"Mircea Eliade este cel mai mare om de cultura, roman, din veacul al XX-lea, - impunandu-se, ca nici un alt carturar, in cultura universala. A mijlocit intre Apusul si Rasaritul indepartat, intre civilizatia materiala si spirit, intre cultura stiintifica si mit, intre profanitate si sacralitate, intre modern si primitiv, intre religii si credinte tribale, intre marile culturi si culturile populare, a mijlocit tot timpul intre noi, romanii – (cu protoistoria si cultura noastra folclorica, plina de simbolisme universale) si lumea cea mare a istoriei; ne-a preluat din minoratul nostru si ne-a inscris in carti ferecate de aur + ba chiar a visat de-a lungul unei jumatati de veac – ca tara noastra insasi sa fie mijlocitoarea, pivotul, spunea el, in jurul caruia sa se petreaca intalnirea dintre cele doua lumi extreme, rasariteana si apuseana, care vor hotari de sensul sau nonsensul planetei albastre" – (Constantin Noica).



Aparut inca din secolul trecut (in proza eminesciana si in unele nuvele ale lui Caragiale), fantasticul isi are in Mircea Eliade pe "cel mai important scriitor fantastic in proza romaneasca moderna” (Eugen Simion). Pe scurt, trasaturile prozei fantastice ar putea fi enumerate astfel: proza caracterizata de George Calinescu prin cuvintele Mircea Eliade este cea mai integrala si servila intrupare a gidismului in literatura noastra ; Eugen Simion – trairea autentica si spiritualizarea conflictelor ; proza cu o problematica de tip existentialist: eroi lucizi, problematici, nelinistiti, disponibili pentru toate experientele existentiale ; fantasticul este o revansa a vietii, a frumusetii ei inepuizabile (Sorin Alexandrescu), un fantastic de tip erudit, asemanator in acele privinte cu acela folosit de Ernst Jünger (Eugen Simion).Temele si motivele principale ale fantasticului lui M. Eliade ar fi miturile, relatia dintre sacru si profan, iesirea din timp, lumea ca spectacol, geografia sacra, misterul si magia.