REFERAT LIMBA ROMANA: MIORITA SI SPECIFICUL NATIONAL

label Referate autorenew 2025-09-29, 16:56 history_edu Anonim
Miorita si specificul nationalIn ciuda unui vadit caracter de universalitate, spatiul romanesc nu s-a transformat intr-un centru de iradiere euroregional, balcanic sau continental a cantecului mioritic. Aparent e vorba de un paradox, deoarece se cunoaste existenta unui repertoriu destul de vast de creatii populare migratoare, care au penetrat barierele lingvistice si culturale cu o nonsalanta dezarmanta. Teoriile despre acest fenomen se impart in doua categorii importante: fie aceste creatii populare "plecau de la un prototip comun, care a trecut de la un popor la altul" ( Fratii Grimm, 1854 si 1856; Teodor Benfey, 1859), fie s-au nascut "independent la fiecare popor, pe baza unor conditii identice de mentalitate populara" (A. Bastian, 1860; Th. Waitz 1859-1866; E.P. Tylor, 1866).Era de asteptat mai degraba o difuzare a prototipului mioritic cel putin la popoarele invecinate, chiar si in forme usor alterate sau modificate, dar nu s-a semnalat circulatia cantecului in folclorul altor comunitati decat romanesti. Cat priveste cea de-a doua teorie ar trebui sa remarcam unele izbanzi ale directiei comparatist-mitologice, desi in acest caz ne aflam pe un teren minat, speculativ. S-a ajuns astfel la concluzia ca Miorita e parte componenta a specificului nostru national. "Folclorul romanesc e original, intre altele, prin Miorita, care - se stie - nu e cunoscuta la alte popoare. In treacat fie spus, va veni si timpul cand se va putea explica prin ce minune, acest gioiello romantico-populare, cum bine se exprima un tanar invatat italian (Lorenzo Renzi, 1969, n.n.) s-a pastrat in granitele lingvistice romanesti. Caci, dupa cum stim, pare a fi un caz unic ca cea mai stralucita opera folclorica a unui neam sa nu fie cunoscuta si altor popoare".O prima explicatie s-ar putea intemeia pe teoria evolutiei si circulatiei textului, potrivit careia cea mai mare parte din istoria acestui cantec se identifica cu versiunea-colind (in Transilvania), din vremuri (pre)medievale si pana prin secolul al XVII-lea sau al XVIII-lea. In aceasta perioada cantecul a fost prea putin cunoscut chiar si in provinciile istorice extracarpatice. Colindele de iarna, spre diferenta de cele de vara (doinele si baladele), au un puternic caracter conservator, gratie unor stravechi cutume si interdictii de interpretare in afara unui interval de timp consacrat (12 zile pe an). Dupa savarsirea procesului de metamorfoza (saltul in balada), a aparut un context istoric, prielnic aspiratiilor unioniste, care i-a transformat pe cei trei eroi in exponenti ai celor trei provincii. Din acest moment, specificitatea a ingradit definitiv orice potentiala evadare in spatii extraromanesti.