label Referate autorenew 2025-09-29, 16:56 history_edu Anonim
Indoirea luminii de Nichita Stanescu (comentariu)Imitandu-l pe Einstein, fizicianul (vezi teoria relativitatii) si pe Ulisse, Odiseul, care si-a incordat arcul in sala de piatra a petitorilor frumoasei Penelopa, Nichita Stanescu a incercat sa indoaie lumina "ca pe o ramura a carei singura ramura era soarele". O imagine titanica si energetica a fortei spirituale pe care Nichita o ravnea. Uneori astfel de ambitii pot fi fatale, caci ea, lumina, "se clintea doar atat cat sa ma azvarle cu tampla de pietre". Si-atunci, se cauta alte poteci, opuse. Se sondeaza reversul luminii - intunericul, noaptea, somnul si visele, pornind de la ideea: "intunecand intunericul, iata portile luminii" (Haiku, vol. Epica magna, 1978). Deodata, ochiul din frunte devine un "lac negru" (uleiul negru al viselor de noapte). Dupa suprimarea discernamantului incepe o calatorie fascinanta spre interior. Mai intai "soarele cade falfaitor", "teii cadeau peste umbrele lor", "mainile-mi cadeau peste pietrele line", "pleoapele cadeau peste cercuri stravechi". Caderea se prelungeste pana in adancul pamantului mai intai, unde totul colapseaza ca intr-o "gaura neagra" a universului, ca la sfarsitul lumilor ("Aici nu e loc niciodata, nu e loc, nu e loc / chiar timpul intra-n timp / ca doua oglinzi paralele"). Calatoria spre centrul pamantului e o inedita sondare a viitorului, a ce va fi.La a doua incercare (tot neizbutita) de a incorda lumina, "arcul ei destins deodata / ma azvarli in sus". Calatoria astrala e o intoarcere spre zorii universului, spre inceputuri, spre maternitatea lumilor. Lumina nu mai are taine; de acolo de sus se vede totul limpede, cum "lumina taie haosul si-l umple / cu chipuri, cu imagini, cu seminte, / pe care-n trecere le-a smuls / din coaja-albastra-a globului". Tema aratului si a semintelor e tratata pe larg in A unsprezecea elegie, unde aflam ca "noi suntem semintele".