alt stat membru putea ndeplini teoretic toate aceste conditii si ca, prin urmare, acestea au fost compatibile cu art. 90. Prin urmare, compania H nu poate pretinde aplicarea impozitarii preferentiale.3. Derogarile de la libera circulatie a marfurilor. Cerinte obligatoriiStatele membre pot mpiedica importul de produse care nu sunt necesare pentru satisfacerea cerintelor obligatorii. Acesta nu e cazul motivelor invocate de guvernul Germaniei mpotriva promovarii de bauturi alcoolice cu continut scazut de alcool. Decizia din 20.02.1979, nr. 120/78, R-Z C Germania.3.1. Compania R-Z a solicitat administratiei germane autorizatie pentru bauturi spirtoase pentru a importa n Germania o bautura produsa de un producator francez si care se numea Casis de Dijon. Eliberarea autorizatiei a fost refuzata pe motiv ca aceasta bautura, cu o alcoolemie ntre 15 si 20 de grade, nu a respectat prevederile legislatiei germane, care stipuleaza ca pot fi vndute pe piata doar bauturile alcoolice din fructe cu o alcoolemie minima de 25 de grade. R-Z a argumentat n fata instantei financiare din Hesse ca acest lichior era vndut pe piata franceza n mod legal si ca, prin urmare, reglementarile legislatiei germane constituie o bariera n calea liberei circulatii a marfurilor. Instanta a solicitat o examinare preliminara, care sa ia n discutie, n principal, interpretarea art. 28 din Tratatul CE.3.2. Raspunsul Curtii de Justitie a fost ca n absenta unor reglementari comune privind protectia si distributia produsului n cauza, revine statelor membre sarcina de a reglementa toate problemele legate de producerea si promovarea produsului pe teritoriul lor si ca obstacolele n calea liberei circulatii a marfurilor care rezulta din neconcordante ntre prevederile din legislatiile nationale trebuie acceptate daca aceste prevederi sunt necesare n vederea satisfacerii cerintelor obligatorii referitoare n special la eficienta supravegherii fiscale, protectia sanatatii publice, corectitudinea tranzactiilor comerciale si protectia consumatorului.n acest caz, guvernul german a pretins ca cerinta unei alcoolemii minime este justificata de protectia sanatatii publice si, n special, de nevoia de a evita proliferarea bauturilor cu alcoolemie moderata, care constituie o sursa de dependenta mai puternica dect bauturile mai tari. Guvernul german a pretins, de asemenea, ca abolirea acestei cerinte ar oferi un avantaj competitiv bauturilor cu alcoolemie redusa, deoarece alcoolul constituie cea mai scumpa componenta a acestor bauturi datorita impozitelor mare care i se aplica.3.3. Curtea a raspuns ambele argumente, aratnd ca, pe de o parte, consumatorii germani sunt deja n masura sa si procure o mare varietate de bauturi alcoolice cu alcoolemie redusa si ca deja exista obiceiul de a dilua bauturi alcoolice tari si ca, pe de alta parte, corectitudinea tranzactiilor comerciale poate fi asigurata daca consumatorului i se ofera suficiente informatii prin tiparirea acestora pe etichete aplicate pe sticla. (CEJ 20 februarie 1979, Rewe-Zentra, Cauza nr. 120/78, Rec. p. 649).3.4. Principiul consacrat n aceasta decizie, cunoscut sub nuleme de Cassis de Dijon, a fost aplicat n repetate rnduri. Curtea de Justitie a mai adaugat cerintelor obligatorii initiale protectia culturii (CEJ 15 iulie 1985, Cauza nr. 60 and 61/84, Rec. p. 2605) si a mediului (CEJ 7 februarie 1985, ANDU, Cauza nr. 240/83, Rec. p. 531).4. Restrictii de ordin cantitativ la importuri. Reglementari privind compozitia unui produsInterzicerea desfacerii pe piata a pastelor fainoase din gru obisnuit constituie un obstacol n calea liberei circulatii a marfurilor care nu poate fi justificat pe motive de sanatate publica, protectie a consumatorilor sau corectitudine a tranzactiilor comerciale. Decizia din 14.07.1988, Zoni C Italia, nr. 90/1986, Rec. p. 4285).4.1. Legislatia italiana a stipulat ca n productia pastelor fainoase uscate comercializate n Italia trebuie sa fie utilizat doar gru arnaut. Uoni a fost dat n judecata pentru importul de paste fainoase uscate din Germania, alcatuite dintr-o combinatie de gru obisnuit si gru aramiu. El a pretins ca aceasta prevedere este incompatibila cu art. 28 din Tratatul CE. Instanta italiana a solicitat o examinare preliminara cu privire la aceasta chestiune, aratnd ca obiectul prevederii cu pricina l constituie protectia calitatii superioare a pastelor si ca se aplica fara discriminare pastelor italienesti si celor din import.Curtea de Justitie a decis ca legislatia italiana constituie un obstacol n calea importului de paste fainoase fabricate din gru obisnuit. Totusi, aceasta se aplica fara discriminare att produselor fabricate pe plan intern, ct si celor din import. Prin urmare, prevederea poate fi considerata drept compatibila cu legislatia comunitara daca se justifica prin motive de protectie a sanatatii publice conform definitiei din art. 30 al Tratatului sau prin cerinte obligatorii mentionate n cazul Cassis de Dijion, precum protectia consumatorilor sau corectitudinea tranzactiilor comerciale, ceea ce presupune n special ca masura poate fi proportionala cu scopul urmarit. n acest caz, nu s-a putut demonstra ca interdictia cu privire la utilizarea grului obisnuit contribuie la protectia sanatatii publice. n privinta cerintelor obligatorii referitoare la protectia consumatorului si corectitudinea tranzactiilor comerciale, acestea ar putea fi ndeplinite prin masuri mai putin restrictive, ca de exemplu etichetarea corespunzatoare sau prin restrngerea referintei paste fainoase fabricate din gru arnaut la paste fainoase fabricate n mod exclusiv din gru arnaut. Interdictia completa impusa asupra promovarii pastelor fainoase care contin gru obisnuit este, prin urmare, disproportionala.5. Restrictii de ordin calitativ de import. Aranjamente de comercializare specificeArticolul 28 din Tratat nu se aplica legislatiei statelor membre care interzic revnzarea n pierdere. Decizia din 24.09.1993, J si M c. Franta, nr. 267/91, Rec. p. I-6097).5.1. Cei doi comercianti K si M au fost actionati n instanta pentru revnzarea produselor n Franta la un pret mai redus dect pretul de achizitie. Acestia au pretins n fata instantei nationale ca legislatia franceza care interzice revnzarea n pierdere este contrara art. 28 din Tratatul CE.5.2. n hotarrea sa preliminara, curtea de Justitie arata ca o astfel de interdictie limiteaza volumul vnzarilor si, totodata, volumul vnzarii de produse dintr-un alt stat membru, n sensul ca interzice comerciantilor sa utilizeze o metoda de promovare a vnzarilor si constituie o bariera n calea liberei circulatii a marfurilor. Cu toate acestea si contrar deciziilor anterioare, curtea a dispus ca aplicarea, n cazul produselor din alte state membre, a prevederilor nationale care impun restrictii sau interzic anumite aranjamente de comercializare nu ca sub incidenta art. 28 din tratat, daca aceste prevederi se aplica tuturor comerciantilor care si desfasoara activitatea pe teritoriul statului respectiv si daca ele afecteaza n egala masura, de jure et de facto, desfacerea produselor fabricate pe piata interna si a celor din import.SECTIUNEA A II-ATAXELE VAMALE SI CONTINGENTARILELibertatile fundamentale n Piata interna a U.E.Cele patru libertati fundamentale consacra interzicerea oricarei discriminari n relatiile comerciale, ntemeiate pe origine produselor, capitalurilor, serviciilor si a persoanelor.Tratatul C.E.E.Art. 12 n relatiile lor comerciale reciproce, statele membre se abtin sa introduca noi drepturi de import si de export sau noi taxe cu efect echivalent si sa le majoreze pe cele aplicate.Libertatile fundamentale se aplica fie direct, fie prin intermediul masurilor de implementare, prin dreptul comunitar secundar (n special regulamente si directive).O importanta speciala pentru definirea continutului si cmpului de aplicare a libertatilor fundamentale l-a avut jurisprudenta Curtii Europene de Justitie (C.J.C.E.).Taxele vamale, precum si limitarile cantitative (contingentarile) sau masurile cu efect echivalent limitarilor cantitative, sunt incompatibile cu libera circulatia a marfurilor.C.J.C.E. a dat acestor concepte o interpretare extensiva.I. Libera circulatie a marfurilor. Taxele vamale si contingentarileA. Hotarrea Curtii din 11 iulie 1974 - Procurorul Regal vs Benoit si Gustave Dassonville1. Speta pune problema daca o prevedere nationala ce interzice importul de bunuri ce poarta denumirea de origine n masura n cate aceste bunuri nu sunt nsotite de un document oficial eliberat de guvernul tarii de export care certifica dreptul de a purta aceasta denumire constituie o masura cu efect echivalent unei restrictii cantitative n ntelesul art. 30 al Tratatului.2. Aceasta problema a fost ridicata n cursul procesului penal din Belgia mpotriva comerciantilor care au achizitionat, n Franta, un transport de whisky n libera circulatie si care l-au importat n Belgia fara a detine un certificat de origine de la autoritatile vamale britanice, ncalcnd astfel legile belgiene.3. Din dosar si din procedura orala rezulta ca, dorind sa importe n Belgia whisky aflat deja n libera circulatie n Franta, comerciantul poate obtine un astfel de certificat doar cu mare dificultate, spre deosebire de importatorul care importa direct din tara producatoare.4. Toate normele comerciale promulgate de statele membre care pot stnjeni, direct sau indirect, n mod real sau potential, comertul comunitar, vor fi considerate ca fiind masuri cu efect echivalent restrictiilor cantitative.5. n absenta unui sistem comunitar, pentru consumatori, de garantare a autenticitatii denumirii de origine a unui produs, daca un stat membru ia masuri pentru prevenirea practicilor neloiale n acest domeniu, trebuie, totusi, sa respecte conditiile ca masurile sa fie rezonabile si ca mijloacele de proba cerute sa nu actioneze ca un obstacol n comertul dintre statele membre si, n consecinta, acesta sa fie accesibil tuturor cetatenilor Comunitatii.Prin decizia Cassis de Dijon, c.J.C.E. a pus bazele doctrinei sale de interdictie generala a limitarilor liberei circulatii.B. Hotarrea Curtii din 20 februarie 1979 - Rewe-Zentral AG vs Bundesmonopolvewaltung fur Brnntwein (Cassis de Dijon 120/78)1. Instanta nationala solicita, prin prezenta, asistenta n vederea interpretarii pentru a se evalua daca cerinta privind comertul minim de alcool poate cadea sub incidenta interzicerii tuturor masurilor cu efecte echivalente unor restrictii cantitative n comertul dintre Statele membre, prevazuta de art. 30 al Tratatului, sub incidenta interzicerii tuturor discriminarilor privind conditiile de achizitionare si desfacere a marfurilor ntre persoane ale Statelor membre, n ntelesul art. 37.2. n legatura cu aceasta, trebuie observata ca art. 37 se refera expres la monopolurile de stat cu caracter comercial.Prevederea respectiva este, prin urmare, irelevanta n ceea ce priveste reglementarile nationale care nu privesc exercitarea de catre un monopol public a functiei specifice anume dreptul exclusiv dar se aplica de o maniera generala productiei si comercializarii bauturilor alcoolice, indiferent daca acestea din urma cad sub incidenta monopolului n discutie.Acesta fiind cazul, efectul masurii indicate de catre instanta nationala asupra comertului inter-comunitar trebuie examinat doar n relatie cu reglementarile art. 30, asa cum este formulat n prima ntrebare.3. n lipsa regulilor comune referitoare la producerea si comercializarea alcoolului proiectul de Decizie naintat Consiliului de catre comisie pe 7 decembrie 1976 (Jurnalul Oficial C309, p. 2) nefiind nca aprobat de catre Consiliu este la latitudinea Statelor membre sa reglementeze toate aspectele privind producerea si comercializarea alcoolului si bauturilor alcoolice pe teritoriul national.Piedicile n calea circulatiei n interiorul Comunitatii, rezultnd din nepotrivirile ntre legislatiile nationale privind comercializarea produselor n chestiune trebuie acceptate n masura n care acele reglementari pot fi acceptate ca fiind necesare n vedere satisfacerii prescriptiilor obligatorii privind n special eficacitatea supravegherii financiare, protectia sanatatii publice, corectitudinea tranzactiilor comerciale si protectia consumatorului. 4. Guvernul Republicii Federale a Germaniei, intervenind n lucrarile procesului, a adus diverse argumente care, n opinia sa, justifica aplicarea reglementarilor privind continutul minim de alcool al bauturilor alcoolice, prezentnd consideratii privind, pe de o parte, ocrotirea sanatatii publice, iar pe de alta parte, protectia consumatorului mpotriva practicilor comerciale neloiale.5. n ceea ce priveste protectia sanatatii publice, Guvernul german afirma ca scopul fixarii, prin legislatia nationala, a continutului minim de alcool l constituie evitarea proliferarii bauturilor alcoolice pe piata nationala, n special a bauturilor alcoolice cu continut scazut de alcool, deoarece, n opinia sa, asemenea produse ar putea induce mult mai usor toleranta la alcool dect cele cu continut mai ridicat de alcool.6. Aceste consideratii nu sunt hotartoare atta timp ct consumatorul poate gasi pe piata o gama extrem de larga de produse cu continut scazut sau moderat de alcool si, mai mult, o mare parte a bauturilor alcoolice cu continut ridicat de alcool vndute liber pe piata germana se consuma, n general, sub forma diluata.n lumina celor doua decizii Dassonville Cassis de Dijon si a noii ordini de drept, multe din reglementarile nationale au fost calificate ca fiind contrare dreptului comunitar.Ulterior, C.J.C.E. a nuantat interpretarea interdictiei de comercializare, limitarea modalitatilor de comercializare fiind admisa n anumite conditii.C. Hotarrea Curtii din 24 noiembrie 1993Procesul penal mpotriva lui Bernard Keck si Daniel Mithouard1. Data fiind tendinta n crestere a comerciantilor de a invoca art. 30 al Tratatului ca temei pentru a contesta orice norme ale caror efecte reprezinta limitarea libertatii lor comerciale, chiar si atunci cnd aceste norme nu se refera la produse din alte state membre, curtea considera ca este necesara reexaminarea si clarificarea jurisprudentei sale n acest domeniu.2. S-a stabilit prin jurisprudenta ncepnd cu Cassis de Dijon (Cazul 120/78 Rewe-Zentral vs Bundesmonopolverwaltung fuer Branntwein [1979] ECR 649) ca, n absenta armonizarii legislatiei, obstacolele puse n calea liberei circulatii a bunurilor care sunt o consecinta a regulilor care prevad anumite conditii ce trebuie ndeplinite de bunurile ce provin din alte state membre unde sunt n mod legal fabricate si puse pe piata (cum ar fi origine, forma, dimensiuni, greutate, compozitie, prezentare, etichetare, ambalare) constituie masuri cu efect echivalent interzise de art. 30.Acest lucru ramne valabil chiar daca acele reguli se aplica fara distinctie tuturor produselor, cu exceptia cazului n care aplicarea poate fi justificata printr-un obiectiv de interes public avnd prioritate fata de libera circulatie a bunurilor.3. Prin contrast, contrar celor decise anterior, aplicarea pentru produsele din alte state membre a prevederilor nationale ce restrictioneaza sau interzic anumite acorduri de vnzare nu este acelasi lucru cu obstructionarea direct sau indirect, n mod real sau potential, comertul ntre statele membre n interesul hotarrii Dassonville (Cazul 8/74 [1974] ECR 837), att timp ct acele prevederi se aplica tuturor comerciantilor cu relevanta ce opereaza pe teritoriul national si att timp ct ele afecteaza n aceeasi masura, n drept si n fapt, att comercializarea produselor locale ct si a produselor din celelalte state membre.4. Daca aceste conditii sunt ndeplinite, aplicarea unor astfel de reguli vnzarii de produse din alt stat membru, vnzare ce ntruneste cerintele stabilite de acel stat, nu reprezinta prin natura sa o masura de mpiedicare sau de stnjenire a accesului pe piata mai mult dect reprezinta stnjenirea accesului produselor locale. Aceste reguli se vor afla astfel n afara domeniului de aplicare a art. 30 al Tratatului.APLICAREA DREPTULUI COMUNITAR1. Respingerea dublei bariere si aplicarea cumulativa a dreptului intern si a celui comunitar. Respectarea primatului dreptului comunitar (Hot. Walt Wilhelm 13.03.1969)1.1. n primul rnd, o interdictie stabilita n dreptul comunitar trebuie sa fie respectata n diversele ordini juridice nationale, ceea ce exprima deplin aplicarea principiului prioritatii. Aceasta nu mpiedica, totusi, un cumul de proceduri si actiuni, att la nivel national, ct si la cel comunitar. Dar, sanctiunile din dreptul comunitar sunt de natura administrativa n timp ce, n dreptul intern, ele pot di de o alta natura, chiar si penala.O exigenta generala de echitate implica sa se tina cont de orice decizie represiva anterioara pentru determinarea unei eventuale sanctiuni si, deci, sa nu se ncalce principiul non bis in idem. Totusi, n acest caz, dubla ilicitate poate antrena o dubla condamnare temperata.1.2. n al doilea rnd, o anumita practica poate fi validata n dreptul comunitar, n cazul ipotezei privind dubla bariera.Validarea poate sa rezulte printr-o decizie denumita de arestare negativa prin care Comisia considera ca o ntelegere nu este restrictiva de concurenta n sensul art. 81 (1) sau ca art. 82 nu-si gaseste aplicare. Daca dreptul comunitar nu se aplica, de ce sa se limiteze competenta autoritatilor interne pentru aplicarea regulilor nationale? Ele conserva, n acest caz, libertatea principiului, nsa, nimic nu le interzice sa tina seama de solutia comunitara, care este adesea oportuna. n acest caz, dubla bariera poate fi retinuta: absenta sanctiunii n dreptul comunitar (chiar daca este aplicabil cazul unei ntelegeri afectnd comertul ntre statele membre si considerata ca nerestrictiva), dar sanctiune posibila n dreptul national.2. Autonomia economica necesara. Unitatile ntreprinderii si pluritatea de persoane juridice. Intermediarii si grupurile de societati (Hot. Hydrotherm, Hot. BMW Belgia din 12.07.1979 si Viho Europa c. Comisiei din 24.10.1996 s.a.).Este adevarat ca, adesea, subordonarea economica nu este dect prelungirea unei subordonari juridice, ceea ce interzice de a considera subordonata ca o ntreprindere.Problema este mai delicata, nsa, n cazul grupurilor de societati. Dupa caz si n functie de gradul de autonomie al filialelor, se poate considera ca un grup era constituit dintr-o pluralitate de ntreprinderi sau, din contra, ca el este o ntreprindere unica. Dar, criteriul decisiv este unitatea economica ce poate sa existe fara repartizarea sarcinilor. Controlul efectiv trebuie, nsa, sa fie cautat. Daca exista controlul efectiv nu poate fi o concurenta ntre societati. Dar. Aceasta autonomie efectiva a actiunii asupra pietii este esentiala si poate sa fie realizata, ntre altele, prin legaturi n capital, de instructiuni, obiective sau teme impuse de societatea mama.Notiunea de ntreprindere, plasata ntr-un context de drept al concurentei, trebuie sa fie nteleasa ca desemnnd o unitate economica din punctul de vedere al acordului n cauza, chiar daca, din punct de vedere juridic, aceasta unitate economica este constituita din mai multe persoane fizice sau morale. Or, societatea n cauza, nu era una din partile la acordul de constituire a societatilor care au un interes identic si care sunt controlate de aceeasi persoana fizica, parte, de asemenea, la acord, ntruct n aceste conditii nu exista nici o virtualitate de concurenta ntre persoanele care participa simultan, ca o singura parte, la acordul n cauza n acelasi sens, Hotarrea Zoja din 6.03.1974 a CJCE s.a.).3. Concurenta Pozitie dominanta Abuz Interdictie Efect direct Drepturi individuale Aparare de catre jurisdictiile nationale Recurs n justitie Modalitati procedurale nationale Conditii de aplicare Sarcina probeiOrdinii juridice interne a fiecarui stat membru i revine sarcina sa desemneze jurisdictiile competente si sa reglementeze modalitatile procedurale, inclusiv n materia sarcinii probei, a recursurilor destinate asigurarii apararii drepturilor pe care justitiabilii le au ca urmare a efectului direct al art. 86 din Tratat, dat fiind ca aceste modalitati nu pot fi mai putin favorabile dect cele privitoare la recursurile similare cu caracter intern, nici sa faca imposibila sau excesiv de dificila, n practica, exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridica comunitara.(Hotarre din 17 iulie 1997, GT Link/De Danske Statsbaner)4. Concurenta ntelegeri Atingere adusa concurentei Art. 85 par.1 din Tratat Exigenta alternativa a unui obiectiv sau a unui efect anticoncurential Luare n consideratie a diferitelor versiuni lingvisticePentru a exista o infractiune la art. 85 par.1 din Tratat, nu este necesar ca o ntelegere sa aiba n acelasi timp un obiectiv si un efect anticoncurentiale, cum sugereaza versiunea italiana a acestei dispozitii. n fapt, aceasta versiune nu ar trebui sa prevaleze singura n fata tuturor celorlalte versiuni lingvistice care fac sa apara cu claritate, prin utilizarea termenului sau, caracterul necumulativ, dar alternativ, al conditiei n cauza. Interpretarea uniforma a normelor comunitare cere, n fapt, ca ele sa fie interpretate si aplicate n lumina versiunilor redactate n celelalte limbi comunitare.(Hotarre din 17 iulie 1997, Ferriere Nord/Comisie)SECTIUNEA A II-AJURISPRUDENTA COMUNITARA PRIVIND CONCURENTA SI SERVICIILE PUBLICEA. Sediul materieiArticolul 82-C din TCE reglementeaza regimul ntreprinderilor nsarcinate cu gestiunea serviciilor de interes economic general sau prezentnd caracterul unui monopol fiscal.Textul prevede:1. Statele membre, n privinta ntreprinderilor publice si a ntreprinderilor carora le acorda drepturi speciale sau exclusive, nu edicteaza, nici nu mentine nici o norma contrara regulilor din prezentul tratat, n special cele din art. 7 si 85 (81-89).2. ntreprinderile nsarcinate cu gestiunea serviciilor de interes economic general sau prezentnd caracterul unui monopol fiscal sunt supuse regulilor prezentului tratat, n special regulilor de concurenta, n limitele n care aplicarea acestor reguli nu duce la esecul ndeplinirii, n drept sau n fapt, a misiunii speciale care le-a fost data. Dezvoltarea schimburilor nu trebuie sa fie afectata ntr-o masura contrara intereselor Comunitatii.3. comisia supravegheaza aplicarea dispozitiilor prezentului articol si adreseaza, n caz de nevoie, directive sau decizii adecvate Statelor membre.B. Jurisprudenta comunitara privind serviciile publice2.1. Regimul juridic de exceptarea. ntreprinderile mentionate n art. 86 TCE nu sunt supuse regulilor din dreptul concurentei dect n masura n care aplicarea acestor reguli nu constituie un obstacol, n drept sau n fapt, la misiunea speciala pe care o au acele ntreprinderi.b. n hotarrea Ahmed Saled (CJCE, 11.04.1989) curtea de Justitie a admis ca derogarea citata se aplica n materia transporturilor aeriene, ntreprinderile avnd obligatia aplicabila, n baza prescriptiei puterilor publice, de a exploata liniile nerentabile pentru ratiuni de interes general, ca de exemplu amenajarea teritoriului.c. n hotarrea Corbeau (CJCE, 19.05.1993) referitoare la o ntreprindere nvestita cu drepturi exclusive (art. 86-1 Tratat), Curtea a decis ca obligatia pentru titularul acestei misiuni de a asigura serviciile sale n conditii de echilibru economic presupune posibilitatea unei compensatii ntre sectoarele de activitate rentabile si cele mai putin rentabile si justifica, n acelasi timp, o limitare a concurentei din partea antreprenorilor particulari, la nivelul sectoarelor rentabile economic. Astfel, Curtea a facut o aplicare combinata a art. 86-1 si 86-2 din TCE.d. n cauza Comisia Europeana contra Frantei, prin hotarrea din 23.10.1997, relativa la monopolurile importului si exportului de gaz si electricitate, Curtea a decis ca art. 86-2 nu prevedea dect ca drepturile exclusive conferite unei ntreprinderi nu erau justificate n caz de amenintare, n absenta acestor masuri, asupra viabilitatii economice a ntreprinderii beneficiare a acelor drepturi. Ea a subliniat ca pentru ca regulile Tratatului sa nu fie aplicabile unei ntreprinderi nsarcinate cu un serviciu de interes economic general, n virtutea art. 90 (2) TCE, este suficient ca aplicarea acestor reguli sa duca, n fapt sau n drept, la esecul ndeplinirii obligatiilor speciale care-i revin acestei ntreprinderi. Nu este, nsa, necesar ca supravietuirea acelei ntreprinderi sp fie, ea nsasi, amenintata.e. ntr-o alta hotarre (Mannesman Austria din 15.01.1998), Curtea de Justitie de la Luxemburg a considerat ca faptul ca un organism trebuie sa fi fost creat pentru a satisface nevoile specifice de interes general, avnd un alt caracter dect industrial sau comercial, nu implica sa fie unicul nsarcinat cu satisfacerea unor astfel de nevoi.f. n hotarrea Corsica Ferries Franta SA din aceeasi data, 15.01.1998, Curtea a decis ca Republica Italiana a putut considera ca era necesara, n scopuri de securitate publica, de a acorda grupurilor locale de operatori dreptul exclusiv de a asigura serviciul universal de pilotaj si ca n aceste conditii, nu este incompatibil cu art. 86 i 90 (1) TCE (82 si 86-1) de a include n presul serviciului o componenta destinata a acoperi costul mentinerii serviciului universal de pilotaj, pentru ca ea corespunde suplimentului costului care-i implica caracteristicile specifice acestor servicii si prevede, pentru acest serviciu, tarife diferentiate n functie de caracteristicile proprii fiecarui port. Curtea a conchis ca n consecinta, grupurile de piloti au fost efectiv nsarcinate de Statul membru de a gestiona un serviciu de interes economic general, n sensul art. 90 (2) TCE (86-2) si ca toate celelalte conditii de derogare de la aplicarea regulilor tratatului prevazuta n aceasta dispozitie sunt reunite, o reglementare ca cea din speta nu constituie o violare a art. 86 (82) al TCE, combinat cu art. 90 (1( din Tratat (86-1).g. n hotarrea comuna dAlmelo (din 27.04.1994), Curtea a decis ca, n sectorul de electricitate, o interdictie importanta era necesara pentru ndeplinirea unei misiuni de serviciu public, iar motivele de interes general cu caracter neeconomic, dar de ordin public, privind mediul si amenajarea teritoriului pot sa justifice limitarile concurentei.2.2. Controlul aplicarii art. 86-2 din Tratat privind serviciile publicea. Etapele verificarii, conform hotarrii Curtii din 23.10.1997, n cauza Comisia Europeana contras Frantei:- prima etapa existenta unei misiuni de interes general cu obligatiile de acces, de calitate, pret si de functionare, toate conditiile care reunesc conditiile de servicii publice din Franta si a caror determinare se aplica n Statele membre sub controlul judecatorului comunitar. El poate sa tina cont de obiectivele proprii politicii nationale, n scopul n materie de mediu a amenajarii teritoriului;- a doua etapa a se controla daca obiectivele serviciului impun derogarile de la regulile Tratatului, dar n jurisprudenta comunitara se releva o necesitate relativa. Ea nu cere, n plus, ca supravietuirea ntreprinderii sa fie n joc si ca Statul sa faca proba pozitiva n sensul ca nu exista alte mijloace pentru atingerea obiectivelor fixate. Asadar, este admis ca derogarile vor putea fi decise atunci cnd regulile de concurenta pun n pericol echilibrul financiar al serviciului (a se vedea hotarrea Comuna dAlmelo din 27.04.1994);- a treia etapa nu trebuie ca schimburile sa fie efectuate ntr-o masura contrara interesului Comunitatii, adaugnd ca judecatorul comunitar a admis aplicarea combinata a art. 86-1 si 86-2 din Tratat (cum s-a aratat si la pct. 2.1), adica a recunoscut posibilitatea de a se crea un serviciu de interes economic general ncredintat unei ntreprinderi dispunnd de drepturi exclusive sau de un monopol daca ndeplinirea misiunii speciale care i-a f0st data nu poate fi asigurata dect prin acordarea de astfel de drepturi si pentru ca dezvoltarea schimbului nu este afectata ntr-o masura.b. Titularii dreptului de control al aplicarii art. 86-2 TCEn afara de instantele comunitare ale concurentei, judecatorul national este competenta sa verifice respectarea art. 86-2 din tratate.n hotarrea Ahmed Saeed din 11.04.1989 /R803), Curtea a decis ca:Art. 90-2 (noul art. 86) va putea avea consecinte pentru deciziile autoritatilor n materie de aprobarea tarifelor. Aceasta dispozitie prevede, ntre altele, ca ntreprinderile nsarcinate cu gestiunea serviciilor de interes economic general sunt supuse regulilor de concurenta ale tratatului, dar n limitele n care aplicarea acestor reguli nu implica esecul ndeplinirii misiunii speciale care le-a fost ncredintata-Aceasta dispozitie poate, n consecinta, sa se aplice transportatorilor, care pot fi obligati de autoritatile publice sa exploateze liniile care nu sunt rentabile, din punct de vedere comercial,dar a caror exploatare este necesara pentru motive de interes penal. Este de competenta autoritatilor administrative ori jurisdictiilor nationale, n fiecare caz, sa verifice daca ntreprinderea de transport aerian respectiva a fost efectiv nsarcinata sa exploateze astfel de linii printr-un act al puterii publice (hotarrea din 27.03.1974, n Rec. 1974, p. 313). Totusi, pentru ca efectul regulilor de concurenta poate fi restrns conform art. 90-1 (art. 86), datorita unor necesitati decurgnd din ndeplinirea unei misiuni de interes general, trebuie ca autoritatile nationale nsarcinate cu aprobarea tarifelor, ca si jurisdictiile sesizate cu litigii relative la acestea, sa poata determina care este natura exacta a necesitatii n cauza si care este repercusiunea asupra structurii tarifelor practicate de companiile aeriene respective.2.3. Pozitia comisiei Europene n domeniul concurentei si a serviciilor publiceComisia Europeana, nsarcinata cu supravegherea aplicarii art. 86 si 90 din TCE, a adoptat Comunicarea din 11.09.1996 asupra serviciilor de interes general n Europa, publicata n J.O.C.E. nr. C 281/2, 26.09.1996 (com. 96/C), n care a elaborat mai multe definitii foarte importate pentru domeniul concurentei si serviciilor publice.a. Servicii de interes general desemneaza activitatile de serviciu, comercial sau nu, considerate de interes general de autoritatile publice si supuse, pentru acest motiv, obligatiilor specifice serviciului public.b. Servicii de interes economic general sunt cele mentionate n art. 90 TCE (86) si ele desemneaza activitatile de serviciu comercial ndeplinind misiuni de interes general su supuse, din aceasta cauza, Statelor membre, obligatiilor specifice serviciului public. Ele vizeaza, n special, serviciile ori retelele de transport, energie si comunicatie.c. Serviciu public aceasta expresie are un dublu sens:- uneori, ea desemneaza organismul de producere a serviciului si- alteori, ea vizeaza misiunea de interes general ncredintata acestuia.El este recunoscut n scopul de a favoriza sau de a permite ndeplinirea misiunii de interes general si, deci, a obligatiilor de serviciu public specifice ce pot fi impuse de autoritatea publica a organismului de producere a serviciului (de exemplu, n materie de transport terestru, aerian sau feroviar ori n materie de energie); aceste obligatii se pot exercita la nivel national sau regional. Adesea, se confunda, pe nedrept, serviciul public cu sectorul public (inclusiv functia publica), astfel spus misiunea si Statul, destinatarul si proprietarul.d. Serviciul universal dezvoltat de institutiile comunitare, acest concept evolutiv este definit de un ansamblu de exigente de interes general carora trebuie sa li se supuna, n toata Comunitatea, activitatile de telecomunicatii sau de posta, de exemplu: obligatiile care decurg din aceste exigente trebuie sa asigure accesul la toate acele prestatii esentiale, de calitate si la un pret abordabil.2.4. Noul text din TratatTratatul de la Amsterdam a introdus un nou articol 7D care prevede ca:Fara a prejudicia art. 77, 90 si 92 (73, 86, 87) si n referire la locul pe care-l ocupa serviciile de interes economic general printre valorile comune Uniunii, ca si la rolul pe care-l joaca n promovarea coeziunii sociale si teritoriale a Uniunii, Comunitatea si Statele membre, fiecare n limitele cmpului de aplicare a prezentului tratat, vegheaza ca aceste servicii sa functioneze pe baza principiilor si n conditiile care permit ndeplinirea misiunii lor.Prin Declaratia nr. 13, anexa la Tratat (TA) si inserata n Actul final, se prevede ca:Dispozitiile art. 7D relative la serviciile publice sunt aplicate n deplin respect si acord cu jurisprudenta Curtii de Justitie n ceea ce priveste, ntre altele, principiile de egalitate de tratament, de calitate si de continuitate a acestor servicii.C. Politica comerciala comuna Aparare mpotriva practicilor de dumping Procedura antidumping Drepturile de aparare ale ntreprinderii ce se presupune a practica dumpingul Obligatia de informare pe care o au institutiile ImportantaPrincipiul respectarii drepturilor apararii este un principiu fundamental al dreptului comunitar. n domeniul apararii mpotriva importurilor ce fac obiectul unui dumping, aceste drepturi sunt precizate n art. 7 par. 1 si 4, din Regulamentul antidumping de baza nr. 2423/88, n masura n care drepturile la informare trebuie puse n balanta cu obligatia institutiilor comunitare de a respecta secretul asupra afacerilor.n acest sens, cei interesati trebuie sa fie n masura, n cursul procedurii administrative, sa-si faca cunoscut punctul de vedere, n mod util, asupra realitatii si pertinentei faptelor si mprejurarilor invocate si asupra elementelor de proba retinute de Comisie n sprijinul afirmatiei sale asupra existentei unei practici de dumping si a unui prejudiciu ce ar rezulta, cel mai trziu n cursul procedurii de adoptare a Regulamentului Consiliului.Din moment ce art. 7 par. 4 lit. c, i din Regulamentul antidumping de baza prevede ca cererile de informare naintate n virtutea aceluiasi articol, lit. b, trebuie prezentate n scris si trebuie sa specifice punctele speciale n privinta carora se cer informatii, suficienta informatiilor furnizate de institutiile comunitare trebuie apreciata n functie de gradul de specificitate a informatiilor cerute. Pentru a determina daca institutiile comunitare si-au respectat obligatiile de informare, trebuie sa tinem cont, n speta, de particularitatile pietei, de cunostintele pe care le au ntreprinderile n cauza si de autoritatea prin care aceste cunostinte le reclama precizarile pertinente.(Hotarre din 18 decembrie 1997, Ajinomoto si The NutraSweet Company/Consiliu)SECTIUNEA A III-ACONCURENTA. DREPTUL DE PROPRIETATE INDUSTRIALA3.1. Raportul dintre dreptul national si dreptul comunitar(Hotarrea Radie Telefis Eireann din 10.VII.1991 a Tribunalului de Prima Instanta)"Raporturile ntre sistemele juridice nationale de proprietate industriala si regulile generale ale dreptului comunitar sunt expres reglementate prin art. 36 (noul text art. 30) al tratatului (TCE), care prevede posibilitatea de a deroga asupra regulilor relative la libera circulatie a marfurilor pentru ratiuni de protectie a proprietatii industrale si comerciale. Totusi, aceasta derogare este explicit afectata de anumite rezerve. n consecinta, protectia drepturilor de proprietate intelectuala ncredintata legislatiilor nationale este exclusiv recunoscuta n dreptul comunitar, n conditiile enuntate n art. 36 (art. 30 nou), fraza a doua. n termenii acestei dispozitii, restrictiile relative la libera circulatie privind proprietatea industriala (intelectuala) nu trebuie sa constituie nici un mijloc de discriminare arbitrara, dar nici o restrictie deghizata n comertul dintre Statele membre" (citata de Alain Conedj, n "Pratique du droit de la concurence national et communautaire", Litec, 2000, p. 112).3.2. Dreptul de marca. Limitarea dreptului de concurenta(Hotarrea Centrafarm din 10.X.1978 a CJCE citata de A. Gonedj, n op. cit. p. 112-113)3.2.1. Prima chestiune de clarificat este aceea de a sti daca, n circumstantele indicate, regulile tratatului (TCE), n special art. 36, mpiedica titularul de marca sa faca uz de dreptul pe care i-l confera dreptul national. Curtea constata ca, prin efectul dispozitiilor tratatului relative la libera circulatie a marfurilor, n special al celor din art. 30, sunt prohibite ntre statele membre masurile restrictive la import si orice alte masuri cu efect echivalent.n termenii art. 36, nsa, aceste dispozitii nu constituie, totusi, un obstacol la interdictii sau restrictii la import, justificate de ratiuni de protectie a proprietatii industriale sau comerciale.Potrivit art. 36, fraza a doua, daca tratatul nu afecteaza existenta drepturilor recunoscute de legislatia unui stat membru n materie de proprietate industraila si comerciala, exercitiul acestor drepturi nu poate fi, dupa circumstante, limitat prin interdictiile prevazute de tratat.Asadar, ca o exceptie de la unul din principiile fundamentale ale pietii comune, art. 36 nu admite, derogari de la libera circulatie a marfurilor, dect n masura n care aceste derogari sunt justificate de necesitatea apararii drepturilor care constituie obiectul specific al acestei proprietati.Curtea constata ca obiectul specific al dreptului de marca este, n special, de a asigura titularului un drept exclusiv de a utiliza marca, pentru a pune n circulatie un produs si de a-l proteja contra concurentilor care vor sa abuzeze de pozitia si de reputatia marcii, vnznd produsele lor, fara drept, sub aceasta marca.Pentru a determina, n situatii exceptionale, semnificatia exacta a acestui drept recunoscut titularului marcii, trebuie tinut cont de functia esentiala a marcii, care este de a garanta consumatorului sau utilizatorului final identitatea de origine a produsului marcat.Este, deci, inerent ca aceasta garantie de provenienta sa confere numai titularului puterea de a identifica produsul prin aplicarea marcii; caci, garantia de provenienta va fi compromisa daca este lasata unui tert aplicarea marcii asupra produsului, ca si original.Prin urmare, garantia de provenienta cere ca dreptul exclusiv al titularului sa fie aparat de aceeasi marca si atunci cnd diferitele parti ale productiei, n conditiile marcilor diferite, provin din doua state membre diferite, caci dreptul recunoscut titularului de marca se opune oricarei aplicari neautorizate asupra produsului sau relevat, ca atare, de obiectul specific al dreptului de marca.3.2.2. Curtea considera necesar sa examineze n continuare, daca exercitiul unui astfel de drept poate sa constituie o "restrictie deghizata n comertul dintre Statele membre" n sensul art. 36 al.2 TCE.n aceasta privinta, se constata ca poate fi legitim pentru fabricantul unui produs de a utiliza n diferitele State membre marci diferite pentru unul si acelasi produs, astfel ca o asemenea practica sa fie urmata de titularul marcilor n cadrul unui sistem de comercializare viznd mpartirea artificiala a pietelor.ntr-o asemenea ipoteza, opozitia titularului la utilizarea neautorizata a marcii de catre un tert va putea constitui o restrictie deghizata la schimburile intracomunitare n sensul dispozitiei citate. Curtea retine ca judecatorul de fond este suveran sa decida, n fiecare caz n speta, daca aceasta practica de a utiliza marci diferite pentru acelasi produs este urmarita de titularul marcilor n scopul de a "partaja pietele".3.3. Concurenta. Drept de autor. Restrictii. Pozitie dominanta. Monopolul de fapt(Hotarrea Radic Telefis Eireann din 10.VII.1991 a TPI precitata la pct. 1.1.)Exercitiul dreptului de autor nu raspunde numai functiei sale esentiale a acestui drept, n sensul art. 36 TCE, care este de a asigura protectia morala a operei si de remunera eforturile creatorului, ci si respectului obiectivelor urmarite, n special, prin art. 86.Jurisprudenta Curtii releva (ex. n hotarrile din 05.X.1998 Volvo si Renault) ca exercitiul unui drept exclusiv, aratnd, n principiu, substanta dreptului intelectual n cauza, poate fi, totusi, interzisa prin art. 86, daca da loc obtinerii unei pozitii dominante sau anumitor comportamente abuzive. Problemele puse Curtii n cadrul celor doua recursuri prejudiciale asupra regularitatii comportamentului celor doi constructori de automobile, care si-au rezervat exclusivitatea fabricarii si comercializarii pieselor de schimb pentru vehiculele produse de ei, sunt relevante. Curtea a citat drept comportamente abuzive n sensul art. 86 refuzul arbitrar de a livra astfel de piese reparatorilor independenti de autovehicule, fixarea preturilor pieselor de schimb la un nivel inechitabil sau decizia de a nu mai produce piese de schimb pentru un anumit model de autoturism care nu mai circula.n prezenta speta nsa, trebuie retinut ca societatea reclamanta si-a rezervat exclusivitatea publicarii grilelor programelor saptamnale de televiziune, ceea ce a oprit aparitia pe piata a unui produs nou, a magazinului general de televiziune, susceptibil de a concura propriul sau magazin RTE Guide. Reclamantul a exploatat dreptul sau de autor aupra grilelor de programe, produse n cadrul activitatii de teledifuziune, pentru a-si asigura un monopol asupra pietii derivate a ghidurilor saptmnale de televiziune. n aceasta privinta, este semnificativ ca, printre altele, reclamantul autorizeaza gratuit publicarea grilelor cotidiene si a punctelor forte ale programelor sale saptamnale n presa din Islanda si Marea Britanie. Totodata, n celelalte state membre, ea autorizase de asemenea, fara a cere o redeventa, publicarea grilelor sale saptamnale."Un comportament de acest tip care se caracterizeaza prin obstacolul pus asupra productiei si comercializarii unui nou produs, pentru care exista o cerere potentiala din partea consumatorilor, asupra pietei anexe de magazine de televiziune si prin excluderea corelativa a oricarei concurente n aceasta piata, ntr-un singur scop de a mentine monopolul reclamantei este evident contrar functiei esentiale a dreptului de autor, asa cum el este admis n dreptul comunitar.n consecinta, refuzul reclamantei de a autoriza tertilor sa publice grilele sale saptamnale, prezinta, n acest caz, un caracter arbitrar, n masura n care nu s-a justificat ntr-o societate democratica, nici prin necesitati particulare din sectorul de radiodifuziune, care nu este vizat n speta, nici prin exigentele proprii activitatii de editare de magazine de televiziune. Reclamantul avea, deci, posibilitatea de a se adapta la conditiile pietii magazinelor de televiziune, deschisa concurentei, pentru a asigura viabilitatea comerciala a saptamnalului sau RTE Guide. n aceste conditii, faptele incriminate nu pot fi, deci, puse la adapostul legii, n dreptul comunitar, prin protectia dreptului de autor asupra grilelor de programe".SECTIUNEA A IV-AINTREPRINDERILE PUBLICE SAU TITULARE A DREPTURILOR SPECIALE SAU EXCLUSIVE ORI INSARCINATE CU UN SERVICIU DE INTERES GENERALIntreprinderile publice sau titulare a drepturilor speciale sau exclusive Dispozitiile art. 86 ale Tratatului desemneaza expres si neechivoc aceste ntreprinderi ca subiecte exceptate de la regulile concurentei:- ntreprinderile publice si ntreprinderile titulare a drepturilor speciale sau exclusive (paragraful 1) si- ntreprinderile nsarcinate cu gestiunea serviciilor de interes economic general sau care au un monopol fiscal (paragraful 2).1. Intreprinderile publice sau titulare a drepturilor speciale si exclusive1.1. ntreprinderile publiceTextul art. 86(1) TCE prevede, n mod precis, ca dispozitiile sale vizeaza ntreprinderile publice.Comisia europeana, nsa, prin art. 2 al Directivei nr. 80-723 din 25 iunie 1980, data n aplicarea si executarea art. 86 paragraful 3 al Tratatului, viznd transparenta relatiilor financiare ntre Statele membre si ntreprinderile publice, a definit mai concret si cuprinzator sfera ntreprinderilor publice. Textul art. 2 prevede ca:n sensul prezentei directive, se ntelege prin ntreprinderi publice: orice ntreprindere asupra careia puterile publice pot sa exercite, direct sau indirect, o influenta dominanta privind proprietatea sa, participarea financiara sau regulile dupa care lucreaza.Influenta dominanta a puterilor publice este prezumata, direct sau indirect, n privinta ntreprinderii care:a) detine majoritatea capitalului subscris de ntreprindere;b) dispune de majoritatea voturilor corespunzatoare partilor sociale emise,c) poate sa desemneze mai mult de jumatate a membrilor organului de ..., de.. sau de supraveghere a ntreprinderii.1.2. ntreprinderile titulare a drepturilor speciale sau exclusiveDefinirea acestor ntreprinderi, asimilate ntreprinderilor publice, ntruct Statele membre le-au acordat drepturi speciale sau exclusive, a primit cteva precizari n jurisprudenta Curtii de Justitie.In hotarrea Badson din 4 mai 1988 (Aff. 30-87, R, 2479) Curtea a decis ca dispozitia din art. 86(1) include, n acest context, autoritatile publice la nivel regional, provincial sau comunal n sfera ntreprinderilor carora li se acorda drepturi speciale sau exclusive. Totodata, n aceeasi hotarre, s-a mai decis ca nsa n ... exclusiva a serviciului extern de pompe funebre.ntr-o alta hotarre Exan Aneyde, din 9 VI 1977 (Aff. 90-76, R, 1091) Curtea considera ca titular al drepturilor exclusive sau speciale la nivel national, recunoscut prin legislatia italiana, la care adera, n totalitatea sau majoritatea asiguratorilor n materie de responsabilitate civila auto, exercitat n Italia si care este responsabil n cadrul sistemului numit care vede, de despagubirea sinistrelor cauzate de vehicule straine asigurate prin companii de asigurari straine.In acelasi sens, Directiva Comisiei din 28 VI 1990 relativa la concurenta n pietele de servicii de telecomunicatii, prevede ca, n toate statele membre, stabilirea si exploatarea retelei de telecomunicatii ca si furnitura de servicii aferente, sunt n general delegate, prin acordarea de drepturi exclusive sau speciale, la unul sau mai multe..... de telecomunicatii, care sunt ntreprinderi vizate de art. 90 (devenit 86) paragraful 1 din Tratat, deoarece ele exercita, ntr-o forma organizata, o activitate economica, cum ar fi furnizarea de servicii de telecomunicatii si ca ele sunt fie ntreprinderi publice, fie ntreprinderi carora Statele le-au acordat drepturi exclusive speciale. 2. ntreprinderile nsarcinate cu un serviciu de interes economic general sau prezentnd caracterul unui monopol fiscal.2.1. Notiunea serviciului de interes economic general n dreptul comunitarO ampla determinare a notiunii serviciului de interes general, inclusiv a serviciului de natura economica este facuta de Comisie n Cartea alba asupra serviciilor de interes general, publicata la 12 mai 2004.Doua elemente sunt fixate de directiva , ca esentiale pentru definirea notiunii serviciului de interes economic general:a) misiunea ncuviintata printr-un act al autoritatii sib) caracterul de serviciul indispensabil.Daca expresia ntreprinderi prezentnd caracterul unui monopol fiscal nu a ridicat nici o dificultate de interpretare si aplicare, cea a notiunii serviciului de interes general a produs incertitudini, fiind controversata si problema de apartenenta notiunii la dreptul comunitar sau la dreptul statelor membre.Curtea de Justitie a decis ca hotarrea din 14 VII 1971 , data n interpretarea art. 90 (2), la speta respectiva, poate sa vizeze aceasta dispozitie o intreprindere care, bucurndu-se de anumite privilegii pentru exercitiul misiunii cu care este legal nsarcinata, ntretine, n consecinta, raporturi straine (stricte) cu puterile publice si asigura debuseul cel mai important pentru traficul fluvial n statul interesat.Jurisprudenta ulterioara a Curtii a relevat ca aceasta problema trebuie solutionata n lumina dispozitiilor nationale care definesc notiunea ntreprinderii n cauza.Astfel, ntr-o hotarre se arata ca este de competenta judecatorului national sa stabileasca daca o intreprindere care invoca dispozitiile art. 90 (86), paragraful 2, spre a se prevala de o derogare de la regula tratatului, a fost efectiv nsarcinata de statul membru sa gestioneze un serviciu de interes economic general.In hotarrea Zchner c. Bayerische Vereinsbank Comisiile Bancare, din 14 VII 1981, Curtea arata ca transferurile normale efectuate de institutiile bancare de fonduri clientelei lor dintr-un Stat membru n altul, daca ele constituie operatiuni relevnd misiunea proprie bancilor n ce priveste, n special, miscarile internationale ale capitalului, nu este suficient pentru a se atribui acestor institutii caracterul de ntreprinderi n sensul art. 90/86/paragraful 2, Tratat.n jurisprudenta mai recenta a Curtii de Justitie se afirma ca pentru ca o intreprindere sa poata fi considerata ca fiind nsarcinata cu un serviciu de interes economic general n sensul art. 90 (86) paragraful 2, trebuie ca sa fie data n virtutea unui act al puterii publice sau ca un act legislativ sau neparlamentar, iar obligatiile serviciul public sa fi fost clar definite.Aceeasi jurisprudenta recenta arata ca serviciul de interes, economic general este o notiune comunitara, definitiv, ca un serviciu indispensabil.In hotarrea din 10 XII 1991 se precizeaza ca aceasta calitate de ntreprinderi nsarcinate cu gestiunea serviciilor de interes economic general a fost revendicata, n speta, de o companie .... avnd monopolul ncarcarii-descarcarii marfurilor n porturile nationale, dar ca ea trebuie sa prezinte caractere specifice n raport cu alte activitati din viata economica.Totusi, jurisprudenta a definit aceste caractere n patru activitati:- serviciul postal ... ,- aprovizionarea cu gaz si electricitate ,- tratarea deseurilor , serviciul avnd ca scop de a face fata unei probleme de mediu si - activitatea angrosistilor distribuitori de produse farmaceutice .Factorul comun al celor patru tipuri de activitati l constituie caracterul lor indispensabil pentru interesul general si caracterul necesar si nentrerupt, putnd, asadar, fi calificate ca servicii de interes public general.LISTA TEMATICA RECAPITULATIVASI LISTA CRONOLOGICA A CAZURILOR PREZENTATENr. crt.CauzaAnul1.Van Gend & Loos26/622.Costa-Enel6/643.Walt Wilhelm14/684.Stauder29/695.Grad9/706.Internationale Handelsgesellschaft11/707.M. Public Luxembourg/Muller14.07.19718.Schlter9/739.Nold4/7310.Dassonville8/7411.Walrave & Koch36/7412.BRT/Sabam21.03.197413.Zoja6.03.197414.Defrenne43/7515.Simmenthal II106/7716.Exan Aneyde9.06.197717.Cassis de Dijon120/7818.Centrafarm10.03.197819.Hauer44/7920.National Panasonic136/7921.BMW Belgia12.07.197922.Beker8/8123.Hauptzollamt Mainz 104/8124.Cilfit283/8125.Zchner/Bayerische14.07.198126.Von Colson and Kammann14/8327.Marshall152/8428.Kolpinghuis Nijmegen80/8629.Gisela Strack 140/8630.Heylens 222/8631.Don Benelux NV85/8732.Badson4.05.198833.Ahmed Saled11.04.198934.Factorfame IC-213/8935.Foster v. British GasC-188/8936.MarleasingC-106/8937.GroganC-159/9038.FrancovichC-6/90 si C-9/9039.RadieTelefis10.07.199140.Merci Convenzionali10.07.199141.Faccini DoriC-91/9242.Gemeente AlmeloC-393/9243.BosmanC-415/9344.KalankeC-450/9345.Brasserie du PcheurC-46/93 si C-48/9346.Corbeau19.05.199347.Germania/Consiliu280/93-9448.CIA SecurityC-194/94-9649.Viho Europa/Comisie24.10.199650.Procedura penala/Porfili1.02.199651.Ariz28.03.199652.Bosphoons/Ministerul Transporturilor30.07.199652.Kremzow/R.O.29.05.199654.Altman/Comisie12.07.199655.Gerin/Comisie11.03.199656.Industrias Pesqueras/Comisie24.04.199657.Ortega/Comisie11.07.199658.Efisol/Comisie16.10.199659.Sinochel/Consiliu11.07.199660.Postbank/Comisie18.09.199661.Regatul Unit/Consiliu12.11.199662.The Queen/Secretariatul de Stat12.12.199663.T.Post/Bundesanstalt26.11.199664.El Coste Ingles/B. Rivero7.03.199665.Comisie/Franta7.03.199666.The Queen/H.M. Treasury26.03.199667.Hopkins/National Power2.05.199668.The Queen/M. Agriculturii23.05.199669.SFEI/POSTA11.07.199670.Eurim/Beiersdorf11.07.199671.Procedura penala/Allain26.09.199672.Dillen Kofer/Bundes republik8.10.199673.Denkavit/Bondesant17.10.199674.AK/GS24.10.199675.Candiatte/Consiliu16.01.199676.Comisie/Consiliu19.07.199677.Annibald/Sindaco18.07.199778.N/Comisie15.07.199779.Gill/Comisie18.12.199780.Kuchlenz-Winter/Comisie16.04.199781.Spania/Comisie14.01.199782.Opel Austria/Comisie22.01.199783.Ibarva Gal/Comisie5.02.199784.Petit-Laurent/Comisie5.02.199785.Land/Alcan D.5.02.199786.De Compte/Parlament17.04.199787.Interhotel/Comisie14.07.199788.British Steel/Comisie14.07.199789.Pascall/Comisie27.11.199790.Procedura penala/Maurin22.01.199791.Climax Paper/Consiliu22.01.199792.Shangha Bicicle/Consiliu22.01.199793.EFMA/Consiliu17.12.199794.Ajinomoto/Consiliu18.12.199795.NMB s.a./Consiliu22.01.199796.Opel Austria/Consiliu22.01.199797.Germania/Parlament si Consiliu13.05.199798.Morellato/USL13.03.199799.Kruger/H.Hamburg17.07.1997100.Bonifaci si Besto/INPS10.07.1997101.Maso/INPS10.07.1997102.Palmisani/INPS10.07.1997103.Comisie/Italia4.12.1997104.Inter/R.Valona18.12.1997105.Comisie/Germania15.05.1997106.TWD/Comisie15.05.1997107.Feroriere Mord/Comisie17.07.1997108.Comisie/Franta23.10.1997109.GT-Link/De Danske17.07.1997110.Mannesman/Austria15.01.1998111.Corsia Ferries/Franta15.01.1998112.Comisie/Franta23.10.1998113.FFAD-Sydhannens20.05.2000114.Ressiry/Assos22.11.2001